Revendicare imobiliară. Decizia nr. 615/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 615/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 615/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 615

Ședința publică din data de 1 octombrie 2015

Președinte – A. M. R.

Judecători – M. P.

- C. M. M.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta I. V., domiciliată în Ploiești, .. 15, județul Prahova, împotriva deciziei civile nr. 214 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații – pârâți V. I. și V. E. L., ambii cu domiciliul în Ploiești, .. 15A și M. PLOIEȘTI, prin Primar, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta I. V. reprezentată de avocat L. M. din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015 și intimații V. I. și V. E. L. asistați de avocat Bărdac E. din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, lipsind intimatul M. Ploiești.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat instanței că dosarul este la primul termen de judecată, iar recursul este netimbrat.

Totodată, s-a menționat instanței că, prin intermediul Serviciului Registratură, intimații pârâți V. au depus la dosar întâmpinare.

S-a comunicat recurentei reclamante un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimații pârâți.

Avocat L. M., pentru recurenta reclamantă, depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 144 lei, potrivit chitanței nr._/01.10.2015 și în cuantum de 16,00 lei, potrivit chitanței nr._/23.09.2015, atașate și anulate la dosar.

Părțile, având cuvântul prin apărători, declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, din oficiu, invocă excepția de nulitate a cererii de recurs față de dispozițiile art. 304 din Vechiul Cod de pr. civilă aplicabil speței.

Avocat L. M., având cuvântul pentru recurenta reclamantă, consideră că excepția nu poate fi admisibilă; solicită respingerea acesteia.

Avocat Bărdac E., având cuvântul pentru intimații pârâți V., solicită admiterea excepției de nulitate a cererii de recurs, cu cheltuieli de judecată.

Curtea rămâne în pronunțare pe excepția de nulitate a cererii de recurs, invocată din oficiu.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 21.07.2009 sub nr._, reclamanta I. V., în contradictoriu cu pârâții V. I. și V. E. L., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de teren de 3 mp, situată între proprietățile părților de la domiciliile acestora, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat că este proprietara terenului în suprafață de 320,51 mp și a construcțiilor situate pe acest teren de la adresa unde locuiește, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4657/2002 și se învecinează cu pârâții, care prin abuz și violență i-au acaparat suprafața de circa 3 mp, situată între proprietățile părților.

Se mai arată că în porțiunea de la locuința sa are deschisă o fereastră care are vedere înspre acest teren și în legătură cu aceasta există un litigiu ce a făcut obiectul judecății într-un alt dosar, iar pârâții refuză să se conformeze actelor de proprietate, din care rezultă că suprafața de 3 mp este proprietatea reclamantei.

În drept a invocat disp. art. 494 și urm. C.civ.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, arătând că au cumpărat imobilul în care locuiesc din anul 1983 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3933/29.08.1983 de la A. I. și A. F., proprietatea acestora fiind compusă dintr-un teren în suprafață de 165 mp și construcții în suprafață de 70,95 mp.

Acest aspect reiese din releveul construcției lăsat de foștii proprietari, ca de altfel și faptul că imobilul reclamantei I. V. are o deschidere de 10,50 mp și o lățime de 30 mp, deci o suprafață de 315 mp, nicidecum 320,51 mp cât susține reclamanta. În realitate, are mai mult cu 5,51 mp decât în acte.

Solicită să se confrunte contractul de vânzare-cumpărare nr. 4657/2002 al reclamantei I. V. cu vechiul act de proprietate al numitei G. M., fosta proprietară.

Au solicitat ca, în cazul în care se va regăsi suprafața de teren în proprietatea lor, să fie obligată reclamanta să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața aflată în plus față de actele ei.

Au solicitat cheltuieli de judecată.

În ședința publică din data de 18.02.2010, pârâții au arătat că solicită obligarea reclamantei să le lase în posesie suprafața de 3 mp pe care a luat-o abuziv din terenul lor.

Instanța de fond a admis pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba testimonială cu 2 martori, interogatoriul pârâților, iar pentru pârâți a admis proba cu înscrisuri, proba testimonială cu 2 martori, interogatoriul reclamantei.

La data de 07.06.2010, reclamanta a formulat modificare la acțiune prin care a arătat că înțelege să-și modifice acțiunea inițială cu acțiunea în grănițuire.

Astfel, a solicitat stabilirea liniei de hotar (pe vechiul amplasament) ce separă proprietățile părților, iar ca urmare a stabilirii liniei de hotar, pârâții să fie obligați să-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren pe care au acaparat-o din proprietatea sa.

În motivarea în fapt a cererii a arătat că între terenul reclamantei și al pârâților a existat un gard despărțitor pe care aceștia l-au desființat, ocupând în mod abuziv suprafața de aproximativ 11 mp din proprietatea reclamantei, iar ca urmare a acestui fapt, a fost obligată să construiască un gard pe proprietatea sa și nu pe linia de hotar veche.

A mai menționat că pârâții au acaparat prin desființarea gardului de hotar suprafața de aproximativ 11 mp din proprietatea reclamantei.

În drept a invocat disp. art. 132, 133 C.proc.civ., art. 584 C.civ.

În ședința publică din data de 10.06.2010, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale a acestora, având în vedere că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8594/29.08.1983 se arată că sunt proprietari doar ai casei, nu și asupra terenului, acesta aflându-se în proprietatea statului, discuția asupra acestei excepții fiind prorogată. Ulterior, pârâții au arătat că nu mai susțin excepția lipsei calității procesuale a acestora ca urmare a introducerii în cauză în calitate de pârât a Municipiului Ploiești.

La data de 16.09.2010, reclamanta a formulat cerere de introducere în cauză în calitate de pârâtă a Primăriei Ploiești, având în vedere că prin contractul de vânzare-cumpărare aflat la dosar, pârâții au cumpărat imobilul casă, terenul aferent acesteia rămânând în proprietatea statului, fiind invocate disp. art. 57 C.proc.civ.

Pârâta Primăria Municipiului Ploiești a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, deoarece Primăria Municipiului Ploiești apare ca lipsită de capacitate de folosință în baza Legii nr. 215/2001, care definește la art. 77 această instituție ca fiind o structură funcțională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică, formată din primar, viceprimar, secretarul și aparatul de specialitate al primarului. Potrivit art. 21 din același act normativ, persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu este M. Ploiești, iar primarul reprezintă . relațiile cu alte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție.

În ședința publică din data de 17.02.2011, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Ploiești, pe care a admis-o cu motivarea prevăzută în acea încheiere.

În aceeași ședință, reclamanta a formulat precizare la acțiune prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Municipiului Ploiești, cerere reiterată la data de 23.02.2011, când a depus precizarea în scris, iar această cerere a fost admisă de instanță.

Pârâtul M. Ploiești, legal citat, a fost reprezentat în instanță, dar nu a formulat întâmpinare.

Față de cererea reclamantei de introducere în cauză în calitate de pârât a Municipiului Ploiești, pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității cererii, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea excepției inadmisibilității cererii, au arătat că reclamanta a obținut titlul de proprietate asupra imobilului său la o dată posterioară datei la care pârâții au intrat în posesia terenului. Astfel, pârâții au intrat în posesia terenului la data de 29.08.1983 când potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 8594/29.08.1983 au cumpărat doar locuința, iar terenul aferent în suprafață de 165 mp a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974. Reclamanta a obținut titlul de proprietate asupra terenului său în anul 2002.

Se mai menționează că pârâții au început demersurile pentru obținerea titlului de proprietate asupra terenului conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, dar nici până în prezent nu s-a finalizat această acțiune, deoarece aceste terenuri nu trec automat în proprietatea actualilor proprietari ai locuințelor.

Pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Au arătat că în acțiunea inițială, reclamanta revendică 3 mp teren, în precizarea acțiunii revendică 11 mp, iar în cererea incidentală de introducere în cauză a Municipiului Ploiești nu mai precizează nicio suprafață. De asemenea nu spune momentul și împrejurările în care pârâții au încălcat linia de hotar, dacă suprafața ocupată abuziv reprezintă o fâșie de teren, dimensiunile acesteia - lungime, lățime - etc. Între cele două proprietăți există o linie de hotar prin semne externe și vizibile, respectiv gardul construit chiar de aceasta și niciodată nu au fost convocați la o grănițuire prin bună înțelegere, pentru a se evita o acțiune în justiție.

În drept au invocat art. 115 și urm. C.proc.civ.

În ședința publică din data de 08.12.2011, instanța de fond a unit cu fondul cauzei excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâți.

Prin sentința civilă nr. 8663/12.06.2014 Judecătoria Ploiești a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâți, ca nefondată, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta I. V. în contradictoriu cu pârâții V. I., V. E. L. și M. Ploiești, a dispus grănițuirea proprietăților deținute de părți potrivit hotarului delimitat prin punctele 1-11-10-9-7-6-5-4, identificate prin raportul de expertiză specialitatea topografie-refacere întocmit de expert S. A., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, a respins capătul de cerere privind revendicarea ca nefondat și a compensat cheltuielile de judecată și, după compensare, a obligat reclamanta la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 181 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a reținut următoarele:

În temeiul dispozițiilor art. 137 C.proc.civ. de la 1865, instanța fondului s-a pronunțat mai întâi asupra excepției inadmisibilității cererii, invocată de pârâți. Astfel, chiar dacă reclamanta a intrat în posesia terenului cumpărat în anul 2002, față de pârâți (din anul 1983), și independent de suprafețele de teren menționate în actele de proprietate anterioare ale ambelor părți, aceasta nu înseamnă că reclamanta nu are posibilitatea de a formula în instanță acțiune în grănițuire și revendicare, mai ales că dispozițiile legale invocate de reclamantă permit formularea unei astfel de acțiuni.

Mai mult, instanța de fond a reținut că inadmisibilitatea se referă la un gen de acțiune care nu poate fi promovată în justiție, dreptul pretins a fi încălcat negăsindu-și ocrotire în sfera juridicului. Prezenta acțiune nu se încadrează în această categorie, motiv pentru care instanța va respinge excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâți ca nefondată.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 404/1953 de notariatul de Stat Principal Ploiești, transcris sub nr. 106/1953 (fila 34), numitul M. D. a vândut numitei G. M. reprezentată prin tatăl său, G. D. imobilul situat în Ploiești, ., respectiv apartamentul A, compus din patru camere, antreu, bucătărie, cămară, baie, pivniță și magazie și teren în suprafață de 315 mp, cu următoarele vecinătăți: la răsărit cu . latură de 10,50 ml, la apus cu V. P. N. pe o latură de 10,50 ml, la nord cu M. G. pe o latură de 30 ml și la MN cu V. N. pe o latură de 30 ml.

S-a menționat că imobilul a fost dobândit de vânzător prin moștenire de la defunctul tată, D.. M. Jilvan, care la rândul său l-a deținut în baza ordonanței de adjudecare nr. 3741/03.04.1931 și transcrisă la nr. 2995/04.04.1931 de fosta Grefă a fostului Tribunal Ploiești.

La data de 05.07.2002 s-a încheiat între numita I. M. (fostă G.), prin mandatar C. V., și reclamanta I. V. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4657 (filele 20-21) cu privire la imobilul situat în Ploiești, . ., județul Prahova - corp A, având număr cadastral provizoriu 4317, compus din teren în suprafață de 320,51 mp și din construcțiile situate pe acest teren, respectiv corpul de clădire C1, compus din 6 camere, bucătărie, cămară, 6 holuri și latrină, cu o suprafață construită de 155,89 mp, pivnița, cu o suprafață utilă de 8,81 mp și corpul de clădire C2, compus din magazie, cu o suprafață construită de 8,75 mp.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 363/16.05.1953 de Notariatul de Stat Principal Ploiești, transcris sub nr. 95/1953 (fila 33), numitul M. D. a vândut numitei N. V. imobilul situat în Ploiești, ., respectiv apartamentul B, situat în fundul curții, compus din două camere, antreu, bucătărie, cămară, pivniță, jumătate din magazia actuală, mărită cu 0,40 m în adâncimea apartamentului A, precum și un closet.

S-a consemnat că terenul pe care este construită casa, precum și curtea clădirii are următoarele dimensiuni: 12 ml lățime, adică atât cât ține fațada casei și 10 ml în adâncime, cu alte cuvinte, terenul din spatele gardului despărțitor de restul imobilului A. De asemenea, s-a mai vândut o porțiune de teren lat de 1,50 m și lung de 30 ml, spre a-i servi cumpărătoarei de ieșire la stradă și anume la limita dinspre vecinătatea cu V. N.-L., fost N. A., pe toată lungimea gardului.

La data de 02.12.1964 s-a încheiat între numiții N. M. și N. V., în calitate de vânzători, și numiții A. I. și A. F., în calitate de cumpărători contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7844 de Notariatul de Stat Regional Ploiești (filele 36-37) cu privire la imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova, compus din teren în suprafață de 165 mp și o casă, ce formează apartamentul B, situat în fundul curții, compus din două camere, antreu, bucătărie, cămară, pivniță, magazie și WC.

La data de 29.08.1983 s-a încheiat între numiții A. I. și A. F., în calitate de vânzători, și pârâții V. I. și V. E.-L., în calitate de cumpărători contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8594 de Notariatul de Stat Județean Prahova (filele 14-15), prin care s-a vândut pârâților imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova, construcție din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din două camere, bucătărie, baie, antreu și vestibul, cu suprafața construită de 62,75 mp și anexă formată din magazie și cămară cu suprafața construită de 8,20 mp, situat pe un teren în suprafață de 165 mp. S-a menționat că terenul în suprafață de 165 mp nu face obiectul vânzării, trecând în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea 58/1974.

Prin Decizia nr. 977/03.12.1983 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Ploiești (fila 81) s-a decis că, începând cu data de 29.08.1983, se atribuie în folosință pe durata existenței construcțiilor terenul în suprafață de 100 mp, situat în P., nr. 15A, numiților V. I. și V. E.-L., iar pentru suprafața de 65 mp folosită în afara celei atribuite în folosință urma să se plătească o taxă de un leu pe metru pătrat și chirie.

Așa cum rezultă din adresa nr. 9495/08.06.2011 emisă de M. Ploiești (fila 109), pentru terenul în suprafață de 165 mp situat în Ploiești, . P.), nr. 15, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991, s-a solicitat eliberarea titlului de proprietate de către pârâți, procedura fiind în curs de finalizare.

În cauză de față, instanța fondului a dispus efectuarea unei expertize, iar prin concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie-refacere, întocmit de expert S. A. (filele 221-223) a fost identificat terenul deținut de reclamanta I. V. în perimetrul punctelor 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11 pe planul anexă, acesta fiind în suprafață de 322 mp, precum și terenul deținut de pârâții V. I. și V. E.-L. între punctele 17,1,11,10,9,8,7,6,5,4,12,13,14,15,16, acesta fiind în suprafață măsurată de 177 mp.

Expertul a reținut că suprafața și configurația terenului deținut de reclamantă corespund cu schițele cadastrale anexă la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4657/05.07.2002, cu unele diferențe, ce se încadrează în toleranțe, conform normelor în vigoare.

De asemenea, s-a mai precizat că suprafața terenului deținut de pârâți este mai mare cu 12 mp decât cea consemnată în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8594/29.08.1983, iar diferența de suprafață se încadrează în toleranța de 10% stabilită prin Ordinul Directorului General al ANCPI București nr. 40/18.01.2013.

Expertul a mai reținut că în ceea ce privește configurația terenului, există unele diferențe în sensul că latura de est a terenului (spre reclamantă) este linie dreaptă și nu frântă, așa cum există în prezent, iar conform actelor de proprietate vechi, linia de hotar dintre proprietățile părților este figurată ca linie dreaptă și nu frântă. Se opinează că diferențele de suprafață sunt cauzate de unele erori de măsurare sau de modul diferit de măsurare, mult mai puțin precis față de măsurătorile actuale și că nu există suprafață acaparată de părți, linia de hotar actuală fiind cea corectă.

Instanța fondului a apreciat astfel că, în condițiile în care fiecare dintre părți deține o suprafață de teren mai mare decât cea din actele de proprietate, nu se poate considera că pârâții ar fi acaparat vreo suprafață de teren din proprietatea reclamantei.

Astfel, s-a reținut că reclamanta deține în prezent suprafața de 322 mp, deși autoarea sa, G. M., cumpărase de la numitul M. D. suprafața de 315 mp, iar ulterior numita I. (fostă G.) M. i-a vândut reclamantei suprafața de 320,51 mp, mai mare decât cea din actul de proprietate al vânzătoarei cu 5,51 mp.

De altfel, la întocmirea documentației cadastrale de către vânzătoarea I. (fostă G.) M., în vederea înscrierii în cartea funciară, s-a reținut pe planul de amplasament și delimitate a bunului imobil întocmit de PFA D. M. (fila 142) că suprafața măsurată a terenului este de 320,51 mp și diferă de cea din acte.

Instanța de fond a mai reținut că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate și nici posesia unei suprafețe de teren mai mare de cea înscrisă în actele sale de proprietate.

Susținerile reclamantei, în sensul că la construirea gardului despărțitor dintre proprietăți în anul 2002, ar fi fost împiedicată de pârâți să edifice gardul pe vechiul amplasament și în această situație, pârâții ar fi acaparat o suprafață de teren, nu au fost reținute, deoarece nu sunt dovedite prin niciun mijloc de probă.

Mai mult, instanța de fond a considerat că, în cazul în care reclamanta ar fi cunoscut încă din anul 2002 că pârâții i-ar fi acaparat o anumită suprafață de teren, aceasta nu ar fi construit gardul cu fundație de beton pe amplasamentul indicat de pârâți, ci i-ar fi acționat în judecată din acel moment, și nu ar fi rămas în pasivitate din anul 2002 până în anul 2009.

Din declarațiile martorilor propuși de reclamantă, N. G. (fila 169) și N. I. (fila 170) s-a reținut că noul gard nu mai este pe același amplasament cu cel vechi, însă s-a apreciat că acești martori audiați sunt martori indirecți, care nu au perceput în mod direct situația de fapt existentă, ci au luat cunoștință de la reclamantă de faptul că aceasta ar fi fost împiedicată să ridice gardul despărțitor pe vechiul amplasament și astfel că pârâții i-ar fi acaparat reclamantei o suprafață de teren.

Martorii propuși de pârâți, S. C. și Birladenu M., au afirmat, însă, că de la autorii pârâților cunosc faptul că aceștia știau că bucătăria și bucata de teren ocupată în prezent de reclamantă erau tot proprietatea lor. Martorul S. C. a arătat că gardul cel mic de șipci din spate a rămas același și este pe vechiul amplasament, iar martorul Birladenu M. a precizat că i se pare că gardul despărțitor este mutat puțin în curtea familiei V., iar postamentul gardului are mai mult de 20 cm.

În aceste condiții, opinia instanței de fond a fost în concordanță cu opinia expertului specialitatea topografie, S. A., în sensul că diferențele de suprafață pentru fiecare dintre părți sunt cauzate de unele erori de măsurare sau de modul diferit de măsurare, mult mai puțin precis față de măsurătorile actuale, pentru că este de notorietate faptul că în multe cazuri există neconcordanțe între realitatea din teren și documentația cadastrală întocmită, existând numeroase litigii în acest sens.

Instanța fondului a înlăturat punctul de vedere al expertului consilier A. F. G., propus de reclamantă, în sensul că înainte de întocmirea planului de la contractul de vânzare-cumpărare nr. 4657/2002, pârâții ar fi modificat hotarul dintre proprietățile în litigiu, acaparând suprafața de 7 mp în aliniamentul punctelor 7-8-9-10-11-20-7 conform planului anexă, deoarece acest punct de vedere reprezintă doar o opinie a expertului consilier, nesusținută de nicio probă administrată în cauză.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie-refacere întocmit de expert S. A., precum și dispozițiile art. 480 C. civ., instanța de fond a apreciat că pârâții nu au acaparat nicio suprafață de teren din imobilul proprietatea reclamantei, astfel încât capătul de cerere privind revendicarea nu este întemeiat.

În privința capătului de cerere privind grănițuire, instanța de fond a reținut că prin raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie-refacere întocmit de expert S. A., propunerea de hotar dintre proprietățile părților, pentru respectarea actelor de proprietate ale acestora este cea pe aliniamentul 1-11-10-9-8-7-6-5-4, marcat pe planul de situație anexă la raport.

Având în vedere dispozițiile art. 584 C. civ., a fost admis capătul de cerere privind grănițuire proprietăților și s-a dispus grănițuirea proprietăților deținute de părți potrivit hotarului delimitat prin punctele 1-11-10-9-8-7-6-5-4, identificate prin raportul de expertiză specialitatea topografie-refacere întocmit de expert S. A., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Luându-se în considerare că acțiunea reclamantei a avut două capete de cerere, respectiv „revendicare și grănițuire”, iar instanța a respins ca nefondat capătul de cerere privind revendicarea, cheltuielile de judecată ale reclamantei pentru capătul de cerere referitor la grănițuire au fost apreciate ca fiind în cuantum de jumătate din totalul celor efectuate.

Astfel, instanța de fond a reținut drept cheltuieli suportate de reclamantă pentru un capăt de cerere admis taxa judiciară de timbru de 19 lei pentru grănițuire, 200 lei reprezentând onorariu de avocat (400 lei:2 = 200 lei) și 450 lei onorariu expert (900 lei:2 = 450 lei), rezultând o sumă totală de 669 lei.

În privința cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut că textul art. 584 C. civ., potrivit căruia cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate, constituie o reglementare specială a modalității în care se stabilesc cheltuielile de judecată în raport cu dispozițiile art. 274 C.proc.civ., care reprezintă dreptul comun în materia cheltuielilor de judecată.

În conformitate cu dispozițiile art. 584 C. civ., cheltuielile de judecată au fost suportate în mod egal de părți. În aceste condiții, întrucât fiecare pârât a efectuat cheltuieli în cuantum de 850 lei (1.700 lei onorariu avocat:2 = 850 lei), iar reclamanta a suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 669 lei pentru capătul de cerere admis, a urmat a fi obligată reclamanta, după compensare, către pârâți, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 181 lei (850 lei – 669 lei = 181 lei).

Împotriva sentinței mai sus menționate a formulat apel reclamanta I. V., solicitând instanței de apel ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună admiterea apelului, schimbarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe de fond pentru efectuarea unei noi expertize topometrice având ca obiect grănițuirea terenului acesteia de cel proprietatea municipiului Ploiești, în contradictoriu cu cei doi pârâți, în calitate de chiriași actuali ai terenului limitrof cu cel proprietatea sa, pentru ca aceștia să fie obligați să îi lase in deplină proprietate și posesie terenul acaparat de cei doi pârâți din proprietatea sa.

În motivarea apelului reclamanta a arătat că prin acțiunea introductiva a solicitat stabilirea liniei de hotar ce desparte cele două proprietăți de teren și ca urmare a grănițuirii să fie obligați pârâți să îi lase în deplina proprietate și posesie suprafața de circa 11 mp din terenul proprietatea sa, urmare desființării gardului despărțitor dintre proprietățile noastre.

De asemenea, reclamanta a precizat că soluția instanței de fond este nelegala si netemeinica pentru următoarele motive:

Sub un prim aspect, este de observat o gravă eroare de apreciere a traseului liniei de hotar dintre proprietatea reclamantei si terenul deținut de cei doi pârâți.

Astfel, prin traseul propus de expertul S. A., pe o porțiune trece prin o parte din imobilul de locuit proprietatea sa, ceea ce este inadmisibil ca linie de hotar, situație care infirmă și considerentele sentinței, în sensul că noul gard a fost edificat pe vechiul traseu al gardului inițial.

De altfel, martorii N. G. și N. llie, ale căror depoziții au fost înlăturate de instanță, au declarat că noul gard nu se mai află pe vechiul amplasament, pârâții acaparând o parte din terenul proprietatea sa.

Declarațiile acestora sunt infirmate, sub acest aspect si prin traseul propus spre grănițuire de către expertul S. A., prin o parte din construcția sa. În același sens a precizat si consilierul expert A. F. G. în lucrarea sa refăcuta, arătând că pârâții au modificat hotarul existent și au acaparat din terenul său suprafața de 7 mp de pe traseul 7-8-9-10-11-20-7, conform planului anexă, traseu care este cel corect.

Totodată, se mai arată pe calea motivelor de apel că expertul S. A. a omis sa observe că pe latura comună dintre proprietăți exista o neconcordanță, în sensul că pe această latură trebuie să fie in linie dreaptă, conform actului de proprietate, și nu frântă, cum s-a reținut prin expertiza omologată de instanța de fond.

Pe de alta parte, reclamanta a precizat că în lucrarea sa, expertul S. A. a mai omis sa observe si actul cadastral, având ca obiect imobilul proprietatea sa, sub aspectul limitelor si traseului terenului acesteia, act care este opozabil si pârâților.

La cel de-al treilea punct al motivelor de apel, se menționează că hotărârea instanței de fond este vădit nelegala și in legătura cu grănițuirea proprietăților dispusă de instanță, întrucât imobilul cumpărat de cei doi pârâți în anul 1983, cu terenul aferent in suprafața de 165 mp prin contractual autentic nr. 8594/1983, a trecut in proprietatea statului, conform art. 30 din Legea 58/1974, situație ce se menține si in prezent, terenul netrecând in proprietatea pârâților, procedura legala fiind in curs de finalizare.

În atare situație, cei doi pârâți nu au legitimare procesuală pasivă principală pentru grănițuire, ci numai municipiul Ploiești, fiind de observat și faptul că aceștia dețin în prezent o suprafață de teren mai mare decât cea din actul de vânzare-cumpărare din 1983, respectiv suprafața de 177 mp.

Pentru toate considerentele arătate, reclamanta a apreciat că apelul său este fondat, urmând a fi admis ca atare, în baza art. 296 C.proc.civ., (art. 466 si urm. NCPC)

În consecința, reclamanta a considerat că se impune schimbarea in tot a sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe de fond, pentru efectuarea unei noi expertize topometrice privind grănițuirea terenului acesteia de cel proprietatea municipiului Ploiești, in contradictoriu cu ceilalți doi pârâți, chiriași actuali ai terenului limitrof cu al său, precum și pentru a fi obligați aceștia să-i lase în deplina proprietate și posesie terenul acaparat din proprietatea sa, urmare stabilirii corecte a liniei de hotar.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 24.11.2014 sub același număr de dosar, nr._ .

La data de 30.12.2014 pârâții V. I. si V. E.-L. au depus întâmpinare, solicitând instanței respingerea apelului ca nelegal și nefondat, precum și menținerea în tot a sentinței civile nr. 8663/12.06.2014, pronunțata de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._ (si nu de Judecătoria Câmpina cum retine apelanta).

Pârâții au invocat, inițial, excepția nemotivării apelului, în sensul că reclamanta nu a motivat apelul conform art. 295 C.proc.civ.,

De asemenea, pârâții au arătat că solicitarea reclamantei, de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe, se face in doua cazuri prevăzute de art. 297 C.proc.civ.: când prima instanța a rezolvat procesul fără a intra in cercetarea fondului ceea ce nu este cazul pentru ca de 5 ani de zile de când durează acest litigiu, prima instanța cercetând suficient cauza, și când judecata s-a făcut in lipsa părții care nu a fost legal citata, însă reclamanta nu numai ca a fost legal citata, dar pe tot parcursul procesului nu a lipsit la niciun termen de judecată (fiind prezenta personal sau reprezentata de apărător).

Pe fond, pârâții au solicitat pronunța să se dispună respingerea apelului ca nefondata, arătându-se că, din eroare sau din rea-credință, reclamanta a susținut că expertul topo propune linia de hotar pe o porțiune care trece prin imobilul său.

Această afirmație a fost incorect înțeleasă, deoarece, atât prin raportul de expertiza-refacere, cât și prin răspunsul la obiecțiuni, expertul topo a reținut că a figurat cu linie punctată terenul, conform dimensiunilor si configurației din actele vechi de proprietate, linia de hotar dintre proprietățile pârtilor trecând in acest caz prin locuința reclamantei, - răspunzând in felul acesta la obiecțiunea apelantei de a se avea in vedere si actele vechi de proprietate.

Potrivit acestor acte vechi de proprietate, linia de hotar dintre proprietățile pârâților (care este punctată pe schița de plan și trece prin locuința reclamantei) este figurată ca linie dreapta, și nu frântă, așa cum există la aceasta data.

La ultimul punct din raportul expertiza-refacere, expertul topo reține că atât reclamanta, cât și pârâții, au arătat că terenul deținut la aceasta dată este același cu cel dobândit la data întocmirii actelor de proprietate ale fiecăruia.

Pârâți au mai menționat că reclamanta a devenit proprietara terenului conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 4657/05.07.2002, teren dobândit de la M. G., în suprafața de 320,5 mp; autoarea apelantei respectiv M. G. a cumpărat acest teren in suprafața de 315 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 404/26.05.1953; expertul topo a stabilit că în prezent reclamanta deține o suprafața de 322 mp, deci cu 7 mp mai mult.

De asemenea, se menționează faptul că pârâții au intrat în posesia unei suprafețe de 165 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 8594/29.08.1983 (având in vedere faptul ca terenul a trecut in proprietatea statului nu a fost interes sporit la executarea măsurătorilor), iar in prezent dețin 177 mp, conform raportului de expertiza. Deci ambele părți dețin ceva mai mult teren decât in acte. Expertul a arătat că diferențele de suprafață se încadrează in toleranța de 10 % stabilită prin Ordinul Directorului General al ANCPI București nr. 40/18.01.2013.

În plus, s-a precizat că diferențele se datorează unor erori de măsurare sau modului diferit de măsurare mai puțin precis față de măsurătorile actuale.

De altfel, pârâți au arătat că reclamanta are o atitudine nehotărâtă privind suprafața de teren revendicată, astfel, prin cererea inițială, având ca obiect obligația de a face revendica 3 mp, în precizarea acțiunii 11 mp, iar in ultima „cerere incidentală" nu precizează nicio suprafață.

Totodată, pârâții precizează că reclamanta nu spune momentul și împrejurările in care ei ar fi încălcat linia de hotar, dacă suprafața ocupată reprezintă o fâșie de teren - lungime, lățime, etc., între cele doua proprietăți existând o linie de hotar vizibilă, respectiv gardul construit de reclamanta fără autorizație (răspuns la interogatoriu - f. 133).

În continuare, pe linia de hotar, reclamanta a construit un garaj, conform sentinței civile nr. 7042/16.06.2009 - f. 148. Gardul construit de reclamantă are postament de beton (f. 144 martor B. M.) și nu se putea muta de către pârâți, cum susține martorul N. G. (f. 145).

Având în vedere cele de mai sus, pârâții V. I. și V. E.-L., au solicitat respingerea apelului si menținerea în tot a hotărârii apelate.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr.214 din 21 ianuarie 2015, a respins cererea de completare probatorii, formulată de apelanta-reclamantă, ca neîntemeiată, a respins apelul declarat de apelanta–reclamantă I. V. împotriva sentinței civile nr. 8663/12.06.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații–pârâți V. I. și V. E. L. și M. Ploiești prin Primar, ca fiind nefondat și a obligat apelanta să plătească intimaților suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Prahova a reținut următoarele:

În fapt, tribunalul a reținut că reclamanta I. V. este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Ploiești, .. 15, compus din teren în suprafață de 320,51 mp, precum și construcțiilor situate pe acest teren.

Terenul, precum și construcția ce reprezintă casă de locuit au fost dobândite de reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4657/05.07.2002 de BNP I. C. (filele 5-6 dosar fond).

De asemenea, pe acest teren este amplasat și un garaj, ce a fost edificat chiar de către reclamantă, în anul 2003, conform autorizației de construire nr. 60/27.02.2003 (fila 119 dosar fond).

La rândul său, pârâții V. I. și V. E.-L. au dobândit în proprietate construcțiile casă de locuit și anexe, amplasate pe un teren în suprafață de 165 mp, situat în Ploiești, . P.) nr. 15A, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8594/29.08.1983 de fostul notariat de Stat Județean Prahova.

În baza prevederilor art. 30 din Legea 58/1974 (în vigoare la acea dată) terenul respectiv nu a făcut obiectul vânzării, trecând în proprietatea statului.

În prezent, cu privire la acest teren, pârâții au declanșat procedura de stabilire a dreptului de proprietate, prin constituire, în temeiul art. 36 din Legea 18/1991, această procedură fiind suspendată, până la finalizarea prezentului litigiu, după cum rezultă din adresa nr._/27.06.2011 emisă de Primăria mun. Ploiești (fila 135 dosar fond).

Așadar, tribunalul a constatat că în cauza de față, prin care se solicită, în principal, grănițuirea dintre cele două terenuri (nr. 15 și nr. 15A de pe . Ploiești), iar incidental, revendicarea diferenței de teren, în caz de acaparare injustă, reclamanta este proprietara terenului de la nr. 15, iar pârâții nu sunt, cel puțin la acest moment, proprietarii terenului învecinat, de la nr. 15A, însă procedura de dobândire de către pârâți a unui titlu de proprietate pentru acest teren fiind în curs.

Cu toate acestea, tribunalul a reținut că pârâții V. au făcut dovada că dețin în posesie acest teren, pe care îl ocupă și îl folosesc din anul 1983, de când au dobândit construcțiile situate pe acest teren.

Din această perspectivă, tribunalul a înlăturat criticile reclamantei, din cel de-al treilea motive de apel, în sensul că, atâta timp cât pârâții nu prezintă un real titlu de proprietate pentru terenul învecinat, de la nr. 15A, aceștia nu ar avea legitimare procesuală pasivă în cauza de față.

Astfel, așa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudență, acțiunea în grănițuire este acțiunea prin care se urmărește determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre două proprietăți vecine; prin aceasta reclamantul pretinde ca, în contradictoriu cu pârâtul, instanța să determine, prin semne exterioare, întinderea celor două fonduri învecinate.

În acest sens, art. 584 C. civ. stipulează că orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa, cheltuielile grănițuirii făcându-se pe jumătate. Dreptul la acțiune, bazat pe dispozițiile legale citate, circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof de a pretinde vecinului său restabilirea hotarului care separă fondurile învecinate și marcarea acestuia prin semne vizibile. În raport de trasarea hotarului și așezarea semnelor de hotar urmează a se decide în privința încălcării proprietății.

Prin decizia nr. 2153/2005, ÎCCJ a statuat că operațiile judiciare ale grănițuirii impun judecătorului a se pronunța asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate al reclamanților și nu asupra existenței acestuia în întregul său.

Fiind o acțiune reală, petitorie, imobiliară, declarativă de drepturi și imprescriptibilă, acțiunea în grănițuire poate fi exercitată nu numai de către proprietar, dar și de către titularul dezmembrământului dreptului de proprietate, chiar și de către un simplu posesor, în mod simetric aceasta putând fi îndreptată nu numai împotriva proprietarului fondului limitrof, ci și a titularului unui alt drept real, a chiriașului sau a arendașului.

Acțiunea în grănițuire produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparțin părților, nu și cu privire la însuși dreptul real, ceea ce înseamnă că, ulterior, oricare dintre părți poate introduce o acțiune în revendicare cu privire la suprafața determinată a fondului, fără să i se poată opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în acțiunea în grănițuire.

Referitor la primul motiv de apel invocat de reclamantă, în sensul că linia de hotar stabilită de expertul S. A., omologată de către instanța de fond, ar trece prin o parte din imobilul de locuit, proprietatea reclamantei, tribunalul constată că această critică este nefondată.

Astfel, examinând schița de plan anexă la raportul de expertiză refacere întocmit de expertul S. A. la instanța de fond (fila 221 dosar fond) se observă că linia de hotar stabilită prin sentința atacată, respectiv aliniamentul 1-11-10-9-7-6-5-4, nu trece prin construcțiile aflate pe terenul reclamantei, respectiv locuința sau garajul.

Din contră, așa cum s-a arătat în cuprinsul raportului de expertiză, s-a procedat la stabilirea acestei configurații frânte a liniei de hotar, spre deosebire de actele vechi de proprietate ale autorilor părților din cauza de față (de la nivelul anilor 1950-1960), care prevedeau o linie dreaptă, tocmai pentru a avea în vedere configurația actuală a construcțiile aflate la granița dintre cele două terenuri.

De altfel, examinând schița de plan anexă la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4657/05.07.2002 (fila 22 dosar fond)se observă că terenul dobândit de reclamantă, pe aliniamentul 6-5-4-3, este tot o linie frântă.

De asemenea, tribunalul a apreciat că nu pot fi primite susținerile reclamantei, în sensul că linia de hotar ar fi fost modificată în maniera existentă în prezente, de către pârâți, atâta timp cât reclamanta a arătat, prin răspunsurile la interogatoriul ce i-a fost luat (filele 156, 158, 159 dosar fond), că însăși reclamanta a fost cea care a edificat gardul în poziția actuală.

Totodată, au fost înlăturate de către tribunal afirmațiile reclamantei, conform cărora pârâții nu iau dat voie să refacă gardul pe vechiul amplasament, în anul 2002, deoarece, după cum în mod corect a observat și judecătoria, într-o asemenea situație este greu de acceptat că reclamanta a înțeles să stea circa 7 ani în pasivitate și să accepte o poziționare eronată a gardului, fără să întreprindă nici un demers concret în justiție.

În realitate, tribunalul a constatat că raportul de expertiză efectuat la prima instanță a fost corect întocmit, el răspunzând obiectivelor stabilite de instanță și clarificând aspectele de fapt deduse judecății.

Astfel, în urma măsurătorilor efectuate, ținând seama de posesia actuală a părților cu privire la cele două terenuri, a rezultat că în prezent reclamanta stăpânește un teren în suprafață de 322 mp, iar pârâții stăpânesc un teren în suprafață de 177 mp.

În privința reclamantei, tribunalul a reținut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4657/05.07.2002, aceasta a dobândit în proprietate suprafața de 320,51 mp, după ce vânzătoarea din acest contract, I. (fostă G.) M., dobândise anterior, prin contractul autentificat sub nr. 404/26.05.1953, doar o suprafață de 315 mp.

Referitor la pârâți, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8594/29.08.1983, terenul care fusese anterior în proprietatea vânzătorilor A. I. și F., și care a intrat în proprietatea statului, în baza art. 30 din Legea 58/1974, odată cu încheierea acestui contract, era în suprafață de 165 mp, ulterior acest teren rămânând în folosința pârâților pe durata existenței construcțiilor situate pe el, teren care în prezent face obiectul procedurii de constituire pe numele pârâților, conform art. 36 din Legea 18/1991.

Așadar, la fel ca și prima instanță, tribunalul a observat că, în concret, conform măsurătorilor, atât pârâții, dar și reclamanta, stăpânesc în fapt o suprafață de teren mai mare decât cea consemnată în acte.

Ținând seama că dimensiunile laturilor celor două terenuri, astfel cum au fost corect descrise de prima instanță, sunt foarte aproape de dimensiunile menționate pe schițele de plan la actele autentice menționate mai sus, tribunalul a considerat că suprafețele de teren ocupate la acest moment de părți corespund cu suprafețele de teren menționate în contractele deținute de părți, diferențele dintre suprafețe (care, de altfel, se situează sub marja de 10 % prevăzută de Ordinul 40/18.01.2013 al Directorului General al ANCPI București) fiind, cel mai probabil, din cauza diferenței de precizie a instrumentelor de măsurare.

Prin urmare, constatând că suprafețele de teren ocupate în prezent de părți corespund actelor deținute de acestea, dar și faptul că, potrivit celor arătate mai sus, reclamanta a fost cea care a edificat gardul despărțitor dintre cele două terenuri, tribunalul a apreciat că, nici reclamanta, și nici pârâții, nu au ocupat fără drept vreo porțiune in terenul învecinat, chiar dacă, în concret, fiecare deține în fapt un teren mai mare decât cel consemnat în acte.

Astfel, s-a observat că linia de hotar existentă la acest moment între cele două suprafețe de teren, care, de altfel, a fost stabilită și de expertul desemnat în cauză ca fiind granița dintre terenuri, fixată pe aliniamentul 1-11-10-9-7-6-5-4, este cea corectă.

În concluzie, tribunalul a constatat că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, linia de hotar stabilită de această hotărâre fiind în concordanță cu actele deținute de către părți, precum și cu suprafețele ocupate de părți, în urma delimitării în fapt a terenurilor, pe care chiar părțile au realizat-o, prin edificarea gardului în perioada 2002-2003, de către reclamantă.

Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamanta I. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs reclamanta a arătat că, în fapt, prin acțiunea introductivă de instanța, la Judecătoria Ploiești, din data de 21 iulie 2009, a chemat în judecata parații V. I. și V. E. L. în contradictoriu cu Primăria Ploiești, ulterior fiind introdus în cauză de către instanța M. Ploiești.

Prin actul de sesizare al instanței a solicitat obligarea primilor doi parați sa-mi lase in deplina proprietate si posesie terenul in suprafața de circa 3 mp, ulterior fiind majorata suprafața acestuia la circa 11 mp, teren limitrof deținut de cei doi parați pe care aceștia mi l-au acaparat.

Totodată a solicitat granituirea terenurilor noastre in baza art.584 cod civil anterior.

După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, interogatoriu si expertiza tehnica topometrica întocmita de ing. S. A. si apoi refăcută, a întocmit o lucrare proprie și consilierul expert desemnat de instanța la cererea sa.

Judecătoria Ploiești a admis în parte acțiunea și a dispus granituirea terenurilor limitrofe ale părtilor conform expertizei tehnice-refacere întocmite de S. A. pe traseul 1-11-10-9-7-6-5-4 din schița de plan, iar capătul de cerere privind revendicarea a fost respins ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța aceasta sentința prima instanța a reținut în esență că din probele administrate în cauză nu rezultă că cei doi pârâți i-ar fi acaparat vreo porțiune din terenul proprietatea sa, în condițiile în care din expertiza topo rezultă că posedă suprafața de teren de 322 mp cu toate că ea cumpărase de la autoarea sa, vânzătoarea I. (fosta G.) M. numai 320,51 mp, care la rândul său cumpărase anterior de la M. D. numai suprafața de 315 mp, iar din actele cadastrale a rezultat că vânzătoarea - autoarea sa i-a vândut numai 320,51 mp ce diferă de cea din acte.

Apelul pe care l-a declarant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat ca și cererea de completarea probatoriilor prin decizia civila nr.214.din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Pentru a pronunța aceasta soluție/Tribunalul Prahova ca instanța de apel a reținut in esența ca suprafețele de teren deținute de parți corespund cu cele menționate in contractile de cumpărare ale acestora, iar diferențele de suprafețe constatate sunt 10% probabil din cauza diferenței de precizie a instrumentelor de măsurare astfel ca din probe nu rezulta diferența fata de actele depuse la dosar si nici ca parații mi-au acaparat fără drept vreo suprafața de teren in condițiile in care fiecare din noi deține suprafețe mai mari de teren decât cele consemnate in acte.

De aceea ,a mai reținut instanța de apel ca linia de hotar menționata de expertul ing.S. A. este corect granituita nemaifiind necesara nici completarea probatoriilor de către instanța de apel si nici prin trimiterea cauzei la instanța de fond in acest scop.

A arătat recurenta reclamantă că ambele soluții sunt nelegale si netemeinice pentru motivele prevăzute de art.304 pct.7,8 si 9 la art.312 cod pr.civila anterior, în vigoare la data declanșării procesului de fata.

Astfel, sub un prim aspect este de observat că în lucrarea sa inițială expert S. A. a trasat o linie de hotar pentru grănițuire pe un aliniament, cu suprafețe diferite de teren pretins a fi deținute de părți.

Ulterior, expertul a refăcut aceasta lucrare reținând alte suprafețe de teren și a trasat o altă linie de hotar, această lucrare fiind omologată de instanța de fond, cu toate că traseul propus trece prin o parte din imobilul său de locuit, ceea ce este vădit inadmisibil.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât în această lucrare refăcută, omologată de instanță se reține că suprafața de teren deținută de parați este 177 mp, mai mare decât cea din acte de 165 mp când a cumpărat imobilul de locuit în anul 1983.

Argumentarea expertului ing. S. A. - însușită atât de prima instanță cât și de cea de apel - a constat în aceea că diferența de suprafață și de traseu se datorează „mediului diferit de măsurare anterior",care însă nu are nici o baza legală și probatorie ci demonstrează din partea expertului o vădită părtinire în favoarea celor doi pârâți.

De subliniat este și faptul că încă de la fond a formulat obiecțiuni la această lucrare și cu toate contradicțiile și concluziile greșite la care s-a ajuns în contradicție și cu actele încheiate anterior de părți.

De asemenea, recurenta reclamantă a arătat că instanța de fond a reținut că din probe nu rezultă că pârâții au acaparat din proprietatea sa, iar instanța de apel în considerente a achiesat la concluziile expertului cu privire la diferențele de suprafețe "se datorează probabil din cauza diferenței de precizie a instrumentelor de măsurare" astfel că linia de hotar stabilită de instanța de fond este cea corectă, suprafețele

deținute de părți în prezent corespund cu cele menționate în contractele încheiate de părți.

Recurenta a menționat că aceste considerente sunt total contrare probelor administrate si contrare unei logici juridice firești. Astfel, la suprafețele descrise de teren deținute de părți îi încalcă dreptul de proprietate prin acapararea unei părți de teren de către pârâți.

În acest sens, recurenta a solicitat a se observa următoarele:

Pârâții dețin în prezent o suprafața de circa 12 mp peste cea rezultată din contractul de vânzare - cumpărare al acestora din anul 1983, respectiv 177 mp ceea ce demonstrează în mod vădit că deține o suprafață de teren pe care i-a acaparat-o aceasta în condițiile în care linia de hotar stabilită de expert prin lucrarea omologată, trece printr-o parte din imobilul de locuit proprietatea sa lucru inadmisibil, neavând nicio relevanță că terenul deținut de ea este de circa 122 mp.

De altfel, expertul consilier desemnat la fond de instanță - A. F. A. - a constatat în lucrarea sa că pârâții i-au acaparat din teren 7 mp și că pârâții i-au modificat hotarul existent anterior, precizând că latura comună dintre cele două terenuri există o neconcordanță în sensul că pe această latură trebuia să fie în linie dreaptă, conform actului de proprietate și nu într-o linie frântă cum s-a reținut prin expertiza tehnică omologata de instanța.

Recurenta a mai arătat că constatările expertului consilier se coroborează și cu declarațiile martorilor N. G. și N. I. care au confirmat acapararea de către pârâți a unei părți din proprietatea sa. Aceste probatorii au fost conotate de către instanța cărora le-a dat o interpretare cu totul greșită contrar înscrisurilor de la dosar.

Mai mult, recurenta a menționat că deși expertul S. A. a făcut referire și la actul cadastral al contractului său de vânzare-cumpărare din anul 2002 prin care a dobândit imobilul construcție și teren instanța a ignorant să analizeze și acest aspect probator și legal, act prin care s-a stabilit suprafața reală de teren ce îl deține fără nicio eventuală "eroare de măsurare".

Actul cadastral sus arătat cu suprafața respectivă a fost preluat ca atare și în cartea funciară, situație în care actele respective nu numai că sunt în tot opozabile pârâților sub toate aspectele astfel că aceștia nu pot pretinde o altă suprafața de teren decât cea rezultată din aceste acte și nici că ea nu este proprietara asupra întregului teren și nici nu poate invoca existența unor altor drepturi reale asupra terenului deținut de ea și asupra căruia ea are un drept de proprietate exclusiv sub toate aspectele.

În raport de cele ce preced, recurenta reclamantă a arătat că era necesară completarea probatoriilor cu o nouă expertiză și audierea unor martori la fond sau la cea de control judiciar, dar instanța de apel a considerat că nu mai sunt necesare și alte probatorii pentru corecta dezlegare a cauzei.

Dacă se apreciază de către instanța de recurs că soluția legală și temeinică în baza ansamblului probatoriilor administrate în cauză printr-o interpretare corectă și completă a acestora.

În acest sens, acțiunea cu cele două capete de cerere revendicare și grănițuire pentru suprafața de 7 mp acaparată de cei doi pârâți din perimetrul punctelor 7-8-9-10-11-20-7 conform anexei la expertiză, iar grănițuirea sa se dispună pe linia de hotar 4-5-6-7-20-11-1, conform anexei lucrării.

Pentru toate considerentele expuse, recurenta a arătat că se impune admiterea recursului în baza art. 312 rap. la art. 304 pct.7, 8 si 9 cod pr. civila anterior, casarea celor două hotărâri atacate, desființarea sentinței și deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în scopul efectuării unei noi expertize topometrice sau rejudecare după casare cu reținere de către instanța de recurs în scopul administrării probelor.

În subsidiar, recurenta reclamantă a solicitat îndreptarea ambelor hotărâri, admiterea acțiunii pe fond și în consecință să fie obligați cei doi pârâți - intimați să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața sus menționată de 7 mp cu grănițuirea corespunzătoare conform expertizei tehnice topo întocmită de către expertul consilier ing. A. F. - G. cu schițele anexa atașate expertizei.

La data de 28.09.2015, intimații pârâți V. I. și V. E. L. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată, instanța din oficiu, a invocat excepția de nulitate a cererii de recurs, față de dispozițiile art. 304 din Vechiul Cod de pr. civilă aplicabil speței.

Analizând excepția nulității recursului invocată din oficiu de instanță, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a textelor legale incidente, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 302¹ al. 1 lit. c Cod pr. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Pe de altă parte, în lumina dispozițiilor art. 306 al. 1 Cod pr. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alineatul 2.

Acest din urmă text de lege prevede că, motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care este însă obligată să le pune în discuția părților.

Totodată, art. 304 Cod pr. civ. enumeră cu caracter exhaustiv cazurile de nelegalitate pentru care poate fi modificată sau casată o hotărâre.

Pornind de la aceste dispoziții legale doctrina și practica judecătorească au arătat, respectiv au decis că declararea recursului trebuie să fie însoțită de o motivare corespunzătoare a acestuia, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii atacate.

Așadar, un recurs nu poate fi considerat ca motivat decât atunci când motivele sale au legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală sau parțială a acesteia și tinzând la afirmarea nelegalității ei.

Dimpotrivă, în situația în care motivarea recursului nu are o astfel de legătură cu hotărârea atacată, referindu-se la împrejurări ce nu se constituie într-o critică a acesteia, recursul trebuie considerat ca nemotivat prin prisma dispozițiilor art. 306 Cod pr. civ.

Recurenta, prin cererea de recurs, a făcut un istoric al litigiului și nu au învederat de ce soluția pronunțată de tribunal este nelegală, iar din expunerea făcută în recurs nu se poate face o încadrare a susținerilor în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Acestea, așa cum s-a arătat în precedentul prezentelor considerente și pentru argumentarea mai sus menționată nu pot fi considerate ca și critici ale hotărârii de apel.

Pentru motivele arătate Curtea urmează să admită excepția de nulitate a cererii de recurs invocată din oficiu.

Pe cale de consecință, în baza textelor de lege invocate în precedent și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. Curtea urmează să constate nul recursul.

Văzând și disp. art. 274 Cod pr. civilă, urmează a obliga recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimații pârâți V. I. și V. E. L., reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr. 8/01.10.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de reclamanta I. V., domiciliată în Ploiești, .. 15, județul Prahova, împotriva deciziei civile nr. 214 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații – pârâți V. I. și V. E. L., ambii cu domiciliul în Ploiești, .. 15A și M. PLOIEȘTI, prin Primar, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.

Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimații V. I. și V. E. L..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 1 octombrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. M. R. M. P. C. M. M.

GREFIER,

C. C.

Red. MP

Tehnored.CC

2 ex. /09.10.2015

d. fond_ Judecătoria Ploiești

j. fond M. A.

d.Apel._ Tribunalul Prahova

J apel P.-A. A.

Ș. O.-C.

Operator date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

← Anulare act. Decizia nr. 609/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Partaj judiciar. Decizia nr. 394/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 615/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 615/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI