Acţiune în constatare. Decizia nr. 606/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 606/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 606/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 606

Ședința publică din data de 30 septembrie 2015

Președinte - E. S.

Judecători - V.-I. S.

- A.-C. B.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 275/10 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ 9*, formulată de revizuenta D. E., domiciliată în municipiul București, sector 5, Bulevardul Regina E., nr. 25, . reședința în ., nr. 638, județul Prahova - prin procurator D. E., domiciliată în municipiul București, sector 5, Bulevardul Regina E., nr. 25, . autentificate sub nr. 127/8.01.2010 de Biroul Notarului Public „H. M. și Asociați” (fila 147 vol. I - dosar fond), în contradictoriu cu intimații P. I.-E.-B., domiciliat în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 386, județul Dâmbovița, E. L., E. I. A., E. I. D. și E. G. L., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinetele Asociate de Avocați „M.&M.”, cu sediul în Târgoviște, ., ., E. D., domiciliat în comuna Valea Călugărească, . și cazat în cadrul pensiunii vârsta a III-a „Casa Kassandra”, cu sediul în Bușteni, .. 12, Jud. Prahova, P. C. - decedat pe perioada suspendării, având ca moștenitori pe: P. C. C., domiciliat în P., Aleea Ardealului, ., ., P. M., domiciliat în ., .. 21, județul Dâmbovița, P. M.-L. - decedatpe parcursul procesului, având ca moștenitori pe: P. F., P. A., P. C. și P. R., toți domiciliați în T. Magurele, . C., ., județul Teleorman, A. L., domiciliată în . Săcuieni, ., județul Dâmbovița, Simionescu D. I. D., domiciliată în Târgoviște, .,parter, jud. Dâmbovița.

Cerere de revizuire a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform chitanței nr._/5 mai 2015 .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns revizuenta D. E., personal, prin procurator D. E., lipsind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează că prin încheierea de ședință din data de 9 septembrie 2015 s-a respins cererea de recuzare formulată de petenta D. E. (revizuenta), împotriva întregului complet de judecată.

Procurator D. E., având cuvântul, pentru revizuenta D. E., înțelege să depună la dosar un set de înscrisuri, care reprezintă înscrisuri din alte dosare în care părțile s-au judecat.

La solicitarea instanței arată că nu a invocat aceste înscrisuri în cererea de revizuire.

Curtea respinge cererea formulată de către revizuenta D. E., prin procurator D. E., având în vedere că acestea reprezintă înscrisuri din alte dosare în care părțile s-au judecat și despre care nu a făcut vorbire în cuprinsul cererii de revizuire.

Procurator D. E., având cuvântul, pentru revizuenta D. E., reiterează cererea și solicită să depună la dosar aceste înscrisuri, pentru a dovedi faptul că instanța a procedat la un raționament greșit din cauza avocatului părții adverse.

Curtea îi acceptă cererea revizuentei D. E., prin procurator D. E. de a depune la dosar setul de înscrisuri.

În acest context, procurator D. E., depune înscrisurile, într-un singur exemplar, cu opis, pentru a fi atașate la dosar.

Procurator D. E., având cuvântul, pentru revizuenta D. E., arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra cererii de revizuire.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.

Procurator D. E., având cuvântul, pentru revizuenta D. E., arată că defunctul era unchiul mamei sale, revizuenta din prezenta cauză, acesta fiind un om în vârstă, avea consimțământ și era foarte minuțios.

Precizează că printr-un concurs de premize și fapte care îi servesc scopului de a obține transformarea măcar în parte a averii defunctului din moștenire testamentală în moștenire legală, prin conceperea unor enunțuri mincinoase pe care le plasează fie ca spuse de revizuenta, fie ca și caracteristici care exprimă disperarea și nemulțumirea față de ce a dorit testatorul să îi lase revizuentei, recurentul P. E. I. B. și apărătorul acestuia au obținut o hotărâre judecătorească prin care a obținut bunuri de cel puțin o valoare de 765.000 Euro, în mod nelegal, bazat pe impresii semantice.

Solicită admiterea cererii de revizuire, astfel, cum a fost formulată, respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

P. cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ 9, reclamanta D. E. i-a chemat în judecată pe pârâților P. I. E. B., E. L., E. I I. A., E. I. D., E. I G. L., E. D., P. C.- decedat pe perioada suspendării, având ca moștenitori pe: P. C. C., P. M. și A. L., P. M. L.- decedat pe parcursul procesului, având ca moștenitori pe: P. F., P. A., P. C. și P. R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că are calitatea de succesor testamentar cu privire la terenul de 85.000 m.p. teren arabil situat în extravilanul municipiului Târgoviște,T 9, P 30/1, conform titlului de proprietate nr._/01.11.2002 ; să se constate voința reală a testatorului.

Inițial, reclamanta a solicitat să se constate că voința testatorului exprimată în testamentul (autentificat sub nr. 267/25.01.2005 de Biroul Notarului Public S. D. I. D.), la punctul I.6 din testament și înțelesul corect al acestui legat în favoarea este ,, 85.000 mp. situat în municipiul Târgoviște, tarlaua 9, . titlului de proprietate numărul_/1.11.2002” în loc de 8500mp, cum greșit s-a consemnat și redactat de către notar; să se stabilească, cu certitudine, că aceasta a fost voința testatorului exprimată în cuprinsul testamentului arătat mai sus și să se dispună rectificarea acestuia.

În precizările de la filele 89-91, reclamanta a arătat că solicită: constatarea dreptului său succesoral exclusiv asupra terenului în suprafață de 85.000 mp. situat în municipiul Târgoviște, tarlaua 9, . ca vecini: la nord – NG 28, teren în administrarea Pompieri Oțelinox, la est – moșt. E. F., teren în administrarea Pompierilor, la sud NG 44, la vest – NG 28, HC 26/1, în temeiul celor 2 testamente (testamentul olograf din 4.08.2003 și cel autentificat sub nr. 267/25.01.2005 de Biroul Notarului Public S. D. I. D.); a se constata că, prin ultimul testament, cel autentic, defuncții P. I. G., decedat la 10.05.2007, n-a revocat prima sa dispoziție din testamentul olograf privitoare la întreaga suprafață a terenului testat ei (reclamantei), astfel că cele două dispoziții testamentare privitoare la cele 2 suprafețe diferite ale aceluiași teren nu sunt incompatibile și nici contrarii.

În precizările de la filele 123,124, reclamanta a arătat că obiectul acțiunii este constatarea calității de moștenitoare testamentară asupra terenului în suprafață de_ mp, bun imobil care face obiectul celor 2 testamente, olograf și autentic.

Ulterior a solicitat a se lua act că mai există și un alt capăt de cerere și anume: a se constata voința reală a testatorului.

A arătat reclamanta că este moștenitoare testamentară, împreună cu pârâții în cauză, după defunctul P. I. B., decedat la 10.05.2007.

A precizate reclamanta că a mai avut un proces, având ca obiect plângere împotriva încheierii notarului public S. Dobrânda I. D., prin care s-a respins cererea ei (a reclamantei) de rectificare a testamentului autentificat sub nr. 267/25.01.2005, cu privire la terenul menționat la punctul I.6 din testament.

Plângerea de rectificare a testamentului a fost respinsă considerându-se că s-a pornit pe o cale greșită, având posibilitatea să formuleze acțiune civilă de stabilire a înțelesului corect a voinței testatorului, acțiunea în cadrul căreia pe baza probatoriului administrat, instanța să stabilească cu certitudine ca voința testatorului exprimată în cuprinsul testamentului lăsat, la punctul I.6 vizează suprafața de 85.000 mp, nu cum greșit a fost redactat de notar 8.500 mp.

În speță, testamentul autentificat supus discuției în cauză este autentificat de notar public și redactat procesat de secretar V. I. R., testament făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 43,44 și 45 din Legea nr. 36/1995, punctul I.6 din testament fiind consemnată greșit suprafața de 8.500 mp. în loc de 85.000 mp. suprafață de teren înscrisă numai în cifre (art. 43) și înscrisurile în formă autentică vor fi redactate numai de notari publici, de avocatul părților interesate sau de consilierul juridic ori reprezentantul legal al persoanei juridice” (art. 44) și „notarul are obligația să deslușească raporturile egale dintre părți cu privire la actul pe care vor să-l încheie” (art. 45).

Terenul testat a fost redat ca elemente de identificare potrivit tuturor datelor din titlul de proprietate cu . toată suprafața de teren de_ mp, și nu 8500 mp din toată . 85.000 mp.

P. sentința civilă nr. 861/21.02.2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, menținută prin decizia civilă nr. 59/. Tribunalul B. și de decizia Curții de Apel B., s-a dispus respingerea cererii de rectificare a testamentului.

PârâțiiPetrscu I. E. B., E. L., E. I. A., E. D. și E. G. L. au formulat o cerere fără titulatură (fila 88) și o cerere intitulată ,,note de ședință” (filele 104, 105), în care au invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă 861/21.02.2008 și excepția de inadmisibilitate.

P. încheierea din 26.05.2010, instanța de fond a respins atât excepția autorității de lucru judecată, cât și excepția inadmisibilității.

La termenul din 5.01.2010 (fila 347) s-a dispus conexarea la prezentul dosar a dosarului nr._, dosar având ca obiect ,,pretenții”, în care reclamanta din dosarul nr._ 9 are tot calitatea de reclamantă, iar B.N.P. S. D. I. D. și S. D. I. D. au calitatea de pârâți.

La termenul de judecată din data de 26.01.2011 (fila 403) judecata a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a dosarului numărul nr._, pricina fiind ulterior repusă pe rol.

La termenul din data de 27.02.2013 (fila 544) a fost disjuns dosarul numărul_, în vederea aplicării sancțiunii suspendării reglementată de art. 155 indice 1 Cod de procedură civilă.

P. sentința civilă nr. 2806/12.06.2013, Judecătoria Târgoviște a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată și s-a constatat referitor la punctul I. 6 din testamentul autentificat sub numărul 267/25.01.2005 de către BNP S. D. I. D., cu sediul în Târgoviște, că voința reală a testatorului P. I. B. a fost aceea de a-i testa reclamantei D. E. (moștenitor testamentar al lui P. I. B.) întreaga suprafață de 8 ha 5000mp (și nu doar suprafața de 8500 mp) pentru care s-a eliberat titlul de proprietate_/2011 de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietatate Privată asupra Terenurilor Dâmbovița.

Au fost obligați în solidar pârâții (cei inițiali, în viață pe parcursul judecății, și, respectiv moștenitorii pârâților decedați pe parcursul judecății) la: 3308 lei cheltuieli judecată reprezentând taxă timbru și 7200 lei către stat (cheltuieli de judecată sub forma taxei de timbru avansate de stat conform încheierii din 21.04.2009 pronunțată în dosarul de față).

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

„Scopul prezentei cereri de chemare în judecată (care a suportat mai multe precizări pe parcursul judecății) este acela de a se stabili voința reală a unui testator (P. I. B.) cu privire la reclamantă (în calitatea sa de moștenitor testamentar), în legătură cu un anume teren consemnat (la punctul punctul I. 6, în testamentul autentificat sub numărul 267/25.01.2005 de către BNP S. D. I. D.) ca având o dimensiune de 8500 m.p. și ca având vecinătățile din titlul de proprietate_/2011, teren care, conform aceluiași titlu de proprietate, între aceleași vecinătăți, are însă o suprafață de 8 ha 5000 m.p..

La termenul din 5.06.2013, în prezența reclamantei, apărătorul acesteia a făcut precizarea că obiectele cererii sunt: a se constata voința reală a testatorului exprimată în testamentul autentificat, de a testa suprafața de 8 ha. 5000 m.p.; reclamanta este succesoare în baza testamentului autentificat.

Deci, reclamanta invocă o calitate de moștenitor testamentar în baza testamentului autentificat, și nu în baza unui testament olograf.

Instanța a constatat că, potrivit certificatului de deces depus în copie la fila 15, P. I. B. a decedat la 11.05.2007.

La fila 377 se află copia (conformată de notar a) testamentului autentificat sub numărul 267/25.01.2005 de către BNP S. D. I. D., cu sediul în Târgoviște. P. acest testament, P. I. B. a dispus, pentru cauză de moarte, în legătură cu mai multe bunuri și în legătură cu mai multe persoane (toate părți în dosarul de față).

La punctul I al testamentului sunt indicate mai multe bunuri pe care P. I. B. le testatează în favoarea reclamantei de astăzi iar la subpunctul 6, este menționată o suprafață de ,,8500mp teren arabil, situată în extravilanul mun. Târgoviște, ./1, având ca vecini: N-NG28; Teren în adm. pompieri O. Inox; la E-moșt. E. F.; Teren în adm. pompieri; la S-NG 44, la V-NG 28, HC 26/1” în baza titlului de proprietate_/2011.

La fila 372 se află copia acestui titlu de proprietate în care, în ceea ce privește T9P30/1, este indicată o suprafață de 8 ha 5000mp cu aceleași vecinătăți ca acelea arătate în testament. Nici în acest testament și nici într-altul nu este testată vreo suprafață din T9P30/1.

Părțile din prezenta s-au judecat în dosarul_, în care reclamanta de astăzi a avut aceeași calitate, iar BNP S. D. I. D. era pârâtă; pârâții de astăzi au avut calitatea de intervenienți în interes propriu.

Atât obiectul (adică pretenția concretă) cât și cauza (situația de fapt calificată juridic) acelei cereri de chemare în judecată sunt diferite față de prezentul dosar.

Chiar dacă în ambele dosare reclamanta a fost animată de dorința de a se constata că i s-a testat o suprafață de 8ha 5000mp, și nu doar o suprafață de 8500mp cât s-a scris în testament, calea aleasă în acel dosar este total diferită de cea din dosarul de față.

La filele 175-185 se află copii ale hotărârilor pronunțate în dosarul numărul_, sentința fiind menținută în căile de atac.

Astfel, s-au pronunțat: de către Judecătoria Târgoviște, sentința 861/21.08.2008, prin care a fost respinsă plângerea formulată de reclamanta D. E. împotriva încheierii numărul 7287/27.07.2007 a notarului public, încheiere prin care se respinsese cererea formulată de reclamanta D. E. privind rectificarea testamentului autentificat sub numărul 267/25.01.2005; de către Tribunalul B., decizia numărul 59/.; de către Curtea de Apel B., decizia numărul 874/R/23.06.2009.

Așa cum rezultă din considerentele tuturor celor trei hotărâri judecătorești, plângerea reclamantei a fost analizată din perspectiva dispozițiilor în materie de îndreptare sau de completare a erorilor/omisiunilor vădite din actele notariale, dispoziții conținute de Legea 36/1995.

Este adevărat că, în considerentele tuturor hotărârilor se fac aprecieri și cu privire la natura juridică a unui testament însă, apreciază instanța de față, toate aceste aprecieri sunt făcute strict în legătură cu obiectul concret și cu cauza acelei cereri de chemare în judecată, a motivat prima instanță.

P. sentința pronunțată în acel dosar, s-au analizat motivele plângerii întemeiate, în esență, pe: o pretinsă încălcare, de către notar, a deontologiei profesionale; necitarea beneficiarilor testamentului; o pretinsă eroare materială în privința indicării suprafeței (apreciată de acea instanță ca neavând caracteristicile unei erori materiale întrucât se încearcă tocmai o modificare a testamentului).

În decizia pronunțată în apel, se reține că o cerere ca aceea formulată de reclamanta de astăzi (plângere împotriva încheierii notarului prin care se respinsese cererea sa de rectificare a testamentului), ,,în nici un caz nu poate fi soluționată de către notarul public care a instrumentat actul în cadrul procedurii necontencioase reprezentată de procedura rectificării sau îndreptării erorii materiale strecurată în cuprinsul testamentului autentificat în discuție, cu atât mai mult cu cât apelanta petentă nu are calitatea de testator, ci de beneficiar al unui legat cuprins în testamentul autorului său”.

Anterior, Tribunalul B. arătase în considerentele hotărârii că ,,în măsura în care voința testatorului este neclară se poate formula o acțiune pentru stabilirea înțelesului corect al voinței testatorului, acțiune adresată instanței de judecată, în cadrul căreia, pe baza probatoriului administrat, instanța să stabilească cu certitudine care a fost voința testatorului exprimată în cuprinsul testamentului lăsat.”

S-a mai arătat că reclamanta nu are calitatea de ,,parte” în sensul avut în vedere de art. 53 din Legea 36/1995 precum și că o modificare a testamentului putea fi cerută doar de testator, dar și că nu poate fi vorba despre o eroare materială (în sensul art. 53, art. 8 din Legea 36/1995 coroborat cu art. 61 din Regulamentul de punere în aplicare a acelei legi), atâta vreme cât modificarea solicitată de reclamantă afectează însuși fondul actului, modificând voința testatorului.

S-a subliniat că pentru a putea fi folosită procedura de îndreptare a erorii materiale sau a omisiunilor din actele materiale, trebuie îndeplinite mai multe condiții cumulative, printre care și condiția ca eroarea/omisiunea să fie evidentă, ceea ce (în opinia Tribunalului B.) înseamnă că respectiva eroare/omisiune trebuie să rezulte fără dubiu, implicând certitudinea existenței fără a se administra probe, fără a fi necesară reaprecierea acestora, fără o operă de exprimare a unei noi convingeri.

S-a mai arătat că ,,singurul care ar fi putut solicita această modificare era testatorul P. I. B. care a avut la dispoziție mai mult de doi ani în care, dacă ar fi apreciat că s-a strecurat vreo eroare în cuprinsul testamentului, ar fi putut solicita îndreptarea ei de către biroul notarului public care a instrumentat cazul. Acest lucru nu s-a întâmplat și, cum testatorul a fost descris ca fiind o persoană instruită și foarte meticuloasă, este greu de crezut că nu ar fi observat că s-a strecurat o greșeală în momentul în care s-a redactat testamentul, ceea ce poate conduce la concluzia că această dispoziție chiar reprezintă actul său de ultimă voință cu privire la gratificarea apelantei petente.”

Instanța a constatat că, în recurs nu sunt îndepărtate toate aceste considerente ale instanței de apel dar și că instanța de recurs analizează doar criticile recurentei (reclamantei).

A mai constată instanța de față că, în toate cele trei hotărâri se reține că, o identificare a terenului prin menționarea vecinătăților întregului imobil nu poate fi considerată o încălcare a voinței testatorului câtă vreme suprafața de teren testată nu a fost dezmembrată, făcând parte din întregul corp de teren, care nu putea fi identificat altfel.

Precedenta cerere de chemare în judecată, a arătat instanța de fond, a fost analizată din perspectiva dispozițiilor legale în materie de îndreptare a erorilor/omisiunilor în materie de acte notariale, dispoziții privite prin prisma specificului instituțiile testamentului (astfel autentificat);

-aprecierile făcute de instanțele anterioare au pornit de la ideea că numai testatorul (ca parte) ar fi putut cere îndreptarea eventualei erori precum și de la ideea că, ar fi nevoie de mai mult decât de folosirea operațiunilor permise de procedura prevăzută Legea 36/1996, pentru a se stabili dacă este corectă/nu este corectă susținerea reclamantei;

-datele concrete legate de persoana testatorului, ar fi condus mai degrabă la concluzia că s-ar putea să nu fie vorba despre o eroare materială, ci chiar de voința testatorului (fără ca acest lucru să însemne că s-ar fi exclus ca voința testatorului să fie cea invocată de reclamantă).

Ca urmare, este evident că nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat și că, prin hotărârile anterioare nu s-a exclus calea urmată de reclamată în prezentul dosar (ba chiar, prin decizia în apel, chiar s-a sugerat folosirea acelei căi).

În ceea ce privește posibilitatea unei instanțe de judecată, de a stabili, la solicitarea beneficiarului unui testament, care este voința unui testator, beneficiar care pretinde că nu există identitate între voința reală a testatorului și voința reprodusă în cuprinsul unui înscris ce consemnează testamentul, cu ocazia respingerii excepției inadmisibilității, instanța a reținut următoarele:

Pe calea prezentei acțiuni nu se solicită constatarea unei situații de fapt, pentru a putea socoti că acțiunea în constatare este inadmisibilă, ci se solicită a se constata chiar un drept (după cum permite textul de lege, adică art. 111 cod de procedură civilă) întemeiat pe un act juridic, întrucât se solicită a se face o interpretare a efectelor unor acte juridice, ceea ce excede noțiunii de situație de fapt, însemnând tocmai aplicarea regulilor de interpretare a actului juridic unei anume situații.

În ceea ce privește testamentul, în caz de îndoială, neînțelegere, între persoanele interesate, instanța este chemată să interpreteze conținutul testamentului, clauzele pe care le conține (a se vedea Tratat de drept succesoral Francisk D. .Ediția a II a actualizată și completată .Universul Juridic .2002, pagina 160).

Apreciază că nu se poate socoti că reclamanta are deschisă calea acțiunii în realizare (adică a partajului, cum invocă pârâții în susținerea excepției) deoarece împărțeala (adică partajul) este operațiunea juridică care pune capăt stării de indiviziune prin împărțirea, în natură și/sau prin echivalent a bunurilor aflate în indiviziune, având ca efect înlocuirea cu efect retroactiv a cotei părți ideale, indivize, asupra acestora, cu drepturi exclusive ale fiecăruia dintre coindivizari asupra unor bunuri determinate în materialitatea lor.

În ceea ce privește faptul că reclamanta ar trebui să ceară execuția testamentului (așa cum invocă pârâții în susținerea excepției), respectiv să ceară punerea în posesie a bunului, instanța a apreciat că, pentru a putea face acest lucru este necesar întâi a se lămuri calitatea sa de legatar cu titlu particular cu privire la acel bun și apoi, după lămurirea acestui aspect va putea cere executarea (predarea) legatului cu titlu particular, nefiind obligatoriu a se cere separat, dar nici împreună.

Legatarul cu titlu particular, spre deosebire de cel universal sau cu titlu universal, își poate valorifica drepturile astfel dobândite prin intermediul acțiunii în revendicare sau confesorie (dacă dreptul dobândit este real) ori a acțiunii personale (dacă legatul are ca obiect un drept de creanță ).

În plus, față de cele arătate cu ocazia respingerii excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, instanța a reținut următoarele:

Așa cum s-a arătat în practica judiciară și în doctrină ,,Testamentul este un act solemn, unilateral, revocabil și personal, prin care testatorul dispune pentru după încetarea sa din viață, de tot sau parte din avutul pe care-l lasă la moartea sa.”.Fiind un act solemn, înseamnă că voința testatorului trebuie exprimată în anumite forme determinate. În speță, testamentul invocat este unul autentificat de notar, exprimarea voinței fiind făcută într-una din formele permise de lege (art.860 Cod civil).

Printr-un testament, testatorul dispune de bunurile sale, prin legate, ceea ce înseamnă că testamentul este un act care conține legate. În speță, instanța este sesizată în legătură cu unul din legate (punctul I.6).

Întrucât, în speță, toate bunurile testate sunt specificate, înseamnă că suntem în prezența unui legat particular (pentru o asemenea calificare, nu ar avea importanță nici dacă testatorul nu ar mai fi avut și altă avere în afara celei testate).

Fiind un legat cu titlu particular ce se referă la bunuri individual determinate, nefăcându-se dovada că ar trebui îndeplinită o condiție (ca modalitate a actului juridic) înseamnă că, dacă testatorul era proprietarul bunului testat, potrivit art. 899 alin 1 Cod civil, legatarul cu titlu particular dobândește proprietatea din ziua morții testatorului.

Alta este situația punerii în posesie (situație neinvocată în prezenta speță), când se aplică alineatul 2 al art. 899 Cod civil. Art. 903 și următoarele tratează modul predării legatelor, aspect de asemenea neinvocat în speță.

În ceea ce privește puterea probatorie a unui testament autentificat, neexistând reguli specifice, înseamnă că se aplică regulile generale: mențiunile din încheierea de autentificare fac dovada până la înscrierea în fals; declarațiile făcute de testator fac dovada până la proba contrarie.

În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor testamentare (interpretarea conținutului testamentului), încă de la început, practica și doctrina au stabilit că judecătorul poate să facă o asemenea interpretare (de exemplu, Tribunalul I., 14 iunie 1866, citat în revista Dreptul 1886, numărul 82, pagina 657, practică judiciară citată în ,,Tratat de drept civil român” vol. III, Editura ALL B., pagina 538).

În mod constant s-a arătat că, deși testamentul este un act juridic solemn, totuși, dacă voința testatorului este neclară, în caz de îndoială și neînțelegere între persoanele interesate, instanța este chemată să interpreteze conținutul testamentului, clauzele pe care acesta le conține.

S-a mai arătat că, întrucât (cu o excepție, neaplicabilă în speță), legea nu prevede regulile după care are loc interpretarea clauzelor testamentare, înseamnă că se aplică, în mod corespunzător, regulile care guvernează interpretarea contractului (art.977-985 Cod civil).

Una dintre regulile de interpretare, aplicabilă în mod corespunzător, clauzelor testamentare (fiind compatibilă cu interpretarea testamentului) este cea prevăzută de art. 977 Cod civil, regulă potrivit căreia interpretarea dispozițiilor testamentare trebuie să se facă după intenția, voința reală (dovedită) a testatorului; și nu după sensul literal al termenilor.

Tot în practică și în doctrină s-a statuat că intenția testatorului se va căuta în principal în însuși conținutul testamentului și numai în mod accesoriu în acte și împrejurări exterioare, extrinseci.

S-a mai statuat că, în caz de îndoială, prin aplicarea corespunzătoare a art. 983 Cod civil, clauza se interpretează în favoarea moștenitorilor legali, iar nu a legatarilor.

De asemenea, s-a arătat că, prin această ultimă regulă de interpretare nu trebuie anihilată regula prevăzută de art.978 Cod civil.

O altă regulă de interpretare compatibilă cu interpretarea dispozițiilor testamentare este aceea potrivit căreia clauzele testamentare se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg (art.982 Cod civil).

S-a mai statuat în practică și faptul că, dacă voința testatorului este exprimată în mod clar și neîndoielnic, într-un testament regulat, atunci judecătorul nu mai este îndreptățit să realizeze o interpretare.

Dacă judecătorul este îndrituit să facă interpretarea, trebuie ca acesta să nu atribuie clauzelor (așa cum acestea au fost interpretate) efecte diferite față de efectele legale pe care trebuia să le producă; de asemenea, trebuie să atribuie clauzelor consecințele legale pe care aceste clauze trebuie să le aibă conform naturii lor.

După cum s-a arătat, la punctul I.6 a fost indicată o suprafață de teren de 8500 mp, aceasta fiind descrisă în mod identic ca în titlul de proprietate, titlu unde însă suprafața este indicată ca fiind de 85.000 mp (sau 8 ha 5000 mp).

Reclamanta pretinde că voința testatorului a fost aceea de a-i testa ei întreaga suprafață de 8ha 5000 mp, și nu doar 8500 mp (care ar reprezenta a zecea parte din suprafața menționată în titlu).

Unii dintre pârâți (cei asistați) și-au exprimat clar părerea că reclamantei nu i s-a testat decât suprafața de 8500 mp, iar alții nu și-au exprimat părerea.

D. P. C. nu a contestat vehement acest punct de vedere al reclamantei; cu toate acestea, nu s-au recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile acestuia.

La fila 325 se află copia unui înscris atribuit lui P. C., copie depusă de reclamantă. Nu a fost contestat acest înscris, iar din cuprinsul lui rezultă că, în dosarul_ acesta a fost de acord cu îndreptarea erorii materiale, confirmând susținerea reclamantei.

Instanța a apreciat că în condițiile în care suprafața din testament și cea din titlul de proprietate, sunt descrise identic, cu excepția întinderii suprafeței, este evident că, chiar dacă s-ar trage concluzia că nu a avut loc o eroare materială (lucru stabilit de instanțele anterioare, stabilire ce s-a făcut, însă, prin prisma cadrului procesual trasat prin acea cerere, inclusiv a dispozițiilor legale aplicabile), este nevoie ca, pentru stabilirea înțelesului clauzei testamentare, să se lămurească și care bucată din suprafața de 85.000 mp i-ar reveni reclamantei (cea din stânga, cea din dreapta, cea din centru, pe lungime, pe lățime, etc.).

Și dacă s-ar accepta că există și moștenire legală (în sensul că mai era bunuri ce trebuie să revină părților după regulile moștenirii legale, nu testamentare), tot ar trebui stabili concret, ce-i revine reclamantei și ce le revine moștenitorilor legali.

Este de remarcat că prin legat nu i se atribuie reclamantei o cotă din teren, astfel încât să se poată considera că este în indiviziune cu eventualii moștenitori legali și că trebuie cerut partajul.

Ca urmare, a apreciat prim a instanță, trebuie trasă concluzia că (cel puțin din această perspectivă) este îndeplinită condiția premisă arătată mai sus, pentru ca o instanță de judecată să fie îndrituită la realizarea interpretării clauzei testamentare.

Este evident că pârâții care au formulat întâmpinare îi contestă reclamantei dreptul cu privire la o anume suprafață de teren, drept despre care reclamanta pretinde că ar fi fost obținut în urma decesului testatorului care a lăsat testamentul autentificat sub numărul 267/2005.

Ca urmare, a apreciat instanța, este admisibilă o acțiune în constatarea voinței testatorului, reclamanta neavând o altă cale decât prezenta.

În continuare, pe baza regulilor enunțate mai sus, instanța a cercetat care a fost voința reală a testatorului.

Pornind de la chiar conținutul actului, instanța a constatat că nu mai este testată altui beneficiar, o bucată de teren situată în aceeași . încât să se aibă în vedere un asemenea aspect.

Instanța a constatat și că nu s-a făcut dovada că s-ar fi testat/s-ar fi înstrăinat, printr-un alt act încheiat anterior sau ulterior, vreo bucată din acest teren astfel încât, dacă ar fi adevărat (așa cum pretind părțile adverse) că intenția testatorului ar fi fost aceea de a-i testa reclamantei doar o suprafață de 8500mp, să se poată stabili (în materialitatea sa) ce bucată i s-ar fi testat reclamantei.

Este adevărat că, faptul că nu s-a făcut o asemenea dovadă nu reprezintă prin el însuși, proba că reclamantei i s-ar fi testat întreaga suprafață; astfel, după cum s-a arătat mai sus, îndoiala profită moștenitorilor legali.

Instanța a apreciat că noțiunea de ,,îndoială” nu trebuie înțeleasă în sensul de orice dubiu, pentru că, altfel, nu și-ar mai avea rostul aplicarea celorlalte reguli de interpretare.

În realitate, a apreciat instanța, noțiunea de ,,îndoială” trebuie interpretată în sensul că clauza se va interpreta în favoarea moștenitorilor legali, doar în acea situație în care, după folosirea tuturor celorlalte reguli de interpretare, nu se va putea trage o concluzie rezonabilă și care să dea satisfacție celorlalte reguli ori, cel puțin, care să nu înfrângă vreuna din celelalte reguli.

Potrivit adresei de la fila 350, s-a solicitat de la BNP S. D. I. D., copie certificată de pe toate actele care au stat la baza autentificării testamentului în discuție, arătându-se că trebuie să fie depuse copie de pe toate înscrisurile, indiferent cine și în ce formă le-ar fi redactat, inclusiv dacă au fost întocmite ciorne, indiferent cine le-ar fi întocmit și pe acestea.

S-a mai solicitat a se arăta expres că nu mai există alte înscrisuri în afara celor ce se vor comunica drept răspuns la adresa astfel trimisă de instanță.

Ca răspuns, s-a trimis adresa 40/2011 (f.359) iar actele astfel trimise se află la filele 365-377.

În adresa de răspuns, biroul astfel solicitat a arătat că a fost returnat testatorului proiectul de testament (ciorna) care s-a prezentat notarului în vederea autentificării testamentului, proiect în baza căruia la birou a fost identificată compunerea legatelor, identitatea legatarilor.

S-a mai arătat că returnarea a avut loc după folosirea și adnotarea acestuia în dreptul fiecărui legat, cu ocazia citirii, pentru a se verifica exactitatea celor consemnate în actul autentic.

Tot în adresă se arată că, atunci când i s-a solicitat reclamantei această ciornă (atunci când reclamanta ceruse îndreptarea de eroare materială), aceasta a afirmat că nu o are.

În adresă s-a arătat expres că, în arhivă, nu mai sunt alte acte în afara celor de pe care s-au executat copiile astfel trimise instanței. Ca urmare, a apreciat instanța, indirect se afirmă că nu mai există nici copia acestei ciorne.

Instanța a constatat că din actele astfel comunicate nu rezultă alte elemente pe care instanța să le poată folosi în operațiunea de interpretare a testamentului.

La fila 582 se află copia procesului verbal din 22.03.2013, întocmit în legătură cu modalitatea în care a avut loc înfățișarea actelor originale prezentate de reclamantă și trimise ulterior la grefa instanței.

La fila 584 se află copia actului trimis la grefa instanței, act reprezentat de ,,Procura” autentificată sub numărul 2178/17.03.2004 de BNP H. M., din care rezultă că P. I. B. a împuternicit-o pe D. E. să administreze, în numele lui, patru terenuri; acestea sunt cele menționate la punctul I.1-I.3 din testament, inclusiv întreaga suprafață de 8ha 5000mp din T9P30/1.

La fila 586 se află copia actului trimis la grefa instanței, act olograf intitulat ,,Procură” din care rezultă că P. I. B. o mandatează pe reclamantă ca, în numele lui și pentru el, să administreze și să execute toate lucrările cu privire la cele patru terenuri arătate și în împuternicirea autentificată.

La filele 590,591 se află copia înscrisului (de asemenea, trimis la grefa instanței) intitulat ,,Testament”, despre care reclamanta a afirmat (f.587) că reprezintă ,,testamentul olograf datat 4.08.2003”, act pe care l-a avut casă.

Din acest înscris, invocat de reclamantă și atribuit lui P. I. B. (fapt necontestat de părțile adverse, care nu au cerut verificarea de scripte, cum aveau obligația, conform art. 177 și următoarele Cod de procedură civilă, dacă ar fi contestat scrierea sau semnătura), rezultă că reclamantei i se lasă cele patru suprafețe de teren arătate și în ,,Procură”.

Suprafața din T9P30/1 este prezentată ca având 8,5ha și nu se mai regăsește ca fiind lăsată și altui moștenitor.

La fila 593 se află copia înscrisului (de asemenea, trimis la grefa instanței) intitulat ,,Declarație”, atribuită lui P. I. B., având data de 28.01.2003 și o ștampilă cu amprenta ,,Primăria municipiului Târgoviște achitat”, lângă care se face mențiunea ,,Primit astăzi 28.01.2003”, cerere în care se declară suprafețele posedate ,,în afara locuinței de domiciliu”, și anume cele patru suprafețe regăsite și în ,,Procură”.

La filele 595-598 se află copia unui înscris olograf, intitulat ,,Testament”(de asemenea originalul a fost trimis la grefa instanței), despre care D. E. (reprezentantul convențional al reclamantei) a arătat că a fost scris de ea (de D. E.) la solicitarea lui P. I. B., acesta spunându-i să facă acest act pornind de la mențiunile din ,,Testamentul din 4.08.2003”, dar schimbând anumite dispoziții testamentare.

Instanța a apreciat că nu poate lua în considerare un asemenea act scris de reprezentantul convențional al reclamantei; apreciind astfel, instanța s-a întemeiat pe faptul că, pe de o parte acest act nu are dată certă (art.1182 Cod civil), iar, pe de altă parte, pe faptul că nu s-a făcut dovada că ar fi fost redactat în condițiile descrise de reprezentantul reclamatului. Ca urmare, a înlăturat acest înscris.

În ,,nota explicativă” de la filele 603-606, reclamantaa aratat că unele înscrisuri de pe care s-au executat copii depuse la dosarul cazuri, i-ar fi fost ,,furate”.

Pornind de la art. 139 Cod de procedură civilă, instanța nu a ținut seama de înscrisurile depuse la dosar în copie și în legătură cu care în ,,Nota explicativă” de la filele 603-606 se arată că nu mai pot fi prezentate.

Dacă se va face dovada că acestea au fost furate și soluția de față nu va rămâne irevocabilă, se va putea apela, după caz, la procedura revizuirii.

La filele 517-542 se află acte depuse de reclamantă, acte în legătură cu care aceasta afirmă că sunt lipsă din dosarul_ .

Întrucât dosarul a fost disjuns, instanța a arătat că nu se va referi la aceste înscrisuri. Totodată, a apreciat că nu se impune analizarea lor în raport de cadrul procesual al dosarului de față.

Instanța a apreciat însă că din înscrisurile depuse la dosar de reclamantă (trimise la grefa instanței), rezultă că, în mod constant, testatorul a luat măsuri cu privire la întreaga suprafață de teren din T9P30/1 și nu doar cu privire la o parte din teren.

Chiar dacă, în ceea ce privește înscrisul olograf intitulat ,,Testament”, datat 4.08.2003, instanța nu a dat eficiența prevăzută de lege pentru un testament în vigoare (întrucât s-a întocmit un nou testament-cel autentificat de notar), trebuie recunoscută valoarea de probă a mențiunilor din acest înscris atribuit lui P. I. B. (fapt netăgăduit de părțile adverse), a motivat judecătorul de fond.

Astfel, a apreciat instanța, acest înscris evidențiază că, cel puțin la acel moment (4.08.2003), intenția testatorului a fost aceea de a-i testa reclamantei întreaga suprafață.

Instanța a apreciat că această intenție a fost menținută pe tot parcursul timpului, chiar și la momentul autentificării testamentului.

Această voință constantă a testatorului rezultă din coroborarea următoarelor:

a. Încă din timpul vieții sale, testatorul a împuternicit-o pe reclamantă să se ocupe tocmai de acest teren (în întregul lui) alături de alte trei terenuri, de asemenea testate reclamantei prin testamentul autentic, dar și prin cel olograf din 4.08.2003.

b. La filele 420-448 se află copii ale actelor din dosarul_ (inclusiv hotărârile pronunțate în fond, apel, recurs) din care rezultă că, în mod irevocabil, a fost respinsă cererea lui P. I. E. B., E. L., E. I. A., E. D. și E. G. L. care i-au chemat în judecată pe D. E., P. C., P. M. L., pentru anularea testamentului autentificat sub numărul 267/2005, reclamanții din acel dosar invocând lipsa de consimțământ a testatorului;

Așa cum se arată (f.432) în considerentele deciziei numărul 43/2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în acest dosar (sentința nu este depusă integral), prima instanță a constatat că, în perioada 11.01._06, notarul a autentificat un număr de 7 procuri, printre care și procura numărul 622/22.06.2006;

Această ultimă împuternicire a fost depusă și la acest dosar (fila 314) iar din ea rezultă că testatorul l-a împuternicit pe E. I. A. să facă toate demersurile necesare reconstituirii dreptului de proprietate cu privire la un teren situat în Sibiu.

c. Nu s-a dovedit că eventualul rest a fost testat iar, din modul de redactare a testamentului olograf și chiar a testamentului autentificat, rezultă că P. I. B. a urmărit să dea fiecăruia dintre nepoți (părți în acest dosar) câte ceva, împărțind chiar și cărțile, (aceste aspecte de la punctele a,b,c întăresc concluzia că testatorul a urmărit a ,,lăsa lucrurile în ordine” și a nu lăsa aspecte nerezolvate între cei care au și calitatea de moștenitori legali nerezervatari).

d. Chiar reclamanta l-a însoțit pe testator nu numai în demersurile ce au precedat autentificarea înscrisului, ci chiar și în ziua în care a fost autentificat înscrisul (fapt necontestat de părțile adverse și confirmat de notar, în adresă);

Coroborând acest aspect cu cele arătate la punctele a-c, cu faptul că nu s-a făcut dovada că testatorul ar mai fi avut alte bunuri neincluse în testament, trebuie trasă concluzia că testatorul nu avea nici un motiv pentru a lăsa nereglementată complet situația tocmai pentru cea care, la acel moment (al autentificării testamentului), avea grijă de el, dacă nu singură, cel puțin ajutată de unele dintre rude, a motivat prima instanță.

Instanța a reținut că nu s-au adus dovezi concrete privind modalitatea în care avea loc, la acel moment, îngrijirea testatorului iar din considerentele hotărârilor referitoare la cererea de anulare a testamentului, se poate trage prezumția că reclamanta era una dintre persoanele care aveau grijă de testator.

Toate acestea denotă o consecvență a testatorului în a-i testa reclamantei întreaga suprafață din titlul de proprietate, a apreciat prima instanță.

Dacă se coroborează concluzia de mai sus cu faptul că nu este de exclus ca testatorul să nu fi observat neindicarea completă a zerourilor, instanța a apreciat că există dovezi puternice care să conducă la concluzia că reclamantei i s-a testat întreaga suprafață din titlul de proprietate.

Se poate admite că testatorul nu a putut observa eroarea (lipsa unui zero), pentru că:

Testatorul avea o vârstă înaintată iar, din considerente deciziei Tribunalul Dâmbovița (f.432, 433) rezultă că, în decembrie 2004 și apoi, și în martie 2007, acesta a trebuit să fie internat; ca urmare, se poate prezuma că, fiind în vârstă și bolnav, nici ulterior, testatorul nu a mai verificat cu atenție datele testamentului;

Chiar dacă testatorul era prezentată ca o persoană meticuloasă (fapt necontestat de părți) acest lucru nu înseamnă că este exclusă cu desăvârșire posibilitatea ca acesta să nu fi remarcat sau să nu fi verificat ulterior aspectul în discuție;

Așa cum a arătat reclamanta (și cum este ușor de crezut) avusese încredere în faptul că a apelat la un profesionist căruia îi plătise 303.000 lei-vezi chitanța de la fila 365;

Pe de altă parte, este de notorietate că, în fața autorităților de orice fel, cei mai mulți oameni ezită să facă propria verificare, considerând că persoanele care îndeplinesc activități în cadrul acestora, nu ar putea greși (cel mai la îndemână exemplul pentru un judecător este faptul că, de cele mai multe ori, deși invitați să citească declarațiile consemnate de grefier după dictarea judecătorului, oamenii spun că au încredere și că nu este nevoie să citească pentru că nu cred că se poate scrie altceva decât ce s-a dictat);

Tot din experiența de judecător, se observă că, deși foștii justițiabili au hotărâri în care, de exemplu, le este scris greșit numele, abia după ani întregi cer îndreptarea erorii materiale, neobservând greșelile decât în momentul când li se atrage atenția cu ocazia folosirii acelui act,

Toate acestea reprezintă realități care nu pot fi ignorate și care țin de psihologia persoanei în fața autorității și a rezultatului obținut de la o asemenea autoritate.

Deși cele arătate mai sus nu reprezintă decât o prezumție simplă, totuși, în contextul celorlalte probe, această prezumție este la fel de puternică sau la fel de lipsită de tărie ca și prezumția că testatorul ar fi putut observa (în cei aproximativ doi ani, cât a avut la dispoziție) că s-a strecurat eroarea, a apreciat instanța de fond.

O apărare a pârâților asistați/reprezentați a fost aceea că, în testamentul autentificat, doar suprafața de 1ha (singura de un ha sau mai mare) a fost înscrisă prin folosirea acestei unități de măsură, iar restul au fost descrise prin folosirea unității de măsură ,, metru pătrat”, fapt care (în opinia acestora) ar fi de natură să conducă la concluzia că suprafața testată ar fi de 8500mp și nu de 85000mp.

Instanța a constatat că afirmația pârâților este corectă, dar a apreciat că aceasta creează o prezumție care nu este la fel de puternică precum prezumțiile trase din celelalte înscrisuri, prezumții care conduc la concluzia că ar fi inexplicabilă ,,lăsarea pe dinafară” a eventualei diferențe și îngreunarea situației tocmai pentru cea care îl ajutase în demersurile de efectuare a testamentului.

În sfârșit, din apărările pârâților și din pozițiile exprimate în celelalte dosare, rezultă că aceștia ar fi nemulțumiți în legătură cu anumite sume de bani care ar fi trebuit să le fie testate lor/unora dintre ei.

Instanța a apreciat că nu se poate pune semnul egalității între situația bunurilor și cea a banilor, întrucât se poate intra în posesia acestora într-un mod mai simplu, în timpul vieții testatorului, astfel încât, și dacă testatorul ar fi avut și sume de bani sau depozite și nu le-ar fi testat prin testamentul autentic, acest lucru nu ar fi echivalat cu o nerezolvare completă a situației moștenitorilor săi.

În sfârșit, instanța a constatat că pârâții nu au propus nicio probă care să contrazică probele produse de reclamantă și care au fost descrise mai sus.

Pârâții asistați/reprezentați juridic, au solicitat doar a se lua interogatoriu reclamantei. Pe calea interogatoriului se poate obține mărturisire iar aceasta, potrivit art. 1204 cod civil reprezintă o dovadă.

Instanța a apreciat că reclamanta nu a făcut vreo mărturisire care să înlăture celelalte probe propuse de aceasta.

Pentru motivele deja expuse, nu este o probă suficient de puternică a afirmațiilor pârâților, nici chiar faptul că reclamanta a recunoscut că testatorul nu a făcut vreo opoziție la citirea testamentului cu ocazia autentificării, a motivat instanța de fond.

Împotriva încheierii de ședință din 26.05.2010 și a sentinței de fond nr.2806/12.06.2013 au declarat apel în termen legal pârâții P. I. E. B., E. L., E. I D., E. I. A. și E. G. L..

La data de 19.12.2013, reclamanta E. D. a depus la dosarul cauzei cerere de aderare la apelul declarat de pârâții P. I. E. B., E. L., E. D., E. loan A. și E. G. L. împotriva sentinței nr. 2806 din 12 iunie 2013, pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ 9, solicitându-se ca prin decizia ce se va pronunța, să se dispună schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat corespunzător fazei procesuale a fondului, în cuantum total de 2.800 lei și a eliminării din dispozitivul sentinței apelate a mențiunilor privind obligația reclamantei de plată a sumei de 2094,5 lei.

In drept s-au invocat dispozițiile art. 293 alin.(1), art.298 din codul de procedură civilă din 1865.

La termenul de judecată din 24.04.2014, reclamanta a învederat că își menține cererea de aderare la apel numai cu privire la acea de a doua critică.

P. decizia civilă nr. 143/7 mai 2014, Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondat apelul pârâților, a admis cererea de aderare la apel formulată de apelanta-reclamantă, astfel cum a fost restrânsă, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul obligării pârâților și la plata sumei de 2800 lei, în cadrul cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu apărători.

S-au păstrat restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:

În dreptul românesc, a arătat tribunalul, practica judiciară nu constituie izvor de drept astfel încât deciziile din speță, citate de către apelanții pârâți, nu se impun cu forță juridică obligatorie pentru judecătorul investit cu o problemă de drept. Tot astfel, nici opiniile exprimate în doctrina juridică nu pot fi îmbrățișate de magistratul chemat să soluționeze o chestiune litigioasă, singura sa obligație fiind aceea de a asigura aplicarea legii, respectiv verificarea incidenței dispozițiilor art.1201 din vechiul Cod civil.

S-a apreciat că soluția primei instanțe de respingere a excepției autorității lucrului judecat, dispusă prin încheierea de ședință din 26.05.2010 este justificată și în acord cu textul indicat.

Dacă termenii acestei excepții ar fi cei expuși de către apelanții pârâți, excepția ar fi fost întemeiată.

În realitate însă, aceștia omit considerentele sentinței civile irevocabile nr.861/21.02.2008 a Judecătoriei Târgoviște, din cuprinsul cărora rezultă în afara oricărui dubiu că problema dedusă judecății nu a fost analizată în fond.

În esență, motivarea acestei hotărâri este cuprinsă în partea finală a considerentelor (pag.7-8 – fila 178 vol. II dosar fond) corespunzător cărora, „Sintagma eroare materială este folosită de legiuitor spre a exprima acele erori ce

s-au strecurat într-un act cu prilejul redactării și care nu afectează legalitatea și temeinicia acestuia ori prin cererea formulată și adresată notarului s-a încercat tocmai o modificare a însuși testamentului astfel cum a fost conceput de către testator, situație nepermisă de dispozițiile incidente în materie”.

Altfel spus, judecătoria a apreciat inadmisibil demersul reclamantei D. E., pe considerentul că în contra rațiunii dispozițiilor pe care le-a invocat în acel dosar, se ajunge la modificarea unor dispoziții testamentare, ce țin de fondul actului juridic unilateral.

Aceste considerente au fost întărite de instanța de apel, Tribunalul B., prin decizia nr.59/. care a motivat că „o cerere ca aceea formulată de apelanta petentă în niciun caz nu poate fi soluționată de către notarul public care a instrumentat actul în cadrul procedurii necontencioase reprezentată de procedura rectificării sau îndreptării erorii materiale strecurată în cuprinsul testamentului autentificat în discuție „modificarea solicitată de apelantă neputând fi circumscrisă sintagmei de eroare materială”.

Așadar, în condițiile în care în litigiul anterior nu s-a intrat în fondul problemei dedusă judecății, nu se poate susține că operează autoritatea de lucru judecat.

De altfel, prin decizia citată s-a reținut în considerente că în măsura în care voința testatorului este neclară, se poate formula acțiune pentru stabilirea înțelesului corect al voinței testatorului, acțiune adresată instanței de judecată în cadrul căreia, pe baza probatoriului administrat, instanța să stabilească cu certitudine care a fost voința testatorului exprimată în cuprinsul testamentului lăsat.

Or, în cauza pendinte, D. E. a urmat întocmai această cale, date fiind pozițiile divergente ale părților în privința uneia dintre dispozițiile testamentare.

Odată indicată calea procesuală pe care partea o are de urmat, în acord cu dispozițiile art.977 și următoarele din vechiul Cod civil privitoare la interpretarea convențiilor și care, se aplică prin analogie și actelor juridice unilaterale, susținerile apelanților pârâți, preluate din considerentele deciziei nr.50/. singurul care ar fi putut solicita această modificare era testatorul P. I. B., nu infirmă dreptul la acțiunea pendinte care izvorăște „ex lege”, ci se referă strict la persoana care ar fi avut calitatea juridică de a pretinde notarului îndreptarea erorii, dacă ar fi apreciat că s-a strecurat vreo eroare în cuprinsul testamentarilor.

Cât privește cel de-al doilea citat din considerentele aceleași decizii, reprodus în pagina a 3 a motivelor de apel, tribunalul a constatat că ele reflectă în opinia redactorului deciziei o probabilitate și nu o certitudine referitoare la dorința testatorului („în ceea ce poate duce la concluzia că această dispariție chiar reprezintă actul său de ultimă voință cu privire la gratificarea apelantei – petente”).

S-a mai avut în vedere că inadmisibilitatea poate fi un impediment pentru examinarea unei solicitări deduse judecății numai când legea prevede în mod expres aceasta, fie din rațiuni ce țin de disciplina procesuală, de ordine publică, fie din considerente ce țin de substanța dreptului care poate comporta restrângeri, limitări pentru protejarea unui interes general.

În materie de moștenire, vechiul Cod civil nu reglementează, pretinsa inadmisibilitate de care se prevalează apelanții pârâți, în sensul că reclamanta trebuia să ceară cu întâietate executarea testamentului (acțiune petitorie), de vreme ce părțile litigante au puncte de vedere diametral opuse cu privire la interpretarea dispoziției referitoare la testarea terenului din titlul de proprietate nr._/1.11.2001, ivite anterior acestui proces.

Pe de altă parte, după cum bine a evidențiat instanța de fond, în circumstanțele exprese, pentru a cere executarea testamentului se impune clarificarea pretenției apelantei reclamante privitoare la calitatea sa pretinsă de legatar cu titlu particular al întregului imobil teren, a motivat tribunalul.

Deși este reală afirmația apelanților pârâți conform căreia instanța de fond în interpretarea dispoziției testamentare, a făcut trimitere la opinia reputatului autor F. D., fără a expune în totalitate punctul său de vedere, tribunalul constată că celelalte prevederi testamentare (ca elemente intrinseci) nu oferă date pentru lămurirea situației litigioase și cu toate că opinia citată pledează pentru interpretarea voinței testatorului în favoarea moștenitorilor legali, în caz de îndoială, se pierde din vedere faptul că prima instanță a evidențiat elemente extrinseci cu forță relevantă în speță.

Astfel, pe lângă faptul că în procurile de la filele 584 și 586 din dosarul de fond, apelanta a fost împuternicită să administreze 4 suprafețe de teren, printre care și cea de 8,5 ha reconstituită prin Titlul de proprietate nr._/2001 din T9, P 30/1, astfel cum reiese din copia înscrisului sub semnătură privată intitulată „Testament” datat 4 august 2003, a cărui radiere, datare și semnare au fost atribuite testatorului de către reclamantă (fapt necontestat de către pârâți – filele 590-591) aceleași 4 terenuri erau atribuite reclamantei D. E..

Pe de altă parte, în condițiile în care alte bunuri în afara celor testate, nu au mai rămas de pe urma defunctului P. I. – B. care a înțeles să dispună pentru cauză de moarte inclusiv pentru cărțile scrise în timpul vieții și pentru locurile de veci și nu a prevăzut nimic pentru diferența de teren de la 8500 mp la 8,5 ha, având în vedere aceste aspecte, se apreciază că nu există rațiuni care să determine o persoană meticuloasă cum s-a dovedit a fi autorul părților, să testeze cărțile și să nu dispună nimic cu privire la pretinsa diferență de teren în privința cărora apelanții pârâți pretind că se aplică regulile moștenirii legale.

Relativ la aspectele invocate la punctul III din motivele de apel, tribunalul a avut în vedere că este de notorietate faptul că orice persoană, indiferent de gradul de instruire și de meticulozitate este supusă erorii și nu este lipsit de importanță că la momentul autentificării testamentului P. I.- B. era o persoană în vârstă și în suferință și nici nu mai avea putința de a scrie, asumarea testamentului realizând-o prin impresiunea amprentei digitale de către notarul public ce s-a deplasat la domiciliul său pe motiv că este bolnav, netransportabil, dar conștient.

Or, în aceste condiții nu este deloc surprinzător ca vigilența unei persoane scrupuloase să se diminueze și nici ca intervalul de 2 ani până la încetarea din viață a acestuia să se fi scurs fără ca cel interesat (reclamanta) să sesizeze aspectul ce face obiectul judecății pendinte.

Este de subliniat, a precizat tribunalul, faptul că deși prima instanță a înțeles să-și exprime argumentarea într-un număr considerabil de pagini, a interpretat probele administrate în mod justificat, în măsura în care s-au coroborat iar aprecierile relative la adevărata ciornă a testamentului autentic, în sensul că nu s-a regăsit printre înscrisurile de care s-a prevalat reclamanta, nu sunt susținute de dovezile administrate, iar pârâții nu au fost în măsură să producă probe contrare celor avute în vedere de judecătorie și care au relevanță juridică.

Critica privitoare la greșita obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată a fost apreciată ca nefondată de către tribunal, întrucât chestiunea dedusă judecății este una litigioasă, pârâții au contestat dreptul invocat de reclamantă, acela de legatară a imobilului de 8,5 ha teren, iar prin soluția instanței de fond, au devenit părți căzute în pretenții datorând astfel în solidar cheltuielile de judecată, corespunzător art.274 Cod procedură civilă.

În schimb cererea de aderare la apel formulată de reclamantă și menținută numai sub aspectul omisiunii de acordare integrală a cheltuielilor de judecată, a fost considerată de instanța de apel ca fiind fondată, potrivit dispozițiilor art.293 (1) Cod procedură civilă, întrucât prima instanță nu a inclus în această categorie prin omisiune și onorariile de 2800 lei, atestate de chitanțele aflate la fila 665 dosar fond.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 296/11.09.2014, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea formulată de petenta apelanta-reclamantă D. E. și a completat decizia civilă nr. 143/07.05.2014, pronunțată în dosarul nr._ 9*, în sensul obligării apelanților-pârâți la plata sumei de 5827 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziilor pronunțate de Tribunalul Dâmbovița au declarat recurs pârâții P. I.-E.-B., E. L., E. I. A., E. I. D. și E. G. L., criticându-le pe motive de nelegalitate.

P. cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 296/11.09.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, recurenții au susținut că cererea de completare a deciziei civile nr. 143/07.05.2014 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr._ 9* este lipsită de temei legal, întrucât instanța de apel nu a fost investită cu capătul de cerere privind obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, o asemenea investire neputându-se face cu prilejul punerii concluziilor în fond.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și respingerea cererii de completare.

Cu referire la motivele de recurs vizând decizia civilă nr. 143 pronunțată la 07 mai 2014 de Tribunalul Dâmbovita, s-a învederat de către recurenți că decizia dată în apel a confirmat hotărârea dată în primă instanță, găsind argumentele acesteia ca având temei de fapt și temei de drept, și declarând examinarea fondului făcută de prima instanță, ca judicioasă, completă și validă. „...în dreptul românesc, practica judiciară nu constituie izvor de drept, astfel încât deciziile din speță, citate de către apelanții-pârâți nu se impun cu forță juridică obligatorie pentru judecătorul investit cu o problemă de drept. Tot astfel, nici opiniile exprimate în doctrina juridică nu pot fi îmbrățișate de magistratul chemat să soluționeze o chestiune litigioasă, singura sa obligație fiind aceea de a asigura aplicarea legii, respectiv verificarea incidenței dispozițiilor art. 1201 din vechiul Cod civil" (p.29, alin.9);

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, trasă din sentința civilă nr. 861/21.02.2008 a Judecătoriei Târgoviște, prin care a fost respinsă plângerea formulată de către intimata D. E. împotriva încheierii notarului public care a autentificat testamentul în discuție, de a rectifica eroarea materială privitoare la întinderea terenului situat pe raza municipiului Târgoviște (8500 mp în testament, 8,5 ha în titlul de proprietate), a fost socotită nefondată, întrucât instanța care a pronunțat hotărârea amintită, ca și instanțele care s-au pronunțat în apelul și recursul exercitate împotriva ei (Tribunalul B., respectiv Curtea de Apel B.), nu au antamat fondul problemei deduse judecății.

S-a reținut, totuși, că Tribunalul B. a reținut, în considerentele deciziei de apel, că „în măsură în care voința testatorului este neclară, se poate formula acțiune pentru stabilirea înțelesului corect al voinței testatorului" (p. 30, alin.5), și că astfel intimatului-reclamant i s-a indicat „calea procesuală pe care ... o are de urmat, în acord cu dispozițiile art. 977 și următoarele din vechiul Cod civil, privitoare la interpretarea convențiilor, și care se aplică analogie și actelor juridice unilaterale" (p.30, alin.6).

In ceea ce privește considerentele aceleiași decizii de apel, care admitea că voința reală a testatorului a fost de a gratifica pe intimat doar cu 8500 mp din terenul în discuție - „ceea ce poate conduce la concluzia că această dispoziție chiar reprezintă actul său de ultimă dorință cu privire la gratificarea apelantei-petente" (p.9, alin. penultim din decizia citată), pentru a evita, desigur, jenanta întâlnire cu lucrul judecat, instanța din apel „constată că ele reflectă în opinia redactorului deciziei, o probabilitate și nu o certitudine referitoare la dorința testatorului".

-intimatul-reclamant nu era ținut să exercite mai întâi acțiunea petitorie, pentru executarea testamentului, întrucât persoanele gratificate prin testament au puncte de vedere diametral opuse cu privire la interpretarea dispoziției referitoare la testarea terenului din titlul de proprietate nr._/01.11.2001, intervenite anterior procesului de față;

- și testamentul olograf datat 04 august 2003, testa în favoarea intimatului-reclamant, terenul în suprafață de 8,5 ha amintit;

- „nu există rațiuni care să determine o persoană meticuloasă, cum s-a dovedit a fi autorul părților, să testeze cărțile și să nu dispună nimic cu privire la pretinsa diferență de teren în privința cărora apelanții pârâți pretind că se aplică regulile moștenirii legale" (p.31, alin.4);

- „este de notorietate faptul că orice persoană, indiferent de gradul de instruire și de meticulozitate, este supusă erorii, și nu este lipsit de importanță că la momentul autentificării testamentului P. lon-B., era o persoană în vârstă și în suferință și nici nu mai avea putința de a scrie, asumarea testamentului realizând-o prin impresiunea amprentei digitale de către notarul public ce s-a deplasat la domiciliul său, pe motiv că este bolnav, netransportabil, dar conștient" (p.31, alin.5);

-de vreme ce recurenții au contestat dreptul invocat de reclamantă, acela de legatar al imobilului de 8,5 ha teren, iar prin soluția instanței de fond au devenit părți căzute în pretenții, datorează în solidar cheltuielile de judecată.

Hotărârile atacate sunt casabile potrivit următoarelor motive, au învederat recurenții:

I. Hotărârile atacate s-au dat cu aplicarea greșită a textului art. 109 alin. 1 vechi Cod proc. civ., admițându-se pe cale principală interpretarea unui act juridic, ceea ce nu este de domeniul procedurii contencioase nici în noul Cod de procedură civilă - motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 teza a II-a Cod proc. civilă.

Doctrina și jurisprudența, interpretând și făcând aplicația art. 109 alin. 1 Vechi Cod proc. civ., text care enunță dreptul la acțiune în instanța civilă, sunt unanime în sensul că prima condiție de admisibilitate a acțiunii civile, este afirmarea unui drept sau ridicarea unei pretenții. P. drept, sau prin pretenție, nu se poate înțelege decât solicitarea făcută instanței de către reclamant, pentru ca să se pronunțe o hotărâre, care să-1 îndatoreze pe pârât să execute o anumită prestație, să urmeze o anumită conduită, printr-un fapt pozitiv sau printr-o abstențiune, ori să dea considerație unei anumite condiții sau situații juridice. Chiar când instanța se pronunță în sensul existenței sau inexistenței unui drept, pârâtul este îndatorat tocmai să respecte dreptul constatat ori să nu afirme sau să nu exercite dreptul despre care se constată că nu îl are.

În speță, având în vedere că în ședința în care s-au pus concluzii la prima instanță, reclamantul și-a precizat obiectul cererii ca fiind acela al constatării voinței testatorului P. I. B. de a testa în favoarea reclamantului suprafața de_ mp teren arabil situat în extravilanul Municipiului Târgoviște, tarlaua 9, . în Titlul de proprietate emis sub nr._/01.11.2002 de către Comisia Județeană Dâmbovița de aplicare a Legii fondului funciar și nu aceea de a testa doar suprafața de 8500 mp, din acest teren, care este înscrisă în Testamentul autentificat Ia 25 ianuarie 2005. Apare astfel că instanței i s-a cerut să interpreteze voința testatorului, ceea ce nu s-ar putea obține decât într-o acțiune petitorie, de executare a testamentului, acesta fiind atât un cumul de legate cu titlu particular, cât și un act de împărțeală a succesiunii testatorului.

În economia procesului civil, atât sub vechiul Cod de procedură civilă, cât și sub noul Cod de procedură civilă, nu se concepe realizarea unui drept în justiție „în trepte", adică mai întâi să se obțină o interpretare favorabilă reclamantului a actului juridic din care izvorăște dreptul, și, mai apoi, să se ceară executarea acelui act juridic. Pentru a obține executarea testamentului potrivit înțelesului pe care îl reclamă beneficiarul său, trebuia exercitată acțiunea petitorie, instanța neputând fi ținută să facă jurisdicție de interpretare a actelor juridice într-un proces pregătitor.

II. Recurenții au susținut, printr-un al doilea motiv de recurs că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 1201 rap. la cele ale art. 1200 pct. 4 și la cele ale art. 1202 Cod civil, în vigoare la data petrecerii faptelor în judecată - motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 teza a II-a Cod proc. civilă, considerându-se că în cauză nu există lucru judecat, cu următoarea motivare: „...în dreptul românesc, practica judiciară nu constituie izvor de drept, astfel încât deciziile din speță, citate de către apelanții-pârâți nu se impun cu forță juridică obligatorie pentru judecătorul investit cu o problemă de drept. Tot astfel, nici opiniile exprimate în doctrina juridică nu pot fi îmbrățișate de magistratul chemat să soluționeze o chestiune litigioasa, singura sa obligație fiind aceea de a asigura aplicarea legii, respectiv verificarea incidenței dispozițiilor art. 1201 din vechiul Cod civil" (p.29, alin.9);

Banalizându-se, în mod inadmisibil, valoarea jurisprudenței și a doctrinei în aplicarea corectă a normelor de drept, s-a considerat că nu există lucru judecat, rezultat din sentința civilă nr. 861/21.02.2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, prin care a fost respinsă plângerea formulată de către intimata D. E. împotriva încheierii notarului public care a autentificat testamentul în discuție, de a rectifica eroarea materială privitoare la întinderea terenului situat pe raza Municipiului Târgoviște (8500 mp în testament, 8,5 ha în titlul de proprietate).

Deși jurisprudența a fost minimalizată, atât prima instanță, cât și instanța de apel, au reținut că Tribunalul B., în litigiul anterior, a stabilit „calea procesuala pe care o are de urmat, în acord cu dispozițiile art. 977 și urm. din vechiul Cod civil, privitoare la interpretarea convențiilor, și care se aplică analogie și actelor juridice unilaterale" (p.30, alin.6).

Când, însă, a trebuit să se refere la următoarele considerente ale deciziei de apel nr. 59/., a Tribunalului B., citată: „Singurul care ar fi putut solicita această modificare era testatorul P. I. B. care a avut la dispoziție mai mult de doi ani în care, dacă ar fi apreciat că s-a strecurat vreo eroare în cuprinsul testamentului, ar fi putut solicita îndreptarea ei de către Biroul Notarului Public care a instrumentat cazul” (p.9, alin. antepenultim). „Acest lucru nu s-a întâmplat și, cum testatorul a fost descris ca fiind o persoană instruită și foarte meticuloasă, este greu de crezut că nu ar fi observat că s-a strecurat o greșeală în momentul în care s-a redactat testamentul, ceea ce poate conduce la concluzia că această dispoziție chiar reprezintă actul său de ultimă voință cu privire la gratificarea apelantei-petente (subl.ns.)" (p.9 alin. penultim).

S-a susținut că decizia de apel, pentru a evita jenanta întâlnire cu lucrul judecat, în mod vădit evaziv, „constată că ele reflectă în opinia redactorului deciziei, o probabilitate și nu o certitudine referitoare la dorința testatorului".

Totuși, au arătat recurenții, indiferent cum este caracterizat sistemul de drept relativ la izvoare (surse), nu se poate trece peste ceea ce s-a decis constant în jurisprudență, respectiv că principiul puterii lucrului judecat rezultând din art. 1201 Cod civil, împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză, și purtat între aceleași părți, chiar cu poziția procesuală inversată, ci și contrazicerile dintre doua hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă, să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces. Pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit este același în ambele acțiuni (I.C.C.J. citată de M. T. și G. B. în Codul de procedură civilă comentat și adnotat cu legislație, jurisprudență și doctrină, Universul Juridic, București, 2007, p.531-532); „pentru a exista identitate de obiect, nu este nevoie ca acesta să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni (C. .. 120/1996, citată de aceiași autori, p. 531).

Aprecierea superficială, relativ la inexistența lucrului judecat, este condamnată și de doctrina noului Cod de procedură civilă care, în art. 431, reproduce la modul prohibitiv textul art. 1201 din vechiul Cod civil, subliniind că pentru verificarea lucrului judecat interesează nu numai „obiectul material" ci și „dreptul subiectiv" care poartă asupra acelui obiect, inclusiv scopul final urmărit prin ambele acțiuni (I. D., noul Cod de procedură civilă. Comentarii pe articole. Voi. I, Universul juridic, 2013, p.539).

Același autor subliniază și că „pentru verificarea identității de obiect - în înțelesul atribuit: obiect material și drept subiectiv - trebuie să se aprecieze, prin prisma celor două cereri, a dispozitivului hotărârii și a considerentelor acesteia, circumstanțelor concrete ale litigiilor. Autoritatea de lucru judecat poate rezulta explicit și formal din chiar dispozitivul hotărârii, dar ea poate rezulta și implicit sau virtual" (idem).

Este evident că în litigiul anterior cererea de rectificare a testamentului a fost respinsă cu motivarea că, dacă a existat o eroare din partea testatorului, aceasta nu putea fi îndreptată decât de către el.

Cert relevantă pentru existența lucrului judecat, este că, așa cum a declarat reclamanta în prima instanță a primului litigiu (fila 30), la data autentificării testamentului în discuție, exista un testament olograf în care întreaga suprafață a terenului respectiv era lăsată reclamantei și că aceasta nu 1-a folosit în fața notarului cu motivarea că „îmi este frică să nu fie atacat de ceilalți moștenitori" (p.7, alin.5 din Sentința civilă nr. 861 pronunțată la 21.02.2008 de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ ), au menționat recurenții.

In realitate, nu testamentul olograf a reprezentat ciorna, ci „un proiect de testament" prezentat notarului public de către reclamantă, care a fost returnat testatorului, astfel cum atestă Notarul Public S.-D. I.-D. în răspunsul dat la solicitarea instanței, prin scrisoarea editată cu nr. 40/2011 (f.359), reclamanta declarând acestui notar, atunci când i-a solicitat rectificarea testamentului autentic, că nu mai deține acea ciornă.

III. Recurenții au apreciat, printr-o a treia critică, că hotărârile atacate sunt lipsite de temei legal, întrucât au făcut aplicația regulilor de interpretare a convențiilor, enunțate de art. 977-art. 985 din vechiul Cod civil, deși nu se verifica niciuna din ipotezele acestor reguli, astfel că a fost denaturat actul juridic dedus judecății relativ la înțelesul său lămurit și vădit neîndoielnic - motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 teza I și de art. 304 pct. 8 Cod proc. civilă.

Potrivit textelor normative citate, interpretarea contractelor se face

atunci când: „o clauză este primitoare de două înțelesuri" - art. 978; contractul are „termeni susceptibili de două înțelesuri" -art. 979: contractul are „dispoziții îndoioase" - art. 980; „când este îndoială" asupra convenției - art. 983.

Ori, în speță, dispoziția testamentară interpretată prin hotărârile recurate, în mod evident, nu era de factura clauzelor, ori a stipulațiilor, care, în concepția Codului civil (anterior și în vigoare) reclamau o interpretare. Totodată, această dispoziție testamentară nu bloca executarea testamentului.

Oricum, interpretarea testamentului autentic, pe care a pretins-o

reclamantul, nu poate fi dată, întrucât:

1. Reclamantul a susținut că testatorul a fost extrem de scrupulos și

de minuțios la redactarea testamentului autentic, cerând chiar schimbarea ordinii

titlurilor cărților editate de el. Este de neexplicat cum testatorul nu a sesizat că terenul din extravilanul municipiului Târgoviște, tarlaua 9, . fost menționat cu suprafața de 8500 mp, și nu cu aceea integrală, de_ mp, pe care ar fi vrut să o testeze.

2. Testamentul autentic a fost, până după decesul testatorului, numai

la dispoziția reclamantului, care l-a și manipulat, l-a și asistat pe testator la

facerea testamentului.

3. Niciunul din cele șase terenuri testate nu are suprafața

menționată în litere, dar pentru terenul-pădure în suprafață de 1 ha (punctul 3), s-a

menționat această unitate de măsură, astfel că, dacă voința testatorului ar fi fost să

testeze suprafața integrală de_ mp, suprafața din testament ar fi fost

menționată cu aceea de 8,5 ha, așa cum este în testamentul olograf, datat 04

august 2003 (punct 4).

Recurenții au reamintit că reclamanta susține că testamentul olograf a fost ciorna testamentului autentic. Testatorul a decedat la peste 2 ani de la facerea testamentului, interval de timp în care a fost asistat de către reclamanta și în care îndreptarea pretinsei erori de redactare ar fi fost o operațiune foarte facilă. Partizanatul interpretării criticate este strident atunci când, după ce constată că notarul public care a autentificat testamentul a atestat că a lucrat după o ciornă (proiect de testament) prezentată de către reclamantă și că reclamanta n-a mai prezentat acea ciornă aceluiași notar, atunci când i-a cerut rectificarea testamentului, descalifică înscrisul intitulat „Testament" redactat de fiica reclamantei, D. E., care a fost mandatarul reclamantei în procesul de față.

Acest înscris apare datat 21.01.2005, cu patru zile înainte de autentificarea testamentului.

Este evident că, dacă acest înscris ar fi constituit „ciorna testamentului autentic", notarul public n-ar fi putut să nu reproducă integral suprafața de „8,5 ha pășune, titlu de proprietate_/01.11.2001 ./1" (punctul 4 al masei succesorale), au menționat recurenții.

Interpretarea corectă și responsabilă a acestor elemente de probe, ar fi fost în sensul că acea ciornă a testamentului autentic n-a fost nici testamentul olograf, nici înscrisul redactat de fiica reclamantei, ci un alt înscris, care nu a menționat decât suprafața de 8500 mp a terenului în discuție.

6.Salvarea exercițiului neautorizat, realizat prin hotărârile atacate, de

a interpreta o clauză testamentară care nu are niciun echivoc în formularea ei, s-a

făcut cu argumente inacceptabile într-un raționament de judecător, astfel:

6.1. Dacă, așa cum susține hotărârea de apel: „este de notorietate faptul că orice persoană, indiferent de gradul de instruire și de meticulozitate, este supusă erorii, și nu este lipsit de importanță că la momentul autentificării testamentului P. lon-B., era o persoană in vârstă și în suferință și nici nu mai avea putința de a scrie, asumarea testamentului realizând-o prin impresiunea amprentei digitale de către notarul public ce s-a deplasat la domiciliul său, pe motiv că este bolnav, netransportabil, dar conștient" (p.31, alin.5); Atunci, este de comentat, fară loc de replică, incompatibilitatea stării testatorului cu testarea unei moșteniri atât de încărcate, ceea ce avea de sesizat chiar reclamanta, care a oferit ciorna testamentului pe care „a pierdut-o", și care acum vrea să surmonteze rezultatul nereușit al captației sub care 1-a asistat pe testator în ultimii săi ani de viață.

IV. Printr-o a patra critică recurenții au apreciat că obligarea lor la cheltuieli de judecată este rezultatul unei aplicații greșite a dispozițiilor art. 274-275 Vechi Cod proc. civ. - motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 teza a II-a din același cod.

Instanța de apel a considerat că ei se află în culpa procesuală constând în contestarea dreptului invocat de reclamantă, anume acela de legatar al terenului pentru suprafața de 8,5 ha. Culpa procesuală, însă, are în vedere neasumarea, nerecunoașterea, denaturarea etc, al unui fapt personal, și nu neomologarea unei eventuale erori în redactarea unui testament autentic.

Se reproșează un adevărat refuz de nepredare necondiționată, în fața unei stipulații testamentare, enunțată în prezența unui notar public, într-o formulare fără nici un echivoc, în timp ce reclamanta, care a ținut testamentul ascuns până după decesul testatorului, ar avea să fie remunerată pentru neatenția de a nu fi sesizat că testatorul nu o gratifică așa cum se aștepta.

Este elementar, au susținut recurenții, că obligarea părții, care cade în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, are, potrivit art. 274-275 Cod proc. civ., drept temei, culpa procesuală constând în ocazionarea litigiului și în nerecunoașterea pretențiilor reclamantului, care a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, la prima zi de înfățișare.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și modificarea soluțiilor lor, pentru motivele I-III, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă ori ca nefondată, iar pentru motivul IV, în sensul respingerii capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată.

La data de 28 noiembrie 2014, intimata-reclamantă D. E. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

P. decizia civilă nr. 275/10 martie 2015 Curtea de Apel Ploiești a admis recursurile declarate de pârâții P. I.-E.-B., E. L., E. I. A., E. I. D. și E. G. L..

A modificat în tot deciziile civile recurate nr. 143/7.05.2014 și nr. 296/11.09.2014 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița și sentința civilă nr. 2806/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

I. Primul motiv de recurs vizeaza gresita solutionare de catre instantele de fond si apel a exceptiei inadmisibilitatii actiunii, raportat la dispozitiile art. 109 C. pr. civ.

Verificand, insa, sustinerile recurentilor, Curtea constata ca sunt neintemeiate.

In acest sens, Curtea retine ca obiectul prezentei cereri de chemare in judecata nu vizeaza constatarea unei situatii de fapt, astfel cum sustin recurentii, intrucat, in speta, interpretarea vointei reale a testatorului implica, in mod necesar, stabilirea calitatii de mostenitor testamentar asupra terenului in suprafata de 8,5 ha .

P. urmare, intimata-reclamanta a urmarit prin promovarea actiunii stabilirea unui drept subiectiv civil, doctrina si practica judiciara statuand, in mod constant, ca o actiune avand ca obiect stabilirea calitatii de mostenitor este perfect admisibila, fara a fi necesar a se cere si partajul asupra masei succesorale (aceeasi solutie fiind adoptata si in materia coproprietatii).

Asadar, atat timp cat intimata-reclamanta a pretins in justitie a se stabili, pe baza interpretarii vointei reale a testatorului, dreptul sau de mostenitor testamentar asupra terenului in suprafata de 8,5 ha, Curtea apreciaza ca aceasta pretentie putea fi stabilita in cadrul prezentei actiuni, si nu doar pe calea unei actiuni in executare a testamentului, cum, in mod eronat, se sustine prin motivele de recurs.

II. In ce priveste cel de al doilea motiv de recurs, privind gresita solutionare a exceptiei autoritatii de lucru judecat, Curtea constata, de asemenea, ca este neintemeiat.

Din perspectiva dispozitiilor art. 1201 din Vechiul Cod civil si a disp. art. 166 din Vechiul Cod de procedura civila, legiuitorul prevede ca o actiune nu poate fi judecata in mod definitiv decat o singura data, fiind interzisa reluarea aceleiasi judecati, in conditiile identitatii de parti, obiect si cauza.

Analizand existenta triplei identitati ceruta de legiuitor prin dispozitiile legale anterior mentionate, Curtea constata ca, in mod legal, instanta de fond si cea de apel au stabilit ca nu sunt aplicabile disp. art. 1201 C. civ.

Cat priveste obiectul cererii de chemare in judecata, s-a aratat in mod constant in doctrina si practica judiciara ca, in sfera notiunii de obiect se cuprinde nu numai pretentia concreta a reclamantului, ci si dreptul subiectiv asupra caruia poarta obiectul. E., asadar, identitate de obiect chiar daca acesta este formulat diferit in cele doua cereri, dar scopul urmarit de reclamant este acelasi.

In speta, in cadrul cererii ce a format obiectul dosarului nr._, s-au analizat motivele plângerii întemeiate, în esență, pe: o pretinsă încălcare, de către notar, a deontologiei profesionale; necitarea beneficiarilor testamentului; o pretinsă eroare materială în privința indicării suprafeței.

Astfel, s-a apreciat de catre Tribunalului B. in decizia pronuntata in acel dosar, că pentru a putea fi folosită procedura de îndreptare a erorii materiale sau a omisiunilor din actele materiale, trebuie îndeplinite mai multe condiții cumulative, printre care și condiția ca eroarea/omisiunea să fie evidentă, ceea ce înseamnă că respectiva eroare/omisiune trebuie să rezulte fără dubiu, implicând certitudinea existenței fără a se administra probe, fără a fi necesară reaprecierea acestora, fără o operă de exprimare a unei noi convingeri.

In schimb, in cazul actiunii pendinte, instanta de fond a fost investita cu o cerere avand ca obiect stabilirea calitatii de mostenitor testamentar asupra terenului in suprafata de 8,5 ha, ca urmare a interpretarii vointei reale a testatorului, solutie pe care chiar Tribunalul Brasov a retinut-o ca si posibilitate juridica alternativa la indemana intimatei-reclamante, impunandu-se, astfel, respectarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat al unei hotarari.

P. urmare, contrar celor sustinute de catre recurenti, se constata ca nu exista identitate de obiect intre cele doua cereri de chemare in judecata, astfel incat cercetarea celei de a treia conditii impuse de legiuitor pentru existenta autoritatii de lucru judecat, respectiv identitatea de cauza, apare ca fiind superflua (disp. art. 1201 cerand intrunirea cumulativa a celor trei cerinte pentru constatarea autoritatii de lucru judecat).

III. In ce priveste, insa, critica referitoare la aplicarea gresita a disp. art. 977-985 C. civ, subsumata motivului de modificare prevazut de disp. art. 304 pct. 9 C. pr. civ, Curtea constata ca este intemeiata.

In speta, intimata reclamanta a solicitat instantei sa constate, referitor la punctul I. 6 din testamentul autentificat sub numărul 267/25.01.2005 de către BNP S. D. I. D., cu sediul în Târgoviște, că voința reală a testatorului P. I. B. a fost aceea de a-i testa reclamantei D. E. (moștenitor testamentar al lui P. I. B.) întreaga suprafață de 8 ha 5000mp (și nu doar suprafața de 8500 mp) pentru care s-a eliberat titlul de proprietate_/2011 de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietatate Privată asupra Terenurilor Dâmbovița.

In sustinerea cererii, intimata-reclamanta a aratat, in esenta, ca se impune operatiunea de interpretare a clauzei testamentare intrucat, in forma sa actuala, aceasta se afla in completa discordanta cu restul clauzelor testamentare si cu situatia de fapt preexistenta momentului testarii de catre defunct.

In acest sens, Curtea retine ca, in doctrina si practica judiciara romaneasca, s-a aratat că, ” deși testamentul este un act juridic solemn, totuși, voința testatorului poate sa fie exprimata insuficient de clar, termenii intrebuintati sa aiba mai multe intelesuri, mai ales in cazul testamentului olograf”, situatie in care instanța este indrituita să interpreteze conținutul testamentului, respectiv clauzele pe care acesta le conține ( F. D.,Tratat de D. Succesoral, Editura Actami, Bucuresti, 1999, pag. 174).

S-a mai arătat că, întrucât legea nu prevede regulile după care are loc interpretarea clauzelor testamentare, înseamnă că se aplică, în mod corespunzător, regulile care guvernează interpretarea contractului (art.977-985 Cod civil).

In speta, judecatorul fondului, prin hotararea mentinuta si de instanta de apel, a a apreciat că ”în condițiile în care suprafața din testament și cea din titlul de proprietate, sunt descrise identic, cu excepția întinderii suprafeței, este evident că, chiar dacă s-ar trage concluzia că nu a avut loc o eroare materială (lucru stabilit de instanțele anterioare, stabilire ce s-a făcut, însă, prin prisma cadrului procesual trasat prin acea cerere, inclusiv a dispozițiilor legale aplicabile), este nevoie ca, pentru stabilirea înțelesului clauzei testamentare, să se lămurească și care bucată din suprafața de 85.000 mp i-ar reveni reclamantei (cea din stânga, cea din dreapta, cea din centru, pe lungime, pe lățime, etc.)”.

Verificand continutul testamentului analizat in prezenta cauza, Curtea constata ca, la punctul I al testamentului sunt indicate mai multe bunuri pe care P. I. B. le testatează în favoarea reclamantei, iar la subpunctul 6, este menționată o suprafață de ,,8500mp teren arabil, situată în extravilanul mun. Târgoviște, ./1, având ca vecini: N-NG28; Teren în adm. pompieri O. Inox; la E-moșt. E. F.; Teren în adm. pompieri; la S-NG 44, la V-NG 28, HC 26/1” în baza titlului de proprietate_/2011.

Raportat la considerente instantei de fond, Curtea remarca, insa, ca dispozitiile testamentare erau suficient de clare si precise, astfel incat nu puteau conduce la concluzia ca ar exista indoiala in legatura cu vointa testatorului si, prin urmare, in mod eronat au fost aplicate dispozitiile art. 977-985 C. civ. privind interpretarea continutului testamentului.

Curtea reaminteste ca, în practica judiciara și în doctrină, s-a statuat că intenția testatorului se va căuta în principal în însuși conținutul testamentului și numai în mod accesoriu în acte și împrejurări exterioare, extrinseci (C. Hamangiu, I. Rosetti-B., Al. Baicoianu, Tratat de drept civil roman, vol III, Bucuresti, 1928, pag. 874).

Or, in speta, intentia clara a testatorului care rezulta din elementele intrinseci ale actului solemn analizat a fost aceea de a testa in favoarea intimatei reclamante, la punctul 6, doar suprafata de 8500 mp teren.

P. urmare, toate elementele extrinseci avute in vedere de catre instantele de fond si de apel erau superflue, in conditiile in care nu exista indoiala in legatura cu vointa testatorului.

Asadar, imprejurarea ca suprafata de 8500 mp nu a fost identificata prin vecinatati in cadrul suprafetei totale de 8,5 ha nu justifica ideea ca aceasta clauza testamentara are natura ”indoioasa”, ”primitoare de doua intelesuri”, intrucat nici nu se putea realiza aceasta operatiune la acel moment, atat timp cat terenul nu era parcelat.

Pe de alta parte, Curtea are in vedere imprejurarea ca legislatia interna reglementeaza atat mostenirea testamentara, cat si mostenirea legala, or, in speta, nu poate fi exclusa, de plano, ideea ca defunctul a dorit sa testeze prin actul autentic doar suprafata de 8500 mp, restul suprafetei pana la 8,5 ha teren urmand sa fie impartit potrivit regulilor aplicabile mostenirii legale.

De asemenea, Curtea nu poate valida ideea ca testatorul nu a observat ca, la punctul 6 din testament, era mentionata suprafata de 8500 mp, in loc de 8,5 ha teren, aceasta intrucat, asa cum au retinut si instantele inferioare, a fost extrem de scrupulos si de minutios la intocmirea testamentului, cerand notarului chiar schimbarea ordinii titlurilor cartilor editate de el.

Mai mult decat atat, chiar acceptand varianta ca testatorul nu a observat diferenta de teren in actul autentic in momentul semnarii acestuia, Curtea reaminteste ca, pana la momentul decesului a mai trecut o perioada de doi ani, in care putea identifica aceasta neconcordanta.

In plus, in momentul autentificarii testamentului, defunctul a fost insotit de catre intimata-reclamanta, beneficiara majoritatii clauzelor testamentare, care, fiind direct interesata, nu ar fi putut trece cu vederea o astfel de inadvertenta, cu atat mai mult cu cat a sustinut ca actul autentic a fost intocmit pe baza unei ciorne prezentata de catre aceasta notarului (ciorna pe care a declarat ca nu o mai detine in cadrul procesului ce a avut ca obiect rectificarea testamentului, dosar nr._ ).

La fundamentarea concluziei ca testamentul a fost suficient de clar incat nu era necesara interpretarea continutului acestuia Curtea mai are in vedere faptul ca niciunul dintre cele sase terenuri testate nu are mentionata suprafata in litere, dar suprafata de 1 ha teren-padure a fost inscrisa prin folosirea acestei unitati de masura (la pctul 3), in timp ce, pentru suprafata de 8500 mp, s-a utilizat o alta unitate de masura, astfel incat este extrem de facil, de la o prima lecturare, sa se observe diferenta .

P. urmare, in contextul anterior analizat, nu poate fi acceptata ideea ca testatorul nu ar fi putut sesiza diferenta de unitate de masura, insa a observat ca ordinea in care erau mentionate cartile editate de acesta nu era cea dorita, astfel incat sa solicite refacerea actului autentic.

Nu in ultimul rand Curtea remarca faptul ca, atat timp cat dispozitia testamentara supusa analizei nu necesita interpretarea acesteia prin prisma disp. art. 977-985 C. civ, imprejurarea ca intimata-reclamanta a fost mandatata de catre testator sa-i administreze bunurile in ultima parte a vietii si ca, prin testamentul olograf din 04.08.2003, acesteia ii era testata intreaga suprafata de 8,5 ha teren, nu poate reprezenta decat un element extrinsec actului autentic intocmit ulterior, care nu are relevanta in in conditiile in care nu s-a retinut caracterul echivoc al clauzei testamentare.

Constatand ca acest motiv de recurs este intemeiat, astfel incat conduce la admiterea recursului si modificarea in tot a hotararilor pronuntate de instantele de fond si de apel in conformitate cu disp. art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea nu va mai analiza si ultimul motiv de recurs formulat in legatura cu gresita obligare a recurentilor la plata cheltuielilor de judecata, intrucat, ca efect al admiterii caii de atac, va fi inlaturata si aceasta obligatie pusa in sarcina acestora prin hotararile reformate.

F. de toate aceste considerente, constatand ca recursul este fondat în limitele mai sus analizate, in temeiul disp. art. 312 C. pr. civ, Curtea a admis recursul, a modificat în tot deciziile civile recurate și sentinta pronuntata de instanta de fond, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei a formulat cerere de revizuire revizuenta D. E..

Susține revizuenta că, împrejurarea că suprafața de 8500 mp nu a fost identificată prin vecinătăți în cadrul suprafeței totale de 8,5 ha. (sau 8 ha. și 5000 m.p. sau 85.000 m.p.) nu justifică ideea că aceasta clauza are natură „îndoioasă”, „primitoare de două înțelesuri”, întrucât nici nu se putea realiza această operațiune la acel moment, atât timp cât terenul nu era parcelat.

De asemenea, apreciază revizuenta că, Curtea nu poate valida ideea că testatorul nu a observat că, la punctul 1.6 din testament era menționată suprafața de 8500 mp, în loc de 8,5 ha ( în titlu apare ca 8ha și 5000 mp sau 85.000 mp-nota noastră), aceasta întrucât, așa cum au reținut și instanțele inferioare, a fost extrem de scrupulos și de minuțios la întocmirea testamentului, cerând notarului chiar schimbarea ordinii titlurilor cărților editate de el - nu se regăsește nicăieri această afirmație în hotărârile instanțelor inferioare, este o creație și interpretare justificativă a Curții.

Mai mult decât atât, chiar acceptând varianta că testatorul nu a observat diferența de teren în actul autentic în momentul semnării acestuia, Curtea a reamintit că, până la momentul decesului a mai trecut o perioadă de doi ani, în care putea identifica această neconcordanță.

In plus, în momentul autentificării testamentului, defunctul a fost însoțit de către reclamanta-intimată, beneficiara majorității clauzelor testamentare, care fiind direct interesată, nu ar fi putut trece cu vederea o astfel de inadvertență, cu atât mai mult cu cât a susținut că actul autentic a fost întocmit pe baza unei ciorne prezentată de către aceasta notarului (ciornă pe care a declarat că nu o mai deține în cadrul procesului ce a avut ca obiect rectificarea testamentului, dosar numărul_ ) - afirmații care nu se regăsesc nicăieri în dosarul nr._ .

Precizează revizuenta că la fundamentarea concluziei că testamentul a fost suficient de clar, încât nu era necesară interpretarea conținutului acestuia, a reținut instanța de recurs faptul că niciunul dintre cele șase terenuri testate nu are menționată suprafața în litere, dar suprafața de 1 ha teren-pădure a fost înscrisă prin folosirea acestei unități de măsură (la punctul 3), în timp ce, pentru suprafața de 8500 m.p., s-a utilizat o altă unitate de măsură, astfel încât este extrem de facil, de la o primă lecturare, să se observe diferența.

P. urmare, în contextul anterior analizat, nu poate fi acceptată ideea că testatorul nu ar fi sesizat diferența de unitate de măsură, însă a observat că ordinea în care erau menționate cărțile editate de acesta nu era cea dorită, astfel încât să solicite refacerea actului autentic, afirmații preluate fără nicio dovadă că respectă adevărul, fiind o confuzie intenționat creată de apărătorul intimaților.

Printr-o construcție semantică aparent fără gravitate, avocatul intimaților, induce instanța într-un raționament fals, superficial pentru a fi un motiv de a schimba o moștenire testamentară în moștenire legală, cu valoarea de 765.000 euro, conform tabelele notariale.

Printr-un concurs de premize și fapte care îi servesc scopului de a obține transformarea măcar în parte a averii lui P. I. B. din moștenire testamentară în moștenire legală, prin conceperea unor enunțuri mincinoase pe care le plasează fie ca spuse de revizuentă, fie ca și caracterizări care exprimă disperarea, nemulțumirea față de ce a dorit testatorul să îi lase revizuentei, recurentul și apărătorul său au obținut o hotărâre judecătorească ce valorează cel puțin 765.000 euro, nelegală, bazată pe impresii semantice, ocolirea tendențioasa a dovezilor și coroborarea lor.

Față de falsa apreciere a „ordinii cărților” este argumentul „Forte” pentru a schimba o moștenire testamentară în moștenire legală, dar și proprietarul/proprietarii suprafeței de teren de a_ m.p. teren intravilan, solicită admiterea cererii de revizuire.

Arată că defunctul P. I. B. a fost veteran de război, ultimul descendent al unei familii care a renunțat la bunuri pentru a nu fi încadrați la chiaburi.

Printre cărțile scrise de acesta sunt unele ce evocă perioada războiului, sub aspectul școlarizării ca ofițer și misiunile avute. Din testament reiese ca familia a fost înstărită.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea cererii de revizuire, respingerea recursului, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale.

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate în cererea de revizuire, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că cererea de revizuire este nefondată potrivit considerentelor ce urmează:

Prezenta cerere de revizuire este intemeiata pe disp. art. 322 pct. 5 din Vechiul Cod de procedura civila, partea invocand ”inscrisuri doveditoare ale falsului in declaratii, facute intentionat sub forma unei confuzii semantice, insotite de sustineri contradictorii din 2007 pana in prezent in dosarele_ ,_ si_ ”.

Curtea retine ca, prima ipoteza a art. 322 pct. 5 C. pr. Civ. are in vedere situatia in care, la data pronuntarii hotararii atacate, instanta nu a avut in vedere anumite inscrisuri, deoarece nu i-au fost infatisate de parti din motive independente de vointa lor, inscrisuri care in mod vadit erau de natura a schimba solutia data.

Doctrina si practica judiciara constanta in materie au stabilit ca partea interesata trebuie sa se bazeze pe un inscris probator, un inscris nou care sa nu fi fost folosit in procesul in care s-a pronuntat hotararea atacata si care sa nu fi putut fi produs in procesul in care s-a pronuntat hotararea atacata, fie pentru ca a fost retinut de partea potrivnica, fie dintr-o imprejurare mai presus de vointa partii.

Or, in speta, rezulta, fara dubiu, ca inscrisurile la care face referire revizuenta erau cunoscute de aceasta inca din 2007, fiind parte in dosarele mai sus mentionate.

P. urmare, constatand ca nu a existat o imposibilitate obiectiva de a depune la dosarul cauzei inscrisurile invocate in sustinerea cererii de revizuire, Curtea constata ca cererea de revizuire este nefondata.

Cat priveste criticile formulate de catre revizuenta referitoare la pretinsa prejudiciere a sa de catre un membru al completului de judecata, precum si despre atitudinea avocatului partii adverse care a incercat sa falsifice adevarul prin diferite tehnici de manipulare, acestea nu se incadreaza in niciunul dintre motivele de revizuire strict si limitativ prevazute de legiuitor, astfel incat nu pot fi analizate in prezenta cale de atac (aspectele vizand membrul completului de judecata fiind, de altfel, verificate in cadrul solutionarii cererii de recuzare pe care partea a formulat-o la data de 18.06.2015).

Tot astfel, criticile revizuentei referitoare la gresita interpretare a a materialului probator administrat in cauza, nu se circumscriu motivului de revizuire invocat in sustinerea cererii de revizuire, respectiv cel prevazut de disp. art. 322 pct. 5 VCPC, dupa cum nu se regasesc nici in celelalte motive de revizuire prevazute de acelasi articol de lege mentionat.

F. de toate aceste considerente, Curtea apreciaza ca nefondata cererea de revizuire, motiv pentru care, in temeiul disp. art. 326 VCPC, o va respinge, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată cererea de revizuire a deciziei civile nr. 275/10 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ 9*, formulată de revizuenta D. E., domiciliată în municipiul București, sector 5, Bulevardul Regina E., nr. 25, . reședința în ., nr. 638, județul Prahova - prin procurator D. E., domiciliată în municipiul București, sector 5, Bulevardul Regina E., nr. 25, . autentificate sub nr. 127/8.01.2010 de Biroul Notarului Public „H. M. și Asociați” (fila 147 vol. I - dosar fond), în contradictoriu cu intimații P. I.-E.-B., domiciliat în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 386, județul Dâmbovița, E. L., E. I. A., E. I. D. și E. G. L., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinetele Asociate de Avocați „M.&M.”, cu sediul în Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița, E. D., domiciliat în comuna Valea Călugărească, ., județul Prahova și cazat în cadrul pensiunii vârsta a III-a „Casa Kassandra”, cu sediul în Bușteni, .. 12, Jud. Prahova, P. C. - decedat pe perioada suspendării, având ca moștenitori pe: P. C. C., domiciliat în P., Aleea Ardealului, ., ., P. M., domiciliat în ., .. 21, județul Dâmbovița, P. M.-L. - decedatpe parcursul procesului, având ca moștenitori pe: P. F., P. A., P. C. și P. R., toți domiciliați în T. Magurele, . C., ., județul Teleorman, A. L., domiciliată în . Săcuieni, ., județul Dâmbovița, Simionescu D. I. D., domiciliată în Târgoviște, .,parter, jud. Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2015.

Președinte, Judecători,

E. S. V.-I. S. A.-C. B.

Grefier,

D. V.

Red. VIS

Tehnored. DV

2 ex./15 oct.2015

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120/2006

← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr....		Partaj judiciar. Decizia nr. 2610/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare. Decizia nr. 554/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 4001/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI Partaj judiciar. Decizia nr. 2610/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Legea 10/2001. Hotărâre din 08-05-2012, Curtea de Apel PLOIEŞTI Succesiune. Decizia nr. 1317/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI