Anulare act. Decizia nr. 985/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 985/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 985/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 985

Ședința publică din data de 15 iunie 2015

Președinte - E.-S. L.

Judecător - V.-A. P.

Grefier - N. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanții M. V., domiciliat în S., . A și T. D. RUCSANDRA, domiciliată în B., ., ., ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet Avocat G. R., în București, ..62, ap.3-4, ., precum și de pârâta ., cu sediul în S., .. 4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2284/13 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 8 iunie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, data de mai sus, când a dat următoarea soluție.

CURTEA

Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 10.01.2007, reclamanții M. V. și T. D. Rucsandra au chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să se constate, că urmare a comparării titlurilor de proprietate ale părților, nevalabilitatea titlului statului și implicit al pârâtei asupra terenului de 1200 mp. situat în S., ..23, urmând a fi obligată pârâta să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie această suprafață precum și radierea dreptului de proprietate al pârâtei din cartea funciară și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că autorul acestora, I. Sangeorgian, a dobândit prin ordonanța de adjudecare nr. 851/26.01.1934 încheiată la Tribunalul Prahova și transcrisă sub nr. 856/01.01.1934 un teren în suprafață de 4628 mp. cu construcțiile aflate pe acesta, respectiv: Vila Carola și Vila M., situate în Orașul S., .. 23, jud.Prahova.

Au precizat reclamanții ca din aceasta suprafață autorul lor a înstrăinat prin act autentic în anul 1941 Vila Carola și 1600 mp. teren, iar la data de 01.05.1950 a mai vândut prin act sub semnătura privata suprafața de 1480 mp. teren și Vila M. amplasată pe acesta pentru care s-a emis hotărârea judecătorească nr. 6118/29.10.1993 a Judecătoriei Câmpina rămasă definitiva în contradictoriu cu aceeași pârâta, ..

Reclamanții au susținut că au dreptul la diferența de 1548 mp. din suprafața totală deținută de autorul lor, arătând totodată ca prin dispoziția de restituire nr. 813/20.12.2005 li s-a retrocedat numai suprafața de 796 mp. din terenul situat în S., ..23, iar pentru suprafața de 414 mp. urmează să se emită o dispoziție suplimentară după definitivarea litigiului existent pe rolul instanțelor judecătorești, cealaltă diferența fiind afectată de proprietatea învecinată, aparținând unui terț cu care trebuie să se judece într-o acțiune ulterioară în grănițuire.

Întrucât valoarea obiectului litigiului era de peste 5 miliarde lei ROL, au precizat reclamanții că, în speță competența de solutionare a cauzei în primă instanță revine conform art. 2 lit.b. cod pr. civila, Tribunalului Prahova.

La termenul din 28.02.2007 reclamanții au depus o precizare la acțiune, arătând ca obiectul acesteia îl reprezintă revendicarea suprafeței de 1200 mp. teren prin compararea titlurilor de proprietate, deținute de aceștia și de parată.

Pârâta . a formulat întîmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția necompetentei materiale a instanței și excepția inadmisibilității.

S-a arătat de către pârâtă, în ceea ce privește excepția netimbrării, că acțiunea dedusă judecății, fiind o acțiune patrimonială trebuie timbrată de reclamanți la valoarea terenului revendicat, conform dispozițiilor art.2 din L.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

In legătură cu excepția de necompetență materială, pârâta a susținut că valoarea obiectului litigiului este sub 500.000 lei RON, prețul unui metru pătrat de teren în zona fiind de 200 lei RON, astfel încât valoarea terenului revendicat de 1200 mp nu poate fi mai mare de 240.000 lei RON, fapt ce atrage competența de soluționare a instanței de la locul situării imobilului, respectiv Judecătoria S..

Pe linia excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare, pârâta a arătat că terenul revendicat face parte dintr-o suprafața mai mare, pentru care reclamanții au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001, astfel încât nu mai pot promova acțiune în revendicare întrucât în conformitate cu art. 6 alin.2 din L.213/1998 aceasta posibilitate aparține numai foștilor proprietari sau succesorilor acestora, numai daca bunurile preluate de stat nu fac obiectul unor legi speciale de reparații.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.518/28.03.2007 a respins ca neîntemeiate excepția netimbrării acțiunii, excepția necompetentei teritoriale, a admis excepția de necompetenta materiala, invocată de parata . a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S..

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut ca reclamanții, în calitate de succesori legali ai proprietarului ce a fost deposedat în mod abuziv de imboilul în litigiu, sunt scutiti de plata taxelor judiciare de timbru conform art.15 lit.r din L.146/1997.

Referitor la excepția de necompetența materială, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată reținând că valoarea terenului în litigiu este de cca.240.000 lei conform raportului de expertiza întocmit de ing. A. F., împrejurare de natură să atragă conform art.1 al.1 c.pr.civ. rap.la art.13 c.pr.civ., competența de soluționare a Judecătoriei S..

Pe cale de consecință, a fost respinsă excepția de necompetență teritorială invocata din oficiu, apreciind totodată ca nu se poate pronunța pe excepția inadmisibilității acțiunii de vreme ce instanța nu este competentă material să soluționeze cauza.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții susținând că hotărârea pronunțata încalcă dispozițiile art.112 al.3 și art.2 pct.1 lit.b c.pr.civ. întrucât au apreciat, prin cererea de chemare în judecată, valoarea obiectului acțiunii ca fiind de cel puțin 550.000 lei.

Au arătat recurenții că instanța de fond a ignorat principiul potrivit căruia reclamantul este cel care-si evaluează pretențiile deduse judecății si, a avut în vedere o expertiză dintr-un alt dosar, deși la dosar existau acte din care reieșea că, urmare a expertizării terenului în litigiu în scopul vânzării, prețul de circulație stabilit de expertul autorizat este de 650 euro/m.p., justificând competența materială a tribunalului, ca instanța de fond.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr.1009/15.10.2007 a admis recursul reclamanților împotriva sentinței civile nr.518/28.03.2007 a Tribunalului Prahova, a casat sentința atacata și a trimis cauza aceleiași instanțe, competentă să o soluționeze.

S-a reținut de instanța de control judiciar că recurenții reclamanți, prin cererea de chemare în judecată, au precizat expres în petitul acțiunii că „valoarea obiectului cererii este de peste 500.000 lei (fila 2 dosar fond), fapt ce se coroborează cu concluziile raportului de expertiza ing.M. N. efectuat în luna mai 2007 la solicitarea reclamanților în care terenul în litigiu a fost evaluat la 650 euro/m.p., valoarea sa totala fiind de 780.000 euro, echivalentul a 2.628.600 lei (f.167-174 dos.fond).

În atare situație, ținând seama de disp.art.112 al.3 c.pr.civ. conform cărora reclamantul este cel care își prețuiește valoarea obiectului cererii și având în vedere că acesta și-a îndeplinit obligația menționată prin însăși cererea de chemare în judecată, s-a apreciat ca hotărârea pronunțată de instanța de fond a încălcat disp.art.2 pct.1 lit.b c.pr.civ. rap.la art.112 al.3 c.pr.civ.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Prahova sub nr._ , la data de 05.11.2007, fiind repartizată spre soluționare conform Hotărârii nr. 350/02.11.2006 a CSM completului inițial investit, nefiind necesară o noua repartizare aleatorie.

Prin decizia civilă nr.523 din 15.02.2008 Tribunalul Prahova a respins cererea formulată ca inadmisibilă, reținând că acțiunea în revendicare a fost formulată la 10 ianuarie 2007, după . Legii 10/2001 și emiterea dispoziției de restituire nr.813/2005, ea vizând o altă suprafață de teren de 1200 m.p.

S-a considerat de către prima instanță că Legea 10/2001, suprimă, practic, acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și fără a diminua accesul la justiție perfecționează sistemul reparator prin norme de procedură speciale, subordonându-l controlului judecătoresc.

În condițiile art. 51 din acest act normativ s-a apreciat că persoana îndreptățită se poate prevala de prevederile Codului civil numai în cazul acțiunilor în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii, ceea ce nu este cazul în speță.

Totodată s-a concluzionat că, numai în situația în care printr-o dispoziție de restituire emisă în baza Legii 10/2001 sau printr-o hotărâre judecătorească pronunțată anterior intrării în vigoare a acestei legi, prin care reclamanților le era recunoscută calitatea de proprietar asupra terenului de 1200 m. revendicat, aceștia puteau apela la prevederile dreptului comun pentru a solicita restituirea suprafeței în litigiu de la apelantă.

Sentința mai sus menționată a fost atacată cu apel de către reclamanți, pe considerentul că a fost pronunțată cu neobservarea formelor legale de către judecătorul cauzei și cu aplicarea greșită a legii, cuprinde motive străine de natura pricinii, încălcând totodată dreptul fundamental de proprietate garantat de Constituție și de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.

Astfel, s-a precizat că excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare poate fi invocată numai în dosarele formulate de proprietarii care nu s-au adresat anterior pe calea Legii 10/2001 pentru valorificarea drepturilor pretinse, însă ei nu se află în această ipoteză deoarece au urmat și finalizat procedura pe Legea 10/2001 prin dispoziția de restituire în natură nr. 813/20 decembrie 2005.

Au învederat recurenții că singura problemă obiectivă care a determinat intentarea acțiunii este faptul că, deși au posesia bunului și titlu de proprietate, nu se pot înscrie în cartea funciară, întrucât pârâta și-a înscris în locul lor așa zisul său drept.

Pe cale de consecință s-a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată, întrucât în speță este vorba de o acțiune clasică de revendicare prin compararea titlurilor de proprietate și prin urmare desființarea sentinței atacate.

Pe fondul propriu-zis al pricinii s-a menționat că întrucât atât ei cât și pârâții prezintă un titlu cu privire la imobilul în litigiu, compararea titlurilor presupune analiza prioritară a provenienței acestora, iar dreptul lor de proprietate este preferabil, în timp ce titlul pârâtei este nevalabil, provenind de la un neproprietar, respectiv de la statul român.

În raport de considerentele expuse s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând pe fond pricina, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate nevalabilitatea titlului pârâtei, urmând să fie obligată aceasta să lase în proprietate și posesie suprafața de 1200 m.p.și să se dispună radierea dreptului de proprietate al pârâtei din cartea funciară.

Prin întâmpinarea formulată, intimata . solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât promovarea acțiunii în revendicare, după apariția Legii 10/2001 este inadmisibilă. Cu privire la titlul de proprietate pe care se bazează acțiunea reclamanților s-a menționat că, dacă aceștia își întemeiază cererea pe Ordonanța de adjudecare nr. 851/1934 încheiată de Tribunalul Prahova solicitarea lor este tot inadmsibilă, iar în situația în care invocă prevederile dispoziției de restituire nr. 813/2005 a Primăriei S. acțiunea este nefondată.

A învederat intimata că ea a devenit proprietara bunului prin aport din partea Statului Român, iar acesta din urmă nu avea cum să mai transfere încă odată bunul către unitatea administrativ teritorială a orașului S., pentru ca aceasta, în aplicarea unui act normativ ulterior Legii 15/1990, să poată constituit un titlu valabil pentru reclamanți, în baza Legii 10/2001. În opinia intimatei dispoziția de restituire nu putea fi eliberată deoarece unitatea administrativ teritorială nu era deținătoarea bunului, iar Legea 10/2001 nu putea retroactiva și desființa un drept de proprietate recunoscut de Statul Român societății lor în baza Legii 15/1990, cu atât mai mult cu cât societatea a fost integral privatizată fără ca măcar în prezent să existe o cotă minoritară care să aparțină statului sau unei autorități publice centrale sau locale, ori unei organizații cooperatiste.

Având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza R. contra României, dar și soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în secții unite în dosarul nr. 60/2007 intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civ. nr. 217/29.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost admis apelul formulat de M. V. și T. D. R., a fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova .

In motivarea deciziei astfel pronunțate, Curtea a reținut următoarele:

Obiectul acțiunii cu care reclamanții au învestit instanța, l-a reprezentat revendicarea suprafeței de 1200 m.p.teren situat în S., ..23, prin compararea titlurilor de proprietate pe care fiecare dintre părți le are asupra terenului în litigiu.

În susținerea demersului său reclamanții au invocat atât dispoziția de restituire nr.813/30.12.2005 emisă de Primăria Orașului S. în temeiul dispozițiilor Legii 10/2001 pentru suprafața de 796 m.p., cât și actele de proprietate ale autorilor lor I. Sângiorgian, respectiv Ordonanța de adjudecare nr.751/26 ianuarie 1934 a Tribunalului Prahova transcrisă sub nr. 856/1.1 1934 de Tribunalul Prahova, în timp ce pârâta S.C. P. S.A. a opus acestora certificatul de atestare a dreptului de proprietate . 08 nr.0190/1990.

Astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei promovarea prezentului litigiu a fost determinată de împrejurarea că suprafața restituită reclamanților prin dispoziția nr.813/2005 se suprapune în totalitate cu imobilul aparținând S.C. P. S.A. în temeiul certificatului menționat anterior, imobil înscris în cartea funciară, o atare împrejurare fiind confirmată chiar de referatul nr.231/1.08.2006 întocmit de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova (fila 25 dosar fond).

În cauză, Tribunalul Prahova, făcând o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente, a procedat la respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pe considerentul că, după . Legii 10/2001 rămân fără aplicare și prevederile dreptului comun referitoare la revendicarea imobilului ce formează obiectul acestui act normativ.

Un atare punct de vedere nu poate fi primit de către instanță și a fost înlăturat pentru argumentele ce se vor arăta în continuare:

Pentru a asigura protecția dreptului de proprietate legea a pus la dispoziția proprietarului neposesor un mijloc juridic specific, respectiv acțiunea în revendicare.

Cert este că în jurisprudența și doctrina juridică s-au conturat anumite reguli care trebuie avute în vedere la soluționarea unor asemenea acțiuni, iar una dintre acestea se referă la împrejurarea că în situația în care ambele părți prezintă asupra aceluiași bun titluri care provin de la autori diferiți acestea vor fi comparate și avea câștig de cauză partea al cărui titlu este mai preferabil.

Dispozițiile Legii 10/2001, act normativ pe care instanța de fond îl invocă în motivarea hotărârii, nu se aplică decât în raporturile dintre persoanele în drept și unitatea deținătoare, asigurând o perfecționare a sistemului reparator prin norme procedurale speciale subordonate controlului judecătoresc și plecând de la interpretarea coroborată a textelor sale de lege s-a concluzionat în practica judiciară că doar în ceea ce privește imobilele preluate în mod abuziv de stat și care se mai află în posesia acestuia la data intrării în vigoare a legii, procedura administrativă prealabilă este una obligatorie, cu excluderea altor mijloace prevăzute de dreptul comun.

Mai bine zis, odată cu apariția Legii 10/2001 a devenit inadmisibilă acțiunea în revendicare numai cu privire la bunurile aflate în proprietatea statului și numai în această situație proprietarul are obligația de a recurge la procedura specială.

În speță, reclamanții au uzat de prevederile legii 10/2001 și, drept urmare, au obținut dispoziția nr.813/2005 de restituire în natură pentru suprafața de 796 m.p., iar prezenta acțiune se constituie ca un demers juridic pe care aceștia au încercat să-l promoveze în vederea apărării dreptului lor de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 1200 m.p.

În atare context raportul juridic direct dintre moștenitorii fostului proprietar și . supuse pe deplin dispozițiilor din Codul Civil privind revendicarea și a considera, în această situație că acțiunea este inadmisibilă, ar însemna o încălcare a prevederilor art.21 din Constituție, care instituie liberul acces la justiție, precum și a art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la un proces echitabil.

Conform art.297 alin.1 Cod pr.civilă, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

În raport de argumentele expuse anterior, Curtea a apreciat că în mod eronat Tribunalul Prahova a soluționat pricina prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și, pe cale de consecință, în baza art.297 alin.1 Cod pr.civilă, considerând apelul ca fiind fondat sub acest aspect l-a admis, a desființat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare acesteia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. P. S.A. cauza fiind înregistrata e rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24.11.2008.

Prin decizia civilă nr. 8381/19.10.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins, ca nefondat, recursul formulat.

In motivarea acestei decizii se rețin, în esență următoarele: Înalta Curte constată că este corectă cronologia redată de recurentă, cu privire la demersurile inițiate de intimații reclamanți pentru redobândirea posesiei asupra imobilului ce a aparținut autorului acestora - I. Sângeorgian, imobil ce a fost preluat în baza Decretului 92/1950.

Astfel, preluarea în proprietatea statului, operând în baza actului normativ anterior menționat, conform înscrisului de la fila 36 dosar fond (după casare), intimații recurenți au formulat notificare pentru restituirea acestuia (în limitei* dreptului autorului lor, după cele două înstrăinări: prin contract de vânzare cumpărare aut. sub nr. 261/30.06,1941 și conform sentinței civile nr. 5118/29.10.1993, definitivă și irevocabilă), în temeiul prevederilor art. 21 d Legea 10/2001 (actualmente, art. 22 din forma republicată a legii), întrucât acesta intra în domeniul de aplicare a legii.

Procedura Legii 10/2001 s-a finalizat (parțial) prin emiterea dispoziției nr. 813/20.12.2005 de către Primarul orașului S., prin care intimaților reclamanți le-a fost restituit în natură imobilul situat în S., .. 23, jud. Prahova, respectiv, terenul în suprafață de 796 mp.

Cu ocazia derulării formalităților de publicitate imobiliară, intimații reclamanți au constatat că această suprafață de teren se suprapune în totalitate cu cea deținută de recurentă în baza certificatului de atestare a dreptului proprietate emis în favoarea ., certificat . 08 0190/16.06.1994 emis în baza HG 834/1991 pentru o suprafață mult mai mare așa încât, în prezent, sunt în imposibilitatea finalizării procedurilor de intabulare pentru opozabilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 4 din Legea 10/2001, republicată decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobili face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punere posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară; alin. 5 același text prevede că: proprietarii cărora, prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege, le-au fost restituite în natură imobilele solicitate încheie cu deținătorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a dispoziției de restituire, protocol care, potrivit înscrisului de la fila 21 dosar fond, a fost întocmit la 1.06.2006 între Primarul orașului S. și intimații reclamanți.

Așa fiind, rezultă că intimații reclamanți au formulat acțiune în revendicare după parcurgerea procedurii legii speciale soldate cu restituirea în natură a terenului în suprafață de 796 mp, iar în cauza dedusă judecății sunt în măsură să facă dovada proprietății cu titlul executoriu obținut în condițiile legii 10/2001, la acest moment, cel puțin pentru suprafața menționată; cea din urmă precizare se impune datorită faptului că aceștia revendică o suprafață de teren de 1.200 mp de teren de la recurenta pârâtă, iar din cuprinsul dispoziției de restituire nr. 813/20.12.2005 (art. 8), rezultă că: soluționarea cererii privind restituirea imobilului teren și construcție, în prezent proprietatea I. M. și Widmar M. și a terenului în suprafață de 414 mp, vor face obiectul unei dispoziții distincte (din cuprinsul aceleiași dispoziții, rezultând că acesta nu poate fi restituit până la soluționarea dosarului nr. 7775/2004, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție); în acest context, se constată că intimații reclamanți înșiși au susținut chiar prin motivele cererii de chemare în judecată că pentru diferența de 414 mp teren urmează a se emite o dispoziție suplimentară, după finalizarea litigiului printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

In aceste condiții, apare ca nefondată susținerea recurentei cu privire la incertitudinea titlului exhibat de intimații reclamanți (dispoziția de restituire nr. 813/20.12.2005 emisă în aplicare Legii 10/2001 sau ordonanța de adjudecare nr. 851/26.01.1934 a autorului lor), în acest sens, trebuind a fi observate dispozițiile anterior citate din legea specială, regulile de soluționare a acțiunii în revendicare și a criteriilor doctrinare și jurisprudențiale dezvoltate pentru situații ca cea din speță, când fiecare dintre părți este în măsură a opune un titlu de proprietate.

Însă, cu privire la întinderea dreptului de proprietate sau dacă intimații reclamanți au posesia efectivă a terenului revendicat, Înalta Curte reține că este prematur a se face evaluări la acel moment, așadar, omisso medio, întrucât instanțele anterioare nu au analizat fondul cauzei, ci doar problema admisibilității acțiunii în revendicare, prima instanță negând accesul la justiție al intimaților reclamanți, restabilit însă, prin decizia instanței de apel, pronunțată cu respectarea art. 3 Cod civil, art. 21 din Constituția României și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului decurgând din constatări ale încălcării dreptului de acces la instanță din perspectiva art. 6 alin. 1 din Convenție.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că apărările recurentei cu privire la legalitatea și însușirile titlului său pentru a demonstra că acesta este mai bine caracterizat decât cel pe care se întemeiază reclamanții, chestiunea opozabilității sau inopozabilității dispoziției de restituire în natură în contra recurentei sau legalitatea acesteia ori incidența recursului în interesul legii soluționat prin Decizia 33/2008 (în soluționarea cererii în revendicare pe fond, dincolo de problema admisibilității acțiunii în revendicare, tranșată irevocabil la acest moment), sunt aspecte ce țin din nou de evaluarea fondului cauzei și stabilirea titularului real al dreptului de proprietate ce urmează a fi analizate de instanța de rejudecare, în temeiul regulilor de drept aplicabile și a principiilor consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (în problema opozabilității, a se vedea Cauza P. c. României).

Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub același număr de dosar, la data de 22.12.2009.

La termenul de judecata din 25.05.2010, instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri și interogatoriul societății pârâte ( răspunsul fiind depus ulterior la filele 45-46) și pentru pârâta proba cu înscrisuri .

La termenul de judecata din 20.06.2012, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0190/16.06.1994 eliberat de către Ministerul Turismului, pentru terenul în litigiu proprietatea reclamanților, motiv pentru care instanța a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 244 al. 1 pct.1 Cod pr.civ., pentru considerentele arătate în încheierea de la data respectivă și a dispus înaintarea cauzei la Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a C. administrativ și fiscal pentru soluționarea excepției astfel invocate.

Prin încheierea pronunțata la data de 09.10.2012 de către Curtea de Apel Ploiești Secția a II-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, s-a luat act de cererea reclamanților de renunțare la judecata excepției de nelegalitate mai sus arătate, iar la data de 16.01.2013 reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere încuviințată la termenul din 05.06.2013.

Reclamanții au formulat la data de 19.03.2013 cerere completatoare de mărire a câtimii obiectului cererii, în temeiul art. 132 al. 2 pct. 2 Cod pr.civ. în sensul că înțeleg să revendice, prin compararea titlurilor, de la pârâta . doar suprafața de 1200 m.p., ci și suprafața de 414 m.p. (deci în total 1620 m.p. ) despre care se face vorbire în dispoziția de restituire nr. 813/20.12.2005 emisă de Primăria or. S. –Comisia de aplicare a Legii 10/2001 întrucât la data de 20.02.2013 s-a pronunțat de către ICCJ, decizia nr. 821 în dosar nr._/2010 prin care a dispus admiterea recursurilor declarate de pârâta Primăria or. S. și intervenienții M. V. și T. D. Rucsandra împotriva dec.civ. nr. 195 A /28.06.2011 a Curții de Apel București, în sensul că modifică decizia atacată și respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1278/19.12.2003 a Tribunalului Prahova.

La termenul de judecata din 05.06.2013, reclamantul M. V., personal, a arătat ca renunță la cererea completatoare de majorare a câtimii obiectului cererii de chemare în judecata, înregistrată la data de 19.03.2013 deoarece a fost formulata din eroare.

La termenul din 06.08.2013 reclamanta T. D. Rucsandra personal a formulat de asemenea cererea de renunțare la cererea completatoare de majorare a câtimii obiectului cererii de chemare în judecată, înregistrată la data de 19.03.2013.

La termenul de judecata din 26.02.2014, reclamantul M. V., personal, a precizat acțiunea, în sensul că suprafața revendicată este de 1200 m.p. și că din eroare a indicat inițial suprafața de 1600 m.p. De asemenea, instanța a admis cererea reclamanților de suplimentare a probei cu înscrisuri.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2284/13 octombrie 2014, a admis în parte acțiunea precizată, având ca obiect anulare act, a obligat pârâta să lase reclamanților în deplina proprietate și posesie suprafața de teren de 796 m.p., situata în S., .. 23, jud. Prahova, ce face obiectul Dispoziției de restituire nr. 813/2005 emisa de către Primăria S. și identificată conform schiței cadastrale anexă la aceasta dispoziție, a dispus, după rămânerea irevocabilă a hotărârii, rectificarea cărții funciare privind suprafața de teren de 796 m.p. situată în S., .. 23, jud. Prahova, ce face obiectul Dispoziției de restituire nr. 813/2005 emisa de Primăria S., identificata conform schiței cadastrale anexa la aceasta dispoziție, în sensul că titulari ai dreptului de proprietate sunt reclamanții și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța soluția de mai sus, tribunalul a reținut următoarele:

Așa cum rezulta din decizia civilă nr. 217/29.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, obiectul acțiunii cu care reclamanții au învestit instanța, l-a reprezentat revendicarea suprafeței de 1200 m.p.teren situat în S., ..23, prin compararea titlurilor de proprietate pe care fiecare dintre părți le deține cu privire la terenul în litigiu.

Reclamanții si-au precizat cererea de chemare în judecata la data de 28.02.2014, arătând în mod expres ca acțiunea promovata este una în revendicare prin compararea titlurilor de proprietate ale părților.

F. de aceasta precizare expresa, Tribunalul a procedat la compararea titlurilor de proprietate invocate de părți, cu privire la suprafața de 1200 m.p. teren situat în S., .. 23, în considerarea strictă a limitelor investirii sale, respectiv acțiune în revendicare, potrivit cadrului procesual stabilit de reclamanți, în virtutea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil.

Referitor la titlul de proprietate invocat de către reclamanți, instanța a constatat următoarele:

În susținerea demersului judiciar cu a cărui soluționare a fost investită instanța, reclamanții au invocat atât dispoziția de restituire nr.813/30.12.2005 emisă de Primăria Orașului S., în temeiul dispozițiilor Legii 10/2001 pentru suprafața de 796 m.p., cât și actele de proprietate ale autorului lor, I. Sângiorgian, respectiv Ordonanța de adjudecare nr.751/26 ianuarie 1934 a Tribunalului Prahova transcrisă sub nr. 856/1.1 1934 de Tribunalul Prahova.

Așa cum rezulta din probele administrate în cauza, promovarea prezentului litigiu a fost determinată de împrejurarea că suprafața restituită reclamanților prin dispoziția nr.813/2005 se suprapune în totalitate cu imobilul aparținând S.C. P. S.A., în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate . 08 nr.0190/1990, imobil înscris în cartea funciară, o atare împrejurare fiind confirmată chiar de referatul nr.231/1.08.2006 întocmit de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova (fila 25 dosar fond).

Potrivit Dispoziției de restituire nr. 813/20.12.2005 emisa de Primăria or. S., ca urmare a soluționării Notificării nr. 167/11.07.2001 și nr. 258/26.07.2001 prin care reclamanții din prezenta cauză au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în S., .. 23, compus din teren și construcție, s-a constatat că reclamanții au dreptul la restituirea unui teren liber în suprafață de 1548 m.p. din care teren în suprafață de 796 m.p., restul de teren până al întregirea suprafeței de 1548 m.p. fiind afectat de proprietățile vecine, inclusiv terenul de 414 m.p. identificat prin raportul de expertiză topo Octavă D. în dosar nr. 4450/2003 al Tribunalului Prahova, ce nu poate fi restituit până la soluționarea dosarului 7775/2004 aflat la ICCJ.

Terenul restituit prin această dispoziție a fost identificat ca și dimensiuni și vecinătăți, la art. 1 din dispoziția arătată mai sus și poziționat pe schița de plan anexă la dispoziție, aflată la fila 81 dosar.

La fila 21 din dosarul inițial înregistrat a fost depus procesul-verbal de predare-preluare a bunului imobil ce face obiectul Dispoziției nr. 813/2005, conform planului de situație întocmit de compartimentul cadastru din cadrul Primăriei S., urmând ca după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliara de către notificatori, respectiv de către reclamanții din prezenta cauza, sa se procedeze la punerea în posesie conform art. 24 al. 4 din Legea 10/2001.

Din referatul nr. 231/01.08.2006 emis de OCPI Prahova, aflat la fila 25 dosar înregistrat inițial, a rezultat că imobilul deținut de reclamanți în baza Dispoziției de restituire nr. 813/2005 se suprapune în totalitate cu imobilul ce aparține pârâtei S.C. P. SA, intabulat în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0190/1990 ( imobil înscris în cartea funciara 151 S. ), OCPI fiind în imposibilitatea avizării documentației până la reglementarea situației juridice a imobilului.

In vederea înscrierii în cartea funciară a imobilului ce face obiectul Dispoziției de restituire nr. 813/2005 a fost întocmit memoriul tehnic justificativ însoțit de planuri cadastrale, înscrisuri aflate la filele 26-31 din dosarul inițial înregistrat.

Terenul în litigiu situat în S. .. 23 a fost evaluat la solicitarea reclamanților, la dosar fiind depus un raport de expertiza tehnica extrajudiciară specialitatea evaluare, din care rezultă ca terenul se învecinează la sud cu vila „Carola”, iar la nord cu fostul restaurant „Select”, având suprafața de 796 m.p., cu o valoare totala de 517.400 euro, la data efectuării expertizei ( filele 167-172).

Referitor la titlul de proprietate invocat în apărare de către pârâta . a reținut următoarele:

In apărare, S.C. P. S.A. a invocat dreptul său de proprietate asupra terenului în litigiu reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate . 08 nr.0190/1990.

Astfel, potrivit procesului – verbal din 23.04.1994 depus la filele 44-45 din dosar, Comisia constituită pentru stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat a identificat terenul și construcția amplasată pe acesta, denumită Restaurant Select, terenul fiind identificat ca . schiței de plan de la fila 48, constatând că terenul este integral în patrimoniul societății comerciale P. S..

De asemenea, pentru acest teren s-a depus la dosar, documentația topografică ce a fost avută în vedere cu ocazia eliberării certificatului de proprietate de către pârâtă ( filele 139-154 din dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 22.12.2009) .

Ca urmare a aplicării Ordinului nr. 154/26.04.1991 emis de Ministerul Comerțului și Turismului ( fila 31 dosar al Tribunalului Prahova înregistrat la 05.11.2007 ) s-a constatat că imobilele prevăzute în lista anexa la ordin (din care face parte și terenul în litigiu) sunt proprietatea . în temeiul H.G. nr. 1041/1990.

De asemenea, Departamentul Turismului din acest minister atestă ca lista imobilelor din anexa sunt cuprinse în valoarea capitalului social al .>

Ca urmare a acestei proceduri a fost emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0190 /16.06.1994 (fila 27, înscris depus la 11.01.2008) emis de Ministerul Turismului, în baza legii 15/1990 și HGR nr. 796/17.12.1992, care menționează ca suprafața totala de teren aflata în proprietatea societății P. SA este de 34.073,09 lei identificate prin anexa nr. 2 și planurile topografice cuprinse în anexele nr. 4 și 5 din documentația de stabilire și evaluare a terenurilor înregistrată sub nr. 827/10.06.1994 la Oficiul de Cadastru Prahova.

In Centralizatorul suprafețelor din anexa 2 ( fila 107) se menționează ca suprafața de teren pe care se afla Restaurantul Select din .. 23 este de 2680,14 m.p., aceasta fiind suprafața de teren totală intrata în proprietatea societății parate, la adresa indicată, prin procedura administrativa descrisă în precedent.

In ce privește dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, anterior perioadei regimului comunist, instanța a avut în vedere adeverința depusă la 11.01.2008 emisă de către . care a rezultat că imobilul amplasat în S. .. 23 ( fost S. C. nr. 11, fost 30 Decembrie) a intrat în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950.

Pârâta . procedat ulterior și la întocmirea documentației cadastrale pentru imobilul din .. 23, memoriul justificativ și schița de plan fiind depuse la filele 120 și 122 din ultimul dosar al Tribunalului Prahova, suprafața totala măsurată fiind de 1193,35 m.p.

Așa cum a rezultat din aceste înscrisuri, actele de proprietate invocate de pârât și avute în vedere la întocmirea documentației cadastrale, sunt certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0190 /16.06.1994 emis de Ministerul Turismului, sentința civilă nr. 5118/29.10.1993 și Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1930/03.11.1995.

Terenul din .. 23 în suprafața de 1193,35 m.p. a fost înscris în cartea funciară, ca fiind proprietatea pârâtei S.C.P. S.A., conform Extrasului de carte funciara al OCPI Prahova, de la fila 79, în temeiul încheierii nr. 1733/26.11.2001 pronunțată în dosar nr. 1344/2001 de Judecătoria S. –Biroul de Carte Funciara ( fila 90) .

Prin încheierea menționată s-a dispus intabularea în cartea funciara individuala nr. 151 N –S. a dreptului de proprietate exclusiva al . terenului de 1193,35 m.p. din .. 23, cu nr. cadastral provizoriu 150, în temeiul cererii formulate de aceasta societate la 23.10.2001 ( fila 91) și a următoarelor acte: certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0190 /16.06.1994 emis de Ministerul Turismului, sentința civilă nr. 5118/29.10.1993, definitivă pronunțată de Judecătoria Câmpina și Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1930/03.11.1995.

Tribunalul a constatat din actele depuse la dosar că, anterior, a mai existat un litigiu cu privire la acest imobil, desfășurat între . I. M. și I. M. M., respectiv o acțiune în revendicare, soluționată în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 5118/29.10.1993, definitivă pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosar nr. 2839/1994 și Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1930/03.11.1995 în dosar nr. 4051/1993. ( filele 93-100) .

Prin sentința civilă nr. 5118/29.10.1993, definitivă pronunțată de Judecătoria Câmpina s-a constatat dreptul de proprietate al reclamanților I. M. și I. M. M. asupra imobilului compus din 1480 m.p. teren și construcțiile aflate pe acesta situat în S. .. 23 (fosta 30 Decembrie).

Împotriva sentinței civile nr. 5118/29.10.1993 s-a pronunțat în apel decizia civilă nr. 1422/01.07.1994 de către Tribunalul Prahova, iar recursul formulat de . acestei decizii a fost respins prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1930/03.11.1995 în dosar nr. 4051/1993.

Aceste hotărâri judecătorești au fost avute în vedere de Comisia de aplicare a Legii 10/2001 cu ocazia soluționării notificărilor formulate de către reclamanții din prezenta cauza și acest aspect rezultă din conținutul Dispoziției de restituire nr. 813/20.12.2005, în care se menționează în mod expres faptul că autorul reclamanților, respectiv I. Sângeorgian, a înstrăinat în 1950 prin act sub semnătură privată, terenul de 1480 m.p. și construcția amplasată pe acesta, astfel încât nu mai pot face obiectul dispoziției de restituire, situația juridica a acestui imobil fiind soluționată prin sentința civilă nr. 5118/29.10.1993 pronunțată de Judecătoria Câmpina, despre care s-a făcut arătare în precedent.

De asemenea, se mai reține în dispoziție faptul că autorul reclamanților I. Sângeorgian a înstrăinat în 1941 prin act autentic, vila Carola și terenul de 1600 m.p., imobil care nu a făcut obiectul dispoziției de restituire nr. 813/2005.

Prin Dispoziția nr. 813 s-a constatat dreptul reclamanților la restituirea unui teren în suprafață totala de 1548 m.p. din care numai suprafața de 796 m.p. este teren liber, neafectat de detalii de sistematizare și aflat în administrarea Primăriei S. .

Prin urmare, la data la care .-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului de 1.193,35 m.p. din .. 23, a fost avut în vedere doar terenul ce excede suprafeței mai sus indicate, respectiv cea de 1480 m.p. și construcția amplasată pe acesta, restituit lui I. M. și I. M. M. prin sentința civilă nr. 5118/29.10.1993.

Mai arată instanța de fond că, din documentația cadastrala depusa de reclamanți și întocmită ulterior emiterii dispoziției de restituire, rezulta ca suprafața de 796 m.p. restituita acestora se suprapune peste suprafața de 1193,35 întabulată de către societatea pârâtă.

Acestea fiind titlurile de proprietate prezentate de părți precum și situația de fapt ce a condus la nașterea prezentului litigiu, Tribunalul a procedat la compararea celor doua titluri de proprietate invocate, respectiv Dispoziția nr. 813/2005 emisă în aplicarea Legii 10/2001, invocata de către reclamanți și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0190 /16.06.1994 emis de Ministerul Turismului, titlu invocat în apărare de către pârâtă.

In prealabil, instanța a identificat dispozițiile legale incidente în cauza având în vedere că pe parcursul soluționării prezentei cauze a intrat în vigoare Noul Cod Civil.

In ceea ce privește aplicarea în timp a Noului cod civil din 2009, au fost avute în vedere dispozițiile art. 223 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora „procesele și cererile în materie civila sau comerciala în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului Civil din 2009 se soluționează de către instanțele legal investite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite, afara de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziții care prevăd altfel".

Cum nu au fost identificate astfel de dispoziții, acțiunea fiind întemeiată pe disp. art. 480 Cod civil -1864, în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecata, instanța a procedt la compararea titlurilor părților, din perspectiva reglementarii conținute de vechiul cod civil .

In continuarea, instanța a retinut împrejurarea că, în disputa dintre două persoane care pretind deopotrivă că sunt proprietari conform dreptului intern și beneficiari ai unui „bun", în sensul Convenției, sarcina instanțelor naționale este aceea de a stabili cine anume a dobândit dreptul de proprietate cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la dobândirea dreptului de proprietate.

De aceea nici protecția oferită de art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție nu poate fi acordată celui care nu a dobândit în mod legal dreptul pretins în detrimentul unei alte persoane care a dovedit că dreptul său de proprietate a fost dobândit cu respectarea condițiilor impuse de lege.

Tribunalul a reținut și faptul că dreptul de proprietate al societății pârâte a fost înscris în cartea funciară, potrivit extrasului depus la dosar și amintit în precedent.

Este adevărat că potrivit art. 32 din Legea 7/1996 rep., prezumția existenței dreptului înscris în cartea funciara dispensează pe proprietarul tabular de sarcina de a-și dovedi dreptul de proprietate, dar prezumția nu este absolută putând fi răsturnată prin dovada contrara în sensul că cel înscris în cartea funciara nu este titularul dreptului.

Pârâtul chemat în judecata în cadrul unei acțiuni în revendicare, titular al înscrierii, poate invoca în favoarea sa prezumția de existenta a dreptului înscris, revenindu-i reclamantului sarcina de a dovedi existenta dreptului său real, în pofida cuprinsului cărții funciare.

Astfel, în ce privește certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0190 /16.06.1994 emis de Ministerul Turismului, instanța a retinut ca acesta a fost emis în temeiul Legii 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, act normativ care a marcat începutul reformei pe plan economic în România, prin care proprietatea de stat asupra mijloacelor fixe și a mijloacelor circulante a fost trecută în proprietatea regiilor autonome și a societăților comerciale.

Potrivit disp. art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990,, bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu", operând astfel trecerea bunurilor în proprietate, prin efectul legii, societăților comerciale cu capital de stat.

În privința terenurilor, deoarece Legea nr. 15/1990 este o lege preconstituțională, nefiind delimitată la data adoptării acesteia proprietatea publică și privată a statului de proprietatea publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, lucru realizat doar prin . Constituției din anul 1991, ceea ce înseamnă că, la data înființării societăților comerciale rezultate în urma reorganizării fostelor unități economice de stat, acestea nu au putut prelua terenurile administrate de către fostele unități economice de stat, cu titlu de drept de proprietate, ci, doar cu titlu de drept de administrare, ceea ce rezultă cu claritate și din cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 care reglementează procedura de stabilire și evaluare a terenurilor preluate de către societățile comerciale de la fostele unități economice de stat, aflate în administrarea acestor societăți comerciale la data înființării, necesare desfășurării activității, cu excepția bunurilor din domeniul public și a celor aflate în patrimoniul societăților comerciale agricole, în urma căreia societățile comerciale respective devin, ope legis, proprietare asupra acestor terenuri.

Acest drept se stabilește prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, și care trebuie înscris în mod obligatoriu în evidențele de publicitate imobiliară, conform Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare.

Privitor la natura juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aparținând societăților comerciale cu capital de stat, practica instanței supreme este constantă, în sensul considerării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri ca fiind un act administrativ de autoritate, constitutiv de drepturi, cu efecte juridice în planul dreptului civil.

Pe de alta parte, în prezenta speță, reclamanții au făcut dovada faptului că terenul în litigiu a aparținut autorului lor și a fost naționalizat, caracterul abuziv al naționalizării fiind recunoscut chiar prin legile reparatorii, ce reglementează procedura restituirii imobilelor preluate abuziv după 06 martie 1945.

Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului observă că Legea nr. 247/2005 pentru modificarea Legii nr. 10/2001 privind restituirea unor bunuri naționalizate atât pe cale legală, cât și în mod ilegal, intrată în vigoare la data de 19 iulie 2005, aplică principiile exprimate în jurisprudența internațională, judiciară sau arbitrală, referitoare la reparațiile datorate în caz de acte ilicite și confirmate în mod constant de ea însăși în jurisprudența sa referitoare la privările ilegale sau de facto .

Într-adevăr, noua lege califică drept abuzive naționalizările efectuate de regimul comunist și prevede obligația de restituire în natură a bunului scos din patrimoniul unei persoane în urma unei astfel de privări.

Prin urmare, față de faptul că, societatea pârâtă a dobândit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0190 /16.06.1994 numai dreptul de administrare asupra terenului, prin efectul legii 15/1990, iar reclamanților li s-a recunoscut, cu efect retroactiv, valabilitatea neîntreruptă a titlului de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin emiterea Dispoziției de restituire nr. 813/2005, în temeiul Legii 10/2001 este evident ca aceștia aveau "un bun", în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, astfel cum înțelesul acestui termen a fost conturat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și prin urmare trebuie sa li se recunoască, deopotrivă accesul la instrumentul specific de apărare a acestui bun, care este acțiunea în revendicare.

Așadar, în concursul dintre reclamanți și societatea pârâta, Tribunalul a constatat că, cei dintâi se află în posesia titlului original de proprietate asupra imobilului revendicat, titlu ce le-a fost reconfirmat acestora cu efect retroactiv și în mod irevocabil, prin Dispoziția de restituire nr. 813/2005 emisa de Primăria S. în aplicarea Legii 10/2001, prin care s-a recunoscut calitatea acestora de persoane îndreptățite la restituirea în natura a terenului, în temeiul art. 3 al. 1 lit. a corob. cu art. 4 din Legea 10/2001, fiind astfel confirmata nevalabilitatea preluării imobilului de către stat și implicit, existenta valabila și neîntrerupta a bunului în patrimoniul reclamanților.

Concluzionând, ca efect al comparării drepturilor părților, respectiv, cel invocat de pârât ce deține un titlu de proprietate ce provine de la un neproprietar, și anume Statul Român și cel invocat de reclamanți, aflați în posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului revendicat, titlu reconfirmat cu efect retroactiv prin emiterea Dispoziției de restituire nr. 813/2005 s-a dat preferabilitate, ca fiind cel mai bine caracterizat, celui provenind de la proprietarul inițial, respectiv I. Sângeorgian, autorul reclamanților, care obținuse bunul în condiții de perfectă legalitate, necontestat și anterior naționalizării sale.

În speță, titlul societății pârâte provine de la stat și dreptul acestuia din urmă nu a putut fi preferabil în raport cu titlul adevăratului proprietar, pentru că, prin ipoteză, trecerea bunului în proprietatea statului a fost abuzivă.

In raport de aceste considerente, Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamanților de obligare a societății pârâte să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 796 m.p. restituită prin emiterea Dispoziției de restituire nr. 813/2005 de către Primăria S. și identificată conform schiței cadastrale anexa la aceasta dispoziție.

In ce privește cererea reclamanților de obligare a societății pârâte sa le lase în deplină proprietate și posesie și suprafața de teren de aproxim. 420 m.p. (în completare până la 1200 m.p. conform acțiunii precizate ) Tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Consecința directă a adoptării Legii 10/2001 este aceea că, persoana îndreptățită la măsurile reparatorii instituite de lege pentru repararea prejudiciului suferit prin preluarea abuziva a unor imobile, are obligația de a urma calea prevăzută de Legea 10/2001, pentru valorificarea dreptului său. În consecință, dreptul reclamanților cu privire la suprafața de teren ce excede suprafeței de 796 m.p. (respectiv suprafața până la 1200 m.p. revendicata prin acțiunea precizata) ar fi putut fi exercitat numai în condițiile și cu procedura recunoscută de Legea 10/2001, ceea ce se și stabilește în conținutul Dispoziției de restituire nr. 813, ce condiționează însă soluționarea acestei cereri, de tranșarea irevocabila a unui alt litigiu aflat pe rolul instanțelor, urmând ca ulterior să se emită o dispoziție suplimentară.

S-a susținut de către reclamanți că, aceasta condiție s-a îndeplinit la data judecații prezentei, așa cum rezultă din decizia nr. 821/20.02.2013 pronunțată de ICCJ în soluționarea recursurilor declarate de pârâta Primăria S. și de intervenienții M. V. și T. D. R., împotriva deciziei nr. 195A/2011 a Curții de Apel București, în care, prin cererea introductivă s-a solicitat de către I. M. și Widmar M. M. anularea dispoziției nr. 50/4.03.2003 emisă de Primarul Orașului S. și restituirea în natură a terenului de 420 mp situat în S., .. 23.

Reclamanții din prezenta cauză au intervenit în acțiunea formulată de către I. M. și Widmar M. M., arătând că terenul le aparține de fapt lor, ca succesori ai lui I. Sângeorgian, solicitând restituirea în natură a acestuia, iar ulterior intervenienții și-au precizat cererea ca fiind una de intervenție accesorie în interesul pârâtei Primăria S..

Acest litigiu a fost soluționat irevocabil prin decizia nr. 821/2013 a ICCJ, în sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinței 1278/2003 a Tribunalului Prahova, sentință prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de I. M. și Widmar M. M. și a fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtei – Primăria S..

Prin urmare, mai arată tribunalul, reclamanții au posibilitatea în prezent, să solicite Primăriei S. și respectiv Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul acestei autorități, eliberarea dispoziției suplimentare privind suprafața de aproximativ 420 m.p., cu condiția desigur, a îndeplinirii și a celorlalte condiții prevăzute de lege pentru acordarea masurilor reparatorii, urmând ca această comisie, în cadrul procedurii administrative expres prevăzute de lege, să decidă asupra drepturilor invocate de reclamanți și apoi restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Reclamanții nu au înțeles sa uzeze de aceasta cale, deși aveau aceasta posibilitate, dată fiind susținerea că, litigiul a cărui existență pe rolul instanțelor a împiedicat emiterea dispoziției suplimentare pentru suprafața de aprox. 420 m.p. a fost tranșat în favoarea lor, așa cum s-a arătat și în precedent și au ales în schimb, să solicite în mod direct instanței, obligarea pârâtei să le lase în deplina proprietate și posesie și acest teren.

Obligația pentru reclamanți de a uza de procedura prevăzută de Legea 10/2001 este în deplină concordanță și cu garanțiile instituite de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, legea specială nereprezentând un obstacol pentru realizarea unui acces efectiv la o instanță, întrucât statele au posibilitatea de a stabili cadrul legal în care se poate exercita acest drept, procedura prealabila reglementata de Legea nr. 10/2001 fiind conformă cu Convenția Europeana a Drepturilor Omului, întrucât prin chiar conținutul său, legea speciala a instituit și posibilitatea exercitării controlului judecătoresc.

Astfel, în cauza M. A. și alții, împotriva României, Curtea a stabilit că: „de la . Legilor 1/2000, nr. 10/2001 și mai ales a Legii 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea de despăgubiri. Prin urmare, transformarea într-o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării, este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi.”

Concluzionând, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că apărarea dreptului de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul 1 din Convenție se face prin intermediul mecanismelor reglementate de legea specială, prin urmarea procedurii prevăzută de această lege.

În final, instanța amintește că, la data de 09.06.2008, constatându-se că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea acțiunii întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiuni formulate după . Legii nr. 10/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 60/2007 a admis recursul în interesul legii promovat de către Procurorul General .

Astfel, instanța suprema a stabilit că în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului „specialia generalibus derogant”, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Dezlegarea dată în temeiul art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă prin decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la faptul că nici o persoană nu mai poate să-și valorifice dreptul de proprietate într-o acțiune formulată în condițiile dreptului comun, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru un bun în legătură cu care se susține preluarea abuzivă în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 decât dacă i-a fost recunoscut anterior un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O ori dacă poate invoca existența unei speranțe legitime în legătură cu acesta.

Prin urmare, Curtea apreciază că, transformarea într-o „valoare patrimonială” în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării, „se subordonează îndeplinirii de către partea interesată, a cerințelor legale din cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și epuizării căilor de recurs prevăzute de aceste legi” (paragraful 142).

Având în vedere aceste premise, în lipsa soluționării pe cale administrativa a notificărilor reclamanților și cu privire la suprafața de 414 m.p., nesocotind astfel procedurile speciale reglementate de Legea nr. 10/2001, reclamanții nu se pot prevala de protecția rezultată din aplicarea art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 al CEDO și implicit de nerespectarea deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.

In plus, instanța de fond a mai reținut și împrejurarea că reclamanții nu au făcut dovada certă a faptului că suprafața de aprox. 420 m.p. este ocupată și deținută fără drept, în prezent, tot de către societatea pârâtă, acest aspect nefiind dovedit cu probele administrate în cauza, spre deosebire de suprafața de 796 m.p. a cărei suprapunere cu terenul intabulat pe numele pârâtei rezulta chiar din refuzul OCPI de a înscrie dreptul reclamanților, înscris despre care s-a făcut mențiune anterior.

F. de aceste considerente, Tribunalul a respins ca neîntemeiata cererea reclamanților de obligare a societății pârâte să le lase în deplină proprietate și posesie și suprafața de teren de aproximativ 420 m.p. (în completare până la 1200 m.p. conform acțiunii precizate).

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere privind solicitarea reclamanților de a se dispune radierea dreptului de proprietate al pârâtului din cartea funciară, Tribunalul a reținut următoarele:

Având în vedere că pe parcursul soluționării prezentei cauze a intrat în vigoare Noul Cod civil din 2009, la stabilirea legii aplicabile în materia cărții funciare, au fost avute în vedere disp. art. 80 din Legea 71/2011, reglementare ce stabilește aplicarea în timp a noilor dispoziții civile .

Astfel, cererile de înscriere precum și acțiunile în justiție întemeiate pe disp. Legii 7/1996, indiferent de data introducerii lor, se soluționează potrivit normelor materiale în vigoare la data încheierii actului sau după caz, la data săvârșirii ori producerii faptului juridic generator al dreptului supus înscrierii, cu respectarea normelor procedurale în vigoare la momentul introducerii lor.

Situația juridica ce a generat prezentul litigiu s-a născut înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil deoarece imposibilitatea înscrierii dreptului reclamanților a fost constatată prin referatul nr.231/1.08.2006 întocmit de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova .

Prin urmare, dispozițiile legale aplicabile sunt cele prevăzute de Legea 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară.

Modificarea stării tabulare a imobilului, prin înscrierea sau radierea unui drept real se poate face în cadrul unei acțiuni în rectificarea cărții funciare, specifică regimului de carte funciară, în virtutea căreia persoana al cărei drept este vătămat printr-o înscriere inexacta are posibilitatea sa solicite înlăturarea inexactității și corelarea înscrierii cu situația juridica a dreptului ce formează obiectul înscrierii.

Rectificarea cărții funciare poate fi dispusă într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 34 din Legea 7 /1996 rep., respectiv:

1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;

2. dreptul înscris a fost greșit calificat;

3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.

Ultimul caz, respectiv cel prevăzut de alin. 4, reunește toate situațiile neprevăzute de lege în care neconcordanța intre starea tabulara și starea reala poate fi înlăturată doar pe calea rectificării .

O asemenea situația ar fi și cea supusă examinării în prezenta cauza, și anume a revendicării pe calea dreptului comun de către adevăratul proprietar, al cărui drept nu a fost înscris în cartea funciară, împotriva aceluia care a dobândit imobilul de la un neproprietar și și-a înscris dreptul real în cartea funciara.

In astfel de caz, proprietarul recunoscut în fata justiției poate pretinde pârâtului al cărui drept este înscris în cartea funciară, să-i predea imobilul în deplina proprietate și folosință chiar și pe calea executării silite. In consecință, este evident că situația juridica reala a imobilului, astfel cum este statuată prin acțiunea în revendicare, este diferită de cea adusă la cunoștința terților prin sistemul de publicitate imobiliară, deoarece în realitate persoana înscrisă ca titular al dreptului real nu mai are aceasta calitate .

Așadar, cererea reclamanților de rectificare a înscrierii în cartea funciară, respectiv de radiere a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei, pentru suprafața de teren de 796 m.p. este întemeiată, urmând a se proceda la rectificarea cărții funciare, numai după rămânerea irevocabila a capătului de cerere privind revendicarea suprafeței de 796 m.p., ce face obiectul Dispoziției de restituire nr. 813/2005 emisa de Primăria S., în sensul că titulari ai dreptului de proprietate sunt reclamanții.

In concluzie, fata de suma considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, Tribunalul a admis în parte acțiunea precizata formulata de reclamanți și pe cale de consecință a obligat societatea pârâtă să lase reclamanților în deplina proprietate și posesie suprafața de teren de 796 m.p. ce face obiectul Dispoziției de restituire nr. 813/2005 emisa de către Primăria S. și identificata conform schiței cadastrale anexa la aceasta dispoziție.

Totodată, s-a dispus ca, după rămânerea irevocabila a hotărârii, să se facă rectificarea cărții funciare privind suprafața de teren de 796 m.p. situata în S., .. 23, jud. Prahova, ce face obiectul Dispoziției de restituire nr. 813/2005 emisă de Primăria S. identificată conform schiței cadastrale anexa la aceasta dispoziție, operațiune ce se va efectua prin radierea dreptului de proprietate al societății pârâte și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților .

S-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată, pentru considerentele expuse în precedent, ce vizează suprafața de teren ce excede suprafeței de 796 m.p., situată la aceeași adresa, până la totalul de 1200 m.p., conform precizării la acțiune.

În temeiul art. 54 al.2 din Legea 7 /1996, s-a dispus ca în termen de 3 zile hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă să fie transmisă la O.J C.P.I . Prahova - Biroul de Carte Funciară Ploiești, iar în temeiul art.77¹ din Codul fiscal, ca în termen de 30 zile hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă și documentația aferentă să fie transmisă la organul financiar competent .

Împotriva sentinței sus-menționate au declarat apel atât reclamanții M. V. și T. D. Rucsandra, cât și pârâta ., considerând-o nelegală și netemeinică.

Prin apelul lor, reclamanții M. V. și T. D. Rucsandra au susținut următoarele:

Hotărârea este dată, în parte, cu aplicarea greșită a legii: în cadrul acțiunii ce a format obiectul dosarului mai sus rubricat, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu intimata ., obligarea acesteia a lăsa în deplină proprietate și liberă posesie terenul în suprafață totală de 1200 mp situat în ..23, jud.Prahova, compus din 796 mp pentru care există Dispoziție de restituire în natură nr.813/20.12.2005 și 420 mp pentru care urmează a se emite Dispoziție suplimentară după definitivarea unui litigiu existent în fața instanțelor judecătorești, care la acest moment ne este favorabilă, decizia fiind irevocabilă.

În cauza de față, instanța a admis în parte acțiunea formulată, doar pentru suprafața de 796 mp, însă, în ceea ce privește revendicarea suprafeței de 420 mp a considerat cererea ca fiind "neîntemeiată" (mai exact inadmisibilă, potrivit motivării), pe motiv că dreptul reclamanților ar putea fi exercitat numai în condițiile și cu respectarea strictă a procedurii instituite de Legea 10/2001, fapt ce ar împiedica judecătorul fondului să soluționeze acțiunea și în ceea ce privește revendicarea diferenței de teren ce nu se regăsește în Dispoziția 813/20.12.2005- considerent eronat, după cum se va demonstra în continuare.

Astfel, respingerea acțiunii pentru suprafața de 420 mp este criticabilă, în considerarea argumentelor ce vor fi expuse pe larg în cele ce urmează.

Ca un prim aspect, învederează apelanții-reclamanți faptul că, ei în cadrul procesului de revendicare, au dovedit că sunt titularii dreptului de proprietate si în ceea ce privește suprafața de 420 mp., iar nu doar ai celor 796 mp care s-au restituit în natură potrivit Dispoziției de restituire în natură nr. 813/20.12.2005.

Dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului mai sus menționat rezultă în mod necontestat din titlul acestora originar, mai exact: Ordonanța de adjudecare nr.851/26 ianuarie l934. încheiată la Tribunalul Prahova, Secția I, în dosar nr. 8057/1932, conexat cu dosarele nr._, transcrisă la Tribunalul Prahova sub nr.856/01.01.1934. Chiar și Comisia de aplicare a Legii 10/2001 S. a recunoscut calitatea lor de persoane îndreptățite la restituirea întregului teren (inclusiv asupra celor 420 mp), dar s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a-i menționa în Decizia 813/2005.

La momentul soluționării cauzei, instanța de fond era pe deplin lămurită asupra situației juridice a terenului, inclusiv asupra calității reclamanților de proprietari, aspect demonstrat în conținutul considerentelor ce au stat la baza hotărârii.

Astfel, la fila 16 din hotărâre, judecătorul fondului reține: " [...] reclamanților li s-a recunoscut cu efect retroactiv. valabilitatea neîntreruptă a titlului de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin emiterea Dispoziției nr. 813/2005" sau "[...] ca efect al comparării drepturilor părților, respectiv, cel invocat de pârât ce deține un titlu de proprietate ce provine de la un neproprietar, și anume Statul Român, si cel invocat de reclamanți, aflați în posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului revendicat. titlu reconfirmat cu efect retroactiv prin emiterea Dispoziției nr.813/2005, se va da preferabilitate. ca fiind mai bine caracterizat, celui provenind de la proprietarul inițial[...]".

Prin urmare, raționamentul instanței, coroborat cu întregul material probator administrat în cauză - care demonstra faptul că terenul de 420 mp este proprietatea reclamanților - nu ar fi putut conduce la altă concluzie, decât cea a admisibilității acțiunii inclusiv în ceea ce privește revendicarea terenului de 420 mp.

Nu mai puțin important de subliniat este faptul că instanța de fond, în soluționarea cauzei, a fost investită în esență, cu compararea titlului reclamanților originar de proprietate, cu titlul de proprietate al pârâtei, pentru a stabili care dintre acestea este preferabil. Așadar, titlul la care instanța ar fi trebuit să se raporteze, cu prioritate, este Ordonanța de adjudecare nr.851/26 ianuariel934 și nu doar la Dispoziția nr.813/20.12,2005, care, așa cum arătam, are numai un efect recognitiv. Simplul fapt că terenul de 420 mp nu a putut face încă obiectul unei dispoziții emise în baza Legii 10/2001, din considerentele arătate la fond, nu este de natură a crea o piedică reală pentru instanță, în a proceda la compararea titlul originar al reclamanților cu titlului pârâtei.

Raționamentul avut în vedere de judecătorul fondului ar fi fost pe deplin corect numai dacă nu ar fi existat nici o cerere de restituire formulată în baza Legii 10/2001. Numai atunci s-ar fi putut susține că dispozițiile legii speciale au prioritate față de cele generale, dar în speța de față nu e cazul.

Așadar, așa cum s-a dovedit în cadrul dosarului, arată apelanții-reclamanți că au formulat deja cerere de restituire în natură inclusiv pentru terenul în suprafață de 420 mp. în temeiul Legii 10/2001.

În soluționarea notificării, Primăria S. -Comisia de aplicare a Legii 10/2001 a reținut ca imobilul autorului lor, susțin apelanții, deci inclusiv suprafața de 420 mp - a fost preluat abuziv. în sensul art.2 din Legea 10/2001, prin naționalizare, în baza prevederilor Decretului nr. 92/1950. Comisia de aplicare a Legii 10/2001 a recunoscut legalitatea demersului formulat, precum și calitatea lor de persoane îndreptățite la restituirea în tot a terenului, dar a constatat, o imposibilitate obiectivă temporară de restituire integrală, motivat de existența unui litigiu (care, după cum au demonstrat, a fost soluționat irevocabil în favoarea lor).

În atare circumstanțe, cauza prezintă o specificitate aparte, în care interpretarea și aplicarea legii permite soluționarea cererii de revendicare, prin recunoașterea dreptului lor de proprietate direct în fața instanței, în contradictoriu cu pârâta, dreptul reclamanților este pe deplin dovedit cu privire la întreaga suprafață de teren, inclusiv cei 420 mp, aflați inițial în litigiu.

Față de situația prezentată, instanța nu se mai afla în imposibilitatea de a verifica dacă apelanții, în calitate de reclamanți, sunt ori nu titularii dreptului pretins. Nu doar că a existat un demers în temeiul Legii 10/2001, dar suplimentar, au dovedit că, se aflăm și în prezența unei hotărâri judecătorești irevocabile, care confirmă dreptul lor și legalitatea demersului în redobândirea diferenței de 420 mp de teren. O nouă procedură administrativă deși accesibilă, apare în ecuația demersului formulat inutilă. întrucât, la acest moment procesual, instanța are ea însăși deplina competentă jurisdicțională în a analiza temeinicia dreptului lor, susțin apelanții-reclamanți.

Așadar, față de întreaga situație premisă, apreciază apelanții că instanța de fond nu era nicidecum limitată la soluționarea acțiunii în revendicare doar pentru suprafața restituită prin Dispoziția nr.813/20.12.2005, ci dimpotrivă, avea plenitudinea de jurisdicție acordată de lege, de a aprecia ea însăși asupra dreptului lor de proprietate și în ce privește si suprafața de 414 mp și ca atare inclusiv asupra revendicării acesteia.

În sprijinul raționamentului de mai sus, se poate aduce și un argument de analogie cu Decizia nr. 20/2007 a Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se arată faptul că ori de câte ori se face dovada existenței unei notificării în baza Legii 10/2001, instanța de judecată nu are doar o prerogativă formală, ci "în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, dispune ea direct restituirea în natură a imobilului".

În mod similar, instanța de fond avea competența de a analiza și aprecia ea însăși asupra calității de proprietari a reclamanților și mai departe, a ingerinței injuste a pârâtei în acest drept de proprietate.

Față de toate considerațiunile expuse - și mai ale față de situația premisă corectă –apreciază apelanții-reclamanți că instanța de fond în mod greșit a statuat că ei "ar fi nesocotit,, procedurile speciale reglementate de Legea nr. 10/2001 și nu ar putea astfel să se prevaleze de protecția rezultată din aplicarea art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 al CEDO.

Criticabilă este, susțin apelanții, de altfel și concluzia conform căreia ei nu ar fi făcut dovada certă a faptului că suprafață de circa 420 m.p. este ocupată și deținută fără drept, tot de către societatea pârâtă. Contrar celor reținute în hotărâre, din probele administrate, rezidă foarte clar că terenul ocupat de pârâtă este de 1200 mp. Refuzul OCPI de a înscrie dreptul lor de proprietate, ce a avut în vedere numai suprafața menționată în Dispoziția 813/2005, nu este relevant și nu poate conduce, prin el însuși, la concluzia că numai acest teren este ocupat de pârâtă.

Față toate motivele expuse, apreciază apelanții-reclamanți că se impune admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii de fond, cu consecința admiterii și a cererii de obligare a societății pârâte a lăsa în deplină proprietate și liberă posesie inclusiv suprafața de teren de 420 m.p. (în completare până la 1200 m.p.conform acțiunii precizate).

Prin apelul declarat, pârâta ., susține următoarele:

Sentința apelată este netemeinică și nelegală sub cel puțin trei aspecte, iar motivele care susțin această teză, expuse în cele ce urmează, reprezintă totodată și argumente în sprijinul soluției de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Terenul cu suprafața de 796 mp, restituit reclamanților, nu a fost identificat printr-un raport de expertiză topografică

Admițând în parte cererea de chemare în judecată a reclamanților, prima instanță a dispus în sarcina pârâtei obligația de a lăsa acestora în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 796 mp, situată în S., .. 23, jud. Prahova, ce face obiectul dispoziției de restituire nr. 813/2005 emisă de către Primăria S. și identificată conform schiței cadastrale anexă la această dispoziție.

Potrivit art. 169 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel. Acest text consacră principiul nemijlocirii, care presupune obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele care interesează dezlegarea pricinii.

O împrejurare de fapt fundamentală a soluționării unei cereri în revendicare o constituie identificarea obiectului acesteia, respectiv bunului asupra căruia reclamantul pretinde că are un drept de proprietate și a cărui restituire o solicită. Această identificare reclamă părerea unor specialiști, a unor experți tehnici judiciari care, prin concluziile lor, cuprinse în raportul de expertiză, arată care este obiectul cererii de chemare în judecată.

În lipsa unui raport de expertiză topografică, nu se poate stabili dacă suprafața de 796 mp revendicată de reclamanți coincide cu cea cuprinsă în dispoziția de restituire, cum nu se poate stabili dacă există o suprapunere între suprafața reclamată de aceștia, pe de o parte, și cea de 1.193,35 mp, ce face obiectul dreptului de proprietate al subscrisei, pe de altă parte.

Identificarea imobilului și, mai ales, constatarea existenței unei suprapuneri, nu se pot realiza cu ajutorul unor înscrisuri sau schițe prezentate de reclamanți sau cu un raport de expertiză efectuat în altă cauză, la aceasta opunându-se principiul nemijlocirii.

Titlul de proprietate al reclamanților - dispoziția de restituire nr. 813/30.12.2005, emisă de primarul orașului S. - este lovit de nulitate absolută.

Dispoziția de restituire poate fi emisă numai de unitatea deținătoare. Orașul S. nu a avut niciodată posesia sau măcar detenția imobilului revendicat, aceasta fiind exercitată în mod continuu, cu titlu de proprietar, conform certificatului de atestate a dreptului de proprietate . nr. 0190/16.06.1994, și în mod public, potrivit cuprinsului cărții funciare nr. 8682 (nr. C.F. vechi 151N), de pârâtă.

Conform art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Potrivit art. 21 alin. (4), în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean.

Art. 22 alin. (1) prevede că persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de ia data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natura a imobilului. în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.

Art. 28 alin. (1)-(2) arată că, în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil sol/citat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul (...), iar în termen de 30 de zile primăria notificată este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.

Acestea sunt doar câteva dintre dispozițiile Legii nr. 10/2001, care fac referire la unitatea deținătoare, singura în măsură să dispună restituirea bunului. Calitatea de unitate deținătoare a imobilului reprezintă o condiție de validitate a dispoziției de restituire în natură, reglementată de norme imperative, a căror nesocotire, precum în cazul de față, atrage nulitatea absolută a dispoziției de restituire.

Un argument în plus îl constituie dispozițiile art. 20 alin. (1)-(2) din Legea nr. 10/2001: (1) imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, daca valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută. Per a contrarie, dacă statul sau o autoritate publică nu mai este acționar minoritar cu o cotă mai mare decât valoarea imobilului, acesta nu mai poate fi restituit în natură. Societatea apelantă a fost integral privatizată, neexistând în prezent nici măcar o cotă minoritară care să aparțină statului sau unei autorități publice centrale sau locale ori unei organizații cooperatiste.

Susține apelanta-pârâtă că titlul său este preferabil.

Titlul său de proprietate, arată apelanta, nu este certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0190/16.06.1994, emis în baza HG nr. 834/1991, acest certificat nefiind actul translativ de proprietate, ci doar un act recognitiv al transferului de proprietate, care a operat în temeiul art. 19 și 20 din Legea nr.15/1990- Conform acestei legi de privatizare, bunurile aflate în proprietatea statului român și în folosința întreprinderilor de stat erau aduse ca aport la constituirea noilor societăți comerciale, devenind astfel proprietatea privată a acestor societăți în care statul devenea un simplu acționar, în schimbul dreptului de proprietate asupra imobilelor dobândind dreptul de proprietate asupra acțiunilor, bunuri mobile incorporale.

Astfel, societatea pârâtă a devenit proprietara imobilului prin aport din partea Statului Român, dobândind un drept de proprietate valabil, recunoscut de lege și intrat în circuitul civil.

După aportarea bunului la societatea pârâtă de către Statul Român, acesta nu avea cum să mai transfere încă o dată imobilul către unitatea administrativ-teritorială S., pentru ca aceasta, în temeiul unei legi ulterioare Legii nr. 15/1990, respectiv Legea nr. 10/2001, să poată constitui un titlu valabil pentru reclamanți.

Legea nr. 10/2001 nu putea retroactiva și nu putea desființa un drept de proprietate recunoscut de Statul Român societății apelante în temeiul Legii nr. 15/1990.

Chiar dacă li s-ar recunoaște reclamanților, retroactiv, dreptul de proprietate, socotindu-se nelegală naționalizarea imobilului, trebuie observat că aportul acestuia la constituirea societății reprezintă cel mult o ingerință legală în dreptul de proprietate al reclamanților, reglementată de dispozițiile Legii nr. 15/1990, permisă de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin dispozițiile alin. (1), teza a II-a, și ale alin. (2).

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza R. contra României că atenuarea vechilor neajunsuri aduse nu trebuie să creeze noi pagube disproporționate. Responsabilitatea statutului nu trebuie transferată persoanelor care au dobândit un bun cu bună-credință.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul. Or, reclamanții nu au făcut dovada relei noastre credințe la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului.

Arătă apelanta-pârâtă, în fine, că este dobânditoare cu titlu oneros ai imobilului revendicat, pe când reclamanții sunt dobânditori cu titlu gratuit, iar în cazul conflictului dintre un pretins titular de drepturi dobândite cu titlu și un dobânditor cu titlu oneros, va fi preferat cel care luptă să evite o pagubă, iar nu cel care luptă sa păstreze un câștig.

După cum rezultă din cele arătate mai sus, capătul de cerere în revendicare trebuie respins ca neîntemeiat, aceeași soartă urmând s-o aibă și capătul de cerere în rectificare.

Pornind de la cele învederate anterior, se solicită ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se admită apelul, schimbând în parte sentința atacată și, în consecință, să se respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La prima zi de înfățișare, pârâta . a formulat motive de apel suplimentare, solicitând și suplimentarea probatoriului administrat în cauză cu cu înscrisuri și efectuarea unui raport de expertiză topometrică.

Prin cererea intitulată „motiv suplimentar de apel”, pârâta susține că potrivit istoricului imobilului expus în cererea de chemare în judecată și a înscrisurilor depuse în copii de reclamanți, rezultă în mod clar inexistența unui drept de proprietate al autorului reclamanților asupra imobilului deținut de societatea pârâtă în temeiul certificatului de atestate a dreptului de proprietate . nr. 0190/16.06.1994.

Astfel, ing. Sângeogian a dobândit un teren cu o suprafață de cea. 3500 mp prin ordonanța de adjudecare nr. 851/26.01.1934, pe care a înstrăinat-o în întregime anterior naționalizării, vânzând întâi o suprafață de 1600 mp în 1941, iar restul de 1900 mp, în anul 1950.

Reclamanții pretind că autorul lor a dobândit imobilul cu suprafața totală de 4628 mp în temeiul ordonanței de adjudecare nr. 851/26.01.1934 în cuprinsul

ordonanței nu se regăsește această suprafață de teren, iar vecinătățile sunt indicate

fără dimensiuni ca fiind următoarele:

- la est, .>

- la vest, .> - la nord, proprietatea M. lonescu;

- la sud, proprietățile moștenitorilor I. Ungarth și Wendy Muston.

Suprafața de 4628 mp pretinsă de reclamant nu rezultă din ordonanța de adjudecare, ci dintr-un alt act, care nu constituie titlu de proprietate, respectiv declarația din 12.03.1930, prin care numita E. I. Ungarth declară următoarele: „recunosc prin acest act ca deplină proprietară a imobilelor Vila Carola restaurantul cu vila mică și terenul în suprafață de 4628 metri pătrați, situate în S. . pe fiica mea D-na Carola V. Muston, subsemnata declarând totodată că mi-am primit toate drepturile ce am avut în succesiunea decedatului meu soț losef Ungarth, nemaiavând nici o pretențiune de nici o natură asupra susmenționatelor imobile".

În actele depuse de reclamantă figurează și o schiță întocmită de șef

portărel Gh. V. Ș., în dosarul împrumutului nr._, care este singura

schiță din epocă a terenului. Pe această schiță sunt trecute următoarele dimensiuni

ale vecinătăților:

- la est, .,9 ml;

- la vest, . ml;

- la nord, proprietatea M. lonescu - 50,72 ml, linie frântă compusă din șase laturi: 19,2 ml, 15 ml, 1,17 ml, 5,35 ml, 7,3 ml și 2,7 ml;

- la sud, proprietatea Wendy Muston, care reprezintă o linie frântă cu laturi orientate spre sud, respectiv est pe următoarele laturi -19,36 ml, 12,55 ml, 1>96 ml și 26,55 ml spre sud, iar 7,93 ml, 1,96 ml, și 10,3 ml spre est.

Se poate observa, mai arată apelantul- pârât că toate vecinătățile sunt cele din actul de adjudecare, iar dimensiunile se potrivesc cu descrierile dimensiunilor făcute în cele două acte de vânzare în care ing. Sângeorgian a înstrăinat succesiv întreaga suprafață de teren adjudecată.

La un calcul corect al suprafeței, față de dimensiunile date pentru poligon, suprafața rezultantă este de cea. 3500 mp, dar, pe schiță, deși sunt delimitate neclar trei loturi, se vorbește despre un lot 1 și un lot 2, cu suprafețe de 1480 mp, respectiv 3090 mp.

Reclamanții au arătat corect că din terenul adjudecat, autorul lor a vândut

1600 mp, împreună cu Vila „Carola", prin contractul de vânzare cumpărare

autentificat sub nr. 148/30.06.1941.

Suprafața de 1600 mp avea următoarele vecinătăți:

- la est, .,7 ml;

- la vest, . ml;

- la nord, restul proprietății - 56,2 ml;

- la sud, proprietatea Wendy Muston, care reprezintă o linie frântă cu laturi orientate spre sud, respectiv est pe următoarele laturi -19,36 ml, 12,55 ml, 1,96 ml și 26,55 ml spre sud, iar 7,93 ml, 1,96 ml și 10,3 ml spre est.

Se mai susține în motivele suplimentare de apel că, prin actul de vânzare-cumpărare (înscris sub semnătură privată din data de01.05.1950) autorul reclamanților a vândut o suprafață menționată în act ca fiind de

1480 mp, cu următoarele vecinătăți:

- la est, . . ml;

- la vest, .;

- la nord, proprietatea M. lonescu - 50,72 ml, linie frântă compusă din șase laturi: 19,2 ml, 15 ml, 1,17 ml, 5,35 ml, 7,3 ml și 2,7 ml;

- la sud, este menționată „proprietatea Wendy Muston" - 56,2 ml. Trebuie observat că descrierea acestui lot ca dimensiuni este identică cu cea din certificatul de grefă nr. 47/D4 eliberat de grefa Tribunalului Prahova la 29.07.1941, pentru ridicarea ipotecii, doar că terenul cu exact aceleași dimensiuni apare cu suprafața de 1900 mp.

În opinia apelnatei, un calcul geometric corect, față de dimensiunile acestui lot, arată că suprafața corectă a acestui poligon neregulat este de cea. 1900 mp, ceea ce duce la concluzia că suprafața din actul de vânzare sub semnătură privată din 1950 este eronat calculată, fiind vorba despre o eroare materială. Oricum, este evident că, pentru două poligoane identice, nu pot exista două suprafețe diferite.

Cel mai important lucru este faptul că, prin adunarea celor două fronturi

stradale de E . . în

cele două acte de vânzare-cumpărare dau, cu aproximație, totalul fronturilor din

schița întocmită de portărel în anul 1935. în certificatul de grefă se arată ca graniță

de sud restul imobilului - 56,2 ml - corespunzând perfect cu granița de nord a

celuilalt lot, conform actului de vânzare din 1941, fapt pentru care mențiunea „la sud

proprietatea Wendy Muston" trebuie văzută ca o eroare materială. De altfel, din

actul autentic rezultă clar că lotul de sud avea ca graniță sudică proprietatea Wendy

Muston. Astfel:

Act de vânzare-cumpărare 1941	Act de vânzare-cumpărare 1950	Total aritmetic din actele de vânzare-cumpărare	Dimensiune conform schiță întocmită de portărel în 1935 pentru lotul întreg
front .,7 ml	front . ml	51,7 ml	51,9 ml
front . ml	front .	73,3 ml	74,9 ml

De asemenea, trebuie observat că, între două străzi care nu sunt paralele, ci formează un unghi ascuțit între laturile de est și vest, nu poate exista un lot intermediar cu două laturi egale de 56,2 ml, ci este în mod evident vorba despre o singură graniță între două loturi.

De altfel, în actul sub semnătură privată din 1950, nu rezultă că ar exista un rest de proprietate al autorului reclamanților (ing. Sângeorgian). Astfel, în 1950, prin această vânzare, ing. Sângeorgian și-a înstrăinat întreaga proprietate, nemaiavând nicio parte din terenul adjudecat în anul 1934.

Dincolo de împrejurarea că orașul S. a restituit un teren pe care nu îl deținea, restituirea s-a făcut unei persoane care, la data naționalizării, nu mai avea calitatea de proprietar.

În concluzie, nu a existat nicio parte de teren nevândut din proprietatea dobândită inițial, fapt pentru care nu mai exista la momentul naționalizării un drept de proprietate asupra terenului al autorului reclamanților.

De altfel, niciunul dintre înscrisurile privind dreptul de proprietate al autorului reclamanților și înstrăinările efectuate nu au fost prezentate în original și, așa cum s-a subliniat deja prin motivele de apel, identificarea terenului revendicat de reclamanți și a terenului deținut de pârâtă trebuie realizată cu precizie, printr-o expertiză judiciară.

Apreciază pârâta-apelantă, de asemenea, că se impune suplimentarea probei cu înscrisuri privind titlurile de proprietate anterioare ordonanței de adjudecare pentru verificarea dimensiunilor lotului inițial.

Înțelege apelanta-pârâtă ca, prin apel, să conteste modul în care instanța de fond a reținut situația de fapt cu privire la identificarea terenului revendicat și existența obiectului dreptului de proprietate al autorului reclamanților și în acest sens solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și proba cu expertiza tehnică topografică având ca obiective: identificarea terenului dobândit de ing. Sângeorgian prin ordonanța de adjudecare nr. 851/26.01.1934; identificarea terenurilor înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 148/30.06.1941 și prin actul de vânzare-cumpărare (înscris sub semnătură privată din data de 01.05.1950); identificarea terenului aflat în proprietatea sa.

În ședința publică din data de 8 iunie 2015 în temeiul dispozițiilor art. 292 și 295 C.pr.civ. apelanta – pârâtă a reiterat cererea de efectuare a unui raport de expertiză tehnică de specialitate prin care să se identifice terenul în litigiu, respectiv terenul solicitat prin notificare, să se verifice dacă există suprapunere cu terenul aflat în proprietatea apelantei – pârâte, să se configureze terenul avut de autorul apelanților –reclamanți și ce suprafață din acesta a fost înstrăinată.

În ceea ce privește cererea de probatorii formulată în apel, Curtea reține că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 295 alin.2 C.pr.civ. pentru completarea probatoriului administrat la instanța de fond cu proba cu expertiză tehnică de specialitate întrucât terenul în litigiu este identificat atât în planul de situație anexa la dispoziția de restituire nr. 813/20.12.2005 ( fila 21 dosar tribunal, înregistrat la data de 5 noiembrie 2007) cât și în documentația topografică avută în vedere la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, prezentată de societatea pârâtă . Pentru verificarea suprapunerii imobilelor, a suprafeței de teren deținut în proprietate de autorul apelanților- reclamanți, atât înainte cât și ulterior efectuării unor înstrăinări nu se impune efectuarea unui raport de expertiză, fiind suficientă interpretarea înscrisurilor depuse până la această dată la dosarul cauzei.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca neîntemeiată cererea apelantei – pârâte de suplimentare a probatoriilor cu o expertiză topografică .

Examinând decizia apelată prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a textelor de lege incidente în cauză, Curtea reține că apelurile formulate sunt nefondate, pentru considerentele care urmează a se expune în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții M. V. și T. D. Rucsandra au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei . să le lasă în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în suprafață de 1200 m.p. situat în S., .. 23.

Din acesta, suprafața de 796 m.p. a fost restituită în proprietate reclamanților, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin dispoziția de restituire nr.813/30.12.2015 emisă de Primăria orașului S.. Cu ocazia întabulării dreptului de proprietate în cartea funciară, s-a constatat prin referatul nr. 231/1.08.2006 întocmit de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, că terenul se suprapune în totalitate cu imobilul aparținând ., în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0190/1990, certificat emis în baza HG nr. 834/1991.

Fiind investită cu soluționarea unei acțiuni în revendicare, în temeiul dispozițiilor art. 480,481 C.civ., în mod legal și întemeiat instanța de fond a procedat la compararea titlurilor de proprietate înfățișate de părți asupra imobilului în litigiu, verificând care dintre acestea este preferabil.

În susținerea demersului lor judiciar, reclamanții au produs ca titlu de proprietate, pentru terenul în suprafață de 796 m.p. dispoziția de restituire nr. 813/2015 și actele de proprietate ale autorului acestora, I. Sângeorgian, anterior preluării abuzive a terenului în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950. Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 4 din Legea 10/2001, republicată, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punere posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Terenul este individualizat prin planul de situație anexă la decizie ( fila 21 dosar de fond înregistrat la data de 5 noiembrie 2007), întocmit de Primăria S. – C. Cadastru, având următoarele vecinătăți: la N pe o lungime de 57,61 m.l. cu terenul proprietatea I. M. și Widmer M. R. și de stat, teren ce face obiectul dosarului 775/2004 aflat pe rolul Înaltei Curti de Casație și Justiție, la S pe o lungime de 60,68 m.l. cu proprietatea C. Reveică, la E pe o lățime de 15,57 m.l. cu . V pe o lățime de 2,98+8,73 m.l. cu .> Situatia suprapunerii în totalitate acestui teren cu imobilul deținut de . baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0190/1990, imobil înscris în cartea funciară 151N S., reiese din referatul nr. 231/1.08.2006 al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Prahova, care a refuzat avizarea documentației cadastrale până la reglementarea situației juridice de către organele competente .

Curtea mai reține că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorului reclamanților, domnul Sangeorgian I., conform actului de proprietate – Ordonanța de adjudecare nr. 851/26 ianuarie 1934- încheiată de Tribunalul Prahova Secția I-a, dosar nr._, completată cu declarația autentică a numitei E. I. Ungarth din 12 martie 1950 și făcea parte dintr-o suprafață mai mare de 4628 m.p. pe care se aflau construcțiile: vila Carola și restaurantul cu vila mică .

Din proba cu înscrisuri administrată în cauză reiese că I. Sangeorgian a înstrăinat în anul 1941construcția denumită vila Carola, împreună cu terenul în suprafață de 1600 m.p. prin actul autentificat sub nr. 261/30.06.1941 la Judecătoria S., iar în anul 1950, printr-un act sub semnătură privată, în baza căruia s-a emis sentința civilă 5118/29.10.1993, a înstrăinat suprafața de 1480 m.p.

În consecință, din suprafața de teren rămasă în patrimoniul autorului comun, de 1548 m.p. ( diferența până la 4628 m.p. ) Orașul S., prin primar, a dispus restituirea în proprietate doar a suprafeței de 796 m.p., aflat în administrarea Primăriei S., neafectat de detalii de sistematizare, restul suprafeței fiind ocupată de proprietățile vecine, inclusiv suprafața de 414 m.p., identificată prin raportul de expertiză întocmită de expertul topo O. D., în dosar nr. 4450/2003 pe care Orașul S., prin primar, nu l-a putut restitui, în lipsa unei decizii definitive și irevocabile în dosarul nr.7775/2004, aflat pe rol la ICCJ.

Curtea mai reține că s-a întocmit de către Orașul S., prin primar și un protocol de predare – preluare al imobilului, urmând ca după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară de către notifiatori, să se procedeze la punerea în posesie, conform art. 24 alin.4 din Legea 10/2001.

Pentru suprafața de 796 m.p. situată în S., .. 23, apelanta – pârâtă . a produs, în dovedirea dreptului de proprietate, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0190 /16.06.1994 (fila 27, înscris depus la 11.01.2008) emis de Ministerul Turismului, în baza Legii 15/1990 și HGR nr. 796/17.12.1992. În cuprinsul acestuia se menționează ca suprafața totala de teren aflata în proprietatea societății P. SA este de 34.073,09 m.p. identificate prin anexa nr. 2 și planurile topografice cuprinse în anexele nr. 4 și 5 din documentația de stabilire și evaluare a terenurilor înregistrată sub nr. 827/10.06.1994 la Oficiul de Cadastru Prahova.

In Centralizatorul suprafețelor din anexa 2 ( fila 33) se atestă că suprafața de teren pe care se afla Restaurantul Select din .. 23 este de 2680,14 m.p., aceasta fiind suprafața de teren totală intrata în proprietatea societății parate, la adresa indicată, prin procedura administrativa descrisă în precedent. Terenul este configurat pe schita de plan în documentația topografică întocmită pentru eliberarea certificatului de proprietate pentru obiectivul – Restaurant Select, filele 49-54 dosar tribunal .

In ce privește dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, anterior perioadei regimului comunist, în mod întemeiat instanța de fond a avut în vedere adeverința depusă la 11.01.2008 emisă de către . care a rezultat că imobilul amplasat în S. .. 23 ( fost S. C. nr. 11, fost 30 Decembrie) a intrat în proprietatea statului ca efect al aplicării Decretului nr. 92/1950.

In acest sens, au fost depuse înscrisuri referitoare la modul de preluare de către stat a imobilului, de la autorul reclamanților, la filele 37-47 (din dosarul Tribunalului Prahova înregistrat la 05.11.2007 ), în speță fiind emisă la data de 16.03.1948 și o adresă de rechiziționare de la autorul Sangeorgian a parterului vilei din S., .>

Pârâta . procedat ulterior și la întocmirea documentației cadastrale pentru imobilul din .. 23, suprafața totala măsurată fiind de 1193,35 m.p.

Curtea apreaciază că în mod judicios instanța de fond, ca efect al comparării titlurilor de proprietate ale părților, a dat preferabilitate celui invocat de reclamanți, care se află în posesia titlului originar de proprietate, asupra imobilului de 796 m.p., titlu reconfirmat cu efect retroactiv prin emiterea Dispoziției de restituire a dreptului de proprietate nr. 813/2005. Titlul reclamanților provine de la proprietarul inițial, I. Sângeorgian, autorul reclamanților care obținuse bunul în condiții de legalitate, necontestat, în comparație cu titlul pârâtei ., care provine de la stat, în condițiile în care trecerea bunului în proprietatea statului a fost una abuziva.

Neidentificarea terenului revendicat printr-o expertiză tehnică de specialitate nu se datorează culpei instanței de fond ci lipsei de diligență a părților care pe parcursul soluționării cauzei ( din anul 2007 și până în prezent) nu au solicitat o astfel de proba. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, imobilul pentru care s-a admis cererea de revendicare a fost identificat în schița de plan anexa la dispoziția de restituire emisă în baza Legii 10/2001, iar faptul suprapunerii terenurilor a rezultat din referatul nr. 231/1.08.2006 al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Prahova.

În ceea ce privește motivul de apel prin care se susține pe de o parte că decizia de restituire nu este eliberata de unitatea deținătoare a imobilului, în speță ., iar pe de altă parte că unitatea deținătoare nu poate fi obligată la restituirea dreptului de proprietate asupra imobilului întrucât a fost integral privatizată, astfel că nu se încadrează în dispozițiile art.20 alin.2 din Legea nr.10/2001 Curtea reține că, potrivit mențiunilor din cuprinsul dispoziției de restituire, terenul figurează ca fiind în administrarea unității administrativ –teritoriale, Orașul S. . Situația că acesta este cuprins și în patrimoniul societății comerciale . nu este de natură să invalideze dispoziția de restituire a dreptului de proprietate, mai ales că pârâta nu a formulat o cerere reconvențională prin care să solicite constatare nulității absolute a acesteia .

Referitor la motivul de apel suplimentar, prin care se afirmă că autorul comun al reclamanților a înstrăinat dreptul de proprietate asupra întregului teren dobândit prin Ordonanța de adjudecare nr. 851/26 ianuarie 1934 astfel că nu se justifică emiterea deciziei de restituire Curtea reține în primul rând că acesta reprezintă o cerere și o apărare nouă, formulată direct în apel, contrar dispozițiilor art. 292 și art. 294 C.pr.civ. de la 1865 potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Afirmația apelantei în sensul că în 1950, prin vânzare, ing. Sângeorgian și-a înstrăinat întreaga proprietate, nemaiavând nicio parte din terenul adjudecat în anul 1934 tinde la lipsirea de efecte juridice a dispoziției de restituire a dreptului de proprietate nr. 813, deși până la această dată nu s-a solicitat constatarea nulității absolute a acesteia (pe cale de cerere reconvențională). Or, câtă vreme este în ființă, aceasta face dovada deplină a dreptului de proprietate asupra terenului identificat în cuprinsul acesteia, cum s-a arătat anterior. Mai mult, la o temeinică analiză a înstrăinărilor succesive efectuate nu rezultă o asemenea situație și, în plus, numele autorului comun figurează în acte de preluare a unor imobile în proprietatea statului, Decretul nr. 92/1950 și adresa privind rechizitia, mai sus menționată.

În cercetarea apelului formulat de reclamanți, Curtea reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții M. V. și T. D. Rucsandra au investit instanța cu revendicarea suprafeței de teren de 1200 m.p. situat în .. 23, compus din 796 m.p. pentru care există dispoziția de restituire nr. 813/20.12.2005 și 420 m.p. pentru care urma a se exmite dispoziție suplimentară după definitivarea unui litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești, în prezent pronunțându-se o decizie favorabilă apelanților –reclamanți.

Astfel, prin decizia civilă nr. 821din data de 20 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._/2/2010 s-a respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1278/2003 a Tribunalului Prahova, sentință prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de I. M. și Widmar M. M. și a fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de M. V. și T. D. R..

Prin cererea principală se solicitase de către I. M. și Widmar M. M. anularea dispoziției nr. 50/4.03.2003 emisă de Primarul orașului S. și restituirea în natură a terenului de 420 m.p.situat în S., .. 23 . Reclamanții din această cauză au intervenit în acest dosar cu motivarea că terenul le aparține, în calitate de succesori ai lui I. Sangeorgian, și au solicitat restituirea în natură a acestuia, ulterior precizându-și cererea ca fiind o cerere de intervenție accesorie, în favoarea pârâtei Primăria S..

În consecință, ca urmare a acestei decizii favorabile, reclamanții, așa cum în mod just arată instanța de fond, au posibilitatea de a se adresa Primăriei S. pentru eliberarea unei dispoziții de restituire și a acestei diferențe de teren, de care se face vorbire în dispoziția de restituire nr. 813, ca fiind o parte din diferența până la 1548 m.p. .

Ei nu pot formula în mod direct acțiune în revendicarea acestei suprafețe de teren câtă vreme, de la adoptarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru a beneficia de măsurile reparatorii pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a preluării abuzive a unor imobile persoana îndreptățită trebuie să urmeze calea legii speciale.

Apelanții –reclamanți pretind că sunt titularii dreptului de proprietate și în ceea ce privește suprafața de 420 m.p. și că au dovedit acesta prin titlul lor originar (Ordonanța de adjudecare nr. 851/26 ianuarie 1934), dar, în lipsa titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 10/2001 prin care li se recunoaște cu caracter retroactiv calitatea de proprietari, nu corespunde realității afirmația că au dovedit că au această calitate în prezent.

Practic, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 06.03._89 s-a adoptat o lege specială care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.

Acțiunea în revendicare promovată după . Legii nr. 10/2001, deși admisibilă în garantarea principiului liberului acces la justiție, pentru recunoașterea și valorificarea pretinsului drept de proprietate, trebuie însă analizată pe fond și din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ca lege specială, derogatorie sub anumite aspecte.

Legea nr.10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor de către stat și, fără să diminueze accesul la justiție, a perfecționat sistemul reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.

A aprecia că există posibilitatea pentru reclamanți de a opta între aplicarea Legii nr. 10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv, Codul civil, ar însemna încălcarea principiului specialia generalibus derogant.

Existența Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității uzitării unei reglementări anterioare, nu încalcă art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului pretins este una efectivă.

Prin imposibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare de drept comun ulterior apariției Legii nr.10/2001, nu se aduce atingere nici art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție, norma arătată garantând protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate.

De altfel, decizia nr. 33/2008 pronunțată de I.C.C.J., în procedura recursului în interesul legii, a fost interpretată și aplicată corect la circumstanțele cauzei de către instanța de fond. Înalta Curte a reținut că, de principiu, persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta intre calea prevazuta de acest act normativ si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, respectiv dispozitiile art. 480 din Codul civil. Cu atat mai mult, persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, actiuni in revendicare avand in vedere regula electa una via si principiul securitatii raporturilor juridice consacrat in jurisprudenta CEDO (Cauza Brumarescu contra Romaniei – 1997).

Faptul ca acest act normativ - Legea nr. 10/2001 - prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru ca, impotriva dispozitiei sau deciziei emise in procedura administrativa legea prevede calea contestatiei in instanta (art. 26), careia i se confera o jurisdictie deplina.

În ceea ce privește argumentul de analogie adus de apelanții- reclamanți, Curtea reține că, printr-o jurisprudenta unificata prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronuntata in recurs in interesul legii de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, s-a recunoscut competenta instantelor de judecata de a solutiona pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si notificarea persoanei pretins indreptatite, in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate. În speță nu se regăsește cazul de drept prezentat în cuprinsul deciziei, caz în care instanța de judecată “în cadrul plenitudinii sale de juridicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, dispune ea în mod direct restuirea în natură a imobilului” întrucât în ipoteza prezentata calitatea de pârât o avea unitatea detinatoare sau entitatea investita cu solutionarea notificarii, ceea ce nu este cazul de față. Deasemenea această decizie privește cu competenta instantei de a judeca pe fond contestatia facuta de persoana indreptatita impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a notificarii sau a cererii de restituire formulate la instanta, in cazul in care entitatea detinatoare nu raspunde la notificare in termenul de 60 de zile prevazut in art. 25 alin. (1) din aceeasi lege și nu acțiunea în revendicare îndreptată împotriva unui terț.

Pe de altă parte, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond reclamanții nu au făcut dovada certă a faptului că și suprafața de aprox. 420 m.p. este ocupată și deținută fără drept, în prezent, tot de către societatea pârâtă, acest aspect nefiind dovedit cu probele administrate în cauza, spre deosebire de suprafața de 796 m.p. a cărei suprapunere cu terenul intabulat pe numele pârâtei rezulta chiar din refuzul OCPI de a înscrie dreptul reclamanților, înscris despre care s-a făcut mențiune anterior.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 294 C.pr.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondate apelurile declarate atât de către pârâtă, cât și de către reclamanții M. V. și T. D. Rucsandra.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge cererea apelantei-pârâte S.C. P. S.A. S. de suplimentare a probatoriilor cu o expertiză topografică, ca neîntemeiată.

Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanții M. V., domiciliat în S., . A și T. D. RUCSANDRA, domiciliată în B., ., ., jud. B., ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet Avocat G. R., în București, ..62, ap.3-4, ., precum și de pârâta ., cu sediul în S., .. 4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2284/13 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 15 iunie 2015.

Președinte, Judecător,

E.-S. L. V.-A. P.

Fiind în CO semnează

Președintele instanței

Grefier,

N. M.

Red.SEL/tehnored. NM

5ex./30.06.2015

d.f._ Tribunalul Prahova

j.f. D. G.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

← Expropriere. Decizia nr. 2049/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Anulare act. Decizia nr. 561/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Anulare act. Decizia nr. 985/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 985/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI