Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 4001/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4001/2012 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 27-11-2012 în dosarul nr. 4001/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 4001
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2012
Președinte - Ș. C.
Judecători - V. S.
- E. M.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții M. I. și M. L., domiciliați în comuna Niculești, ., împotriva deciziei civile nr.110 din 28 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta N. R., domiciliată în ., ., județ I..
Recurs timbrat cu taxă judiciară de timbru 4 lei prin anularea chitanței nr._/27.11.2012 și timbru judiciar de 0,50 lei, anulat la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare, au lipsit părțile: recurenții-pârâți M. I. și M. L., intimata-reclamantă N. R.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, invocă din oficiu excepția nulității recursului pentru nemotivare și rămâne în pronunțare.
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._, reclamanta N. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. I. și M. L. să se constate intervenită convenția de vânzare-cumpărare încheiată între reclamant și pârât și să se pronunțe o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul casă de locuit în suprafață de 132 mp. și teren aferent în suprafață de 1903 mp., situate în . P 458, 459, jud. Dâmbovița, cu nr. cadastral 1459, C.F. 931 a localității Niculești.
În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumelor prevăzute în antecontractul autentificat sub nr. 1657/27.10.2009, cu titlu de dezdăunare. Cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1657/27.10.2009 de către BNP C. I., a convenit cu pârâții să-i vândă imobilul menționat anterior, iar prețul stabilit a fost de 385.200,00 lei, echivalentul a 90.000,00 euro, sumă pe care reclamanta a susținut că a achitat-o integral, urmând ca perfectarea actului în forma autentică să se realizeze până la data de 01.07.2010. A menționat reclamanta că ulterior au fost încheiate acte adiționale prin care au fost stabilite alte date limită până la care urmează a fi încheiat actul de vânzare cumpărare.
În final reclamanta a solicitat instanței să constate intervenită vânzarea întrucât și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, iar în ipoteza în care se va dovedi că bunul nu se mai află în proprietatea pârâților să se constate culpa exclusivă a acestora și să fie obligați la restituirea sumei achitate drept preț și a daunelor.
În drept au fost invocate disp. art. 969, 1298 Cod civil, art. 111 Cod pr. civilă și art. 5 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, în dovedirea cererii depunându-se înscrisuri.
Legal citați pârâții nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civila nr. 4431/22.12.2011 Judecătoria Targoviște a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâții la plata către partea reclamantă a sumei de_,00 lei, reprezentând de două ori suma primită ca preț al vânzării, precum și la suma de 2000,00 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin antecontractul autentificat sub nr. 1657/27.10.2009 la BNP C. I., pârâții, în calitate de promitenți vânzători au declarat că se obligă să vândă reclamantei imobilul casă de locuit C1 în suprafață de 132 mp și teren aferent în suprafață de 1903 mp., situate în . P 458, 459, jud. Dâmbovița, cu număr cadastral 1459, C.F. 931 a localității Niculești, cu prețul de 385.200,00 lei, echivalentul a 90.000,00 euro, sumă pe care pârâții au declarat că au primit-o integral.
Prin același act juridic părțile au convenit ca perfectarea actului de vânzare cumpărare în formă autentică să se facă până la data de 01.07.2010, iar prin clauza 1 părțile au convenit de comun acord ca în cazul în care pârâții, în calitate de promitenți vânzători din motive culpabile vor refuza întocmirea actelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, vor dezdăuna cealaltă parte cu de două ori suma primită cu titlu de preț.
Ulterior, părțile au încheiat mai multe acte adiționale prin care au prelungit termenul limită până la care se va încheia actul de vânzare cumpărare în formă autentică.
Instanța a constatat de asemenea că bunurile imobile ce fac obiectul cauzei sunt cuprinse în cartea funciară nr._ (nr. vechi fiind nr. 931) a localității Niculești, carte funciară în care însă este notată atât o interdicție de înstrăinare și grevare în favoarea unei terțe persoane, cât și existența unei proceduri de executare silită pornită împotriva pârâților, precum și faptul că în dosarul de executare menționat anterior executorul a demarat procedura de vânzare la licitație a acelorași bunuri imobile. Din certificatul fiscal depus la dosar a rezultat că pârâții figurează cu creanțe bugetare de plată restante către bugetul local.
În drept instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 și dispozițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, din interpretarea acestor dispoziții rezultând că printre alte condiții necesare pentru pronunțarea hotărârii care să țină loc de contract se regăsește și condiția ca să nu existe sarcini asupra imobilului ori creanțe bugetare restante.
Or, în cauză instanța a constatat că aceste două condiții nu sunt îndeplinite, cu privire la imobile fiind notată o interdicție de înstrăinare, bunurile fiind în cadrul procedurii executării silite scoase la vânzare prin licitație. De asemenea din certificatul fiscal menționat anterior a rezultat că pârâții figurează cu creanțe bugetare de plată restante către bugetul local, ipoteză în care de asemenea perfectarea vânzării nu este posibilă.
Concluzionând, prima instanța a apreciat că raportat la aceste motive de fapt și de drept, transferul dreptului de proprietate nu poate opera exclusiv în baza antecontractului de vânzare cumpărare și a refuzului de a încheia actul de înstrăinare atunci când bunul este grevat de sarcini ori cu privire la acesta există creanțe bugetare restante.
Analizând capătul de cerere subsidiar formulat de reclamantă, vizând obligarea pârâților la plata sumelor prevăzute în antecontractul autentificat sub nr. 1657/27.10.2009, cu titlu de dezdăunare, judecătoria l-a considerat întemeiat, raportat la dispozițiile aplicabile la momentul nașterii raporturilor juridice obligaționale dintre părți (potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011) și anume art. 1073 din Codul civil de la 1864, creditorul având dreptul de dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit și care se mai numesc și daune-interese.
Acordarea daunelor este condiționată de dovedirea existenței prejudiciului, a vinovăției debitorului obligației, și de punerea în întârziere.
În ceea ce privește vinovăția instanța a apreciat că, având în vedere natura contractuală a obligației invocate de partea reclamantă, și anume obligația de a face constând în a încheia actul de vânzare cumpărare în formă autentică, este incidentă prezumția de vină a părții debitoare, în speță a pârâților.
S-a reținut de instanță că, potrivit practicii și doctrinei în materie, o dată ce s-a făcut dovada existenței obligației, partea cocontractantă trebuie să facă dovada îndeplinirii obligației, fiind prezumată a fi în culpă pentru neexecutarea acesteia.
În cauză, s-a constatat că, pârâții au recunoscut atât prin susținerile orale cât și prin răspunsul dat la interogatoriul administrat, antecontractul încheiat și deci și obligația asumată de a încheia contractul de vânzare cumpărare.
Nu a putut fi reținută susținerea pârâtului M. I. în sensul că nu a primit suma convenită drept preț întrucât aceasta nu a fost dovedită. Din contră din cuprinsul antecontractului a rezultat că ambele părți au declarat în fața notarului că au înmânat respectiv că au primit suma de bani stabilită ca preț.
Revenea așadar pârâților obligația de a dovedi o împrejurare străină de voința lor care să excludă vinovăția pentru neexecutarea obligației asumate.
Nu a putut fi reținută ca reprezentând o astfel de cauză exoneratoare, contractul de împrumut încheiat de pârâți, contract a cărui neexecutare a determinat declanșarea executării silite asupra bunurilor promise a fi înstrăinate reclamantei.
Din contră, faptul că pârâții și-au asumat ulterior încheierii antecontractului alte obligații față de alți creditori, determinând prin neexecutarea acestor obligații și imposibilitatea executării obligației de înstrăinare asumate față de reclamantă, a reprezentat în opinia instanței o dovadă a culpei și nicidecum a lipsei vinovăției.
În materia răspunderii civile contractuale debitorul este ținut a răspunde indiferent de forma vinovăției și ori de câte ori nu dovedește o cauză exoneratoare.
În ceea ce privește condiția punerii în întârziere instanța a constatat că și aceasta este îndeplinită, cel mai târziu partea putând fi considerată ca fiind pusă în întârziere prin formularea prezentei cereri.
În ceea ce privește dovedirea prejudiciului instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile contractuale.
Aplicând în cauza de față considerentele potrivit cărora evaluarea despăgubirilor se poate face printre altele și prin convenția părților, iar în situația în care evaluarea se face anticipat convenția părților cu privire la acest aspect poartă denumirea de clauză penală, instanța a constatat că prin inserarea clauzei 1 din antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1657/27.10.2009, părțile din dosar au convenit practic instituirea unei clauze penale.
În speță echivalentul prejudiciului suferit de reclamantă a fost convenit ca fiind compus din cuantumul sumei achitate cu titlu de preț la care se adaugă o altă sumă egală în valoare cu prima.
În concluzie, instanța a considerat întemeiat capătul de cerere subsidiar, pârâții fiind obligați în temeiul răspunderii civile contractuale ce își are izvorul în clauza contractuală menționată, la achitarea sumei stabilită anticipat și de comun acord ca reprezentând echivalentul prejudiciului suferit.
În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, instanța raportat la dispozițiile art. 274 Cod pr.civilă și luând în considerare soluția de admitere în parte a acțiunii, a admis capătul de cerere în parte, în limita reținerii culpei procesuale a pârâților și având în vedere că partea a fost scutită de la plata taxelor judiciare, singurele cheltuieli fiind cele privind achitarea onorariului apărătorului.
Împotriva sentinței de fond au declarat recurs pârâții M. I. si M. L., care nu și-au motivat cererea în fapt și în drept, iar intimata N. R. a invocat prin întâmpinare excepția de nemotivare a recursului.
Prin încheierea pronunțată în ședința publica din 26.03.2012 Tribunalul Prahova a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind apelul, iar în ședința publică din 28.05.2012 a pus în discuție excepția netimbrării cererii de apel, invocata de intimată, dată la care a pronunțat decizia civilă nr.110 prin care a anulat ca netimbrat apelul, reținând că, apelanților M. I. și M. L. li s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru de 3981 lei și timbru judiciar de 5 lei, prin citațiile aflate la filele 6, 7 și 11, 12 din dosar apel.
Având în vedere că cererea acelorași apelanți prin care au solicitat scutirea de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, a fost respinsă prin încheierea din 09.04.2012, constatând că aceștia nu au achitat taxa judiciară de timbru, deși au fost înștiințați să îndeplinească această cerință, în temeiul art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997, apelul declarat a fost anulat ca netimbrat.
Împotriva deciziei civile nr.110/28.05.2012 au declarat recurs în termen legal pârâții, fără a depune motivele recursului.
La termenul de judecată din data de 27 noiembrie 2012 instanța, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare.
Examinând decizia atacată prin prisma excepției nulității recursului invocată de instanță din oficiu, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la textele legale incidente în cauză, constată întemeiată excepția formulată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 3021 litera c. Cod pr. civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Recursul se motivează, conform art. 303 Cod pr. civilă, prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind arătate limitativ de art. 304 pct.1-9 Cod pr. civilă.
Totodată, art. 306 alin.1 Cod pr. civilă prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor care se referă la motive de ordine publică.
Prin urmare, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea ori modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul, înseamnă arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre cazurile prevăzute de art.304 Cod pr.Civilă sau încadrarea în disp. art.3041, dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.
Numai indicarea greșită a motivelor de recurs obligă instanța la o încadrare corectă a acestora, în condițiile art. 306 alin.3 Cod pr. civilă, o asemenea obligație nefiind stabilită în sarcina instanței în situația în care recurentul nu indică niciun motiv de recurs din cele prevăzute de art.304 sau 3041 Cod pr. civilă.
În cauza de față, recurenții nu s-au conformat dispozițiilor înscrise în art.3021 și art.304 și 3041 Cod pr. civilă întrucât, în declarația de recurs, nu au indicat vreun motiv din cele prevăzute de lege.
Pentru considerentele ce preced, Curtea, în baza disp. art. 137(1) rap. la disp. art.306 al.1 Cod pr.civilă, va admite excepția nulității recursului invocată din oficiu și va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului invocată din oficiu.
Constată nulitatea recursului declarat de pârâții M. I. și M. L., domiciliați în comuna Niculești, ., împotriva deciziei civile nr.110 din 28 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta N. R., domiciliată în ., ., județ I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2012.
Președinte, Judecători,
C. Ș. V. S. E. M.
Grefier,
V. M.
red. C.Ș./tehnored.V.M.
2 ex./10.12.2012
d.f._ Judecătoria Târgoviște
j.f. S. I. A.
d.a._ Tribunalul Dâmbovița
j.a. R. M., I. S.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
Către,
M. I.
- comuna Niculești, .
Vă aducem la cunoștință că în ședința publică de judecată din data de 30.10.2012, analizând actele și lucrările dosarului și soluția pronunțată în apel în sensul anulării acestuia ca netimbrat, Curtea a impus în sarcina dvs. plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar și nu în cuantumul comunicat inițial.
Menționăm totodată că în cauză s-a acordat un nou termen de judecată la data de 27 noiembrie 2012, sala 2.
Președinte
C. Ș.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2012-10-31
2 ex.
tehnored.grefier
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 554/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 606/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
