Legea 10/2001. Hotărâre din 08-05-2012, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 08-05-2012 în dosarul nr. 1813/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
D E CI Z I A NR. 1813
Ședința publică din data de 8 mai 2012
Președinte - V. -A. P.
Judecători - E. - S. L.
- I. L.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâții Primăria M. Ploiești și M. Ploiești - prin primar, ambii cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 2590 din data de 3 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta A. Română, cu sediul în București, Calea V., nr. 125, sector 1.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și declarat în termenul legal, iar recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, se mai învederează că prin C. Registratură intimata-reclamantă A. Română a depus la dosarul cauzei întâmpinare înregistrată sub nr._ din data de 4 mai 2012, iar ulterior a mai depus încă o întâmpinare având același conținut ca prima înregistrată sub nr._ din data de 8 mai 2012. În cuprinsul ambelor întâmpinări intimata-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și împrejurarea că intimata-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față,constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 27.05.2009, reclamanta A. Română a chemat în judecată pe pârâții Primăria M. Ploiești și M. Ploiești prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului – teren și construcții – situat în Ploiești, ., și, pe cale de consecință, lăsarea în deplină proprietate și posesie; obligarea la emiterea unei dispoziții de propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil teren și construcții, care nu mai poate fi restituită în natură; constatarea calității Academiei Române de persoană îndreptățită în sensul Legii nr.10/2001.
A arătat reclamanta, în motivarea acțiunii sale, că defunctul P. N. D. i-a lăsat prin testamentul olograf din data de 19.02.1937 în nudă proprietate averea sa imobilă și mobilă, testament certificat cu originalul cu nr.2549/1945 de Tribunalul Prahova, secția I, inventarul averii lăsate de defunct fiind consemnat în procesul verbal din 15 noiembrie a aceluiași tribunal.
A mai precizat reclamanta că a fost autorizată să accepte legatul lăsat de defunctul P. N. D. prin decizia nr._/1946 a Ministerului Educației Naționale publicată în Monitorul Oficial nr.90/15.04.1946, fapt certificat și de adresa nr.4600/1946 a Ministerului Educației Naționale, precum și că sentința civilă nr.245/08.08.1947 a Tribunalului Prahova Secția a III-a, dosar nr.1555/1946 cuprinde Actul de tranzacție și împărțeală dintre A. Română și d-na E. Farmacist P. N. D., soția defunctului, care consemnează că A. Română rămâne în deplină și exclusivă proprietate a imobilului din Ploiești, ..2 (actual Bagdazar, nr.1), iar prin Jurnalul nr.7238/11.08.1947 al Tribunalului Prahova, Secția I, s-a dispus trimiterea în posesie a acesteia asupra averii succesorale rămase de la defunctul P. N. D..
Reclamanta a mai susținut că imobilul situat în ..2 (actual Bagdazar, nr.1) este descris în raportul de expertiză nr.2130/19.V.1947, fiind compus dintr-un teren în suprafață de 1.030 m.p., pe care se află o construcție în suprafață de aproximativ 340 m.p., construcție formată la acea dată din două corpuri, în suprafață de 154, respectiv 186 m.p., iar prin decizia Consiliului de Miniștri nr.1486/08.11.1948, A. Română a fost deposedată abuziv de acest imobil, care a trecut la Ministerul Afacerilor Interne.
S-a mai precizat, cu privire la imobil, faptul că prin adresa nr._/13.05.1999, Primăria mun. Ploiești, Serviciul Administrare Fond Imobiliar i-a adus reclamantei la cunoștință situația juridică a acestuia, faptul că este format din Corpurile A, B și C, din care Corpul A se află în proprietatea sa, iar Corpurile B și C sunt proprietate personală, vândute pe Legea nr.112/1995.
Reclamanta a mai învederat faptul că în anul 2002 a formulat notificarea nr.332/11.02.2002 către Primăria mun. Ploiești, precum și notificarea nr.334/11.02.2002 către Prefectura mun. Ploiești privind imobilul situat în Ploiești, ., iar în anul 2005, după . Legii nr.564/2004 pentru completarea art.4 alin.8 din Legea nr.752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, a revenit cu o nouă notificare către Primăria Ploiești, respectiv notificarea nr.460/26.05.2005, solicitând restituirea în natură a imobilului, precum și către Prefectura jud. Prahova, prin notificarea nr.458/26.05.2005, solicitând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la partea din imobil care nu mai poate fi restituită în natură, notificările respective nefiind soluționate, fapt ce o determină să promoveze prezenta acțiune.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.564/2004.
În dovedirea acțiunii, au fost depuse la dosar înscrisuri (f.6-44).
Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare, însă și-au desemnat reprezentant în instanță care să le susțină interesele.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri, cea cu expertiză specialitatea topografie și expertiză specialitatea construcții civile, rapoartele fiind întocmite de experți I. N. (topo) și C. C. (constructor).
Pe baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 2590 din data de 3 noiembrie 2011 Tribunalul Prahova admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. Română în contradictoriu cu pârâții Primăria M. Ploiești și M. P. prin Primar, a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la stabilirea măsurilor reparatorii în sensul Legii nr.10/2001.
Prin aceeași sentință au fost obligați pârâții la restituirea către reclamantă, în natură, a imobilului construcții Corp A, în suprafață construită de 163,82 mp și a terenului aferent acestei construcții, determinate prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză de expert C. C. și I. N..
De asemenea, pârâții au fost obligați la emiterea unei dispoziții cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru partea din imobil teren și construcții care nu mai poate fi restituit în natură, respectiv pentru:
- imobilul construcții Corp B în suprafață construită de 83,98 mp;
- imobilul construcții Corp C în suprafață construită de 135,19 mp;
- imobilul teren în suprafață totală de 694 mp, teren aferent imobilelor construcții Corp B, C și D, la care se adaugă cel definit de conturul A,B,C,D,E,F,G,H,I,J,K,L,13,14,15,M,N,P,A, astfel cum acesta este evidențiat în raportul de expertiză specialitatea topografie I..
Totodată, au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu experți.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin testamentul olograf întocmit la data de 19.02.1937, certificat cu originalul și atestat în dosarul nr.2549/1945 de Grefa Tribunalului Prahova Secția I, defunctul P. N. D. a lăsat nuda proprietate a averii sale mobiliare și imobiliare Academiei Române, aceasta din urmă fiind instituită și executor testamentar (f.6).
A mai reținut prima instanță că, potrivit procesului-verbal de inventariere întocmit la data de 15.11.1945, averea imobilă a defunctului P. N. D. era formată dintr-un teren în suprafață de circa 1.000 m.p. situat în ..2, pe care se aflau construite două corpuri de case (f.7), imobile în proprietatea cărora defunctul a intrat urmare a cumpărării de la A. Ș. și A. Ș., astfel cum rezultă din contractul de vânzare existent în fotocopie la fila 15 dosar.
A constatat tribunalul că prin decizia nr._/1946 a Ministerului Educației Naționale, publicată în Monitorul Oficial nr.90/15.04.1946, A. Română a fost autorizată să accepte sub beneficiu de inventar legatul defunctului P. N. D., iar prin sentința civilă nr.245/08.08.1947 a Tribunalului jud. Prahova Secția a III-a s-a luat act de declarația soției defunctului, E. Farmacist P. N. D., și cea a Academiei Române, prin profesor G. Spacu, prin care acestea s-au împăcat în sensul tranzacției intervenite, consfințită în „actul de tranzacție și împărțeală”, la punctul I din acesta precizându-se că A. Română rămâne deplină și exclusivă proprietară a imobilul situat în Ploiești, ..2.
Astfel, prin Jurnalul nr.7238/11.08.1947 al Tribunalului jud. Prahova Secția I, s-a dispus trimiterea în posesie a Academiei Române asupra averii succesorale rămase de la defunctul P. N. D., iar prin raportul de expertiză întocmit la data de 20.05.1947 s-a evidențiat și evaluat imobilul situat în Ploiești, ..2 (în prezent, Dr. Bagdazar, nr.1), constatându-se că acesta se compune din teren în suprafață de aproximativ 1.030 m.p., pe care se găsește o clădire cu parter, cuprinzând un apartament de locuit compus din 6 încăperi principale și dependințele necesare.
A mai reținut instanța de fond că prin decizia Consiliului de Miniștri nr.1486/08.11.1948, emisă în baza art.68 alin.2 din Decretul nr.198/13.08.1948, A. Română a fost deposedată de imobilul descris anterior, care a trecut în folosința Ministerului Afacerilor Interne.
Astfel cum rezultă din adresa nr._/13.05.1999, Primăria mun. Ploiești i-a adus reclamantei la cunoștință situația juridică a imobilului ce face obiectul prezentei acțiuni, și anume faptul că acesta a fost preluat în baza Decretului nr.92/1950, corpul A fiind proprietatea acesteia, iar Corpurile B și C – proprietate personală, vândute în baza Legii nr.112/1995.
Tribunalul a subliniat că deși Primăria mun. Ploiești și Prefectura jud. Prahova au fost notificate să-i retrocedeze reclamantei corpul A al imobilului și să-i acorde măsuri reparatorii pentru corpurile B și C la data de 11.02.2002 (în baza Legii nr.10/2001), și apoi, la data de 26.05.2005 (în baza Legii nr.752/2001 completată cu Legea nr.564/2004) - să se restituie în natură Corpul A și să se stabilească măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești pentru Corpurile B și C, niciuna dintre acestea nu au răspuns solicitărilor.
În acest context s-a apreciat că instanța de judecată devine competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite la restituire, urmare a refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea sa, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XX/19.03.2007 dată în recurs în interesul legii, ale cărei dispoziții sunt obligatorii.
A mai reținut tribunalul, cu privire la imobilul ce i-a aparținut reclamantei situat în Ploiești, ..2 (în prezent, Dr. Bagdazar, nr.1), că acesta a fost identificat prin cele două expertize întocmite în cauză (topografie și constructor), care au concluzionat că pe terenul de 858 m.p. se află construite 3 construcții vechi (din care Corpul A, construit pe o suprafață de 163,82 m.p. - cu destinația dispensar medical - se află în proprietatea Consiliului Local al mun. Ploiești, iar Corprile B și C - cu terenurile afrente de 83,98 m.p., respectiv 135,19 m.p. - sunt proprietate personală a numiților B. M. și R. V., contractate cu S.C. C. S.A. în baza Legii nr.112/1995) și 1 construcție nouă ( Corp D parter și etaj – cu destinație bar - edificată urmare a obținerii autorizației de construire nr.854/05.09.2001, a cărei proprietar este ..).
Tribunalul a stabilit că potrivit art.1 din Legea nr.10/2001 republicată, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, „(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.
(2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
Tribunalul a constatat că reclamanta a făcut pe deplin dovada dreptului său de proprietate asupra imobilelor identificate prin rapoartele de expertiză întocmite de experții în specialitățile topografie (I. N.) și construcții civile (C. C.), cu excepția corpului de clădire D (ce reprezintă o construcție nouă, edificată urmare a obținerii autorizației de construire nr.854/05.09.2001, a cărei proprietar este ..), imobile ce i-au fost preluate abuziv prin Decizia Consiliului de Miniștri nr.1486/02.11.1948, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.24, conform cărora „(1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.”
A apreciat tribunalul că prin această dispoziție legală se instituie o prezumție legală de proprietate asupra unui imobil, prezumție ce operează în favoarea proprietarului deposedat de bunul său de către stat, astfel că simplul fapt că imobilul respectiv figurează în Decizia Consiliului de Miniștri nr.1486/02.11.1948, prin care a fost trecut în folosința Ministerului Afacerilor Interne, este suficient în vederea dovedirii dreptului de proprietate al Academiei Române asupra sa, astfel că solicitarea reclamantei de a se constata calitatea sa de persoană îndreptățită la stabilirea măsurilor reparatorii în sensul Legii nr.10/2001 este pe deplin justificată, urmând a fi admisă.
Cu privire la solicitarea de restituire în natură a imobilului construcții Corp A, în suprafață construită de 163,82 m.p. și a terenului aferent acestei construcții, precum și a imobilului teren în suprafață de 390 m.p. definită de conturul A,B,C,D,E,F,G,H,I,J,K,L,13,14,15,M,N,P,A, astfel cum este evidențiat în raportul de expertiză specialitatea topografie I., tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată doar în ce privește imobilul construcții Corp A, în suprafață construită de 163,82 m.p. și a terenului aferent acestei construcții, care în prezent se află în proprietatea Consiliului Local al mun. Ploiești, fiind preluat în baza Decretului nr.92/1950, naționalizarea contravenind prevederilor constituționale în vigoare la acel moment (limitative în a permite naționalizarea anumitor bunuri, din care nu făceau parte și cele cu altă destinație decât aceea de locuință - situația imobilului în litigiu).
A constatat tribunalul că pe cealaltă suprafață de teren de 390 m.p., liberă, pe care nu se află edificată vreo construcție, este instituită servitute de trecere atât pentru proprietarii locuințelor (Corp B și C) și pentru proprietarul barului (Corp D), prin urmare suprafața respectivă nu poate face obiect al restituirii în natură, având în vedere dispozițiile art.10 alin.2 din Legea nr.10 rep., care statuează că „În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
Referitor la suprafața de teren în discuție, definită de conturul A,B,C,D,E,F,G,H,I,J,K,L,13,14,15,M,N,P,A, astfel cum acesta este evidențiat în raportul de expertiză specialitatea topografie I., tribunalul a constatat dreptul reclamantei de a primi măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, astfel că a dispus obligarea pârâților la emiterea unei dispoziții cu propunere de acordare a unor astfel de măsuri reparatorii.
A apreciat tribunalul că aceeași soluție se impune se impune și în ceea ce privește imobilul construcții Corp B în suprafață construită de 83,98 m.p., imobilul construcții Corp C în suprafață construită de 135,19 m.p. și imobilul teren în suprafață totală de 694 mp, teren aferent imobilelor construcții Corp B, C și D, în cazul acestora fiind incidente dispozițiile art.20 alin.2, 5 din Legea nr.10/2001 republicată, potrivit cărora „în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuință, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”, în această situație „măsurile reparatorii în echivalent acordându-se sau, după caz, propunându-se prin dispoziția motivată a primarului”.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Primăria Muncipiului Ploiești, apreciind-o ca fiind nelegală în parte, invocând disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă și art.3041 Cod pr.civilă.
Consideră că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct 9 Cod pr. civilă.)
Arată în continuare recurenta că motivele de nelegalitate vizează greșita aplicare de către prima instanță a prevederilor art. 274 și 276 Cod pr. civilă care reglementează modul în care trebuie acordate cheltuielile de judecată.
Astfel, menționează că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, însă, prin nici un act procedural depus la dosarul cauzei sau prin susținerile reprezentanților pârâților nu s-a exprimat o atitudine potrivnică față de acțiunea reclamantei.
În opinia recurentei, judecătorul fondului - în soluționarea capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată - era obligat să țină seama de poziția în proces a pârâților, astfel încât aceștia să fie obligați numai la plata cheltuielilor pe care le-au provocat prin apărarea lor.
Arată recurenta că, având în vedere că pe parcursul procesului, pârâții nu au formulat opoziție cu privire la acțiunea formulată de reclamantă, neexistând așadar culpă procesuală, prima instanță a obligat în mod greșit pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
Consideră recurenta că nu se poate reține nici culpa pârâților în declanșarea prezentului demers judiciar, în condițiile în care, în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001, pârâții au recunoscut dreptul reclamantei de a beneficia de restituirea în natură a părții disponibile din imobilul revendicat și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobilul revendicat imposibil de restituit în natură.
Precizează în continuare recurenta că, mai mult, reclamanta avea cunoștință de această împrejurare, transmisă în scris, așa cum reiese din adresa transmisă de Serviciul Aplicarea Legilor Proprietății din cadrul Primăriei M. Ploiești, împrejurarea potrivit căreia reclamanta nu a mai așteptat finalizarea procedurii administrative reglementate de Legea 10/2001 și a ales calea prezentului demers judiciar nu poate fi reținută ca reprezentând o culpă procesuală a pârâților, de natură a atrăgea obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Solicită admiterea recursului și modificarea în parte a Sentinței civile nr. 2590/03.11.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în sensul înlăturării obligației pârâților de a plăti cheltuielile de judecată.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a răspuns motivelor de recurs formulate de recurenta-pârâtă.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează :
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. Română a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta Primăria municipiului Ploiești și M. Ploiești prin primar, la restituirea restituirea în natură a imobilului – teren și construcții – situat în Ploiești, ., și, pe cale de consecință, lăsarea în deplină proprietate și posesie a acestuia; obligarea la emiterea unei dispoziții de propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil teren și construcții, care nu mai poate fi restituită în natură; constatarea calității Academiei Române de persoană îndreptățită în sensul Legii nr.10/2001.
Pârâții, Primăria muncipiului Ploiești și M. Ploiești prin primar, nu au formulat întâmpinare, iar la prima zi de înfățișare din data de 2 noiembrie 2009 au solicitat acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință de actele depuse de reclamantă; la termenul din data de 14 decembrie au apreciat utilă proba cu expertiza tehnică de specialiate .
În consecință, în mod corect instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ., a stabilit în sarcina recurenților suportarea cheltuielilor de judecată, având în vedere culpa procesuală a acestora constând în refuzul de soluționare a notificărilor formulate de instituția reclamantă, fapt ce a determinat promovarea prezentei acțiuni și, pe cale de consecință administrarea de probatorii ce au antrenat cheltuieli din partea reclamantei-intimate.
Nu pot fi primite susținerile recurenților –pârâți în sensul că în mod greșit nu s-a făcut de către instanța de fond aplicarea dispozițiilor art. 275 C.pr.civ. privind neobligarea la plata cheltuielilor de judecată a pârâtului care a recunoscut la prima zi de infățișare, întrucât recurenții –pârâți nu au recunoscut nici prin întâmpinare și nici oral pretențiile reclamantei la prima zi de înfățișare. Chiar și în cazul în care ar fi fost de acord cu admiterea acțiunii, fiind în culpă cu nesoluționarea notificării și aceasta pentru o perioadă care depășește cu mult durata oricărui termen rezonabil, se aflau oricum în întârziere înaintea învestirii instanței (potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 C. civ., există o asemenea situație când obligația trebuia îndeplinită într-un anumit termen, pe care debitorul l-a lăsat să treacă), astfel că soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată este în acord cu dispozițiile legale în vigoare.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 C.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâții Primăria M. Ploiești și M. Ploiești - prin primar, ambii cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 2590 din data de 3 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta A. Română, cu sediul în București, Calea V., nr. 125, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. - A. P. E. - S. L. I. L.
GREFIER,
V. M.
Red.ESL
Tehnored. VM
2 ex/31.05.2012
d.f. nr._ Tribunalul Prahova
j.f. A. M. L.
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 2610/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Succesiune. Decizia nr. 1317/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
