Pretenţii. Decizia nr. 32/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când, în urma deliberării, a dat următoarea decizie:

C u r t e a:

Asupra apelului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ 09.01.2009, reclamantele N. Y. E. C. și O. C. Piereta, au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta . prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 180.000 Euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data executării hotărârii, reprezentând lipsa de folosință a imobilului situat în S., ., jud. Prahova.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._/2001 au solicitat instanței să desființeze dispoziția nr. 8385/01.10.2001 emisă de pârâtă și să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în S., ., jud. Prahova, compus din teren în suprafață de 5405,96 mp. și construcțiile aflate pe acesta, astfel că, prin sentința civilă nr. 1620/19.12.2006 instanța a admis contestația și a anulat dispoziția nr. 8385/01.10.2001 emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată la restituirea în natură a imobilului din litigiu, sentință care a devenit irevocabilă prin respingerea apelului și recursului declarat de pârâtă, astfel că au fost puse în posesia imobilului la data de 19.05.2008, însă prin nerestituirea în termenul prevăzut de Legea 10/2001 a imobilului din litigiu, pârâta a cauzat reclamantelor un prejudiciu important, reprezentând lipsa de folosință a bunului, această lipsă de folosință fiind calculată la suma de 5000 Euro lunar pe o perioadă de 3 ani, anterioară punerii acestora în posesie.

În drept, s-au invocat disp. art. 1073, 1074 și 1075 C. civil.

Pârâta, legal citată, a formulat, la data de 13 martie 2009, întâmpinare – cerere reconvențională prin care a solicitat ca reclamantele să timbreze acțiunea la valoarea imobilului, respectiv cu suma de 10 936 lei, acțiunea neavând nicio legătură cu redobândirea imobilului în sine.

Totodată, pârâta a mai arătat că lipsa de folosință nu este datorată reclamantelor, întrucât acestea nu au insistat în executarea silită, Curtea de Casație și Justiție suspendând executarea silită până la judecarea recursului, iar după rămânerea irevocabilă a hotărârii, pârâta a predat posesia imobilului către reclamante.

Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat să se constate calitatea acesteia de proprietar asupra imobilelor edificate de pârâtă, cu bună-credință, să i se lase în deplină proprietate și liberă posesie cele două terase, notate pe planul întocmit de expert C. C. cu nr. 7 și 8, să se determine un drept de superficie în privința celor două terase care se află pe terenul proprietatea reclamantelor și obligarea pârâtelor la plata contravalorii pentru construcțiile 2, 4, 5, 6 și 9 din planul anexat.

În drept, pârâta și-a întemeiat întâmpinarea-cerere reconvențională pe disp. art. 115, 119 C. pr. civ., art. 480, 494 și 992 C. civil.

Reclamantele, la data de 10.04.2009 au formulat întâmpinare ca răspuns la cererea reconvențională formulată de pârâtă, prin care au solicitat respingerea cererii reconvenționale ca fiind inadmisibilă și, totodată au invocat și excepția autorității de lucru judecat.

Analizând prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză ansamblul materialului probator administrat – cu înscrisuri, interogatoriu și expertize topo și construcții, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 3555/12 decembrie 2011 prin care, admițând acțiunea formulata de reclamante a obligat pârâta sa plătească reclamantelor 107.100 euro sau echivalentul in lei la cursul BNR la data plății reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a imobilului din S., ., jud.Prahova pe cei trei ani anteriori punerii in posesie.

A admis în parte cererea reconvenționala formulată de pârâta . a obligat reclamantele sa plătească paratei 390.500 RON contravaloarea construcției actualizata conform expertizei T. C..

A respins excepția autorității de lucru judecat. A respins capetele de cerere privind constituirea unui drept de servitute asupra terenului de 32 mp. si recunoașterea unui drept de superficie pentru terenul de 423 mp.

S-au compensat cheltuielile de judecata si a mai obligat reclamantele la_ lei, cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut următoarele:

La data de 19 decembrie 2006, Tribunalul Prahova a admis contestația formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimata și a anulat Dispoziția nr. 8385/01.10.2001 emisă de intimată. A dispus obligarea acesteia să restituie contestatoarelor imobilul situat în S., ., județul Prahova, compus din teren în suprafață de 5405,96 mp identificat conform raportului de expertiză topografică D. I. și construcția situată pe acesta, identificată conform raportului de expertiză C. C., reținând că reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor C. A. și dovada calității de moștenitoare cu certificatele de moștenitor depuse la dosar, imobilul fiind rechiziționat de MAI, iar ulterior a figurat și în anexa la Decretul nr. 92/1950 poziția 411, procesul verbal nr. 27/01.06.1959, atestând că acesta este situat în S., ., jud. Prahova, fiind compus din suprafața de 5625 mp din care 380 mp suprafața construită fiind preluat în proprietatea statului și trecut în administrarea fostului Sfat Popular al orașului S..

În prezenta acuză, reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință a imobilului din S., ., jud. Prahova, arătând că imobilul nu a fost restituit în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și astfel li s-a creat un prejudiciu important prin lipsa de folosință a bunului.

Prin procesul verbal de punere în posesie din data de 03.06.2008, încheiat cu pârâta reclamantelor li s-a atribuit construcția nr. 1, compusă din parter etaj și mansardă în suprafață de 380,21 mp, construcția nr. 3, compusă din parter, etaj, terasă în suprafață de 173,97 mp. și suprafața de teren de 5405,96 mp.

Tribunalul a constatat că, între părți a fost întocmit procesul verbal de predare primire, însă predarea imobilului către reclamante a avut loc abia în anul 2008 determinând lipsirea acestora de folosința imobilului asupra căruia au drept de proprietate.

Potrivit raportului de expertiză construcții întocmit în cauză de expert Dubuleac L., a rezultat că în cei trei ani anteriori hotărârii definitive și irevocabile a sentinței nr. 2596/16.04.2008, imobilul compus din vila L. și terenul în suprafață de 5406 mp. au fost închiriate de către . contractul de închiriere nr._/15.12.2004, contravaloarea lipsei de folosință pentru 36 luni fiind de 107.100 Euro din care se scade contravaloarea lipsei de folosință pentru cele două terase și a corpului de legătură proprietatea . valoare de_ Euro, respectiv 90.306 Euro.

Prejudiciul creat reclamantelor prin lipsirea acestora de folosința imobilelor nu se poate considera reparat prin restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, care nu cuprinde nici un remediu în acest sens.

În acest sens, tribunalul a constatat că reclamantele au fost în imposibilitate să exercite dreptul de proprietate asupra imobilului care a fost restituit, acțiunea acestora fiind pe deplin admisibilă.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamante, tribunalul a respins-o motivat de faptul că în cauză nu există tripla identitate de obiect, părți și cauză astfel cum prevăd dispozițiile art. 1201 Cod civil, obiectul dosarului anterior în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 15/2001 constând în cererea reclamantelor de obligare a pârâtei la a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul din S. ., jud. Prahova în suprafață de 5825 mp și construcția de 544 mp, ia în cadrul acțiunii de față, reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință pentru terenul în suprafață de 5405,96 mp și construcțiile de pe acest teren.

Susținerea reclamantelor că cererea reconvențională este inadmisibilă nu a putut fi avută în vedere întrucât solicitările pârâtei își găsesc reglementarea în textele de lege indicate de aceasta, iar tribunalul a constatat că cererea reconvențională este întemeiată numai în parte, respectiv numai în ceea ce privește cererea pârâtei de obligare a reclamantelor la plata contravalorii construcțiilor edificate de aceasta astfel cum au fost identificate și evaluate prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert T. C..

Cu privire la cererea pârâtei de constituire a unui drept de superficie și a unui drept de servitute astfel cum este reglementa acesta de dispozițiile legale în materie, tribunalul a constatat că cererea este neîntemeiată în primul rând pentru că dreptul de superficie constă în dreptul de proprietate al unei persoane denumită superficiar privitor la construcțiile, plantațiile sau alte lucrări ce se află pe un teren proprietatea altei persoane, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosință accesoriu dreptului de proprietate asupra construcțiilor, ori în speță, pârâta nu are un asemenea drept nici asupra construcțiilor dar nici asupra terenului proprietatea reclamantelor.

Referitor la dreptul de servitute, tribunalul a constatat că servitutea este sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea altui imobil având un alt proprietar, în cauză calitatea de proprietar au doar reclamantele.

Pentru considerentele arătate, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 107.100 euro sau echivalentul in lei la cursul BNR la data plății reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a imobilului din S., ., jud.Prahova pe cei trei ani anteriori punerii in posesie, în parte cererea reconvențională numai în ceea ce privește contravaloarea construcțiilor edificate de pârâtă astfel cum acesta au fost evaluate prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert T. C., și a obligat reclamantele să plătească pârâtei suma de 390.500 RON contravaloarea construcției actualizata conform expertizei T. C..

Totodată, au fost compensate cheltuielile de judecată și obligate reclamantele la_ lei cheltuieli de judecata către pârâtă reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert.

Împotriva sentinței au declarat apel în termen legal reclamantele și pârâta invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

Reclamantele au susținut că hotărârea instanței de fond este nemotivată sub aspectul soluției de respingere a excepției autorității de lucru judecat și de admitere în parte a cererii reconvenționale, că excepția a fost greșit respinsă întrucât prin acțiunea înregistrată sub nr. 3451/11 aprilie 2000 au chemat în judecată pe pârâta . . orașul S. prin Primar pentru a fi obligați să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul din S., ., compus din teren și construcțiile aflate pe el,că . cerere reconvențională a solicitat obligarea reclamantelor la plata contravalorii noilor construcții și a îmbunătățirilor aduse imobilului, precum și acordarea unui drept de retenție asupra imobilului, că în acea cauză s-a pronunțat sentința civilă nr. 15/26.01.2001 a Tribunalului Prahova devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 263/12.11.2008 a Curții de Apel Ploiești, astfel că în cauză există autoritate de lucru judecat față de hotărârea pronunțată ulterior, existând triplă identitate de părți, obiect și cauză între cele două cereri reconvenționale.

Aceleași reclamante au susținut că pe fond cererea reconvențională este neîntemeiată deoarece . a administrat probe cu care să dovedească că a edificat pe cheltuiala sa anexele existente pe teren, dar chiar și în situația în care ar fi făcut dovezi în acest sens nu poate pretinde că a edificat cu bună credință anexele întrucât după revendicarea imobilului pe dreptul comun pe teren nu se mai puteau efectua lucrări, iar reclamantele și-au păstrat permanent calitatea de proprietar asupra imobilului, calitate avută la data preluării care s-a realizat fără titlu valabil.

Și pârâta . criticat hotărârea instanței de fond, considerând că în mod nelegal a fost obligată la plata lipsei de folosință pe ultimii 3 ani anteriori punerii în posesie, în condițiile în care reclamantele au dobândit imobilul în baza legii 10/2001 la 19 decembrie 2006 când s-a pronunțat sentința civilă nr. 1620/19 decembrie 2006 care a rămas irevocabilă la 16 aprilie 2008 conform deciziei nr. 2596/16 aprilie 2008 a ÎCCJ, iar la 6 august 2007 reclamantele au solicitat punerea în executare a hotărârii însă nu au insistat în aceasta, împrejurări în care până la 16 aprilie 2008 nu exista obligația de predare a posesiei imobilului, deoarece ICCJ dispusese la 5 februarie 2008 suspendarea executării silite a sentinței civile nr. 1620/2006 până la data judecării recursului .

A mai arătat pârâta că până la apariția Legii 10/2001 avea calitatea de proprietară și posesoare a imobilului conform Legii 15/1990, acesta figurând în patrimoniul său și în această calitate a executat lucrările de construcții cu bună credință, impunându-se despăgubirea lor.

Prin decizia civilă nr.57/12 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-au admis apelurile formulate de părți, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, rezinându-se în considerentele deciziei că, în raport de considerentele sentinței civile nr. 15/26 ianuarie 2001 prin care s-a admis acțiunea în revendicare a reclamantelor și a fost respinsă cererea reconvențională a pârâtei .-a menționat în mod expres că cererea pârâtei nu cuprinde în concret îmbunătățirile pretinse astfel că acestea nu au putut fi identificate, fapt atestat chiar de expertul constructor, dar că toate aceste probleme pot fi rezolvate de părți pe calea unei acțiuni separate după ce se va soluționa în mod irevocabil problema proprietății imobilului, împrejurări în care nu se poate constata existența triplei identități de părți, obiect și cauză pentru a se aprecia asupra excepției autorității de lucru judecat, că nu există identitate de cauză, iar per de altă parte din examinarea cererilo9r . ambele dosare rezultă că nu este nici identitate de obiect câtă vreme în primul dosar a fost solicitată contravaloarea îmbunătățirilor și construcțiilor, iar în al doilea s-a ceruit să se constate calitatea de proprietar asupra noilor construcții.

Referitor la apelul pârâtei, Curtea de Apel Ploiești a reținut că suspendarea executării silite începută la 6 august 2007 prin executorul judecătoresc până la soluționarea recursului, nu impunea în cazul admiterii recursului să nu fie necesară o întoarcere a executării care ar fi provocat mari pagube, că și în condițiile în care executorul nu ar fi făcut nici un act de executare silită nu înseamnă că pârâta nu poate fi obligată la dezdăunări în temeiul principiului potrivit căruia nimeni nu își poate mări patrimoniul fără justă cauză pe seama patrimoniului altei persoane.

A reținut Curtea de Apel Ploiești că instanța de fond nu numai că nu a motivat dar nici nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind constatarea calității de proprietar, constructor de bună credință, că au fost obligate reclamantele să plătească pârâtei_ Roni contravaloarea construcțiilor noi, care nu includeau și cele 2 terase pentru care se solicitase constatarea calității de proprietar deși în privința lor nu s-a pronunțat o soluție de respingere a cererii de constatare a calității de proprietar, astfel că sunt fondate criticile pârâtei în sensul că motivarea instanței în ce privește respingerea reconvenționalei este străină de natura pricinii iar hotărârea este nelegală deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de constatare a faptului că . construcțiilor.

S-a reținut că nu s-a analizat nici dacă pârâta avea dreptul de a prim, în natură, imobilul cu determinarea unui drept de superficie și unul de servitute de la calea publică, aceasta fiind o sarcină impusă proprietarului fondului în favoarea proprietarului construcțiilor, fiind de esență a se stabili calitatea constructorului, de bună sau de rea-credință.

Aceiași instanță a reținut în considerentele deciziei de desființare a hotărârii că nu s-a stabilit de prima instanță dacă sunt incidente disp. art. 492 Cod civil, nepronunțarea instanței asupra tuturor cererilor deduse judecății ducând la desființarea hotărârii și trimiterea cauzei aceleiași instanțe de fond.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal reclamantele, considerând-o nelegală și netemeinică, susținând că în cauză nu a operat nici un caz care să justifice desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât, atât cerea principală cât și cererea reconvențională au fost analizate de instanța de fond, iar greșita reținere a faptului că prin acțiunea principală s-a cerut ca intimata să-și ridice construcțiile edificate pe terenul lor, că expertiza tehnică constructor efectuată în cauză nu a fost pusă în discuția părților, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului din cererea reconvențională privind constatarea calității de proprietar al pârâtei pentru imobilele pretins edificate pe terenul lor și pe cale se consecință a despăgubirilor pentru acestea nu justifica soluția adoptată față de disp. art. 296, 297 Cod pr.civilă.

Au mai susținut recurentele că pricina s-a soluționat cu încălcarea disp., art. 15 lit.r din Legea_ republicată, ale art. 55 alin.1 din Legea 10/2001 republicată, conform cărora cererile introduse de proprietar sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie_ precum și cererile accesorii și incidente acestora sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, inclusiv pentru exercitarea căilor de atac.

O altă critică a vizat soluția dată excepției autorității de lucru judecat, recurentele arătând că atât prima instanță cât și cea de apel au încălcat disp. art. 102 cod civil și art. 163 Cod pr.civilă ignorându-se sentința civilă nr._ a Tribunalului Prahova rămasă irevocabilă prin decizia civilă 263/12.11.2008 a Curții de Apel Ploiești prin care a fost respinsă cererea reconvențională a,pârâtului având ca obiect, printre altele și obligarea reclamantelor la plata contravalorii construcțiile identificate prin raportul de expertiză C. C., că autoritatea de lucru judecat există și cu privire la capetele de cerere din reconvențională vizând edificarea celor 2 terase și acordarea unui drept de folosință asupra terenului, necesar folosirii acestor construcții.

Prin decizia civilă nr. 2493/20 iunie 2013 ICCJ admițând recursul reclamantelor a casat decizia civilă nr. 57/12.09.2012 a Curții de Apel Ploiești, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că prin această decizie au fost aplicate greșit prev. art. 297 alin.1 Cod pr.civilă deoarece față de cele reținute de instanța de apel se impunea analizarea apelului în funcție de toate criticile formulate, apelul fiind o cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond, problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe urmând a fi puse în discuție în fața instanței de apel care va statua atât în fapt și în drept, în limitele prev. de art. 292 Cod pr.civilă.

S-a reținut că efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supuse judecății în apel litigiul dintre ele în ansamblul său cu toate problemele de fapt și de drept care au fost ridicate în fața primei instanței și că aceste argumente impun casarea deciziei și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea procesului cu evocarea fondului, urmând ca, cu ocazia judecării apelului instanța să răspundă criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor și să ceară părților să administreze toate probele pe care le consideră necesare și utile justei soluționări a cauzei.

Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Curții de Apel Ploiești și pe parcursul soluționării acesteia a decedat reclamanta O. C. M. Pieretta și față de dovada acestui fapt și a depunerii la dosar a certificatului de moștenitor nr. 44/5 septembrie 2014 în care se menționează că de pe urma acesteia a rămas ca moștenitoare legală reclamanta N. Y. Helene Constance, pricina a ost soluționată în cadrul legal astfel reconstituit în urma decesului reclamantei.

Pe linia considerentelor deciziei de casare s-au administrat probatorii cu acte care au fost depuse la dosar de pârâtă, reclamantele precizând că nu înțeleg să solicite administrarea altor probatorii.

Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea urmează a reține că apelul declarat de reclamante este întemeiat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, în timp ce apelul declarat de pârâtă este nefondat, astfel:

În ce privește apelul declarat de reclamante, urmează a se reține că un prim motiv de apel a vizat greșita obligare a lor la plata taxei judiciare de timbru la valoarea reprezentată de lipsa de folosință a imobilului.

Sub acest aspect urmează a se reține că în speță sunt aplicabile disp. art. 15 litl. r din Legea 146/1997 republicată în conformitate cu care cererile introduse de proprietari sau succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat, sau alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 precum și cererile accesorii și incidente, sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, inclusiv pentru exercitarea căilor de atac, aceste dispoziții coroborându-se și cu art. 55 alin.1 din legea 10/2001 republicată.

Acțiunea formulată de reclamante constituie o cerere accesorie cererii pe care acestea au formulate-o în baza Legii 10/2001 și prin care au solicitat restituirea imobilului din S., ., în prezenta cauză solicitând obligarea pârâtei . plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului motivat de faptul că prin Dispoziția motivată pe care a emis-o în urma notificării reclamantelor le-a respins cererea de restituire.

În aceste condiții urmează a se reține că reclamantele nu datorau sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru în cauză.

Printr-o altă critică reclamantele au susținut că în mod greșit instanța de fond a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă . tot greșit a soluționat excepția autorității lucrului judecat invocată de apelante, respingând excepția autorității de lucru judecat cu motivarea că în speță nu există triplă identitate de obiect, părți și cauză, așa cum impun disp. art. 1201 Cod civil.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că în cauză pârâta . formulat întâmpinare-cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate calitatea lor de proprietari asupra imobilelor edificate de ei cu bună credință pe terenul în litigiu și expres menționate în cuprinsul cererii reconvenționale (fila 24 dosar fond), să lise lase în deplină proprietate și posesie cele două terase – una descoperită cealaltă acoperită – numerotate cu nr. 7, 8 în expertiza C. C., să se determine un drept de superficie în favoarea lor, din terenul proprietatea reclamanților situat în S., ., pentru a se asigura normala folosință a celor două terase și obligarea reclamantelor la plata contravalorii celorlalte construcții edificate de ei anterior restituirii imobilului către foștii proprietari, respectiv către reclamante.

În dosarul anterior, respectiv dosarul nr. 3451/11 aprilie 2000 reclamantele au chemat în judecată, pe lângă actuala pârâtă și pe . și pe Orașul S. prin primar, pentru a li se lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul din S. . compus din teren și construcțiile aflate pe acesta.

În acel dosar s-a formulat cerere reconvențională de pârâta . care s-a solicitat obligarea reclamantelor la plata contravalorilor construcțiilor pe care le-a edificat pe terenul în litigiu și a îmbunătățirilor aduse imobilului existent, cerând de asemenea și acordarea unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea integrală a debitului.

Față de modul în care au fost formulate cererile reconvenționale în cele două spețe, este cert că în cauză nu au incidență dispozițiile art. 1201 Cod civil, neputându-se reține tripla identitate de obiect, părți și cauză, diferind obiectul atât al acțiunii cât și al cererii reconvenționale.

Sub acest aspect critica formulată de apelantele-reclamante este neîntemeiată, soluția dată de instanța de fond excepției fiind conform cu dispozițiile legale.

Este însă întemeiată critica referitoare la greșita admitere în parte a cererii reconvenționale și de obligare a reclamantelor la plata către pârâtă a sumei de_ Roni, actualizată conform expertizei T. C..

Sub acest aspect urmează a se reține că în dosarul nr. 3451/2000 al Tribunalului Prahova în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 15/26 ianuarie 2001 și în care pârâta . formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantelor la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățiri pe care le-ar fi efectuat la imobilele în litigiu, la plata contravalorii construcțiilor noi edificate pe acest teren, cererea fiind respinsă de instanță, care a reținut la acel moment că solicitările pârâtei . au fost dovedite, ba mai mult, pârâta nu a menționat în concret îmbunătățirile pretinse, această situație ducând la imposibilitatea identificării lor, aspect menționat și în raportul de expertiză efectuat în acel dosar.

De la acel moment și până la promovarea noii cereri reconvenționale în dosarul pendinte, pârâta nu a făcut dovada faptului că pe cheltuiala sa și anterior anului 1990 a edificat pe terenul proprietatea reclamantelor construcțiile menționate în cererea reconvențională sau că a efectuat îmbunătățiri la imobilele existente și preluate abuziv de la reclamante. La dosarul de față pârâta a depus la dosar acte în dovedirea susținerilor sale, însă urmează a se reține că toate aceste acte nu fac dovada edificării construcțiilor de către ea sau a îmbunătățirilor pe care le-ar fi adus imobilului, în fapt actele referindu-se la măsurători topografice care au fost întocmite cu ocazia obținerii titlului de proprietate asupra terenului în discuție.

Nu a fost în măsură pârâta să facă dovada cu acte că ar fi procurat materialele, că pe cheltuiala sa a suportat manopera edificării noilor construcții sau a îmbunătățirilor, nedepunând la dosar bonuri de materiale, chitanțe, contracte de prestări servicii sau orice acte care ar fi putut să ducă la concluzia susținută de ea, după cum nu a administrat nici probatorii testimoniale, deși considerentelor deciziei de casare a ICCJ părțile aveau posibilitatea de a administra orice probe în vederea stabilirii raporturilor juridice dintre ele.

Nefăcându-se o atare dovadă nu se pune problema analizării împrejurării dacă pârâta a fost constructor de bună sau de rea-credință, dacă în speță sunt incidente prev. art. 402 Cod civil sau, respectiv a disp. art. 494 din același cod.

În lipsa oricăror dovezi în sensul susținerilor pârâtei soluția corectă pe care instanța de fond trebuia să o pronunțe asupra cererii reconvenționale era aceea de respingere a acesteia ca neîntemeiată cu consecința înlăturării obligării reclamantelor la plata sumei de_ Roni reprezentând contravaloarea construcției, soluția dată catetelor de cerere privind constituirea dreptului de servitute asupra terenului de 32 mp. și recunoașterea dreptului de superficie pentru terenul de 423 mp. fiind corectă și urmând a fi menținută.

Concluzionând, Curtea urmează ca față de disp. art. 296 Cod pr.civilă să admită apelul reclamantelor, pe cale de consecință să schimbe în parte sentința în sensul respingerii cererii reconvenționale ca neîntemeiată și drept consecință să se înlăture obligația reclamantelor și la plata sumei de_ lei reprezentând cheltuieli de judecată urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.

Având în vedere că, așa cum s-a reținut în precedent reclamantele nu datorau taxă judiciară de timbru acțiunii de față și în baza textelor deja menționate, urmează a se dispune restituirea către reclamante a taxei judiciare de timbru în valoare de_ lei achitată cu chitanța ., nr._/13 martie 2009 și a taxei de timbru de 3510 lei achitată cu chitanța . nr._/3 septembrie 2012.

Examinându-se apelul declarat de pârâtă urmează ase reține că este nefondat pentru următoarele motive:

O primă critică formulată de aceasta vizează greșita obligare a sa la plata către reclamante a lipsei de folosință a imobilului pe ultimii 3 ani anterior punerii în posesie a acestora, motivat de faptul că nu datorează această sumă întrucât sentința civilă nr. 1620/19 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova a rămas definitivă la 6 iunie 2007, iar ICCJ a suspendat executarea hotărârii până la soluționarea recursului.

O atare susținere nu poate fi avută în vedere în condițiile în care s-a făcut dovada că reclamantele au fost lipsite de folosința imobilului încă de la expirarea termenului prevăzut de Legea 10/2001 când trebuia soluționată notificarea prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului, notificare care le-a fost respinsă de către pârâtă.

Întârzierea restituirii imobilului către reclamante s-a datorat culpei apelantei și este dovedită și prin aceea că anterior apariției Legii 10/2001 Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 15/26 ianuarie 2001 rămasă irevocabilă prin decizia nr. 263/12 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești a admis acțiunea reclamantelor și a obligat pârâta să le restituie imobilul în litigiu, aceasta neconformându-se dispozițiilor hotărârilor judecătorești.

Cum în mod cert reclamantele au fost private de folosința bunului și aceasta din culpa pârâtei, în mod corect instanța de fond a obligat-o pe aceasta la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului.

O altă critică formulată de pârâtă se referă la greșita respingere a capetelor de cerere din reconvențională vizând revendicarea construcțiilor edificate de aceasta pe terenul reclamantelor, respectiv două terase, acordarea unui drept de superficie și a unui drept de servitute, dar și această critică este neîntemeiată pentru că, așa cum s-a arătat mai sus, pârâta nu a făcut dovezi în sensul că ar fi edificat construcții pe terenul în litigiu, care în anumite condiții ar fi impus obligarea reclamantelor la restituirea acestora și, așa fiind nici dreptul de servitute sau de superficie nu putea fi acordat.

Pentru considerentele arătate apelul declarat de pârâta . a fi respins ca nefondat față de disp. art. 296 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelantele-reclamante N. Yvonna Helene Constance, cu domiciliul ales la procurator S. L., în București, ., ., ., sector 5, O. C. M. Piereta - decedată, reprezentată de N. Yvonna Helene Constance, împotriva sentinței civile nr. 3555 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, cauză trimisă spre rejudecare potrivit deciziei civile nr. 2493 din 20.06.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Schimbă în parte în parte sentința atacată, în sensul că respinge cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Înlătură obligația reclamantelor de a plăti suma de 30.314 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Dispune restituirea către reclamante a taxei de timbru în valoare de 10.750 lei, achitată cu chitanța ., nr._/13.03.2009 și taxei de timbru în valoare de 3.510 lei, achitată cu chitanța ., nr._/03.09.2012.

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă .>, cu sediul în S., ..19, jud. Prahova, împotriva aceleiași sentințe.