Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 723/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Recurs timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3844 lei, potrivit chitanței nr._/29.04.2015 (fila 17 dosar recurs Curtea de Apel Pitești), 856 lei, potrivit chitanței nr._/27.08.2015 (fila 43 același dosar) și timbru judiciar în valoare de 5 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant S. V., asistat de avocat G. B. din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/16.04.2015, recurenta-reclamantă S. R. fiind reprezentată de același avocat, și intimații-pârâți ., reprezentată de avocat F. S. din Baroul Argeș, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/7.09.2015, H. C., reprezentat de avocat P. A., potrivit împuternicirii avocațiale nr._/17.11.2015 și S. Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș, reprezentată de consilier juridic Ț. M., potrivit împuternicirii nr.5286/29.10.2015, toate dovezile de reprezentare fiind verificate de către instanța de control judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La solicitarea instanței, cu privire la stadiul dosarului și eventualele chestiuni prealabile, avocat B. G., având cuvântul pentru recurenții-reclamanți, pe linia motivelor dezvoltate pe larg în cuprinsul cererii depusă în scris la dosar, învederează prin concluziile orale că a invocat ca și chestiune prealabilă împrejurarea că în citativ au fost conceptate Statul român și Agenția pentru resurse minerale, însă pe traseul procesului, pentru cele două părți s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.

Precizează că la Curtea de Apel Pitești au fost conceptate și repune această chestiune în discuție, deoarece ar putea fi un motiv de discuții ulterioare, în măsura în care nu au fost citate pentru acest termen de judecată, mai ales că atât la Tribunalul Argeș, cât și la Curtea de Apel Pitești cele două instituții au figurat în citativ.

Arată că în sentința pronunțată în anul 2013 se precizează faptul că în anul 2010 s-ar fi admis aceste excepții, dar imediat, la Tribunalul Argeș și Curtea de Apel Pitești au fost menținute în citativ, iar aceste părți figurează în sistemul informatizat Ecris de la Pitești.

Curtea acordă cuvântul părților adverse asupra aspectului invocat de către apărătorul ales al recurenților-reclamanți.

Av S. F., având cuvântul pentru intimata-pârâtă ., precizează că anterior pronunțării deciziei de către tribunal cu privire la aceste părți a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, aspecte față de care apreciază că în mod corect nu au mai fost citate în recurs. Consideră că nu este lipsă de procedură, pentru că s-a constatat pe parcursul procesului că aceste părți nu au calitate procesuală. Apreciază că citarea lor ulterioară, după admiterea excepției, nu generează lipsă de procedură cu aceste părți și solicită respingerea excepției, în măsura în care apărătorul recurenților a înțeles să invoce o excepție referitor la această chestiune.

Avocat P. A., având cuvântul pentru intimatul-pârât H. Conmstantin, în ceea ce privește conceptarea Ministerului Finanțelor Publice, arată că prin sentința nr. 6773/30.11.2007 a Judecătoriei Pitești pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual s-a respins acțiunea față de aceste părți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală și apreciază că nu trebuie să figureze în acest dosar.

Consilier juridic Ț. M., având cuvântul pentru intimata-pârâtă S. Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș, apreciază că se impune citarea în cauză și a celor doi intimați. Solicită a se vedea decizia din anul 2014 a Tribunalului Argeș, în al cărei dispozitiv figurează în calitate de intimați pârâți Transgaz, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și H. C., iar în ciclul procesual din anul 2015 figurează la fel.

Avocat B. G., pentru recurenții reclamanți, solicită a se încuviința depunerea unui înscris, dat fiind că a primit citația cu mențiunea de a se încerca împăcarea, astfel că a convocat toate părțile la mediere și depune răspunsul la această încercare de soluționare a litigiului pe cale amiabilă, din cuprinsul căruia rezultă că Primăria Mărăcineni nu exclude aceasta posibilitate, înscris pe care îl comunică și părților adverse, act care are oarecum un caracter formal, însă prin această modalitate a apreciat că poate se găsește o soluție pentru acest litigiu care se judecă din anul 2006.

Curtea constată că s-a depus la dosar din partea recurenților-reclamanți, prin apărător ales, procesul-verbal datat 16 nov. 2015, privind prezența părților la mediere, act comunicat în ședința publică și celorlalte părți.

Curtea, deliberând asupra cererii formulată de apărătorul ales al recurenților-reclamanți S. V. și S. R., constată că procedura este legal îndeplinită și nu se impune citarea persoanelor juridice menționate.

Pentru a dispune astfel, Curtea are în vedere că prin încheierea din data de 24.11.2006 a Judecătoriei Pitești s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice,ca reprezentant al Statului român, încheiere împotriva căreia nu s-a declarat nicio cale de atac. În ultimul ciclu procesual, finalizat prin sentința civilă nr. 9655/2.12.2013 a Judecătoriei Pitești au figurat ca părți doar persoanele fizice și juridice care au această calitate și în prezentul dosar al Curții de Apel Ploiești, situația menținându-se și în decizia care face obiectului prezentului recurs, părți care au figurat în fața celor două instanțe și de asemenea în faza de recurs înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești înainte de strămutare și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Ploiești.

La solicitarea instanței, apărătorii aleși ai părților, având pe rând cuvântul, declară că nu au alte cereri de formulat.

Curtea ia act că nu s-au formulat alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat B. G., având cuvântul pentru recurenții-reclamanți S. V. și S. R., învederează că recursul este întemeiat pe mai multe texte de lege, având în vedere că sunt incidente, în opinia sa, atât chestiuni prealabile, cât și de fond.

Informează ca istoric al litigiului, că din anul 2006 și până la incidentul procedural ce i-a determinat să solicite strămutarea, reclamanții au câștigat cauza, după care, pe chestiuni procedurale, se reîntorc la judecată.

În realitate, clienții săi, care au cumpărat un teren grevat de o servitute neaparentă - o conductă de gaze - nu pot folosi terenul din anul 2006 și au promovat prezentul recurs ca ultimă cale, pentru a obține dreptul de a beneficia în mod real de dreptul de proprietate, care este un drept formal în prezent și din anul 2006 nu este exercitat în niciun fel de către reclamanți.

Chestiunile pe care înțelege să le invoce, deși neplăcute chiar și pentru un avocat, rezidă în aceea că, în opinia recurenților hotărârea este una nulă, pentru încălcarea art. 21 din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat rap. la art. 304 pct.9 Cod proc. civilă. În două etape procesuale, la Tribunalul Argeș și Curtea de Apel Pitești, instanța a fost cel puțin suspicionată a avea influențe, iar unul dintre avocații părților adverse trebuia să se abțină, fiind rudă apropiată cu magistratul care a instrumentat cauza, acesta fiind și motivul pentru care ÎCCJ a admis cererea de strămutare.

Susține că în întâmpinările părților potrivnice s-a invocat incidența deciziei Curții Constituționale nr. 1519/201, arătându-se că sub anumite aspecte prevederile art. 21 din Legea nr. 51/1995 au fost declarate neconstituționale. Dar, consideră că atât legal cât și moral o asemenea situație nu trebuia să existe, iar aspectul invocat vine să justifice al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6 Cod proc.civilă, vizând încălcarea art. 315 din același cod, cu privire la limitele casării; o situație în care se invocă nulitatea soluției după casare pentru încălcarea limitelor casării.

Este evident că atâta vreme cât și în considerentele hotărârii nr. 1415/2014 se face mențiunea că instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel asupra cererii de aderare la apel a clienților săi, decizia nu putea să cuprindă în dispozitiv, decât ca urmare a unei erori materiale, afirmația „casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel”. Aceasta, deoarece considerentele unei hotărâri fac parte din decizie, atât în lumina deciziei nr. 4160/2011 a ICCJ, cât și a faptului că este neîndoielnică, din lecturarea deciziei, intenția clară a completului de a casa hotărârea doar cu privire la discutarea cererii de aderare la apel a reclamanților S.. Prin această vădită omisiune, cu privire la care putea cere o eventuală îndreptare, însă în mod constant dosarul s-a mutat de la o instanță la alta și nu au avut timpul să facă acest demers, s-a creat situația că în rejudecare, tribunalul a repus în discuție toate subiectele apelului, deși o parte dintre acestea erau în puterea lucrului judecat. De aceea, a apreciat că sub acest aspect au fost încălcate art. 315 Cod proc.civilă.

Referitor la nulititatea soluției pronunțată de aceiași judecători după casare, învederează că în întâmpinările părților potrivnice se face mențiunea că în realitate, ar fi fost ridicată o excepție ce ar fi fost avută în vedere prin decizia nr. 390/2014 și atunci sigur nu ar fi fost incidente prevederile art. 24 Cod proc.civilă. A se vedea însă, conținutul deciziei, din care rezultă că instanța s-a pronunțat pe o chestiune de fond și nu pe o excepție, admițând apelurile în întregul lor. Ca atare, apreciază că erau incidente prevederile art. 24 Cod proc.civilă, completul nemaiputând fi identic cu cel care a pronunțat decizia nr. 390/2014, motive pentru care apreciază că se impune admiterea recursului, cu consecințele de rigoare.

Pe fondul recursului, în temeiul art.304 pct. 9 Cod proc.civilă, solicită admiterea căii de atac, deoarece în opinia sa respingerea apelului reclamanților S. prin decizia nr. 778/2015 apare ca nemotivată, întrucât după casare nu s-a mai administrat niciun fel de probă, nu s-a mai discutat nimic în plus față de cele reținute prin decizia nr. 390/2014 și cu toate acestea, soluția aceluiași complet a fost totuși diametral opusă.

Apreciază că în mod greșit a fost admis apelul comunei Mărăcineni, cu consecința repunerii în discuție a răspunderii civile delictuale a primăriei, față de conținutul deciziei de casare. Consideră că primăria e prima parte responsabilă și ar trebui să-și asume această răspundere, pentru că a fost avizată de Transgaz printr-o adresă emisă în anul 2003 despre faptul că în acel loc se află o conductă și că terenul este grevat de o servitute. De asemenea, Decretul nr.237/1976 care expropria terenurile pe care a fost montată conducta este un decret cunoscut primăriei. Pe planul de urbanism, ca element esențial, nu există identificată această conducă, astfel că reproșul adus reclamanților, în sensul că ar fi trebuit să ceară certificat de urbanism și să facă anumite demersuri apare ca un reproș inutil, de vreme ce la cadastru nu figurează această conductă.

Susține că în rapoartele de expertiză s-a precizat că nu se putea observa cu ochiul liber conducta îngropată la o adâncime de 1,60 m. Nu exista la momentul inițierii procesului și a cumpărării terenului decât o bornă de 15 cm înălțime, aflată la 27 m distanță de terenul reclamanților, teren unde se cultiva porumb, iar concluziile experților sunt în sensul că un om obișnuit nu avea de unde să știe că exista o conductă subterană. Ca atare, apreciază că ar fi trebuit să fie atrasă răspunderea primăriei, așa cum a procedat prima instanță prin soluția pronunțată în anul 2013, sentință pe care reclamanții au criticat-o doar cu privire la cuantumul despăgubirilor, iar nu pe fond. Aceasta, pentru că primăria, ce a reconstituit dreptul de proprietate autorilor intimatului H., cunoștea natura juridică a terenului și servituțile de care era grevat.

Consideră că instanța ar fi trebuit să se pronunțe doar pe cererea de aderare la apel, însă în realitate a fost rejudecat fondul, iar această rejudecare nu a luat în considerare toate elementele ce vizează atragerea răspunderii civile delictuale pentru toate părțile, în sensul formulat de reclamanți.

Apreciază că instanța a făcut o confuzie, pentru că la un moment dat s-a constatat că aderarea la apel ar fi inadmisibilă dat fiind că reclamanții ar fi formulat apel. Solicită respingerea acestei rețineri a instanței, deoarece soluția pe care instanța ar fi putut să o dea în apelul comunei Mărăcineni era identică cu cea solicitată de reclamanți prin cerere de aderare la apel, neexistând, în opinia sa, nicio interdicție procedurală care să nu permită unei părți care avea propriul apel să adere la apelul părții potrivnice, apel care privea aspecte ce nu apăreau în propriul apel.

Solicită admiterea recursului și pe fond să se dispună admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată în multiplele sale momente de evoluție, cu cheltuieli de judecată.

Depune notă vizând istoricul litigiului, realizată de clientul său, precum și facturile fiscale nr. 26/2015 și 27/2015, reprezentând dovezile de plată a onorariului de avocat.

Avocat S. F., având cuvântul pentru intimata-pârâtă ., solicită respingerea recursului declarat de reclamanți și menținerea soluției pronunțată de tribunal ca fiind legală și temeinică.

Referitor la primul motiv de recurs, vizând incidența art.21 din Legea nr. 51/1995, conform apărărilor expuse în întâmpinarea pe care a depus-o la dosar, arată că a fost tranșată, prin decizia nr. 1519/2011 pronunțată de Curtea Constituțională, chestiunea antamată de recurenți. A se avea în vedere totodată, că soția av. P., doamna judecător P., susține cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, iar față de natura cauzei de față, consideră că nu au fost încălcate dispozițiile legale invocate de recurenți.

Referitor la motivul de recurs prin care s-a susținut că instanța de apel ar fi dat mai mult decât s-a solicitat și ar fi încălcat limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, apreciază că este nefondat. Consideră că nu s-a dat mai mult decât s-a solicitat, instanța pronunțându-se în limitele investirii, dat fiind că instanța de recurs -Curtea de Apel Pitești - a casat cu trimit spre rejudecare, sub un prim aspect, pentru că s-a analizat cauza și din perspectiva răspunderii contractuale, ce nu era incidentă în speță, iar sub un alt aspect, pentru că nu s-a pronunțat pe apelul incident.

Cu privire la susținerea recurenților că soluția corectă era ca tribunalul să fi judecat doar apelul incident, solicită a se vedea că nu s-a arătat de recurenți de ce nu ar fi trebuit să se judece și apelul comunei Mărăcineni, parte care avea la rândul său apel principal, în opinia sa fiind o soluție greu de imaginat ca instanța de rejudecare să se pronunțe doar asupra apelului incident fără să mai analizeze și apelul primăriei, ce fusese depus în termen legal, toate susținerile recurenților sub aceste aspecte fiind nefondate.

Arată că la momentul pronunțării de către Curtea de Apel Pitești a deciziei de casare, soluția instanței de fond fusese desființată și nu mai producea efecte, astfel că nu avea putere de lucru judecat ori autoritate de lucru judecat, cum se invocă de către recurenți.

Referitor la fondul cauzei, susținerea că primăria ar fi avut o culpă prin aceea că nu ar fi informat din oficiu cu privire la existența unei asemenea servituți, solicită a se vedea că recurenții nu fac nicio referire la diligențele, prudența și demersurile pe care chiar ei ar fi trebuit să le manifeste la momentul achiziționării bunului.

Or, primăria nu putea face din oficiu forme de publicitate, iar pe de altă parte nu s-a solicitat un certificat de urbanism, pentru a obține date vizând regimul juridic, tehnic ori economic al bunului pe care urmau să-l cumpere reclamanții. Art.29 alin. 2 din Legea 350/2001 impunea astfel de obligații doar în măsura în care reclamanții urmau să construiască pe teren. Exista și Legea nr. 50/1991 privind construcțiile, care la art. 6 prevede caracterul informativ al certificatului de urbanism, ce se eliberează însă numai la cerere, neexistând o altă formă de eliberare din oficiu.

Susține că primăria nu a cunoscut despre încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, susținerile recurenților fiind nefondate, cu atât mai mult cu cât din probe rezultă că primarul în funcție a arătat în declarația dată la instanță că exista o bornă care indica traversarea terenului de o conductă. Or, diligența se apreciază în abstract, iar reclamanții puteau și trebuiau să facă cercetări față de existența acestei borne, deoarece era clar că terenul era grevat de o servitute.

Referitor la planul de urbanism, arată că este aprobat anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar în luna aprilie 2003 . a fost avizată de Transgaz cu privire la existența conductei. Ulterior încheierii actului, abia în 2004, recurentul S. a cerut PUG, fără a mai face alte demersuri până în 2006, acceptând așadar situația juridică.

Apreciază că instanța de fond a reținut în mod just că în cuprinsul actului a fost descrisă corect situația juridică a imobilului - teren arabil, destinația fiind menținută până în prezent, cumpărătorii nemanifestându-și vreo intenție de construire.

Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu eventuale cheltuieli de judecată pe cale separată.

Consilier juridic Ț. M., având cuvântul pentru intimata-pârâtă S. Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș, solicită respingerea recursului ca nefondat, potrivit apărărilor din întâmpinarea depusă la dosar.

Susține că prin decizia Curții Constituționale a fost constatată neconstituționa-litatea disp. art. art. 21 din Legea nr. 51/1995, iar recurenții aveau posibilitatea de a formula cerere de recuzare.

Apreciază că instanțele de fond și de apel, în rejudecare, au stabilit corect că se impune respingerea acțiunii față de societate, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, societatea realizând servicii de transport gaze naturale, de importanță strategică, fapt recunoscut de recurenții care au menționat că e dincolo de orice dubiu faptul că primăria fusese notificată cu privire la existența conductei, prin adresa emisă de Transgaz încă din anul 2003, aspect recunoscut de toate părțile din dosar, iar primăria trebuia să țină seama de menținerea și protejarea zonei de siguranță, reclamanții neputând invoca așadar propria culpă în a nu se adresa primăriei pentru emiterea unui certificat de urbanism.

Referitor la susținerea că recurenții ar fi prejudiciați în dreptul de a construi, apreciază că aceștia nu dovedesc o asemenea susținere, nedepunând acte din care să rezulte că s-ar fi adresat primăriei pentru a li se emite certificat de urbanism, de informare ori de pentru construire.

Avocat P. A., având cuvântul pentru intimatul-pârât H. C., în privința susținerii recurenților-reclamanți, în sensul că nu au fost respectate limitele deciziei de casare, solicită a se vedea limitele investirii instanței de trimitere. Consideră că nu se impunea trimiterea la prima instanță, pentru că instanța de recurs a considerat că Judecătoria Pitești s-a pronunțat asupra chestiunilor de fond și nu era necesară așadar reluarea judecății de la prima instanță.

Cu privire la eventuala încălcare a autorității de lucru judecat de către tribunal în cel de al doilea ciclu procesual, astfel cum au arătat recurenții, solicită a se vedea că decizia a fost desființată de Curtea de Apel Pitești și nu mai are niciun fel de putere, conform art. 311 Cod proc.civilă.

În privința criticii ce vizează încălcarea dispozițiilor ce reglementează incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, susține că aceste chestiuni puteau fi puse în discuție în fața instanței în care s-a constatat că ar fi existat un asemenea caz și nu pot constitui motive de recurs.

Referitor la motivul de recurs ce vizează soluția pronunțată față de apelul comunei Mărăcineni și de respingere a cererii de aderare la apel ca inadmisibilă, arată că nu se pun în discuție prin recursul formulat eventuale aspecte de nelegalitate, ci modul de administrare a probelor în fața instanței de apel.

Consideră că soluția tribunalului este corectă, pentru că nu se poate formula cerere aderare la apel atunci s-a formulat apel principal, această procedură de a interveni în apelul părții adverse fiind lăsată la îndemâna părții care nu a formulat apel în termenul legal. Din art. 293 Cod proc.civilă rezultă clar cine poate face cerere de aderare la apel, iar potrivit doctrinei, când ambele părți declară apel, aceste cereri se judecă ca și apeluri principale, fiecare parte investind în speță instanța de control judiciar cu calea de atac a apelului.

Față de limitele investirii tribunalului, consideră că nu se poate susține de reclamanți, cu ocazia concluziilor orale la final, că s-ar fi dorit să fie admis apelul comunei Mărăcineni. Aceasta, deoarece soluția ce s-ar fi putut pronunța ar fi fost oricum cel mult aceea de respingere a acțiunii față de această entitate și nicidecum de obligare a intimatului H. la despăgubiri, deoarece nu se crititase sentința cu privire la respingerea acțiunii față de intimatul H., sentință prin care instanța de fond reținuse că această parte nu trebuie să răspundă nici contractual și nici delictual, dat fiind că autoarea lui vânduse teren categoria arabil. Ca atare, problema antrenării răspunderii intimatului H. nu a mai ajuns deci, în fața instanței de apel, astfel că nu ar fi putut fi primită nici pe calea aderării la apel, așa cum se susține de către reclamanți în recurs.

Depune concluzii scrise pe linia susținerilor orale și solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA ,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. 6225/2006, ulterior precizată, reclamanții S. V. și S. R., în contradictoriu cu pârâții Primăria Mărăcineni, H. C., S. Națională de Transport Gaze Naturale ,,Transgaz” S.A., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională pentru Resurse Minerale București au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 252.752 lei reprezentând contravaloarea unui teren cu destinația construcție casă, în sumă actualizată cu rata inflației, obligarea la repararea prejudiciului cauzat de faptele pârâților constând în diferența de valoare între valoarea terenului la data achiziției acestuia și valoarea actuală de cumpărare a aceluiași teren; obligarea pârâților la plata contravalorii beneficiului nerealizat, constând în diferența de valoare dintre terenul cu conductă și fără conductă; obligarea pârâților la plata despăgubirilor materiale reprezentând cheltuielile efectuate în vederea clarificării situației juridice a terenului și a utilizării lui efective în scopul pentru care a fost achiziționat; în subsidiar a solicitat obligarea pârâților să înlocuiască suprafața de teren pe care a dobândit-o prin act de vânzare-cumpărare de la H. M. cu o suprafață egală și echivalentă din punct de vedere al valorii în perimetrul aceleiași localități, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 25.09.2003 au dobândit de la H. M. un teren în suprafață de 3497,66 mp prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4231.Terenul face parte dintr-o suprafață totală de 6.904 mp, înregistrată la CF sub nr. 362 N și în evidențele localității Mărăcineni, partea I, II sub nr. 6973/22.07.2002, având nr. cadastral 432 și a fost reconstituit în temeiul Legii 18/1991 autoarei vânzătoarei.

Potrivit contractului, terenul a fost vândut liber de sarcini și servituți, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară emis la data de 25.09.2003.

La data de 13.11.2003, pârâta S. Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz Mediaș, Regionala C. a comunicat Oficiului Județean de Cadastru că pe terenul devenit proprietatea lor se află conducta magistrală de gaz Schitu Golești - Pitești și că potrivit Ordinului 611/29.08.2003 se interzicea construcția de locuințe în zona de protecție a acestei conducte (Ordinul 1203 publicat în M. Of. 611/29.08.2004).

Au arătat reclamanții că au făcut numeroase demersuri pentru a afla situația exactă a terenului cumpărat și motivele pentru care, la data vânzării, le-a fost ascuns faptul că pe terenul în discuție, exista îngropată această conductă; că atât vânzătoarea cât și Primăria i-au ascuns cu bună știință faptul că la data de 10.04.2003 cu adresa nr. 1361, Primăria Mărăcineni fusese înștiințată de către S. Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz Mediaș asupra faptului că, pe zonele de teren pe care se afla și terenul ce avea să devină proprietatea sa se afla conducta de gaz și, prin urmare, i se cerea Primăriei să nu avizeze vânzări și cumpărări de terenuri în zona de protecție a conductelor de transport gaze naturale și că, potrivit Normativului departamental al Ministerului Industriilor, privind proiectarea și construirea conductelor de colectare și transport gaze naturale, la care făcea trimitere adresa către Primăria Mărăcineni, noile construcții de locuințe urmează a fi amplasate la distanța de 50-65 m de conductele magistrale de transport gaze.

Au precizat reclamanții că terenul are o lățime de 48,33 mp și că este străbătut pe linie mediană de către această conductă, ceea ce face imposibilă utilizarea lui pentru scopul pentru care a fost achiziționat, și anume construcția unei locuințe.

Au mai arătat reclamanții că o altă dovadă a faptului că terenul a fost achiziționat în scopul construirii unei locuințe este acela că atât anunțul din presă pentru vânzarea lui, cât și cumpărarea efectivă s-a făcut la prețul real pentru terenuri cu astfel de destinație.

Primăria știa din anul 1977 că, în fapt, pe acest teren trece magistrala de gaze, a dispus retrocedarea către autorii vânzătoarei și nu a instituit nici o interdicție cu privire la vânzare iar S. Națională de transport Gaze Naturale Transgaz Mediaș a contribuit la crearea acestei situații prejudiciabile prin aceea că nu a transcris servitutea, astfel că în condițiile concrete ale terenului, nu l-ar fi cumpărat.

În drept, și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 998-999 Cod civ., art.1352 Cod civ., art. 8 și 10 din Ordinul 1203/30.07.2003 privind aprobarea procedurii de emitere a avizului în vederea autorizării construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor / sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale.

Au anexat cererii: copie contract de vânzare-cumpărarea autentificat sub nr. 4921/30.09.2003 (filele 6-7), plan de situație (fila 8), plan schiță de amplasament (fila 9), extras de Carte Funciară (filele 12-14), act de partaj voluntar autentificat sub nr. 867/25.04.2002 (filele 15-16), anunț (fila 17), adresa nr. 1342/02.03.2006 (fila 18), extras rol agricol (fila 19), adresa nr. 1361/10.04.2003(fila 20), adresa nr. 4519/05.05.2004 (fila 21), memoriu justificativ (fila 22), adresa nr. 4676/02.11.2004 (filele 25-26).

La data de 07.07.2006, pârâta S. Națională de Transport Gaze Naturale ,,Transgaz” S.A., legal citată a depus întâmpinare (filele 35-36), prin care a solicitat respingerea acțiunii.

La data de 27.10.2006, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român a formulat întâmpinare (filele 55-56), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin încheierea din 24.11.2006, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român, pentru considerentele expuse în încheierea din acea dată (fila 64).

Prin sentința civilă nr. 6773/30.11.2007 a Judecătoriei Pitești a fost respinsă acțiunea față de pârâtele Primăria Mărăcineni, Ministerul Finanțelor Publice – ca reprezentant al Statului Român, S. Natională de Transport Gaze Naturale – Transgaz SA și Agenția Națională pentru Resurse Minerale. Prin aceeași sentință a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul H. C. și s-a dispus obligarea acestuia din urmă la plata către reclamanți a sumei de 24.570 lei reprezentând diferența de valoare între valoarea terenului la data achiziției și valoarea actuală de cumpărare a aceluiași teren, precum și la plata sumei de 85.221 lei reprezentând diferența de valoare dintre terenul afectat de conductă și fără conductă.

Impotriva acestei sentințe au declarat apel, atât reclamanții S. V. și S. R., cât și pârâtul H. C., care au fost admise prin decizia nr. 212/13.11.2008 a Tribunalului Argeș.

Prin decizia civilă nr.470/R/12.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâții Statul Român și D.G.F.P. Argeș împotriva deciziei nr.212/13.11.2008 a Tribunalului Argeș, reținându-se că este stabilită de legiuitor calea de atac iar acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, se încadrează în cele reglementate de art. 282 ind.1 Cod pr. civilă, sens în care s-a constatat că soluția adoptată în cauză de către tribunal este una de recurs, iar nu de apel.

Prin decizia de casare nr. 212/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș s-a reținut că instanța de fond a soluționat cauza și a administrat întreg probatoriul cu lipsă de procedură cu pârâtul H. C..

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._ .

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 15.02.2010 (f.42) pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 22.03.2010 reclamanții S. V. și S. R. au formulat o cerere precizatoare a acțiunii inițiale prin care au stabilit cadrul procesual pasiv în sensul chemării în judecată în calitate de pârâți a Comunei Mărăcineni – prin Primar, a Societății Naționale de Transport Gaze Naturale Transgaz și a numitului H. C. (f.47).

La data de 17.05.2010 pârâtul H. C. a depus note de ședință prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților cu motivarea că aspectul unei eventuale răspunderi pentru vicii nu poate fi analizat dacă de la data la care cumpărătorii au descoperit acele vicii au trecut mai mult de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie, conform art.5 din Decretul 167/1958. Acest termen de 6 luni începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului. Cu adresa nr.4519/5 mai 2004 (f.21) reclamanții sunt informați de Transgaz de existența acestei conducte și de consecințele situării conductei pe teren. Incepând cu această dată a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de lege. Față de data când reclamanții s-au adresat instanței de judecată – 18 mai 2006 – dreptul la acțiune privind răspunderea pentru vicii ascunse, s-a prescris extinctiv. Nu se face nicio referire la ascunderea cu viclenie a pretinsului viciu. Nu rezultă din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare sau din alte acte anterioare că vânzătoarea ar fi ascuns cu viclenie un astfel de viciu. Pe fond, pârâtul H. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului față de acesta(f.67-68).

La termenul de judecată din data de 28.06.2010 instanța a luat act că pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale nu mai are calitate procesuală în cauză, față de precizarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți la data de 22.03.2010 (f.94).

La data de 09.09.2010 pârâtul Statul Român a depus precizări scrise prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a sa, cu motivarea că nu este titular al contractului de vânzare-cumpărare ce formează obiectul acțiunii formulate, iar obiectul litigiului în mod eronat a fost considerat ca fiind legat de dreptul de proprietate asupra bunului (f.97-110).

Prin încheierea pronunțată la data de 20.09.2010 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu motivarea expusă în practicaua respectivei încheieri (f.114).

Prin încheierea din 01.11.2010 s-a dispus completarea dispozitivului încheierii de ședință din data de 20.09.2010, în sensul consemnării admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice (f.138).

In cauză, au fost încuviințate și administrate la solicitarea părților, proba cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială și expertiză tehnică de specialitate.

Au fost administrate interogatoriile pârâților Transgaz (f.174-176), .) și H. C. (f.189) și s-au audiat martorii Ș. N. și Rotița R., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.

S-au efectuat în cauză expertiză tehnică specialitatea topografie în vederea identificării suprafeței de teren ce face obiectul litigiului, a conductei de gaz aflată pe acest teren, și a construcțiilor edificate pe teren; expertiză specialitatea agronomie, în vederea determinării contravalorii lipsei de folosință a terenului începând cu data de 25.09.2003 până la zi; expertiză specialitatea evaluări bunuri imobile prin care să se stabilească valoarea de circulație a terenului în prezent, atât în situația în care nu exista conducta de gaze, cât și în situația concretă în care terenul este străbătut de o conductă de gaze, ceea ce îl face impropriu construirii unei case.

La termenul de judecată din data de 25.11.2013 pârâtele Transgaz și ., au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce le privește cu motivarea că au calitatea de terț față de contractul de vânzare cumpărare invocat de către reclamanți în susținerea cererii, în cauză fiind incidentă răspunderea civilă contractuală și nu delictuală, astfel cum au întemeiat-o reclamanții prin invocarea disp. art.998 -999 Cod civ.

Prin sentinta civilă nr. 9655/02.12.2013 Judecătoria P. a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților S. V. și S. R., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor . și S. Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. Mediaș., a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S. V., S. R. în contradictoriu cu pârâta ., a obligat pârâta . să plătească reclamanților suma de 155.361 lei, reprezentând diferența de valoare dintre terenul afectat de conductă și fără conductă.Au fost respinse celelalte capete de cerere si a fost respinsă acțiunea față de pârâții H. C. și S. Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. Mediaș .

Pentru a pronunta această solutie prima instantă a retinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4921/30.09.2003 reclamanții S. V. și S. R., în calitate de cumpărători, au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 3.497,66 mp situat în intravilanul com.Mărăcineni, ., cu vecinătățile: N- B. D., S- Canal, V- V. C., E- Rest proprietate, numita H. M. având calitatea de vânzător.

Conform certificatului de moștenitor nr. 57/27.06.2005, depus la dosarul cauzei, pârâtul H. C. este unicul moștenitor al vânzătoarei H. M., decedată la data de 01.06.2005.

Reclamantul a efectuat demersuri având ca obiect devierea conductei magistrale de transport gaze naturale de pe terenul proprietatea sa, rezultând intenția clară a acestuia de a edifica construcții pe terenul dobândit în proprietate. Prin adresa nr.4519/05.05.2004 S. Natională de Transport Gaze Naturale comunică reclamantului faptul că la data la care acesta a devenit proprietarul respectivei suprafețe de teren, această suprafață era grevată de servitute legală de trecere subterană a conductei de transport gaze naturale (f.21, dos. 6225/2006).

Prin adresa nr.6112/10.04.2003 societatea Transgaz a înștiințat Consiliul Local al Primăriei Mărăcineni ca în situația în care se solicită eliberarea de certificate de urbanism și autorizații de construire, noile construcții trebuie să fie amplasate în mod obligatoriu la distanța de 50-65 mp de conducta magistrală de transport gaze (f.20 dos. 6225/2006). Prin aceeași adresă se solicită Primăriei Mărăcineni să nu avizeze vânzări și cumpărări de terenuri pentru construcții în zona de protecție a conductelor de transport gaze naturale.

Prin raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză, astfel cum a fost completat, rezultă că terenul în litigiu cu dimensiuni și vecinătăți este situat în intravilan conform planului de urbanism general al . este materializat pe planșa foto de la fila 199 dosar. Expertul concluzionează faptul că magistrala de gaz natural (îngropată) care traversează terenul proprietatea reclamanților nu este poziționată pe planul de urbanism și nici nu sunt borne care să confirme acest traseu. Astfel, expertul a identificat conducta de gaz aflată pe terenul reclamanților prin schița de delimitare și planul de situație, între punctele 7 – 8 -9; s-a stabilit că pe terenul în litigiu nu sunt edificate construcții, terenul având aceeași categorie de folosință arabil ca și la data dobândirii de către reclamanți.

Prin raportul de expertiză specialitatea agricultură efectuat în cauză de către expert I. G. s-a calculat contravaloarea lipsei de folosință a terenului începând cu data de 25.09.2003 și până la momentul efectuării expertizei (21.11.2012) la suma de 196.384 lei (f.382-384).

Conform raportului de expertiză specialitatea construcții și evaluări bunuri efectuat în cauză, s-a stabilit că valoarea de circulație probabilă a suprafeței de teren este de 12,75 euro/m.p., iar valoarea totală este de 44.332 euro (194.201 lei).

Expertul cauzei a concluzionat că în situația concretă în care terenul este străbătut de o conductă de gaz ce îl face impropriu construirii unei case, valoarea acestuia se reduce cu 80 %, respectiv la suma de 8.866 euro (38.840 lei) (f.465).

Reclamanții nu au primit aviz de construire de la Transgaz SA, cu motivarea că nu se poate respecta distanța minimă de siguranță conform normativelor tehnice în vigoare, astfel cum rezultă din relațiile înaintate la dosarul cauzei de către pârâta Transgaz SA (f.108 dos.6225/2006).

Astfel cum s-a demonstrat mai sus, pârâta . încă de la data de 10.04.2003 de către pârâta Transgaz SA să nu avizeze vânzări și cumpărări de terenuri pentru construcții în zona de protecție a conductelor de transport gaze naturale (f.20 dos.6225/2006).

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4921 încheiat între reclamanți- în calitate de cumpărători și H. M.- în calitate de vânzătoare a fost încheiat la data de 30.09.2003, deci ulterior notificării mai sus menționate adresată . Local de către societatea Transgaz.

Nu rezultă din probatoriul administrat faptul că vânzătoarea H. M. (care a decedat la 01.06.2005) ar fi avut cunoștință sau nu despre existența conductei de gaz pe terenul pe care l-a înstrăinat.

Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanții au fost prejudiciați prin fapta pârâtei . nu le aduce la cunoștință situația terenului, deși societatea Transgaz a informat-o pe pârâtă despre existența acestei servituți legale.

In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților cu motivarea că în cauză operează răspunderea civilă contractuală instanța a reținut că reclamanții nu și-au modificat petitul acțiunii în acest sens și nici nu a fost calificată acțiunea dedusă judecății ca fiind întemeiată pe răspunderea civilă contractuală.

Față de cele expuse instanța a reținut că această excepție este neîntemeiată .

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele Transgaz și . că cele două pârâte au calitatea de terți față de contractul de vânzare-cumpărare intervenit între părți, instanța a constatat că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, iar în cadrul acestei răspunderi există identitate între cele două pârâte și persoanele obligate în raportul juridic dedus judecății.

In consecință, a constatat că și această excepție este neîntemeiată .

Potrivit disp.at.998 cod civil orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela care l-a cauzat a-l repara.

Angajarea răspunderii civile delictuale implică îndeplinirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, vinovăția, cauzarea unui prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Prin faptă licită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înțelege orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar ca fapta ilicită să fie săvârșită cu vinovăție.

Vinovăția reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o în momentul săvârșirii faptei ilicite față de faptă și urmările acesteia.

Deși pârâta . cu privire la eliberarea la avizarea vânzărilor și cumpărărilor de terenuri pentru construcții în zona de protecție a conductelor de transport gaze naturale, cu intenție s-a cauzat reclamanților un prejudiciu constând în reducerea valorii terenului cu 80%, respectiv la suma de 8.866 euro (38.840 lei) (f.465), fiind îndeplinite condițiile prev. de art.998 Cod civil.

In consecință, în baza disp.art.998 Cod civil instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâta . reclamanților suma de 155.361 lei reprezentând diferența de valoare dintre terenul afectat de conductă și fără conductă.

Instanța a respins acțiunea promovată de reclamanți față de pârâtul H. C., întrucât sub aspectul răspunderii delictuale din probatoriul administrat nu s-a constatat existența unei fapte ilicite săvârșită de acesta.

În raport de dispozițiile art.86, 89, 90 din Legea nr.351/2003 Transgaz, în calitatea de concesionar al S.N.T. are instituit dreptul de servitute legală de trecere subterană asupra terenurilor proprietate publică cât și a terenurilor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice pentru capacitățile aparținând S.N.T., iar potrivit dispozițiilor art.26 alin.1 și 2 din Legea nr.7/1996 republicată, dreptul de servitute fiind dobândit prin efectul legii este opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară.

Din adresa nr. 4676/02.11.2004 (filele 25-26, dos.6225/2006) rezultă că această conductă a fost pusă în funcțiune în anul 1977, constructorul obținând la acea dată avizele necesare executării obiectivului de la autoritățile competente în baza Decretului nr.237/21.07.1976, iar potrivit art. 23 din același act o suprafață de 119 mp a fost expropriată și trecută în administrarea Întreprinderii de exploatare a conductelor magistrale de gaz metan-actuala Transgaz, iar potrivit disp. art.28 din Legea nr.7/1996 modificată, sunt opozabile față de terți fără înscrierea în cartea funciară drepturile dobândite prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătorești.

Mai mult decât atât, prin adresa nr. 6112/10.04.2003 S. Națională de Transport Gaze Naturale ,,Transgaz” S.A. a înștiințat Consiliul Local al Primăriei Mărăcineni ca în situația în care se solicită eliberarea de certificate de urbanism și autorizații de construire, noile construcții trebuie să fie amplasate în mod obligatoriu la distanța de 50-65 mp de conducta magistrală de transport gaze și totodată a indicat zonele de protecție și a solicitat Consiliului Local să nu avizeze vânzări și cumpărări de terenuri pentru construcții în zona de protecție a conductelor de transport gaze naturale, astfel că nu se pate reține vinovăția pârâtei Transgaz în crearea prejudiciului reclamanților.

Față de considerentele expuse, în raport de disp. art. 998-999 Cod civ. instanța a respins acțiunea față de pârâții H. C. și S. Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș.

In ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata contravalorii terenului în litigiu, calculată la valoarea de circulație; obligarea pârâților la repararea prejudiciului cauzat de faptele acestora constând în diferența de valoare între valoarea terenului la data achiziției acestuia și valoarea actuală de cumpărare a aceluiași teren; obligarea pârâților la plata de despăgubiri materiale în sumă de 1000 Ron reprezentând cheltuieli efectuate în vederea clarificării situației juridice a terenului; obligarea pârâților de a înlocui suprafața de teren ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare cu o suprafață egală și echivalentă valorii situată în perimetrul aceleiași localități, instanța a reținut că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Obiectul contractului de vânzare-cumpărare l-a constituit suprafața de 3497,66 mp teren arabil, care a putut fi folosit de reclamanți cu această destinație începând cu data dobândirii și până în prezent. Bunul vândut corespunde cu mențiunile înscrise în contractul de vânzare-cumpărare. Chiar dacă reclamanții au avut intenția să edifice o construcție pe acest teren, nu și-au manifestat-o atunci când au semnat contractul de vânzare-cumpărare și nu au condiționat în niciun fel cumpărarea acestui teren de posibilitățile de a edifica o construcție, nu au impus nicio obligație vânzătoarei. Pe teren se poate construi dacă reclamanții deviază conducta de gaz pe cheltuiala lor, astfel cum rezultă din adresa nr.4676/02.11.2004 emisă de ANRNG, depusă la dosarul cauzei.

De asemenea, instanța a reținut din probatoriul administrat că reclamanții au folosința terenului din luna septembrie 2003, sens în care nu sunt îndreptățiți la contravaloarea lipsei de folosință.

Împotriva sentintei mentionate au declarat apel . si reclamantii S. V. si S. R..

În apelul său pârâta . a criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie arătând că nici reclamantii si nici vânzătoarea nu s-au adresat înainte de încheierea contractului de vânzare cumpărare cu o cerere pentru eliberarea unui certificat de urbanism, astfel că instanta a retinut gresit fapta apelantei de a nu informa ( din oficiu, pentru că nimeni nu s-a adresat cu o cerere ) pe reclamantii care nu au solicitat un certificat de urbanism înainte de încheierea contractului de vânzare cu autoarea pârâtului H. C. si nici nu au solicitat vânzătoarei să obtină un astfel de certificat, neavând diligenta prevăzută de lege la cumpărarea imobilului, diligentă apreciată în abstract.

Instanta nu a arătat în ce mod ar fi urmat ca apelanta să informeze pe reclamanti în legătură cu dreptul de servitute al Transgaz, în conditiile în care aceasta nici nu a cunoscut că s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare si nici care au fost dispozitiile legale pe care apelanta ar fi trebuit să le respecte si le-ar fi încălcat.

A arătat apelanta că instanta de fond a stabilit gresit natura cererii cu care reclamantii au învestit instanta, apreciind că ar fi una în răspundere delictuală si nu una în garantie, redhibitorie sau estimatorie, în functie de optiunea cumpărătorului. Viciile au fost aparente, fiind incidente dispozitiile art. 1353 C. Civil.

În dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte că reclamantii sau vânzătoarea H. M. s-ar fi prezentat la sediul apelantei cu o cerere prin care să solicite avizarea vânzării sau cumpărării terenului sau cu vreo cerere prin care să solicite un certificat de urbanism anterior încheierii contractului.

S-a arătat că instanta a stabilit în mod gresit obiectul cererii, fără să-l pună în discutia părtilor, întrucât este evident gresit .

Potrivit prevederilor art. 1352 C. Civil în vigoare la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare, vânzătorul este supus la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut dacă din cauza acestora lucrul nu este bun de întrebuintat, după destinarea sa, sau întrebuintarea sa e atât de micsorată, încât se poate presupune că cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile.

Potrivit dispozitiilor art. 1354 C. Civil, el este răspunzător de viciile ascunse chiar si când nu le-a cunoscut. afară numai dacă în cazul acesta nu se va fi învoit cu cumpărătorul ca să nu răspundă de vicii. Pârâtul H. C. ar fi avut o răspundere contractuală indiferent dacă ar fi cunoscut sau nu existenta viciului. Fiindcă nu rezultă din mijloacele de probă că vânzătoarea ar fi cunoscut sau nu de existenta viciului, instanta a calificat gresit actiunea ca fiind în răspundere delictuală. S-a arătat că viciile invocate de reclamanti în această cauză sunt aparente, nu ascunse, astfel că vânzătorul si cu atât mai putin alte persoane nu au răspundere fată de cumpărător, în concluziile raportului de expertiză tehnică efectuată de expert M. L. si în schita anexă la raport fiind mentionată conducta de gaze la pct. 7-8-9 cu mentiunea că în capătul terenului reclamantilor, la DN 740, se află răsuflătoarea si borna de gaze. Concluzia raportului de expertiză este confirmată si de martorii audiati în fata instantei de fond, respectiv martorul S. N. si Rotita R., care au arătat că reclamantul îsi putea da seama de existenta conductei de gaze aflată pe terenul acestuia, întrucât la capătul terenului acestuia se află DN 740, pe latura de sud a acestui drum aflându-se răsuflătoarea de gaz, care nu poate fi montată decât în prelungirea conductei de gaze si nu perpendicular sau în altă directie, răsuflătoare care are înăltimea de 2 sau 3 metri.

A arătat apelanta că în mod gresit instanta de fond a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, desi acest termen a început să curgă de la data încheierii contractului, dată la care reclamantii au luat la cunostintă de existenta conductei de gaze la capătul terenului cumpărat, existând semne vizibile ale acesteia, iar în subsidiar s-a arătat că termenul de prescriptie a dreptului material la actiune a început să curgă la data de 5 mai 2004, dată la care Transgaz i-a informat pe reclamanti în legătură cu existenta conductei subterane de gaze. În spetă sunt aplicabile prevederile art. 5 din Decretul nr. 167/1958, art. 11 alin.1 si 2 din acelasi act normativ.

S-a sustinut că solutia instantei de fond este gresită si sub aspectul obligării apelantei la plata către reclamanti a diferentei de valoare dintre terenul afectat de conductă si fără conductă. Reclamantii aveau la îndemână o actiune în garantie, fie redhibitorie, fie estimatorie, iar viciile sunt aparente, nu ascunse.

Potrivit prevederilor art. 1355 C. civ., în cazurile prev. de art. 1352 si 1354, cumpărătorul poate sau a întoarce lucrul si a-si primi pretul, sau a opri lucrul si a cere înapoierea unei părti din pret, arbitrate prin experti. De asemenea, potrivit prevederilor art. 1357 C. Civ., dacă vânzătorul nu cunostea viciile lucrului, el nu poate fi apucat decât pentru restituirea pretului si pentru spezele făcute de cumpărător cu ocazia vânzării.

S-a solicitat admiterea apelului, modificarea sentintei si respingerea actiunii fată de apelantă.

În apelul lor, reclamantii S. V. si S. R. au criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie, arătând că instanta de fond a acordat acestora doar suma de 155.361 lei, reprezentând diferenta de valoare dintre terenul afectat de conductă si fără conductă, respingând restul capetelor de cerere si nepronuntându-se pe capătul de cerere ce viza cheltuielile de judecată.

Au arătat reclamantii că gresit instanta de fond a respins actiunea fată de pârâta S. Natională de Transport Gaze Naturale SA, motivând că nu se poate retine vinovătia acesteia în crearea prejudiciului adus acestora. În considerentele sentintei, instanta de fond retine că intimata pârâtă SNTGN Transgaz, în calitate de concesionar al SNT, are instituit un drept de servitute legală de trecere subterană asupra terenurilor proprietatea publică, cât si a terenurilor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice în raport de dispozitiile art. 86,89, 90 din Legea nr. 351/2004. Fată de aceste dispozitii, s-a solicitat să se constate că începând cu . Noului Cod Civil Legea nr. 351 /2004, s-a abrogat astfel că nefiind înlocuită de o altă reglementare, rezultă că se vor acorda despăgubiri si pentru restrângerea dreptului de proprietate prin instituirea drepturilor de uz si servitute în favoarea concesionarilor. Din anul 2011 si până la data pronuntării sentintei pe care o critică, respectiv 02.12.2013, instanta era obligată să constate nevalabilitatea partială a temeiurilor de drept invocate de S. Natională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA cu efect al obligării acesteia, în solidar cu Primăria Mărăcineni, să despăgubească pe reclamanti pentru prejudiciul creat.

Cu privire la Decretul nr. 237/1976 la care instanta de fond face referire, s-a solicitat a se constata că în lista cuprinzând proprietarii ale căror terenuri situate în judetul Arges se expropriază si se trec în proprietatea statului nu este inclusă si . căreia se află terenul proprietatea reclamantilor. S-a solicitat, sub acest aspect, admiterea apelului si obligarea . plata contravalorii beneficiului nerealizat de reclamanti, constând în diferenta de valoare dintre terenul acestora cu conductă si fără conductă, în acest sens fiind si Decizia nr. 725/2012 a Curtii Constitutionale precum si jurisprudenta CEDO.

În ceea ce o priveste pe pârâta Primăria Mărăcineni, s-a arătat că aceasta urmează a fi obligată la plata către reclamanti a sumei de 252.752 lei, reprezentând contravaloarea unui teren cu destinatia constructie casă, în suma actualizată cu rata inflatiei, la repararea prejudiciului cauzat, constând în diferenta de valoare a terenului la data achizitiei acestuia si valoarea actuală de cumpărare a aceluiasi teren.

Instanta de fond a retinut în mod corect vinovătia Primăriei Mărăcineni, în sensul că desi notificată de . privire la existenta conductei pe terenul vânzătoarei H. M. (căreia Primăria i-a reconstituit dreptul de proprietate) si la obligatia de a nu aviza vânzări si cumpărări de terenuri pentru constructii în zona de protectie a conductelor de transport gaze, aceasta nu s-a conformat si nu a adus la cunostinta reclamantilor, în calitate de cumpărători, cele de mai sus. Tot astfel a fost stabilită corect legătura de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu. Reclamantii au avut în vedere la data achizitionării terenului construirea unei case si nu folosirea terenului ca agricol si aceasta a fost si intentia vânzătoarei, asa cum rezultă din anunturile publicate în presa pentru vânzarea terenului.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul desemnat a arătat că valoarea terenurilor din zonă este pentru un astfel de teren între 12 euro si 40 euro pe metru pătrat, însă cu toate acestea, nejustificat a ales valoarea apropiată de limita inferioară, în conditiile în care prin acelasi raport de expertiză s-a stabilit că terenul are toate caracteristicile favorabile ce îi dau un spor de valoare. Cu toate acestea, chiar si în conditiile în care lucrarea de expertiză nu cuprinde valorile reale de circulatie a terenurilor în zonă, instanta era obligată să acorde măcar această minimă valoare stabilită de expert pe capătul 1 de cerere, de 44.332 euro .

S-a solicitat refacerea raportului de expertiză evaluatorie a terenului, în scopul solutionării capătului 1 de cerere, în forma compensării acestui teren cu valoarea bănescă. Pentru cumpărarea terenului în litigiu, reclamantii au făcut un împrumut bancar de_ lei, plătibil în rate, cu dobândă de 24 % pe an, până în 2008.

Instanta de fond s-a pronuntat numai cu privire la capătul 4 de cerere, prin care s-a solicitat obligarea pârâtilor la plata despăgubirilor materiale în sumă de 1000 lei reprezentând cheltuielile efectuate în vederea clarificării situatiei juridice a terenului si a utilizării lui efective, capăt de cerere respins nemotivat.

S-a sustinut că instanta de judecată a omis să se pronunte pe cheltuielile de judecată constând în onorarii de experti, avocati si taxe judiciare de timbru achitate de reclamanti din anul 2006 si până în prezent.

S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentintei si admiterea actiunii astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinările depuse la dosar S. Natională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Medias si H. C. au solicitat respingerea apelului declarati de reclamantii S. ca nefundat, arătându-se, în esentă, că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 88 si 90 alin.2 din Legea nr. 351/2004 potrivit cu care dreptul de uz si servitute legală asupra proprietătilor afectate de capacitătile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existentei acestora. Prevederile acestui act normativ se aplică pentru obiectivele deja construite pe perioada existentei acestora, iar reclamantii aveau obligatia legală de a solicita autoritătii administrativ teritoriale un certificat de urbanism, prin care aceasta să le facă cunoscut regimul juridic, economic si tehnic al terenului. De asemenea, chiar dacă reclamantii aveau în plan să edifice o constructie pe acest teren, nu si-au manifestat această intentie si nu au impus nici-o obligatie vânzătoarei, iar pe teren se poate construi dacă reclamantii deviază conducta de gaze pe cheltuiala lor.

În ceea ce priveste apelul Primăriri Mărăcineni, prin întâmpinarea formulată, reclamantii au solicitat respingerea acestuia, întrucât obligatia de informare a cumpărătorilor cu privire la interdictia de vânzare a terenului exista în sarcina acesteia, cu atât mai mult cu cât la data de 10.04.2003 societatea de Gaze Naturale Transgaz Medias comunicase Primăriei Mărăcineni sub nr. 1361, o adresă prin care se arăta că pe terenul ce face obiectul judecătii se afla o conductă de gaze si i se pusese în vedere Primăriei să nu avizeze vânzări si cumpărări de terenuri în zona de protectie a conductelor de transport gaze naturale.

La fila 58 a dosarului, în apel, reclamantii au depus o cerere de aderare la apelul Comunei Mărăcineni prin Primar, în temeiul art. 293 C. pr. civ., solicitând schimbarea solutiei instantei de fond, în temeiul art. 1352 si urm. C. Civ., temei de drept ce a stat la baza cererii introductive de instantă cu privire la vânzător, motivând cererea prin aceea că pârâtului H. C. îi este atrasă răspunderea contractuală indiferent dacă ar fi cunoscut sau nu existenta viciului ascuns al bunului vândut. S-a mai solicitat respingerea ca neîntemeiată a exceptiei prescrisptiei dreptului material la actiune si respingerea motivului al patrulea din apelul Primăriei Mărăcineni, prin care s-a apreciat ca fiind gresită solutia instantei de fond cu motivarea că reclamantii aveau la dispozitie o actiune în garantie.

La dosar au fost depuse concluzii scrise si practică judiciară.

Prin decizia civilă nr. 390/30.04.2014, Tribunalul Arges a admis apelurile reclamantilor S. V. V. si S. R. si pârâtei ., a desfiintat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instantă de fond.

A retinut tribunalul în considerentele deciziei că prin actul de învestire a instantei cu precizările ulterioare, reclamanții S. V. și S. R. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primăria Mărăcineni, H. C., S. Națională de Transport Gaze Naturale ,,Transgaz” S.A și Agenția Națională pentru Resurse Minerale București ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 252.752 lei, reprezentând contravaloarea unui teren cu destinația construcție casă, în sumă actualizată cu rata inflației, obligarea la repararea prejudiciului cauzat de faptele pârâților, constând în diferența de valoare între valoarea terenului la data achiziției acestuia și valoarea actuală de cumpărare a aceluiași teren; obligarea pârâților la plata contravalorii beneficiului nerealizat, constând în diferența de valoare dintre terenul cu conductă și fără conductă; obligarea pârâților la plata despăgubirilor materiale reprezentând cheltuielile efectuate în vederea clarificării situației juridice a terenului și a utilizării lui efective în scopul pentru care a fost achiziționat. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâților să înlocuiască suprafața de teren pe care a dobândit-o prin act de vânzare-cumpărare de la H. M. cu o suprafață egală și echivalentă din punct de vedere al valorii în perimetrul aceleiași localități, cu cheltuieli de judecată, motivând actiunea în esentă pe existenta contractului de vânzare – cumpărare încheiat la data de 25.09.2003 si autentificat sub nr. 4231 de BNP P. prin care H. M. (autoarea pârâtului H. C. ) a vândut reclamantilor S. A V. si S. R. suprafata de 3.497,66 mp teren arabil, situat în intravilanul localitătii Mărăcineni ., cu vecinii: N- B. D.; S- canal ; V- V. C. si E- rest proprietate, limitele si configuratia terenului ce face obiectul contractului fiind cele din schita cadastrală proformă anexă la act .

Se constată din examinarea actiunii că reclamantii au înteles să întemeieze în drept actiunea pe prevederile art. 998-999 C.Civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală dar si pe prevederile art. 1352 si urm C.Civil, referitoare la răspunderea civilă contractuală, tinând seama că în spetă reclamantii au făcut apărări si au invocat existenta contractului de vânzare cumpărare intervenit între ei si autoarea pârâtului H. C., iar premisa angajării răspunderii civile contractuale este aceea că între cel chemat să răspundă si cel fată de care se răspunde să existe un contract, o legătură contractuală.

Raportat la textele de lege sus invocate, tribunalul a retinut că potrivit prevederilor art. 998 -999 C. Civil „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greseală s-a ocazionat a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa”.

Tot astfel, potrivit prevederilor art. 1352 C. Civil, „vânzătorul este supus la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, dacă din cauza acelora, lucrul nu este bun de întrebuintat, după destinatia sa, sau întrebuintarea sa e atât de micsorată încât se poate presupune că cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce a dat, de nu i-ar fi cunoscut viciile.

Examinând considerentele sentintei civile apelate, tribunalul a constatat că prima instantă a analizat litigiul dintre părti numai sub aspectul răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998-999 C.Civil, retinând în esentă că angajarea răspunderii civile delictuale implică îndeplinirea cumulativă a celor patru conditii, pe care le-a si analizat, pierzând însă din vedere că reclamantii au invocat ca temei legal si răspunderea civilă contractuală întemeiată pe prevederile art. 1352 si urm. C.Civ., aspect pe care l-a lăsat neanalizat, încălcând astfel principiul disponibilitătii

Desfăsurarea procesului civil este guvernată de principii generale precum principiul formalismului, principiul contradictorialitătii, principiul disponibilitătii, principiul publicitătii, principiul oralitătii, principiul nemijlocirii si principiul continuitătii.

Prin principiul disponibilitătii se întelege faptul că părtile pot determina existenta procesului prin stabilirea cadrului procesual în privinta obiectului si participantilor la proces, a faptelor si etapelor pe care procesul le parcurge. Dreptul părtilor de a determina limitele procesului este, în principiu, neîngrădit, ceea ce înseamnă că instanta este obligată să se pronunte numai cu privire la ceea ce s-a cerut, neputând să se pronunte asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunte asupra unui lucru cerut.

În spetă, sentinta civilă apelată a fost pronuntată de instanta de fond cu încălcarea principiului disponibilitătii, ceea ce atrage nulitatea acesteia.

Asa fiind tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale sus invocate, retinând că si reclamantii au formulat apel criticând sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie, iar prin cererea intitulată „de aderare” la apelul Comunei Mărăcineni prin Primar formulată în sedinta publică din 24.04.2014 si prin întâmpinarea notele scrise depuse la dosar în apel au învederat aspecte legate de răspunderea civilă contractuală, apreciind că prin modul în care a solutionat cauza prima instantă nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 297 C. pr. civ., a admis apelurile formulate, a desfiintat sentinta si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instantă de fond, ca să solutioneze litigiul dintre părti asa cum

s-a solicitat prin actul de învestire, cu analizarea conditiilor răspunderii civile delictuale si răspunderii civile contractuale si a se avea în vedere de instanta de rejudecare si sustinerile făcute de părti în cursul judecătii în fata instantei de apel.

Împotriva deciziei civile nr.390 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Argeș, a formulat recurs pârâtul H. C., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, pârâtul a invocat dispozițiile de modificare prevăzute de art.304 pct.9 și art.304 pct.7 Cod procedură civilă.

A sustinut pârâtul că hotărârea este nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.297 al.1 Cod procedură civilă, aceasta întrucât dacă tribunalul a constatat că s-a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, soluția corectă era de anulare a hotărârii și de judecare a procesului, cu evocarea fondul, întrucât o a doua trimitere nu mai era posibilă, chiar dacă părțile au solicitat expres.

O a doua critică, a vizat nelegalitate hotărârii în raport de dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, cu referire la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de aderare la apelul formulat de . de reclamanți.

Deși o atare cerere ar fi inadmisibilă după părerea pârâtului, instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel.

De aceea s-a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Reclamanții S. V. și S. R. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului.

Prin decizia civilă nr. 1415/10 decembrie 2014, Curtea de Apel P. a admis recursul declarat de pârâtul H. C., a casat decizia si a trimis cauza spre rejudecare la acelasi tribunal.

Instanța de recurs a retinut în considerentele deciziei că sunt întemeiate în parte criticile formulate și numai în ceea ce privește critica referitoare la nepronunțarea tribunalului asupra cererii de aderare la apel, întrucât în raport de data introducerii acțiunii și a primei soluții de casare, pronunțată înainte de . Legii nr.202/2010, tribunalul putea să dispună o nouă casare cu trimitere.

Soluția este însă greșită, întrucât trebuia să se observe că instanța de fond a analizat acțiunea nu numai în raport de răspunderea civilă delictuală, ci și din punct de vedere al răspunderii contractuale, așa încât nu se impunea casarea cu trimitere.

Dar instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel asupra cererii de aderare la apel formulată de reclamanți, ceea ce atrage soluția de admitere a recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare la tribunal, pentru a se soluționa această cerere.

S-a dispus ca instanta de trimitere să aibă în vedere și să analizeze susținerile făcute de pârât cu privire la această cerere prin motivele de recurs.

În rejudecare, apelantii reclamanti S. V. si S. R. precum si intimatul H. C. au depus la dosar note scrise .

Prin decizia civilă nr. 778/12.03.2015, Tribunalul Argeș a admis apelul declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 9655/ 02.decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimați fiind pârâții S. N. DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAS și H. C. si reclamanti fiind S. V. si S. R., a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea față de această pârâtă, menținând în rest sentința.

A fost respins apelul reclamanților S. V. și S. R., ca nefondat și a fost respinsă cererea de aderare la apel ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4921/30.09.2003 de BNP S. A., reclamanții S. V. și S. R., în calitate de cumpărători, au dobândit de la numita H. M. (mama pârâtului H. C. care este unicul moștenitor al vânzătoarei H. M., decedată la data de 01.06.2005, conform Certificatului de Mostenitor nr. 57/27.06.2005) dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 3.497,66 mp situat în intravilanul ., cu vecinătățile: N- B. D., S- Canal, V- V. C., E- Rest proprietate, contra sumei de_ lei, limitele si configuratia terenului fiind cele din schita cadastrală proformă anexă la act – fila 6 dosar fond .

Observând cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare sus mentionat, se constată că obiectul acestuia l-a constituit suprafața de 3497,66 mp teren arabil, că bunul vândut corespunde cu mențiunile înscrise în contractul de vânzare-cumpărare si chiar dacă reclamanții au avut intenția să edifice o construcție pe acest teren, nu și-au manifestat-o atunci când au semnat contractul de vânzare-cumpărare, nu au condiționat în niciun fel cumpărarea acestui teren de posibilitățile de a edifica o construcție si nu au impus nicio obligație vânzătoarei.

Prin adresa nr.6112/10.04.2003, societatea Transgaz a înștiințat Consiliul Local al Primăriei Mărăcineni că în situația în care se solicită eliberarea de certificate de urbanism și autorizații de construire, noile construcții trebuie să fie amplasate în mod obligatoriu la distanța de 50-65 mp de conducta magistrală de transport gaze (f.20 dos. 6225/2006). Prin aceeași adresă, se solicită Primăriei Mărăcineni să nu avizeze vânzări și cumpărări de terenuri pentru construcții în zona de protecție a conductelor de transport gaze naturale.

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4921 încheiat între reclamanți în calitate de cumpărători și H. M. în calitate de vânzătoare a fost încheiat la data de 30.09.2003, asadar ulterior notificării sus arătate adresată de către societatea Transgaz Comunei Mărăcineni – prin Consiliul Local.

Nu rezultă din probatoriul administrat faptul că vânzătoarea H. M. (care a decedat la 01.06.2005) ar fi avut cunoștință despre existența conductei de gaz pe terenul pe care l-a înstrăinat reclamantilor, după cum nu rezultă că reclamantii sau vânzătoarea ar fi solicitat înainte de încheierea contractului de vânzare cumpărare pe baza unei cereri adresate apelantei . certificat de urbanism, asa încât nu poate fi imputată apelantei de fată fapta de a nu fi informat din oficiu (pentru că nimeni nu s-a adresat cu o cerere) pe reclamanti sau pe vânzătoarea către acestia despre existenta conductei pe terenul în litigiu, în lipsa solicitării de către ei a unui certificat de urbanism înainte de încheierea contractului de vânzare cu autoarea pârâtului H. C. sau a unei cereri prin care să solicite avizarea vânzării sau cumpărării terenului .

În raportul de expertiză întocmit de expert D. G. se mentionează că terenul în litigiu este străbătut de la Nord la Sud, în zona mediană a acestuia, de magistrala de gaze, proprietatea ., adâncimea pe latura sudică fiind de 1,47 m, care ajunge pe latura nordică la 1,57 m (fila 92 dosar fond), în completarea lucrării acelasi expert arătând că vis-a-vis de terenul reclamantilor, la aprox. 21 m, se află o bornă de beton cu înăltimea de 0,8 m, care marchează traseul conductei de gaze, respectiv o schimbare a directiei acestei conducte si la aprox. 27 m de terenul reclamantilor se află o teavă cu diametrul de 150 mm pentru aerisire, de asemenea că aceste elemente constituie repere în ceea ce priveste conducta de gaze, ele dând imediat indicii în acest sens specialistilor în domeniu, dar trec neobservate sau nu li se acordă nicio importantă de către majoritatea cetătenilor, obligativitatea evidentierii traseului conductei de gaze pe Planul de Urbanism General (PUG) revenind proiectantului (executantului) acestui PUG, documentele eliberate de Primărie în scopul unei tranzactii fiind în conformitate cu PUG-ul, precizându-se în acestea eventualele restrictii (filele 138-139 dosar fond).

Din actele dosarului si sustinerile părtilor rezultă că reclamantii aveau în plan să edifice o constructie pe acest teren, însă nu si-au manifestat această intentie la momentul cumpărării terenului si nu au impus nicio obligatie vânzătoarei, iar pe teren se poate construi numai dacă reclamantii deviază conducta de gaze pe cheltuiala lor.

Martorul S. N., audiat în cauză la cererea reclamantilor, a arătat că reclamantul i-a adus la cunostintă că a cumpărat un teren cu probleme, terenul are categoria de folosintă agricol, este intravilan si reclamantul avea obligatia anterior perfectării contractului de vânzare cumpărare să solicite eliberarea unui certificat de urbanism în care ar fi fost mentionate existenta unor conducte de gaze, alte utilităti, conducte de apă sau energie electrică. A mentionat martorul că reclamantul îsi putea da seama de existenta conductei de gaze aflată pe terenul său întrucât la capătul terenului se află DN 740, pe latura de sud a terenului fiind pozitionată răsuflătoarea de gaz care nu poate fi montată decât în prelungirea conductei de gaze si nu perpendicular sau în altă directie, răsuflătoare care are înăltimea de cca 2 sau 3 metri în planul de urbanism general, fiind mentionată această conductă peterenul reclamantilor, conform hărtilor comunicate de Transgaz. S-a arătat că anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare, nici reclamantul si nici pârâtul nu au solicitat prezentarea planului general de urbanism si abia ulterior, după un an de zile s-a solicitat prezentarea acestuia de către reclamant (fila 185 – 186 dosar fond).

Si martora Rotita R. a arătat în declaratia sa că în perioada 2000- 2001, existau semne exterioare ale unor conducte cu dimensiuni foarte mari, fără a putea preciza dacă exista conducta de gaze sau de petrol. Aceste conducte se aflau la capătul terenului si nu efectiv pe acesta, în prezent terenul fiind înconjurat de constructii.

Rezultă în raport de declaratiile martorilor audiati si de prevederile art. 1353 din vechiul Cod Civil (potrivit cu care vânzătorul nu este răspunzător de viciile aparente si despre care cumpărătorul a putut singur să se convingă) că reclamantii au cunoscut sau au putut să cunoască despre existenta conductei de gaze aflată pe teren .

În ceea ce priveste critica apelantei potrivit cu care instanta de fond a calificat gresit actiunea si a stabilit că natura cererii cu care reclamantii au învestit instanta ar fi una în răspundere delictuală si nu una în garantie, redhibitorie sau estimatorie, în functie de optiunea cumpărătorului, tribunalul a apreciat ca este neîntemeiată în raport de decizia de casare nr. 1415/10 decembrie 2014, prin care Curtea de Apel P. a statuat cu putere de lucru judecat că instanța de fond a analizat acțiunea nu numai în raport de răspunderea civilă delictuală, ci și din punct de vedere al răspunderii civile contractuale .

Apelanta . cauză, critică în această calitate solutia primei instante în ceea ce priveste respingerea cererii de chemare în judecată fată de intimatul H. C., or, sub acest aspect tribunalul a retinut că apelanta poate formula apărări si poate cere respingerea actiunii îndreptate împotriva sa si nu modificarea hotărârii primei instante în sensul admiterii actiunii reclamantilor fată de intimatul H., de vreme ce o admitere a apelului acestei pârâte nu ar avea ca efect direct atragerea răspunderii intimatului H. în raport cu reclamantii.

În ceea ce priveste prevederile art. 1352, 1353 si 1354 C. Civil în vigoare la data încheierii contractului (referitoare la răspunderea de viciile lucrului vândut), evidentiate în apelul său de pârâta . care ...„ vânzătorul este supus la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, dacă din cauza acelora lucrul nu este bun de întrebuintat, după destinatia sa, sau întrebuintarea sa e atât de micsorată, încât se poate presupune că cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile”, vânzătorul nu este răspunzător de viciile aparente si despre care cumpărătorul a putut singur să se convingă”.Eleste răspunzător de viciile ascunse, chiar si când nu le-a cunoscut, afară numai dacă în cazul acesta nu se va fi învoit cu cumpărătorul ca să nu răspundă de vicii”, tribunalul a retinut că în raport de această apelantă, regulile temeiurilor legale invocate nu-si găsesc aplicabilitate, întrucât contractul de vânzare- cumpărare este încheiat între alte părti, respectiv între reclamantii S. si intimatul H. C., intimat fată de care reclamantii nu au adus critici sentintei si nu au înteles să formuleze apel. Cu aceeasi motivare a fost apreciată ca neîntemeiată si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocată de apelanta ..

Angajarea răspunderii civile delictuale implică îndeplinirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, vinovăția, cauzarea unui prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Prin faptă licită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înțelege orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar ca fapta ilicită să fie săvârșită cu vinovăție, care se defineste ca atitudinea psihică pe care autorul a avut-o în momentul săvârșirii faptei ilicite față de faptă și urmările acesteia.

De aceea tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale sus invocate, văzând si prevederile art. 998 - 999 C. Civil, apreciind că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a apelantei .,întrucât reclamantii sau vânzătoarea nu au solicitat înainte de încheierea contractului de vânzare cumpărare pe baza unei cereri adresate apelantei eliberarea unui certificat de urbanism si prin urmare nu poate fi imputată apelantei de fată fapta de a nu fi informat din oficiu pe reclamanti sau pe vânzătoarea către acestia despre existenta conductei pe terenul în litigiu, în lipsa solicitării de către ei a unui certificat de urbanism înainte de încheierea contractului de vânzare cu autoarea pârâtului H. C. sau a unei cereri prin care să solicite avizarea vânzării sau cumpărării terenului, în temeiul art. 296 C. pr. civ. a admisapelul acesteia, a schimbat sentinta si a respins actiunea reclamantilor fată de această pârâtă, mentinând în rest sentinta.

Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă apelată prin prisma criticilor formulate de reclamantii S. V. si S. R., tribunalul a constatat că apelul acestora este nefondat.

Astfel, prima critică adusă sentintei de apelanti, în sensul că gresit instanta de fond a respins actiunea fată de pârâta S. Natională de Transport Gaze Naturale „ Transgaz „ SA motivând că nu se poate retine vinovătia acesteia în cearea prejudiciului reclamantilor, a fost apreciată ca neîntemeiată de tribunal, întrucât potrivit prevederilor art. 88 si 90 alin.2 din Legea gazelor naturale nr. 351/2004, dreptul de uz pentru asigurarea functionării normale a capacitătii se întinde pe toată durata de functionare a capacitătii, iar exercitarea acestui drept se face ori de câte ori este necesar pentru functionarea capacitătii. Exercitarea drepturilor de uz si servitute legală asupra proprietătilor afectate de capacitătile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existentei acestora.

Prin urmare, legea consfinteste exercitarea acestui drept fără a conditiona existenta lui de acordul proprietarului si fără să prevadă în sarcina concesionarului o obligatie corelativă de plată a unei sume de bani către proprietarul imobilului afectat. Este real că art. 90 alin.2 din Legea nr. 351/2004 a fost abrogat începând cu . Noului Cod Cicil prin Legea nr. 71/2011, însă prevederile acestui act normativ se aplică pentru obiectivele deja construite, pe perioada existentei acestora, întrucât Codul civil prevede că efectele produse în timp ale unei situatii juridice sunt stabilite de legea în vigoare la momentul la care se realizează fiecare efect în parte, prin urmare o lege nouă, ulterioară, nu poate aduce atingere constituirii, modificării sau stingerii situatiilor juridice anterioare.

În spetă, a arătat tribunalul, conducta magistrală de transport gaze naturale care traversează terenul proprietatea apelantilor reclamanti a fost pusă în functiune în anul 1977, astfel că la data achizitionării terenului de către reclamanti acestia aveau, printr-o minimă diligentă, posibilitatea de a constata că terenul este subtraversat de o conductă de gaze naturale, la capătul terenului existând o răsuflătoare care marca existenta conductei. Prin urmare, reclamantii nu pot invoca propria culpă, prin faptul că nu au cunoscut situatia juridică a terenului, ei având posibilitatea de a solicita unitătii administrativ teritoriale un Certificat de Urbanism prin care să le fie făcut cunoscut regimul juridic, economic si tehnic al terenului, solicitarea fiind cu atât mai necesară cu cât era făcută în scopul realizării unei constructii, însă nu au procedat ca atare, aspect dezbătut pe larg si în motivarea apelului pârâtei . s-a arătat că chiar dacă reclamantii aveau în plan să edifice o constructie pe acest teren nu si-au manifestat această intentie si nu au impus nicio obligatie vânzătoarei, iar pe teren se poate construi decât dacă reclamantii deviază conducta de gaze pe cheltuiala lor.

De aceea tribunalul, sub aspectul criticii sus mentionate, a apreciat că este neîntemeiată, astfel că a stabilit că în mod corect instanta de fond a respins cererea reclamantilor formulată în contradictoriu cu pârâta . fiind temeinică si legală.

În ceea ce priveste critica adusă de apelantii reclamanti sentintei referitoare la gresita respingere a cererii de obligare a Primăriei Mărăcineni la plata sumei de 252.752 lei, reprezentând contravaloarea terenului cu destinatie de constructie casă în sumă actualizată cu rata inflatiei, la plata prejudiciului cauzat constând în diferenta între valoarea terenului la data achizitiei acestuia si valoarea actuală de cumpărare a aceluiasi teren, tribunalul a stabilit că este neîntemeiată întrucât, contrar sustinerilor apelantilor, intimata pârâtă nu se face vinovată de fapta de a nu se fi conformat obligatiei de aducere la cunostinta reclamantilor- în calitate de cumpărători a situatiei juridice si mai ales tehnice a imobilului teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare- cumpărare analizat în cauză, nefiind întrunite în cauză conditiile răspunderii civile delictuale sub aspectul învederat.

Este real că prin adresa nr.6112/10.04.2003, societatea Transgaz a înștiințat Consiliul Local al Primăriei Mărăcineni că în situația în care se solicită eliberarea de certificate de urbanism și autorizații de construire, noile construcții trebuie să fie amplasate în mod obligatoriu la distanța de 50-65 mp de conducta magistrală de transport gaze si că prin aceeași adresă s-a solicitat Primăriei Mărăcineni să nu avizeze vânzări și cumpărări de terenuri pentru construcții în zona de protecție a conductelor de transport gaze naturale. Însă, astfel cum s-a arătat deja, chiar dacă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4921 a fost încheiat între reclamanți- în calitate de cumpărători și H. M.- în calitate de vânzătoare la data de 30.09.2003, ulterior notificării sus arătate, reclamantii nu au făcut dovada că ar fi solicitat înainte de încheierea contractului de vânzare cumpărare pe baza unei cereri adresate intimatei, eliberarea unui certificat de urbanism, asa încât nu poate fi imputată apelantei de fată fapta de a nu fi informat din oficiu pe reclamanti sau pe vânzătoare despre existenta conductei pe terenul în litigiu, în lipsa solicitării de către ei a unui certificat de urbanism înainte de încheierea contractului de vânzare cu autoarea pârâtului H. C. sau a unei cereri prin care să solicite avizarea vânzării sau cumpărării terenului.

Prin urmare, a apreciat tribunalul, nefiind îndeplinite conditiile răspunderii civile declictuale, nu poate fi obligată pârâta la a suporta contravaloarea terenului reclamantilor, astfel cum se solicită si nici la repararea pretinsului prejudiciu cauzat acestora, constând în diferenta între valoarea terenului la data achizitiei si valoarea actuală de cumpărare a aceluiasi teren, solutia instantei de fond fiind sub aspectul învederat temeinică si legală.

Sustinerea potrivit cu care instanta de fond a analizat numai capătul 4 de cerere pe care l-a respins nemotivat a fost privită de tribunal ca neîntemeiată, întrucât în considerentele sentintei civile apelate, contrar sustinerilor reclamantilor apelanti, instanta de fond a analizat toate capetele de cerere cu care a fost învestită, iar în ceea ce priveste critica legată de cheltuielile de judecată, tribunalul, în raport de prevederile art. 274 alin.1 C. pr. civ. si văzând modul de solutionare a apelului pârâtei . că această critică este neîntemeiată.

De aceea tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale sus invocate, în temeiul art. 296 C. pr. civ. a respins apelul reclamantilor ca nefondat.

În ceea ce priveste cererea de aderare la apel, tribunalul a retinut că la fila 58 a dosarului, reclamantii apelanti S. V. si S. R. au formulat cerere de aderare la apelul Comunei Mărăcineni prin Primar, prin care au solicitat admiterea apelului si schimbarea în parte a solutiei primei instante, în temeiul art. 1352 si urm C. Civil, temei legal ce a stat si la baza cererii introductive de instantă cu privire la vânzător, arătând în motivare că în timp ce Primăriei Mărăcineni si . este atrasă răspunderea civilă delictuală, pârâtului H. C. îi este atrasă răspunderea contractuală, indiferent dacă ar fi cunoscut sau nu despre existenta viciului ascuns al bunului vândut. Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, s-a solicitat respingerea, iar cu privire la celelalte sustineri s-a solicitat de asemenea respingerea acetora.

În raport de această cerere de aderare la apel tribunalul a retinut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 293 alin.1 C. pr. civ. anterior, a arătat tribunalul, intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instante. Cererea se poate face până la prima zi de înfătisare.

Prin urmare, textul de lege sus invocat are în vedere situatia intimatului, a celui care nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instante, ceea ce nu este cazul în spetă, reclamantii fiind titularii unui apel principal.

Aderarea la apel este o posibilitate, pentru intimatul care nu a declarat apel în termenul legal, de a obtine totusi schimbarea hotărârii primei instante. Asadar, prin apelul incident se urmăreste schimbarea hotărârii primei instante.

În cazul de fată, a motivat tribunalul, reclamantii S. V. si S. R. au cerut pe calea apelului principal să fie admisă în totalitate actiunea fată de pârâtele C. Mărăcineni si . în apelul său pârâta . să fie respinsă în totalitate actiunea reclamantilor S. V. si S. R., prin urmare tribunalul a retinut că reclamantii S. nu ar putea uza pe lângă apelul principal si de apel incident si ca efect al aderării la apelul Comunei Mărăcineni să fie admisă actiunea fată de pârâtul H. C., întrucât . său nu a avut această solicitare si nu a cerut ca pârâtul H. C. să fie obligat la plata unor sume de bani către reclamanti, ci a solicitat respingerea actiunii reclamantilor fată de ea .

Pe de altă parte, chiar în lipsa unui apel principal, reclamantii nu ar fi putut pe calea aderării la apelul Comunei Mărăcineni să ceară schimbarea hotărârii în sensul cerut de . această apelantă a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

De aceea, tribunalul în raport de considerentele arătate si retinând că reclamantii au formulat apel principal, nefiind intimati în sensul art., 293 C. pr. civ., a apreciat cererea de aderare la apel ca inadmisibilă si a respins-o ca atare.

Împotriva deciziei civile nr.778/12.03.2015 pronunțată de Tribunalul Argeș au declarat recurs reclamanții S. V. și S. R., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Susțin recurenții, sub un prim motiv de recurs că, soluția pronunțată încalcă dispozițiile art. 21 din Legea nr. 51/1995 rap. la art. 26 Cod pr. civilă, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.

Arată că apărătorul ales al intimatului-pârât H. C. a fost avocat A. P., decanul Baroului Argeș, respectiv soțul doamnei judecător C. M. P., din cadrul Tribunalului Argeș.

Astfel, potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 51/1995 pentru exercitarea profesiei de avocat, republicată ,,Profesia de avocat nu poate fi exercitată la instanțele, precum și la parchetele de pe lângă acestea ... unde soțul avocatului sau ruda ori afinul sau până la gradul al treilea inclusiv, îndeplinește funcția de judecător sau procuror, indiferent de secția, direcția, serviciul sau biroul în care își desfășoară activitatea”.

Prin „omiterea” punerii în vedere a apărătorului, de către instanță, a faptului că se află sub imperiul unei interdicții legale, soluția actului de justiție a fost influențată de relațiile personale și familiale dintre apărătorul pârâtului și soția sa, colegă cu judecătorii ce au compus completul de judecată și care se afla în cadrul aceleiași instanțe.

Or, din această „omisiune” rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că obiectivitatea completului de judecată a fost știrbită, de aici luând naștere și soluția discutabilă și cu mari lacune pronunțate în cauză, dată cu încălcarea legii și aflata, în contradicție cu propriile convingeri ale aceleași instanțe, deja exprimate într-o soluție precedentă.

Sub un alt aspect, recurenții critică soluția pronunțată după casare, prin care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în cauză fiind incidente prevederile art. 304 pct. 6 Cod proc. civilă.

Prin decizia civilă nr. 390/30.04.2014, înainte de casare, Tribunalul Argeș le-a admis apelul lor și al pârâtei Primăriei Mărăcineni, a desființat soluția instanței de fond prin care fusese admisă acțiunea și a trimis cauza spre rejudecare la fond, pentru ca instanța să se pronunțe cu privire la capătul de cerere ce vizează atragerea răspunderii civile contractuale în privința intimatului-pârât H. C..

Prin decizia civilă nr. 1415/2014, Curtea de Apel Pitești a admis în parte recursul formulat de pârâtul H. C., doar cu privire la critica adusă de acesta privind admiterea cererii de aderare la apelul pârâtei . consecință era pronunțarea unei soluții și sub aspectul atragerii răspunderii civile contractuale a pârâtului H. C..

Susțin recurenții că, deși considerentele fac parte integrantă din dispozitiv, potrivit deciziei nr. 4160/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neindicarea explicită a limitelor casării și în dispozitivul soluției a condus instanța de apel, respectiv, Tribunalul Argeș ca, în rejudecare după casare, să depășească limitele casării, pronunțând o soluție prin care acordă părții mai mult decât s-a cerut, încălcând astfel prevederile art. 315 Cod proc. civilă, potrivit cu care hotărârile date în recurs problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecători.

Astfel, după casare, Tribunalul Argeș, în aceeași compunere, a înțeles să se pronunțe nu numai în limitele casării, deci cu privire exclusivă la admisibilitatea cererii de aderare la apelul formulat de . dispusese Curtea de Apel, ci să rejudece apelurile în întregul lor, pronunțând o soluție contrară primei, și anume de respingere a apelului, deși motivele erau identice cu cele ce conduseseră la pronunțarea deciziei civile nr. 390/30.04.2014.

Susțin recurenții că soluția pronunțată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod pr. civilă.

Astfel, arată recurenții, instanța de casare, respectiv Curtea de Apel Pitești a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel nu este sinonim cu trimiterea cauzei la aceeași judecători care au soluționat deja cauza, prin decizia civilă nr. 390/2014.

Pe fondul cauzei, recurenții critică soluția recurată, întrucât a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.

Arată recurenții că în mod greșit a fost admis apelul formulat de pârâta . respins cererea introductivă, cu consecința repunerii în discuție a răspunderii civile delictuale a Primăriei.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a apreciat că „nu rezultă din probatoriul administrat faptul că vânzătoarea H. M. ar fi avut cunoștință despre existența conductei de gaz pe terenul pe care l-a înstrăinat reclamanților, după cum nu rezultă că reclamanții sau vânzătoarea ar fi solicitat înainte de încheierea contractului pe baza unei cereri adresate apelantei, Primăria Comunei Mărăcineni, eliberarea unui certificat de urbanism”.

Arată recurenții că în mod greșit instanța a apreciat că nu ar putea fi imputată pârâtei . a nu fi informat din oficiu pe reclamanți sau pe vânzătoare despre existența conductei pe terenul în litigiu.

Precizează reclamanții că este culpa Comunei Mărăcineni, singura informată de către Transgaz despre existența conductei. De asemenea, . care reconstituise titlul de proprietate către vânzătoare și astfel, din oficiu, ar fi trebuit să o informeze pe aceasta din urmă cu privire la situația reală a terenului și asupra faptului că imobilul este grevat de o servitute care îl face inutilizabil, în mare măsură chiar și pentru activitatea agricolă.

Contrar aprecierilor instanței, sarcina informării Oficiului de Cadastru Argeș și al vânzătoarei cu privire la existența acestei conducte revenea chiar intimatei-pârâte .-o parte, în lumina Decretului nr.237/1976, privind exproprierea unor terenuri, cât și a adresei nr. 6112/10.04.2003 emisă de TransGaz SA, prin care această societate aducea la cunoștința Primăriei despre existența conductei.

Inacțiunea Comunei Mărăcineni de a interzice vânzarea terenurilor aflate în zona protejată și de a informa despre existența unei conducte de transport gaze, atrage răspunderea sa delictuală

Mai mult decât atât, Primăria M. fusese notificată de SNTGR TransGaz SA cu privire la existența acestei conducte, lucru ce a fost recunoscut de toate părțile din dosar.

De asemenea, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, din consultarea documentației care a stat la baza aprobării Planului de Urbanism General al Primăriei Mărăcineni, nu există avizul TansGaz.

Astfel, experta a precizat că nici în documentația cadastrală a terenurilor reclamanților, avizată de OCPI Argeș, nu există materializată conducta magistrală de gaz.

In aceste condiții este fără relevantă susținerea instanței, potrivit căreia nu ar putea fi atrasă răspunderea pârâtei . nu ar fi solicitat un certificat de urbanism, atâta vreme cât la vremea cumpărării terenului, aceasta conductă nu era marcată nici pe planul de urbanism al Comunei, nici în documentația cadastrală.

Recurenții invocă jurisprudența CEDO, respectiv Cauza Sporrong și I. Lonnroth c. Suediei care evoca faptul că, atunci când dreptul de proprietate devine precar, fiind afectat în însăși substanța lui, iar interdicțiile se constituie într-o povară specială și excesivă, proprietarul are dreptul fie de a reclama scurtarea duratei interdicției, fie aceea de a cere reparații.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că instanța a încălcat limitele deciziei de casare precum și autoritatea de lucru judecat dobândită cu privire la apelul reclamanților prin sentința civila nr. 9655/2013, pronunțata de Judecătoria Pitești.

Astfel, în mod greșit a apreciat instanța de apel, în rejudecare, că aderarea lor la

apelul formulat de pârâta . inadmisibil, acesta din urmă fiind respins pe fond, prin care solicitase soluționarea cauzei și sub aspectul răspunderii civile contractuale, deoarece prin sentința civilă nr. 9655/2013 instanța a admis acțiunea doar în contradictoriu cu pârâta . respins-o față de pârâtul H. C., invocând prevederile art. 1352 și urm. Cod civil referitoare la răspunderea civilă contractuală.

Prin urmare, susțin recurenții că sunt două situații legate de respingerea nelegală și netemeinică a apelului formulat, și anume:

- rejudecarea a fost dispusă exclusiv pentru a se discuta cererea lor de aderare la apelul Primăriei Mărăcineni, formulat strict pe aspectul atragerii răspunderii civile contractuale a pârâtului H. C..

Astfel, instanța a apreciat, în mod netemeinic, faptul ca reclamanții, în calitate de apelanți nu ar fi putut avea și calitatea de apelanți prin aderare la apelul pârâtei Primăria Comunei Mărăcineni, deoarece, prin apelul formulat în luna ianuarie 2014, au criticat soluția instanței de fond cu privire la greșita respingere a acțiunii față de pârâta S. Naționala TransGaz SA, privind valoarea reparației acordate pentru prejudiciul adus de pârâta . cu privire la cheltuielile făcute în vederea clarificării situației juridice a terenului și a cheltuielilor de judecată din cursul ciclurilor procesuale începute din anul 2006, la zi.

Apreciază recurenții că Tribunalul Argeș, prin decizia recurată nr. 778/2015, era obligat să mențină soluția Tribunalului Argeș pronunțată în decizia nr. 390/2014 prin care fusese admis apelul reclamanților.

Rezultă astfel, că soluția recurată este nelegală, instanța depășind limitele casării și modificând fără temei o soluție ce le era favorabilă și intrase în puterea de lucru judecat, deoarece recursul soluționat de Curtea de Apel Pitești prin decizia nr. 1415/2014 nu viza rejudecarea apelului principal pe fond.

- cu privire la cererea de aderare la apel, susțin recurenții că în mod formal a fost considerată inadmisibilă, fiind respinsă de instanța de apel în rejudecare, atâta vreme cât a fost admis apelul Comunei Mărăcineni, prin care acesta critica motivul de nelegalitate, constatând că instanța a stabilit în mod greșit că natura cererii cu care reclamanții au investit instanta ar fi una în răspundere delictuală.

Mai arată recurenții că pârâta . că, în cauză, ar fi vorba de răspunderea civilă contractuală potrivit art. 1353 Cod civil și deci răspunderea ar trebui să revină vânzătorului H. C..

Arată recurenții că tribunalul a reținut în mod greșit că ar fi solicitat, pe calea apelului principal, să fie admisă în totalitate acțiunea față de pârâtele C. M. și ., pârâta . sau a cerut constatarea răspunderii civile contractuale față de pârâtul H. C. întemeiată pe art. 1355 și urm. Cod civil.

Solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii apelului și respectiv admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată.

La 3.08.2015 Transgaz Mediaș a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamanți, solicitând respingerea acestuia, expunându-și punctul de vedere cu privire la chestiunile prealabile invocate prin cererea de recurs, iar pe fondul căii de atac aratând că reclamanții invocă nulitatea deciziei tribunalului pentru nemotivarea respingerii apelului lor, precizând totodată că în mod corect instanța a stabilit culpa reclamanților raportat la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 350/2001 actualizată.

Intimata a invocat și disp.art. 113 alin. 1 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, susținând că aceste dispoziții instituie un drept de uz și servitute care au ca obiect utilitatea publică, ce au caracter legal și fără înscriere în cartea funciară.

La rândul său, intimatul H. C. a formulat la data de 5.08.2015 întâmpinare, prin care a arătat că disp.art. 21 din Legea nr. 51/1995 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1519/2011 a Curții Constituționale, iar în această situație, decizia pronunțată în apel nu este nelegală, pentru că tribunalul nu a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

S-a susținut de intimat că nu poate fi primită critica recurenților, în sensul că dacă s-a admis apelul comunei Mărăcineni, înseamnă că instanța trebuia să oblige pe vânzătorul bunului la despăgubiri.

De asemenea, a precizat că reclamanții nu puteau uza și de apelul incident și să solicite ca efect al aderării că apelul comunei Mărăcineni să fie admis și să fie admisă acțiunea față de pârâtul comunei Mărăcineni.

Intimata . întâmpinare la data de 8.09.2015, solicitând respingerea apelului ca nefondat, apreciind că motivul de recurs ce vizează încălcarea art. 21 din Legea 51/1995 este nefondat, întrucât av.P. A., este soțul judecătoarei P. C. M. de la Tribunalul Argeș, care funcționează la Secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, ori prezenta cauză

s-a judecat la Secția civilă a Tribunalului.

A mai arătat intimata că și celelalte motive de recurs sunt nefondate, susținând că instanța de apel s-a pronunțat în limitele cererilor de apel cu care a fost învestită.

Prin încheierea nr. 1765/22.09.2015, ÎCCJ a admis cererea de strămutare formulată de recurenți și s-a dispus strămutarea dosarului la Curtea de Apel Ploiești.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr._ la data de 7.10.2015.

Curtea, examinând decizia atacată, nr. 778/12.03.2015 pronunțată de Tribunalul Argeș, prin prisma criticilor invocate de reclamanți, în raport de dispozițiile legale incidente și actele și lucrările dosarelor atașate, reține următoarele :

Critica reclamanților ce vizează nelegalitatea soluției pronunțată de tribunal pentru încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 51/1995 rap. la art. 26 Cod pr. civilă, ceea ce ar atrage, în opinia lor, incidența nr. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, este apreciată de către Curte ca nefondată pentru următoarele argumente:

Astfel, câtă vreme prin decizia nr. 1519/2011 a Curții Constituționale s-a statuat asupra neconstituționalității dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 51/1995, iar magistratul în discuție lucra la o altă secție a tribunalului, nu se poate susține de către reclamanți că decizia pronunțată este nulă pentru încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 51/1995 și art. 26 din Codul de procedură civilă.

Mai mult decât atât, Curtea apreciază că prin admiterea cererii de strămutare, ÎCCJ a garantat tocmai accesul la justiție și dreptul părților la un proces echitabil, ferit de orice suspiciune, neconstituind așadar, astfel cum a sugerat apărătorul ales al recurenților, o dovadă a temeiniciei susținerilor lor referitoare la pretinsa imparțialitate ce ar fi afectat instanța de la care s-a dispus strămutarea.

Critică adusă de reclamanți soluției pronunțată după casare, prin care au pretins că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în cauza fiind incidente prevederile art. 304 pct. 6 Cod proc. civilă, este de asemenea apreciată de către Curte ca nefondată.

Aceasta, deoarece prin decizia nr. 1415/10.12.2014 a Curții de Apel Pitești a fost admis recursul declarat de pârâtul H. C., a fost casată decizia 390/2014 a Tribunalului Argeș, trimițându-se cauza spre rejudecare la același tribunal, astfel că prin casarea deciziei nr. 390/2014 a Tribunalului Argeș și rejudecarea la aceeași instanță a apelului, este firesc că tribunalul trebuia să se pronunțe din nou pe apelul declarat atât de . pe apelul declarat de reclamanții S., situație în care nu se poate susține că ar fi vorba de un plus petita, în sensul reglementat de art. 304 pct. 6 Cod proc. civilă.

Chiar dacă în rejudecare, compunerea completului de judecată de la Tribunalul Argeș a fost aceeași ca în cazul pronunțării deciziei nr. 390/2014, Curtea apreciază că nu se poate susține în recurs nelegalitatea soluției astfel pronunțată, câtă vreme prin decizia 390/2014 a fost trimis spre rejudecare la aceeași judecătorie fondul litigiului, instanța nepronunțându-se pe fond, în timp ce prin decizia atacată în speță, nr. 778/2015, s-a soluționat fondul apelurilor, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 24 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă.

În această situație, Curtea apreciază că nu devin incidente disp.art. 304 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă, ce vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din același cod.

Critica recurenților, pe fondul cauzei, prin care s-a susținut că soluția recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă (arătând aceștia că în mod greșit a fost admis apelul formulat de pârâta .-a respins acțiunea introductiva, cu consecința repunerii în discuție a răspunderii civile delictuale a Primăriei) este nefondată în opinia Curții, deoarece, pe de o parte, contractul de vânzare-cumpărare a terenului în litigiu s-a încheiat între recurenți și numita H. M., iar cumpărătorul era obligat să depună toate diligențele pentru a afla situația juridică a imobilului de la OCPI și nu de la intimata Primăria Mărăcineni, aceasta din urmă neavând vreun drept legal de a interzice vânzarea de imobile între persoane fizice, terenul nefiind în proprietatea primăriei.

Așadar, Curtea reține că nu putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală invocată de recurenți potrivit art. 998-999 Cod civil împotriva Primăriei comunei Mărăcineni, deoarece potrivit „art. 998 - Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara,iar art. 999 - ,,Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijență sau prin imprudența sa”, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate .

Mai mult, Curtea reține că prin Legea nr. 351/2004, abrogată prin Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, la art. 12 alin. 2 se menționa faptul că: „Asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacității energetice se instituie limitări ale dreptului de proprietate în favoarea titularilor autorizațiilor de înființare și de licențe care beneficiază de:

a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării, relocării, retehnologizării sau desființării capacității energetice, obiect al autorizației;

b) dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității, obiect al autorizației de înființare, pentru reviziile, reparațiile și intervențiile necesare;

c) servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea/desființarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii;

d) dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri;

e) dreptul de acces la utilitățile publice.

(3) Drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 14 și se exercită fără înscriere în Cartea funciară pe toată durata existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie.

(4) Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit, pe toată durata existenței acestora.

(5) Exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după . prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor, a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort.

(6) Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, conform prevederilor alin. (5).”

Referitor la motivul de recurs ce se referă la faptul că instanța a încălcat limitele deciziei de casare și autoritatea de lucru judecat dobândită cu privire la apelul reclamanților, Curtea reține că atâta timp cât decizia nr. 390/2014 a Tribunalului Argeș a fost casată în totalitate și trimisă cauza spre rejudecare la același tribunal, nu se poate susține că s-au încălcat limitele deciziei de casare și autoritatea de lucru judecat.( Prin decizia nr. 1415/2014 a Curții de Apel Pitești a fost admis recursul declarat de H. C. împotriva deciziei nr. 390/2014 și casată decizia cu trimitere la același tribunal.)

Astfel, în mod corect a apreciat instanța de apel, în rejudecare, că aderarea reclamanților la apelul formulat de pârâta ., atâta vreme cât reclamanții aveau propria lor cale de atac principală împotriva sentinței, nefiind așadar incidente disp. art. 293¹ alin. 1 Cod proc. civilă.

Curtea apreciază că nu are relevanță că ceea ce s-a solicitat de reclamanți prin apelul principal nu era similar cu ce s-a cerut pe calea aderării la apelul Comunei Mărăcineni, din moment ce aderarea la apel este inadmisibilă, în condițiile în care aceștia aveau apel principal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc., civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți.

Se va lua act că intimata . cheltuieli de judecată pe cale separată, iar intimații-pârâți H. C. și Transgaz Mediaș nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S. V. și S. R., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat G. B., cu sediul în București, ., ., sector 3, împotriva deciziei civile nr.778/12 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu pârâții . primar, cu sediul în ., H. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat P. A., cu sediul în Pitești, ., ., . și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAȘ, cu sediul în Mediaș, Piața C. M., nr. 1, jud. Sibiu.