Pretenţii. Decizia nr. 566/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 566/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 566/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 566
Ședința publică din data de 23 aprilie 2015
Președinte – A.-M. R.
Judecător - C.-M. M.
Grefier - C. G.-A.
M. Public a fost reprezentat de procuror M. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamanții B. G. și B. M. A. ambii cu domiciliul în comuna Niculești, ., jud. Dâmbovița și cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură I. G., cu sediul în Târgoviște, .. 3, ., ., jud. Dâmbovița, de pârâtul M. Finanțelor Publice cu sediul în București, sector 5, . prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166 jud. Dâmbovița și de P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, ., jud. Dâmbovița împotriva Sentinței civile nr. 1238 din 16 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții reclamanți B. G. și B. M. A. personal și asistați de avocat I. G. din Baroul Dâmbovița în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 114 dosar, lipsind apelanții P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și că apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, prin motivele de apel, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea, dispune rectificarea citativului, în sensul că pârâtul M. Finanțelor Publice are calitatea de apelant, cererea de apel fiind formulată în numele său de mandatarul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și nu de intimat cum din eroare s-a menționat.
Avocat I. G. pentru apelanții reclamanți, arată că nu are alte cereri, solicită cuvântul în fond.
Reprezentantul Ministerului Public învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat I. G. pentru apelanții reclamanți B. G. și B. M. A., solicită admiterea apelului reclamanților, schimbarea în parte a sentinței în sensul obligării Statului Român la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 3 milioane de lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale încercate datorită privării nelegale de libertate, pentru fiecare dintre cei doi apelanți.
Arată că daunele morale nu pot fi cuantificate, dar într-o asemenea situație, în care daunele morale derivă dintr-un proces penal, sunt anumite criterii și anume: durata arestării preventive nelegale, care este de 2 ani, 8 luni și câteva zile, respectiv 1002 zile, în condițiile în care aceștia au fost achitați pentru că nu au săvârșit cauzele, pentru acuzația de complicitate la tentativă de omor deosebit de grav și alte fapte; vârsta acestora la momentul încarcerării, respectiv 18 și 19 ani, ceea ce a lăsat urme pentru tot restul vieții, în sensul că suferă de un sindrom posttraumatic.
A mai arătat în continuare că aceștia au fost încarcerați pe nedrept, astfel că suma acordată de instanța de fond este considerată prea mică spre deosebire de alte cauze în care sumele acordate au fost incomparabil mai mari, chiar și pentru mai puține zile de privare de libertate.
A solicitat deci, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul majorării daunelor morale până la suma de 3 milioane de lei pentru fiecare din cei doi apelanți reclamanți, cheltuielile de judecată urmând a fi solicitate pe cale separată.
Referitor la apelul declarat de Statul Român, respectiv M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița solicită respingerea ca nefondat, apreciind că din motivele invocate dovedește o necunoaștere a situației.
Față de apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, solicită de asemenea, respingerea ca nefondat. Consideră că în speță, ar fi necesară pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nelegalitatea luării unei măsuri preventive, însă această chestiune a fost demonstrată de Curtea de Apel București prin hotărârea de achitare pronunțată față de cei doi apelanți reclamanți, iar susținerile acestui apelant în sensul că daunele acordate de instanța de fond sunt prea mari, sunt exagerate.
Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești solicită având cuvântul, apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, desființarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea cererilor reclamanților.
Arată că sentința atacată este greșită întrucât nu rezultă că măsura arestului preventiv a fost nelegală față de cei doi apelanți reclamanți, de vreme ce instanțele au încuviințat arestarea preventivă a acestora și prelungirea măsurilor, iar arestul preventiv nu echivalează cu condamnarea.
A mai arătat că s-a invocat de către cei doi apelanți, împrejurarea că P. a achiesat la soluția de achitare prin faptul că nu au exercitat altă cale de atac, situație care nu este reală, întrucât nu au exercitat cale de atac, deoarece potrivit art. 385 pct. 189 Cod procedură penală le-a fost limitat acest drept, astfel că susținerile apelanților reclamanți le apreciază ca nefondate.
Consideră totodată că daunele acordate de instanța de fond sunt și așa în cuantum exagerat de mare.
Referitor la apelul declarat de M. Finanțelor Publice cu sediul în București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița arată că solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Cu privire la apelul reclamanților, solicită respingerea ca nefondat.
În replică, avocat I. G. pentru apelanții reclamanți B. G. și B. M. A., arată că P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nu a formulat critici în apelul declarat cu privire la cuantumul despăgubirilor, iar în ce privește împrejurarea că nu a exercitat cale de atac, solicită a se avea în vedere că în ceea ce privește pe ceilalți inculpați din dosar, soluția a fost atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, nici susținerea referitoare la achiesarea la soluția de achitare nu poate fi primită.
CURTEA:
P. cererea de chemare în judecată a pârâtului Statul Român prin M. Finanțelor Publice, înregistrată sub nr._ /21.05.2014 reclamanții B. G. și B. M. A. au solicitat obligarea acestuia la plata sumelor de 4.434.300 lei, echivalentul a 1.000.000 Euro, la cursul BNR din data de 21.05.2014, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a reținerii și arestării nelegale a lui B. G. în perioada 16.03._13, adică 1002 zile, conform MAP 64/UP/17.03.2011, 51.000 lei reprezentând daune materiale constând în contravaloarea veniturilor nerealizate în această perioadă (salariul nerealizat ca urmare a desfacerii contractului de munca in urma arestării nelegale) și constatarea ca vechime în muncă a perioadei de timp pentru care a fost privat nelegal de libertate, 4.619,06lei reprezentând debitul restant la data de 02.05.2014 ca urmare a imposibilității achitării de către acesta a unui credit contractat la BRD Groupe Societe Generale SA anterior privării de libertate precum și la plata sumei de 4.434.300 lei, echivalentul a 1.000.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a reținerii și arestării nelegale a lui B. M. A., în perioada 16.03._13, adică 1002 zile, conform MAP 63/UP/17.03.2011, cu 10 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Motivând cererea, reclamanții au arătat că au fost reținuți la data de 16.03.2011 și arestați preventiv în baza mandatelor nr. 63 și 64/UP/17.03.2011, arestare prelungită succesiv până la data de 11.12.2013, când am fost eliberați de îndată, conform Deciziei penale nr. 312/11.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția penală în Dosarul nr._/3/2011 (4037/2012), decizie neatacată cu recurs în ceea ce îi privește și rămasă definitivă prin Decizia ICCJ din data de 16.05.2014.
S-a menționat că Tribunalul București, Secția a II-a penală, prin Sentința penală nr. 793/f din data de 14.11.2012 a hotărât în ceea ce îi privește următoarele:
In baza art. 26 rap. la art. 20 Cp. rap. la art. 174-175 lit. a) și lit. i) din Cp., art. 176 lit. a și lit.b din Cp, cu aplic, art.75 alin, 1 lit. a Cp, l-a condamnat pe inculpatul B. G., CNP_, la pedeapsa închisorii de 7 ani si 6 luni.
In baza art. 26 Cp. rap. la art. 217 al. 4 din Cpen. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a Cp., condamna pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
In baza art. 26 Cp. rap.la art. 321 al. 1 și al. 2 din Cp., cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a Cp. condamna pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani.
In baza art. 33 alin. 1 lit.a rap.la art.34 alin.l lit.b Cp. contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani si 6 luni închisoare.
In baza art 71 Cp. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.l lit.a teza a ll-a si lit.b Cp, pe durata executării pedepsei principale.
In baza art 65 alin.2 Cp interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.l lit.a teza a ll-a si lit.b Cp, pe o durata de 4 ani dupa executarea pedepsei principale .
In baza art. 350 Cpp menține starea de arest a inculpatului.
In baza art. 88 Cp. deduce din pedeapsa durata reținerii si arestării preventive de la 16.03.2011 la zi.
În baza art. 26 rap. la art. 20 Cp. rap. la art. 174-175 lit a și lit. i din Cp art. 176 lit. a și lit.b din Cp cu aplic, art. 75 alin. 1 lit. a Cp, condamna pe inculpatul B. M. A., CNP_, la pedeapsa închisorii de 7 ani si 6 luni.
În baza art. 26 Cp. rap. la art. 217 al. 4 Cp cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a Cp, condamna pe aceiași inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 26 Cp. rap. la art. 321 al. 1 și al. 2 Cp, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a Cp. condamna pe același inculpat la pedeapsa inchisorii de 2 ani.
In baza art 33 alin.l lit.a rap. la art.34 alin.l lit.b Cp, contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani si 6 luni inchisoare
In baza art 71 Cp. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.l lit.a teza a il-a si lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale.
In baza art. 65 alin.2 Cp. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.l lit.a teza a ll-a si lit.b Cp, pe o durata de 4 ani, dupa executarea pedepsei principale .
In baza art. 350 Cp.p menține starea de arest a inculpatului.
In baza art. 88 Cp. deduce din pedeapsa durata reținerii si arestării preventive de la 16.03.2011 la zi.
S-a arătat în continuare că ulterior, Curtea de Apel București, prin Decizia penală nr. 312/11.12.2013 a admis apelurile reclamanților din prezenta cauză și a dispus în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) Cpp raportat la art. 10 lit.c) Cod pp achitarea lor în ceea ce privește toate infracțiunile pentru care au fost condamnați de instanța de fond, precum și revocarea arestării lor preventive și punerea de îndată în libertate, constatând că au fost reținuți și arestați preventiv în cauză de la 16.03.2011 și până la data punerii efective în libertate (11.12.2013). De asemenea, instanța de apel a înlăturat obligarea lor la plata daunelor morale către părțile civile .
Reclamanții au învederat că P. nu a atacat cu recurs decizia Curții de Apel București, achiesând practic la cele dispuse de instanța de apel, astfel că este cert faptul că au fost privați de liberate în cursul procesului penal, timp de 1.001 zile, caracterul nelegal rezultând din hotărârea rămasă definitivă a Curții de Apel București invocată.
Având în vedere criteriile de evaluare a întinderii despăgubirii stabilite de jurisprudența națională și a C.E.D.O., la stabilirea întinderii reparației reclamanții au cerut să se țină seama de durata privării de libertate excesiv de îndelungată, de consecințele dramatice asupra psihicului lor, având în vedere vârsta la care au fost supuși supliciului acestor măsuri nelegale (de 19 de ani, respectiv 18 ani), de asemenea, de vătămarea iremediabilă a imaginii lor în societate, toți membrii comunității în care trăiesc considerându-i și astăzi niște infractori periculoși, fiindu-le refuzat în continuare dreptul la o viață socială normală, fiind urmăriți de oprobiul public, în mediul familial, școlar, la locul de muncă, de sentimentele de frustrare accentuată create, de dezumanizare și nu în ultimul rând la condiția umană de om liber.
S-a subliniat că reclamanții au fost supuși în penitenciar la suferințe fizice și psihice, le-au fost știrbite onoarea, demnitatea și li s-a îngrădit libertatea și alte drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, au fost în imposibilitate de a obține veniturile din munca pe care o presta B. G. până la luarea măsurilor preventive și, respectiv de a termina studiile liceale, B. M. A., de a obține diploma de bacalaureat necesară studiilor universitare și implicit, afectarea formării profesionale.
Toate acestea, au dus la afectarea ireversibilă a psihicului lor, niciunul dintre ei nemaiputând redeveni persoanele care erau anterior luării măsurilor nelegale.
In concluzie, s-a evidențiat că la stabilirea întinderii prejudiciului urmează a se avea în vedere toate consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au perceput consecințele vătămării la vârsta lor.
S-au invocat în drept dispozițiile art. 539-541Cod procedură penală, art. 52 alin. 3 din Constituția României, art. 5 paragraful 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
S-a solicitat proba cu înscrisuri și s-au depus la dosar: copii cărților de identitate pentru reclamanți; decizia penală nr. 312/11.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția penală în Dosarul nr._/3/2011 (4037/2012 cu mențiunea că nu a putut fi legalizată, întrucât dosarul cauzei se află la I.C.CJ în vederea redactării soluției din recurs pronunțată la data de 16.05.2014; extras de pe portalul I.C.CJ. soluția pronunțată în recursul la care ei nu a mai avut nico calitate procesuală; biletele de ieșire din închisoare; adresa Curții de Apel București către Penitenciar prin care se dispune eliberarea de îndată; notificarea cesiunii de creanța privind creditul contractat de Bustea G. la BRD; înscrisuri referitoare la pregătirea școlara si profesionala a celor doi reclamanți; Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru, conform dispozițiilor art. 541 alin. 4 Cod procedură penală.
P. întâmpinare, pârâtul prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a solicitat respingerea cererii ca nefondată, susținând în esență că la stabilirea acordării despăgubirilor si a cuantumului acestora, instanța de judecata trebuie sa aibă in vedere o . criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura in care a fost afectata situația familiala, profesionala si sociala a persoanelor în astfel de situații.
Pe de altă parte, s-a arătat că pentru ca instanța sa poată aplica aceste criterii, este necesar ca cel care le solicita sa poată sa producă argumente, dovezi, din care sa rezulte in ce măsura drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, i-au fost lezate si, pe cale de consecința, sa se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează sa compenseze prejudiciul.
S-a apreciat că determinarea prejudiciului moral suferit de reclamanți, in principiu este o acțiune extrem de laborioasa și are in vedere suferințele fizice si morale, vârsta victimei si profesia, importanta valorii lezate, durata consecințelor si intensificarea unora dintre consecințe sau apariția altora cu aceeași determinare, repercusiuni asupra vieții de familie, a stării de sănătate si chiar a speranței de viata, consecințe pe toate planurile vieții sociale.
Durata menținerii consecințelor vătămării este un alt criteriu de apreciere a prejudiciului moral, distinct de criteriul importantei.
Cu referire la cazul in speța, reclamanții nu au evidențiat nicio împrejurare de genul celor menționate, in cuprinsul cererii formulate si pentru care au solicitat daunele morale, neprezentând înscrisuri in susținerea celor precizate.
S-a considerat că este adevărat ca este dificil de determinat cuantumul daunelor morale si materiale si ca principiul care guvernează aceasta materie este acela de a se lăsa la latitudinea judecătorului - de la caz la caz - deoarece instanța de judecata sesizata cu repararea prejudiciului nepatrimonial va trebui sa caute a fixa o suma necesara nu atât pentru a repune victima . cu cea avuta anterior, cat de a-i procura satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privata.
Fixarea întinderii reparației, indemnizarea daunelor se face cu luarea in considerare a gravitații violării, accentul fiind pus pe importanta prejudiciului din punct de vedere al vechimii, iar Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in unele cazuri ca hotărârea de constatare judiciara a violării unui drept al omului, constituie in sine o satisfacție suficienta pentru prejudiciul moral încercat de cel vătămat.
Cu privire la daunele materiale, se arată că trebuie făcuta dovada îndeplinirii cumulative a cauzelor in baza cărora acesta urmează a fi acoperit, daunele materiale cuprinzând pierderile materiale efectiv suferite si nerealizate.
Astfel, reclamanții trebuie sa dovedească existenta si întinderea prejudiciului suferit, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta paratului, a caracterului ilicit I al faptei si a vinovăției paratului (C.S.J. Secția Civila - Decizia nr. 1525/2.06.1994).
Daunele datorate de către stat trebuie sa cuprindă pierderea efectiva ca si beneficiul de care a fost lipsit cel condamnat sau arestat pe nedrept (C.S.J. Decizia nr. 552/1995 - „Dreptul" nr. 10 - 11 /1995).
In motivarea acțiunii privind solicitarea de acordare a daunelor morale, reclamanții nu au arătat un minimum de argumente si indicii care sa reflecte in ce măsura drepturile personale patrimoniale si nepatrimoniale le-au fost afectate si nici nu au făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre masurile dispuse de instanțele de judecata si impactul acestora asupra onoarei demnității, imaginii publice si prestigiului profesional.
Prejudiciul moral pretins suferit de către reclamanți, presupune aprecierea tuturor consecințelor negative ale prejudiciului moral, precum si a implicațiilor acestora pe toate planurile vieții sociale ale acestora.
In jurisprudență, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusa existentei fizice a persoanei, integrității corporale si sănătății, cinstei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea despăgubirilor este necesar ca reclamanții sa probeze culpa autorității si daunele morale suferite.
Înalta Curte de Casație si Justiție in jurisprudenta sa, a statuat că pentru acordarea daunelor morale, este totuși nevoie de existenta unor elemente probatorii adecvate care sa permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficienta libera apreciere a instanței bazata pe gradul de percepere al acesteia al universului psihic al fiecărei persoane.
In drept, s-au invocat prevederile Codului de procedura civilă.
S-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa, în conformitate cu prevederile art. 223 alin. 3 Cod procedura civilă.
În completarea probațiunii, reclamanții au atașat la dosar rețeta medicală pentru B. G. atestând diagnosticarea sa cu sindrom post traumatic și recomandarea tratamentului cu sertralină, prospectul acestui medicament, adeverința 3895/7.10.2014 emisă de Liceul tehnologic „D. D.” B., adresa emisă de S.C. Kredyt Inkaso SA, situația contului reclamantului B. G. la 25.04.2014, cererea de acordare a creditului.
P. Sentința civilă nr. 1238 din 16 octombrie 2014 Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanți,a obligat pârâtulla plata sumelor de câte 150.000 lei către reclamanți, cu titlul de daune morale, precum și la 49.500 lei reprezentând salariul nerealizat de către reclamantul B. G., la 4.619 lei, împrumut datorat de către același reclamant . RO SA și la 10 lei cheltuieli de judecată și a constatat că perioada 16.03._13 constituie vechime în muncă pentru reclamantul B. G..
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că în conformitate cu prevederile art. 539 Cod procedură penală, intrat în vigoare la 01.02.2014, are dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate persoana care în cursul procesului penal a fost privată nelegal de libertate.
În acord cu alin. 2 al textului citat, privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheie definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei.
A mai reținut prima instanță că, din coroborarea deciziei penale nr. 312/11.12.2013 a Curții de Apel București cu certificatul Înaltei Curți de Casație și Justiție din 29 mai 2014 (filele 11-30 și 79- 82 ) tribunalul a constatat că inculpații B. G. și B. M. A., reținuți și arestați preventiv la data de 16.03.2011 pentru infracțiunile de complicitate la tentativă de omor calificat și deosebit de grav, complicitate la distrugere și complicitate la ultraj, au fost achitați în mod definitiv în temeiul art. 11 pct. 2 lit a) raportat la art. 10 lit. c) Cod procedură penală, pe considerentul că probele administrate nu sunt în măsură să dovedească dincolo de orice dubiu comiterea de către cei doi a faptelor reținute în sarcina lor prin rechizitoriu .
În condițiile în care urmărirea penală s-a declanșat în perioada în care erau în vigoare vechile coduri penal și de procedură penală iar judecata s-a finalizat după . noilor coduri, tribunalul a apreciat că cerința de formă prevăzută de art. 359 alin. 2 Cod procedură penală nu este una absolută, expresia echivalentă a acesteia reieșind din achitarea neechivocă a celor doi prin decizia definitivă a instanței de apel, menținută de instanța de recurs precum și din constatările cuprinse în prezenta hotărâre .
P. urmare, tribunalul a avut în vedere că în intervalul 16.03._13, reclamanții au fost arestați pe nedrept, fiind îndrituiți în temeiul normei evocate la repararea pagubei iar sub acest aspect art. 540 Cod procedură penală prevede că la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării nelegale de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate.
A mai reținut prima instanță că, potrivit aceluiași text, reparația constă în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente viagere ori în obligația ca pe cheltuiala statului, cel reținut sau arestat nelegal să fie încredințat unui institut de asistență socială și medicală, la alegerea felului și întinderii reparației ținându-se seama de situația celui îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse.
Tot astfel, în conformitate cu alin. 4 al textului citat persoanelor îndreptățite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii și timpul cât au fost private de libertate .
Tribunalul a învederat că, după cum rezultă din înscrisurile aflate la fila 99 și 102 din dosar, anterior reținerii și arestării în dosarul penal, B. G. era salariat al . și Investigațiii SRL cu un salariu lunar de 1500 lei, iar B. M. A. era elev al Liceului Tehnologic „D. D. ” în clasa a XII a din care a fost exmatriculat la data de 06 mai 2011 ca urmare a absențelor nemotivate acumulate (fila 133 ), evident generate de reținerea și arestarea lui preventivă.
În aceste circumstanțe, cei doi reclamanți justifică interesul de a solicita acordarea daunelor morale sub forma unei prestații pecuniare globale în funcție de criteriile legale evidențiate mai sus, cu sublinierea faptului că durata arestări nelegale este una considerabilă (16.03._13) de 2 ani și 9 luni, M. A. nu și-a putut finaliza studiile liceale, fiind exmatriculat în ultimul an de liceu, astfel că în anul 2014 și-a terminat aceste studii, corespunzător certificatului de absolvire a anului de completare emis de Grupul Școlar „D. D.” la 19 mai 2014.
Pe de altă parte tribunalul a avut în vedere tinerețea celor doi reclamanți, consecințele fizice și psihice ale situației create în contextul în care libertatea reprezintă în accepțiunea contemporană valoarea definitorie a personalității umane.
A mai reținut tribunalul că nu se poate omite împrejurarea excluderii celor doi reclamanți de la beneficiile vieții sociale precum și faptul că B. G., potrivit rețetei medicale de la fila 109 urmează tratament cu setralină, medicament ce se utilizează în stări de depresii, tulburări de anxietate socială stres post traumatic, tulburări de panică (fila 110).
Raportat la toate aceste circumstanțe, tribunalul a considerat că dezdăunarea reclamanților cu câte 150.000 lei cu titlu de daune morale semnifică o reparație echitabilă, suma pretinsă de aceștia fiind exagerată, mai ales că prin natura lor, despăgubirile sunt menite să aducă satisfacție în plan moral, în caz contrar s-ar ajunge la transformarea lor în mijloace de reparație materială, în afara normelor aplicabile în materie.
De asemenea, cererea reclamantului B. G. de acordare a daunelor materiale a fost apreciată ca justificată în parte, în sensul că pentru perioada în care nu a mai putut presta muncă a fost lipsit de veniturile salariale totalizând 49.500 lei (1500 lei X 33 luni).
Totodată din coroborarea contractului de credit încheiat de reclamantul B. G. cu BRD la 09.02.2011 (filele 141-149) cu situația contului la data de 25.04.2014, întocmită de BRD, conform cărora împrumutatul figurează cu suma restantă de 4619 (fila 139 ) s-a apreciat că pe durata arestării persoana împrumutată s-a aflat în imposibilitatea de a-și onora obligațiile contractuale de restituire a ratelor de împrumut, astfel încât și această sumă se înscrie în categoria despăgubirilor materiale.
Față de cele ce preced, tribunalul a admis în parte cererea dedusă judecății în limitele arătate, constatând drept vechime în muncă durata reținerii și arestării preventive a reclamantului B. G., înlăturând punctul de vedere al pârâtului privitor la caracterul nefondat al solicitării.
Împotriva acestei hotărârii au declarat apel reclamanții B. G. și B. M. A., pârâtul M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii acestora de apel apelanții B. G. și B. M. A. au arătat că hotărârea atacată este rezultatul unei greșite aplicări a prevederilor art. 540 alin .1 Cod proc. pen., aceasta stabilind un cuantum derizoriu al reparației materiale a daunelor morale pentru privarea nelegală de libertate timp de 1002 zile (16.03._13), de câte 150.000 lei - 33.632 Euro la cursul de 4,46 RON/1 Euro - 33,63 Euro/zi de privare de libertate, respectiv 150 lei/zi de privare de libertate, pentru fiecare dintre reclamanți.
Au mai precizat apelanții că motivarea hotărârii atacate amintește de prohibiția
reparațiilor materiale pentru prejudiciile de ordin moral, consacrată prin
Decizia de îndrumare nr. VII din 29.12.1952 a Plenului fostului Tribunal
Suprem (publicată în CD. pe anii 1952-1954, voi. I, p.25-26), și de reticența
instanțelor judecătorești în a acorda astfel de reparații până spre sfârșitul
anilor "70, că într-adevăr, dacă Plenul fostului Tribunal Suprem a argumentat non reparația materială a prejudiciilor de ordin moral, cu motivarea că ideea transformării în bani a suferințelor morale, este incompatibilă cu noile principii ale societății socialiste, întrucât s-ar realiza câștiguri bănești fără efectuarea de prestații utile societății;
Apelanții au învederat că hotărârea atacată argumentează că „suma pretinsă de aceștia este exagerată, mai ales că prin natura lor despăgubirile sunt menite să aducă satisfacție în plan moral, în caz contrar s-ar ajunge la transformarea lor în mijloace de reparație materială, în afara normelor aplicabile în materie".
Au arătat apelanții că, altfel spus, prima instanță consideră că despăgubirile materiale, echivalent al daunelor morale, trebuie să fie mai degrabă simbolice, pentru a nu se ajunge la speculația, pe care legea nu o concepe, a suferințelor morale.
Ori, asemenea considerent este cu totul izolat în peisajul jurisprudenței post-decembriste, din care au selecționat 11 hotărâri prin care a fost stabilită o reparație materială pentru daunele morale vădit mai mare decât cea care a stabilit-o hotărârea atacată.
Au învederat apelanții că aflați, în vârstă de 18 și 19 ani, la data judecății în
primă instanță - sentința penală nr. 793/f din 14.11.2012 a Tribunalului
București - sec. II pen., au fost condamnați pe nedrept pentru complicitate
la tentativă la infracțiunile de omor calificat și omor deosebit de grav,
incriminate de art. 26 rap. la art. 20, la art. 174-175 lit. a-i, și la art. 176 lit. a
și b Vechi Cod pen., la câte 7 ani și 6 luni închisoare, din care au executat
1002 zile în perioada 16.03._13.
Apelurile împotriva acestei sentințe le-au fost admise de Curtea de Apel București, prin Decizia penală nr. 312/11.12.2013, dispunându-se achitarea pentru că fapta nu a fost săvârșită de aceștia, iar hotărârea de apel nu a fost atacată cu recurs de către procuror.
Astfel, au precizat apelanții că în atare situație, în cauza își verifică existența una dintre cele mai grave erori judiciare ale justiției penale post-decembriste, la vârste care erau la limita minorității, fiind supuși unei privări de libertate timp de 2 ani, 8 luni și 25 de zile.
Consecințele acestei erori judiciare au fost devastatoare pentru apelanți, deosebit de oprobiul public pe care au fost nevoiți să-1 suporte, de traumele provocate de o privare de libertate injustă, de întreruperea cursului normal al vieții lor - pierderea serviciului salariat, ratarea studiilor liceale, contractarea unor suferințe datorate deteriorării stării sănătății - reclamantul B. G. fiind diagnosticat cu sindrom posttraumatic, constând în stări de depresie, tulburări de anxietate socială, stres posttraumatic, tulburări de panică.
Este elementar că o condamnare injustă, rezultat al unei erori judiciare pentru o faptă atât de gravă, cum este aceea de complicitate la tentativă de omor calificat și de omor deosebit de grav, provoacă cele mai mari suferințe morale, inimaginabile, dintre cele care pot fi inventariate într-o societate civilizată.
Au învederat apelanții că, a considera că remunerarea acestor suferințe este echitabilă la cuantumul de 150 de lei/ zi sau de 33,63 Euro/ zi de privare de libertate, este un exemplu de cinism.
Dacă este adevărat că nimic nu poate repara suferințele fizice și morale ocazionate de o asemenea eroare judiciară, în aceeași măsură este adevărat că satisfacția materială în privința al cărui cuantum bănesc instanța trebuie să aprecieze în raport cu dobândirea unui confort, și satisfacerea unor nevoi și aspirații, ce ar putea fi socotite un „preț al durerii".
Numai că suma de 33.632 Euro permite dobândirea, în Târgoviște, cel mult a unui apartament cu 3 camere de confort mediu, fiind evident, că este o satisfacție care nu poate produce decât în prea mică măsură remontarea unei personalități distruse, a cărei sensibilitate este absorbită de traume și frustrări.
Apelații au indicat mai multe hotărâri judecătorești cu titlu de jurisprudență învederând în mod expres cuantumul sumelor acordate raportat la o zi de privare de libertate.
Față de cele învederate apelanții au solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și schimbarea în parte a acesteia, în sensul obligării Statului Român la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 3.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale încercate datorită privării nelegale de libertate.
În motivarea cererii sale de apel P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a făcut un scurt istoric al cauzei, cu privire la solicitările reclamanților, soluția pronunțată de tribunal și argumentele avute în vedere de acesta.
Printr-un primul motiv de apel apelantul P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a arătat că prin prisma normelor legale incidente și a situației de fapt apreciază cererea formulată ca inadmisibilă.
Astfel, din înscrisurile depuse nu rezultă că măsura arestării preventive ori, privarea de libertate ulterior a celor doi reclamanți ar fi fost constatată nelegală.
A mai învederat apelantul că, pronunțarea unei soluții de achitare nu conduce „ab initio" la această ipoteză, de vreme ce magistrații judecători au apreciat la momentul dispunerii arestării cât si a prelungirii măsurii că aceasta se impune existând cerințele legale în acest sens - indicii temeinice, pericol public, etc).
Pe de altă parte, nu rezultă din cuprinsul deciziei penale amintite că s-ar fi stabilit și nelegalitatea arestării preventive pe întreg parcursul procesului penal.
A învederat apelantul că, astfel, prin coroborarea dispozițiilor europene cu cele constituționale ca fapt generator de răspundere civilă nu se conturează principalele trăsături ale unei erori judiciare, având în vedere că măsurile procesual penale preventive luate asupra reclamanților au fost apreciate la acel moment ca fiind necesare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Printr-un al doilea motiv de apel, apelantul a arătat că din punctul de vedere al cuantificării daunelor morale s-a făcut o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare cauzei.
Astfel, cuantumul despăgubirii pentru prejudiciul moral nu se stabilește doar în funcție de aprecierile subiective ale persoanei supuse procedurii judiciare penale, relativ la implicațiile pe care măsurile restrictive le-ar fi avut asupra evoluției stării de sănătate.
De asemenea, atunci când se acordă despăgubiri morale, nu se operează cu criterii de evaluare prestabilite ci se judecă în echitate - în acest sens ICCJ decizia civilă nr. 1179 /2011 .
Existența unei rețete medicale (f. 109) și a unui tratament psihiatric - în cazul reclamantului B. G. - ori imposibilitatea continuării studiilor liceale - în cazul reclamantului B. M. A. - nu satisfac principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.
A mai precizat apelantul că, raportat la probatoriul administrat nu s-a respectat principiul echității, privațiunile de ordin fizic cât și consecințele psihice nejustificând acordarea daunelor la valori așa de mari - în acest sens ICCJ decizia civilă 1132/2010.
Pe de altă parte, estimarea unor astfel de despăgubiri nu sunt în acord cu jurisprudența națională și nu satisfac exigențele CEDO, consecințele nefaste pentru viața particulară a celor doi reclamanți nefiind așa de însemnate, în raport de circumstanțele cauzei. Conturarea demersurilor prejudiciilor morale suferite de către reclamanți nu a avut la bază administrarea acelor probe pertinente și concludente cerute de lege.
În raport de motivele de apel formulate, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod pr. civ. apelantul a solicitat desființarea în tot a sentinței criticate și, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice de respingere a cererii formulate de către reclamanții B. G. și B. M. A..
În motivarea cererii sale de apel apelantul M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a arătat că în mod eronat, instanța de fond a dispus obligarea Statului R. prin M. Finanțelor Publice la plata daunelor morale si a salariului nerealizat motivat de faptul ca intimații au fost achitați.
A mai precizat apelantul că, așa cum rezulta din lucrările dosarului nu se verifică în speță niciuna dintre ipotezele prevederilor art. 539 Noul Cod de Procedura Penala.
Astfel, chiar daca exista o hotărâre de achitare fata de cei doi intimați acest lucru nu conduce de la început la aprecierea nelegalității privării de libertate.
A învederat apelantul că nelegala privare de libertate este necesar sa fie stabilita printr-un act al organului judiciar de revocare a măsurii arestării preventive,ori, magistrații judecători menținând arestarea preventiva in mai multe rânduri pe parcursul procesului penal este evident ca au apreciat existenta temeiurilor de drept incidente.
Apelantul a mai arătat că, prejudiciul moral nu trebuie stabilit prin aprecieri de ordin general, ci este necesar să se aibă in vedere criterii rezultând din cazul dedus judecații, iar intimații nu au dovedit prejudiciul moral suferit.
Pe de altă parte, în prezenta cauza nu sunt aplicabile dispozițiile art. 539 din Codul de procedura penala, care sunt de stricta interpretare si prevăd expres situațiile in care o persoana are dreptul la despăgubiri, măsura arestării preventive neputând fi considerata aprioric nelegala, iar nelegalitatea arestării trebuind stabilită prin ordonanța a procurorului sau prin hotărâre judecătoreasca.
A mai precizat apelantul că nu se poate angaja răspunderea civila delictuala a statului numai pentru faptul ca judecata cauzei penale a intimaților a trenat mai mult timp pe rolul instanțelor.
Durata în timp a judecării unei cauze poate fi influențată atât de complexitatea acesteia, cât si de unele modificări legislative intervenite pe parcursul soluționării. Aceasta cu atât mai mult cu cât intimații au fost în final achitați ca urmare a dezincriminarii faptei si nu ca urmare a stabilirii nevinovăției acestuia.
In condițiile în care s-a reținut ca instrumentarea dosarului penal - urmărirea penala si trimiterea în judecata - a avut un caracter licit, încetarea procesului penal având loc ca urmare a intervenirii unei legi mai favorabile - dezincriminarea faptei - nu se poate retine în sarcina pârâtului săvârșirea unei fapte ilicite, care sa antreneze, pentru acoperirea prejudiciului moral, răspunderea Statului.
Apelantul a mai arătat că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul nerespectării dispozițiilor art. 540 Cod pr. pen., potrivit cu care, la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
A învederat apelantul că, despăgubirile în valoare de 150.000 lei acordate de instanța de fond nu au fost limitate doar la durata arestării, fiind astfel stabilite într-un cuantum prea mare, suma reprezentând daune morale depășind valorile nepatrimoniale care au lezat personalitatea și viața intimaților.
Apelantul a arătat că, în subsidiar, solicită diminuarea cuantumului daunelor morale, pe motiv că, faptul ca s-a dispus punerea in libertate nu schimba împrejurările cauzei si nu conduc la ideea ca arestarea preventiva a inculpaților, până la data punerii in libertate ar fi ilegala.
Pe de altă parte, sumele acordate cu titlu de daune morale sunt mult prea mari, deoarece instanța nu a avut in vedere împrejurarea care particularizează cauza, iar legea nu oferă criterii clare de cuantificare a daunelor morale, criteriul de apreciere fiind unul aproximativ. Factorul prejudiciabil se referă la durata arestării, insa un criteriu oferit de doctrina si jurisprudenta este echitatea.
Totodată, instanța de fond nu a avut in vedere durata arestării ceea ce conduce la îmbogatirea fara just temei a intimaților, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezulta ca instanța ar fi stabilit si nelegalitatea măsurii arestării preventive luate pe parcursul derulării procesului penal împotriva intimaților.
În opinia apelantului cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri este nejustificat de mare in raport cu criteriile de apreciere impuse de prevederile Codului de procedura penala si de particularitățile spetei.
Față de cele învederate apelantul a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, in sensul respingerii ca nefondata a acțiunii.
Apelanții reclamanți au formulat întâmpinare la apelul declarat de pârâtul Statul Român prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Curtea, analizând cererile de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Cu titlu prealabil Curtea observă că împotriva hotărârii de primă instanță au declarat apel atât reclamanții B. G. și B. M. A., cât și pârâtul M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Totodată, din chiar cuprinsul cererilor de apel se reține că apelanții M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița au formulat critici și în ceea ce privește chiar îndrituirea reclamanților de a solicita daune materiale și morale.
Într-o atare situație Curtea va proceda la analizarea cu prioritate a acestor critici.
Pornind de la această precizare prealabilă Curtea reține că, la baza demersului judiciar al reclamanților, apelanți la rândul acestora în prezenta fază procesuală au stat dispozițiile art. 539 – 541 Cod pr. pen, art. 52 alin. 3 din Constituția României și art. 5 paragraful 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Ori, potrivit art. art. 539 alin. 1 Cod pr. pen. are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.
În lumina dispozițiilor alineatul 2 al aceluiași text de lege privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.
Aceste dispoziții legale reprezintă o reluare, prin raportarea și la noile instituții cuprinse în Codul de procedură penală a dispozițiilor art. 504 alin. 2 și 3 din vechea reglementare procedurală.
În acest context Curtea reamintește că reglementările vechiului Cod de procedură penală în materia reparării pagubei în cazul condamnării sau luării unor măsuri preventive pe nedrept au făcut obiect al controlului de neconstituționalitate.
Instanța de control constituțional prin mai multe decizii a statuat că dispozițiile respective sunt constituționale numai în măsura în care nu se nu limitează la ipotezele prevăzute de text cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48 al. 3 din Constituție.
Deși, așa cum s-a arătat în paragrafele precedente respectivele decizii au fost pronunțate sub imperiul legii vechi de procedură, ele sunt pe deplin valabile și în speța pendinte față de conținutul dispozițiilor din Codul nou de procedură penală și de textul din legea fundamentală avut în vedere.
Pentru considerentele expuse Curtea apreciază ca nefondate susținerile apelantului M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița în sensul că, în cauză nu își găsesc aplicabilitate dispozițiile art. 539 din Codul de procedura penala, care sunt de stricta interpretare si prevăd expres situațiile in care o persoana are dreptul la despăgubiri, măsura arestării preventive neputând fi considerata aprioric nelegala, iar nelegalitatea arestării trebuind stabilită prin ordonanța a procurorului sau prin hotărâre judecătorească.
Având în vedere aceiași argumentație juridică instanța de control judiciar reține că sunt nefondate și susținerile apelantului P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița potrivit cărora demersul judiciar al reclamanților ar fi inadmisibil, de vreme ce din înscrisurile depuse nu rezultă că măsura arestării preventive sau privarea de libertate a acestora ar fi constatată nelegală, din decizia penală nerezultând că s-a stabilit și nelegalitatea arestării pe întreg parcursul procesului penal.
Sub aspectul susținerilor celor doi apelanți în sensul că la aprecierea legalitatea sau nu a măsurii preventive trebuie să se aibă în vedere că, la momentul dispunerii arestării, cât și a prelungirii măsurii magistrații au apreciat că aceasta se impune existând cerințele legale în acest sens – indicii temeinice, pericol social – Curtea reamintește că, chiar dacă prin Decizia penală nr. 312/ 11.12.2013 a Curții de Apel București – Secția I Penală nu s-a constatat expresis verbis caracterul nelegal al reținerii și arestării preventive a celor doi reclamanți din cauza de față, prin respectiva hotărâre și care se impune cu autoritate de lucru judecat instanței civile s-a stabilit că nu există probe certe din care să rezulte că aceștia au săvârșit faptele penale pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați nedefinitiv în primul ciclu procesual.
Altfel spus caracterul nelegal al măsurilor luate față de reclamanți rezidă în nesocotirea prezumției de nevinovăție de care aceștia trebuia să beneficieze, cei doi fiind reținuți și apoi arestați preventiv o lungă perioadă de timp, pentru fapte pentru care nu au fost găsiți vinovați.
Așa fiind și criticile apelanților vizând aspectele analizate sunt nefondate.
În ceea ce privește susținerile apelantului M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița în sensul că instrumentarea cauzei penale a avut un caracter licit, reclamanții fiind în final achitați ca urmare a dezincriminării faptei si nu ca urmare a stabilirii nevinovăției acestuia, Curtea reamintește că temeiul juridic al achitării a fost reprezentat de dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a Cod pr. pen. raportat la art. 10 lit. c Cod pr. pen. – vechea reglementare procedurală, reținându-se așadar că faptele nu au fost săvârșite de cei doi inculpați.
Împrejurarea dacă P. mai putea sau nu exercita calea de atac a recursului în ceea ce îi privește pe cei doi împotriva deciziei de achitare este lipsită de relevanță juridică în speța pendinte.
Pentru considerațiile pe larg expuse în precedent Curtea constată că, în mod legal a apreciat prima instanță că demersul judiciar al reclamanților este admisibil, cu consecința obligării la plata de daune morale și de despăgubiri materiale.
Sub aspectul celorlalte critici cuprinse în cererile de apel ale apelanților M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița Curtea observă că acestea au ca obiect cuantumul daunelor morale și care în opinia acestora este nejustificat de mare.
Aceleași critici cu privire la cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune morale reprezintă obiectul și al căii de atac exercitată de reclamanți, dar în sensul că cele statuate de primă instanță nu sunt de natură a reprezenta o satisfacție echitabilă acestora.
Altfel spus toate aceste susțineri vizează cuantificarea daunelor morale de către tribunal, astfel încât vor face obiectul unui raționament comun al instanței de control judiciar.
Ori, după cum se știe, prejudiciu moral constă în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional și alte valori similare.
Din această perspectivă, privarea de liberate a apelanților reclamanți a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora, iar suferințele psihice provocate de o asemenea măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea de despăgubiri.
Pe de altă parte, deși la stabilirea cuantumului despăgubirilor există o doză de aproximare instanța trebuie să țină cont de consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care a fost lezate respectivele valorii și intensitatea cu care le-a perceput cel în cauză.
Raportând aceste considerații generale la speța pendinte Curtea apreciază că suma acordată cu titlu de daune morale fiecăruia din cei doi reclamanți de către tribunal nu este de natură a acoperi în întregime prejudiciul moral încercat.
Astfel, perioada arestării fiecăruia din aceștia a fost una considerabilă, iar cei doi au fost acuzați de fapte foarte grave și pentru care deși ulterior s-a stabilit cu caracter definitiv că nu apelanții le-au săvârșit, comunitatea din care fac parte a adoptat o anumită atitudine de natură a afecta viața socială și relațiile interumane.
Pe de altă parte, la vârsta la care s-a dispus măsura preventivă cei doi erau la începutul vieții, unul dintre aceștia fiind chiar elev, fiindu-le afectată viața profesională, respectiv pregătirea școlară și implicit viitorul.
Nu lipsit de relevanță este și faptul că, urmare a arestării și menținerii în stare de privare de liberate, raportat și la durata acesteia, starea de sănătate a celor doi s-a deteriorat, așa cum se reține și din înscrisurile aflate la dosarul de primă instanță.
Față de cele expuse Curtea apreciază ca fondate criticile apelanților reclamanți și care vizează tocmai cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale.
Având în vedere aceiași argumentație juridică sunt nefondate și celelalte critici ale apelanților M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și care au același obiect, dar cu mențiunea că în opinia acestora suma acordată cu titlu de daune morale este prea mare.
Pentru toate motivele arătate Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 și 2 Cod pr. civ. urmează să respingă apelurile formulate de apelanții M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, ca nefondate.
Totodată Curtea urmează să admită apelul declarat de reclamanții B. G. și B. M. A. și să schime în parte sentința atacată în sensul că va majora cuantumul daunelor morale de la câte 150.000 lei la câte 250.000 lei pentru reclamanți.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod pr. civ. Curtea va lua act că apelanții reclamanți vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelurile declarate de pârâtul M. Finanțelor Publice cu sediul în București, sector 5, . prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166 jud. Dâmbovița și de P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, ., jud. Dâmbovița împotriva Sentinței civile nr. 1238 din 16 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă, ca nefondate.
Admite apelul declarat de reclamanții B. G. și B. M. A. ambii cu domiciliul în comuna Niculești, ., jud. Dâmbovița și cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură I. G., cu sediul în Târgoviște, .. 3, ., ., jud. Dâmbovița, împotriva aceleiași hotărâri.
Schimbă în parte Sentința civilă nr. 1238 din 16 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă în sensul că majorează cuantumul daunelor morale de la câte 150.000 lei la câte 250.000 lei pentru reclamanți.
Menține în rest sentința.
Ia act că apelanții reclamanți vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
A.-M. R. C.-M. M.
Grefier,
C. G.-A.
Red. RAM
6 ex./30.04.2015
d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. A. S.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 574/2015. Curtea de Apel... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 400/2015. Curtea de... → |
|---|
