Cereri. Decizia nr. 564/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 564/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 564/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 564
Ședința publică din data de 9 septembrie 2015
Președinte - P. M. G.
Judecători - M. I. G. - V. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare a deciziei nr. 461 pronunțată la 19 mai 2015 de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorul J. F., domiciliat în B., ., ., județul B. în contradictoriu cu intimata D. G. E., domiciliată în ., cu reședința în Germania, Jagerstrasse, 27,_ Titisee Neustadt și cu domiciliul ales în B., .. 46, județul B.- la Cabinetul de Avocatură B. D. V..
Cerere timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței nr._ și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul J. F. asistat de avocat R. G. din Baroul B., lipsind intimata D. G. E..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că la data de 09.09.2015, prin Serviciul Registratură, apărătorul intimatei D. G., avocat B. D., a depus la dosar întâmpinare și o cerere prin care solicită judecata cauzei în lipsă.
Se comunică contestatorului, prin apărător, copie de pe întâmpinarea depusă de intimată.
Avocat R. G. învederează că a lecturat întâmpinarea depusă la dosar de intimată și nu solicită acordarea unui nou termen de judecată; de asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat R. G., având cuvântul, arată că decizia nr. 461/2015 a Curții de Apel Ploiești este dată cu încălcarea flagrantă a normelor de procedură în materia recursului.
În mod eronat s-a dispus anularea recursului în raport de dispozițiile art. 306 punctul 1 din Codul de procedură civilă, întrucât dezvoltarea motivelor făcea posibilă încadrarea lor în textul legal, iar toate celelalte date erau de natură să conducă la soluționarea legitimă a căii de atac.
Singura eroare din conținutul cererii de recurs a fost aceea că nu s-au menționat vechile prevederi legale, respectiv art. 304 punctele 7 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă, ci temeiurile de drept din actuala procedură, respectiv art. 488 punctele 6 și 8.
Cele cinci motive de recurs cuprindeau argumentele privind încălcările dispozițiilor legale de către instanță.
Din întreg probatoriul administrat în cauză a rezultat că, la tată, minorii au avut condiții bune de creștere și educare, existând un climat favorabil pentru evoluția lor, cât și pentru cursurile școlare, aceștia obținând note bune.
În mod eronat a reținut instanța că nu există probleme cu schimbarea locului unde copiii se află, deoarece din probatoriul administrat a rezultat că această schimbare a avut un impact major în conduita acestora. Astfel, pe lângă dificultățile de a se adapta într-o țară străină, minorii s-au confruntat cu o problemă majoră: necunoașterea limbii germane. Minorii au fost cuprinși mai întâi în programul de alfabetizare, iar cunoștințele însușite au fost minime, lucru care se oglindește în rezultatele școlare, care sunt dezastruoase.
Arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 317-318 C.pr.civilă și solicită admiterea contestației, anularea deciziei și rejudecarea recursului, în condițiile evidențiate.
CURTEA :
Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ 1, reclamantul J. F. a chemat în judecată pe pârâta D. G. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reîncredințarea minorilor J. T. Ș. și J. V. spre creștere și educare.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr._/21.11.2012, Judecătoria B. a admis excepția de necompetență a instanțelor române și, pe cale de consecință, a respins cererea ca nefiind de competența instanțelor române, în adoptarea soluției reținând, în esență, că, începând cu data de 01.11.2011, pârâta se află în Germania, la lucru, țară în care din 20.07.2012 locuiesc și cei doi minori, din ancheta socială efectuată în cauză, reieșind cu claritate acest fapt.
La determinarea competenței au fost avute în vedere prevederile Regulamentului Comunității Europene nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, art. 8 al. 1, art. 9 și art. 17.
Sentința a fost atacată cu apel de reclamant, iar prin decizia civilă nr. 40/27.02.2013, Tribunalul B. a respins excepția inadmisibilității, a admis apelul, a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru a se pronunța pe fondul cauzei.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta, considerând-o nelegală în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, iar Curtea de Apel Ploiești, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în speță, prin decizia nr. 2782/10.10.2013, a constatat că recursul este nefondat și, pe cale de consecință, l-a respins, reținând, în esență, că la data sesizării instanței (Judecătoria B., la 23.09.2011), minorii aveau reședința obișnuită în România, iar plecarea lor în Germania a avut loc în luna iulie 2012, astfel că, instanța română oricum își păstra competența încă 3 luni de la mutare, prin derogare de la prevederile art. 8 din Regulamentul Comunității Europene nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.
După reluarea judecății în fața primei instanțe, la data de 05.50.2014, reclamantul a depus la dosar precizări prin care a solicitat, în raport de prevederile art.397 și art.403 Cod civil, să se dispună exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minorii J. T. Ș. și J. V.; în baza art. 400 Cod civil, stabilirea locuinței minorilor la domiciliul său; în baza art. 513-533 Cod civil, stabilirea contribuției financiare a pârâtei în beneficiul celor doi copii.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri, martori și interogatori.
Prin sentința civilă nr._/17.12.2014, Judecătoria B. a admis, în parte, acțiunea precizată, promovată de reclamantul J. F. în contradictoriu cu pârâta D. G. E., și a dispus, în temeiul prevederilor art. 397 și art. 486 Cod civil, exercitarea autorității părintești în privința minorilor J. T. Ș., născută la data de 11.07.2003, și J. V., născut la data de 26.08.2004, de către ambii părinți.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, petitele referitoare la stabilirea locuinței acelorași minori la locuința tatălui și la stabilirea contribuției financiare a pârâtei în beneficiul celor doi copii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul J. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și pe fond admiterea acțiunii, în limitele în care instanța de fond a fost inițial investită.
Prin decizia civilă nr. 859/4 februarie 2015 Tribunalul B. a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul J. F..
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul J. F., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
La termenul de judecată din data de 19 mai 2015, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în discuția părților, în temeiul dispozițiilor art. 137 din vechiul Cod de procedură civilă raportat la art. 306 din același cod, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă, act normativ incident speței în raport de data inițierii litigiului.
Prin decizia nr. 461/19 mai 2015 Curtea de Apel Ploiești a admis excepția nulității recursului invocată, din oficiu și a constatat nulitatea recursului declarat de reclamantul J. F., pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă.
Prin cererea formulată la data de 8 iunie 2015 și înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr._, contestatorul J. F.a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 461 pronunțată la 19 mai 2015 de Curtea de Apel Ploiești, invocând dispozițiile art. 317 și art. 318 C.pr.civilă.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a formulat contestație în anulare împotriva deciziei sus-menționate deoarece a fost dată cu încălcarea flagrantă a normelor de procedură în materia recursului, respectiv:
Instanța a fost sesizată cu argumente clare și legitime privind încălcările legale care au avut loc la Judecătoria și Tribunalul B. și au fost consemnate în cele 5 motive de recurs enunțate adecvat în cererea de învestire a instanței.
Susține contestatorul că singura eroare din conținutul cererii de recurs a fost aceea că nu s-au menționat vechile prevederi legale, respectiv art. 304 punctele 7 și 9 din vechea procedură civilă, ci temeiurile de drept din actuala procedură, respectiv art. 488 punctele 6 și 8.
Instanța a dispus anularea recursului în raport de dispozițiile art. 306 punctul 1 din Codul de procedură civilă, deși recurentul a susținut că prin indicarea greșită a motivelor nu este posibilă nulitatea în conformitate cu art. 306 punctul 3, întrucât dezvoltarea acestora făcea posibilă încadrarea lor în textul legal, iar toate celelalte date erau de natură să conducă la soluționarea legitimă a căii de atac.
Învederează contestatorul că, în conformitate cu dispozițiile art. 317-318 C.pr.civilă, este evident că nulitatea recursului a fost constatată cu încălcarea legii și în conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. 3, punctul 2, motivele au fost invocate, însă nu au fost luate în discuție de complet; totodată, dezlegarea este dată de o eroare materială care nu poate fi corectată pe altă cale decât prin modificarea soluției pronunțate la data de 19 mai 2015.
În raport de motivele invocate, contestatorul a solicitat „admiterea contestației și rejudecarea recursului, în condițiile evidențiate”.
Examinând contestația în anulare de față, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a textelor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Conform art. 317 Cod procedură civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele limitativ enunțate de textul de lege, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, respectiv atunci când: procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
În speță, niciunul dintre motivele invocate de contestator nu se circumscriu cadrului legal limitativ stabilit prin art. 317 Cod pr.civilă.
Contestatorul a invocat de asemenea ca temei la cererii sale dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, privind contestația în anulare specială, care este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita numai pentru motivele strict prevăzute de acest text.
În literatura de specialitate s-a subliniat în mod constant faptul că aceste dispoziții au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil recurs la recurs.
Prevederea cuprinsă în textul de lege mai sus menționat conform căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, categorie în care intră greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei (cum ar fi respingerea recursului ca tardiv deși fusese depus în termen la poștă, a lui ca netimbrat cu toate că dovada privind plata taxei de timbru se afla la dosar), pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Raportat la cele mai sus expuse se constată că și instanța de contencios european a stabilit în cauza M. vs. România -_/03, la 29 iulie 2008- că o cale extraordinară de atac, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui “defect fundamental”, care poate conduce la arbitrariu.
De asemenea în cauza cauza Ryabikh vs. Rusiei s-a stabilit că o atare cale de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar o excepție de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanțe riguroase și de substanță.
Analizând conținutul prezentei contestații, instanța reține că nemulțumirile formulate de parte se referă la modul eronat, în opinia sa, în care s-au interpretat în recurs dispozițiile legale care reglementează această cale de atac, nefiind invocate erori materiale în înțelesul art.318 C.pr.civilă, ci eventuale greșeli de judecată.
În speță, contestatorul apreciază în mod eronat, că instanța a avut în vedere greșita menționare de către acesta a dispozițiilor care reglementează motivele de recurs, invocate potrivit noului Cod de procedură civilă. Ori, instanța i-a pus în vedere acest aspect, iar în ședința din 19 mai 2015 ca urmare a aprecierii făcute cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă și nu a noului cod, apărătorul contestatorului a invocat ca temei de drept a recursului formulat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
După această precizare, instanța de recurs a pus în discuția părților excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 137 rap. la art. 306 coroborat cu disp. art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă.
Aprecierea instanței a fost aceea că motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate de către parte, deși au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă, nu au cuprins critici de nelegalitate care să permită în temeiul dispozițiilor menționate modificarea hotărârii atacate, ci au vizat în exclusivitate temeinicia hotărârii, respectiv modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt dedusă judecății, în raport de probatoriul administrat. S-a apreciat de asemenea că și referirea generică a recurentului la motivarea dată de instanța de apel deciziei pronunțată în cauză, pe care o apreciază ca nelegală și netemeinică, față de argumentele subsumate acestei critici, se referă în realitate, tot la aprecierea greșită a probelor, cu consecința unei stabiliri eronate a situației de fapt deduse judecății.
Pe de altă parte, instanța de recurs a apreciat că dezvoltarea motivelor de recurs formulate de către recurent nu permite încadrarea nici în vreunul din celelalte cazuri de nelegalitate prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă, potrivit disp. art. 306 alin.3 din același cod.
Ori aprecierea făcută de către instanță asupra conținutului motivelor de recurs și constatarea imposibilității încadrării acestora în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă, nu constituie o eroare materială, în sensul de greșeală de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale. Greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale privind nulitatea recursului, invocată de către contestator nu constituie o eroare materială în sensul textului invocat, susceptibilă a fi îndreptată pe calea contestației în anulare.
Prin urmare, nu se poate reține incidența în cauză a dispozițiilor art.318 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte potrivit dispozițiilor art. 318 teza II C.pr.civilă, calea contestației în anulare este deschisă și atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Pentru aprecierea exactă a motivelor unei contestații, instanța este chemată să facă distincția clară între „motivele de recurs” invocate de recurent și „argumentele” aduse de acesta în sprijinul motivelor. Sub acest aspect, în literatura de specialitate și practica judiciară s-a statuat constant că instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor care susțin motivul de modificare sau de casare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect sau afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare specială, în condițiile art. 318 teza II C.pr.civilă.
În speță, deși recurentul a invocat așa cum s-a arătat dispozițiile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, referitor la situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și disp. art. 304 pct.9 privind situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, prin argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs, a criticat numai modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză, astfel că referirea instanței de recurs la imposibilitatea încadrării acestor critici în motivele de nelegalitate, răspunde pe deplin tuturor criticilor formulate.
Față de considerentele mai sus arătate, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unei contestații în anulare, în limitele mai sus expuse, conform art. 317 și art. 318 C.pr.civilă, instanța, în baza art.320 C.pr.civilă, va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare a deciziei nr. 461 pronunțată la 19 mai 2015 de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorul J. F., domiciliat în B., ., ., județul B. în contradictoriu cu intimata D. G. E., domiciliată în comuna Țintești, ., cu reședința în Germania, Jagerstrasse, 27,_ Titisee Neustadt și cu domiciliul ales în B., .. 46, județul B.- la Cabinetul de Avocatură B. D. V..
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2015.
Președinte, Judecători,
P. M. G. M. I. G. V. G.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. GMP
Tehnored.PJ
2 ex/30.09.2015
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Pretenţii. Decizia nr. 32/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Sechestru asigurător. Decizia nr. 1123/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
