Legea 10/2001. Decizia nr. 1942/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1942/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 1942/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1942
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2015
Președinte - C. - P. B.
Judecător - E.-S. L.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta L. I., domiciliată în Râmnicu Sărat, ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 540/14 mai 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială ., județul B..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Se mai învederează că, în cadrul procedurii prealabile, prin intermediul Serviciului Registratură, s-a depus la dosar întâmpinare de către intimata-pârâtă U.A.T. . nr._/21.09.2015, care a fost comunicată apelantei-reclamante, care a depus răspuns la întâmpinare, înregistrat sub nr._/6.10.2015.
Curtea, față de împrejurarea că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală și alin.2 Cod pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B.– Secția a II-a Civilă, de C. A. și Fiscal, sub nr. _, reclamanta L. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială ., anularea dispoziției de restituire nr. 36/26.06.2006 emisă de aceasta.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că dispoziția de restituire nr. 36/26.06.2006 este nelegală, întrucât a fost emisă fără a fi respectate prevederile art. 25.13 și art. 25.2 din Legea nr. 10/2001.
În susținerea acțiunii, reclamanta a făcut referire și la hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pentru dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 7-16).
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, motivat, în esență, pe faptul că dispoziția contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia.
A anexat întâmpinării înscrisuri (filele 26-49).
Față de obiectul pricinii, în temeiul prevederilor art. 136 alin. 1 din codul de procedură civilă și art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, instanța a admis excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a Civilă, de C. A. și Fiscal din cadrul Tribunalului B. și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului B. – Secția I Civilă.
Prin notele de ședință depuse la data de 31.03.2015, reclamanta L. I. a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției de despăgubire nr. 36/2006.
A susținut că pentru acordarea de despăgubiri aferente liniei tehnologice din dotarea inițială a unei mori din localitatea Vadu Sorești, . deciziei civile nr. 151/10.12.2002, pronunțata de către Curtea de Apel Ploiești, primarul a emis dispoziția de restituire nr. 35/11.04.2003.
A mai arătat reclamanta că obiectul acestei cauze nu mai poate fi rediscutat, așa după cum rezultă din jurisprudența națională și CEDO, respectiv:
a. & 58 al Deciziei Curții Constituționale nr. 88/2014: „potrivit jurisprudenței CEDO, drepturile recunoscute printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai pot fi rediscutate, chiar dacă s-a schimbat cadrul legal pentru aplicarea principiului durabilității raporturilor juridice. "
b.& 46 din Hotărârea Pilot CEDO, care a decis că „executarea unei sentințe a oricărei instanțe, trebuie considerată ca făcând parte din „proces ", în sensul art. 6 al Convenției ";
c.ICCJ prin Deciziile nr. 6723 / 17.10.2003 și nr. 6812 / 10.11.2008, preluând din Hotărârea Pilot a CEDO din data de 12.10.2010, & 75, a statuat: „hotărârile autorităților locale care au admis cererea de restituire sau despăgubire, în baza Legii nr. 10/2001, au dat naștere unor drepturi pentru avânzii cauza și, în consecință, ele nu pot fi revocate sau anulate de către autoritatea administrativă locală sau de către Comisia Centrală"
A precizat reclamanta că dispoziția nr.36/2006 este nelegală, întrucât nu s-a respectat procedura administrativă. Dispoziția nr. 36/2006 s-a trimis la ANRP, anexată la documentația aferenta dispoziției nr. 35/2003.
Procedura legală, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247 / 2001, cu modificările și completările ulterioare, cap. V, art. 16, & 21, prevede: „Dispozițiile autorităților publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta."
Pentru dispoziția nr. 36/2006 nu s-a respectat această procedură.
Curtea de Conturi, Departamentul II, Direcția 1, în Raportul de Control din data de 26.04.2013, la ANRP (pag. 19) a sancționat dur autoritatea pentru nerespectarea acestei procedurii, considerând ca fiind o încălcare gravă a prevederilor legii.
Potrivit pct.4 din atribuțiile Secretariatului Comisiei Centrale, acesta „analizează documentația, exclusiv în privința existenței referatului conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta ".
Dispoziția nr. 36/2006 nu are avizul de legalitate al prefecturii.
A învederat reclamanta că, de asemenea, nu s-a respectat procedura Legii nr. 10/2001 de emitere a dispoziției nr. 36/2006, respectiv:
a.art. 25.2 „ Persoana îndreptățită are dreptul de a susține în fata organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire ";
b.art. 25.3 „ Decizia sau, după caz, dispoziția motivata se comunica persoanei îndreptățite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării ":
c.art. 30.1 „ Daca nu s-a convenit asupra valorii corespunzătoare se va încheia un proces verbal de divergenta ". Numai pe baza procesului verbal de divergenta instanța este investită să stabilească valoarea despăgubirilor, pe baza unui raport întocmit de un expert tehnic ";
4.dispoziția nr. 36 / 2006 este contestabilă întrucât ștampila aplicată este a Consiliului local, entitate care nu are competențe în aplicarea Legii nr. 10/2001;
5.primăria comunei Zărnești, cu scrisoarea nr. 3675 / 14.01.2014 ( dosar fila 63 ) aduce la cunoștința ANRP că își declină responsabilitatea de a anula sau revoca dispoziția nr. 35 / 2003, întrucât aceasta constituie titlu de proprietate și nu poate fi revocată pe cale administrativă, deoarece a intrat în circuitul civil";
6.primăria comunei Zărnești nu motivează în fapt și nici în drept, temeiul legal și necesitatea emiterii dispoziției nr. 36/2006, iar în întâmpinare nu susține legalitatea acesteia.
Pe cale de consecință, a arătat reclamanta, în aceasta situație, Primăria comunei Zărnești are în obligații de a acorda despăgubiri pentru două dispoziții reparatorii. Și pe acest considerent se impune anularea dispoziției nr. 36/2006.
In drept: art. 4 ( 1 ) din Legea nr. 554 / 2004.
U. A. Teritorială ., a depus note de concluzii scrise, învederând instanței faptul că, prin dispoziția nr. 79/29.11.2001, emisa de Primarul comunei Zărnești, cererea de acordare a despăgubirilor bănești a fost respinsă cu mențiunea că reclamanta poate opta pentru celelalte forme de restituire prin echivalent.
Prin sentința civilă nr. 381/13.09.2002, pronunțată de Tribunalul B., instanța a anulat dispoziția nr. 79/29.11.2001 și a obligat Primăria comunei Zărnești, județul B. să emită o noua decizie prin care să dispună restituirea, prin măsuri reparatorii, în echivalent, conform art. 9 alin 2 din Legea 10/2001.
In cuprinsul considerentelor, instanța nu a reținut că reclamanta ar avea dreptul la despăgubiri pentru linia tehnologica a morii, pronunțându-se numai asupra formei despăgubirilor, respectiv încadrarea solicitărilor reclamantei la art. 9(2) din Legea nr. 10/2001, anterior modificărilor și republicării și nu asupra fondului cauzei, respectiv dacă obiectul notificării, instalația tehnologică a morii, face obiectul Legii nr. 10/2001.
Prevederile art. 6 alin(2) din Legea 10/2001, sunt în sensul că "măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse".
Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 1291/20.09.1999 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1797/16.12.1999 pronunțată de Tribunalul B., Primăria comunei Zărnești a fost obligată să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilul compus din moară - clădirile cu accesoriile descrise de expert R. M. în raportul de expertiză întocmit, precum și suprafața de 2000 m.p. teren aferent morii, imobil situat în comuna Zarnesti, . B., cu obligația reclamantei L. I. să achite suma de_ ROL c/val îmbunătățirii aduse imobilului conform expertizei tehnice efectuate în cauză. Decizia civilă nr. 1797/16.12.1999 instituie un drept de retenție, în favoarea Primăriei comunei Zărnești, județul B., până la achitarea debitului (594.729.ROL). Reclamanta nu a achitat până în prezent debitul stabilit de instanța de judecată.
In prezent, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților a emis decizia nr. 1260/22.05.2014, în conformitate cu prevederile art. 17 alin(l) lit."a", art. 21, 32 și 41 alin 5 din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România privind invalidarea dispoziției nr. 35/26.05.2006.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 540/14.05.2015, Tribunalul B. a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Prin sentința civilă nr. 1291/20.09.1999 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1797/16.12.1999 pronunțată de Tribunalul B., a fost admisă acțiunea în revendicare formulată pe dreptul comun de reclamanta din prezenta cauză, L. I. și a fost obligată Primăria comunei Zărnești să lase acesteia, în deplina proprietate și posesie, imobilul compus din moara - clădirile cu accesoriile descrise de expert R. M. în raportul de expertiza întocmit, precum și suprafața de 2000 m.p. teren aferent, imobil situat în . B., cu obligația reclamantei L. I. să achite suma de_ ROL c/val îmbunătățirilor aduse de pârâtă imobilului, stabilite conform aceluiași raport de expertiză, instituindu-se un drept de retenție în favoarea Primăriei până la achitarea sumei menționate.
Reclamanta a formulat, ulterior, în baza Legii 10/2001, notificare prin care a solicitat să fie despăgubită cu c/val instalațiilor cu care era dotată moara la preluarea de către stat, solicitarea acesteia fiind respinsă de pârâtă prin dispoziția nr. 79/29.11.2001 emisă de Primarul comunei Zărnești, cu mențiunea că reclamanta poate opta pentru celelalte forme de restituire prin echivalent.
Prin sentința civilă nr. 381/13.09.2002, pronunțată de Tribunalul B., a fost anulată dispoziția nr. 79/29.11.2001 și a fost obligată Primăria comunei Zărnești, județul B. să emită o nouă decizie, prin care să dispună restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 9 alin 2 din Legea 10/2001.
A reținut instanța că pretențiile reclamantei de a i se acorda despăgubiri bănești sunt neîntemeiate deoarece acest lucru nu este permis de art. 9 alin 2 din Legea 10/2001, dar că se impune, totuși, anularea dispoziției nr. 79/29.11.2001, deoarece a fost dată cu încălcarea art. 24 din Legea 10/2001, text de lege care obligă unitatea deținătoare, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilului.
Sentința civilă nr. 381/13.09.2002 a rămas definitivă urmare a respingerii apelului declarat de pârâtă, prin decizia nr. 151/10.12.2002, de către Curtea de Apel Ploiești.
În atare condiții, s-a emis, de către Primarul Comunei Zărnești, dispoziția nr. 35/11.04.2003 (f. 7 dosar) prin care, în temeiul sentinței civile nr. 381/13.09.2002, definitivă prin decizia nr. 151 din 10.12.2002, s-a aprobat restituirea în echivalent, prin acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, a instalației morii țărănești din . Vernești, la art. 3 al dispoziției arătându-se că „valoarea estimativă a imobilului instalației moară ce se restituie este de 1._ lei, conform notificării înregistrată la nr. 2465/12.11.2001, sumă reținută și în decizia nr. 151/2002 a Curții de Apel Ploiești”.
Verificând cele două hotărâri judecătorești, Tribunalul a constatat că în niciuna dintre ele instanța nu a stabilit că valoarea instalației tehnologice a morii ce a fost preluată de stat de la autorul reclamantei este de 1._ lei.
Această sumă nu apare decât în partea de început a considerentelor deciziei nr. 151/10.12.2002 a Curții de Apel Ploiești, în care se arată ce a cerut reclamanta prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului respectiv, considerentele amintite având următorul conținut: „prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr. 1/3.I.2002, reclamanta L. I. a solicitat în contradictoriu cu Primăria comunei Zărnești ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată aceasta să-i plătească despăgubiri bănești pentru linia tehnologică din dotarea inițială a morii situată în . sumă de 1._ lei, solicitând totodată să fie anulată dispoziția nr. 79 din 29.IX.2001 prin care i s-a respins acordarea despăgubirilor pentru această linie tehnologică.”
Or, instanțele, deși au anulat dispoziția nr. 79 din 29.IX.2001, această măsură s-a dispus pentru faptul că a fost dată cu încălcarea art. 24 din Legea 10/2001, text de lege care obliga unitatea deținătoare, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent. Nici Tribunalul B. și nici Curtea de Apel Ploiești nu au statuat cu privire la valoarea liniei tehnologice ce se solicita și nu au stabilit vreodată că aceasta ar fi de 1._ lei. Suma de mai sus este cea avansată de reclamantă prin notificarea ce a formulat-o, nefiind, însă, însușită și de instanță.
La data de 26 mai 2006, Primarul comunei Zărnești emite o nouă dispoziție, nr. 36, ce face obiectul cauzei de față și, în care, la art. 1, dispune:” Se propune acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea 247/2005, conform expertizei”.
Reclamanta pretinde că această dispoziție trebuie anulată pentru mai multe motive, invocate în cererea de chemare în judecată și reluate și în notele de ședință depuse la data de 31.03.2015, note de ședință prin care L. I. invocă excepția de nelegalitate a dispoziției de despăgubire nr. 36/2006.
Mai întâi, tribunalul a constatat că nu este învestit cu o veritabilă excepție de nelegalitate, dat fiind că motivele invocate în susținerea acestei excepții sunt aceleași cu cele invocate prin cererea de chemare în judecată drept motive de nulitate a dispoziției nr. 36/2006.
D. consecință, urmează a se analiza în continuare toate motivele invocate prin raportate la dispoziția menționată.
Primul motiv de nulitate invocat este acela că dispoziția nu i-a fost comunicată reclamantei decât după ce a depus la primărie cererea nr. 3386/23.12.2014.
Tribunalul a reținut că nulitatea este sancțiunea ce lipsește de efecte un act juridic urmare a nerespectării condițiilor prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă. Motivele de nulitate sunt întotdeauna contemporane momentului întocmirii actului, niciodată ulteriore lui.
Or, lipsa comunicării survine după întocmirea actului și nu poate atrage anulare lui.
Consecința necomunicării dispoziției nr. 36/26 mai 2006 este aceia că nu a început să curgă termenul prevăzut de lege în care ea poate fi contestată. Cu alte cuvinte, reclamanta a fost în termen să conteste această dispoziție pe toată perioada necomunicării, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, începând să curgă abia la data când i-a fost comunicată.
Un alt motiv de nulitate invocat de reclamanta este acela că s-au încălcat prevederile art. 25 alin 2 din Legea 10/2001, întrucât nu a fost invitată să participe la ședința de analiză în vederea emiterii dispoziției,dar și prevederile art. 30 din lege, referitoare la întocmirea unui proces de divergență.
Tribunalul nu a primit nici acest motiv de nulitate, reținând că:
Potrivit art. 25 alin 1 și 2 din Legea 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii dispoziției astăzi analizată ”În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. (2) Persoana îndreptățită are dreptul să susțină în fața organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire în natură. În acest scop ea va fi invitată în scris, în timp util, să ia parte la lucrările organului de conducere al unității deținătoare.”
Așadar, invitarea persoanei îndreptățite să ia parte la lucrările organului de conducere al unității deținătoare nu este o condiție de care să depindă valabilitatea dispoziției de retrocedare. Legea nu instituie o obligație pentru unitatea deținătoare de a invita toate persoanele îndreptățite să participe la lucrările organului îndreptățit să soluționeze notificările, ci consacră doar dreptul acestor persoane de a lua parte la respectivele lucrări. Or, de vreme ce reclamanta nu a uzat de acest drept nu se poate pune problema nevalabilității dispoziției astăzi analizate.
De cealaltă parte, art. 30 din Legea 10/2001 nu mai era în vigoare la momentul emiterii dispoziției nr. 36/26 mai 2006, fiind abrogat prin OUG 209/2005.
Cât privește cel de al treilea motiv de nulitate, respectiv faptul că pe dispoziția în discuție este aplicată ștampila consiliului local și nu cea a primăriei, tribunalul a reținut că, în conformitate cu art. 21 alin 1 din Legea 10/2001 „Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”.
Dispoziția nr. 36/26 mai 2006 este asumată prin semnătură de către Primarul localității astfel că, faptul că a fost aplicată ștampila Consiliului local și nu cea a Primăriei nu atrage nulitatea dispoziției de vreme ce cel îndrituit de lege să o emită, primarul, în calitate de conducător al unității administrativ teritoriale deținătoare și-o însușește prim semnare.
În ceea ce privește faptul că, deși în dispoziția analizată se menționează că se acordă despăgubiri „conform expertizei”, o astfel de expertiză nu s-a efectuat, tribunalul a constatat că în raport de dispozițiile Titlului VII din Legea 247/2005, sub imperiul căreia dispoziția s-a emis, expertiza de evaluare era ulterioară dispoziției prin care se soluționa, de către unitatea deținătoare, notificarea formulată de persona îndreptățită la restituirea proprietății. Astfel, potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005, forma în vigoare la data emiterii dispoziției nr. 36/26 mai 2006 „(1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. (5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare”.
Cât privește nerespectarea, la emiterea dispoziției analizate, a jurisprudenței menționate în cererea de chemare în judecată și în notele de ședință depuse la data de 31.03.2015 (paragraful 58 al Deciziei Curții Constituționale nr. 88/2014: „potrivit jurisprudenței CEDO, drepturile recunoscute printr-o hotărâre judecătorească definitiva nu mai pot fi rediscutate, chiar daca s-a schimbat cadrul legal, pentru aplicarea principiului durabilității raporturilor juridice "; paragraful 46 din Hotărârea Pilot CEDO „executarea unei sentințe a oricărei instanțe, trebuie considerată ca făcând parte din „proces ", în sensul art. 6 al Convenției "; Deciziile ICCJ nr. 6723 / 17.10.2003 și nr. 6812 / 10.11.2008 „hotărârile autorităților locale care au admis cererea de restituire sau despăgubire, în baza Legii nr. 10 / 2001, au dat naștere unor drepturi pentru avânzii cauza si, în consecința, ele nu pot fi revocate sau anulate de către autoritatea administrativa locala sau de către Comisia Centrala") tribunalul a apreciat că prin emiterea dispoziției nr. 36/26 mai 2006 nici nu s-a adus atingere celor statuate prin sentința civilă nr. 381/13.09.2002 a Tribunalului B. și decizia nr. 151/10.12.2002 a Curții de Apel Ploiești și nici nu au fost revocate sau anulate drepturile recunoscute prin dispoziția anterioară, nr. 35/11.04.2003.
Tribunalul a reamintit reclamantei dispozițiile Legii 10/2001, art. 6 alin(2) din Legea 10/2001, care aveau aceiași formă și la data soluționării notificării sale și astăzi și care statuează în sensul că "măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afara de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse".
Or, din expertiza R. M. efectuată în dosarul 4234/1999, cu ocazia acțiunii în revendicare, rezultă că utilajele aflate în dotarea morii la momentul la care aceasta a fost preluată prin confiscare de la autorul său, au fost înlocuite, neputând fi identificate decât două pietre de moară evaluate la 300.000 ROL.
Așa cum s-a arătat în cele ce preced, nici sentința civilă nr. 381/13.09.2002 a Tribunalului B. și nici decizia nr. 151/ 10.12.2002 a Curții de Apel Ploiești, nu statuează în sensul că valoarea liniei tehnologice revendicată de reclamantă ar fi de 1._ lei, astfel că nu se poate afirma că prin emiterea dispoziției nr. 36/26 mai 2006 s-ar fi adus atingere drepturilor stabilite în favoarea reclamantei prin cele două hotărâri judecătorești.
Apoi, nu se poate vorbi nici de revocarea sau anularea drepturilor recunoscute prin dispoziția nr. 35/11.04.2003, atât timp cât dreptul recunoscut reclamantei prin această dispoziție este dreptul la restituirea în echivalent, prin acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, a instalației morii țărănești din . Vernești, drept ce nu a fost nici revocat și nici anulat prin dispoziția 36/2006.
Faptul că s-a corectat modul de evaluare indicat în prima dispoziție prin cuprinderea în cea de a doua a unei evaluări ce urma a se face printr-o expertiză nu echivalează, în accepțiunea tribunalului, nici cu revocarea și nici cu anularea dreptului recunoscut anterior și cu atât mai puțin cu o atingere adusă drepturilor rezultând din sentința civilă nr. 381/13.09.2002 a Tribunalului B. și decizia nr. 151/ 10.12.2002 a Curții de Apel Ploiești.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, solicitând anularea acesteia.
În motivarea solicitării sale, apelanta a invocat drept „chestiuni prealabile”, că în cadrul ordinii judiciare comunitare, Curtea Europeană de Justiție, prin intermediul jurisprudenței sale, a consacrat obligația administrațiilor și a instanțelor naționale de a aplica pe deplin dreptul comunitar în cadrul sferei de competență și de a proteja drepturile conferite de aceasta cetățenilor (aplicarea directă a dreptului comunitar). De asemenea, în jurisprudența sa (începând cu Hotărârea V. Gend &Loos din 1963) Curtea a introdus principiul efectului direct al dreptului comunitar în statele membre. Acesta permite cetățenilor europeni să invoce în mod direct normele juridice comunitare în fața instanțelor judecătorești naționale.
În fapt, a arătat că prin decizia nr. 151/10.12.2002, definitivă și irevocabilă, pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, primarul comunei Zărnești, județul B., a emis dispoziția de restituire prin echivalent (nr. 35/11.04.2003) reprezentând contravaloarea liniei tehnologice a morii din localitatea Vadu Sorești, ., preluată fără titlu, abuziv de către organele locale de partid și de stat, de la bunicul său B. N..
Potrivit art.3 din această decizie valoarea estimată a liniei (lanțului) tehnologice este de 1._ lei.
În conformitate cu prevederile cap.III din Legea nr. 10/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 75/14.02.2001, „Proceduri de restituire”, la emiterea deciziei 35/2003 s-au aplicat următoarele reglementări:
S-a făcut notificare prin executorul judecătoresc, respectându-se art.21.2 din lege:”notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificatre, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia”.
Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 614/27.06.2001 (Monitorul Oficial nr. 379/11.07.2001) la art.12.1 prevăd că „notificarea trebuie să menționeze valoarea estimativă”.
Potrivit art. 36.4 din lege „în cazul în care nu s-a efectuat o expertiză pentru stabilirea valorii imobilului, decizia va cuprinde în mod obligatoriu valoarea estimativă a acestuia”.
Art.17 din norme: „în aplicarea art.36 din lege, în cazul în care nu se poate stabili o valoare estimativă ori părțile nu sunt de acord, evaluarea imobilelor se face de către experți atestați”.
Art.31.1 din lege: „Dacă în termenul stabilit la art. 28 (1) nu s-a convenit asupra valorii corespunzătoare și asupra modalităților de acordare a măsurilor reparatorii, se va încheia un proces verbal de divergență”.
A precizat apelanta că, numai pe baza procesului verbal de divergență, instanța este investită cu stabilirea valorii măsurilor reparatorii. Or, în situația deciziei nr. 35/2003, o acțiune în instanță ar fi fost fără obiect, întrucât primăria comunei Zărnăști a achiesat la modul de calcul și valoarea din notificarea sa. Prin emiterea dispoziției de despăgubire nr. 35/2003, valoarea estimată a devenit definitivă.
A mai arătat apelanta că la data de 26 mai 2006, primarul comunei Zărnești, fără a o încunoștiința, a emis dispoziția de despăgubire nr. 36, în temeiul Legii nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 și OUG nr. 209/2005.
A învederat apelanta că, Tribunalul B., în mod eronat, la penultimul paragraf al pag. 5 din sentința pronunțată, face constatarea că nici o instanță nu a stabilit că valoarea liniei tehnologice a morii ce a fost preluată de stat de la autorul reclamantei este de 1._ lei.
Cu privire la această constatare, apelanta a reiterat prevederile art. 31.1 din lege și art. 17 din norme, potrivit cărora o acțiune în instanță ar fi fost fără obiect, posesorul neproprietar, Primăria comunei Zărnești a acceptat valoarea de 1._ lei, justificată de ea cu documente legale.
Numai în baza procesului verbal de divergență instanța este investită să stabilească valoarea despăgubirilor și, pe cale de consecință, concluzia trasă de tribunal este în afara prevederilor legale.
A precizat apelanta că, tot în mod eronat, la pag. 6, paragraful 4, instanța face mențiunea că în cererea de chemare în judecată a invocat nulitatea dispoziției de despăgubire nr. 36/2006. Or, în toate documentele depuse de ea în instanță (dosar nr._ și_ ) prin cererea de chemare în judecată, răspuns la întâmpinare și acțiunea de invocare a excepției de nelegalitate, a solicitat ca decizia sus-amintită să fie anulată ca fiind nelegală. În nici un document aflat la dosarul cauzei nu se utilizează noțiunea de „nulitate”.
Pe aceste considerente, cauza trebuie supusă judecății având ca temei lipsa de legalitate, așa cum a fost invocată prin excepție de nelegalitate.
De asemenea, la pag. 8 aliniat ultim, instanța face mențiunea că prin dispoziția nr. 36/2006 „s-a corectat modul de evaluare indicat în dispoziția de restituire nr. 35/2003, ce urma să se facă printr-o expertiză”.
Din conținutul dispoziției nr. 36/2006 nu rezultă că aceasta ar corecta decizia nr. 35/2003.
De altfel, cu toate că, în hotărârea pronunțată, instanța la pag. 2 și 3 face trimitere la & 58 al deciziei Curții Constituționale nr. 88/2014, & 46 din Hotărârea Pilot CEDO din 12.10.2010, precum și deciziile ICCJ nr. 6723/17.10.2002 și nr. 6812/10.11.2008, din care rezultă că dispoziția de restituire prin echivalent nr. 35/2003 este inatacabilă și că punerea sa în executare este obligatorie, respinge acțiunea sa.
Dispoziția nr. 36/2006 nu are avizul de legalitate al instituției prefectului, obligație potrivit pct.4 din Atribuțiile Secretariatului Comisiei Centrale (pag.118): „analizează documentația, exclusiv în privința existenței referatului conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.
Cu toate acestea, instanța nu a supus judecății cauza din acest punct de vedere.
La pag. 8 alin.2, instanța „amintește că măsurile reparatorii acordate prin decizia 35/2003, sunt nedatorate, potrivit art.6 (2) din Legea 10/2001, întrucât expertul tehnic nu a găsit utilajele la fața locului.
Or, expertul tehnic, potrivit obiectivelor lucrării, trebuia să facă evaluarea lanțului tehnologic, potrivit schemei procesului de producție. Lucrarea depusă la instanță nu a răspuns obiectivelor, iar solicitarea sa, a apelantei, ca o nouă lucrare, de evaluare, să fie făcută de către un instituit specializat, a fost respinsă.
Cât privește afirmația instanței că, în mod eronat, s-au acordat despăgubiri pe temeiul art.6.2 din Legea 10/2001, aceasta este complet netemeinică, întrucât, potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 43/7.02.2001 (Monitorul Oficial nr. 75/14.02.2001) prevederile acestui articol se aplică numai utilajelor luate cu titlu valabil.
A mai arătat apelanta că, întrucât ANRP nu a emis titlul de despăgubire, nici după 10 ani de la primirea documentației, pentru decizia nr. 35/2003 a formulat acțiune în instanță, respectiv Tribunalul București și Curtea de Apel București.
Cu toate că ANRP a fost obligată, definitiv și irevocabil, să emită titlul de despăgubire aferent dispoziției nr. 35/2003 (dosar ANRP nr._/CC) ANRP – CNCI a emis dispoziția de invalidare nr. 1260/22.05.2014, ce a fost anulată prin sentința nr. 299/10.03.2015 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr._/3/2014.
A concluzionat apelanta că, având în vedere prevederile legale, precum și jurisprudența națională și CEDO, să se constate că sentința civilă nr. 540/14.05.2015, pronunțată de Tribunalul B. este netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, să se admită apelul, să se anuleze sentința și, pe fond, să se anuleze dispoziția de despăgubire nr. 36/2006.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Sub un prim aspect, se impune a se preciza că prin sentința civilă nr. 381/13.09.2002 a Tribunalului B., definitivă prin decizia civilă nr. 151/10.12.2002 a Curții de Apel Ploiești, a fost obligată pârâta Primăria comunei Zărnești să emită o nouă dispoziție, prin care să dispună, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea către reclamanta L. I., în echivalent, a instalației tehnologice din dotarea inițială a morii situată în . B..
Așadar, cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin cele două hotărâri judecătorești anterior menționate, nu s-a stabilit valoarea instalației tehnologice din dotarea inițială a morii situată în . efectuată în cauză o expertiză de specialitate în acest sens, suma de 1._ lei, reprezentând valoarea estimată de reclamantă în notificarea adresată pârâtei.
În acest context, Curtea apreciază că nu se poate pune în discuție încălcarea unuia din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, respectiv principiul preeminenței dreptului, statuat în jurisprudența C.E.D.O., ce presupune, de esență, respectarea principiului siguranței raporturilor juridice și, în special, a hotărârilor judecătorești, care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Pe de altă parte, este de menționat că, potrivit dispozițiilor Titlului VII – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv – al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 10/2001 se face de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit procedurii administrative de specialitate, nefiind un atribuit al instanței de judecată.
De altfel, o eventuală evaluare făcută prin expertiză tehnică, în cadrul procedurii contestației întemeiate pe Legea nr. 10/2001, este provizorie și nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, finalizată prin emiterea raportului de evaluare, ce va conține cuantumul despăgubirilor.
În considerarea argumentelor expuse, Curtea, în temeiul art.480 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta L. I., domiciliată în Râmnicu Sărat, ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 540/14 mai 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială ., județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
C.-P. B. E.-S. L.
Grefier,
N. M.
Red.CPB
Tehnored.NM
4ex./7.12.2015
d.f._ Tribunalul B.
j.f. A. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 722/2015. Curtea de Apel... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 723/2015. Curtea... → |
|---|
