Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 315/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 315/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 1817/315/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 315
Ședința publică din data de 19 martie 2015
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâții I. E. și I. V., ambii domiciliați în Târgoviște, ., . și cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură „Ș. M.”, cu sediul în ., ., județul Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr. 309/17 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta B. T. SA – SUCURSALA TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-pârâți I. E. și I. V., reprezentați de avocat Ș. M. din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2014 (fila 10 dosar), lipsind intimata-reclamantă B. T. SA- Sucursala Târgoviște.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că prin încheierea de ședință din data de 19.02.2015 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, pentru ca recurenții să depună la dosar originalul chitanței de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1640 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, întrucât fotocopia depusă la dosar nu poate fi luată în considerare de către instanță, față de dispozițiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Avocat Ș. M., pentru recurenții-pârâți, depune la dosar originalul chitanței nr._/19.02.2015 emisă de Primăria Târgoviște, a cărei copie se află la fila 17 dosar și declară că nu are cereri de formulat, solicitând judecarea cauzei.
Curtea constată că prin depunerea originalului chitanței nr._/19.02.2015 emisă de Primăria Târgoviște s-a făcut dovada legalei timbrări a recursului declarat de către pârâți, ia act că nu s-au formulat cereri și în temeiul art. 137 raportat la art. 306 din vechiul Cod de procedură civilă, act normativ incident în speță în raport de data pronunțării sentinței, invocă din oficiu și pune în discuție excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor în cele prevăzute de art. 304 Cod proc. civilă.
Curtea reține astfel că, deși recurenții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă în cuprinsul cererii de recurs depuse la dosar, dezvoltarea acestor critici nu se circumscrie textelor de lege invocate anterior.
Avocat Ș. M., având cuvântul pentru recurenții-pârâți I. E. și I. V., solicită respingerea excepției nulității recursului, invocată din oficiu de către instanță.
Apreciază că a dezvoltat pe larg în cuprinsul cererii depusă în scris la dosar criticile pentru care apreciază că decizia tribunalului este nelegală și netemeinică, realizându-se o greșită aplicare și interpretare a legi, în sensul statuat de art. 304 pct.9 din vechiul Cod de procedură civilă.
Menționează că I. E. nu a avut niciodată calitatea de debitor, iar I. V. nu a avut calitatea de fidejusor, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de apel, impunându-se, în opinia sa, respingerea excepției nulității recursului, invocată din oficiu.
Curtea, în temeiul textelor de lege invocate, rămâne în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată din oficiu.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 18.07.2011 sub număr de dosar_, contestatorii I. V. și I. E. au solicitat anularea formelor de executare pornite în dosarele de executare nr. 6/2010 și nr. 8/2010 de către executor Bancar „T. M. T.”, din cadrul Corpului Executorilor Bancari ai Băncii T. SA Cluj – Sucursala Târgoviște.
În motivarea cererii, a arătat contestatorul I. V., în calitate de administrator al ..V. IM. EX.” SRL că a contractat două împrumuturi bancare pentru societate, conform contractelor de credit nr. 487/19.10.2005 și nr. 348/15.05.2008.
Contractul de credit nt.487/19.10.2005 a fost în sumă de 20.000 lei, cu destinația „capital de lucru”, scadența acestuia fiind la data de 18.04.2006, care a avut drept garanție contractul de fidejusiune nr. 487/FID/01/15.04.2008, suma garantată prin acest contract fiind de 30.000 lei plus dobânzile aferente.
Au arătat contestatorii că, acest contract de fidejusiune a fost încheiat ulterior, respectiv după aproximativ 3 ani de la încheierea contractului de credit, suma garantată prin contractul de fidejusiune necorespunzând sumei acordate prin contractul de credit.
Au precizat contestatorii că, contractul de fidejusiune este nul, întrucât prezintă vicii de fond, fiind impus de către B. T., întrucât societatea administrată de I. V. solicitase la acel moment acordarea unui alt credit pentru achiziționarea unui autoturism, condiționând acordarea acestui al doilea credit de încheierea contractului de fidejusiune.
De altfel, în executarea silită pornită de către B. T. prin intermediul Executorului Bancar „T. M. T.”, este supusă prescrierii, întrucât rambursarea creditului a fost stabilită la data de 18.04.2006 și de atunci, până în prezent, au trecut mai mult de 3 ani.
Cu privire la creditul acordat la data de 15.05.2008, în sumă de_,82 lei, contestatorii au precizat că acesta are scadența la data de 14.05.2012, deci, contractul de credit nr. 348/15.05.2008 nu este exigibil, neputând face obiectul unei executări silite, cu atât mai mult cu cât contractul nu prevede rambursarea creditului în rate ci doar restituirea integrală a acestuia la data de 14.05.2012.
Au solicitat contestatorii a se constata și faptul că I. E. nu a semnat niciun document cu B. T. din care să rezulte că ar fi garantat în vreun mod creditele acordate ..V. IM. EX.” SRL.
Au aapreciat contestatorii că B. T. prin executor bancar, nu ar fi îndreptățită să pornească executarea prin scoaterea la licitație a imobilului proprietate comună și care este achiziționat printr-un credit de investiții imobiliare (credit ipotecar) obținut de la ING Bank conform contractului nr._/03.10.2007, în sumă de 41.000 euro, cu termen de rambursare 25 de ani, garantat cu însăși imobilul achiziționat, conform contractului de ipotecă autentificat sub nr.2642/03.10.2007 la BNP D. N..
În drept, contestatorii și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 399 și urm. Cod pr. civilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată și neîntemeiată.
Prin aceeași întâmpinare, intimata a invocat excepția tardivității introducerii contestației la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 401 alin. 1 Cod pr. civilă.
A apreciat intimata că, contractul de fidejusiune nu conduce la nulitatea absolută. Contractul de fidejusiune ulterior perfectării contractului de credit reprezintă o garanție personală solicitată de către unitatea bancară, în raport exclusiv de comportamentul debitorului principal, în speță . IM EX SRL, care își pierdea din bonitate după cum reiese din Actul Adițional nr.2/16.04.2007 și Actul Adițional nr.3/15.04.2008 la Contractul de credit în cauză, prin care s-a prelungit scadența facilității de credit acordată, această măsură nefiind interzisă de vreo normă imperativă în acest sens. Arată că prin cele două acte adiționale a fost suplimentată facilitatea de credit acordată de la 20.000 lei la 30.000 lei, drept pentru care apreciază că cei doi contestatori sunt de rea-credință afirmând că există neconcordanță cu privire la suma acordată inițial debitorului principal și cea asumată prin garanția personală reflectată în contractul de fidejusiune.
Cu privire la prescripția dreptului de a porni executarea silită, intimata a solicitat a se constata existența actelor adiționale la contractul de credit nr.487/2005, înscrisuri de o relevanță de netăgăduit în ansamblul relațiilor contractuale între părți.
Privitor la aspectul semnalat în contestație referitor la faptul că I. E. nu a semnat contractele de credit și garanțiile aferente, intimata a solicitat să se constate că împotriva acesteia nu există niciun act de executare întreprins de B. T..
Cât privește susținerea contestatorilor referitoare la începerea procedurilor execuționale împotriva imobilului proprietate comună a acestora, intimata a arătat că s-a procedat la notarea în Cartea Funciară a imobilului a Somației care, ca act execuțional nu este unul de valorificare intrinsecă, ci este un act de conservare a dreptului de creanță al unității bancare, întrucât există posibilitatea înstrăinării acestui bun imobil, situație ce ar fi adus prejudicii în satisfacerea creanței datorate.
În temeiul art. 4001 Cod pr. civilă intimata a solicitat partajarea tuturor bunurilor comune, mobile și imobile ale contestatorilor, în vederea continuării procedurilor execuționale strict împotriva debitorului urmărit I. V..
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
În cauză s-a dispus atașarea dosarelor execuționale nr. 6/2010 și nr. 8/2010.
La termenul de judecată din data de 10.01.2012, contestatorii și-au precizat acțiunea în sensul că înțeleg să formuleze contestație la executare împotriva somației din 28.06.2011 și a dispoziției de poprire din 30.06.2011, acestea fiind singurele care le-au fost comunicate. La același termen de judecată, contestatorii, prin apărător, au solicitat a se constata perimată executarea având în vedere că de la 30.06.2011, data dispoziției de poprire, nu s-a mai efectuat nici un act de executare, fiind depășit termenul de 6 luni, sens în care a solicitat să se consulte filele 177-212 din dosar.
Urmare a precizărilor formulate de contestatori, intimata a formulat completare la întâmpinarea, prin care a solicitat admiterea excepției tardivității introducerii contestației, menținându-și celelalte solicitări din întâmpinarea formulată anterior.
Prin sentința civilă nr. 959/14 februarie 2012 Judecătoria Târgoviște a respins.
S-a disjuns capătul de cerere formulat de intimata B. T. SA - Sucursala Târgoviște privind partajarea bunurilor comune ale contestatorilor.
S-a dispus formarea unui nou dosar, înregistrat la data de 14 februarie 2012 sub nr._, fixându-se primul termen de judecată la data de 6 martie 2012.
Prin întâmpinarea formulată de reclamanta-creditoare B. T. SA – Sucursala Târgoviște, în contradictoriu cu pârâții-debitori I. V. și I. E. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 4001 Cod pr. civilă, partajarea tuturor bunurilor comune, mobile și imobile, ale debitorilor.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții au încheiat două contracte de împrumuturi bancare pentru societate, conform contractelor de credit nr. 487/19.10.2005 și nr. 348/15.05.2008 și contractul de fidejusiune nr. 487/FID/01/15.04.2008, care reprezintă o garanție personală solicitată de unitatea bancară în raport exclusiv de comportamentul debitorului principal, care își pierdea din bonitate.
A mai arătat reclamanta că nu a pornit executarea silită prin scoaterea la vânzare a imobilului proprietate comună a pârâților, ci doar a procedat la notarea în cartea funciară a imobilului a somației, care reprezintă un act de conservare a dreptului său de creanță, întrucât exista posibilitatea înstrăinării acestui bun.
A precizat reclamanta că potrivit dispozițiilor art. 4001 Cod pr. civilă împărțirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă la cererea părții interesate și în cadrul judecării contestației la executare.
Prin sentința civilă nr. 1662/29.04.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Târgoviște a admis acțiunea formulată de reclamanta B. T. SA - Sucursala Târgoviște.
A dispus partajarea bunurilor conform încheierii de admitere în principiu din data de 16.04.2013 și a raportului de expertiză G. M. în varianta A și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3979 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut urătoarea situație de fapt și de drept:
Pârâtul I. V. a încheiat două contracte de împrumuturi bancare pentru societate, conform contractelor de credit nr. 487/19.10.2005 și nr. 348/15.05.2008 și contractul de fidejusiune nr. 487/FID/01/15.04.2008, prin care au garanta cu imobilul proprietate comună împrumuturile contractate, că nu a respectat graficele de rambursare ale împrumuturilor, motiv pentru care reclamanta a solicitat executarea contractului de fidejusiune.
Potrivit disp. art. 32 Codul familiei, soții răspund cu bunurile comune pentru obligațiile ce au contractat împreună, iar potrivit dispozițiilor art. 33, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia din soți, iar după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, în măsura necesară acoperirii creanței sale.
În speță, a arătat judecătoria este vorba despre o datorie personală a pârâtului I. V., contractată în vederea garantării unui credit făcut pe numele societății administrate de el, astfel că reclamanta creditoare nu poate urmări bunul imobil comun decât după partajarea acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 30 Codul familiei bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale acestora, prezumția relativă care funcționează în acest caz fiind de o contribuție de ½ a fiecărui soț la dobândirea bunurilor.
Prin încheierea din data de 16.04.2013 instanța a admis în principiu acțiunea, a constatat că soții au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de 1/2 fiecare apartamentul situat în Târgoviște, ., . și a dispus numirea unui expert în specialitatea construcții pentru evaluare și lotizare.
În cauză expertiza a fost efectuată de expert G. M., stabilindu-se o valoare a imobilului în cuantum de_ lei, iar expertul a întocmit două variante de lotizare.
La atribuirea loturilor instanța a ținut cont de faptul că debitor este pârâtul I. V., astfel că pentru realizarea creanței creditoarei-reclamante a atribuit acestuia imobilul în cauză, pentru ca reclamanta să poată demara procedura de recuperare a debitului.
Împotriva sentinței civile nr. 1662/29.04.2014 și a încheierii de admitere în principiu din data de 16.04.2014 au declarat apel pârâții I. V. și I. E., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că deși au învederat instanței de fond că apartamentul supus partajării este obținut cu credit ipotecar, în favoarea băncii ING BANK și nu este achitat decât în proporție de aproximativ 20%, aceasta a procedat la partajarea imobilului fără a introduce în cauză și banca ipotecară.
Mai mult decât atât, instanța nu a ținut cont de faptul că I. E. a avut o contribuție majoră la achiziționarea imobilului, având în vedere și interesul celor doi copii minori ai părților, atribuind imobilul către pârâtul I. V., care având rețineri pe salariu și de la alte bănci, nu poate achita sulta sub nici o formă, astfel că ea ar rămâne și fără casă și fără sulta stabilită de instanță.
Chiar și în varianta în care s-ar vinde apartamentul, beneficiara sumei rezultante ar fi ING BANK și nicidecum B. T.. Ori în asemenea situație, nu înțeleg care este interesul reclamantei în partajarea imobilului și scoaterea lui la licitație publică. În situația în care imobilul ar fi atribuit ei, reclamanta ar încasa sulta cuvenită pârâtului I. V. și astfel ar stinge debitul datorat. Oricum suma datorată de pârât nu mai este cea reclamată în prezentul dosar, întrucât de aproximativ doi ani de zile au făcut poprire pe salariul acestuia și au încasat o suma considerabilă.
Având în vedere cele de mai sus, respectiv că ea a avut o contribuție majoră la achiziționarea apartamentului, fiind în prezent și cea care achită ratele la ING BANK, pârâtul neavând posibilitatea financiară de a mai achita și aceste rate, salariul fiindu-i diminuat cu popriri de la bancă, interesul celor doi copii de a avea un cămin unde să crească și să se dezvolte în condiții decente, lipsa de interes a Băncii T. în vânzarea la licitație publică a imobilului supus partajării cât și a faptului că banca ipotecară nu are cunoștință de acest dosar, existând riscul real și major de a se opune vânzării imobilului atâta timp cât încasează lunar ratele stabilite prin grafic, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii ca fiind lipsită de interes, iar în subsidiar partajarea imobilului în varianta Ba a raportului de expertiză G. M..
Prin decizia civilă nr. 309/17 septembrie 2014 Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondat apelul.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut urătoarea situație de fapt și de drept:
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 711 alin. 1 pct. 4 din vechiul Cod de procedură civilă, fost art. 4001 din același cod, potrivit căruia împărțirea bunurilor proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie poate fi hotărâtă la cererea părții interesate și în cadrul contestației la executare.
S-a reținut, în mod corect de prima instanță că între părți s-au încheiat două contracte de credit bancar, pârâtul I. V. având calitatea de reprezentant legal și asociat unic și administrator al . A.V.IM EX SRL Târgoviște, precum și cea de garant fidejusor în anii 2005 și 2008, că nu au respectat graficele de rambursare a împrumutului, pentru care creditoarea B. T. SA a început executarea silită a contractului de fidejusiune.
A constatat tribunalul că sunt neîntemeiate criticile apelanților-pârâți, în sensul că urmărirea silită a apartamentului proprietate comună a părților este ilegală, întrucât apartamentul este obținut printr-un credit ipotecar în favoarea băncii ING Bank, fiind achitat doar în proporție de 20%.
Așa cum de altfel a reținut și instanța de fond, potrivit art. 32 Codul familiei, soții răspund cu bunuri comune pentru obligațiile ce au contractat împreună, iar potrivit art. 33 alin. 1 Codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți.
Există însă o explicație de la această regulă, prevăzută de art. 33 alin. 2 Codul familiei și de art. 711 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă, potrivit cărora, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale, caz în care bunurile atribuite prin împărțire fiecărui soț devin proprii.
A reținut tribunalul că prin sentința instanței de fond s-a împărțit apartamentul, bun comun al soților, în părți egale cuvenite acestora, atribuindu-se bunul soțului debitor-I. V., pentru a putea fi urmărit silit de creditoarea reclamantă B. T. SA Târgoviște, până la lichidarea celor două împrumuturi bancare nr. 487/19.10.2005 și nr. 348/15.05.2008.
Urmărirea silită imobiliară a fost motivată de faptul că debitorii au garantat sumele acordate cu titlu de împrumut cu contractul de fidejusiune nr.487/FID/01/15.IV.2008, cu imobilul proprietatea lor comună-apartamentul cu 3 camere în valoare de 109.062 lei, situat în Târgoviște, ., .. 4, . (fila 47 dosar nr._ atașat prezentului dosar).
Tribunalul a reținut că unitatea creditoare a început executarea silită a contractului de credit bancar nr. 348/15.05.2008 prin somația din data de 23.06.2011 (fila 7 dosar nr._ atașat) pentru o diferență neachitată de 53.073 lei, din totalul sumei împrumutate de 64.082 lei (fila 32-37 dosar nr._ atașat prezentei cauze).
De asemenea, pentru recuperarea sumelor neachitate și din contractul de credit bancar nr. 487/19.10.2005 (filele 40 - 44) și potrivit contractului de garanție cu fidejusiune nr. 487/FID/01/15.04.2008, intimata-creditoare a început executarea silită prin toate formele de executare silită prevăzute de Codul de procedură civilă, respectiv poprirea veniturilor debitorului, urmărirea silită a bunurilor mobile ipotecate, etc., fără rezultat până în prezent în recuperarea debitului, impunându-se prezenta acțiune de partaj bunuri comune ale soților și urmărirea silită a apartamentului cuvenit prin partaj soțului debitor.
Atenția apelanților debitori trebuie concentrată asupra executării de bună-voie a obligațiilor din contractele de credit bancar și de fidejusiune până la concurența sumei împrumutate și nu asupra căilor și mijloacelor de a fugi de această răspundere și a achita sumele acordate de intimată.
Este neîntemeiată, a constatat tribunalul și susținerea apelanților în sensul că apartamentul atribuit soțului debitor este urmărit printr-un credit ipotecar în favoarea altei bănci ING BANK pentru un alt împrumut achitat în proporție de 20%, întrucât, pe de o parte, constituirea acestei ipoteci s-a realizat pentru 2 ani după perfectarea împrumutului din 3.11.2007, respectiv 2.10.2009, așa încât, această ipotecă nu mai produce efecte în prezent, iar pe de altă parte, în situația în care sunt mai mulți creditori ai aceluiași debitor, există posibilitatea legală a executării simultane a creanțelor, prin conexarea lor de către executorul judecătoresc, potrivit art. 3734 Cod procedură civilă.
În sfârșit, este neîntemeiată și ultima critică a apelanților în sensul că pârâta I. E. a avut o contribuție mai mare la dobândirea apartamentului-bun comun al părților, întrucât în timpul căsătoriei funcționează prezumția de bunuri comune ale soților, potrivit art. 30 Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, așa încât, împărțirea lor în cote-părți egale de ½ fiecare este legală și temeinică, conformă probatoriului administrat în cauză.
Grija apelanților debitori trebuie orientată asupra unei conduite de bună credință și restituirea în totalitate a debitelor restante față de toți creditorii ordinari ori chirografari.
Așa fiind, tribunalul, în baza art. 296 Cod procedură civilă, a respins apelul pârâților ca nefondat.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții I. V. și I. E., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susțin recurenții că deși au învederat instanței de fond că apartamentul supus partajării este obținut cu credit ipotecar, în favoarea băncii ING BANK și nu este achitat decât în proporție de aproximativ 20%, aceasta a procedat la partajarea imobilului fără să introducă în cauză și banca ipotecară.
Arată că în mod greșit instanța de apel a reținut faptul că și pârâta I. E. este debitoare și că ar fi garantat sumele acordate cu titlu de împrumut cu imobilul proprietate comună, respectiv apartamentul cu trei camere. Din toate actele de la dosar nu rezultă că pârâta I. E. ar fi semnat vreun contract de împrumut sau de fidejusiune cu B. T.. De altfel, creditoarea tocmai pe acest motiv a solicitat partajarea bunurilor comune, întrucât debitor este doar I. V., nu și I. E..
Tot în mod greșit, arată recurenții că instanța de apel a reținut faptul că asupra apartamentului supus partajului, s-a constituit ipoteca în favoarea ING Bank doar pe o perioada de 2 ani, respectiv 03.11._09, fără a verifica contractele aflate la dosar din care rezultă că împrumutul a fost acordat pe o perioada de 25 ani, că ipoteca este constituită nu pe o perioada de 2 ani ,ci pe toată durata contractului de credit și că mai aveau de achitat încă 18 ani până la stingerea creditului acordat de ING Bank.
De asemenea, învederează recurenții că în mod greșit instanța de apel, a afirmat că „atenția apelanților debitori trebuie concentrată asupra executării de bună voie a obligațiilor din contractele de credit bancar și de fidejusiune până la concurența sumei împrumutate și nu asupra căilor și mijloacelor de a fugi de această răspundere și a achita sumele acordate de intimată”.
Astfel, instanța de apel o considerat-o pe I. E. ca fiind debitoarea intimatei, fără niciun suport real. Pe de altă parte, instanța de apel greșește flagrant atunci când reține că debitorul I. V. încearcă să fugă de răspundere, în condițiile în care, așa cum reiese din actele depuse de creditoare încă din faza de fond, acestuia i se reține lunar din salariu o cotă care merge către creditul acordat nu acestuia personal ,ci societății administrată de acesta la momentul acordării creditului.
De altfel, susțin recurenții, la acest moment soldul creditului nu mai este cel solicitat de către bancă la demararea prezentei acțiuni, el este diminuat substanțial cu sumele reținute de către creditoare din salariul pârâtului I. V..
Arată recurenții că, atât instanța de fond cât și instanța de apel, au refuzat în mod nejustificat să valideze raportul de expertiză în varianta B, care satisface pe deplin interesul creditoarei, respectiv acela de a stinge creditul, cât și al familiei debitorului I. V., respectiv acela de a asigura copiilor o casă în care să crească și să se dezvolte armonios.
In acest sens, învederează că I. V. are rețineri din salariu și nu poate achita sulta stabilită de către instanță, astfel soția sa, care nu a semnat niciun contract cu creditoarea și care, pe lângă faptul că va rămâne pe drumuri cu copiii, nu va primi nici sulta pe care I. V. nu are de unde să i-o achite.
Arată recurenții că nu s-a avut în vedere nici aspectul că apartamentul fiind obținut cu credit ipotecar, instanțele anterioare, nu au dispus introducerea în cauză a ING Bank, proprietarul de facto al apartamentului, cel care are o ipotecă asupra acestuia și fără de care nu se poate face vânzarea.
Nu s-a reținut nici faptul ca I. E. a avut o contribuție mai mare la achiziționarea imobilului, întrucât la acea dată I. V. nu mai realiza niciun venit, societatea administrată de acesta fiind declarată în faliment, iar o perioadă de timp, până aproximativ în anul 2012 nu a realizat venituri, neavând nici loc de muncă.
Chiar și în varianta în care s-ar vinde apartamentul, beneficiara sumei rezultate ar fi ING BANK și nicidecum B. T.. Ori, în asemenea situație, arată recurenții nu înțeleg care este interesul reclamantei în partajarea imobilului și scoaterea lui la licitație publică.
Având în vedere că I. E. a avut o contribuție majoră la achiziționarea apartamentului, ea fiind în prezent și cea care achită ratele la ING Bank, pârâtul I. V. neavând posibilitatea financiară de a mai achita și aceste rate, salariul fiindu-i diminuat cu popriri de la bancă, interesul celor doi copii minori ai pârâților de a avea un cămin unde să crească și să se dezvolte în condiții decente, lipsa de interes a Băncii T. în vânzarea la licitație publică a imobilului supus partajării cât și faptului că banca ipotecară nu are cunoștință de acest dosar, existând riscul real și major de a se opune vânzării imobilului atâta timp cât încasează lunar ratele stabilite prin grafic.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a celor două hotărâri și pe fond, respingerea acțiunii ca fiind lipsită de interes, iar in subsidiar, să se dispună partajarea imobilului în varianta B a raportului de expertiza întocmit de expert G. M..
În cauză nu s-a formulat întâmpinare .
La termenul de judecată din data de 19 martie 2015, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în discuția părților, în temeiul dispozițiilor art. 137 din vechiul Cod de procedură civilă raportat la art. 306 din vechiul Cod de procedură civilă, excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor în niciunul dintre cazurile de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1 – 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 306 din vechiul Cod de procedură civilă, recursul este nul dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu permite încadrarea în niciunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă.
În speța pendinte, deși recurenții au indicat ca temei de drept al căii de atac exercitată, cazul de modificare reglementat de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă, Curtea constată că în realitate, dezvoltarea motivelor de recurs nu permite o asemenea încadrare, ca de altfel, nici în celelalte cazuri prevăzute de art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă, întrucât vizează exclusiv modul în care instanțele anterioare au stabilit situația de fapt, în raport de probatoriul administrat.
Curtea reamintește că pct. 11 al art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă, singurul care permite în recurs cenzurarea greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat încă din anul 2000, prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât, în prezent, în cazul hotărârilor supuse incidenței vechiului Cod de procedură civilă, controlul judiciar exercitat de instanța de recurs este strict limitat la cazurile de nelegalitate reglementate de pct. 1 - 9 ale art. 304.
Cum în speță, dezvoltarea motivelor de recurs nu permite încadrarea în niciunul dintre cele 9 cazuri de nelegalitate, întrucât vizează în realitate aspecte de netemeinicie ale deciziei atacate, criticile recurenților vizând modul în care au fost analizate motivele pentru care s-a dispus partajarea bunurilor conform încheierii de admitere în principiu din data de 16.04.2013 și a raportului de expertiză G. M. în varianta A, Curtea constatând că în cauză nu există motive de ordine publică, conform art. 306 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, astfel va proceda, în temeiul dispozițiilor art. 137 raportat la art. 306 alin. 3 din vechiul Cod de procedură civilă, la admiterea excepției invocată din oficiu, cu constatarea nulității recursului declarat de pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulități recursului, invocată din oficiu.
Constată nulitatea recursului declarat de pârâții I. E. și I. V., ambii domiciliați în Târgoviște, ., . și cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură „Ș. M.”, cu sediul în ., ., județul Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr. 309/17 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta B. T. SA – SUCURSALA TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, ., pentru neîncadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 martie 2015.
Președinte, Judecători,
V.-I. S. A.-C. B. E. S.
Grefier,
C. C.
Red. ES
Tehnored. DV
2 ex./25.03.2015
d.f._ - Judecătoria Târgoviște
j.f. L. S.
d.f._ – Tribunalul Dâmbovița
j.a. B. Brînzică și V. C.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
