Pretenţii. Decizia nr. 1988/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1988/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 1988/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1988
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2015
Președinte - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta T. C., domiciliată în București, Bulevardul Mărăști, nr. 51, . și cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură „R. M.-C.”, cu sediul în București, .. 2, ., ., sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1807/22 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta C. D.-I., domiciliată în Ploiești, . N., nr. 2, ., ..
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-reclamantă T. C., reprezentată de avocat R. M.-C., din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale . nr._/29 octombrie 2015 și intimata-pârâtă C. D.-I., reprezentată de avocat Volosevici Gitana, din Baroul Prahova.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul se află la primul termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termenul legal procedural.
De asemenea, se învederează că intimata-pârâtă C. D.-I. a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr._/15 octombrie 2015, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Avocat Volosevici Gitana, având cuvântul, pentru intimata-pârâtă C. D.-I., depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._/25 noiembrie 2015, care a fost atașată la fila 53 dosar.
Avocat R. M.-C., având cuvântul, pentru apelanta-reclamantă T. C., arată că nu mai sunt cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra apelului.
Avocat Volosevici Gitana, având cuvântul, pentru intimata-pârâtă C. D.-I., arată că nu mai sunt cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra apelului.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că părțile nu mai au cereri de formulat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 392 din noul Cod de procedură civilă, dispune deschiderea dezbaterilor.
Avocat R. M.-C., având cuvântul, pentru apelanta-reclamantă T. C., arată că prin hotărârile judecătorești definitive atașate acțiunii s-a stabilit că faptele de care aceasta a fost acuzată nu există, astfel că acuzele aduse de către intimată nu au avut corespondent în realitate, fiind mincinoase și tendențioase, fiind afirmate în scopul de a i se atrage răspunderea penală.
Precizează că prima instanță a considerat în mod neîntemeiat faptul că nu ar fi produs un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale patrimoniale i-au fost afectate, denaturând sensul motivelor prin care a fost susținută cererea de chemare în judecată.
Apreciază că acuzele aduse de către intimata sunt calomnioase, fiind apte de a produce un prejudiciu moral, având în vedere că orice persoană, indiferent de statutul său social, se simte afectată în demnitatea sa, mai ales atunci când scopul urmărit este acela de a i se atrage o răspundere juridică.
Arată că prin acțiunea introductivă a solicitat repararea prejudiciului moral și nicidecum a prejudiciului patrimonial.
Solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii și obligării intimatei la plata de despăgubiri, fără cheltuieli de judecată.
Avocat Volosevici Gitana, având cuvântul, pentru intimata-pârâtă C. D.-I., arată că soluția pronunțată de instanța de fond este legală în raport de actele administrate în cauză, intimata nu a făcut altceva decât să își exercite drepturile pe care le avea conform legii, cu bună credință.
Astfel, nu rezultă că intimata și-ar fi exercitat abuziv drepturile acordate de lege și nu există nicio probă din care să rezulte prejudiciul moral ce i s-ar fi creat apelantei.
Solicită respingerea apelului, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă, dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față ;
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanta T. C., a chemat-o în judecata pe pârâta C. D.-I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1.să fie obligată pârâta să-i plătească o despăgubire in cuantum de 100.000 euro cu titlu de daune pentru prejudiciul moral pe care i l-a cauzat prin afirmații ce aduc atingere onoarei și demnității reclamantei ;
2.să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
A aratat reclamanta ca competența de judecată în prima instanță sub aspect general, material și teritorial revine Tribunalului Prahova, în raport de prevederile art. 95 pct. 1 raportat la art. 94 pct. 1 lit. j), combinate cu art. 98 șt art. 107 alin. 1 NCPC.
Taxa judiciară de timbru datorata este de 100 de lei, conform art. 7 din OUG nr. 80/2013.
In motivarea cererii s-a aratat de reclamantă că în urma decesului mătușii sale (Ropală C.), pârâta C. D.-I. a inițiat împotriva reclamantei demersuri judiciare pentru a se desființa actele juridice prin care reclamanta a dobândit patrimoniul d-nei Ropala.
Pârâta a promovat o plângere penală împotriva sa, prin care o acuza că a folosit un act fals pentru a intabula dreptul său de proprietate asupra imobilului pe care l-a dobândit prin testament de la mătușa sa; o acuza că intenționa să vândă imobilul dobândit în proprietate în frauda legii si a potențialilor cumpărători; o acuza de înșelătorie; o acuza că înșelătoria a fost pusă la cale printr-o înțelegere cu notarul public căruia 1-a fost promisă o cotă parte din vânzare ; afirma că reclamanta este exponentă a mafiei imobiliare a sectorului 1.
De asemenea, a învederat reclamanta, pârâta a promovat împotriva sa și o acțiune civilă prin care a solicitat anularea declarației de revocare pe care mătușa sa a făcut-o în privința testamentului său și de anulare a testamentului pe care mătușa sa 1-a făcut în favoarea reclamantei, în care a afirmat că ar fi folosit manopere frauduloase, manifestate sub forma captației ori a sugestiei, pentru a-i determina voința de a face acte pe care altfel nu le-ar fi făcut, adică să facă actul de revocare a testamentului pe care i l-a făcut pârâtei și să-i facă testament reclamantei .
A mai aratat reclamanta că plângerea penala pe care pârâta a formulat-o împotriva sa a primit o soluție de neurmărire penala, cu motivarea că faptele reclamate nu exista (art. 10 lit. a) Cpr.pen.), prin Rezoluția nr. 1218/P/2012 din 17 decembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin Rezoluția nr. 115/11-2/2013 din 16 ianuarie 2013 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și prin sentința penală definitivă nr. 129 din 22 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția 1 penală în dosarul nr._ .
Acțiunea civilă pe care pârâta C. D.-I. a formulat-o împotriva reclamantei a făcut obiectul dosarului civil nr._/299/2012 și a fost respinsa ca neîntemeiată în primă instanță prin sentința civilă nr. 7858 din 8 aprilie 2013 a Judecătoriei sectorului 1, apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1063A din 30 octombrie 2013 a Tribunalului București, iar recursul a fost constatat nul prin decizia nr. 1228 din 4 septembrie 2014 a Curții de Apel București.
In motivarea sentinței nr. 7858/8.04.2013, Judecătoria sectorului 1 a apreciat că din ansamblul probelor administrate în cauză nu a rezultat existența unor manopere frauduloase folosite de reclamanta cu intenția de a induce în eroare cu rea-credință pe mătușa pârâtei (pagina 3 paragraful 6 din sentință); s-a reținut că nu a existat posibilitatea ca testamentul revocat (testamentul pârâtei) să fi fost rezultatul hotărâtor al unei acțiuni a reclamantei (pagina 3 paragraful 8 teza finală din sentință); s-a reținut conflictul dintre pârâta C. și mătușa sa, generat de refuzul sistematic de restituire a unor acte (pagina 8 paragrafele 9 și 10; pagina 9 paragrafele 1 -3 din sentință).
În motivarea deciziei nr. 1063A/30.10.2013, Tribunalul București, analizând probatoriile administrate în cauză de pârâta C., nu a putut reține „Vreun temei pentru a fundamenta alegația reclamantei referitoare la presupusele manopere dolosive de natură a influența consimțământul defunctei" (pagina 6 teza finală a penultimului paragraf din decizie). Mai mult, Tribunalul București a stabilit cu claritate faptul că revocarea testamentului pe care pârâta l-a primit de la mătușa sa a avut drept cauză neînțelegerile dintre pârâta C. și mătușa sa, precum și faptul că pârâta C. a cunoscut despre revocarea testamentului său chiar de la mătușa sa.
Situația de fapt stabilită de instanțele care au judecat acțiunea civilă pe care pârâta C. D.-I. a formulat-o contra reclamantei este foarte importantă și complementară situației de fapt reținută de organele judiciare penale, care au soluționat plângerea penală pe care pârâta C. a formulato contra acesteia, a apreciat reclamanta.
Reclamanta a solicitat a se observa faptul că în motivarea plângerii sale pârâta C. D.-I. a afirmat că nu a cunoscut despre revocarea testamentului său decât după decesul mătușii sale, survenit la 15 iulie 2011, mai exact în momentul în care s-a prezentat la notariat pentru a i se elibera certificatul de moștenitor (paragrafele 3 și 5 de la pagina 2 a plângerii penale).
Aceste afirmații au fost infirmate prin hotărâre Judecătorească irevocabilă, instanțele care au judecat acțiunea civilă stabilind cu claritate faptul că pârâta C. a cunoscut despre revocarea testamentului încă din timpul vieții mătușii sale, chiar de la aceasta.
În opinia reclamantei aceste aspecte au importanță în privința modului în care a acționat pârâta C. în cele două acțiuni pe care le-a inițiat împotriva sa.
Reclamanta a mai aratat ca afirmațiile pârâtei C. D.-I. constituie calomnii, fiind de natură a aduce atingere demnității sale, întrucât este prezentată o persoană care a săvârșit fapte determinate de natură a atrage răspunderea penală ori civilă, precum și oprobriul public.
Afirmațiile pârâtei au fost făcute în scris, în cuprinsul unor acte juridice de dispoziție, respectiv în cuprinsul unor cereri adresate în justiție.
Pârâta a făcut afirmațiile calomnioase cu scopul de a stârni adversitatea organelor judiciare împotriva reclamantei, câtă vreme: acuzațiile de uz fals și de înșelătorie sunt întărite prin folosirea expresiei exponent al mafiei imobiliare, expresie uzitată în societate pentru a evidenția unele fapte notorii de gravitate deosebită, acuzațiile de manopere dolosive făcute în acțiunea civilă sunt prezentate în contextul în care reclamanta ar fi acționat în ascuns împotriva pârâtei, respectiv că nu i-ar fi destăinuit revocarea testamentului său nici măcar când a participat la funeraliile d-nei Ropală; afirmațiile calomnioase ale pârâtei sunt intenționate, fiind prezentate într-o acțiune penală, respectiv într-o acțiune civilă formulate contra sa, prin care a urmărit atragerea răspunderii penale sau civile a reclamantei; acuzațiile formulate de pârâta contra sa aduc atingere demnității/onoarei, întrucât este prezentată ca o persoană care a săvârșit fapte contrare legii și moralei, fapte care ar fi putut atrage răspunderea civilă și penală, precum și reacția de dispreț din partea altor persoane.
Fiind făcute în cadrul unor acțiuni judiciare prin care s-a urmărit atragerea răspunderii civile și penale a reclamantei, aceste acuzații au produs un prejudiciu grav acesteia sub aspect moral, cu atât mai mult cu cât este percepută ca o persoană religioasă, credincioasă și care respectă valorile moralei creștine.
Aceste acuzații au adus provocat o puternica stare de emoție reclamantei și au cauzat agravarea stării sale de sănătate, fiind nevoită să renunțe la contractul de muncă pe care îl avea în străinătate si să se întoarcă în România pentru a se interna în spital din cauza tulburărilor psihice.
A apreciat că acuzele proferate la adresa sa sunt inacceptabile si trebuie sancționate legal, existând întrunite toate cerințele legale pentru răspunderea civilă delictuală, respectiv: fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este materializată prin acuze directe defăimătoare consemnate în scris în motivarea acțiunii penale și a acțiunii civile pe care pârâta le-a formulat contra reclamantei; prejudiciul este determinat și constă în afectarea demnității și onoarei sale prin acuzele formulate de pârâtă, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu moral este săvârșită cu intenție directă, întrucât prin acțiunea penală și prin acțiunea civilă pe care le-a formulat contra sa, pârâta a urmărit sancționarea în mod injust, pentru fapte pe care nu le-a săvârșit niciodată, aspecte care au fost reținute cu claritate în hotărârile civile și penale pronunțate;există o legătură de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciu, în urma acuzațiilor defăimătoare demnitatea/onoarea reclamantei fiind afectată în condițiile în care i-a fost imputată săvârșirea unor fapte ilegale pentru care ar fi putut fi atrasă răspunderea mea penală sau civilă.
Reclamanta mai arată că, cuantumul despăgubirii pe care a pretins-o este rezonabil în raport împrejurările concrete în care pârâta a formulat acuzațiile defăimătoare la adresa sa si de consecințele reale produse de aceste acuze.
Acuzele s-au formulat în cadru judiciar, oficial și public, ceea ce însemnează că ele au fost prezentate în circumstanțe publice, putând fi cunoscute de un număr însemnat de persoane (participanți la actul judiciar - magistrați, avocați, martori, public; persoane cunoscute - rudele reclamantei, rudele pârâtei, cunoscuți).
Acuzele proferate sunt grave, pentru că în măsura în care ar fi fost reale faptele determinate de care a fost acuzată sunt interzise de lege și ar fi putut răspunde penal sau civil.
A mai aratat ca acuzele proferate la adresa sa au afectat-o profund, din cauza lor starea sa de sănătate înrăutățindu-se până acolo încât a fost nevoită să renunțe la contractul de muncă din străinătate pentru a se interna în spital, iar în prezent se află sub tratament medical strict.
În concluzie, a apreciat că acțiunea este deplin dovedită și pârâta poate fi obligată să-i plătească o despăgubire în cuantumul pe care l-a pretins, fiind îndeplinite toate cerințele legale privitoare la răspunderea civilă delictuală - existența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii; vinovăția sub forma intenției directe; prejudiciu moral și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Legal citata, pârâta a formulat întâmpinare prin care a aratat că nu sunt reale cele menționate in acțiunea principala legat de pretențiile emise împotriva sa.
In realitate pârâta, in calitate de succesoare legala a defunctei ROPALA CONSTANTA, nu a făcut altceva decât sa-și apere drepturile ce rezultau din aceasta calitate. In apărarea drepturilor sale și-a exercitat drepturile procesuale procedurale acordate de lege oricărei persoane. A folosit acțiunile si căile de atac ce-i erau premise de lege si de regulile de conduita, ca orice persoana, cu calitate de succesor, in apărarea drepturilor civile ce-i erau acordate de legea civila si penala. Nu înțelege la ce aspecte face referire reclamanta când menționează ca ar fi făcut afirmații calomnioase intenționate cu anume scopuri nelegale, deoarece nu a făcut altceva decât sa motiveze cererea sa de anulare a testamentului pentru captație si sugestie, conform dispozițiilor legale in materie.
De asemenea, a învederat pârâta, și-a aparat drepturile acordate de lege, in cadrul legal, conform procedurilor in materie, fără depășirea principiilor si dispozițiilor legale si a probelor administrate.
F. de cele de mai sus, a apreciat ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1349 si urm. Cod civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale si a solicitat respingerea cererii formulate.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care, in esență, a reluat susținerile din cererea de chemare in judecata.
Prin sentința civilă nr. 1807/22 iunie 2015, Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Între cele doua părți din prezenta cauza a existat un litigiu anterior, legat de succesiunea defunctei Ropala C., mătușa pârâtei C. D. .
Pârâta a formulat in acest sens o plângere penala ( la data de 29.06.2012) îndreptata atât împotriva reclamantei, cât si împotriva notarului public N. A.-M. pe care le acuza de înțelegere frauduloasa si a aratat ca sunt „cel mai probabil exponente ale mafiei imobiliare ale sectorului 1”( filele 11-12 ) Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din data de 17.12.2012, in dosar nr. 1218/P/2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale atât fata de notarul public, cât si fata de reclamanta din prezenta cauza, cu motivarea ca nu sunt probe sau indicii cu privire la existenta faptelor reclamate de către C. D. sau cu privire la neîndeplinirea sau îndeplinirea in mod defectuos a atribuțiilor de serviciu de către notarul public ( filele 13-14 ). Prin Rezoluția din 16.01.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulata de C. D. împotriva soluției adoptate in dosar nr. 1218/P/2012 ( filele 16-17).
Împotriva celor doua rezoluții, pârâta C. D. a formulat plângere (filele 18-19) solicitând infirmarea soluțiilor adoptate de P. de pe lângă Curtea de Apel București.Plângerea a fost soluționata prin sentința penală nr. 129/22.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel București (filele 20-22), care a respins ca nefondata plângerea formulata de către C. D., cu motivarea ca din actele premergătoare nu au rezulta indicii referitoare la existenta faptelor menționate in plângere privind pe T. C..
Ulterior, pârâta din prezenta cauza C. D., s-a adresat instanței civile cu cerere de revocare a testamentului favorabil reclamantei T. C. (filele 23-24), acțiunea fiind înregistrata pe rolul Judecătoriei sector 1 București, sub nr._/299/2012 (fiind declinata acțiunea înregistrata inițial sub nr._/302/2011 de la Judecătoria sector 5 Bucuresti) si respinsa ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 7858/08.04.2013 ( filele 25-27), care retine in motivarea sa că nu a rezultat existenta unor manevre frauduloase folosite de pârâta T. C. cu intenția de a induce in eroare cu rea-credință testatorul si nici ca acestea au avut un rol determinant in alterarea voinței testatorului.
In cuprinsul cererii de chemare in judecata precizata, C. D. afirma cu privire la T. C. că, „a exercitat presiuni si amenințări asupra defunctei care fiind bolnava si imobilizata la pat a cedat si a încheiat cele doua acte atacate”, iar „prin comportamentul sau si prin mijloacele folosite, prin captație si sugestie pârâta a putut să o determine pe defuncta sa încheie acele acte”.
Prin decizia civilă nr. A1063/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul București, a fost respins ca nefondat apelul formulat de C. D. împotriva sentinței civile nr. 7858/08.04.2013, arătându-se in motivarea hotărârii ca tribunalul nu poate reține vreun temei pentru a fundamenta alegația apelantei–reclamante C. D. referitoare la presupusele manopere dolosive de natura a influenta consimțământul defunctei ( filele 28-31 ) Sent. civ. nr. 7858/08.04.2013 a rămas irevocabila prin constatarea nulității recursului la 04.09.2014 ( fila 33 ) .
Aceasta fiind situația de fapt rezultata din înscrisurile aflate la dosar, tribunalul a analizat dispozițiile legale incidente in cauza .
Reclamanta a invocat ca temei de drept al pretențiilor sale disp. Noul Cod Civil, în vigoare la data când pârâta C. D.-I. a formulat acuzațiile ce au făcut obiectul acțiunii penale și acțiunii civile, respectiv Art. 72, Art. 1349 alin. I și alin., Art. 1.357, Art. 1.358, Art. 1.381, a precizat instanța de fond.
Aspectele privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, cât și condițiile generale în care se poate angaja această răspundere, se regăsesc în art. 1349 alin. (1) - (2) și art. 1357-1371 din noul Cod civil. Trebuie avute în vedere și prevederile conținute în art. 1381-1395 din noul Cod civil, care reglementează regulile aplicabile reparării prejudiciului cauzat în condițiile răspunderii civile delictuale în totalitatea cazurilor.
Astfel, potrivit prevederilor art. 1357 din noul Cod civil, „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”, iar potrivit prevederilor art. 1349, „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Din conținutul prevederilor legale enunțate mai sus, a arătat tribunalul, rezultă că pentru a exista o răspundere civilă delictuală, este necesară întrunirea cumulată a următoarelor condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile ( condiții ce erau necesare și sub imperiul reglementării din vechiul cod civil ) .
Esența răspunderii civile delictuale constă în existența unui prejudiciu, cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane, condiții obiective în lipsa cărora nu se poate stabili obligația de reparare ce se naște în sarcina persoanei responsabile.
Astfel, în alin. 1 al art. 1349 din noul Cod civil, care reglementează obligația generală a oricărei persoane de a nu vătăma sau prejudicia o altă persoană, se dispune că, orice atingere adusă drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane atrage, pentru cel vinovat, răspunderea pentru toate prejudiciile cauzate, fiind obligat la repararea integrală acestora.
Or, a motivat instanța de fond, in prezenta cauza, reclamanta nu a făcut dovada concreta a prejudiciului ce i-a fost adus prin susținerile pe care pârâta le-a făcut in cursul litigiului anterior ce s-a purtat intre părți.
Deși in cererea de chemare in judecata a afirmat ca i-a fost afectată starea sănătatii si i s-a adus un prejudiciu de imagine deoarece si alte persoane (in afara celor din sistemul judiciar si care sunt ținute de păstrarea confidențialității) au luat cunoștință de afirmațiile pe care pârâta le-ar fi făcut la adresa sa, reclamanta nu a administrat nicio proba in acest sens, deși a avut posibilitatea să-si exercite in mod nestingherit dreptul procesual de a propune si de a i se încuviința probe in condițiile prevăzute de lege.
Or, în ceea ce privește proba elementelor răspunderii civile delictuale s-a arătat că potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva în fața justiției), fiind admisibil orice mijloc de probă, a arătat instanța de fond.
In consecința, pentru acordarea unor daune morale este necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate .
In același sens, tribunalul a avut in vedere si practica Curții de Apel Ploiești (decizia nr. 683 din data de 21 aprilie 2010 – publicată în baza de date Legis ) care a reținut în cuprinsul hotărârii pronunțate că pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a instanței, bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane.
Concluzionând, tribunalul a constata ca una dintre condițiile esențiale ale angajării răspunderii civile delictuale,respectiv prejudiciul produs prin fapta culpabila, nu a fost dovedit, având in vedere că din ansamblul probelor administrate in cauza nu au rezultat nici un fel de elemente care sa creeze instanței convingerea ca reclamanta a suferit un prejudiciu efectiv, concret ce se impune a fi reparat si care poate fi cuantificat, motiv pentru care analizarea celorlalte condiții ale răspunderii delictuale nu mai este necesara, a precizat instanța de fond.
F. de suma acestor considerente, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanta ca neîntemeiată, luand act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta T. C., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Apelanta a susținut că în mod greșit prima instanță a apreciat că prejudiciul produs prin fapta culpabilă nu ar fi fost dovedit. Utilizând expresia "din ansamblul probelor administrate în cauză", fără a arăta în mod concret de ce probele administrate în cauză nu sunt suficiente pentru "a crea instanței convingerea că reclamanta a suferit un prejudiciu efectiv" (pagina 7 a sentinței), tribunalul a apelat la o argumentare abstractă și absolut în afara realității probatoriului administrat în cauză de către reclamantă.
Ori, a învederat apelanta, este clar conținutul hotărârilor judecătorești civile și penale care au lămurit faptele de care a fost acuzată de pârâtă. Astfel, reclamanta a fost acuzată că ar fi săvârșit fapte ilicite, adică fapte care ar fi putut să-i atragă răspunderea penală sau cel puțin oprobriul public în măsura în care le-ar fi săvârșit în mod real. Ori asemenea acuzații sunt calomnioase .In măsura în care faptele presupus a fi fost săvârșite nu există, așa cum s-a stabilit prin toate hotărârile judecătorești penale și civile pe care reclamanta le-a depus la dosarul cauzei, dar pe care tribunalul nu le-a analizat.
În concret, a susținut apelanta, intimata C. D.-I. a formulat următoarele acuzații la adresa reclamantei: că a folosit un act fals pentru a intabula dreptul său de proprietate asupra imobilului pe care l-a dobândit prin testament de la mătușa sa; că intenționa să vândă imobilul dobândit în proprietate "în frauda legii și a potențialilor cumpărători"; că ar fi săvârșit o "înșelătorie"; că "înșelătoria" a fost pusă la cale printr-o "înțelegere cu notarul public căruia i-a fost promisă o cotă parte din vânzare"; că este "exponentă a mafiei imobiliare a sectorului 1; că ar fi folosit manopere frauduloase, manifestate sub forma captației ori a sugestiei, pentru a determina voința defunctei sale mătușe să facă acte pe care altfel nu le-ar fi făcut, adică să facă actul de revocare a testamentului pe care i l-a făcut pârâtei și să-i facă testament apelantei.
A susținut apelanta că prin toate hotărârile judecătorești penale si civile definitive/irevocabile s-a statuat cu claritate că aceste fapte de care a fost acuzată nu există (a se vedea: sentința penală nr. 129/22.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 7858/8.04.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 1, decizia civilă nr. 1063A/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul București, decizia civilă nr. 1228R/4.09/2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul în dosarul nr._/299/2012).
A apreciat apelanta că toate hotărârile judecătorești definitive/irevocabile, civile si penale, depuse în susținerea acțiunii sunt suficiente pentru a dovedi existența unui prejudiciu moral, în condițiile în care aceste hotărâri au soluționat cauze în care a fost acuzată de fapte care, în măsura în care ar fi existat, ar fi atras răspunderea sa juridică.
S-a arătat de apelantă că în dicționarul explicativ al limbii române calomnia este definită astfel:„CALOMNIE, calomnii, s.f. -Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva; defăimare, clevetire. - Din fr. caiomnie, lat. calumnia (DEX 2009)” In codul penal anterior, calomnia era incriminată în art. 206 astfel: "Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public, se pedepsește cu amendă..."
Așadar, a susținut apelanta, faptele de care a fost acuzată ar fi putut să-i atragă răspunderea penală sau cel puțin să o pună într-o situație de dispreț cel puțin din partea intimatei și a altor persoane interesate ca intimata să reușească în demersurile sale judiciare (spre exemplu, vecina de la parter, numita B. D. E., persoană care a fost propusă ca martor în dosarul nr._/299/2011 de către intimată și care era interesată să i se desființeze testamentul prin care a dobândit imobilul în care locuia mătușa intimatei pentru că avea o înțelegere "discutată dinainte" cu intimata în sensul ca aceasta din urmă să-i vândă imobilul.
Apelanta a arătat că tribunalul a constatat că acuzele pe care i le-a adus intimata au fost infirmate de instanțe prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile, nu a negat caracterul lor calomnios, însă a considerat în mod neîntemeiat că nu ar fi produs minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale patrimoniale i-au fost afectate, denaturând sensul motivelor prin care reclamanta și-a susținut cererea de chemare în judecată.
A menționat apelanta că prima instanță a arătat în motivarea sentinței că "deși în cererea de chemare în judecată a afirmat că i-a fost afectată starea sănătății și i s-a adus un prejudiciu de imagine deoarece și alte persoane (în afara celor din sistemul judiciar și care sunt ținute de păstrarea confidențialității) au luat cunoștință de afirmațiile pe care pârâta le-ar fi făcut la adresa sa, reclamanta nu a administrat nicio probă în acest sens".
În legătură cu această argumentare a primei instanțe apelanta a considerat că se impun următoarele critici: a solicitat în mod explicit repararea prejudiciului moral nicidecum a celui patrimonial, astfel că nu are nicio importanță dacă în motivarea cererii de chemare în judecată a afirmat că i-a fost afectată starea de sănătate, pentru că însănătoșirea presupune un tratament medical care întotdeauna este o valoare patrimonială, astfel că într-o asemenea ipoteză ar fi fost vorba despre un prejudiciu patrimonial; nu a afirmat nicăieri în motivarea cererii de chemare în judecată că i-ar fi fost afectată imaginea "deoarece și alte persoane au luat cunoștință de afirmațiile" pe care intimata le-a făcut la adresa sa. Ceea ce apelanta a afirmat la pct. 5 și 6 din cererea de chemare în judecată a fost că afirmațiile făcute de intimată sunt calomnioase și reclamanta a fost prezentată în conținutul lor ca fiind o persoană care a săvârșit fapte contrare legii și morale, care ar fi putut atrage răspunderea sa juridică ori disprețul public. Consecința acestor afirmații a fost agravarea stării sale de sănătate și ar fi putut să pună la îndoială onoarea sa, întrucât este percepută ca o persoană religioasă.
Considerentele primei instanțe din paragraful 4 de la pagina 7 a sentinței apelate denaturează cu totul ceea ce a dorit reclamanta să evidențieze, în condițiile în care referirile apelantei la afectarea stării de sănătate și la conduita religioasă aveau rostul de a arăta cât de mare a fost suferința cauzată de calomniile pe care intimata i le-a adresat. Însă, reclamanta a precizat foarte clar cu ocazia concluziilor orale de la termenul din 19 iunie 2015 că afirmațiile calomnioase pe care intimata i le-a adresat "sunt suficient de clare și de directe cât să afecteze onoarea unui om obișnuit, aparte de statutul său social și aparte de calitățile pe care el le are în viața socială" (a se vedea pagina 2 din încheierea din 19,06.2015).
Apelanta a apreciat că această precizare a fost formulată suficient de clar pentru ca un magistrat cu rang de tribunal să înțeleagă că nu a dorit să probeze nici prejudiciul patrimonial, nici gravitatea suferinței ce i-a fost provocată. Prin urmare, apelanta a apreciat că tribunalul a denaturat ceea ce s-a consemnat în motivarea cererii de chemare în judecată, dându-se un cu totul alt sens, respectiv că prejudiciul moral ar consta în afectarea stării de sănătate și în faptul că i-ar fi afectată imaginea.
Ori, a susținut apelanta, prejudiciul moral suferit constă în faptul că a fost acuzată în mod calomnios, în mod mincinos de fapte pentru care i s-ar fi putut atrage răspunderea juridică dacă acestea ar fi existat în realitate. A solicitat judecătorului tribunalului să analizeze o asemenea situație în raport cu o persoană obișnuită, făcând abstracție de statutul său social, de calitățile acesteia cunoscute în societate și independent de alte aspecte ce țin de gravitatea suferinței provocate. Mai simplu, a cerut judecătorului tribunalului să aibă în vedere sentimentele unui om simplu, oarecare, căruia i se aduc acuze calomnioase nefondate și inexistente. Nimic în plus, nimic în minus, chiar dacă ar fi putut avea îndrăzneala să ceară judecătorului să se gândească la cum s-ar fi simțit el însuși și cum ar fi reacționat dacă altcineva l-ar fi acuzat în mod calomnios de fapte pentru care i s-ar fi putut atrage răspunderea juridică.
Sub un alt aspect, apelanta a apreciat că soluția primei instanțe încurajează la săvârșirea de afirmații calomnioase.
Cu tot regretul și fără a lua în considerare faptul că intimata are o rudă la instanța care urmează să soluționeze prezentul apel și nici faptul că apărătorul său este rudă și decan al Baroului Prahova, apelanta a considerat că soluția primei instanțe este absurdă pentru că lasă sentimentul că oricine poate afirma orice în mod calomnios și nu va fi sancționat pe cale judecătorească, pentru că o afirmație calomnioasă dovedită prin decizii judecătorești irevocabile/definitive, civile si penale, nu este aptă în sine să aducă atingere onoarei/demnității persoanei împotriva căreia se fac astfel de acuzații.
A învederat apelanta că a fost acuzată de uz de fals, de înșelătorie, de fraudare a legii, de săvârșire de acte mafiote, de manopere dolosive etc. Asemenea acuze se referă la fapte foarte grave, sancționabile de legea penală, fiind apte prin ele însele de a provoca un prejudiciu moral persoanei împotriva căreia se fac, mai ales în condițiile în care asemenea fapte nu există în realitate, astfel cum s-a constatat în cazul reclamantei.
A considerat apelanta că la fel de afectată în demnitate s-ar fi simțit intimata însăși dacă ar fi fost acuzată în mod mincinos de ceea ce a acuzat-o pe apelantă, cum la fel de afectat ori chiar mai mult s-ar fi simțit judecătorul tribunalului sau oricare altă persoană căreia i s-ar fi adus asemenea acuze.
Apelanta a apreciat că un judecător independent și imparțial nu poate privi cu detașare și nu poate privi în mod abstract situația din prezenta cauză, ci trebuie să observe că situația de fapt este clară în sensul existenței unor afirmații calomnioase, iar afirmațiile calomnioase sunt denigratoare, ofensatoare și apte de a produce prin ele însele un prejudiciu moral oricărei persoane obișnuite care are aptitudinea de a-și reprezenta actele și faptele pe care le săvârșește.
În temeiul art. 480 alin. 1 și 2 NCPC, apelanta a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, urmând ca instanța să aprecieze asupra cuantumului despăgubirii.
Intimata C. D. I. a formulat la data de 15.10.2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, reține următoarele :
Se va respinge ca nefondată critica apelantei că în mod greșit prima instanță a apreciat că prejudiciul produs prin fapta culpabilă nu ar fi fost dovedit, pentru următoarele considerente:
Așa cum a motivat și instanța de fond, la dosar nu se regăsește nicio dovadă din care să rezulte că intimata-pârâtă, prin demersurile sale judiciare, i-ar fi creat apelantei vreun prejudiciu moral, pentru că pârâta a uzat doar de dreptul său de a se adresa unei instanțe judecătorești, în scopul obținerii unor eventuale drepturi, pe care aceasta a socotit că le-ar avea.
Faptul că pârâta s-a adresat instanței judecătorești, folosind anumite expresii care, după părerea apelantei, ar constitui fapta de calomnie, nu reprezintă o faptă prejudiciabilă, care i-ar da acesteia dreptul la reparație morală, o acțiune judiciară neputând constitui prin ea însăși o atingere adusă reputației și onoarei persoanei.
Cu privire la critica adusă de apelantă motivării sentinței, Curtea reține că potrivit art. 425 NCPC, judecătorul este dator să argumenteze în fapt și în drept hotărârea pronunțată, arătând în mod expres care sunt motivele pentru care a înlăturat cererile părților, aceasta pentru că, controlul judecătoresc și accesul la o instanță să fie efectiv, în sensul jurisprudenței CEDO. Curtea reține că, în paginile 5-7 ale sentinței, judecătorul fondului a detaliat toate argumentele și a făcut trimitere la probele pentru care a apreciat că acțiunea este netemeinică.
De observat este că apelanta a invocat ca temei de drept al acțiunii disp.art. 1349 alin. 1 și 2 din noul Cod civil, ce reglementează răspunderea civilă delictuală, însă, prin demersul său judiciar, intimata-pârâtă nu a încălcat regulile de conduită pe care le impune legea sau obiceiul locului și nici nu a adus atingere intereselor legitime ale apelantei, ținând cont de faptul că pârâta nu și-a exercitat decât dreptul de acces la justiție.
De asemenea, apelanta a mai invocat și disp.art. 1357-1358 din noul Cod civil, ce reglementează condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, însă, așa cum corect s-a motivat și de către instanța de fond, dar și cum s-a menționat în precedent, pârâta nu a făcut altceva decât să-și exercite dreptul de acces la o instanță, ceea ce nu poate constitui o faptă ilicită, în sensul art. 1357 alin. 1 din noul Cod civil.
Nici disp.art. 1358 din noul Cod civil privitoare la vinovăția intimatei-pârâte în inițierea demersului judiciar nu s-au dovedit în speță.
Curtea apreciază că nefiind dovedită fapta ilicită, cauzatoare de prejudiciu, vinovăția intimatei-pârâte și raportul de cauzalitate dintre acestea două, nu se poate ajunge la o reparație, așa cum se prevede în art. 1381 din noul Cod civil
Deși apelanta a susținut că datorită acțiunilor judiciare inițiate de către intimata-pârâtă i-ar fi fost afectată starea de sănătate, Curtea reține că nu au fost administrate probe din care să rezulte legătura de cauzalitate dintre demersul judiciar al pârâtei și precaritatea stării de sănătate a apelantei.
Curtea reține că, în genere, daunele morale sunt acordate cu titlu de sancțiune. Ele sunt despăgubiri menite realmente să-l penalizeze pe pârâtul vinovat de atingerile grave aduse imaginii reclamantului și în acelasi timp, să se constituie într-un avertisment sever pentru cei care ar intenționa, în viitor, să aducă atingeri dreptului la imagine al reclamantului.
În privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor, acestea se stabilesc prin apreciere, în raport cu consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prevede faptul că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
Cum prin probatoriul administrat în cauză, nu s-a făcut dovada de către apelantă a vreunei atingeri de natura celor invocate, care i-ar fi cauzat un prejudiciu ce nu ar fi putut fi reparat decât prin acordarea unor daune morale, cu titlu de reparație morală, Curtea apreciază că în speță criticile formulate de către apelantă nu pot fi primite, hotărârea tribunalului fiind legală și temeinică și impunându-se a fi menținută.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
Curtea va lua act că intimata C. D. I. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta T. C., domiciliată în București, Bulevardul Mărăști, nr. 51, . și cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură „R. M.-C.”, cu sediul în București, .. 2, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1807/22 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta C. D.-I., domiciliată în Ploiești, . N., nr. 2, ., ., județul Prahova.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
E. S. V.-I. S.
Grefier,
D. V.
Red. ES
Tehnored.CC
4 ex/2.12.2015
d.f._ – Tribunalul Prahova
j.f. D. G.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Pretenţii. Decizia nr. 757/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Evacuare. Decizia nr. 548/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
