Conflict de competenţă. Sentința nr. 106/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 106/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 106 CC
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 106 CC
Ședința din Camera de Consiliu din data de 14 decembrie 2015
Președinte - M. G.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Secția Civilă I a Tribunalului Dâmbovița și Secția Penală a Tribunalului Dâmbovița, județul Dâmbovița, privind recursul civil promovat de recurentul P. de pe lângă Judecătoria Răcari, împotriva sentinței civile nr. 841/13.08.2015 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata I. I., domiciliată în ., ..208A, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect luarea măsurii internării medicale.
Cauza a fost luată în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 135 alin.4 din Noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 07 august 2013, sub nr._, P. de pe lângă Judecătoria Răcari a solicitat luarea măsurii de siguranță prev de art 114 C pr pen din 1968 față de făptuitoarea I. I..
Sesizarea parchetului nu a fost motivată în fapt și în drept.
La dosarul cauzei s-a atașat dosarul de urmărire penală 915/P/2010 și au fost administrate probe, fiind audiată făptuitoarea în prezența apărătorului ales, s-au audiat martori, s-au depus înscrisuri medicale, inclusiv s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico legala psihiatrică.
Urmare a modificărilor legislative intervenite pe parcursul judecății, s-a dispus transpunerea cauzei pe un complet civil, cauza urmând a se judeca potrivit legii speciale, 487/2002.
Prin sentința civilă nr. 841/13.08.2015, a fost respinsă cererea formulată de Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari privind internarea medicală nevoluntară a numitei I. I. domiciliată în ., ..208A, județul Dâmbovița și s-a respins solicitarea intimatei privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în cauza cu nr. 915/P/2010 făptuitoarea I. I. a fost cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii prev și ped de art 217 al 4 C pen din 1968; că prin ordonanța din 31.05.2013 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea I. I. pe motiv că există o cauză ce înlătură răspunderea penală, respectiv iresponsabilitatea; c
A reținut instanța că în cauza penală s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico legală psihiatrică potrivit căruia a rezultat că făptuitoarea prezintă diagnosticul de „ tulburare schizoafectivă –episod hipomaniacal” comițând fapta cu discernământul abolit, opinându-se pentru aplicarea măsurilor de siguranță medicală prev de art 114 C pen.
Pe parcursul judecății cauzei a intervenit modificarea legii penale materiale și procesuale. Astfel potrivit noii reglementări penale în materie de măsuri de siguranță cu caracter medical ( art. 110 C pen) s-a menținut aplicarea măsurii internării într-o unitate spitalicească până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări a făptuitorului bolnav psihic, consumator cronic de substanțe psihoactive sau care suferă de o boală infectocontagioasa și care prezintă pericol pentru societate. Însă procedura prevăzută de legea procesual penală de imediată aplicare în această materie ( art 247 și urm C pr pen) face referire doar la posibilitatea luării unei măsuri de siguranță cu caracter provizoriu, în cursul urmăririi penale, pe durata judecății în cameră preliminară sau pe parcursul judecății, spre deosebire de reglementarea anterioară ( art 162 C pr pen din 1968 coroborat cu dip Decizia de RIL nr. 853/18.12.2008 a ICCJ ) care reglementa si posibilitatea luării măsurii internării medicale după pronunțarea unei soluții de netrimitere în judecată.
S-a remarcat faptul că în cauza de față s-a finalizat cercetarea penală, fiind dispusă o soluție de neîncepere a urmării penale, prin urmare se impune analizarea cererii de luare a măsurii de siguranță a internării medicale având în vedere dispozițiile codului penal, respectiv art. 110 C pen, iar procedura de judecată va fi cea prevăzută de Legea 487/2002, care în cazul de față are caracterul de legea generală în raport de dispozițiile speciale ale art. 247 C. pr. P.. care fac referire doar la luarea măsurii în cazul unui dosar penal nesoluționat.
Astfel, s-a avut în vedere că potrivit art 110 C pen măsura internării medicale se poate dispune față de un făptuitor care este fie bolnav psihic, fie consumator cronic de substanțe psihoactive sau care suferă de o boală infectocontagioasa și care prezintă pericol pentru societate.
Pe de altă parte potrivit art. 54 „ O persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare psihică și consideră că: a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane; b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.”
Pentru a aprecia asupra cererii formulate de parchetul de pe lângă Judecătoria răcari, instanța s-a raportat la cele două texte de lege și la actele existente la dosar.
Astfel potrivit actelor medicale existente la dosar a rezultat în mod cert că intimata I. I. este suferă de o boală psihică, raportul de expertiză efectuat în cauză de INML confirmând diagnosticul de „ tulburare schizo-afectivă episod mixt”. prin urmare se constată îndeplinită condiția esențială pentru a se putea dispune luarea măsurii de siguranță.
A fost analizat faptul dacă este îndeplinită si condiția pericolului persoanei pentru societate sau a unui pericol iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane ori dacă neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.
Cu privire la această condiție instanța a reținut că intimata a fost luată în evidențele medicilor din anul 2010 ( fila 111), de când a avut episodul care a determinat declanșarea cercetării penale a acesteia. de la acel moment, intimata a fost monitorizată permanent de medici, a luat medicamentația adecvată, s-a prezentat regulat la controalele medicale, ba chiar s-a internat voluntar în mai multe rânduri. Acest aspect reiese din actele medicale existente la dosar.
De asemenea potrivit adresei eliberate de poliție ( fila 164), a declarației intimatei ( fila 31-32), a declarațiilor martorilor ( fila 33-34, 37-40), dar și din percepția personală a instanței, care a observat-o la fiecare termen pe intimata ( care s-a prezentat la fiecare termen și nu s-a manifestat agresiv sau iresponsabil, deși de multe ori a fost nevoită a aștepta pentru apelarea cauzei, chiar și câteva ore) a reieșit că de la momentul 2010, intimata nu a mai avut alte abateri de la regulile de conviețuire socială, se comportă civilizat, își desfășoară viața ca un om integrat, desfășurând diverse activități.
Mai departe, instanța a reținut că atât medicul curant al intimatei dl dr M. D. ( fila 73 dos Vol II) care precizează că nu se impune măsura internării medicale, fiind posibilă tratarea intimatei în mod supravegheat la domiciliu și aplicarea terapiei ocupaționale, în vederea unei evoluții favorabile atât din punct de vedere biologic cat și psiho-afectiv, dar chiar și raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică ( fila 82) recomandă măsura de siguranță prev de art 109 C pen ( obligarea la tratament) și nu pe cea prev de art 110 C pen ( internarea medicală).
În consecință, având în vedere faptul că luarea măsurii de siguranță a internării nevoluntare presupune îngrădirea libertății de mișcare a intimatei, instanța va trebui să aprecieze dacă această ingerință în drepturile persoanei este necesară pentru preîntâmpinarea unui pericol pentru societate sau pentru intimată. Or, din probele existente la dosar, se constată că la acest moment din probele administrate nu rezultă că intimata, din cauza bolii de care suferă, ar putea reprezenta un pericol pentru sine sau pentru societate, câtă vreme aceasta urmează cu strictețe un tratament medicamentos și terapeutic și se află sub observația medicilor.
S-a mai reținut, că intimata se află sub strictă supraveghere medicală, urmând tratamentul prescris de bună voie, iar în situația în care s-ar observa unele semne de schimbare a conduitei intimatei, schimbări care ar putea da naștere unei stări de pericol pentru persoana acesteia sau pentru societate, în baza art 56 al 1 lit a din Legea 478/2002 medicul curant al acesteia poate sesiza instanța în vederea luării măsurii internării.
Față de toate acestea, prima instanță a dispus respingerea cererii formulate de parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari.
S-a dispus de asemenea respingerea cererii petentei cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere că prezenta acțiune a fost introdusă în virtutea apărării unui interes public, iar pe de altă parte potrivit procedurii prev de legea 487/2002 intimata putea beneficia de asistență juridică din oficiu, fiind propria alegere a îți angaja un apărător pe care să îl plătească din fondurile proprii, aspect care nu poate fi imputat celorlalți participanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Răcari solicitând desființarea sentinței pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul a fost înregistrat inițial pe rolul Secției Penale a Tribunalului Dâmbovița care, prin încheierea din camera de consiliu din data de 02.102.015, a transpus cauza înregistrată pe rolul Secției Penale la Secția I Civilă – completul C3RFF cu motivarea că în mod eronat a fost înregistrat pe rolul Secției penale – completul DL6 contestații recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Răcari împotriva sentinței civile nr. 841/13.08.2015 pronunțate de Judecătoria Răcari în dosarul nr._ .
În ședința publică din data de 03.11.2015, a invocat excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Dâmbovița – Secția I Civilă.
Prin decizia nr. 305 din 3 noiembrie 2015, Tribunalul Dâmbovița – Secția Civilă a admis excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Dâmbovița – Secția I Civilă și a trimis dosarul la Curtea de Apel Ploiești – Secția I Civilă pentru a se soluționa conflictul de competență ivit între cele două secții ale Tribunalului Dâmbovița.
Tribunalul a reținut că potrivit disp. art. 132, alin. 1 din C.pr.civ., când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să se stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, iar potrivit dispozițiilor art. 136, alin. 1 din C.pr.civ, dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.
Având în vedere că cererea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Răcari de luare a măsurii de siguranță a internării medicale prevăzută de art. 114 din Codul penal de la 1868 a fost înregistrată inițial ca și o cauză penală, fiind judecată potrivit vechiului Cod de Procedură Penală și că nu există norme procedurale ce permit schimbarea temeiului juridic al unei cereri formulate de Ministerul Public și transpunerea unui dosar penal la un complet civil urmată de analizarea cererii prin prisma unor dispoziții civile, în baza unor reguli procedurale diferite de cele din Codul de Procedură Penală sub imperiul căruia s-a înregistrat cererea, tribunalul a constatat că, în raport de natura cauzei, litigiul dedus judecății este unul de natură penală și că soluționarea recursului declarat revine Secției Penale a Tribunalului Dâmbovița care are competența de a judeca cauze penale.
Văzând și dispozițiile art. 136 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, s-a dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, în vederea soluționării conflictului de competență ivit între cele două secții ale Tribunalului Dâmbovița.
Asupra conflictului negativ de competență ivit între Secția Civilă I a Tribunalului Dâmbovița și Secția Penală a Tribunalului Dâmbovița, Curtea reține următoarele:
În dosarul penal înreg.sub nr. 915/P/2010 la P. de pe lângă Judecătoria Răcari făptuitoarea I. I. a fost cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii prev. și ped. de art. 217 al 4 C. pen., iar că prin Ordonanța din 31.05.2013 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoare, pe motiv că există o cauză ce înlătură răspunderea penală, respectiv iresponsabilitatea.
În cauza penală s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico legală psihiatrică potrivit căruia a rezultat că făptuitoarea prezintă diagnosticul de „ tulburare schizoafectivă –episod hipomaniacal” comițând fapta cu discernământul abolit, opinându-se pentru aplicarea măsurilor de siguranță medicală prev. de art.114 C pen.
În acest sens, P. de pe lângă Judecătoria Răcari a formulat sesizare privind luarea măsurii internării medicale, înregistrată inițial ca o cauză penală, transpusă ulterior la un complet civilă, fiind pronunțată sentința civilă nr.
nr. 841/13.08.2015 prin care a fost respinsă cererea formulată de parchet privind internarea medicală nevoluntară a numitei I. I..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Răcari, recursul fiind înregistrat inițial pe rolul Secției Penale a Tribunalului Dâmbovița care a transpus cauza la Secția I Civilă. Această instanță s-a considerat, la rândul său, necompetentă, considerând că instanța competentă este Secția Penală a Tribunalului Dâmbovița.
Sub aspectul competenței materiale, Curtea constată că a procedat corect instanța de fond civilă care s-a considerat legal învestită, față de împrejurarea că pe parcursul judecății cauzei a intervenit modificarea legii penale materiale și procesuale, constatând, pe de o parte, că potrivit noii reglementări penale în materie de măsuri de siguranță cu caracter medical ( art. 110 C.pen) s-a menținut aplicarea măsurii internării într-o unitate spitalicească până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări a făptuitorului bolnav psihic, consumator cronic de substanțe psihoactive sau care suferă de o boală infectocontagioasa și care prezintă pericol pentru societate.
Însă, pe de altă parte, a remarcat instanța de fond că procedura prevăzută de legea procesual penală de imediată aplicare în această materie ( art.247 și urm C .pr. pen) face referire doar la posibilitatea luării unei măsuri de siguranță cu caracter provizoriu, în cursul urmăririi penale, pe durata judecății în cameră preliminară sau pe parcursul judecății, spre deosebire de reglementarea anterioară.
Rezultă așadar că nefiind pe rol un dosar penal în curs de soluționare, în baza art.315 alin.2 lit.e C.pr.pen., în ceea ce privește măsura internării medicale devin incidente dispozițiile legii speciale din materia sănătății mintale, respectiv art.53 și următoarele din Legea nr.487/2002, litigiul fiind de natură civilă.
Prin urmare, numai instanța civilă poate cenzura legalitatea și temeinicia sentinței civile a instanței de fond, pe calea recursului, astfel că, soluționând conflictul negativ de competență, Curtea, în baza art.135 N.C.P.C., față de considerentele expuse, apreciază că instanța competentă să soluționeze recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Răcari este Secția I Civilă a Tribunalului Dâmbovița, căreia i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița – Secția I Civilă, căreia i se va înainta dosarul privind recursul civil promovat de recurentul P. de pe lângă Judecătoria Răcari, împotriva sentinței civile nr. 841/13.08.2015 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata I. I., domiciliată în ., ..208A, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect luarea măsurii internării medicale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 decembrie 2015.
Președinte,
M. G.
Grefier,
A. M. B.
Red.MG
tehnored.BA
4 ex./ 23.12.2015
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 708/2015. Curtea de Apel... | Strămutare. Sentința nr. 98/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
