Acţiune în constatare. Decizia nr. 2086/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2086/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 2173/310/2011/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr. 2086
Ședința publică din data de 7 octombrie 2014
Președinte - E. M.
Judecători – C. Ș.
– V. S.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul Ț. M., domiciliat în Bușteni, ..24, . ., împotriva deciziei civile nr.262 din 16.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Ț. F., cu domiciliul ales la cabinet avocatură P. A. – ., ..282, județ Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant personal, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp.art.6 din Legea nr.192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
Recurs timbrat cu 20,00 lei taxă judiciară de timbru cu chitanța nr._ din 10.06.2014 fila 7.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare.
Recurentul-reclamant Ț. M. având cuvântul arată că nu mai are domiciliul ales la cabinet avocatură P. A.; că citația i-a fost comunicată la aceeași adresă cu a părții adverse semnând de primire aceeași persoană, condiții în care nu a avut cunoștință de proces, neprimind citația la adresa indicată în motivele de recurs, respectiv în Bușteni, ..24, ., ..
Curtea ia act de declarația acestuia în legătură cu noul domiciliu; ia act că recursul este legal timbrat și analizând actele și lucrările dosarului constată că întâmpinarea a fost depusă într-un singur exemplar, urmând ca recurentul să ia cunoștință de cuprinsul acesteia din dosar. În continuare, Curtea pune în discuție cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de reclamant.
Recurentul-reclamant Ț. M. având cuvântul arată că insistă în această cerere.
Curtea, față de cererea de repunere în termenul de recurs, analizând actele și lucrările dosarului, constată că decizia Tribunalului Prahova a fost comunicată recurentului la cabinet avocatură Eliodor S. – București, în condițiile în care a făcut cunoscut instanței că a renunțat la serviciile lui iar prin înscrisul existent la fila 17 dosar apel reclamantul a menționat că are domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură cabinetul avocatei S. I. din Bușteni. Așa fiind, și având în vedere că hotărârea tribunalului a fost comunicată recurentului la un alt domiciliu, admite cererea de repunere în termenul de recurs.
Recurentul-reclamant Ț. M. având cuvântul arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-reclamant Ț. M. având cuvântul arată, în legătură cu cele două capete de cerere referitoare la moștenire și apartament, că nu are nicio legătură cu acestea întrucât intimata a dobândit apartamentul anterior, cu primul soț, imobil pe care l-a vândut și și-a achiziționat un autoturism. Precizează totodată că la momentul căsătoriei părților, intimata deținea bunurile deci sunt ale ei. Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
C u r t e a
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ 11, reclamantul Ț. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ț. F. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că următoarele înscrisuri nu sunt conforme realității, fiind false în întregul lor, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din data de 25.07.1995 de către notariatul de Stat Prahova - fila 96 in dosarul civil nr. 1057/2003 al Judecătoriei S.; chitanțele sub semnătura privată - fila 104 și 106 din același dosar.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta din data de 28.04.1984, iar prin sentința civilă nr.681 din data de 8.09.2003 a Judecătoriei S., căsătoria a fost desfăcută.
Reclamantul arată că în anul 2003 a introdus pe rolul Judecătoriei S. o cerere de partaj, care a format obiect al dosarului nr.1057/2003, solicitând partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, iar instanța a decis faptul că el a contribuit la dobândirea bunurilor comune în proporție de 40%, iar fosta soție Ț. F. în proporție de 60%, hotărârea fiind irevocabilă prin decizia Curții de Apel Ploiești.
Reclamantul a apreciat că toate aceste hotărâri nefavorabile lui au fost determinate de prezentarea în cadrul dosarului de partaj a celor trei înscrisuri la care a făcut referire și care, fiind false, i-au adus grave prejudicii.
A mai arătat că în dosarul de partaj se află depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din data de 25.07.1995 de către Notariatul de Stat Prahova, prin care fosta soție vinde apartamentul dobândit împreună cu fostul soț C. loan (apartament ce trebuia supus procedurilor succesorale, întrucât aveau un copil, iar fostul soț era decedat), însă în mod cu totul neadevărat în acest contract se face afirmația că reclamantul ar fi unul dintre vânzători, deși nu a luat parte la această vânzare, iar semnătura din josul contractului nu îi aparține.
În continuare, a arătat că la fila 104 se afla o chitanța sub semnătura privata din care rezultă faptul că pârâta a primit suma de 30 milioane lei reprezentând contravaloarea unui autoturism marca Dacia 1300, chitanță la încheierea căreia semnează ca și martor numita C. G. care, la acea dată era decedată, iar numele pe care îl purta înainte de deces era acela de V. G. căsătorită fiind, numele de C. fiind numele de familie după tată.
Totodată, a mai arătat că inițial autoturismul a fost vândut pe bază de chitanță de mână la care a participat și reclamantul, valoarea autoturismului vândut era de 18 milioane lei, însă la dosarul de partaj nu se regăsește contractul autentic de vânzare-cumpărare, ci este depusă această chitanță de mână, care menționează o valoare cu mult mai mare a autoturismului.
De asemenea, a precizat că fila 106 se afla o altă chitanța sub semnătură privată în care se afirmă faptul că pârâta ar fi primit suma de 14 milioane lei la data de 30.06.1995, reprezentând contravaloarea imobilului din Ploiești, ..44 și a unui teren în suprafața de 240 mp., făcându-se mențiunea că suma ar fi fost primită de la numitul P. P., însă această chitanță nu este semnată de P. P..
Reclamantul mai arată că a luat la cunoștință de conținutul acestor înscrisuri cu ocazia studierii dosarului la Curtea de Apel Prahova, la data de 3.11.2010, astfel constatând faptul că aceste înscrisuri nu sunt conforme cu realitatea, prin executarea semnăturii unor persoane reale, ori prin reproducerea de semnături originale sau prin semnături fictive și că i-au produs prejudicii iremediabile în acțiunea de partaj bunuri comune, a formulat plângeri penale împotriva apărătorului fostei soții și împotriva pârâtei.
Plângerea penală formulată împotriva avocatului P. A. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals a fost soluționată de către P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin rezoluția nr.778/P/2010, dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul P. A., avocat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.291 Cod penal, întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, astfel că acțiunea penală nu a putut fi pusă în mișcare, iar în ceea ce privește plângerea penală formulată împotriva fostei soții Ț. F. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals în înscrisuri oficiale, fapte prev. și ped. de art.290 Cod penal, art.291 și 288 Cod penal a fost soluționată de către P. de pe lângă Judecătoria S. prin rezoluția nr. 1455/P/2010 prin care s-a constată că a intervenit prescripția răspunderii penale, potrivit art.122 al.1 lit.d Cod penal, fiind incidente dispozițiile art.10 al.1 lit.g Cod pr.penală, situație în care punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată.
Reclamantul mai arată că în practica judiciară s-a decis că atunci când învederarea infracțiunii nu mai este posibilă printr-o hotărâre penală din cauza unui impediment legal, stabilirea acestei situații în vederea revizuirii trebuie să se facă de instanța civilă deoarece altfel ar însemna că erorile judiciare să rămână în ființă, ceea ce este de neconceput.
La data de 14.12.2011 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că acțiunea formulată în baza art.184 Cod pr.civilă nu este întemeiată, dovedind reaua-credință de care dă dovadă, în condițiile în care se îndreaptă împotriva unor înscrisuri pe care le-a depus în apărare în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr.1057/2003 al Judecătoriei S. care a avut ca obiect partaj bunuri comune.
A arătat pârâta că înscrisurile contestate de reclamant sunt conforme cu originalele, au fost depuse la dosar chiar dacă nu aveau legătură cu cauza dedusă judecații pentru a dovedi faptul că în timpul căsătoriei cu reclamantul a înstrăinat toate bunurile imobile proprii.
Mai arată că aceste înscrisuri au fost depuse în cursul anului 2004 și împotriva lor reclamantul nu a invocat niciunul din aspectele învederate acum, după 7 ani, respectiv nu a solicitat verificarea de scripte și nici nu s-a înscris în fals împotriva acestora.
De asemenea, pârâta a mai arătat că dosarul civil la care se face referire a fost promovat tot de către reclamantul Ț. M. și s-a judecat timp de 7 ani, a parcurs 3 cicluri procesuale atât soluția pronunțată, cât și în prealabil încheierea interlocutorie.
La termenul de judecată din 19 ianuarie 2012 instanța a pus în vedere reclamantului să precizeze obiectul acțiunii, în sensul de a arăta în mod expres pentru fiecare înscris sub semnătură privată în ce anume constă falsul și la care se referă, respectiv la întreg scrisul, la semnături sau la compunerea textului, cu arătarea în concret a elementelor falsului.
La data de 25 ianuarie 2012 reclamantul a formulat precizare a acțiunii, prin care arată cu privire la chitanța sub semnătură privată aflată la fila 104 în dosarul nr.1057/2003 al Judecătoriei S. referitoare la contravaloarea autoturismului Dacia 1300 apreciind că aceasta este contrafăcută în totalitate, întrucât chitanța validă se referea la suma de 18 milioane lei, iar în acea chitanță adevărată reclamantul a semnat în calitate de martor; referitor la chitanța sub semnătură privată aflată la fila 106 în dosarul 1057/2003 din care rezultă că pârâta Ț. F. în urma unei tranzacții imobiliare a primit de la P. P. suma de 14 milioane lei la data de 30.06.1995 este scrisă de către pârâtă fără să existe semnătura cumpărătorului de achitare a sumei, aspect contrazis de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/25.07.1995 din care rezultă că prețul vânzării a fost de 1.500.000 lei; referitor la înscrisul de la fila 96 din dosarul de partaj ce reprezintă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3692/05.12.1984 din care rezultă că pârâta a vândut împreună cu reclamantul apartamentul din Bușteni, ..26, arată că semnătura de la poziția vânzători nu îi aparține și nici nu putea să vândă acel apartament întrucât aparținea soției și fostului ei soț, pe care l-au cumpărat împreună prin contractul nr.5279.
Prin sentința civilă nr.667/7 iunie 2012 a Judecătoriei S. a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea astfel cum a fost precizată.
Împotriva hotărârii reclamantul a declarat apel, iar prin decizia nr. 676/14.12.2012 a Tribunalului Prahova a fost respins apelul ca nefondat.
Prin decizia nr.1070/12.04.2013 a Curții de Apel Ploiești s-a dispus admiterea recursului reclamantului, casarea deciziei civile nr.676/2012 pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței civile nr.667/07.06.2012 pronunțată de Judecătoria S. și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
S-a reținut că în mod greșit tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe care a respins în mod nelegal acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, neintrând practic în cercetarea fondului.
În considerentele deciziei de casare s-a arătat că în virtutea rolului activ conferit de art.129 alin.4 și 5 Cod pr.civilă instanța era datoare a pune în discuție cererile exprese ale reclamantului, din motivarea în fapt și în drept a acțiunii rezultând fără putința de tăgadă că se urmarea de către reclamant și desființarea celor două înscrisuri și nu numai constatarea că acestea sunt false (desființarea înscrisurilor presupunând în mod necesar, în prealabil, a se cerceta și constata dacă acestea sunt sau nu false, ceea ce nu semnifică o simplă stare de fapt). S-a arătat și că disp. art. 184 Cod pr.civilă și acțiunea în desființarea înscrisului falsificat vizează atât înscrisurile oficiale cât și înscrisurile sub semnătură privată, astfel cum s-a statuat în mod constant în practica și literatura juridică.
Prin sentința civilă nr. 1040/12.11.2013 Judecătoria S. a admis în parte acțiunea precizată și a constatat ca falsă chitanța referitoare la contravaloarea autoturismului marca Dacia, ca fiind în sumă de 30.000.000 lei - înscris original și fotocopia acestuia și a dispus desființarea acestuia; a respins în rest acțiunea pentru celelalte două înscrisuri: chitanță referitoare la tranzacție imobiliară depusă în fotocopie la dosarul cauzei și contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3692/05.12.1984 la Notariatul de Stat al Câmpina depus în copie legalizată și a obligat pârâta la 200 lei cheltuieli de judecată reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de trimitere a reținut că reclamantul Toc M. a solicitat în contradictoriu cu fosta sa soție, pârâta Toc F. ca în baza art.184 Cod pr.civilă să se constate că următoarele înscrisuri nu sunt conforme realității, fiind false în întregul lor:
- Chitanța sub semnătură privată aflată la fila 104 din dosarul civil nr. 1057/2003 al Judecătoriei S., prin care se atestă că fosta soție a primit suma de 30 milioane lei, reprezentând contravaloarea unui autoturism Dacia 1300. Reclamantul a pretins că aceasta este contrafăcută în totalitate întrucât chitanța validă se referea la suma de 18 milioane lei iar în acea chitanță adevărată el a semnat în calitate de martor, unde a făcut și mențiunea ca în termen de 90 de zile să se perfecteze contractul de vânzare cumpărare iar Cimpulungeanu G., nu a semnat în calitate de martor. In același timp, la acea dată, Cimpulungeanu G., care apare în chitanța în litigiu, se numea Virtopeanu, numele de C. fiind numele de familie după tatăl ei.
Referitor la acest înscris sub semnătură privată instanța de fond a reținut că prin acesta se consemnează că pârâta-vânzătoare Ț. F. a primit de la martora-cumpărătoare V. L. (care a plătit) suma de 30.000.000 lei contravaloarea autoturismului marca Dacia 1300 îmbunătățită, în prezența martorilor A. C. și C. G. până la perfectarea actului de vânzare-cumpărare.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea formulată la data de 20.10.2011 pe disp. art.184 Cod pr.civilă conform cărora: "când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloc de dovadă.”
Raportând aceste prevederi legale la speța de față s-a constatat incidența acestora întrucât plângerea penală formulată împotriva fostei soții Toc F., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals în înscrisuri oficiale, fapte prevăzute și pedepsite de art.290 Cod Penal, art.291 Cod Penal, a fost soluționată de către P. de pe lângă Judecătoria S. prin rezoluția nr.1455/P/2010 din data de 21.06.2011 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, constându-se că a intervenit prescripția răspunderii penale, potrivit art.122 al. l lit. d Cod Penal, fiind incidente dispozițiile art.10 al. l lit. g Cod Proc. Penală, situație în care punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată".
În cauză au fost ascultați martorii A. C. și V. L..
Martorul A. a declarat că în anul 2002 el și mama sa, V. L. au convenit cu pârâta Ț. F. cumpărarea unui autoturism marca Dacia 1310 și s-au înțeles asupra prețului în sumă de 18.000.000 lei (plus 4 cauciucuri pentru care au convenit suma de 3.000.000 lei). La momentul primirii de către pârâta Ț. a prețului de 18.000.000 lei s-a întocmit o chitanță, pârâta scriind în continuare că mai rămân de achitat 3.000.000 lei pentru cauciucuri. Martorul a declarat că înscrisul pentru suma de 18.000.000 lei despre care a vorbit este cel care i s-a prezentat de către instanță si anume numerotat 102, unde a recunoscut semnăturile ca fiind în următoarea ordine: prima a pârâtei Ț. F., a doua Ț. M., a treia mama lui si ultimul el. I s-a prezentat martorului înscrisul existent la dosar la fila 9 (respectiv înscrisul in litigiu despre care reclamantul susține că este fals), i s-a citit conținutul acestuia - iar martorul a declarat că nu acesta este cel despre care a vorbit, nu o cunoaște pe C. Goergeta, nu a fost vorba niciodată despre vreo sumă de 30.000.000 lei, nu știe cine a scris chitanța de la fila 9.
Martora V. L. a declarat că in anul 2002 a achiziționat de la pârâta Ț. F. un autoturism Dacia 1300 și a convenit ca prețul să fie de 18.000.000 lei. Înscrisul de la fila 170 pe care mai este scris și 102 reprezintă chitanța întocmită cu prilejul vânzării și a fost scrisă de Ț. F.. Martora a recunoscut pe verso acestui înscris semnăturile: a sa, a fiului ei A. C., a reclamantului Ț. M. și a pârâtei Ț. F.. Martorei i s-a prezentat înscrisul existent la dosar la fila 9 (respectiv înscrisul în litigiu despre care reclamantul susține că este fals) despre care a afirmat că nu este nimic adevărat din cele scrise acolo, nu știe nimic despre vreo sumă de 30.000.000 lei Rol, nu își recunoaște semnătura sa și nici a fiului ei; nu o cunoaște pe numita C. G..
Cealaltă persoană menționată în calitate de martoră în cuprinsul înscrisului, respectiv C. G. nu a putut fi ascultată în cauză, întrucât în evidențele SPCLEP figurează ca fiind V. (născută C.) G. decedată la data de 15.11.2008.
De subliniat că instanța de recurs - Curtea de Apel Ploiești în considerentele deciziei nr.1070/12.04.2013 a reținut că din motivarea în fapt și în drept a acțiunii reclamantului, rezultă fără putință de tăgadă că se urmarea și desființarea celor două înscrisuri, iar nu numai constatarea că acestea sunt false (desființarea înscrisurilor presupunând în mod necesar, în prealabil, a se cerceta și constata dacă acestea sunt sau nu false, ceea ce nu semnifică o simplă stare de fapt). S-a arătat și că disp. art. 184 Cod pr. civilă și acțiunea în desființarea înscrisului falsificat vizează atât înscrisurile oficiale cât și înscrisurile sub semnătură privată, astfel cum s-a statuat în mod constant în practica și literatura juridică.
Din examinarea probatoriului administrat în cauză a rezultat că înscrisul referitor la contravaloarea autoturismului ca fiind aceea de 30.000.000 lei este fals și în baza art. 184 Cod pr. civilă s-a dispus desființarea acestuia.
Nu a fost reținută apărarea pârâtei în sensul că martorii ascultați au spus că nu-și recunosc semnătura pe acele copii xerox, aceasta putând fi o eroare, în condițiile în care chitanțele sunt pe format foarte mic, au fost copiate pe foaie A4, fiind vorba de 17-18 ani de când s-a întâmplat acest lucru și este posibil ca martorii să fi fost în eroare raportat la înscrisul respectiv. S-a mai susținut că este posibil ca ei văzând acea foaie A4 și ținând minte că a fost o chitanță foarte mică, să nu mai țină minte dacă au semnat sau nu acel înscris.
Martorii au declarat că au cumpărat autoturismul în anul 2002 (deci nicidecum nu poate fi vorba despre o tranzacție încheiată în urmă cu 17-18 ani); pe de altă parte, s-a reținut și că martorilor li s-a prezentat înscrisul original încheiat în acel an în care se menționează prețul vânzării ca fiind de 18.000.000 lei despre care au afirmat că reprezintă chitanța întocmită cu prilejul vânzării, fiind scrisă de Ț. F.. Martorii și-au recunoscut semnătura din înscrisul original.
Mai mult, martorii au declarat în mod categoric că prețul convenit al vânzării a fost acela de 18.000.000 lei și nicidecum de 30.000.000 lei, nu și-au recunoscut semnăturile din înscrisul în care se menționează ultima sumă, neexistând elemente de natură să conducă la concluzia că ei ar fi putut fi în eroare cu privire la înscrisurile înfățișate.
- Chitanța sub semnătură privată aflată la fila 106 din dosarul civil 1057/2003 al Judecătoriei S. din care rezultă că Ț. F., în urma unei tranzacții imobiliare a primit de la P. P. suma de 14 milioane lei la data de 30.06.1995. Reclamantul a susținut că este redactată de către Ț. F. și scrisă tot de aceasta, fără să existe semnătura cumpărătorului P. P. de achitare a acestei sume, aspect contrazis de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/25.07.1995, din care rezultă că a achitat către Ț. F. drept preț al vânzării suma de 1.500.000 lei.
Referitor la acest înscris s-a reținut că nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că acesta ar fi fals. Astfel, s-a constatat că în cuprinsul înscrisului sunt menționate martorele G. T. și C. E., există și semnătura pârâtei Ț. F. precum și mențiunea că suma a fost primită de către pârâtă de la P. P. în calitate de cumpărător.
În cauză a fost ascultat în calitate de martor și P. P., care a declarat că a cumpărat prin act autentic de la pârâta Ț. F. și sora acesteia C. C. un imobil în Ploiești, cu prețul de 1.500.000 lei. Pe pârâtă a cunoscut-o la notar cu prilejul întocmirii contractului, în afară de suma sus-menționată alți bani nu i-a mai dat, nu a semnat niciun fel de chitanță. I s-a prezentat martorului înscrisul în litigiu despre care reclamantul a susținut că este fals și despre care a afirmat că nu cunoaște nimic, nu știe cine l-a scris, nu cunoaște martorii menționați în cuprinsul actului.
S-a apreciat că depoziția martorului P. P. nu reprezintă însă un probatoriu concludent și nici suficient pentru a se constata că înscrisul este fals astfel cum reclamantul a susținut, întrucât în cuprinsul chitanței nici nu este menționată absolut deloc vreo pretinsă semnătură a acestei persoane, ci doar i se consemnează numele.
- Referitor contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3692 din 5.12.1984 la Notariatul de Stat al Câmpina, din care rezultă că Ț. F., împreună cu reclamantul Ț. M. vinde un apartament situat în Bușteni, ..26, s-a precizat că semnătura de la poziția vânzători executată în numele reclamantului, nu îi aparține și nici nu putea să vândă acel apartament, întrucât aparținea pârâtei și fostului ei soț, pe care împreună l-au cumpărat conform contractului nr. 5279 încheiat de către cei doi C. I. și C. F. cu Oficiul pentru Construirea de Locuințe Proprietate Personală Ploiești.
Prin acest contract de vânzare-cumpărare vânzătorii Ț. (fostă C.) F. și Ț. M. au înstrăinat către cumpărătorul V. V. (căsătorit) apartamentul nr. 26 situat în Bușteni, ..26, ., .; s-a menționat în cuprinsul actului referitor la proveniența bunului că apartamentul înstrăinat fusese dobândit prin construcție în baza contractului nr. 5297 .-verbal de predare primire și recepție nr.5279, contract de împrumut nr.2252-249/12.02.1971 și prin partaj de bunuri comune cu fostul soț C. I. conform deciziei civile nr. 236/1972 transcrisă sub nr. 1926/1984 la Notariatul de Stat Local Câmpina, C. I. fiind decedat în anul 1982.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul Ț. M. și pârâta Ț. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamant Ț. M. a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței întrucât este nelegală și netemeinică și reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, admiterea celorlalte două capete de cerere din acțiune referitoare la înscrisurile: chitanța sub semnătură privată aflată la fila 106 în dosarul nr.1057/2003 a Judecătoriei S.; contractul autentificat sub nr. 3692 din 5.12.1984 ca fiind false în întregul lor și obligarea intimatei-pârâte la cheltuieli de judecată.
Apelantul-reclamant a susținut că prin acțiune a solicitat instanței să constate că următoarele înscrisuri nu sunt conforme realității, fiind false în întregul lor: contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/25.07.1995 de către Notariatul de Stat Prahova (dobândit prin moștenire) și chitanțele sub semnătură privată aflate la fila 104 și 106 în dosarul 1057/2003 al Judecătoriei S..
Judecătoria S. i-a admis capătul de cerere în ceea ce privește chitanța sub semnătură privată aflată la fila 104 ca fiind falsă și a dispus desființarea acesteia.
În ce privește celelalte două înscrisuri a precizat că s-a căsătorit cu intimata-pârâtă la data de 28.04.1984, iar prin sentința civilă 681/8.09.2003 a Judecătoriei S. căsătoria a fost desfăcută. În anul 2003 a introdus pe rolul Judecătoriei S. o cerere de partaj, care a format obiectul dosarului nr.1057/2003, prin care a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, iar instanța a decis că acesta a contribuit cu 40%, iar intimata-pârâtă cu 60% la dobândirea bunurilor comune, hotărârea fiind irevocabilă prin decizia Curții de Apel Ploiești. Toate hotărârile nefavorabile acestuia au fost determinate de prezentarea în cadrul dosarului de partaj a celor trei înscrisuri la care a făcut referire în acțiunea de fond și care, fiind false, i-au adus grave prejudicii.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 25.07.1995 de Notariatul de Stat Prahova, fosta soție Ț. F. (împreună cu sora sa) vinde imobilele dobândite prin moștenire de la bunicii săi - fam. F. -, situate în Ploiești, .. 44. Cu toate acestea, la stabilirea masei de partaj s-a luat în considerare, nu contractul autentic ci chitanța sub semnătură privată, prin care pârâta ar fi obținut un alt preț pentru imobilele respective (dobândite prin moștenire), decât cel înscris în actul autentic. Deși cumpărătorul din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/25.07.1995 - P. P. a declarat că între el și pârâtă nu s-a încheiat nicio chitanță de mână, depoziția acestuia a fost înlăturată de instanța de fond fără motivare. Instanța s-a limitat doar la a menționa ceea ce a susținut martorul și a concluzionat, într-o frază că „depoziția martorului P. P. nu reprezintă însă un probatoriu concludent și nici suficient pentru a constata că înscrisul este fals întrucât în cuprinsul chitanței nu este menționată absolut de loc vreo pretinsă semnătura a acestei persoane, ci doar se consemnează numele". Întrebarea retorică ar fi cum un astfel de înscris, nesemnat de cumpărător, ar putea avea forța probantă mai mare decât înscrisul autentic? Mai mult decât atât, în contra unui înscris autentic s-a făcut dovada cu un înscris sub semnătură privată - chitanța de mână - nesemnată de cel care se obliga. Așa cum a arătat, în chitanța sub semnătură privată se afirmă faptul că intimata-pârâtă ar fi primit suma de 14 milioane lei la 30.06.1995, reprezentând c/val. imobilelor din Ploiești, ..44, compuse din teren în suprafață de 240 mp., teren în suprafață de 186,40 mp și locuința situată pe acest teren, făcându-se mențiunea că suma ar fi fost primită de la numitul P. P., însă această chitanță nu este semnată de P. P.. De fapt, aceasta tranzacție imobiliară a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/25.07.1995 la Notariatul de Stat Prahova, prin care intimata-pârâtă vinde împreună cu sora sa imobilele menționate, compuse din două terenuri și o construcție cu destinația de locuință, cu suma de 1.500.000 lei lui P. P.. Din declarația martorului P. P. a rezultat că acesta declara că a cumpărat imobilele construcție și teren aferent, precum și un alt teren în suprafață de 240 mp, situate în Ploiești, prin actul autentic-contract_/25.07.1995 cu prețul de 1.500.000 lei și alți bani nu i-a mai dat intimatei-pârâte, el nu a semnat niciun fel de chitanță și nici nu știe cine a scris această chitanță, nu cunoaște martorii menționați în act, însă în mod greșit instanța a reținut că această declarație nu reprezintă un probatoriu concludent și nici suficient pentru a se constata că înscrisul este fals „întrucât în cuprinsul chitanței nici nu este menționată absolut deloc vreo pretinsă semnătură a acestei persoane, ci doar i se consemnează numele".
A mai menționat că a luat cunoștință de conținutul acestor înscrisuri cu ocazia studierii dosarului la Curtea de Apel Ploiești, la 3.11.2010, constatând astfel că aceste înscrisuri nu sunt conforme cu realitatea, prin executarea semnăturii unor persoane reale, ori prin reproducerea de semnături originale sau prin semnături fictive și i-au produs prejudicii iremediabile în acțiunea de partaj, drept pentru care a formulat plângeri penale împotriva apărătorului intimatei-parate și împotriva intimatei-pârâte, ambele plângeri soluționate prin neînceperea urmăririi penale deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale. A arătat că în practica judiciară s-a decis că atunci când învederarea infracțiunii nu mai este posibilă printr-o hotărâre penală din cauza unui impediment legal, stabilirea acestei situații în vederea revizuirii trebuie să se facă de instanța civilă deoarece altfel ar însemna că erorile judiciare să rămână în ființă, ceea ce este de neconceput.
În ce privește cel de-al treilea capăt de cerere referitor la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3692/05.12.1984 de Notariatul de Stat Câmpina, s-a reținut că are ca obiect vânzarea de către acesta a unui apartament din Bușteni, ..26. dar așa cum a menționat în precizări și cum a reținut și instanța de fond, semnătura de la poziția „Vânzători" nu îi aparține și nici nu putea să vândă acel apartament întrucât avea caracter de bun propriu ce aparținea intimatei-parate și fostului ei soț, pe care l-au cumpărat împreună prin contractul nr. 5279/5.03.1971 cu 13 ani înainte de a se căsători cu pârâta. Acest apartament nu aparținea în totalitate pârâtei, întrucât era cumpărat împreună cu fostul soț C. I. care decedase și nu se dezbătuse succesiunea.
Apelanta-pârâtă Ț. F. a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii. Prin soluția pronunțata, instanța de fond a declarat fals un înscris sub semnătura privată fără să respecte dispozițiile legale. Astfel, în materia înscrisurilor sub semnătura privată sunt aplicabile prevederile art.175-180 Cod pr.civilă. coroborate cu disp.art. 184. Art.178 (1). Când una din părți declară că nu recunoaște fie scrisul, fie semnătura, instanța va păși la verificarea înscrisului. (2) Spre acest sfârșit, președintele instanței va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnătura sa scrie si sa semneze sub dictarea sa. pârti din înscris. (3) Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaștere a scrisului. Art. 179 (1) Dacă instanța, după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în fața ei sau cu alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin expert, obligând părțile sa depună de îndată înscrisuri pentru verificare. (2) Se primesc ca atare: 1. înscrisurile autentice; 2. înscrisurile private, netăgăduite de părți; 3. partea din înscris netăgăduita; 4. scrisul sau semnătura făcuta înaintea instanței. (3) înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de președinte, grefier și părți. (4) Părțile iau cunoștință de înscrisuri în ședință. Art. 180 (1) Dacă una din părți declară că scrisul sau semnătura este falsă și cealaltă parte nu este de față, instanța va dispune înfățișarea părților în persoană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare și va depune înscrisul pentru verificare. (2) Părțile pot fi reprezentate și prin mandatari cu procura specială, dacă dovedesc o împiedicare bine întemeiată.
Or, instanța de fond nu a luat în considerare aceste dispoziții și și-a întemeiat sentința pe declarația martorilor cărora li s-a prezentat o copie xerox a acelei chitanțe, după aproape 20 de ani de la semnarea ei.
Ca urmare, a apreciat că pentru a se putea pronunța asupra cererii, instanța de fond avea obligația să pună în vedere reclamantului să indice persoana care a falsificat înscrisul după care trebuia să treacă la verificarea de scripte respectiv se impunea înfățișarea părților în persoană, așa cum dispune art. 180Cod pr.civilă.
Tot practica în această materie a consacrat faptul că dispozițiile art. 184 Cod pr.civ. nu pot fi invocate ca temei juridic în susținerea unei cereri de chemare în judecată, aceste dispoziții putând fi invocate doar cu ocazia propunerii și administrării probatoriului în cadrul unei cereri având un obiect determinat. Deci dispozițiile instituite de legiuitor în cadrul secțiunii privind administrarea probelor (inclusiv dispozițiile privind verificarea de scripte și deci și art. 184 Cod pr.civ.) pot fi invocate cu ocazia propunerii probatoriului în cadrul unei cereri de chemare în judecată și nu ca obiect distinct și determinat al unei acțiuni. Așa cum este motivată soluția instanței de fond se putea dispune constatarea nulității sau rezoluțiuna înscrisului și nu constatarea lui ca fals.
Procedura stabilită de art. 184 VCPC stabilește o subrogare a instanței civile în atribuțiile instanței penale care nu mai este competentă să soluționeze o astfel de cerere. Deci, pentru a se constata falsul unui înscris nu este suficient doar verificarea acestuia ci trebuie parcurși pașii stabiliți de art. 180 din VCPC. De asemenea, în situația în care se invocă falsul unei semnături se impunea efectuarea unei expertiza grafoscopice care să verifice dacă acea semnătură este sau nu falsă.
Prezenta cerere are și un puternic caracter imoral deoarece dosarul civil de partaj bunuri comune a fost promovat tot de către reclamant, s-a judecat 7 ani și a parcurs 3 cicluri procesuale atât soluția pronunțată cât și în prealabil încheierea interlocutorie după ce, spre sfârșitul anului 2004 a fost alungată cu forța din imobilul în care a locuit aproape 30 de ani de către reclamant iar ulterior nu a putut să ia decât hainele și câteva lucruri personale.
În concluzie, a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii ca neîntemeiate, iar în subsidiar, admiterea apelului, completarea și refacerea probatoriului; solicitând reaudierea martorilor A. C. și Vasii L. cărora să li se prezinte originalul chitanței în condițiile în care în fața Judecătoriei S. în timpul audierii li s-a prezentat copia xerox; completarea probatoriilor cu o expertiză grafoscopică care să aibă ca obiectiv verificarea cele două chitanțe originale și să stabilească dacă semnăturile vânzătorilor A. C. și Vasii L. sunt identice sau sunt contrafăcute pe a doua chitanță.
Ambele părți au formulat întâmpinare la apelul celuilalt, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 262 din 16.04.2014, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant și ca neîntemeiată cererea de completare probatorii formulată de pârâtă.
A admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte sentința în sensul că a respins capătul de cerere privind constatarea ca fiind falsă a chitanței referitoare la contravaloarea autoturismului marca Dacia ca fiind în sumă de 30.000.000 lei și a înlăturat dispoziția privind desființarea acesteia, a menținut în rest dispozițiile sentinței privind respingerea în rest a acțiunii pentru celelalte două înscrisuri chitanțe referitoare la tranzacție imobiliară și contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3692/05.12.1984 la Notariatul de Stal Local Câmpina și a luat act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond prin sentința atacată a admis acțiunea în parte și a constata ca falsă chitanța referitoare la contravaloarea autoturismului marca Dacia ca fiind în sumă de 30.000.000 lei înscris original și fotocopia acestuia și a dispus desființarea acestuia. A fost respinsă în rest acțiunea pentru celelalte două înscrisuri: chitanță referitoare la tranzacția imobiliară depusă în fotocopie la dosar, fila 10 volumul I și contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3692/05.12.1984 la Notariatul de Stat Câmpina.
Referitor la cele două chitanțe, tribunalul a constatat că în mod corect a fost respinsă acțiunea.
Astfel, din chitanța sub semnătură privată aflată la fila 106 dosar nr. 1057/2003 al Judecătoriei S., a reieșit că intimata-pârâtă Ț. F. a primit de la P. P. suma de 14 milioane lei în data de 30.05.1995.
Susținerea apelantului-reclamant în sensul că este redactată de intimata-pârâtă, scrisă de aceasta, fără să existe semnătura numitului P. P., în mod corect nu a fost reținută de instanța de fond, față de conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr._/25.07.1995, înscris din care rezultă că a achitat intimatei pârâte Ț. F. suma de 1.500.000 lei preț al vânzării.
În contractul de vânzare-cumpărare menționat se arată că suma a fost primită de intimata pârâtă de la P. P. în calitate de cumpărător, fiind menționate și martorele G. T. și Ciutin E..
Numitul P. P. a fost audiat în cauză și a relatata că a cumpărat prin act autentic de la intimata-pârâtă și sora acesteia C. C. imobilul din Ploiești, cu prețul de 1.500.000 lei.
Cu privire la depoziția acestuia, tribunalul a constatat că nu este suficientă pentru a se constata că înscrisul este fals față de conținutul acesteia, întrucât apare numele acestuia dar nu există nicio semnătură a sa.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare nr.3692/05.12.1984, pentru care apelantul-reclamant a solicitat a se constata falsul, tribunalul a constatat că susținerea acestuia în sensul că semnătura de pe contract nu îi aparține, ci intimatei-pârâte și fostului său soț nu este justificată, întrucât din cuprinsul contractului reiese contrariul.
Astfel în contractul susmenționat aflat la fila 8 dosar fond, apar în calitate de vânzători Ț. F., fostă C. și Ț. C.M. obiectul contractului constând în înstrăinarea numitului V. SP. V. a apartamentului situat în Bușteni, .. 26, .. B, ., județ Prahova cu suma de 44.471 lei, imobilul fiind dobândit prin construire în baza contractului nr. 5297 . de predare primire-recepție nr. 5279 . de împrumut nr.2252-249/12 februarie 1971 transcris sub nr. 1442/1443 din 10 mai 1972 de Notariatul de Stat Local Câmpina și prin partaj de bunuri cu fostul soț al intimatei pârâte C. I. conform deciziei civile nr. 236/1972 definitivă și transcrisă sub nr.1926/1984 de Notariatul de Stat Local Câmpina, C. I. a decedat în anul 1982.
Tot cu privire la acest înscris apelantul-reclamant a solicitat un alt termen la instanța de fond pentru a formula o precizare, însă această precizare nu a mai fost formulată și nici nu au fost administrate probatorii pentru a dovedi că înscrisul este fals.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a respins apelul declarat de reclamant ca nefondat, potrivit disp.art. 296 C. pr. civ.
În ceea ce privește solicitarea apelantei-pârâte de administrate de noi probatorii, tribunalul a constatat că este nejustificată, având în vedere dispozițiile art. 295 alin.2 C. pr. civ., care stabilesc că instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probatoriilor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Apelul este o cale devolutivă de atac, iar potrivit art.295 C.pr.civ., instanța de apel poate încuviința refacerea sau completarea probatoriilor în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Apelanta-pârâtă a solicitat numai în subsidiar proba cu martori și expertiză grafoscopică or, necesitatea acestor probatorii nu rezultă din dezbateri și nu este dovedită utilitatea acestora.
Referitor la apelul declarat împotriva sentinței, tribunalul a constatat că în mod greșit instanța de fond a constatat falsă chitanța referitoare la contravaloarea autoturismului marca Dacia ca fiind de 30.000.000 lei și a dispus desființarea acestuia.
Instanța de fond a reținut că martorii au declarat că au cumpărat autoturismul în anul 2002, prețul vânzării fiind de 18.000.000 lei și nicidecum de 30.000.000 lei.
Potrivit disp. art. 175 C. pr. civ., dacă înscrisul se găsește în păstrarea unei autorități sau a altei persoane instanța va dispune aducerea lui, în termenul fixat în acest scop. Cel care deține înscrisul este îndreptățit să refuze aducerea acestuia în cazurile prev. de art. 173 C. pr. civ.
Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura.
Potrivit art. 178 alin. 1 C. pr. civ., când una din părți nu recunoaște fie scrisul, fie semnătura, instanța va păși la verificarea înscrisului.
Dispozițiile art. 180 C, pr. civ., stipulează că în situația în care una din părți declară că scrisul sau semnătura este falsă și cealaltă nu este de față, instanța va dispune înfățișarea înfățișarea părților în persoană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare și va depune înscrisul pentru verificare.
Președintele va constata prin proces-verbal starea materială a înscrisului defăimat, dacă există pe el ștersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, spre neschimbare și-l va încredința grefei după ce va fi semnat de grefier și de părți.
Conform art. 182 alin. 1 C. pr. civ., la ziua fixată, președintele întreabă partea care a înfățișat înscrisul dacă înțelege să se folosească de el.
Dacă partea lipsește, nu voiește să răspundă sau declară că nu se mai folosește de înscris, acesta va fi înlăturat.
Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals lipsește sau nu voiește să răspundă sau nu stăruie în declarație, înscrisul va fi socotit ca recunoscut.
Totodată, intimatul-reclamant avea obligația să indice autorul falsului, or, în prezenta cauză nu a avut loc.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins capătul de cerere privind constatarea ca fiind false a chitanței referitoare la contravaloarea autoturismului marca Dacia ca fiind în sumă de 30.000.000 lei. Totodată, a dispus înlăturarea dispoziției privind desființarea acesteia.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței privind respingerea în rest a acțiunii pentru celelalte două înscrisuri chitanțe referitoare la tranzacție imobiliară, depuse în fotocopie la dosarul cauzei (fila 10 - vol. I) și contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3692/05.12.1984 la Notariatul de Stal Local Câmpina și a luat act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul invocând în drept disp. art.304 pct.9 Cod pr.civilă solicitând sub un prin aspect repunerea în termenul de formulare a recursului iar pe fondul cauzei criticând decizia pronunțată de tribunal, arătând în esență că în mod greșit instanța de apel a respins capătul de cerere privind constatarea ca fiind false a chitanței referitoare la c/val autoturismului Dacia ca fiind în sumă de 30 milioane lei – înscris original și fotocopia acestuia.
Susține recurentul, făcând trimitere la hotărârea judecătorească pronunțată de instanță cu privire la divorțul și partajarea bunurilor comune realizate cu intimata-pârâtă, că toate hotărârile nefavorabile în ceea ce îl privește s-au bazat pe cele trei înscrisuri care, fiind false, i-au adus grave prejudicii.
Se face în continuare referire la declarația martorului P. P. audiat la instanța de fond, probă care în mod greșit nu a fost avută în vedere de instanță ca fiind concludentă și suficientă pentru a se constata caracterul fals al înscrisului-chitanță prezentat de pârâtă în procesul de partaj.
În fine, cu privire la contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului din Bușteni, ..26, susține recurentul că semnătura de la poziția „vânzător” nu îi aparține, aspect reținut și de instanța fondului, întrucât bunul vândut avea caracter de bun propriu al pârâtei, dobândit anterior căsătoriei părților de pârâtă și fostul său soț care decedase și nu se dezbătuse succesiunea.
Se solicită pentru motivele arătate admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În termen legal intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat pentru argumentele prezentate detaliat în cuprinsul cererii.
Curtea se va pronunța cu prioritate, în condițiile disp.art.103 (2) Cod pr. civilă asupra cererii de repunere în termenul de formulare a recursului, cerere ce va fi admisă având în vedere următoarele:
Din dovada aflată la fila 59 dosar fond rezultă că reclamantului i s-a comunicat decizia atacată cu prezentul recurs la data de 27.05.2014 la sediul cabinetului de avocatură Dr. Eliodor T. la care însă reclamantul renunțase încă din faza de rejudecare a cauzei după casare.
În plus, la judecarea apelului acesta a fost asistat de un alt avocat care, atât în apelul formulat, cât și în întâmpinarea depusă la apelul declarat de pârâtă precum și în concluziile scrise a menționată că domiciliul reclamantului este în Bușteni, ..24, ., ..
Întrucât din înscrisul aflat la fila 60 dosar apel rezultă că reclamantul a solicitat la data de 4.06.2014 copie de pe decizia pronunțată de tribunal, nefiindu-i comunicată legal la adresa indicată și coroborând acest înscris cu data înscrisă pe cererea de declarare a recursului – 12 iunie 2014, Curtea constată ca fiind întemeiată cererea de repunere în termen a recurentului în declararea căii de atac, acesta fiind împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa de a exercita acest act de procedură.
Pe fondul cauzei, criticile invocate de recurent sunt neîntemeiate motiv pentru care în baza dsp.art.312 (1) Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
În fapt, motivele de recurs invocate de reclamant reprezintă o reiterare a criticilor prezentate în fața instanței de apel, critici vizând aceleași aspecte legate de caracterul fals al celor trei înscrisuri-chitanțe și contract autentic de vânzare-cumpărare folosite ca probe în procesul de partaj a bunurilor comune dobândite de părțile din litigiu.
Instanța de apel, învestită de reclamant dar și de pârâtă cu soluționarea apelurilor împotriva hotărârii primei instanțe date în rejudecare, cenzurând criticile invocate de reclamant a reținut corect, în ceea ce privește depoziția martorului P. P. că declarația acestuia în sensul că a cumpărare prin act autentic de la pârâtă și sora acesteia imobilul din Ploiești cu prețul de 1.500.000 lei nu este suficientă pentru a se constata că înscrisul este fals.
Cât privește contractul de vânzare-cumpărare nr.3692/5.12.1984 pentru care s-a solicitat a se constata falsul instanța de apel a înlăturat, motivat susținerea acestuia că semnătura de pe contract nu îi aparține, reținând că din conținutul contractului respectiv (fila 8 dosar fond) rezultă fără echivoc că Ț. F. și Ț. M. vând lui V. V. apartamentul situat în Bușteni, ..26, ., . pentru prețul de 44.471 lei.
Referitor la acest contract, astfel cum rezultă din actele dosarului, în rejudecarea cauzei în fond după casare reclamantul, prin apărător a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru a formula precizare la acțiune vizând situația dacă înscrisurile respective sunt în materialitatea lor în totalitate sau în parte false, însă precizarea nu a mai fost formulată și nici nu s-a propus administrarea de probe în dovedirea celor pretinse.
În acest context instanțele au procedat corect respingând acțiunea reclamantului.
Pentru considerentele mai sus arătate, nefiind incident cazul de casare înscris în art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea constată că legalitate deciziei atacate nu este afectată motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ț. M., domiciliat în Bușteni, ..24, . ., împotriva deciziei civile nr.262 din 16.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Ț. F., cu domiciliul ales la cabinet avocatură P. A. – ., ..282, județ Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 7 octombrie 2014.
PreședinteJudecători
E. M. C. ȘtefanVioleta S.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2014-10-15
CS/FA
2 ex.
d.f. Jud.S. nr._ 11
j.f. P. R.
d.a. Trib. Prahova nr._ 11
j.a. A. G. H.
N. C.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 1719/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Grăniţuire. Decizia nr. 631/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
