Partaj judiciar. Decizia nr. 4213/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4213/2012 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-12-2012 în dosarul nr. 4213/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 4213
Ședința publică din data de 17 decembrie 2012
Președinte – V. D.
Judecători - M. G.
- C. P.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul J. Ș. domiciliat în comuna Crevedia, ., județ Dâmbovița și prin procurator M. F., domiciliat în orașul B., ., județ I., împotriva deciziei civile nr.161 din 19 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. V. domiciliată în comuna Podul Iloaiei, . și intimații-pârâți J. C., domiciliat în comuna Poenarii Burchii, ., județ Prahova, M. M., domiciliată în Tours, 5 Rue L. Dubresson- St.P. des Corps, Franța, I. E., domiciliată în comuna Leordeni, . și . SRL, cu sediul ales la Cabinet av. M., Florov și Asociații din municipiul București, ..1, ., etaj 2, ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de judecată din data de 12 decembrie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor de la dosar, a amânat pronunțarea la data de 17 decembrie 2012, când a dat următoarea decizie.
CURTEA :
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele ;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.12.2006 sub nr. 3524/12.12.2006, la Judecătoria Răcari, reclamanta A. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Jertea Ș., E. E. și Jertea I., partajarea averii succesorale a autorilor Jertea P., decedat la 17.07.1971, în . A., decedată la 27.03.1993 în . de o casă cu două camere și sală, un grajd, o bucătărie de vară, o poiată de păsări, un coteț de porci și suprafața de 3 ha și 5200 m.p. teren situat pe raza comunei Butimanu. În privința terenului, reclamanta a pretins împărțirea în natură, cu motivarea că este posibil acest lucru și, în măsura în care locuința și anexele ni îi vor fi atribuite, cota ce i se cuvine să se stabilească sub forma sultei la care să fie obligat acel comoștenitor care va culege aceste edificii.
Ulterior, reclamanta a formulat cerere completatoare prin care a solicitat să se judece și cu S.C. M. I. Impex SRL București, cerând să se dispună anularea certificatului de moștenitor 110/2004 încheiat de Biroul Notarului Public S. Dobânda-I. D., precum și anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3689/23.11.2004 la Notarul Public C. I.. În motivarea acestei cereri a menționat că la decesul ultimului părinte al părților, Jertea A., părțile au convenit să efectueze partajul voluntar notarial sau pe cale judecătorească al bunurilor, însă pârâtul Jertea Ș. a ridicat anexa 1, susținând că este singurul moștenitor, întrucât ceilalți frați au decedat și, în baza falsului în declarații și a uzului de fals, a obținut certificatul de moștenitor în care figurează ca unic succesor.
În privința actului de vânzare cumpărare încheiat cu societatea indicată, s-a susținut că se întemeiază pe certificatul de moștenitor nul.
Prin sentința civilă nr. 455/21.02.2007, Judecătoria Răcari a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Pârâtul Jertea Ș. a formulat întâmpinare, invocând „excepția de competență” teritorială a Judecătoriei Târgoviște și prescripția dreptului de opțiune succesorală pentru reclamantă, pe considerentul că aceasta nu a acceptat în termenul prescris de art.700 cod civil moștenirea părinților.
Pârâta S.C. M. I. Impex SRL București a solicitat prin întâmpinare respingerea capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3689/23.11.2004 de către Biroul Notarului Public C. I. din B., deoarece societatea a cumpărat de bună credință terenuri ce face obiectul acestui contract.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 din Cod procedură civilă și art. 1337 din Cod civil.
În probațiune s-au depus înscrisuri, s-a solicitat biroului notarial „S. Dobânda I.-D.” copia certificatului de moștenitor nr. 110/2004 de pe urma defunctei Jertea A., decedată la 27.03.1993, fostă cu ultimul domiciliu în ., și a tuturor actelor care a stat la baza întocmirii acestuia.
S-a atașat la dosar interogatoriul propus de reclamantă pentru a fi administrat pârâtului Jertea Ș. care nu s-a înfățișat în instanță și a fost audiat martorul E. M., propus de reclamantă.
Prin încheierea pronunțată la 25.09.2008 (f. 119 dos. 1942 / 315/2007), s-au respins excepțiile necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște și a prescripției acțiunii de partaj succesoral, invocate de pârâtul Jertea Ș., s-a admis cererea reclamantei privind nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 110/12.09.2004, întocmit de Biroul Notarului Public S. Dobândă I.-D., pentru cauză imorală, s-a respins capătul de cerere formulat de reclamantă, cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3689/23.11.2004 întocmit de Biroul Notarului Public C. I. din B., s-a admis în principiu și în parte cererea reclamantei, și s-au constatat deschise succesiunile autorilor Jertea P., la 17.07.1971 și Jertea A., la 27.03.1993, succesori cu vocație succesorală fiind reclamanta A. V., și cei trei pârâți Jertea Ș., E. E. și Jertea I., - toți descendenți de gradul 1 cu cotele de ¼ fiecare din masa succesorală.
În componența masei de partaj s-au reținut o casă compusă din 2 camere, sală și bucătărie aflată în . și suprafața de_ mp teren aflată în titlul de proprietate_/24.05.1994 pe numele autoarei Jertea A., de pe urma autorului Jertea P., - teren înstrăinat de pârâtul Jertea Ș. către pârâta . SRL. București.
Au fost numiți experți constructor și agricol pentru evaluarea și lotizarea bunurilor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că excepțiile necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște și prescripției „acțiunii de partaj succesoral” sunt nefondate deoarece ultimul domiciliu ai autorului părților a fost comina Butimanu, arondată acestei instanțe, iar acțiunea de partaj este imprescriptibilă.
În privința cererii de constatare a nulității absolute a certificatului de moștenitor 110/2004 întocmit de Biroul Notarului Public S. Dobândă I. - D., s-a apreciat că este întemeiată, pentru cauză imorală, întrucât pârâtul Jertea Ș., ascunzând existența celorlalți trei moștenitori a vrut să-și mărească cota succesorală de pe urma părinților.
Din examinarea dosarului transmis de Biroul Notarului Public S. Dobânda I.-D., s-a constatat că biroului notarial nu i se poate imputa nimic având în vedere sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale comunicată de Primăria comunei Butimanu, depozițiile martorilor Ș. M. și I. L., certificatul fiscal privind impozitele și taxele locale în cazul persoanelor fizice, contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea_/1992 de notariatul de Stat al Județului Dâmbovița precum și titlul de proprietate_/1994 pe numele lui Jertea A. de pe urma defunctului soț, Jertea P..
Relativ la cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtul Jertea Ș. cu pârâta ., s-a reținut că acesta urmează a fi respins, deoarece societatea cumpărătoare a fost de bună credință, a achiziționat terenul ce face obiectul acestui contract și a achitat integral prețul în baza unor documente oficiale care atestau calitatea vânzătorului de titular al dreptului de proprietate asupra respectivului imobil, mai ales că s-au efectuat toate formalitățile prevăzute de lege în vederea exercitării dreptului de preemțiune ca și orice alte formalități care condiționează perfectarea transferului dreptului de proprietate asupra terenului respectiv, încât operațiunea de vânzare-cumpărare este perfect valabilă.
S-a subliniat că este evidentă situația pârâtului Jertea Ș., care a declarat în fals cu privire la calitatea sa de unic moștenitor, dar nu poate duce automat la anularea vânzării, fiind în interesul stabilității circuitului civil ca aceste operațiuni de vânzare încheiate de terți de bună credință să fie considerate ca atare, și să se mențină o ordine juridică care să consacre stabilitatea operațiunilor realizate cu privire la transferul dreptului de proprietate.
În considerentele încheierii s-a menționat că societatea cumpărătoare a considerat că tratează cu adevăratul proprietar al întregului imobil și astfel vânzarea ar putea fi anulabilă, dar anularea o poate cere doar societatea cumpărătoare sau succesorii acesteia și, din punct de vedere practic, soluția care să concorde cu aplicarea în practică a principiului protecției terțului de bună credință și al conservării stabilității circuitului juridic este aceea de menținere a contractului de vânzare-cumpărare întrucât cumpărătoarea a fost de bună credință, iar pârâtul Jertea Ș., un vânzător de rea credință, care va fi obligat la despăgubirea celorlalți moștenitori pentru cotele părți din dreptul de proprietate asupra acestui teren, având în vedere că a încasat întregul preț al vânzării.
Împotriva încheierii interlocutorii și a sentinței au declarat apel pârâții J. Ș. și Jertea I..
Prin decizia civilă nr. 66/10.02.2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost respins ca tardiv recursul declarat de pârâtul Jertea I. și respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul J. Ș., fiind menținute încheierea și sentința primei instanțe de fond.
Împotriva deciziei civile nr. 66/10.02.2011 a declarat recurs pârâtul J. Ș..
Prin decizia nr. 418/25.05.2011, C.A. Ploiești a admis recursul, a casat decizia civilă nr. 66/10.02.2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și sentința civilă nr. 3756/22.06.2010 a Judecătoriei Târgoviște și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.
În motivarea deciziei, instanța de recurs a reținut, în esență, că la termenul de judecată în fond cauzei din 22.06.2010 recurentul nu a fost citat legal, neexistând dovada de citare a acestuia pentru acest termen. A considerat astfel instanța că deși pe întreg parcursul procesului, la prima instanță, procedura cu pârâtul a fost considerată ca îndeplinită, la ultimul termen cerința legală nu a mai fost respectată. S-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 85 și 107 C.p.c. devenind incidente prevederile art. 105 alin. 2 C.p.c.
În rejudecare după casare, cauza a fost înregistrată la data de 09.06.2011 și s-a acordat termen la 22.09.2011.
Ca urmare a decesului unei din părți, și anume a pârâtului Jertea I. (certificatul de deces fiind depus la f. 23 dos. fond), în cauză au fost introduși moștenitorii acestuia J. C. și M. M. (măsura dispunându-se prin încheierea din data de 20.10.2011 – f. 31).
Prin precizările denumite întâmpinare (f. 9 prez. dos.), din data de 21.09.2011, pârâtul J. Ș. a reiterat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. V..
Prin aceeași cerere pârâtul a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți E. E., J. C. și M. M..
Prin sentința civilă nr. 4441/22.12.2012, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. V., ca neîntemeiată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților E. E., J. C. și M. M., ca neîntemeiată.
A fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta A. V., în contradictoriu cu pârâții J. Ș., E. E., J. C., M. M. și . SRL, s-a dispus partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma defuncților Jertea P. decedat la 17.07.1971 și Jertea A., decedată la 27.03.1993, conform raportului de expertiză întocmit de ing. Aculov A., varianta I și raportul de expertiză întocmit de ing. N. E., unică variantă, precum și IAP din 25.09.2008, astfel:
Lotul nr. 1 – atribuit reclamantei A. V., compus din sultă în valoare de 239.257,20 lei, pe care o primește de la lotul nr. 2, pârât J. Ș..
Lotul nr. 2 – atribuit pârâtului J. Ș., compus din casa compusă din două camere, sală și bucătărie, din ., în valoare de 13.178 lei și terenul în suprafață de 31.655 mp, din titlul de proprietate nr._/24.05.1994, în valoare de 943.850,80 lei, înstrăinat de acesta către . SRL București prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3689/23.11.2004, BNP C. I., din B. – valoare totală lot fiind de 957.028,80 lei.
Plătește câte 239.257,20 lei, cu titlu de sultă, reclamantei A. V. (lotul nr. 1), pârâților J. C. și M. M. (lotul nr. 4) și pârâtei E. E. (lotul nr. 3).
Lotul nr. 3 – atribuit pârâtei E. E., compus din sultă în valoare de 239.257,20lei, pe care o primește de la lotul nr. 2, pârât Jertea Ș..
Lotul nr. 4 – atribuit pârâților J. C. și M. M., compus din sultă în valoare de 239.257,20 lei, pe care o primesc de la lotul nr. 2, pârât J. Ș..
A fost obligat pârâtul J. Ș. la 990,00 lei cheltuieli de judecată către reclamanta A. V..
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond, prin raportare la dispozițiile art. 137 C.p.c. s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor respingându-le ca neîntemeiate pentru următoarele motive:
În privința excepției lipsei calității procesuale active a părții reclamante, instanța de fond a considerat excepția invocată ca neîntemeiată pentru următoarele argumente:
Calitatea procesuală activă, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, presupune existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului invocat.
Astfel prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
Cu referire la cauza de față în opinia instanței de fond sunt aplicabile dispozițiile art. 6731 C.p.c. care fac mențiune despre judecarea oricărei cereri de partaj privind bunuri asupra cărora părțile au drept de proprietate comună.
În speță, reclamanta a chemat în judecată pe pârâți solicitând partajarea bunurilor imobile rămase de pe urma defuncților lor părinți.
Pentru a justifica calitatea procesuală activă reclamanta din prezenta cauză trebuia să facă dovada calității de coindivizar (moștenitor legal sau testamentar).
Or, în cauză, instanța de fond a apreciat că reclamanta a făcut dovada calității sale de moștenitor legal, moștenirea fiind acceptată tacit prin preluarea și folosința unor bunuri succesorale.
Concluzia se desprinde din analiza probelor administrate în cauză din care a rezultat calitatea reclamantei de moștenitor legal. Astfel din declarația martorului E. M. (f. 95 in dos._ ), a rezultat că reclamanta primea chiar de la pârâtul J. Ș. sume de bani și produse de pe terenul defunctei mama lor, pârâtul recunoscând-o pe reclamantă ca moștenitoare. Același martor a declarat că moștenitorii au fost în relații bune până în 2004 când pârâtul a vândut terenul și casa fără a îi anunța pe ceilalți moștenitori.
Aceste împrejurări se coroborează cu o altă împrejurare de fapt legată de modalitatea în care pârâtul a obținut prin declarații mincinoase, în sensul că autorul părților nu a mai avut alți copii (a se vedea dosarul de sesizare procedură succesorală de la f. 53 și urm în dos._ ), eliberarea unui certificat de moștenitor în care să fie trecut ca unic moștenitor al defunctei Jertea A..
Instanța de fond a apreciat că declarația acestui martor, cu privire la sumele și produsele pe care i le dădea pârâtul reclamantei, nu este înlăturată prin declarațiile martorilor audiați în apel care nu au cunoștință despre componența patrimoniului succesoral ori despre acceptarea sau neacceptarea succesiunii, singurele aspecte pe care le-au relatat aceștia fiind legate de îngrijirea autoarei părților de către apelantul J. Ș. în perioada 1982-1983 și suportarea de către acesta a pasivului succesoral (cheltuieli de înhumare și obiceiurile ulterioare). Aceste aspecte nu vin să contrazică însă prima declarație, ci cel mult să o completeze.
Pentru aceste motive de fapt și de drept, judecătoria a apreciat excepția ca neîntemeiată.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților E. E., J. C. și M. M., instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
În cadrul unui proces de partaj judiciar, astfel cum s-a reținut constant în doctrina și practica în materie, părțile au atât calitatea de reclamanți cât și aceea de pârâți, astfel că problema calității procesuale active sau pasive se reduce practic la aceeași problemă, enunțată anterior, și anume aceea a stabilirii calității părții de coindivizar (moștenitor legal sau testamentar).
În cauză, calitatea pârâților E. E., J. C. și M. M., este dată de calitatea de moștentori a lui E. E. care este fiica defuncților și respectiv a lui J. C. și M. M., care sunt nepoții ai acelorași defuncți și copii ai pârâtului inițial Jertea I., care a avut calitatea tot de moștenitor legal.
Și în acest caz soluția se desprinde din analiza probelor administrate în cauză din care rezultă calitatea pârâților inițiali E. E. și Jertea I. (autorul celorlalți doi pârâți menționați) de moștenitori legali. Astfel din declarația martorului E. M. (f. 95 in dos._ ), a rezultat că moștenitorii au fost în relații bune până în 2004 când pârâtul a vândut terenul și casa fără a îi anunța pe ceilalți moștenitori. Din această declarație rezultă că toți moștenitorii au administrat ulterior decesului autorului comun bunurile ce compun masa succesorală, neputându-se susține că vreunul din moștenitori, inclusiv pârâtul, ar fi acționat până la momentul înstrăinării terenului și casei ca unic moștenitor și exclusiv în nume personal. Mai mult, din aceea declarație rezultă că discuțiile dintre moștenitori au fost determinate tocmai de faptul că pârâtul a înstrăinat singur aceste imobile, fără acordul celorlalți moștenitori.
Or, în această împrejurare nu se poate reține că ceilalți moștenitori au acționat ca niște persoane străine de moștenire.
Din contră, din încercarea pârâtului J. Ș. de a ascunde notarului împrejurarea că mai are și alți frați, recurgându-se chiar la declarații mincinoase în sensul că pârâtul este unicul copil al defuncților, fapt ce a fost urmat de eliberarea unui certificat de moștenitor în care să fie trecut ca unic moștenitor al defunctei Jertea A., rezultă că celelalte părți erau considerate ca persoane care pretindeau drepturi cu privire la bunurile moștenirii. Nu s-ar vedea altfel, care ar fi fost motivul pentru care pârâtul ar fi solicitat eliberarea certificatului de moștenitor, dacă ceilalți frați ar fi fost, astfel cum pretinde pârâtul, străini de moștenire.
Și în acest caz, instanța de fond a înlăturat celelalte declarații, întrucât provin de la persoane care au locuit în permanență în altă localitate decât cea în care se aflau bunurile, neavând cunoștință despre componența patrimoniului succesoral, singurele aspecte relatate fiind legate de îngrijirea autoarei părților de către apelantul J. Ș. în perioada 1982-1983 și suportarea de către acesta a o parte din pasivul succesoral (cheltuieli de înhumare și obiceiurile ulterioare).
Pe fondul cauzei, analizând cererea părților instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 315 alin. 1 C.p.c. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Din interpretarea dispozițiilor menționate a rezultat că instanța care rejudecă fondul trebuie să se limiteze numai la rezolvarea problemei care a atras casarea sau modificarea, respectând soluțiile date problemelor de drept dezlegate.
Prin raportare la dispozițiile menționate dar și la considerentele de drept expuse, instanța de fond a analizat cererile formulate exclusiv în limita stabilită de instanța de control, înlăturând exclusiv actele ulterioare actului considerat a fi nelegal întocmit (este vorba de citarea nelegală a pârâtului J. Ș. la ultimul termen) precum și pe cele subsecvente care nu au o existență de sine stătătoare.
S-a avut în vedere principiul consacrat și în art. 106 alin. 1 C.p.c., în sensul că anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor următoare, în măsura în care ele nu pot avea o existență de sine stătătoare.
Făcând în cauza de față aplicarea celor enunțate anterior, a rezultat în opinia instanței că atât actele procedurale anterioare nelegalei citări a pârâtului, printre care se regăsește și încheierea pronunțată la 25.09.2008 (f. 119 dos. 1942 / 315/2007), cât și cele ulterioare care au o existență de sine stătătoare (cum ar fi de exemplu înscrisurile depuse ulterior în apel) sunt menținute, instanța fiind ținută de ele.
Pornind de la aceste considerente prealabile, menite să fixeze limitele cadrului procesual, instanța de fond a avut în vedere încheierea de admitere în principiu din 25.09.2008 și soluțiile pronunțate acolo asupra celorlalte probleme de drept.
În concluzie având în vedere că s-a pronunțat o astfel de încheiere de admitere în principiu, și anume încheierea din data de 25.09.2008 (f. 119 dos. 1942 / 315/2007), instanța de fond a analizat exclusiv aspectele care țin de partajul propriu-zis constând în formarea și atribuirea loturilor.
În privința împărțirii bunurilor comune, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 6739 C.p.c., reținându-se că terenul a fost vândut de J. Ș. firmei . SRL București, care va rămâne în lotul acestuia, precum și casa și bucătăria, chiar dacă au fost demolate, urmând ca reclamanta și ceilalți pârâți să primească sulte, considerente față de care instanța de fond a omologat varianta I – a raportului de expertiză Aculov A. și varianta unică a raportului de expertiză N. E., formându-se astfel o variantă prin însumarea sultelor pe care pârâtul J. Ș. le va plăti celorlalți moștenitori.
În privința solicitării de obligare a pârâtului J. Ș. la plata cheltuielilor de judecată instanța de fond a admis-o prin raportare la dispozițiile art. 274 alin. 1 C.p.c. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut astfel culpa procesuală a pârâtului care a păstrat o atitudine procesuală ce a condus în final la respingerea apărărilor și susținerilor sale ce au fost înlăturate.
În privința cuantumului judecătoria a avut în vedere cheltuielile suportate cu taxele judiciare precum și cu onorariile de expertiză.
Referitor la cererea pârâtului J. C. de obligare a pârâtului J. Ș. la plata de cheltuieli de judecată instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată cu motivarea că pretinsele cheltuieli nu au fost dovedite, astfel încât nu se poate reține existența unui prejudiciu. Or, existența unui prejudiciu este principala condiție care trebuie îndeplinită pentru angajarea răspunderii civile delictuale a părții adverse, răspundere care reprezintă și fundamentul cerererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel J. Ș. criticând-o pentru nelegalitate, apreciind că hotărârea nu s-a bazat pe actele de la dosar și s-au încălcat normele elementare de drept procesual civil și din codul Civil .
Prin motivarea apelului s-au susținut motive de nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că instanța a încălcat dispozițiile art 150, 137 alin. 1 și 2 c pr civilă, constând în aceea că nu a acordat cuvântul în fond părților la temenul din 15.12.2011, aspect ce rezultă și din cele consemnate în încheierea de ședință.
S-a mai susținut de apelant că intanța nu a pus în discuția părților administrarea de probe și nici nu a întrebat părțile dacă au probe de administrat.
A susținut apelantul că s-au încălcat flagrant și dispozițiile art 129 C proc. civ în sensul că judecătorul a fost lipsit de rol activ, nu a încercat să stăruie în aflarea adevărului, mai ales că atât în apel cât și în recurs s-au invocat și alte încălcări ale legii, pe care avea obligația să le verifice astfel cum cer dispozițiile art 129 alin. 5 C pr civ.
S-a mai susținut că instanța a încălcat dispozițiile art 315 alin. 3 și 673/6 C pr civ pronunțând hotărârea pe baza încheierii interlocutorii pronunțată de prima instanță la 25.09.2008, încheiere ce a fost casată odată cu sentința civilă nr. 3756/22.06.2010 astfel că hotărârea actuală a rămas fără suport legal.
În condițiile în care instanța ar trece peste aspectele invocate s-a solicitat de apelant, în baza dispozițiilor art 295 alin. 2 C pr civ. să fie admisă refacerea, completarea probelor și admiterea de probe noi având în vedere că nu s-au administrat toate probele pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
S-a susținut de apelant că instanța, încălcând dispozițiile art 129 alin. 5 și 150 C pr civ cu privire la rolul activ în vederea stabilirii unei situații de fapt și de drept cât mai aproape de adevăr, nu a stabilit corect masa succesorală, că defuncta a vândut înainte de 1989 căsuța dărăpănată din . M. iar restul de teren în anul 1992 pe bază de act autentic.
A arătat apelantul că trebuie avute în vedere declarațiile martorului E. M. date la P. Târgoviște prin care arată că tot ce a indicat în fața instanței a fost învățat de reclamanta Avasaici V., că își retrage acea declarație, că față de aceste declarații s-ar fi putut stabili că nici Avasaici V. și nici ceilalți doi „moștenitori” nu au acceptat în termenul de 6 luni nici tacit nici expres moștenirea .
Apelantul a solicitat, în baza dispozițiilor art 295 alin 2 c pr civ admiterea probei cu un martor pentru a dovedi componența masei succesorale.
S-a apreciat că este necesară și refacerea expertizei topometrice conform art 212 alin. 1 C pr civ deoarece de la data efectuării acesteia, anul 2008, s-au redus drastic prețurile terenurilor care nici la acea dată nu se vindeau la prețurile indicate în raportul de expertiză.
S-a solicitat admiterea probelor și în ceea ce privește excepțiile invocate deoarece atât reclamanta cât și pârâții nu au acceptat moștenirea în termen, cu interogatoriu reclamantei și pârâtei I. E., audierea a doi martori .
La data de 06.03.2012 s-au înregistrat la instanță întâmpinările prin care intimații M. M., J. C. a solicitat respingerea apelului ca nefondat și neîntemeiat întrucât J. Ș. a declarat în fals că este singurul moștenitor iar defuncții J. P. și A. au ca moștenitori legali toți copiii moștenirea fiind acceptată tacit prin preluarea și folosirea unor bunuri succesorale. Se solicită menținerea sentinței primei instanțe .
Prin încheierea de ședință din data de 21.03.2012 s-au încuviințat pentru apelant probele cu înscrisuri, interogatoriu și doi martori.
S-au administrat probele testimonială și cu interogatoriu și s-au solicitat relații de la Primăria Butimanu care a precizat că J. A. a figurat până în anul 1980 cu o casă de locuit construită în anul 1926, în anii 1981-1982 nu figurează cu casă de locuit iar în anul 1982 i s-a eliberat o autorizațier de construire pentru o extindere locuibilă în suprafață de 32 m, că din anul 1984 J. A. nu mai figurează în evidențele Primăriei Butimanu, la poziția respectivă apărând G. A..
Prin decizia civilă nr.161 din 19 septembrie 2012, Tribunalul Dâmbovița a admis apelul declarat de apelantul pârât J. Ș., a schimbat în parte IAP din 25.09.2008, în sensul că a scos de la masa de partaj imobilul construcție compus din 2 camere, sală și bucătărie, situat în ..
A păstrat celelalte dispoziții ale încheierii de partaj.
Totodată, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a dispus partajarea bunurilor succesorale conform IAP din 25.09.2008, astfel cum a fost modificat prin prezenta decizie și a raportului de expertiză întocmit de ing.ec.Aculov A. în varianta I (pag.145-146 dosar fond), astfel:
Lotul nr.1, cuvenit reclamantei Avăsăicii V., în valoare de 235.962,70 lei, compus din sultă de la lotul nr.2.
Lotul nr.2, cuvenit pârâtului J. Ș., în valoare de 235.962,70 lei, compus din terenul în cauză, în suprafață de 31.655 mp și valoare de 943.850,80 lei. Dă sultă lotului 1: 235.962,70 lei; lotului 3: 235.962,70; lotului 4: 235.962,70.
Lotul nr.3, cuvenit pârâtei I. E., în valoare de 235.962,70, compus din sultă de la lotul nr.2.
Lotul nr.4, cuvenit pârâtului J. I., în valoare de 235.962,70, compus din sultă de la lotul nr.2.
A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că sunt neîntemeiate criticile privind încălcarea de către instanța de fond a disp.art.150, 137 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, art.129 și art.315 alin.3 și art.6736 Cod procedură civilă care în opinia apelantului ar impune desființarea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Astfel, din încheierea de amânare a pronunțării, a rezultat că s-a dispus unirea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei calității procesuale pasive cu fondul cauzei și s-a dat cuvântul părților atât pe excepție cât și pe fond. În aceeași încheiere au fost consemnate susținerile reclamantei și ale pârâților personal și prin mandatar M. F. atât cu privire la excepțiile invocate cât și la fondul cauzei.
Lipsa de rol activ și neadministrarea de probe din oficiu nu poate fi imputată judecătorului fondului care în raport de susținerile părților (ale pârâtului J. Ș. din întâmpinare care au vizat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei A. V. și a calității procesuale pasive a părților Jertea I. și E. E. ca urmare a neacceptării succesiunii) și de dispozițiile deciziei de casare, respectiv motivul casării și limitele rejudecării, a socotit suficiente probele administrate în primul ciclu procesual și care au rămas câștigate cauzei pronunțând soluția în consecință.
Referitor la raportarea instanței de fond, la încheierea interlocutorie din 25.09.2008, tribunalul a apreciat că nu s-au încălcat disp.art.315 alin.3 și 6736 Cod procedură civilă, față de împrejurarea că așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, aceasta a fost pronunțată anterior nelegalei citări a pârâtului, care a determinat casarea cu trimitere, astfel că această încheiere interlocutorie având o existență de sine stătătoare nu este lovită de sancțiunea nulității.
În ceea ce privește soluția dată de către instanța de fond, a excepțiilor invocate, tribunalul a constatat că aceasta este corectă și în concordanță cu probele administrate în cauză.
Astfel, în ceea ce o privește pe A. V., tribunalul a reținut că acceptarea de către aceasta a succesiunii a rezultat atât din răspunsurile sale la interogatoriul luat la instanța de fond și în apel, coroborate cu declarația martorului E. M., care deși în cadrul cercetărilor efectuate, sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă a dat declarații prin care revine asupra celor precizate în instanță, arată totodată că cele declarate în fața instanței le cunoaște de la A. V.. Împrejurarea că reclamanta nu a participat la toate parastasele efectuate de pe urma defunctei Jertea A. ci doar la înmormântare nu au nici o relevanță sub acest aspect, acceptarea tacită operând în momentul în care aceasta și-a însușit o parte din bunurile succesiunii.
Aceeași situație privind acceptarea succesiunii nu se impune și în ceea ce îi privește pe E. E. și Jertea I., față de probele administrate din care a rezultat că între părți a existat o bună înțelegere până în anul 2004 (martorul E. M.) cu privire la folosirea bunurilor succesorale, ceea ce înseamnă că părțile și-au recunoscut reciproc calitatea de moștenitori. Martorii audiați în apel nu infirmă această stare de fapt, arătând că nu cunosc nimic în această privință.
Situația conflictuală a apărut în anul 2004, când pârâtul J. Ș. s-a prezentat în fața notarului public ca fiind unicul moștenitor, act de moștenire urmat de înstrăinarea bunurilor succesorale.
În mod corect a sesizat instanța de fond că nu se justifică atitudinea pârâtului J. Ș. de a declara în fals că este unicul copil al lui J. A., decât dacă ceilalți moștenitori în viață pretindeau drepturi asupra succesiunii.
Dacă se considera singurul acceptant ar fi fost normal ca în certificarul de moștenitor să fie menționați și ceilalți trei copii ai defunctei la rubrica străini de succesiune prin neacceptare.
Întemeiată a fost considerată însă critica privind componența masei succesorale, respectiv includerea în aceasta a imobilului compus din 2 camere, sală și bucătărie.
Astfel, din nici un act depus la dosar nu a rezultat că la decesul lui J. A., pe terenul de 3307 mp situat în intravilanul comunei Butimanu mai există o casă de locuit.
Expertiza efectuată în cauză a evaluat ipotetic imobilul construit în 1925, întrucât acesta nu mai exista din punct de vedere fizic, expertul făcând mențiunea că aceasta ar fi fost demolată în jurul anului 1994.
Din relațiile înaintate de Primăria Butimanu în apel, rezultă că, numita J. A. a figurat în registrele agricole ale comunei Butimanu cu o casă de locuit, construită în anul 1926, până în anul 1989, în 1981-1982 nu mai apare cu nici o locuință, iar în anul 1982 i se eliberează o autorizație de construire pentru o extindere locuință în suprafață de 32 mp. Se mai menționează în relații că din anul 1984 aceasta nu mai apare în evidențele Primăriei Butimanu, la poziția respectivă apărând G. M..
Din aceste relații coroborate cu mențiunile expertizei, a rezultat cu certitudine că la decesul lui J. A. această construcție din anul 1925, reținută în IAP nu mai exista, fiind demolată.
În aceste condiții, s-a impus modificarea încheierii de partaj în sensul înlăturării din componența masei succesorale a acestui imobil construcție.
Având în vedere că apelantul J. Ș. a renunțat la proba cu expertiză topo pentru reevaluarea terenurilor din titlul de proprietate nr._/24.05.1994 și deci implicit și la motivul de apel ce viza acest aspect, tribunalul a ținut seama de expertiza efectuată în cauză de către expert Aculov A. și de variantele de lotizare înaintate de acesta cu privire la terenuri aflată la filele 145-146 dosar fond.
Nu s-a ținut cont de susținerile apelantului cu privire la faptul că cele trei hectare de teren au fost vândute prin contractul nr.3689/23.05.2004 cu suma de_ lei vechi, întrucât nu are importanță, prețul de vânzare din anul 2004 și valoarea de circulație la care expertul a ajuns la data partajului.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul în temeiul disp.art.296 Cod procedură civilă a admis apelul, a schimbat în parte încheierea de partaj din 25.09.2008 în sensul că a scos de la masa de partaj imobilul construcție compus din 2 camere, sală și bucătărie. A păstrat celelalte dispoziții ale IAP.
Urmare a modificării componenței masei succersorale, a schimbat în parte și sentința civilă apelată în sensul că s-a dispus partajarea imobilului teren în suprafață de 31.655 mp conform raportului de expertiză întocmit de ing.ec.Aculov A. în varianta I, variantă care se apreciază ca oportună, atât din punct de vedere al valorii terenurilor, cât și al modalității de atribuire a acestora pârâtului J. Ș. care prin contractul autentic nr.3689/23.05.2004 a înstrăinat aceste bunuri către . SRL.
A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, considerând-o nelegală și netemeinică, astfel ;
Se susține într-o primă critică faptul că Tribunalul Dâmbovița a încălcat dispozițiile art. 304 pct.7 Cod pr.civilă, întrucât în mod flagrant a eludat dispozițiile art. 700 și art. 689 Cod civil, declarând drept acceptantă a moștenirii defunctei Jertea A. o persoană și anume pe reclamanta A. V., care în termen de 6 luni de la deces adică până la 28 septembrie 1993 nu a acceptat nici expres și nici tacit succesiunea.
În mod cu totul eronat, în motivare, tribunalul arată că reclamanta a dovedit acceptarea succesiunii cu răspunsurile sale la interogatoriu și cu declarația martorului mincinos E. M., care, susține recurentul, urmează să fie trimis în judecată pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.
O altă critică se referă la faptul că Tribunalul Dâmbovița a încălcat FLAGRANT disp.art.304 pct.9 Cod procedura civilă, deoarece neținând seama de disp.art.700, 689, 696, 698 Cod civil și declarând drept acceptanți ai succesiunii defunctei Jertea A. pe fii săi Jertea I. și E. E.. Se susține de recurent că nu există nici un act în cele 6 dosare, din care să rezulte că cei doi ar fi acceptat în termenul legal succesiunea, sau ar fi intenționat să o accepte. D. dovada este faptul că deși se judecă de circa 7 ani, nici unul nu a venit în instanța pentru a-și cere drepturile, dar și aici Tribunalul folosește declarația acelui martor mincinos E. M..
Mai mult decât atât, recurentul menționează că Jertea I., care a formulat și un apel tardiv, susține în acea cerere de la fila 18 bis, că nu a acceptat succesiunea mamei sale, atât el,cât și cele două surori.
Se solicită ca în baza art. 312 alin 1,2 și 3 Cod procedura civilă, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În combaterea motivelor de recurs J. C. și A. V. au formulat întâmpinare, solicitându-se respingerea recursului formulat ca nefondat.
În cuprinsul întâmpinării formulate de A. V., se arată că în realitate recurentul vrea să acopere propria turpitudine, deoarece a mințit la notariat că nu există alți moștenitori, în condițiile în care bunurile ce compuneau masa succesorală erau folosite de toți deopotrivă.
Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în speță, va reține că recursul formulat este nefondat pentru următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de recurs privitor la faptul că tribunalul a eludat dispozițiile art. 700 și art. 689 Cod civil, declarând drept acceptantă a moștenirii defunctei Jertea A. pe reclamanta A. V., care în termen de 6 luni de la deces adică până la 28 septembrie 1993 nu a acceptat nici expres și nici tacit succesiunea, acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, în mod corect a sesizat instanța de fond că nu se justifică atitudinea recurnetului J. Ș. de a declara în fals că este unicul copil al lui Jertea A., decât dacă ceilalți moștenitori în viață pretindeau drepturi asupra succesiunii.
Dacă se considera singurul acceptant ar fi fost normal ca în certificarul de moștenitor să fie menționați și ceilalți trei copii ai defunctei la rubrica străini de succesiune prin neacceptare.
Astfel, în cuprinsul certificatului de moștenitor nr.110/ din luna septembrie anul 2004 ziua 12, notar S. Dobândă I. D., recurentul declară că nu sunt renunțători la succesiune și nici străini de succesiune, iar el este singurul moștenitor.
Ori coroborând fapta recurentului de fals în declarații cu răspunsurile numitei A. V. la interogatoriul luat la instanța de fond și în apel, și cu declarația martorului E. M., care deși în cadrul cercetărilor efectuate, sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă a dat declarații prin care revine asupra celor precizate în instanță, arată totodată că cele declarate în fața instanței le cunoaște de la A. V., în mod legal instanța de apel a concluzionat că intimata reclamantă a acceptat succesiunea.
Așa cum a reținut și instanța de apel,împrejurarea că reclamanta nu a participat la toate parastasele efectuate de pe urma defunctei Jertea A. ci doar la înmormântare nu are nici o relevanță sub acest aspect, acceptarea tacită operând în momentul în care aceasta și-a însușit o parte din bunurile succesiunii.
În ceea ce privește susținerea recurentului privind tardivitatea apelului formulat de Jertea I., se va reține că acest apel a fost soluționat prin decizia civilă nr.66/10 februarie 2011, fiind respins ca tardiv, astfel că susținerile acestuia nu au putut fi cercetate .
De asemenea și din declarația martorei M. E. rezultă că intimata reclamantă a fost în vizită la mama ei și de asemenea a venit la câteva zile după înmormântare.
Astfel, susținerea recurentului în sensul dezinteresului intimatei-reclamante A. V. de a accepta succesiunea și pronunțarea în acest sens a unei hotărâri nelegale, este nefondată.
De altfel, Curtea a analizat aceste aspecte privind legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de nelegalitate formulate de către recurent și nicidecum criticile de netemeinicie care sunt inadmisibile în faza procesuală a recursului.
Față de aceste considerente, Curtea va reține că recursul formulat de pârâtul Jertea Ș. este nefondat,nefiind incidente nici unul din motivele de modificare sau de casare a hotărârii prevăzute de disp.art. 304 c.pr.civilă, urmând ca în temeiul disp.art. 312 c.pr.civilă să-l respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul J. Ș. domiciliat în comuna Crevedia, ., județ Dâmbovița și prin procurator M. F., domiciliat în orașul B., ., județ I., împotriva deciziei civile nr.161 din 19 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. V. domiciliată în comuna Podul Iloaiei, . și intimații-pârâți J. C., domiciliat în comuna Poenarii Burchii, ., județ Prahova, M. M., domiciliată în Tours, 5 Rue L. Dubresson- St.P. des Corps, Franța, I. E., domiciliată în comuna Leordeni, . și . SRL, cu sediul ales la Cabinet av. M., Florov și Asociații din municipiul București, ..1, ., etaj 2, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2012.
Președinte, Judecători,
V. D. M. G. C. P.
Grefier,
A. M. B.
Red.DV
Tehnored.BA
2 ex./08.01.2013
dosar fond nr._ Judecătoria Târgoviște
jud.fond S. I. A.
Dosar apel nr._ Tribunalul Dâmbovița
Jud.apel I. S.; B. Brânzică
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Fond funciar. Decizia nr. 574/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1406/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








