Expropriere. Decizia nr. 2049/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 2049/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 2049/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 2049

Ședința publică din data de 3 decembrie 2015

Președinte - M. P.

Judecător - C. M. M.

Grefier - C. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamantele M. I. și D. C. M., ambele cu domiciliul ales la Cabinet Av. C. D. în București, .. 3, ., . și de pârâtul JUDEȚUL DÂMBOVIȚA prin CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 543/7 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, cauză venită spre rejudecare, potrivit deciziei civile nr. 3270 din 21 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 26.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a considerat necesar a dispune amânarea pronunțării cauzei, pentru azi, data de mai sus, când a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 543/7martie 2012, Tribunalul Dâmbovița - Secția civilăa admis în parte cererea formulată de reclamantele M. I. și D. C. - M., în contradictoriu cu pârâtul Județul Dâmbovița, reprezentat prin Consiliul Județean Dâmbovița, l-a obligat pe pârât la plata echivalentului în lei a sumei de 15.039 Euro, reprezentând despăgubiri constând în valoarea terenului expropriat, a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere și l-a obligat pe pârât la plata către reclamante a sumei de 4110 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu expert, onorariu avocat și cheltuieli de transport.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr.35/31.03.2009 s-a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes județean pentru realizarea proiectului Reabilitare și modernizare DJ 714 G.-Sanatoriu Moroieni-Peștera, hotărâre modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr.249/26.11.2010.

Prin Hotărârea nr.35/31.03.2009 s-a stabilit inițial că suprafața de teren aflată în proprietatea reclamantelor care se impune a fi expropriată este de 13.671mp, urmând a fi acordată o despăgubire în sumă de 444.741 lei (echivalentul a_ Euro). Ulterior, prin Hotărârea nr.249/2010 a Consiliului Județean Dâmbovița s-a majorat suprafața terenului expropriat la 15.039 mp, iar suma globală ce urma să fie acordată cu titlu de despăgubiri pentru proprietarii expropriați a fost redusă la 47.582,63 lei (echivalentul a_ Euro).

Prin Hotărârea nr.33/1.02.2011 a Consiliului Județean Dâmbovița s-a aprobat exproprierea suprafeței de_ mp din proprietatea reclamantelor, stabilindu-se ca despăgubire pentru exproprierea imobilului suma de 21.926,86 lei.

Această sumă a fost stabilită de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și acordarea despăgubirilor care a adoptat Hotărârea nr.7/4.03.2011 de stabilire a despăgubirilor în sumă de 21.926,86 lei pentru imobilul aparținând moștenitorilor defunctului B. I., sumă consemnată în conturi bancare deschise pe numele reclamantelor.

A mai reținut prima instanță că, în conformitate cu disp.art.22 din Legea nr.255/2010 și ale art.21-27 din Legea nr.33/1994, reclamantele au contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr.7/2011, solicitând obligarea pârâtului Județul Dâmbovița la plata sumei de 150.00 euro cu titlu de justă despăgubire (reprezentând valoarea reală a terenului) și a sumei de 50.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin măsura exproprierii.

În conformitate cu dispozițiile art.25 și 26 din Legea nr.33/1994, tribunalul a dispus administrarea probei cu expertiză, sens în care a desemnat o comisie formată din 3 experți pentru identificarea terenului și stabilirea despăgubirilor constând în valoarea reală a imobilului expropriat și prejudiciul cauzat proprietarilor prin expropriere.

Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 18.01.2012, experții neajungând la un punct comun în ceea ce privește suma cuvenită drept despăgubire; a fost identificat terenul expropriat ca fiind teren extravilan compus din 2 loturi, unul de_ mp iar celălalt de 3768 mp.

În ceea ce privește valoarea imobilului supus exproprierii, tribunalul și-a însușit punctul de vedere exprimat de expertul judiciar E. A. R. (desemnat de instanță) respectiv de 1 euro/mp, apreciind că această valoare exprimă prețul de piață al terenului determinat prin metoda comparației directe, bazată pe informații strict legate de piața imobiliară locală la data efectuării lucrării și concordă cu dispozițiile art.26 din Legea nr.33/1994.

A reținut prima instanță că acest expert a stabilit valoarea terenului nu prin comparație cu terenuri care prezintă alte caracteristici (intravilan, cu utilități și acces la drum) ci având în vedere atât ofertele de vânzare pentru terenuri similare (de 1 Euro/mp), cât și pentru terenuri situate în aceeași zonă dar cu caracteristici fizice și

utilități deosebite, al căror preț mult superior celui de 1 Euro/mp (10 Euro, 16 Euro,8 Euro) a fost ajustat în mod corespunzător. De asemenea, a avut în vedere la stabilirea valorii despăgubirilor atât suprafața expropriată cât și întinderea și caracteristicile parcelei mamă, categoria de folosință fâneață extravilan, dar și poziționarea terenului la limita construită a localității Moroieni.

Tribunalul a apreciat că opiniile experților desemnați de expropriator și de reclamante nu reflectă prețul de circulație al terenului supus exproprierii, raportul întocmit de expertul N. I. indicând un preț derizoriu față de prețurile practicate pe piață, determinat prin metoda rentei funciare care nu este în concordanță cu disp.art.26 din Legea nr.33/1994, inferior celui recomandat de expertiza Camerei Notarilor Publici pentru anul 2011 (0,30 euro/mp).

În ceea ce privește prejudiciul cauzat reclamantelor prin expropriere, tribunalul a avut în vedere concluziile formulate atât de expertul desemnat de instanță cât și de expertul desemnat de expropriator în sensul inexistenței acestuia, având în vedere că valoarea terenului rămas în proprietatea reclamantelor va crește ca urmare investiției ce se va face (urmând să aibă deschidere la un drum județean) și că lucrările de execuție care se vor desfășura nu vor afecta calitățile terenului și nici mediul înconjurător ci, din contră, vor consolida starea naturală a terenului.

Opinia exprimată de expertul P. M., care a susținut că prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere este de 20.987 lei (echivalentul a 4829 Euro) și constă în pierderea subvenției acordate de Statul Român prin APIA pentru terenul expropriat, a fost înlăturată de tribunal.

Astfel, a reținut prima instanță că, pe de o parte, acest prejudiciu este doar unul eventual (nu cert și actual) întrucât subvențiile se acordă anual în funcție de anumite condiții care trebuie îndeplinite la data acordării iar, pe de altă parte, din decizia de acordare a acestor subvenții rezultă că beneficiarul lor este numitul C. I., persoana care folosește terenul, nefăcându-se nici o dovadă în sensul că aceste sume de bani sunt remise reclamantelor și nici că suprafețele de 10.000 mp (fâneață extravilan) și respectiv 134.900 mp (fâneață extravilan) menționate în declarația notarială nr.4729/2011 sunt aceleași cu cele vizate de măsura exproprierii.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârât la plata către reclamante a echivalentului în lei a sumei de 15.039 euro cu titlu de despăgubiri, constând în valoarea terenului expropriat; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin expropriere iar, în temeiul disp.art.274 Cod procedură civilă, l-a obligat pe pârât la plata sumei de 4110 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței sus-menționate au declarat apel atât reclamantele, cât și pârâtul.

Apelantele-reclamante au criticat sentința, susținând că instanța nu a avut în vedere criteriile de identificare a terenului, menționate de expertul P. M., criterii care au fost raportate apoi la ofertele de pe piața imobiliară.

Acestea au arătat că din Raportul înregistrat sub nr.3181/30.03.2009 la Consiliul Județean Dâmbovița –Direcția Integrare Europeană, rezultă că suprafața totală ce se impunea a fi expropriată este de_ mp.; la data de 31.03.2009, Consiliul Județean a aprobat acordarea de despăgubiri proprietarilor expropriați în cuantum de 14,55 Ron/mp.

Cu referire la soluția instanței de fond în ceea ce privește prejudiciul, apelantele-reclamante au arătat că, urmare exproprierii propriu-zise, suportă și prejudicii colaterale constând în scăderea valorii terenului rămas în proprietate, deteriorarea acestuia din cauza operațiunilor de construire și întreținere a drumului județean și pierderea subvențiilor acordate de APIA.

Au susținut apelantele-reclamante că, prin expertiza întocmită la judecata în fond, s-a concluzionat că pierderea subvenției acordate de stat este una consistentă, urmând a fi suportată anual pe o perioadă nedeterminată, astfel că s-a propus acordarea unei despăgubiri în cuantum de 4829 Euro.

Sub acest aspect au solicitat modificarea sentinței în sensul obligării intimatului-pârât la plata sumei de 4829 Euro, în echivalent în lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere.

În opinia apelantelor-reclamante, prima instanță nu a avut în vedere faptul că în urma exproprierii mai multor fâșii din proprietatea lor, au rămas cu o proprietate fărâmițată, împărțită în trei părți, care este mai greu de administrat și expusă poluării produse de drumul care se dezvoltă în zonă.

Apelantul-pârât Consiliul Județean Dâmbovița a criticat sentința, arătând că tribunalul a avut în vedere la stabilirea valorii terenului expropriat doar punctul de vedere exprimat de expertul desemnat de instanță, E. A., și prevederile art.26 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, fără a ține cont de prevederile art.27 din Legea nr.33/1994 conform căruia „primând rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de către părți și va hotărî”.

A mai susținut că evaluarea proprietăților de către expropriator s-a realizat de o echipă de evaluatori membrii ai Asociației Naționale a Evaluatorilor din România pentru unitatea administrativ teritorială Moroieni, pe fiecare categorie de folosință, avându-se în vedere, printre altele și relațiile furnizate de birourile notarilor publici și agențiile de intermedieri imobiliare, cu privire la tranzacțiile practicate în zonă pentru bunuri similare, precum și bursa privind valoarea de piață a bunurilor imobile.

Apelantul-pârât a susținut că imobilele (terenuri) folosite la metoda comparației de către experții E. A. și P. M. nu fac parte din aceeași categorie cu terenul expropriat.

Acest apelant a criticat sentința susținând că instanța de fond a ținut seama doar de punctul de vedere exprimat de expertul E. A., care a stabilit prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele în zona respectivă pe baza unor oferte existente în ziare locale și pe internet; or, prețul real cu care se vând în mod obișnuit imobilele în zona respectivă este dat de tranzacțiile încheiate la birourile notarilor publici, de agențiile de intermedieri imobiliare, de tranzacțiile efective practicate în zonă pentru bunuri similare, neputând fi determinat exclusiv pe baza ofertelor găsite pe internet sau în presă.

Prin decizia civilă nr. 73/18.10.2012 Curtea de Apel Ploiești-Secția I civilă a respins ca nefondate apelurile, reținând că atât în apelul reclamantei, cât și în apelul pârâtului se regăsesc critici cu privire la cuantumul despăgubirii, ambele părți susținând că acesta nu a fost determinat cu respectarea criteriilor prevăzute de art.26 din Legea nr.33/1994.

A arătat instanța de apel că potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. ”

Curtea de apel a apreciat că instanța de fond a stabilit corect cuantumul despăgubirilor datorate pentru expropriere, luând în considerare raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât la întocmirea acestuia s-au avut în vedere și au fost respectate dispozițiile art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, sub acest aspect criticile fiind nefondate

Nu a fost reținută nici critica potrivit căreia terenurile folosite în metoda comparației sunt situate în intravilan, întrucât modalitatea de evaluare nu a avut ca și criteriu încadrarea terenului în extravilanul sau intravilanul localității, ci prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile situate în aceeași zonă.

Altfel, potrivit planului cadastral avut în vedere de experți, terenul supus exproprierii, respectiv . bunului imobil, se află în extravilanul localității și atât timp cât evaluarea s-a raportat la prețuri ale unor terenuri amplasate în aceeași zonă de utilități ca și cel expropriat, nu se poate susține că aceasta s-a făcut cu nerespectarea criteriului prețului imobilelor din aceeași unitate administrativ-teritorială, la care se referă art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.

Prin raportul de expertiză s-au stabilit atât amplasamentul și vecinătățile terenului, elemente avute în vedere la evaluare, cât și faptul că investiția care se va face va determina o creștere valorică substanțială a terenului rămas în proprietatea reclamantelor, față de valoarea de întrebuințare inițială a acestuia, respectiv fâneață și pășune.

S-a mai reținut în cuprinsul raportului de expertiză că lucrările de execuție aferente drumului ce se va construi nu vor deteriora calitățile terenului, ci chiar vor consolida starea naturală a acestuia, și că în lipsa unei căi de acces, respectiv drum, zona nu poate deveni construibilă.

Nu a fost reținută nici critica formulată de apelantul-pârât în sensul că au fost avute în vedere numai oferte din ziare, din cuprinsul raportului de expertiză rezultând că s-a ținut seama și de expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici pentru anul 2011; instanța a comparat prețul stabilit de raportul de expertiză atât cu oferta expropriatorului, pe care a considerat-o foarte mică, cât și cu cererea persoanelor expropriate.

În opinia curții de apel, contrar susținerilor apelantelor-reclamante, despăgubirile acordate de prima instanță au ținut seama și de prejudiciul cauzat prin exproprierea terenului în litigiu; acesta neputând fi cuantificat separat, a fost inclus în despăgubirea stabilită cu ocazia efectuării raportului de expertiză, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs pârâtul Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, solicitând modificarea deciziei recurate, admiterea apelului propriu, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamante, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr.3019/30 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare, stabilind ca instanța de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză cu respectarea prevederilor art.26 din Legea nr.33/1994 și să administreze în mod nemijlocit dovezile necesare pentru respectarea acestor prevederi legale, în vederea determinării prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenurile în litigiu.

Pe rolul Curții de Apel Ploiești, dosarul a fost reînregistrat la data de 21 iunie 2013, sub nr._ .

Instanța de apel a dispus refacerea probei cu expertiză tehnică judiciară administrată de instanța de fond și a numit o comisie constituită din trei experți, respectiv Rusescu G., desemnat de instanță, V. R. desemnat de reclamante și N. D., desemnat de pârât.

La data de 20 martie 2014, expertul Rusescu G. a învederat instanței că, în urma abilitării de către instanța de judecată a Județului Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, să facă demersuri la Camera Notarilor Publici, la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară și la Primăria comunei Moroieni, în vederea obținerii de fotocopii de pe contractele de vânzare –cumpărare care vizează imobile de același fel cu cel aflat în litigiu, din aceeași unitate administrativ teritorială, s-au primit răspunsuri în sensul că nu există asemenea acte de vânzare –cumpărare.

Prin decizia civilă nr. 605 din 3 iunie 2014, Curtea de Apel Ploiești – Secția I civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelantele - reclamante M. I. și D. C. M. și de apelantul - pârât Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.543/7 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut, examinând punctele de vedere întocmite în comun de experții Rusescu G. și V. R. și, separat de expertul N. D. (propus de apelantul – pârât), că suma de 15.039 Euro, acordată de instanța de fond drept despăgubire pentru terenul expropriat, este cea mai apropriată de valoarea reală a terenului în suprafață de 15.039 m.p., situat în ., în raport de criteriile prevăzute de lege, de valoarea reală de circulație a terenurilor în prezent și de metodele de evaluare a acestora, astfel cum a constatat în apel și expertul desemnat de expropriator, N. D., ajungând la aceeași valoarea estimată de 1 euro/mp.

A mai reținut instanța de apel că în cuprinsul expertizei omologate de instanța de fond, expertul E. A. – R. a apreciat prețul de circulație al terenului la 1 Euro/m.p., iar din proba cu expertiză judiciară administrată în apel nu rezultă temeinicia criticilor formulate de apelanții, în sensul că terenul nu ar fi fost corect evaluat.

De asemenea, instanța de apel a arătat că nu poate omologa varianta solicitată de apelantele - reclamante M. I. și D. C. M. și de reprezentantul Ministerului Public, respectiv cea întocmită de experții Rusescu G. și V. R. prin metoda comparației directe, întrucât prin stabilirea unei despăgubiri mai mari decât cea acordată de instanța de fond (de 1,3 euro /m.p.) s-ar înrăutăți, în rejudecare după casare, situația părții al cărei recurs a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, situație nepermisă de normele de drept procesual civil.

Astfel, potrivit art. 296 C. pr. civ., în propria cale de atac, părții nu i se poate crea o situație mai grea decât acea din hotărârea atacată. În acest sens este și art. 315 alin. 4 C.pr.civ. care arată că la rejudecarea recursului, precum și la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, dispozițiile art. 296 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Or, din înscrisurile de la dosar rezultă că în primul ciclu procesual Curtea de Apel Ploiești a respins apelurile declarate de reclamante și de pârât împotriva sentinței civile nr. 543/7.03.2012, iar împotriva acestei decizii a formulat recurs numai pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița, recurs care a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, casându-se decizia curții de apel, cu trimiterea dosarului spre rejudecare la aceeași instanță pentru efectuarea unui nou raport de expertiză.

Instanța de apel a apreciat că, în al doilea ciclu procesual, pentru a nu încălca dispozițiile art. 296 alin.2 C. pr. civ., trebuie să țină cont la pronunțarea soluției de faptul că prezenta casare cu trimitere pentru rejudecare s-a făcut urmare recursului exercitat doar de către pârât.

În acest sens, curtea de apel a reținut că soluția de respingere a apelului declarat de reclamante, dată în primul ciclu procesual și neatacată de acestea, are, în ceea ce le privește, putere de lucru judecat. În consecință, reclamantele nu pot obține, în cadrul rejudecării, o soluție defavorabilă pentru pârât cu privire la cuantificarea despăgubirii, pârâtul fiind cel care, urmare exercitării căii de atac a recursului a obținut casarea deciziei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 Cod proc. civ., reclamantele M. I. și D. C. M. și pârâtul Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița.

Recurentele-reclamante M. I. și D. C. M. au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile nr. 605 din 03.06.2014, menținerea soluției de respingere a apelului pârâtului, admiterea apelului propriu și omologarea raportului de expertiză efectuat în rejudecare, în fața instanței de apel, cu obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat în cuantum de 87.226 lei, (valoare obținută prin metoda comparației), precum și la plata prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii în cuantum de 4774 lei. De asemenea, recurentele-reclamante au solicitat obligarea recurentului-intimat-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în fond, apel și recurs .

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc. civ., recurentele-reclamante au susținând că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.315 alin. 4, raportate la art.296 alin. 2 Cod proc. civ., întrucât a omis, în mod nelegal, să facă și aplicarea dispozițiilor art. 315 alin. 3 din același act normativ.

Au arătat recurentele-reclamante că potrivit dispozițiilor art.315 alin.3 Cod pr.civ., instanța de trimitere are obligația să rejudece cauza în raport de toate motivele invocate în fața instanței a cărei hotărâre a fost casată, ceea în prezenta cauză însemnă și rejudecarea apelului declarat de reclamante. Această concluzie rezultă și din dispozitivul deciziei civile nr.3019/30.05.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a admis recursul pârâtului și a casat în întregime hotărârea instanței de apel, fără a menține soluția de respingere a apelului declarat de reclamante.

În consecință, dispozițiile art. 296 alin. 2, respectiv dispozițiile art. 315 alin. 4 Cod pr.civ. urmează a se aplica nu în raport de recursul soluționat, ci în raport de soluția dată cu privire la ambele apeluri; în opinia recurentelor, numai în măsura în care instanța de apel ar fi admis un singur apel și l-ar fi respins pe celălalt, și-ar fi găsit aplicarea dispozițiile art. 296 alin.2 Cod pr.civ. cu privire la apelul admis.

Or, în cauză, instanța de apel a fost investită cu rejudecarea ambelor apeluri, nefiind ținută astfel a-și raporta soluția dată recursului declarat de pârât.

Au mai arătat recurentele-reclamante că instanța de apel a invocat existența autorității de lucru judecat în ceea ce privește soluția dată în apel, în primul ciclu procesual, având în vedere faptul că nu au formulat recurs, motivare care nu este legală, având în vedere că soluția invocată - față de care se stabilește autoritatea de lucru judecat - a fost casată de instanța de recurs. Prin urmare, în rejudecare, instanța de apel nu era ținută de limitele apelului declarat de pârât sau de autoritatea de lucru judecat.

Au subliniat recurentele-reclamante că pe baza acestui raționament care nu are un fundament juridic, instanța de apel, cu prilejul rejudecării, nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a despăgubirilor reprezentate de prejudiciul pe care l-au suferit ca urmare exproprierii, evaluat în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în apel la suma de 4774 lei (reprezentând renta funciară).

Recurentul-pârât Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei nr.605/ 3.06.2014 a Curții de Apel Ploiești, în sensul admiterii apelului propriu și stabilirii despăgubirii la 0,30 euro/mp conform raportului de evaluare al expertului G. Rusescu, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct. 9 Cod proc. civ. și ale art.26 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, recurentul-pârât a arătat că instanța de apel i-a respins în mod greșit apelul, reținând că expertul G. Rusescu (desemnat de instanță), a evaluat terenul la 1,3 euro/mp (preț stabilit prin metoda comparației pe baza unor oferte imobiliare), când de fapt în raportul întocmit de acesta este reținut și prețul de 0,3 euro/mp (preț stabilit de Camera Notarilor Publici Prahova), care trebuia avut în vedere de instanța de judecată.

Astfel, acesta a arătat că urmare deciziei civile nr.3019/30.05.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de rejudecare a cauzei, prin încheierea de ședință din data de 5 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești a încuviințat o nouă expertiză de specialitate, de către o comisie formată din trei experți pentru stabilirea despăgubirilor privind terenul expropriat în suprafață de 15.039 mp, situat în extravilanul comunei Moroeni, punct S., în conformitate cu art. 26 alin. 2 din Legea nr.33/1994.

Prin încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2014 apelantul-pârât Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, a fost abilitat să facă demersuri la Primăria Moroeni, Camera Notarilor Publici și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în vederea obținerii de copii de pe contracte de vânzare-cumpărare care vizează imobile de același fel cu cel aflat în litigiu. În urma acestor solicitări, nu au putut fi identificate astfel de contracte de vânzare-cumpărare, iar la solicitarea expertului G. Rusescu, desemnat de instanță, instanța de apel a încuviințat folosirea prețurilor stabilite ca baremuri pentru tranzacții de terenuri pe categorii de către Camera Notarilor Publici, deci a prețului de 0,30 euro/mp.

A mai arătat recurentul-pârât că în raportul de expertiză de la judecata în fond, fiecare dintre experții din comisia de experți, constituită în baza art.25 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, a obținut valori de piață diferite, aceștia folosind chiar și metode de evaluare diferite; singura tehnică comună folosită a fost cea a comparației, pornind de la analiza prețurilor de ofertare din publicații de specialitate și de pe internet, iar nu a prețurilor din tranzacțiile încheiate în zonă.

Instanța de apel a considerat prețul stabilit de expertul G. Rusescu prin metoda comparație, ca preț final, în condițiile în care prin această metodă se stabilește prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele în zona respectivă pe baza unor oferte existente în ziare locale și pe internet; însă prețul real cu care se vând în mod obișnuit imobilele în zona respectivă este dat de către birourile notarilor publici, de agențiile de intermedieri imobiliare, respectiv de tranzacțiile efective practicate în zonă pentru bunuri similare.

Recurentul-pârât a susținut că valoarea reală a despăgubirii pentru imobilul supus exproprierii, este de 0,3 euro/mp, așa cum rezultă din raportul de evaluare al expertului G. Rusescu și din adresa Camerei Notarilor Publici.

A arătat, de asemenea, că prin respingerea apelului său, instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanță, pe baza unui raport de expertiză, întocmit cu încălcarea art.26 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, în condițiile în care, pentru acest motiv, cauza a fost trimisă spre rejudecare Curții de Apel Ploiești.

Față de dispozițiile art.27 alin. (2) din Legea nr.33/1994, conform cărora „despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”, recurentul-pârât a arătat că se impune menținerea prețului stabilit de către Consiliul Județean Dâmbovița pentru suprafața expropriată de 15.039 mp, teren extravilan, categoria de folosință „fâneață”, (conform Hotărârii nr.7/4.03.2011 de stabilire a despăgubirii), acordat ca justă despăgubire, în suma de 21.926,86 lei (respectiv 0,35 euro/mp), aceasta rezultând din raportul de evaluare nr. 9313/22.11.2010 întocmit de către S.C. NEW SYSTEM T.M.C. S.R.L. în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr.198/ 2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, în vigoare la acea dată.

A mai arătat recurentul-pârât că evaluarea proprietăților s-a realizat de către o echipă de evaluatori membri ai Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, pentru unitatea administrativ-teritorială Moroeni, pe fiecare categorie de folosință, avându-se în vedere și datele obținute de la birourile notarilor publici, agențiile de intermedieri mobiliare și imobiliare, cu privire la tranzacțiile practicate în zona pentru bunuri similare, bursa privind valoarea de piață a bunurilor imobile.

Recurentul-intimat-pârât Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentele-intimate-reclamante prin care a arătat că solicitarea acestora de admitere a apelului și de omologare a raportului de expertiză efectuat în apel, cu obligarea sa la plata sumei de 87.226 lei, precum și a prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii în sumă de 4774 lei, este neîntemeiată având în vedere că trimiterea cauzei, spre rejudecare s-a făcut urmare admiterii recursului declarat doar de Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița. Prin urmare, soluția instanței de apel în primul ciclu procesual are putere de lucru judecat, reclamantele neputând obține în rejudecare, o soluție defavorabilă pârâtului, sub aspectul cuantificării despăgubirii.

Și recurentele-intimate-reclamante M. I. și D. C. M. au formulat întâmpinarela recursul declarat de recurentul-intimat-pârât Consiliul Județean Dâmbovița, prin care au solicitat respingerea acestuia, susținând că sunt aplicabile dispozițiile art.26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că valoarea despăgubirilor este dată de valoarea reală a imobilului și de prejudicial cauzat proprietarului, iar valoarea reală reprezintă valoarea de piață a imobilului expropriat.

În opinia recurentelor-intimate-reclamante, valorile menționate în Grila Camerei Notarilor Publici reprezintă o valoare minimă de impozitare sub care nu se pot încheia tranzacții imobiliare, iar nu valoarea de piață a imobilelor.

Au arătat că, în cauze similare, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că valoarea reală a imobilului expropriat este dată de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel, iar în lipsa unor asemenea tranzacții valoarea reală se va stabili prin alte metode.

Au concluzionat recurentele-reclamante că valoarea din Grila Notarilor este o valoare impusă, care nu implică efectuarea unei expertize, astfel încât raportarea la această valoare nu poate fi interpretată ca fiind o metodă de evaluare.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin.1 din Legea nr.255/2010, cererile de recurs sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe.

După analizarea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Înalta Curte, prin decizia civilă nr. 3270 din 21 noiembrie 2014, a admis recursurile declarate de recurentele - reclamante M. I. și D. C. M. și de recurentul - pârât Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, împotriva deciziei nr.605 din 3 iunie 2014 a Curții de Apel Ploiești – Secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecarea apelurilor, aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Recurentele-reclamante au susținut în mod întemeiat faptul că, în speță, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile privitoare la aplicarea principiului non reformatio in pejus și a reținut în mod nelegal existența autorității de lucru judecat a deciziei date în apel în primul ciclu procesual.

Aceste critici, care în drept se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., sunt fondate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 311 alin.1 Cod proc. civ., “hotărârea casată nu are nicio putere”.

Așa cum s-a arătat, prin decizia civilă nr.3019/30 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a admis recursul declarat de recurentul-pârât, a casat decizia nr.73/18 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare.

Prin apelurile formulate împotriva sentinței civile nr.543/7 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, atât reclamantele cât și pârâtul au formulat critici privitoare la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor, urmare a pierderii dreptului de proprietate, ca efect al exproprierii.

Aceste despăgubiri, conform dispozițiilor art.26 alin.1 din Legea nr.33/1994, republicată, se compun din “valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite” iar pentru stabilirea lor este obligatorie administrarea probei cu expertiză judiciară, conform dispozițiilor art. 25 din același act normativ.

Sub un prim aspect se constată că decizia civilă nr.73/18 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești a fost casată, astfel că nu are în prezent nicio putere, prin urmare nu se poate reține că ar prezenta autoritate de lucru judecat, așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel cu prilejul rejudecării.

Este adevărat că, în primul ciclu procesual, recursul a fost formulat doar de către pârât, însă soluția de casare a vizat hotărârea recurată în ansamblul ei, de vreme ce nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la păstrarea soluției date apelului declarat de reclamante.

Pe de altă parte, motivul de recurs care a determinat casarea deciziei din apel a fost nerespectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr.33/1994, republicată, care reglementează calculul despăgubirilor în ansamblul lor.

Deși se poate susține că despăgubirile prevăzute în textul de lege sus-menționat au două componente iar criticile pârâtului s-au referit doar la modul de stabilire a valorii terenului, față de dispozitivul deciziei de casare este în afara oricărui dubiu că decizia care a făcut obiectul controlului judiciar în recursul soluționat prin decizia civilă nr.3019/30 mai 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a fost casată în totalitate, rejudecarea în faza apelului urmând să se efectueze atât în ceea ce privește apelul declarat de pârât, cât și în ceea ce privește apelul declarat de reclamante.

În consecință, instanța de apel trebuia să examineze și criticile prin care apelantele - reclamante au susținut că au suferit prejudicii rezultând din deteriorarea terenului rămas în proprietate, pierderea subvenției acordate de Statul român și fragmentarea terenului în trei fâșii.

Din perspectiva aplicării principiului non reformatio in pejus, Înalta Curte reține că, în cazul dedus judecății, calea de atac a apelului a fost exercitată atât de reclamante, cât și de pârât, fiind formulate critici care au vizat ambele componente ale despăgubirii, respectiv valoarea terenului expropriat și prejudiciul suferit de persoanele expropriate.

În consecință, o eventuală majorare a cuantumului despăgubirilor în apel nu ar conduce la încălcarea dispozițiilor art. 296 teza a 2-a Cod proc. civ., deoarece ar fi o consecință a admiterii apelului reclamantelor, nu a exercitării apelului de către pârât.

Față de soluția de casare a deciziei nr.73/18 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, în ansamblul ei, Înalta Curte a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 315 alin.3 Cod proc. civilă, fiind necesară examinarea tuturor criticilor din apelurile formulate.

Cu referire la respectarea dispozițiilor art.296 și 315 alin.4 Cod proc. civ., Înalta Curte a reținut că în recursul precedent instanța de recurs nu a statuat asupra drepturilor și obligațiilor părților ci, constatând că proba cu expertiză, obligatorie în cauză, nu a fost administrată în condițiile prevăzute de art. 26 din Legea nr.33/1994, republicată, a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.

În lipsa oricăror mențiuni care să circumscrie limitele rejudecării și față de conținutul dispozitivului deciziei de casare, argumentele instanței de apel, în sensul că, în rejudecare nu s-ar putea acorda despăgubiri mai mari decât cele acordate de prima instanță, din rațiuni care țin de neagravarea situației pârâtului, sunt nelegale.

Prin acest raționament, instanța de trimitere a modificat limitele casării, rejudecând doar apelul declarat de pârât, cu consecință că, față de casarea primei decizii din apel, calea de atac exercitate de apelantele-reclamante a rămas, în fapt, nesoluționată.

Față de aceste considerente, recursul declarat de recurentele-reclamante, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, a fost apreciat ca fondat.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât, Înalta Curte a reținut că acesta a criticat decizia sub aspectului valorii terenului expropriat și a respectării dispozițiilor art.26 din Legea nr.33/1994, republicată.

Sub un prim aspect, s-a constatat că prin decizia de casare, obligatorie pentru instanța de trimitere conform dispozițiilor art. 315 alin.1 Cod proc. civ., s-a stipulat că instanța de apel va dispune, cu ocazia rejudecării, efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr.33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ – teritorială în care se află terenurile în litigiu.

Instanța de apel nu a dat eficiență acestor îndrumări, în special în ceea ce privește obligația de a administra în mod nemijlocit dovezilesus-menționate.

Astfel, deși ordinea firească de administrare a probatoriului era aceea de ordonare a probelor necesare pentru obținerea de înscrisuri relevante cu privire la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ – teritorială în care se află terenurile în litigiu, respectiv emiterea de adrese către birouri ale notarilor publici, oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, instituția cu atribuții de evidență a rolului fiscal de la nivelul administrației locale, etc., chiar înainte de dispunerea refacerii expertizei, Curtea de Apel Ploiești a procedat, ulterior desemnării experților, la abilitarea apelantului-pârât de a face demersuri către instituțiile menționate în încheierea de ședință de la 21 ianuarie 2014, în vederea obținerii de contracte de vânzare-cumpărare.

Or, această modalitate de administrare a probatoriului nu dă eficiență principiului nemijlocirii, care presupune administrarea probelor de către instanță.

Desigur că instanțele de judecată pot stabili și în sarcina părților obligația de a depune la dosar asemenea înscrisuri, în măsura în care le dețin, însă, în virtutea rolului activ și față de dispozițiile deciziei de casare și respectiv ale art. 26 din Legea nr.33/1994, republicată, era necesar ca instanța de apel să administreze în mod direct probele sus-menționate, cu atât mai mult cu cât demersurile apelantului-pârât nu au dus la obținerea de înscrisuri relevante.

Înalta Curte a menționat și împrejurarea că respectarea îndrumării date de instanța de recurs, pe lângă faptul că este obligatorie, este de natură să garanteze respectarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare al părților, care ar avea posibilitatea să consulte înscrisurile pe baza cărora ar urma să se efectueze raportul de expertiză și să le discute în contradictoriu.

Distinct de aspectele care țin de respectarea dispozițiilor art. 315 alin.1 Cod procedură civilă, Înalta Curte a constatat că sunt fondate criticile recurentului-pârât în ceea ce privește împrejurarea că instanța de apel și-a conturat opinia cu privire la despăgubirea constând în valoarea terenului (în sensul că și-a însușit unul dintre punctele de vedere expuse de experți) pe baza raportului de expertiză omologat de tribunal, în condițiile în care motivul casării deciziei din apel în primul ciclu procesual l-a constituit tocmai faptul că raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale.

Față de considerentele expuse pe baza cărora recursul declarat de recurentul-pârât, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. apare ca fiind fondat, nu se mai impune examinarea criticilor privitoare la modalitatea de determinare de către experți a valorii terenului, întrucât urmează a se dispune rejudecarea apelurilor.

Înalta Curte a apreciat că, în măsura în care pe baza probelor ce urmează a fi administrate în conformitate cu dezlegările date de instanța de recurs, în mod obiectiv nu va fi posibilă întocmirea raportului de expertiză pe baza unor contracte autentificate de vânzare-cumpărare, vor putea fi utilizate, în condițiile legii, alte elemente de determinare a despăgubirilor, inclusiv grilele utilizate de birourile notarilor publici sau oferte de vânzare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel la data de 23.01.2015.

În vederea rejudecării apelurilor declarate de părți, conform deciziei civile nr.3019/30 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă, ale cărei dispoziții de îndrumare sunt obligatorii potrivit art. 315 c.proc.civ., Curtea a dispus emiterea de adrese către Camera Notarilor Publici Dâmbovița, Primăria Moroieni și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița, pentru obținerea de înscrisuri relevante cu privire la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ – teritorială în care se află terenurile în litigiu.

De asemenea, a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare de către o comisie de trei experți, cu următoarele obiective: să stabilească cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafață de_ mp extravilan, reprezentând lot 2 în suprafață de_ mp, cu număr cadastral 3000 și lot 4 în suprafață de 3768 mp cu număr cadastral 3002, imobil expropriat prin hotărârea nr. 7/04.03.2011; conform art. 26(2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirii experții vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel situate în unitatea administrativ teritorială, atât la data întocmirii raportului de expertiză, cât și la data exproprierii, precum și de daunele cauzate proprietarilor ori altor persoane îndreptățite, urmând a se avea în vedere în ce măsură exproprierea suprafeței de_ mp din totalul de_ mp( conform titlului de proprietate nr._/2001) a determinat scăderea valorii restului de teren rămas în proprietatea apelantelor-reclamante, față de faptul fărâmițării terenului rămas în proprietatea lor ca urmare a exproprierii pe fâșii, precum și eventuale costuri necesare pentru reabilitarea din punct de vedere al mediului și al calității terenului, raportat la lucrările de construire și întreținere a drumului județean.

Curtea, în rejudecare după casarea cu trimitere, examinând apelul reclamantelor și al pârâtului în raport de dispozițiile de îndrumare date prin decizia civilă nr. 3270 din 21 noiembrie 2014 a ICCJ, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că apelul reclamantelor e nefondat iar apelul pârâtului e fondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din examinarea raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză în conformitate cu dispozițiile de îndrumare date prin decizia civilă nr. 3270 din 21 noiembrie 2014 a ICCJ, întocmit cu luarea în considerare a datelor transmise la solicitarea instanței de către Camera Notarilor Publici Dâmbovița, Primăria Moroieni și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița, referitor la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ – teritorială în care se află terenurile în litigiu, precum și cu socotirea obligativității Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate formulată și s-a reținut că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate,

← Strămutare. Sentința nr. 95/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Anulare act. Decizia nr. 985/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Expropriere. Decizia nr. 2049/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Expropriere. Decizia nr. 2049/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI