Contestaţie la executare. Decizia nr. 732/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 732/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 732/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 732
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2015
Președinte - V. G.
Judecători - P. M. G.
- M. I. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de contestatorul M. C., domiciliat în Târgoviște, ., județ Dâmbovița împotriva deciziei civile nr. 500 pronunțată la 8 septembrie 2015 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, Drumul Taberei, nr.99, ., ..
Recurs timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr._, care a fost anulată la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-contestator M. C. și intimata ..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că, prin cererea aflată la fila 27 din dosarul de fond, contestatorul a solicitat judecata cauzei în lipsă, va da eficiență dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată în conformitate cu prevederile art. 281 și respectiv 281 ind. 2 C.proc.civ., înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 17.06.2013, contestatorul M. C. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 1858/05.04.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, precum și completarea dispozitivului acestei sentințe.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că din eroare instanța nu s-a pronunțat asupra unicului capăt de cerere formulat în dosar, având ca obiect contestație la executare, astfel cum rezultă din conținutul cererii introductive, ci asupra unui alt obiect.
La solicitarea instanței, contestatorul a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare prin care a arătat că insistă în ambele capete de cerere.
Prin decizia civilă nr. 3161 pronunțată la 12 iulie 2013 Tribunalul Dâmbovița a respins, atât capătul de cerere având ca obiect completarea hotărârii, cât și capătul de cerere având ca obiect îndreptarea unei erori materiale, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 281 C.proc.civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.
De asemenea, conform art. 281 2 C.proc.civ., „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal (…), se poate cere completarea hotărârii”.
În cauză, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 1858/05.04.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, a fost admisă excepția tardivității formulării opoziției la executare, fiind respinsă cererea formulată de contestator ca tardivă. Din actele aflate la dosarul nr._ al Judecătoriei Târgoviște, a rezultat că în cauză, prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 29.03.2013, la solicitarea intimatului și după punerea în discuția reprezentantului convențional al petentului a măsurii, instanța a calificat cererea contestatorului, denumită „contestație la executare”, ca reprezentând „opoziție la executare”.
Având în vedere situația de fapt reținută, precum și dispozițiile legale anterior menționate și întrucât calificarea cererii de chemare în judecată ca reprezentând o opoziție la executare reprezintă un atribut al instanței conferit de dispozițiile art. 84 C.proc.civ., instanța a constatat că în cauza ce a făcut obiectul dosarului_ nu a existat un capăt de cerere asupra căreia să nu se fi dispus prin sentința civilă nr. 1858/05.04.2013.
De asemenea, tribunalul a apreciat că aspectele invocate de contestator nu se încadrează în noțiunea de „eroare materială” cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau la orice alte aspecte, eroare care să poată fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C.proc.civ. Contestatorul nu are posibilitatea de a uza de procedura completării hotărârii ori de cea a îndreptării unei erori materiale pentru a susține că în mod eronat s-a dispus calificarea cererii de chemare în judecată, calea procedurală recunoscută părții în scopul contestării unei astfel de măsuri fiind exercitarea căii de atac a apelului.
Pe cale de consecință, instanța a respins, atât capătul de cerere având ca obiect completarea hotărârii, cât și capătul de cerere având ca obiect îndreptarea unei erori materiale, ca neîntemeiate.
Contestatorul M. C. a formulat cerere de îndreptare eroare materială a acestei sentinței precizând că în soluționarea cererii de îndreptare eroare materială a sentinței 1858/5.04.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, precum și de completare a dispozitivului acestei sentințe, din greșeală instanța a omis să soluționeze și să se pronunțe asupra susținerii sale privind împrejurarea că din nicio încheiere sau parte din conținutul sentinței nu rezultă că s-a pus în discuție calificarea cererii din contestație la executare în opoziția la executare, cerere respinsă de Judecătoria Târgoviște, prin încheierea din 28.10.2013.
Același contestator a formulat apel împotriva hotărârii (încheierii de ședință) din data de 12 iulie 2013, Tribunalul Dâmbovița la termenul de judecată din 18 noiembrie 2013 dispunând suspendarea judecării în baza disp.art.411 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă, având în vedere faptul că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Împotriva încheierii din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a declarat recurs în termen legal reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică în raport de prevederile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
Prin decizia civilă nr. 702/03.11.2015 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat și a modificat în parte încheierea din 18 noiembrie 2013 în sensul că a menționat că suspendarea judecării cauzei se dispune în baza art. 242 pct.2 din vechiul Cod de procedură civilă, fiind menținute restul dispozițiilor încheierii atacate.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că acțiunea reclamantului-recurent a fost promovată la data de 11 februarie 2013 anterior intrării în vigoare a dispozițiilor noului Cod de procedură civilă, iar prin încheierea atacată, Tribunalul Dâmbovița, constatând că niciuna din părți nu s-au înfățișat în instanță și că nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă a dispus suspendarea judecății în baza art. 411 alin.1 pct.2 Cod pr. civilă, text care într-adevăr reglementează suspendarea însă este prevăzut în noul cod de procedură civilă.
În condițiile în care acțiunea de față a fost promovată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, în raport de prevederile art. 25 și 27 din noul Cod de procedură civilă, instanța de control judiciar a apreciat că speței îi sunt aplicabile prevederile vechiului Cod de procedură civilă, astfel că în mod greșit tribunalul a dispus suspendarea judecății în baza art. 411 alin.1 pct.2 din Noul Cod de procedură civilă.
Pe cale de consecință, deși soluția de suspendare a judecății s-a considerat că este legală, temeiul juridic reținut de tribunal a fost reținut greșit, astfel că în cauză Curtea apreciind ca fiind incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, a admis recursul astfel cum s-a menționat anterior.
În intervalul în care se afla în curs de soluționare recursul declarat împotriva încheierii de suspendare din 12.07.2013, contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol a dosarului de apel. Cauza a fost repusă pe rol, fixându-i-se termen la 16.06.2014, iar prin încheierea de ședință din data de 16.06.2014 s-a dispus din nou suspendarea judecății pricinii, în temeiul dispozițiilor art.411 alin.1 pct.2 Noul Cod de procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților de la termenul de judecată și având în vedere că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă.
La termenul de judecată din data de 08.09.2015 s-a dispus citarea părților pentru a se constata dacă a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată, însă părțile nu s-au prezentat.
Prin decizia nr. 500 pronunțată la 8 septembrie 2015, Tribunalul Dâmbovița a constatat perimată judecata apelului promovat de apelantul contestator M. C. împotriva încheierii de ședință din data de 12 iulie 2013, dată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., reținând că de la data suspendării judecății au trecut mai mult de 6 luni, fără ca nici una dintre părți să fi cerut repunerea pe rol, astfel că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.416 Noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.”
Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul M. C..
Susține recurentul că în raport cu excepția suspendării excepției de perimare având temei legal dispozițiile art. 244 alin. l pct. 1 C.pr.civilă, a solicitat suspendarea judecății perimării, până la judecarea recursului formulat împotriva încheierii de ședința din 18.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ /a1 care avea termen la Curtea de Apel Ploiești la data de 03.11.2015.
Apreciază recurentul că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civilă, încălcarea și aplicarea greșită a legii rezultând, în raport cu motivarea excepției suspendării excepției de perimare și soluționarea, contrara legii, ce s-a făcut prin respingerea excepției.
Conform art.137 C.pr.civilă, se impunea ca excepția de suspendare a judecării cauzei să fie soluționată înainte de a se soluționa cererea de perimare.
Prin faptul ca instanța a trecut direct la soluționarea cererii de perimare a apelului, rezultă, logic, că a respins excepția de suspendare a judecării excepției de perimare.
Deoarece instanța de apel a ignorat existenta excepției de suspendare a judecării excepției de perimare, in temeiul art. 281 2 C.pr.civilă, recurentul arată că înțelege să formuleze „cerere pentru omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri conexe sau incidente” respectiv ignorarea de către instanță de a se pronunța asupra excepției suspendării excepției de perimare depusa la Tribunalul Dâmbovița la de 28.08.2015, solicitând o pronunțare explicită și distinctă asupra excepției pe care a invocat-o.
În raport de motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului și casarea încheierii de ședință pronunțată la 8 septembrie 2015.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
La data de 18.11.2013 Tribunalul Dâmbovița a dispus suspendarea judecății cauzei în dosarul nr._, în temeiul art.411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civilă.
Cert este că împotriva acestei încheieri a declarat recurs M. C., solicitând, totodată, printr-o cerere separată, repunerea pe rol a dosarului.
Ca urmare a solicitării sale formulată în acest sens, pricina a fost repusă pe rol, iar la data de 16.06.2014 s-a dispus suspendarea judecății, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC pentru lipsa nejustificată a părților și având în vedere că nu se solicitase judecata cauzei în lipsă.
În intervalul în care dosarul nr._ se afla suspendat pe rolul Tribunalului Dâmbovița (în baza încheierii din 16.06.2014), pe rolul Curții de Apel Ploiești se afla în curs de soluționare recursul pe care M. C. îl declarase împotriva primei încheieri de suspendare din dosar, respectiv din 18 noiembrie 2013.
În cadrul acestui recurs, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 702/3.11.2015, a procedat la admiterea recursului declarat de contestatorul M. C. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și a modificat în parte sus-menționata încheiere, în sensul că suspendarea cauzei se dispune în baza art.242 pct.2 vechiul Cod de procedură civilă, menținându-se restul dispozițiilor încheierii.
La pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că acțiunea reclamantului-recurent a fost promovată la data de 11 februarie 2013 anterior intrării în vigoare a dispozițiilor noului Cod de procedură civilă.
Prin încheierea atacată, Tribunalul Dâmbovița, constatând că niciuna din părți nu s-au înfățișat în instanță și că nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă a dispus suspendarea judecății în baza art. 411 alin.1 pct.2 Cod pr. civilă, text care într-adevăr reglementează suspendarea însă este prevăzut în noul cod de procedură civilă.
În condițiile în care acțiunea de față a fost promovată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, în raport de prevederile art. 25 și 27 din noul Cod de procedură civilă, Curtea a apreciat că speței îi sunt aplicabile prevederile vechiului Cod de procedură civilă, astfel că în mod greșit tribunalul a dispus suspendarea judecății în baza art. 411 alin.1 pct.2 Noul Cod de procedură civilă.
Curtea a reținut că deși soluția de suspendare a judecății este legală, temeiul juridic reținut de tribunal este greșit, astfel că în cauză este incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă. Prin urmare, în baza art. 312 alin.2 Cod pr. civilă, a admis recursul și a modificat în parte încheierea din 18 noiembrie 2013 în sensul că suspendarea judecării cauzei s-a dispus în baza art. 242 pct.2 din vechiul Cod de procedură civilă, fiind menținute restul dispozițiilor încheierii atacate.
La data de 8.09.2015, prin decizia civilă nr. 500, Tribunalul Dâmbovița a constatat perimată judecata apelului declarat de contestator împotriva încheierii de ședință din 12.07.2013 dată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ pe considerentul că de la data suspendării (16.06.2014) au trecut mai mult de 6 luni fără ca vreuna din părți să fi cerut repunerea pe rol, astfel încât erau întrunite cerințele prevăzute de art. 416 NCPC.
O primă precizare care se impune a fi făcută este aceea că prezentul litigiu este supus dispozițiilor din Codul de procedură anterior, caz în care termenul de perimare este de 1 an de la data suspendării pricinii, iar reglementarea acestei măsuri se regăsește în art. 248-251 C.pr.civilă.
Prin urmare, cu ocazia soluționării dosarului, în mod greșit Tribunalul Dâmbovița s-a raportat la dispozițiile noului cod de procedură civilă, unde termenul de perimare este de 6 luni, iar reglementarea sa se găsește în art. 416 NCPC.
În ceea ce privește aplicarea sancțiunii perimării, instanța apreciază că aceasta s-a realizat în mod eronat pentru argumentele ce se vor arăta în continuare:
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în căile de atac, iar excepția perimării se referă la respectarea regulilor privind procedura de judecată, este prevăzută nu numai în interesul părților, ci și al bunei administrări a justiției, scopul său reprezentându-l stingerea procesului în faza în care se găsește.
Potrivit art. 248 alin (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.
Accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exercițiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau grup social.
Perimarea sancționează dezinteresul manifestat de părți în îndeplinirea obligațiilor procesuale și se întemeiază pe o prezumție de abandonare a judecății, o atare prezumție fiind dedusă din simplul fapt al rămânerii litigiului în nelucrare un anumit interval de timp, stabilit de lege.
Prin urmare, una din condițiile perimării se referă la existența culpei procesuale a părții care a lăsat procesul în nelucrare, ceea ce echivala cu o abandonare a judecății.
Cu toate acestea, conform art. 249 C.pr.civilă, perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Pentru ca actul de procedură să aibă caracter întrerupător, este necesar ca acesta să fie făcut in vederea continuării judecății.
În speță, instanța reține că în perioada în care în dosarul de față se dispusese cea de-a doua măsură de suspendare, la 16.06.2014 (în raport de care s-a constatat că a intervenit sancțiunea perimării), pe rolul Curții de Apel Ploiești se afla în curs de soluționare recursul pe care M. C. îl declarase împotriva primei încheieri de suspendare din aceeași pricină (recurs în raport de care acesta solicitase repunerea pe rol la 21.05.2014 și suspendarea judecății în baza art. 244 C.pr.civilă, cerere de suspendare asupra căreia instanța nu s-a pronunțat).
Câtă vreme, astfel cum s-a expus in precedent, în perioada suspendării se soluționa pe rolul instanței superioare un recurs în același dosar, în raport de prima încheiere de suspendare, instanța apreciază că o atare împrejurare reprezintă un act de procedură făcut de recurent în vederea judecării procesului, care a determinat o întrerupere a cursului perimării.
În atare situație, nu se poate vorbi de o vină a părții pentru lăsarea în nelucrare a procesului, situație în care în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea în cauză a sancțiunii perimării, nefiind îndeplinite condițiile art. 248 C.pr.civilă.
Pe de altă parte trebuie făcută mențiunea că pentru termenul când s-a soluționat apelul în temeiul excepției perimării, apelantul formulase o cerere de suspendare a judecății până la soluționarea irevocabilă a recursului în dosarul nr._ /a1 al Curții de Apel Ploiești ( cerere intitulată „ excepția suspendării excepției de perimare”) cu privire la existența căreia Tribunalul Dâmbovița nu face nicio mențiune și asupra căreia nu s-a pronunțat în nicio modalitate.
Pe cale de consecință, în raport de considerentele expuse în precedent, Curtea apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C.pr.civilă, motiv pentru care. în baza art. 312 alin. 3 C.pr.civilă va admite recursul reclamantului, va casa decizia Tribunalului Dâmbovița și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de contestatorul M. C., domiciliat în Târgoviște, ., județ Dâmbovița împotriva deciziei civile nr. 500 pronunțată la 8 septembrie 2015 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, Drumul Taberei, nr.99, ., .,
Casează decizia tribunalului și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2015.
Președinte, Judecători,
V. G. P. M. G. M. I. G.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. GV
Tehnored.PJ
3 ex/16.12.2015
d.f._ Judecătoria Târgoviște
j.f. M. M. I.
j.a. C. M. G., S. D.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 665/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1725/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
