Conflict de competenţă. Sentința nr. 34/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 34/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 292/42/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA NR. 34 CC
Ședința din Camera de Consiliu din data de 30 aprilie 2015
Președinte - V.-I. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul B. și Judecătoria B., privind acțiunea având ca obiect Legea nr. 165/2013, formulată de reclamanta R. R. E., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură „I. M.”, cu sediul în B., Bulevardul N. B., nr. 1, . B., în contradictoriu cu pârâtul M. B. – prin Primar, cu sediul în B., ., județul B..
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA,
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamanta Raducănescu R.-E., în temeiul art. 11 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, a formulat plângere împotriva pârâtului M. B. - prin Primar, pentru neaducerea la îndeplinire a obligațiilor impuse de art. 8 și următoarele din Legea nr. 165/2013, înstrăinate și restul curții de 320 m.p. (319,15 m.p.) închiriate anterior, chiriașilor A. T. si A. M., aceasta decizie nefiind atacata in condițiile legii, insa propunerea paratului de acordare de despăgubiri in echivalent pentru restul curții nerestituite de 320 mp (319,15 m.p.), a fost respinsă de Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților, dosarul fiind restituit în luna noiembrie 2012 pentru solicitând restituirea în natură a suprafeței de 320 m.p. teren, situată în M. B., . Bis, înscris în C.F. vechi a Municipiului B.:_, nr. cadastral vechi_, nr. cadastral topografic_, reprezentând curte aferentă imobilului construcție restituit în natură conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin dispozițiile 390/18.09.2002 și nr. 501/20.07.2007 a fost soluționată în parte notificarea înregistrată sub nr._/15.06.2001, în sensul că i-a fost restituita suprafața locativă cu alta destinație decât cea de locuința, situata in Mun. B., . bis, cu intrare separata direct din trotuar la intersecția .. Oltetului, alcătuita din 3 încăperi, din care una având un perete demolat și in natura terenul aferent acestei suprafețe locative in suprafața de 65,49 mp, din care 38,10 mp in exclusivitate si 27,39 mp in indiviziune cu foștii chiriași A. T. si A. M., cărora le fusese înstrăinată o alta suprafața locativă, din aceeași construcție cu destinație de locuința conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 251/13.01.1969 in calitate de chiriași.
A arătat reclamanta că i-a fost restituita și suprafața de teren de 62,10 m.p. în natura pe care se afla amplasata o construcție edificata în baza autorizației de construire nr. 7975/107/6.08.1992 de către numita M. T., iar restul terenului aferent construcției in suprafața de 320 mp (319,15 mp) înscris în CF vechi a Municipiului B.:_, nr. cadastral vechi_, nr. cadastral topografic_, nu i-a fost restituit in natura, ci se afla in posesia paratului, actualmente fiind intabulat în beneficiul acestuia în Cartea Funciara a Municipiului în baza deciziei nr. 219/26.08.1986.
A precizat reclamanta că prin dispoziția nr. 501/20.07.2007 (art. 3) s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent pentru partea de construcție și teren instituirea masurilor reparatorii prin restituire in natura si a restului curții in suprafața arătată, care nu este afectată in niciun mod și figurează in patrimoniul privat al paratului, dreptul de proprietate fiind intabulat in cartea funciara.
A mai arătat reclamanta că, în intervalul de timp ce s-a scurs din noiembrie 2012 si pana in septembrie 2013, deși i s-a adus la cunoștința ca, îi va fi restituita in natura curtea, fata de referatul de restituire întocmit de Autoritatea Naționala de Restituire a Proprietăților, in fapt nu s-a dispus aceasta măsura printr-o noua dispoziție, insa, după restituirea dosarului cu aceasta recomandare, paratul i-a solicitat in vederea eliberării unei noi dispoziții o . înscrisuri si declarații, pe care, in termen rezonabil, le-a pus la dispoziția acestuia pentru a fi soluționată notificarea conform recomandării ARNP.
A apreciat reclamanta că, în condițiile Legii nr. 165/2013, după . acesteia, respectiv la data de 4.06.2013, a înaintat o cerere expresa, formulata in condițiile art. 8 din Legea nr.165/2013 Primarului Municipiului, expediata de la domiciliul din Franța, cu confirmare de primire, in conținutul căreia și-a exprimat opțiunea ca in condițiile noilor reglementari legale să-i fie restituit restul curții, notificare rămasă în nelucrare in perioada de timp scursa de la momentul punerii la dispoziția paratului a înscrisurilor ce i-au fost solicitate si pana la 27.09.2013, când cu adresa purtând aceasta data, i s-a comunicat faptul ca, notificarea a fost și de aceasta data înaintata Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor constituita in baza legii 165/2013, deși fata de decizia anterioara a acestei Comisii, se impunea sa îi fie restituit in natura restul curții.
In raport cu dispozițiile Legii nr. 165/2013 apreciază reclamanta că, nu i-a fost soluționata în termen notificarea vizând imobilul menționat și că pârâtul nu și-a adus la îndeplinire obligațiile impuse de legea 165/2013 privind atribuirea in natura a terenului aferent construcției restituite in natura.
A solicitat reclamanta, admiterea plângerii și obligarea pârâtului să-si îndeplinească obligațiile impuse de Legea nr. 165/2013, în sensul atribuirii în natura a terenului, fiind evident faptul ca, a optat în condițiile noii legi pentru atribuirea în natura, fiind posibilă o astfel de atribuire față de faptul că terenul în litigiu este liber, reprezintă curtea imobilului restituit și nu este afectat în niciun mod de detaliile de sistematizare ale orașului.
Mai mult, reclamanta a arătat că a înștiințat și Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP cu privire la opțiunea de atribuire in natura, cererea expresa fiind înregistrata sub nr._/21.10.2013, fata de măsura nelegala a paratului de a trimite din nou dosarul cu notificarea la aceasta instituție, deși restituirea din noiembrie 2012 s-a realizat cu recomandarea de a i se restitui in natura terenul.
Pârâtul M. B. prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, în principal, ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Pe cale de excepție a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei, susținând că plângerile promovate în temeiul prevederilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 sunt de competența judecătoriei, astfel cum se prevede expres în articolul invocat. Prin urmare, consideră ca se impune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., care este competentă și teritorial.
Pârâtul a invocat de asemenea, excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât terenul în litigiu nu face obiectul de reglementare al legilor funciare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000), ci este un teren care a făcut obiectul Legii nr. 10/2001.
A arătat pârâtul că art. 8 și art. 11 din Legea nr. 165/2013, instituie obligații și termene pentru comisiile locale de fond funciar, cu privire, așadar, la rezolvarea cererilor formulate în temeiul legilor funciare, în timp ce terenul solicitat de reclamantă nu face obiectul de reglementare al legilor funciare, nefiind teren agricol, ci a făcut obiectul notificării în baza Legii nr. 10/2001, notificare care, a fost soluționată prin dispoziții care au rămas definitive.
Pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentei, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 3 pct. 2 și art. 4 din Legea nr. 165/2013, persoana care se consideră îndreptățită este persoana care a formulat și a depus, în termen legal, la entitățile învestite de lege cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
A precizat pârâtul că reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în termen legal, prin care a solicitat imobilul în litigiu, iar notificarea a fost soluționată prin Dispozițiile nr. 390/18.09.2002 și nr. 501/20.07.2007, dispoziții care au rămas definitive prin necontestarea lor în termenul legal de către persoana îndreptățită, iar dosarul de notificare a fost transmis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În aceste condiții, apreciază că petenta nu poate avea calitatea procesuală pasivă nici în raport cu prevederile art. 8 din lege.
Astfel, pârâtul a invocat și excepția prematurității acțiunii, având în vedere faptul că, și în cazul în care terenul în litigiu ar face obiectul de reglementare al legilor funciare (ceea ce nu este cazul), potrivit prevederilor art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr. 165/2013, persoanele care se consideră îndreptățite ar avea deschisă calea plângerii prevăzute la alin. 2 abia după data de 1 ianuarie 2016, conform prevederilor alin. 1.
Pe fondul cauzei, pârâtul a învederat faptul că reclamanta nu a formulat vreo cerere în temeiul legilor funciare la Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar, așa încât nu poate să formuleze o plângere în temeiul art. 11 al Legii nr. 165/2013, terenul în litigiu neputând face obiectul legilor funciare.
A arătat pârâtul că reclamanta, a formulat în termen legal, notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului construcție și teren aferent situate în mun. B., . bis, notificare ce a fost soluționată prin Dispozițiile nr. 390/18.09.2002 și nr. 501/20.07.2007, care au rămas definitive, nefiind contestate.
După expirarea termenului în care ultima dispoziție ar fi putut fi contestată, dosarul de notificare a fost trimis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, de două ori, prima dată fiind restituit pentru completare și explicații suplimentare, iar la data de 23.09.2013 dosarul de notificare al petentei a rămas la A.N.R.P., acesta nemaifiind restituit.
A apreciat pârâtul că prezenta plângere este de fapt o încercare disperată a reclamantei de a modifica, pe o cale ocolită, o situație stabilită prin dispoziții care au rămas definitive, ca urmare a neatacării lor în termen, culpa aparținând în exclusivitate acesteia, care, inițial a fost mulțumită de dispozițiile emise, dar ulterior s-a răzgândit.
Legea nr. 10/2001 prevede în mod expres modalitatea legală de modificare sau anulare a dispozițiilor emise de primar în soluționarea notificărilor, respectiv prin formularea unei contestații la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare și cum petenta nu a uzat de calea legală prevăzută de legea specială, nu poate pretinde acum schimbarea situației definitive prin alte subterfugii.
A considerat pârâtul că, niciunul din temeiurile juridice invocate de petentă nu dă dreptul instanței să intervină în procedura instituită în mod imperativ de Legea nr. 10/2001 (art. 11, art. 8 și urm. din Legea nr. 165/2013 conținând prevederi cu aplicabilitate în materia legilor fondului funciar și nu al Legii nr. 10/2001), după cum niciunul din articolele din Legea nr. 165/2013 nu permite instanțelor să reformeze actele prin care s-a soluționat deja o notificare în mod definitiv înainte de . Legii nr. 165/2013, întrucât persoană îndreptățită în înțelesul art. 3 pct. 2 și art. 4 din această lege este persoana care a formulat și a depus, în termen legal, la entitățile învestite de lege cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, respectiv până la data de 20 mai 2013.
La rândul său reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârât, cu următoarea motivație:
Referitor la excepția necompetentei materiale a instanței a arătat reclamanta că cererea formulata este supusă jurisdicției Legii nr. 10/2001 întrucât notificarea pe care a formulat-o in vederea restituirii in natura și a suprafeței de teren de 320 mp aferenta, nu a fost soluționata mai înainte de apariția legii 165/2013, dovada acestui fapt rezultând din conținutul adresei nr._/2012/21.11.2012 conform căreia paratul in vederea soluționării notificării formulata in temeiul legii nr. 10/2011 i-a solicitat înscrisurile enumerate in cuprinsul acestei adrese.
A solicitat reclamanta respingerea excepției lipsei calității procesuale active, aceasta justificând interesul si respectiv calitatea procesuala activa in vederea promovării prezentei cereri, întrucât are calitatea de persoana îndreptățita căreia pana la apariția legii 165/2013 nu i-a fost soluționata notificarea depusa pe baza prevederilor legii 10/2001, nesoluționarea notificării rezultând in mod expres din conținutul adresei_/2012/21.11.2012 ce i-a fost înaintata de Mun. B..
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1334/11 decembrie 2013 Tribunalul B. a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtul M. B. – prin Primar și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul B. a reținut că în conformitate cu disp. art. 248 Cod proc. civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar potrivit disp. art. 132 alin. 1 cod proc. civ. când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
Astfel, tribunalul a analizat cu prioritate excepția invocată de pârât, privind necompetența materială de soluționare a cauzei, apreciind-o ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 94 alin. 1 pct.4 Cod procedura civila, judecătoria judecă în primă instanță orice alte cereri date prin lege în competența lor.
A arătat tribunalul că competenta revine unei alte instanțe de alt grad atunci când legea prevede în acest sens.
Potrivit art. 95 Cod procedura civilă, care reglementează competenta în prima instanță a tribunalelor, cererile formulate în temeiul Legii nr.165/2013 nu se încadrează în nici una din categoriile de cauze cuprinse de legiuitor in conținutul art. 95 alin. 1 pct. 1-4, astfel cum apare acesta în actuala reglementare.
Acest tip de cauză nu este dat în competența tribunalelor ci, prin art. 11 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, legiuitorul a stabilit în mod expres că „În situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. 1, persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru.”
Cum acțiunea formulată de reclamantă a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 165/2013, față de disp. mai sus invocate, tribunalul, a admite excepția de necompetență materială invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei B..
Astfel, după legala investire, judecătoria urmează a analiza și celelalte excepții invocate de pârât.
Primindu-se dosarul la Judecătoria B., cauza a fost înregistrată sub număr de dosar_ .
La termenul de judecată din data de 2 februarie 2014 Judecătoria B. a pus în discuția excepția de necompetență materială invocată de pârât.
Prin sentința civilă nr. 1693/2 februarie 2014 a admis excepția necompetenței materiale invocată de instanță din oficiu.
A declina competența de soluționare a cauzei înregistrată sub nr._, în favoarea Tribunalului B..
A constatat conflict negativ de competență.
A dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Ploiești, în vederea stabilirii instanței competente.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că prezentul litigiu privește modul în care a fost soluționată cererea de despăgubire pe care reclamanta a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv, restituirea parțială a imobilului și stabilirea de despăgubiri pentru rest.
A apreciat judecătoria că odată începută procedura în temeiul legii speciale de retrocedare, schimbarea temeiului în baza unei alte legi de retrocedare nu mai este posibilă. Cu alte cuvinte, dacă autoritatea administrativă a apreciat că imobilul în cauză este supus și poate face obiectul dispozițiilor de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001, orice încadrare în prevederile altei legi de restituire ar însemna acordarea petentului (reclamanta în speță), posibilitatea alegerii unei a doua căi, contrar principiului electa una via, non datur recursus ad alteram.
A arătat judecătoria, că judecătorul cauzei NU era ținut de încadrarea în drept dată (în mod forțat) de către parte. Dimpotrivă, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 4 Cod pr. civilă, putea da sau restabili calificarea juridică a actelor și a faptelor, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, sub condiția punerii acestui aspect în discuția părților. Nu era ținut de textul legal invocat, iar după punerea în discuție, putea face aplicarea dispoziției legale incidente în materie.
În cauză, încadrarea în drept era una evidentă, deoarece atât motivarea în fapt a reclamantei, dar și apărările pârâtului vizau dispoziții ale Legii nr. 10/2001.
Instanța de fond apreciază că întreg litigiul privește modul în care a fost soluționată cererea de despăgubire pe care reclamanta a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv, restituirea parțială a imobilului și stabilirea de despăgubiri pentru rest.
Potrivit dispozițiilor 3 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
D. urmare, competența materială de soluționare a cererii revine secției civile a tribunalului, iar nu judecătoriei. Stabilirea competenței materiale în favoarea tribunalului este justificată atât prin complexitatea cauzei, dar și prin prisma experienței certe a magistraților cărora le revine spre judecare cauza, atât în fond, dar și în căile de atac prevăzute de lege.
Față de dispozițiile procedurale menționate, Judecătoria B. a apreciat, la rândul său, că nu este competentă, din punct de vedere material să soluționeze această cerere și declină competența de soluționare în favoarea Tribunalului B. – Secția I Civilă.
Constatând că în cauză s-a ivit conflictul negativ de competență, potrivit dispozițiilor art. 133, pct. 2 din noul Cod de procedură civilă, judecătoria a dispus înaintarea dosarului instanței imediat superioare comune, care este Curtea de Apel Ploiești, în vederea stabilirii regulatorului de competență.
Primindu-se dosarul la Curtea de Apel Ploiești, caua a fost înregistrată sub număr de dosar_ .
Examinând conflictul negativ de competență, raportat la actele și lucrările dosarului, precum si la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 320 m.p. teren, situată în M. B., . Bis, înscris în C.F. vechi a Municipiului B.:_, nr. cadastral vechi_, nr. cadastral topografic_, reprezentând curte aferentă imobilului construcție restituit în natură conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin dispozițiile 390/18.09.2002 și nr. 501/20.07.2007, a fost soluționată în parte notificarea înregistrată sub nr._/15.06.2001, în sensul că i-a fost restituita suprafața locativă cu alta destinație decât cea de locuința, situata in Mun. B., . bis și in natura terenul aferent acestei suprafețe locative in suprafața de 65,49 mp ( din care 38,10 mp in exclusivitate si 27,39 mp in indiviziune cu foștii chiriași A. T. si A. M.).
De asemenea, a mai arătat reclamanta că i-a fost restituita și suprafața de teren de 62,10 m.p. în natura, pe care se afla amplasata o construcție edificata în baza autorizației de construire nr. 7975/107/6.08.1992 de către numita M. T., iar restul terenului aferent construcției in suprafața de 320 mp (319,15 mp) înscris în CF vechi a Municipiului B.:_, nr. cadastral vechi_, nr. cadastral topografic_, nu i-a fost restituit in natura, ci se afla in posesia paratului, actualmente fiind intabulat în beneficiul acestuia în Cartea Funciara a Municipiului în baza deciziei nr. 219/26.08.1986.
A precizat reclamanta că, prin dispoziția nr. 501/20.07.2007, s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent pentru partea de construcție și teren, insa, prin referatul de restituire întocmit de Autoritatea Naționala de Restituire a Proprietăților, s-a apreciat oportuna instituirea masurilor reparatorii prin restituire in natura si a restului curții in suprafața arătată.
In raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013, a apreciat reclamanta că nu i-a fost soluționata în termen notificarea vizând imobilul menționat și că pârâtul nu și-a adus la îndeplinire obligațiile impuse de legea 165/2013 privind atribuirea in natura a terenului aferent construcției restituite deja in baza Legii 10/2001.
Curtea retine, asadar, ca, in speta, reclamanta este nemultumita de faptul ca nu a fost solutionata integral notificarea înregistrată sub nr._/15.06.2001 si formulata in temeiul dispozitiilor Legii 10/2001, cu privire la suprafeța de 320 m.p. teren, situată în M. B., . Bis, înscris în C.F. vechi a Municipiului B.:_, nr. cadastral vechi_, nr. cadastral topografic_, reprezentând curte aferentă imobilului construcție restituit în natură conform reglementarilor aceluiasi act normativ invocat.
Prin urmare, cererea de chemare in judecata formulata de catre aceasta se incadreaza in disp. art. 31-35 din Legea 165/2013, care reglementeaza masurile privind urgentarea solutionarii cererilor de retrocedare intemeiate pe dispozitiile Legii 10/2001, art. 35 din primul act normativ invocat prevazand in mod expres: ” (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 si 34 pot fi atacate de persoana care se considera indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul entitatii, in termen de 30 de zile de la data comunicarii. (2) In cazul in care entitatea investita de lege nu emite decizia in termenele prevazute la art. 33 si 34, persoana care se considera indreptatita se poate adresa instantei judecatoresti prevazute la alin. (1) in termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevazute de lege pentru solutionarea cererilor. (3) In cazurile prevazute la alin. (1) si (2), instanta judecatoreasca se pronunta asupra existentei si intinderii dreptului de proprietate si dispune restituirea in natura sau, dupa caz, acordarea de masuri reparatorii in conditiile prezentei legi.”.
Curtea retine, asadar, ca textele de lege anterior citate stabilesc competenta materiala a tribunalului in ceea ce priveste nesolutionarea notificarilor formulate in temeiul Legii 10/2001.
In acest sens, se constata ca, desi reclamanta a invocat in cererea de chemare in judecata dispozitiile art. 8 și art. 11 din Legea nr. 165/2013, aceste texte de lege nu sunt aplicabile spetei, intrucat instituie obligații și termene pentru comisiile locale de fond funciar, cu privire la rezolvarea cererilor formulate în temeiul legilor funciare, în timp ce terenul solicitat de reclamantă a făcut obiectul notificării în baza Legii nr. 10/2001.
In aceste conditii, Curtea reaminteste ca judecătorul fondului nu era ținut de încadrarea în drept indicata de către reclamanta, dispozițiilor art. 22 alin. 4 Cod pr. civilă permitand acestuia sa dea sau sa restabileasca” calificarea juridică a actelor și a faptelor, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire”, punand acestui aspect în discuția părților.
Prin urmare, raportat la de fapt expusa de catre reclamanta, judecatorul fondului era indrituit sa stabileasca textele de lege aplicabile spetei, respectiv disp. Art. 31-35 din Legea 163/2013, care reglementau si competenta materiala a instantei.
F. de toate aceste considerente, Curtea, in temeiul disp. art. 135 al. 4 NCPC, stabileste competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Buzau.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a acțiunii având ca obiect Legea nr. 165/2013, formulată de reclamanta R. R. E., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură „I. M.”, cu sediul în B., Bulevardul N. B., nr. 1, . B., în contradictoriu cu pârâtul M. B. – prin Primar, cu sediul în B., ., județul B., în favoarea Tribunalului B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 aprilie 2015.
Președinte, Grefier,
V.-I. S. D. V.
Red. VIS
Tehnored. DV
4 ex./5.05.2015
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Strămutare. Sentința nr. 29/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Grăniţuire. Decizia nr. 385/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
