Grăniţuire. Decizia nr. 439/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 439/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 439/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 439
Ședința publică din data de 13 mai 2015
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții B. M., domiciliată în P., ., ., ., GHILINȚA P., domiciliată în M., . D., jud. Prahova, H. G., domiciliată în M., .. 3, ., jud. Prahova și D. V., domiciliat în M., .. 7, jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 177/16 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții B. V., BEȘLEAGA N. și BEȘLEAGA O., toți domiciliați în M., ., jud. Prahova.
Recurs timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, potrivit chitanței nr. 5730/27.04.2015 eliberată de Primăria P. și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns, personal, recurenții-reclamanți B. M., Ghilința P., H. G., D. V. și intimații-pârâți Beșleaga N., asistat de avocat C. S. din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2015, Beșleaga V. și Beșleaga O., reprezentați de același avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că nu a fost depusă nota de timbraj și taxa judiciară de timbru la valoare pentru motivele de recurs vizând revendicarea, astfel cum s-a stabilit în sarcina recurenților-reclamanți prin rezoluția președintelui completului de judecată din data de 24.03.2015. Totodată, se menționează că, prin intermediul serviciului registratură, intimații-pârâți au depus la dosar întâmpinare, înregistrată sub nr._/4.05.2015, anexat căreia a fost depusă de avocat C. S. împuternicirea avocațială nr._/2015.
La solicitarea instanței, formulată în baza rolului activ reglementat de art. 129 alin. 4 din vechiul Cod de procedură civilă, recurenții-reclamanți B. M., Ghilința P., H. G., D. V., având pe rând cuvântul, declară că se apără singuri în actuala fază procesuală.
La solicitarea instanței, formulată în baza acelorași dispoziții legale, recurenta-reclamantă B. M. arată că insistă în revendicarea suprafeței totale de 8 m, conform expertizelor topo întocmite în cauză, fără a putea să precizeze însă valoarea acestei suprafețe.
Curtea, având în vedere că în fazele procesuale anterioare s-a stabilit și s-a achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, dând eficiență dispozițiilor legale reglementate de art. 11 din Legea nr. 146/1997, act normativ incident în speță în raport de data inițierii litigiului, constată că recursul este legal timbrat.
În temeiul rolului activ reglementat de art. 129 alin. 4 din vechiul Cod de procedură civilă, Curtea pune în vedere recurenților-reclamanți să precizeze temeiul de drept al căii de atac pe care au exercitat-o.
Recurenta-reclamantă B. M., având personal cuvântul, arată că a înțeles să promoveze recurs împotriva deciziei pronunțată de tribunal, întrucât apreciază că nu s-a aplicat corect legea.
Recurenții-reclamanți Ghilința P., H. G., D. V., având pe rând cuvântul, declară că sunt de acord cu susținerile recurentei B. M..
Curtea ia act de declarațiile recurenților-reclamanți, în raport de care apreciază că temeiul de drept al recursului, astfel cum a fost motivat prin cererea depusă în scris la dosar, este reprezentat de cazul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, declară că nu au cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurenta-reclamantă B. M., având personal cuvântul, depune la dosar concluzii scrise și solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârilor și admiterea acțiunii.
Menționează că terenul este moștenire de la părinții reclamanților și este normal să existe gard între vecini, acolo unde s-a edificat clădirea, fiind necesară refacerea acestui gard.
Recurenții-reclamanți Ghilința P., H. G., D. V., având pe rând cuvântul, declară că sunt de acord cu susținerile recurentei B. M..
Avocat C. S., având cuvântul pentru intimații-pârâți Beșleaga V., Beșleaga N. și Beșleaga O., pe linia apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Susține că la momentul dobândirii dreptului de proprietate reclamanții au preluat terenul în limitele existente la acel moment, ce nu au fost modificate ulterior prin construirea gardului de către pârâții B..
Mai mult, apreciază că dacă s-ar grănițui proprietățile așa cum susțin recurenții, s-ar agrava situația acestora în propria lor cale de atac, deoarece s-ar dispune hotarul exact pe un aliniament pe care ei îl contestă, ceea ce ar fi în defavoarea lor.
În opinia sa, cum acțiunea în revendicare a fost respinsă, a intrat în puterea lucrului judecat, iar acțiunea în grănițuire este nefondată, cum corect s-a apreciat de către instanțe pe baza probatoriilor administrate.
CURTEA,
Deliberând, conform art. 256 din vechiul Cod de procedură civilă, asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub număr de dosar_ 02.07.2011, reclamanții B. M., G. P., H. G. și D. V. au chemat-o în judecată pe pârâta B. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile părților, precum și obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie . din proprietatea lor.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în toamna anului 2008 au construit un gard pe latura care se învecinează cu terenul pârâtei, gard realizat cu acordul acesteia din urmă, însă ulterior, pârâta nu a mai fost de acord cu acest gard, demolându-l și edificând pe o porțiune de 10 - 12 m. un alt gard, după care a edificat, în continuare, o construcție din B.C.A., fără autorizație, încălcând linia de hotar cu cca. 20 - 30 cm.
La data de 13.10.2010, pârâta B. V. a formulat, în temeiul art.115 – 118 C.pr.civ., întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că, de comun acord cu reclamanții, a construit un gard până la anexa gospodărească de păsări, din plăci de azbociment cu înălțimea de 1,90 m. care, ulterior, a fost desființat de reclamanți care au edificat atât un gard de 1,10 m., cât și o construcție din B.C.A. - uri în locul unei magazii din paiantă.
Ulterior, la data de 27.10.2010, pârâta a formulat o cerere solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților B. N. și B. O., cerere ce a fost admisă de către instanță, prin încheierea de ședință din data de 5 noiembrie 2010.
În urma probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză tehnică în specialitate topometrică administrate în cauză la solicitarea părților, Judecătoria M. a pronunțat sentința civilă nr. 574/09.06.2011, prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată.
S-a reținut în considerentele hotărârii că în baza sentinței civile nr.553/ 22.04.2008 a Judecătoriei M., pârâții B. N. și B. O. au dobândit în proprietate un imobil compus din terenuri în suprafață de 249,57 mp. și 185 mp. și o locuință cu 3 camere, bucătărie, cămară, magazie și bucătărie de vară, situat în M., . - 18 jud. Prahova, în timp ce reclamanții au dobândit, în temeiul declarației aut. sub nr.890/12.10.1984, de la autorul lor - D. G., un teren de 500 mp., pe care acesta l-a obținut conform chitanței încheiată cu numita Sița Jugareanu, în anul 1955. Potrivit expertizei tehnice topometrice efectuată de ing. D. L. M., s-a constatat că reclamanții dețin un teren în suprafață de 554 mp., delimitat de pct. 1 – 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 12, iar pârâții dețin un teren de 440 mp. delimitat de pct. 2 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 19 - 20 - 6 - 5 - 4 - 3, existând în litigiu suprafața de 2 mp, delimitată de pct. 6 – 5 – 4 - 3.
Instanța de fond a stabilit că reclamanții nu au făcut dovada delimitării proprietății lor, nedepunând la dosar un plan al corpului de proprietate sau planul de amplasament, aceștia deținând suprafața de 554 mp. față de 500 mp. înscrisă în declarația aut. sub nr.890/12.10.1984, fiind imposibil să se stabilească dacă .. în litigiu se regăsește în lotul vreuneia dintre părți, mai ales că declarația menționată nu reprezintă titlu de proprietate.
Totodată, instanța a reținut că potrivit declarațiilor martorilor D. G. și S. D. M., pârâții au respectat, cu ocazia efectuării reparațiilor și refacerii gardului, vechiul amplasament.
În acest context, instanța de fond a stabilit că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.480 și art.584 C.civ., considerente pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței au declarat apel, în termenul legal, reclamanții B. M., G. P., H. G. și D. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
S-a susținut de către apelanți că potrivit art.584 Cod civil, grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare vizibile a limitelor dintre două proprietăți limitrofe, care poate avea loc nu numai în cazul în care nu există semne vizibile ale liniei de hotar, ci și în cazul în care există semne exterioare de delimitare contestate de către părți, existând îndoieli privind amplasarea pe traseul hotarului dintre proprietăți.
Apelanții au învederat că potrivit titlului de proprietate nr._/29.07.1997, dețin terenul în suprafață de 556 mp, care se învecinează pe o latură cu terenul pârâților, expertiza demonstrând că limita de hotar dintre proprietăți nu mai are forma înscrisă în harta cadastrală anexată titlurilor de proprietate.
S-a precizat că locuința edificată de pârâți a fost construită fără autorizație, aceștia fiind obligați să o demoleze la cererea autorităților locale; că în cauză nu s-a administrat proba cu interogatoriu, suprafața aflată în posesia pârâților fiind mai mare decât suprafața înscrisă în actele lor de proprietate; că în mod eronat nu s-a ținut seama de toate probele administrate în cauză, pârâții ocupând fără niciun drept o parte din terenul lor pe care au edificat construcții fără autorizație.
La data de 16.06.2011, reclamanta H. G. a depus o cerere de apel în formă olografă împotriva aceleiași sentințe, cerere la judecata căreia a renunțat ulterior, învederând că a declarat calea de atac a apelului împreună cu ceilalți reclamanți la data de 22.07.2011.
Prin încheierea de ședință din data de 10.04.2012, Tribunalul Prahova a dispus suspendarea judecății apelului, în baza art.244 alin.1 pct.1 Cod pr.civ., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei M..
La data de 22.11.2013 cauza a fost repusă pe rol, la cererea apelanților-reclamanți (fila 41 dosar apel).
Prin decizia civilă nr.148 pronunțată la data de 25.02.2014, Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul, luând act că apelanta - reclamantă H. G. a renunțat la judecata apelului declarat în formă olografă la data de 16.06.2011
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că din analiza probelor administrate în cauză a rezultat că, în baza titlului de proprietate nr._/1997, a declarației nr.890/12.10.1984 și a chitanței din data de 11.06.1978, autorul reclamanților a dobândit în proprietate imobilul situat în M., ., jud. Prahova, compus din teren de 556 mp. și o construcție, în timp ce pârâții au dobândit, conform sentinței civile nr. 553/22.04.2008 a Judecătoriei M. și contractelor de vânzare - cumpărare nr.2341/28.10.2004 și nr. 7621/07.09.1981, imobilul situat în M., ., format din construcție și un teren de 434,57 mp. S-a constatat că, în prezent, reclamanții folosesc o parcelă de 554 mp, care se învecinează, pe o latură, respectiv pe aliniamentul pct.4 - 5, cu terenul folosit de pârâți în suprafață totală de 440 mp., existând în litigiu . între pct.6, 5, 4, 3 pe care se află amplasată o parte din construcția C2, aparținând pârâților.
În acest context faptic, tribunalul a stabilit că atât timp cât autorul reclamanților a dobândit în proprietate un teren de 556 mp., reclamanții folosind efectiv o parcelă de 554 mp., iar pârâții au dobândit în proprietate o parcelă de 434,57 mp., folosind efectiv suprafața de 440 mp., înseamnă că, în realitate, linia reală de hotar care desparte terenurile părților o reprezintă aliniamentul delimitat de pct.2, 3, 4, 5, 6, acesta fiind determinat în raport de limitele reale ale celor două terenuri învecinate, de configurația terenurilor, de dimensiunile acestora pe toate laturile, de modalitatea de amplasare a construcțiilor și de întinderea reală a suprafețelor de teren deținute de părți.
Faptul că autorul reclamanților a dobândit, în baza titlului de proprietate nr._/1997, o parcelă de teren mai mare, nu înseamnă în mod automat, a stabilit tribunalul, că pârâții ar deține fără niciun drept, diferența de 2 mp. până la suprafața totală de 556 mp. înscrisă în titlul de proprietate al reclamanților și că linia de hotar ar fi delimitată de pct. 2, 3, 6, diferența înscriindu-se în limitele de toleranțe față de suprafețele înscrise în actele de proprietate, diferență care nu justifică modificarea liniei de hotar dintre cele două proprietăți.
S-a motivat că, analizându-se titlul de proprietate nr._/1997, chitanța din 11.06.1978 și declarația nr. 890/12.10.1984, a reieșit că autorul reclamanților a dobândit, în realitate, în timpul vieții, începând cu anul 1978, o parcelă de teren de 500 mp., parcelă cu care s-a înscris în evidențele fiscale, motiv pentru care, la momentul eliberării titlului de proprietate menționat, identificarea parcelei de 556 mp. s-a realizat pe baza susținerilor autorului reclamanților, fiind imposibilă determinarea exactă a întinderii reale a suprafeței de teren dobândită în anul 1978 de către autorul reclamanților.
Tribunalul a mai stabilit că nu se justifică grănițuirea dintre cele două terenuri pe aliniamentul solicitat de reclamanți, aliniament care nu constituie linia reală de hotar dintre proprietăți.
Prin decizia civilă nr.2360/06.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost admis recursul declarat de reclamanții B. M., G. P., H. G. și D. V. împotriva deciziei civile nr. 148/25.02.2014 a Tribunalului Prahova, dispunându-se casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că recursul este fondat, întrucât instanțele anterioare nu au soluționat cererea de grănițuire cu care au fost investite.
S-a reținut, în esență, că scopul grănițuirii este acela de a stabili hotare între proprietățile aparținând unor persoane diferite, singura condiție pentru ca o acțiune în grănițuire să fie admisibilă, fiind aceea ca proprietățile să fie limitrofe și să existe îndoiala asupra hotarelor.
S-a menționat că cererea de grănițuire are un caracter petitoriu și nu poate fi respinsă întrucât, atât timp cât grănițuirea nu s-a efectuat pe cale amiabilă, singura situație de stabilire a hotarului, în caz de conflict, rămâne să se realizeze pe cale judecătorească.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova - Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată la data de 19.11.2014, sub nr._ .
În faza de rejudecare, Tribunalul Prahova a pronunțat la data de 16.01.2015 decizia civilă nr. 177, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți.
Prin aceeași decizie s-a luat act că intimații își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Conform considerentelor deciziei, tribunalul a reținut că potrivit înscrisului sub semnătură privată intitulat „Chitanță”, încheiat la data de 11.06.1978, numita R. M. a înstrăinat autorilor reclamanților - D. G. și D. I. o porțiune din terenul său având o lățime de 1,84 ml. pe toată lungimea curții de 36 ml., respectiv 66,24 mp., prețul vânzării fiind de 2.000 lei.
Conform „Declarației” autentificate sub nr.890/12.10.1984, D. G. (autorul reclamanților) a declarat, pe proprie răspundere, că posedă suprafața de teren de 500 mp., fără act de proprietate, prin chitanță – convenție de la Sița Jugureanca în anul 1955, pe care a edificat o casă fără autorizație de construire.
La data de 29.09.1997, Comisia Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a eliberat, în favoarea autorului reclamanților – D. G., titlul de proprietate nr._, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 8.000 mp. pe raza orașului M., din care 7.444 mp. arabil și 556 mp. curți – construcții.
Prin cererea care a format obiectul dosarului nr._, reclamanții B. V., B. N. și B. O. (pârâți în cauza de față) au solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. M., G. P., H. G. și D. V. (reclamanți în prezenta pricină), Comisia Locală M. și Comisia Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, să se constate nulitatea titlului de proprietate nr._/29.09.1997 emis în favoarea lui D. G., acțiunea fiind respinsă, conform sentinței civile nr.92/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria M., irevocabilă prin decizia civilă nr.835/30.04.2013 a Tribunalului Prahova.
Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2341/28.10.2004, B. I. și B. V. au dobândit de la numiții A. M. – A. și A. D. terenul curți – construcții în suprafață de 185 mp. situat în M., ., jud. Prahova, având nr. cadastral provizoriu 11/1, între vecinii: I. I., B. I., rest proprietate și O. I..
La data de 22.04.2008, Judecătoria M. a pronunțat, în dosarul nr.461/ 259/2008, sentința civilă nr.553, irevocabilă prin nerecurare, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de ședință din data de 18.05.2010, prin care a admis acțiunea formulată de reclamanții B. N. și B. O. în contradictoriu cu pârâții B. I. și B. V., constatând că reclamanții au cumpărat de la pârâți, cu chitanță sub semnătură privată din data de 11.10.2007, locuința compusă din 3 camere, bucătărie, cămară, magazie și bucătărie de vară, terenul intravilan în suprafață de 249,57 mp. pe care este edificată locuința, ambele imobile, situate în M., ., jud. Prahova fiind menționate în contractul de vânzare – cumpărare aut. sub nr.7621/07.09.1981 și terenul în suprafață de 185 mp, situat în M., ., jud. Prahova, menționat în contractul de vânzare – cumpărare aut. sub nr.2341/28.10.2004.
Potrivit adresei nr._/27.03.2009 eliberată de Primăria orașului M., autoritățile locale au solicitat pârâtului B. N., prin adresa nr._/ 27.03.2009, să procedeze la desființarea, până la data de 15.04.2009, a construcției executată fără documente legale și fără acordul reclamantului D. V., în caz contrar urmând a fi amendat contravențional.
Tribunalul a reținut că raportul de expertiză tehnică de specialitate topometrică întocmit de ing. D. L. M. (f.73 – dos. fond) a arătat că, în prezența părților, s-a procedat la identificarea și măsurarea terenurilor deținute de părți, astfel: terenul notat cu simbolurile 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 12 aparține reclamanților B. M., G. P., H. G. și D. V., conform declarației aut. sub nr.890/12.10.1984, este situat în M., . și are suprafața de 554 mp., iar terenul cuprins în perimetrul pct. 2 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 19 - 20 - 6 - 5 - 4 - 3 este proprietatea pârâților, având suprafața de 440 mp.
Martorul D. G. audiat la solicitarea reclamanților (f.49 – dos. fond) a arătat că este vecin cu părțile și că între proprietățile acestora a existat un gard care a fost înlocuit de martor pe cca. 12 ml,, la cererea pârâtei B., în urmă cu un an, iar când a reparat cealaltă parte de gard, s-a mers pe vechea linie de hotar.
Și martorul S. D. – M. audiat la cererea pârâților (f.50 – dos. fond) a relatat că l-a ajutat pe fiul pârâtei să dărâme o magazie din pământ, edificând un gard din bucăți din B.C.A. de 1,10 m. - 1,20 m. înălțime pe o lungime de 3,5 m., cu precizarea că, în speță, construcția - gard din bucăți din B.C.A. s-a făcut pe vechea linie de hotar, neintrându-se pe terenul – proprietate a reclamanților, în locul magaziei vechi.
În raport de această situație de fapt și de normele juridice incidente în soluționarea pricinii, este evident, a arătat tribunalul, că, în raport de întinderea reală a terenurilor deținute de părți, respectiv 556 mp. Cc pentru reclamanți, conform titlului de proprietate nr._/1994 eliberat în favoarea autorului lor - D. G., aceștia posedând efectiv 554 mp., potrivit concluziilor raportului de expertiză topo, iar pârâții 440 mp., de configurația și dimensiunile terenurilor, de vechile semne de hotar (un pom uscat existent pe linia de hotar) și modalitatea de amplasare a construcțiilor, nu se impune grănițuirea proprietăților părților pe un alt amplasament decât cel existent în prezent, ambii martori audiați în cauză arătând, în mod expres, că la momentul edificării noului gard s-a respectat vechiul aliniament care reprezintă, prin însăși natura sa, linia reală de hotar care desparte proprietățile părților.
În speță, a constatat tribunalul, nu se justifică, în niciun mod, grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul pretins de reclamanți, întrucât acela nu constituie linia reală de hotar, aliniamentul actual reprezentând linia de demarcație reală dintre proprietățile învecinate, conform suprafețelor reale de teren deținute de părți, de configurația acestora, de modalitatea de amplasare a construcțiilor și, nu în ultimul rând, de vechile semne de hotar.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că apelul este nefondat, precizând că va păstra sentința atacată sub aspectul capătului de cerere privind grănițuirea, petitul în revendicare intrând în puterea de lucru judecat.
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termenul legal reglementat de art. 301 din vechiul Cod de procedură civilă, reclamanții B. M., Ghilința P., H. G. și D. V., criticând-o ca nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că tribunalul nu a soluționat cererea de grănițuire cu care a fost învestit, instanța având obligația de a stabili linia de demarcație dintre proprietăți.
Au susținut recurenții că prin respingerea acțiunii nu se stinge litigiul, aceasta echivalând cu o nepronunțare asupra fondului cauzei.
Recurenții au arătat că acțiunea în grănițuire reprezintă o acțiune reală, petitorie, imobiliară, imprescriptibilă și declarativă de drepturi, că în caz de conflict între proprietari, grănițuirea trebuie cerută în justiție și nu poate fi respinsă, întrucât stabilirea hotarului trebuie să se realizeze doar pe cale judecătorească.
Au susținut recurenții că intimații nu și-au dovedit dreptul de proprietate pe terenul ce face obiectul cererii de chemare în judecată, învederând că din probele administrate a rezultat că proprietatea intimaților este situată în T21CC640 și suprapunând poziționarea proprietății acestora cu planul de amplasare și delimitare a imobilului, în baza căruia intimații și-au intabulat proprietatea, se constată că aceasta este identică cu cea intabulată, dar nu și cu cea reținută ca situație de fapt în raportul de expertiză.
Au arătat recurenții că reconstituirea dreptului lor de proprietate s-a făcut încă din anul 1991, conform Hotărârii Comisiei Județene Prahova nr. 26/1991, că ulterior, în 1997 li s-a eliberat titlul de proprietate nr._; că după intabularea dreptului de proprietate intimații și-au extins corpul de clădire C1 pe proprietatea recurenților, motiv pentru care au formulat o . sesizări la Primăria M., care a constatat că sunt adevărate și le-a solicitat intimaților ca până la data de 15.04.2009 să desființeze construcția edificată.
S-a mai învederat de către recurenți că din schița raportului de expertiză se observă schimbarea configurației construcțiilor intimaților; că din același raport rezultă că proprietatea recurenților este „știrbită cu 2 m pe configurația stabilită de expertiză” ; că limita de hotar nu mai are forma din harta cadastrală anexă la titlul de proprietate și nici pe cea din schița cu care intimații și-au intabulat proprietatea.
Din probele administrate se observă astfel, au arătat recurenții, că cererea este întemeiată, însă instanța, prin respingerea sa, a „încurajat atât cotropirea terenului cât și edificarea construcțiilor fără autorizație de construire”.
În acest context, recurenții au apreciat că tribunalul nu a analizat temeinic obiectul juridic dedus judecății, analizând superficial atât înscrisurile din dosar, cât și concluziile raportului de expertiză și deși prin decizia de casare s-a reținut că recursul este fondat deoarece instanțele anterioare nu au soluționat cererea de grănițuire, iar în caz de conflict, aceasta se realizează pe cale judecătorească, în mod necorespunzător, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârilor anterioare, în sensul admiterii acțiunii, stabilirii liniei de hotar și obligării pârâților să le lase în deplină proprietate terenul acaparat.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Intimații Besleagă V., Besleaga N. și Besleaga O. au depus, conform disp. art. 308 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că în mod corect, conform probelor administrate, s-a respins acțiunea în grănițuire, întrucât s-a constatat că nu se impune grănițuirea proprietăților pe un alt amplasament decât cel existent.
La termenul de judecată din data de 13.05.2015, la solicitarea Curții, realizată în baza rolului activ reglementat de art. 129 alin. 4 din vechiul Cod de procedură civilă, recurenții au precizat că temeiul de drept al recursului declarat îl reprezintă art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
Examinând decizia atacată sub aspectul criticilor formulate, încadrate în cazul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă, Curtea apreciază ca nefondat recursul declarat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
În limita motivului de recurs invocat de către reclamanți – art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă – Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept material, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
În cadrul acestui motiv de recurs, reclamanții au formulat mai multe critici, prin care au susținut fie că instanța nu a soluționat cererea de grănițuire, nerespectând
astfel decizia de casare, fie că intimații nu și-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, sens în care au procedat la expunerea probelor administrate în cauză, apreciind că în raport de acestea, cererile de grănițuire și revendicare sunt întemeiate, iar instanța, prin respingerea acțiunii, ar fi încurajat „cotropirea terenului și edificarea de construcții fără autorizație”.
Tot în cadrul acestui motiv de recurs, reclamanții au mai susținut că tribunalul nu a analizat obiectul dedus judecății și că ar fi analizat superficial probele cu înscrisuri și expertiză de specialitate efectuate în dosarul de fond, respectiv că respingerea acțiunii echivalează cu o nepronunțare asupra fondului.
Expunerea acestor critici determină Curtea să constate că deși formal se invocă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă, în realitate, singurele critici ce pot fi încadrate în acest caz de nelegalitate, al cărui conținut a fost menționat de către Curte anterior, sunt cele prin care se pretinde încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 6 din vechiul Cod de procedură civilă, care stabilesc obligația instanței de a se pronunța asupra obiectului cererii deduse judecății, respectiv a dispozițiilor art. 315 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, care reglementează obligația instanțelor de fond de a respecta dezlegările date de instanța de recurs problemelor de drept deduse judecății.
În ceea ce privește celelalte critici, ce au fost subsumate acestui motiv de recurs, Curtea constată că nu pot fi supuse controlului exercitat de către instanța de recurs, întrucât se cere reaprecierea situației de fapt în raport de probe ce au fost deja administrate și în raport de care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, ceea ce ar impune un control de netemeinicie asupra deciziei, ce excede limitelor presupuse de art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă.
Curtea notează, sub acest aspect, că în realitate, prin aceste critici sunt vizate doar aspecte legate de interpretarea probelor și de aprecierile instanțelor anterioare asupra acestora, eludându-se astfel normele imperative reglementate de art. 304 din vechiul Cod de procedură civil, conform cărora nu pot constitui motive de recurs decât aspectele legate de nelegalitatea soluției pronunțate de instanța anterioară.
În acest context, Curtea reamintește că pct. 11 al art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă, singurul care permitea în recurs cenzurarea greșelilor grave de fapt, consecutive eronatei aprecieri a probelor, a fost abrogat încă din anul 2000, prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
În atare situație, procedând la analizarea singurelor critici care se încadrează în cazul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă, Curtea constată că sunt nefondate.
Astfel, în ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. 6 din vechiul Cod de procedură civilă, Curtea notează că textul de lege menționat statuează obligația judecătorului de a se pronunța, respectând limitele învestirii, asupra obiectului cererii deduse judecății.
În speță, recurenții au susținut că tribunalul nu s-ar fi pronunțat asupra capătului de cerere având ca obiect grănițuirea proprietăților părților, respectiv că respingerea acțiunii echivalează cu o nepronunțare asupra fondului, critici ce sunt însă infirmate de decizia atacată, în ale cărei considerente tribunalul a procedat, în cadrul examinării motivelor de apel dezvoltate de reclamanți, la analizarea tuturor probelor administrate în cauză (înscrisuri, depoziții testimoniale și expertiză topografică) pe care le-a raportat la norma legală incidentă litigiului (art. 584 din vechiul Cod civil), verificarea pretențiilor deduse judecăți fiind realizată în raport de această analiză și de îndrumările deciziei de casare (paginile 9 – 11 din decizie).
Procedând ca atare, judecătorii apelului au stabilit că din probele administrate a rezultat că linia reală de hotar este cea care delimitează în prezent proprietățile părților, context în care, având în vedere și faptul că soluția de respingere a capătului de cerere privind revendicarea terenului a intrat în puterea lucrului judecat, au concluzionat că se impune menținerea soluției pronunțată de judecătorul fondului, de respingere a acțiunii ca neîntemeiată și sub aspectul capătului de cerere având ca obiect grănițuirea proprietăților părților.
În ceea ce privește cea de-a doua critică dezvoltată de către recurenți în cadrul acestui motiv de recurs, prin care s-a susținut că tribunalul ar fi încălcat dispozițiile art. 315 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, întrucât nu a respectat dispozițiile deciziei de casare, conform cărora trebuia să procedeze la soluționarea acțiunii în grănițuire, Curtea constată că este de asemenea nefondată, examinarea considerentelor deciziei pronunțate de instanța de recurs, în primul ciclu procesual, infirmând aprecierile recurenților.
Ca prim aspect, se impune a se nota că potrivit deciziei de casare, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, s-a făcut, conform motivării hotărârii, numai pentru soluționarea capătului de cerere având ca obiect grănițuirea, fiind astfel corectă reținerea realizată de către judecătorii apelului, că soluția de respingere a capătului de cerere având ca obiect revendicarea terenului pretins a fi fost acaparat de către intimați, prin mutarea liniei de hotar, a intrat astfel în puterea lucrului judecat.
Referitor la îndrumările date cu privire la grănițuire, Curtea constată că acestea vizează admisibilitatea acțiunii în grănițuire, context în care s-a arătat că instanța de trimitere are obligația soluționării acestui capăt de cerere.
În cauză nu se poate considera, astfel cum au pretins recurenții, că instanța de apel nu s-a conformat acestor îndrumări, întrucât acțiunea în grănițuire nu a fost respinsă ca inadmisibilă, ci, astfel cum s-a arătat în cadrul analizei asupra criticii anterioare, ca neîntemeiată, în raport de constatarea că „aliniamentul actual reprezintă linia de demarcație reală care desparte proprietățile învecinate” (pagina 11 din decizie).
Raționamentul juridic prezentat de către recurenți, sub acest aspect, este eronat, întrucât atât timp cât în cauză nu s-a formulat o cerere reconvențională, prin care să se fi solicitat stabilirea liniei de hotar pe actualul amplasament (învestirea instanței de fond fiind determinată exclusiv de demersul judiciar promovat de către reclamanții-recurenți, care l-au inițiat tocmai pentru a contesta hotarul existent), instanța de trimitere nu putea pronunța o soluție de admitere a acțiunii în grănițuire decât dacă ar fi dispus ca hotarul să fie stabilit pe actualul amplasament, fapt ce s-ar fi situat în afara limitelor învestirii sale, reprezentând o încălcare gravă a principiului disponibilității care definește procesul civil.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, constatând că recurenții nu au dovedit incidența cazului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă, text de lege pe care și-au întemeiat calea de atac exercitată, Curtea va proceda, în baza art. 312 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, la respingerea recursului ca nefondat.
Curtea va lua act de declarația intimaților, formulată la termenul de judecată din data de 13.05.2015 prin avocatul ales, că vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. M., domiciliată în P., ., ., ., GHILINȚA P., domiciliată în M., . D., jud. Prahova, H. G., domiciliată în M., .. 3, ., jud. Prahova și D. V., domiciliat în M., .. 7, jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 177/16 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții B. V., BEȘLEAGA N. și BEȘLEAGA O., toți domiciliați în M., ., jud. Prahova.
Ia act că intimații B. V., Besleagă N. și B. O. vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2015.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. V.-I. S.
Grefier,
C. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. ACB
Tehnored. CC
2 ex/10.06.2015
d.f.nr._ – Judecătoria M.
j.f. T. N.
d.a. nr._
j.a. A. G. H., D. G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 440/2015. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 6/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
