Anulare act. Decizia nr. 1564/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1564/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 18500/325/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1564/R
Ședința publică din 14 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanții - recurenți Municipiului Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara, împotriva deciziei civile nr. 369/A/16.05.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții – intimați C. M., V. T. și V. E. jr., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, la prima și la a doua strigare, pentru reclamanții-recurenți, lipsă, consilier juridic S. V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, se constată depus, prin Serviciul registratură:. la data de 12 noiembrie 2013 de către Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național T. – Adresă, într-un exemplar (f. 32-33).
Reprezentanta reclamanților-recurenți depune la dosar delegație de reprezentare și declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, reținând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, constată că cererea este în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului:
Reprezentanta reclamanților-recurenți solicită instanței admiterea recursului, reținându-se aceleași concluziile susținute la termenul de judecată din data de 17.10.2013, și faptul că imobilului i se aplică dreptul de preemțiune motivat de faptul că acest imobil face parte dintr-un ansamblu arhitectonic aflat în zona de protecție a monumentului istoric
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 369/A/16.05.2013 pronunțată în dosarul_, Tribunalul T. a respins apelul declanșat de către reclamanți M. Timișoara, C. L. al Municipiului Timișoara, P. Municipiului Timișoara prin Primar, contra sentinței civile nr. 9019/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații C. M., V. T. și V. E.,
Pentru a pronunța acaestă soluție, tribunalul a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată la instanță la data de 28.07.2011, reclamanții M. Timisoara, C. L. al Municipiului Timișoara și P. Municipiului Timișoara reprezentata prin Primar în contradictoriu cu pârâții Carpaci M., V. E. și V. T. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate ca imobilul situat în Timisoara, ., nr. 40/A, . în zona de protecție a monumentelor istorice potrivit Legii 422/2001, anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 188/17.06.2011 autentificat de către BNP L. între V. T. și V. E. în calitate de vânzători și Carpaci M. în calitate de cumpărătoare a apartamentului nr. 5 situat în Timisoara, ., nr. 40A, rectificarea CF nr._ C1-U3 Timișoara nr. top. 109/5 prin restabilirea situației anterioare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat ca prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 188/17.06.2011 de catre BNP L. D. s-a vândut de către pârâții V. T. și șotia V. E. pârâtei Carpaci M. imobilul constand în apartament nr. 5 din Timisoara, . nr. 40A imobilul situat în zona de protecție a monumentelor istorice inclus în lisa de monumente istorice ediția 2004 cod LMI2004: TM-II-a -B-_ Denumire Ansamblu U. II, Datare: XIX-XX.
Reclamanții au arătat ca acest contract este lovit de nulitate absolută în raport de dispozițiile art. 4 alin. 4, 5, 8 din Legea 422/2001 întrucât nu a fost respectata prevederea referitoare la exercitarea dreptului de preemțiune. De asemenea reclamanții au arătat că notarea din cartea funciara este nelegala întrucât în cartea funciară nu este menționat regimul de monument istoric.
În drept reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 422/2001.
La termenul de judecata din data de 03.10.2012 reclamanții au depus o precizare de acțiune prin care au arătat ca pârâți în prezenta cauza sunt Carpaci M., V. T. și V. E. junior.
Paratul V. T., legal citat, s-a prezentat în fața instanței prin apărător ales și a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei având în vedere ca reclamanții nu și-au manifestat intenția de a-și exercita dreptul de preemțiune cu privire la imobil interesul acestora nu este actual.
Pe fond paratul a arătat ca a fost de bună credința la încheierea contractului imobilul fiind dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate de către mama numitei V. E., prin decizia de restituire nefiind înștiințați despre împrejurarea ca imobilul ar face parte din patrimoniul național.
Pârâtul a arătat că în cartea funciara nu era înscrisă nici o mențiune în acest sens.
Pârâta C. M., legal citata, se prezintă în fata instanței și a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității active a reclamanților, excepția lipsei de interes iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiata.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale active Pârâta a arătat ca Legea nr. 422/2001 prevede exercitarea dreptului de preemțiune . unitățile administrativ teritoriale fiind cele îndreptățite la exercitarea dreptului de preemțiune după Statul R. prin Ministerul Culturii și Patrmoniului Național și Statul R. prin serviciile publice desconcentrate ale MCPN (direcțiile județene).
Pârâta a arătat ca Statul R. nu și-a exercitat dreptul de preemțiune prin nici unul din organele centrale sau județene.
Pârâta a arătat ca prin avizul nr. 1336/2011 emis de Direcția pentru Cultura și Patrimoniul Cultural Național T. imobilul în cauza nu este monument istoric.
Pe excepția lipsei de interes pârâta a arătat ca interesul reclamanților nu este născut atâta vreme cat statul nu și-a exprimat poziția raportat la exercitarea dreptului de preemțiune.
Pe fond pârâta a arătat ca întrucât imobilul nu este monument istoric nu este necesar exprimarea dreptului de preemțiune și astfel vânzarea cumpărarea imobilului este legal întocmită.
Prin sentința civilă nr. 9019/12.12.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocata de către Pârâta Carpaci M. prin întâmpinare ca neîntemeiată.
A fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamanților invocata de către pârâții prin întâmpinare ca neîntemeiată.
A fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanții M. Timișoara prin Primar, C. L. al Municipiului Timișoara și P. Municipiului Timișoara prin Primar în contradictoriu cu pârâții Carpaci M., V. T. și V. E. junior având ca obiect actiune în constatare.
S-a constatat ca imobilul constând în apartament nr. 5 în Timisoara, . nr. 40/A, jud. T. face parte din zona istorica de protecție a monumentului cuprins la poz. 111, cod. TM-II-m-B-_ lista de monumente istorice -2010 fiind înscris sub codul TM-II-a-B-_ în lista de monumente istorice-2004 și inclus în planul urbanistic general al Municipiului Timisoara.
S-a dispus notarea acestui aspect în cartea funciara a imobilului nr._-C1-U3 Timișoara provenita din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timisoara, nr. top. 109/V.
A fost respinsă în rest acțiunea civilă ca neîntemeiată.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în analiza excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea 422/2001 aceștia în calitate de unitate administrativ teritorială sunt titularii unui drept de preemțiune în ceea ce privește înstrăinarea imobilelor monumente istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Fiind titularii unui asemenea drept instanța de fond a reținut că aceștia pe plan procesual justifica calitate procesuala activă motiv pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale active invocata de către Pârâta Carpaci M..
Analizând excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea prezentei acțiuni, excepție invocata de către pârâții V. T. și Carpaci M. instanța de fond a reținut că față de cererea de chemare în judecată care cuprinde pe lângă petitul privind anularea contractului de vânzare cumpărare și petitele privind constatarea împrejurării ca imobilul face parte din zona protejata și să se înscrie în cartea funciara aceasta mențiune interesul reclamanților este născut și actual. Pentru aceste considerente instanța a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.
Pe fondul cererii de chemare în judecata prima instanță a reținut că din înscrisurile depuse în probațiune de către pârâții imobilul constând în apartament nr. 5 din Timisoara, ., nr. 40/A, jud. T. a fost restituit numitei Ionasiu E. prin dispoziția nr. 2435 din 04.11.2005 în baza Legii 10/2001 în aceasta dispoziție nefiind trecuta mențiunea ca imobilul ar fi monument istoric sau ar fi în zona protejata.
Din certificatul de calitate de moștenitor nr. 29 din 29.02.2008 și certificatul suplimentar de moștenitor nr. 86 din 30.04.2010 instanța a reținut ca moștenitoarea legală a defunctei Ionasiu E. decedata la data de 04.02.2008 a fost defuncta V. E. senior decedata la data de 07.10.2009. Instanța retine din actele de stare civila ca după V. E. senior au rămas în calitate de moștenitori legali acceptanți pârâții V. T. și V. E. junior.
Din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 188/17.06.2011 instanța de fond a reținut că pârâții V. T. și V. E. junior au vândut pârâtei Carpaci M. imobilul în litigiu liber de sarcini.
Din cuprinsul listei de monumente istorice -2004 și din cuprinsul adresei nr. 2171/10.12.2012 a Direcției pentru Cultura, Culte și Patrimoniul Cultural Național a Județului T. instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a fost inclus în lista de monumente istorice - 2004 și în lista monumente istorice - 2010 în zona istorica de protecție a monumentului cuprins la poziția 111, cod. TM-II-m-B-_ fiind înscris sub codul TM-II-a-B-_.
Din aceeași adresa instanța de fond a reținut ca imobilul în litigiu face parte din zona protejata și se afla sub incidenta Legii 422/2001 republicată. Cererea reclamanților de a se constata ca imobilul face parte din zona protejată este întemeiat, astfel că prima instanță a admis-o în acest sens.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 188/2011 încheiat între pârâții pentru nerespectarea dreptului de preemțiune prevăzut în mod imperativ de art. 4 din Legea 422/2001 instanța de fond că imobilul în litigiu aparținând zonei protejate și nefiind catalogat ca și monument istoric nu poate fi inclus în sfera de aplicabilitate a acestui text din actul normative antementionat. Instanța de fond a reținut ca definirea imobilelor care fac parte din zona de protecție a unui monument istoric este distincta ea fiind făcuta prin art. 9 din Legea 422/200. În ceea ce privește imobilele din zona protejata dispozițiile legale restrictive sunt prevăzute de art. 11 din Legea 422/2001 care prevede ca orice intervenție asupra monumentelor istorice și asupra imobilelor din zona lor de protecție, precum și orice modificare a situației juridice a monumentelor istorice se fac numai în condițiile stabilite prin prezenta lege.
Analizând aceste aspecte și având în vedere poziția exprimata prin adresa nr. 2171/10.12.2012 a Direcției pentru Cultura, Culte și Patrimoniul Cultural Național a Județului T. care prevede în mod expres ca pentru imobilul în litigiu nu este necesară exercitarea dreptului de preemțiune instanța de fond a reținut ca având în vedere împrejurarea că imobilul în litigiu nu este monument istoric astfel cu este acesta definit de Lege 422/2001, că exercitarea dreptului de preempțiune este necesara doar în situația imobilelor din categoria monumente istorice și având în vedere principiul potrivit căruia excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare instanța de fond a respins cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare ca neîntemeiată.
În ceea ce privește notarea în cartea funciară a imobilului nr._-C1-U3 Timișoara provenita din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timisoara, nr. top. 109/V a împrejurării ca imobilul este cuprins în zona istorica de protecție a monumentului cuprins la poziția 111 cod TM-II-m-B-_ în lista monumentelor istorice - 2010 instanța de fond a reținut că potrivit art. 38 alin. 3 lit. b din Legea 422/2001 aceasta obligație incumba proprietarilor astfel ca instanța de fond a dispus înscrierea în cartea funciara antemenționată a acestei mențiuni.
Pentru aceste considerente având în vedere dispozițiilor art. 4, art. 8, art. 11 și art. 38 alin. 3 lit. b din Legea 422/2001 republicata instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamanților în sensul ca a constatat ca imobilul constând în apartament nr. 5 în Timisoara, . nr. 40/A, jud. T. face parte din zona istorică de protecție a monumentului cuprins la poziția 111, cod. TM-II-m-B-_ lista de monumente istorice - 2010 fiind înscris sub codul TM-II-a-B-_ în lista de monumente istorice - 2004 și inclus în planul urbanistic general al Municipiului Timișoara și a dispus notarea acestui aspect în cartea funciară a imobilului nr._-C1-U3 Timișoara provenita din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timisoara, nr. top. 109/V respingând în rest pretențiile reclamanților ca neîntemeiate.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța de fond a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză astfel ca instanța de fond nu le-a acordat.
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul configurat de legea procedurală civilă, au declanșat calea de atac a recursului (recalificat de instanță ca fiind apel), reclamanții M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara, solicitând admiterea căii de atac, modificarea hotărârii judecătorești recurate, în sensul admiterii în întregime a demersului litigios inițiat.
În susținerea căii de atac, după reiterarea situației de fapt, recurenții au învederat că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, admițând doar în parte demersul litigios inițiat, ca urmare a ignorării dispozițiilor legale prevăzute în Legea nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, motivarea sa având la bază doar o adresă a Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului T..
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 188/17.06.2011 s-a transmis dreptul de proprietate al ., Bv. CD. L. nr. 40/A, înscris în CF. nr._-C1-U3 Timișoara, nr. top 109/V. de la numiții V. T. și V. E. în calitate de vânzători, numitei C. M.. Imobilul din litigiu este situat în zona de protecție a monumentelor istorice, inclus în lista monumentelor istorice - 2004, cod LMI2004: TM-II-a-B-_, Denumire: Ansamblul U. II, Datare: XIX-XX.
Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 4 alin. 4, 5 și 8 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, actualizată, actul de dobândire având nr. 188/17.06.2011 este lovit de nulitate.
S-a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis doar în parte demersul litigios inițiat, respectiv a constatat că imobilul constând în apartamentul nr. 5 din Timișoara. .. 40 A face parte din zonă istorică de protecție a monumentului cuprins la poz. 111 cod. TM-II-m-B-_, Lista de Monumente Istorice a anului 2010 și cod TM-II-a-B-_, Lista de Monumente Istorice a anului 2004, respingând petitul privind constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare mai sus identificat, și petitul privind restabilirea situației anterioare, motivare bazată doar pe o adresă a Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului T. (în care se menționează că. pentru imobilul în litigiu nu este necesară obținerea dreptului de preemțiune), ignorându-se în mod flagrant dispozițiile art. 9 și 11 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, actualizată, în care se arată că orice intervenție asupra monumentelor istorice și imobilelor aflate în zona de protecție precum și orice modificare a situației juridice a acestora, se fac numai în condițiile stabilite de acest act normativ, în speță acestea nu pot fi vândute fara respectarea dreptului de preemțiune a unității administrativ teritoriale în speță.
S-a considerat lipsită de relevanță poziția exprimată de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului T., exprimată în adresa cu nr. 2171/10.12.2012, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 422/2001 sunt mai mult decât lămuritoare în ceea ce privește regimul juridic atât al monumentelor istorice cât și a imobilelor aflate în zona de protecție a acelui monument istoric cum este cazul nemișcătorului având nr. 5 din Timișoara. . nr. 40 A.
Raportat la cele de mai sus, s-a solicitat instanței să rețină că pârâții nu au respectat prevederile menționate mai sus potrivit cărora legiuitorul instituie obligația de a formula, anterior perfectării vânzării către un terț, o ofertă către unitatea administrativ teritorială. Nerespectarea acestor prevederi legale exprese și imperative sunt de natura a vătăma drepturile legale ale Statului, vătămare care nu poate fi îndreptata decât prin constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare sub aspectul înstrăinării apartamentului ce se încadrează la categoria imobil aflat în zona de protecție a monumentului istoric cuprins la poziția 111 având cod. TM-II-m-B-_- Lista de Monumente Istorice a anului 2010 și cod TM-II-a-B-_-Lista de Monumente Istorice a anului 2004.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
Pârâtul intimat V. T. a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către M. Timișoara, C. L. al Municipiului Timișoara ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 9019/2012 a Judecătoriei Timișoara.
În motivare s-a arătat că în mod corect prima instanța a reținut faptul că nu este necesară obținerea dreptului de preemțiune pentru imobilele care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 188/17.06.2011 încheiat la Biroul Notarial L., astfel cum reiese din adresa nr. 1336/01.07.2011 emisă de către Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Național al Județului T..
S-a susținut că recurentele nu dovedesc folosul practic pe care acestea l-ar dobândi prin demersul juridic inițiat, nemanifestându-și intenția de a-și exercita dreptul de preemțiune pentru a cumpăra cota parte din imobil, situație în care nulitatea absolută a contractului nu este justificată de un interes legitim și personal. De altfel nici una dintre entitățile îndreptățite la preemțiune respectiv Direcția de Patrimoniu, C. Județean T. sau C. L. al Municipiului Timișoara, nu au cumpărat vreun imobil dintre cele supuse regulilor patrimoniului național, în acest context nulitatea contractului ar fi pur formală, obligând doar la refacerea contractului prin obținerea negării dreptului de preemțiune.
Mai mult, în Cartea Funciară nr._-C1-U3 nu era înscrisă nici o mențiune cu privire la faptul că, imobilul situat în Timișoara pe .. 40/A, nr. 5, ar face parte din rândul imobilelor situate în zona de protecție a monumentelor istorice, inclus în lista monumentelor istorice.
Pârâții au fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 188/17.06.2011 încheiat la Biroul Notarial L., deoarece nu au fost încunoștințați de existența unei obligații, în cazul vânzării, de a obține un acord de la Ministerului Culturii și Patrimoniului Național în sensul că statul Român nu dorește să cumpere respectivul imobil.
Față de considerentele expuse, pentru a pronunța decizia recurată, instanța de apel a reținut că în speță tema pretențiilor și a probațiunii poartă asupra constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 188/17.06.2011 având ca obiect apartamentul nr. 5 situat în Timisoara, pe ., la nr. 40/A, încheiat între pârâții-intimați pretins fara respectarea dreptului de preemțiune prevazut de Legea 422/2001 republicată.
Tribunalul a reținut, în acord cu prima instanță și contrar susținerilor intimaților că legea cu nr. 422/2011, prin al său art. 4 alin. 8, a conferit expres legitimare procesuală activă și autorităților publice locale. E adevărat că valorificarea în justiție a acestui drept este condiționată de neexercitarea lui de către titularul principal, identificat de legiuitor a fi Ministerul Culturii și cultelor în nume propriu, ori prin serviciile deconcertate din teritoriu, după caz. Numai că, în lipsa parcurgerii procedurii reglementată de aceleași dispoziții legale (art. 8 din legea cu nr. 422/2001), imputabilă exclusiv subiecților procesuali din operațiunea juridică de vânzare-cumpărare pendinte repudiată, devine îngăduită și concluzia că revine unităților administrativ-teritoriale prerogativa de a acționa în vederea respectării dreptului de preemțiune expres conferit de legiuitor, inclusiv prin demararea unor acțiuni în justiție având de obiect desființarea contractelor perfectate cu nesocotirea lui. De aceea, tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale active invocată în apărare de către pârâți. De altă parte, interesul în a promova acțiuni din specia celei pendinte rezultă din același text de lege (art. 4 apartenent legii cu nr. 422/2001) ce sancționează cu nulitatea absolută operațiunile juridice încheiate cu nerespectarea dreptului de preemțiune prevăzut în favoarea statului. Cum nulitatea absolută este chemată să sancționeze un act juridic încheiat cu încălcarea unor cerințe imperative ale legii, tribunalul conchide că și interesul în a contesta aceste acte juridice este unul de natură publică, recunoscut anumitor subiecți (în speță autorităților locale) în vederea salvgardării unor interese de ordin public, general.
Din adresele remise de către Direcția pentru cultură și patrimoniul cultural național a județului T. (filele 99 și 119 dosar primă instanță) se detașează îndeajuns de credibil concluzia că pentru imobilul în discuție - deși intră sub incidența legii cu nr. 422/2001 -, nu este prevăzută exercitarea dreptului de preemțiune în favoarea subiecților supra anunțați nici în prezent și nici la data încheierii actului juridic pendinte contestat - 17.06.2011. Și aceasta pentru că, din aceleași adrese, rezultă că imobilul litigios - se află situat în Zona de protecție istorică a monumentului istoric Liceul C.D. L., cod TM-II-a-B-_, poziția 109 în Lista Monumentelor Istorice - 2010 - județul T.. Așa stând lucrurile, devine îngăduită și concluzia că demersul judiciar inițiat de petiționari având de obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 124/16.02.2006 pentru nerespectarea dreptului de preemțiune consacrat legislativ de deja constant evocata lege cu nr. 422/2001 se verifică a fi neîntemeiat.
Instanța de apel a subliniat că nu se poate reține că adresele remise de Direcția pentru Cultura, Culte și Patrimoniul Cultural Național a Județului T. sunt lipsite de orice relevanță (așa cum tinde la a acredita ideea), de vreme ce operațiunile de inventariere și de clasare a monumentelor istorice se realizează de serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, și, respectiv, de către direcțiile pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județene (potrivit cap. II din legea cu nr. 422/2001). Devenind îngăduită și chiar obligatorie concluzia că autorităților publice locale, le este îngăduit numai a exercita, în anumite condiții, acțiuni în justiție în vederea asigurării respectării dispozițiilor legale (în speță, a dreptului de preemțiune)și de a colabora în condițiile stabilite de aceiași lege cu nr. 422/2001 cu Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, fără a le reveni însă atribuții în stabilirea listei monumentelor istorice, ori, a altor ansambluri în accepția legii, pentru care este necesară exercitarea dreptului de preemțiune instituit legislativ de art. 4 din lege.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul a respins ca nefondat apelul declanșat de către apelanții-reclamanți M. Timișoara, C. L. al Municipiului Timișoara, P. Municipiului Timișoara prin Primar contra sentinței civile nr. 9019/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații C. M., V. T. și V. E..
Împotriva Deciziei civile nr.369/A din 16.05.2013 a Tribunalului T. au formulat recurs reclamanții M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, in sensul admiterii apelului reclamanților, schimbarea Sentinței civile nr. 9019/12.12.2012, in sensul admiterii în întregime a demersului litigios inițiat de reclamanți, respectiv pe lângă admiterea petitului privind constatarea faptului că imobilul situat în Timișoara, .. 40 A, . în zona de protecție a monumentelor istorice, instanța de recurs să dispună și anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 188/17.06.2011 și în consecință restabilirea situației anterioare de CF.
În motivarea recursului au arătat că prima instanță si instanța de apel au pronunțat hotărâri netemeinice si nelegale, admițând doar în parte demersul litigios, ca urmare a ignorării dispozițiilor legale prevăzute în Legea nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, motivarea sa având la bază doar o adresă a Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului T.. În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 188/17.06.2011 s-a transmis dreptul de proprietate al ., Bv. CD. L. nr.40/A, înscris în C.F. nr._-C1-U3 Timișoara, nr.top 109/V, de la numiții V. T. și V. E. în calitate de vânzători, numitei C. M.. Imobilul din litigiu este situat în zona de protecție a monumentelor istorice, inclus în lista monumentelor istorice -2004, cod LMI2004: TM-II-a-B-_, Denumire: Ansamblul U. II, Datare: XIX-XX. Prin urmare, sunt aplicabile dispoz. art. 4 alin. 4, 5 și 8 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, actualizată
Considerăm s-au ignorat în mod flagrant dispozițiile art. 9 și 11 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, actualizată, în care se arată că orice intervenție asupra monumentelor istorice și imobilelor aflate în zona de protecție precum și orice modificare a situației juridice a acestora, se fac numai în condițiile stabilite de acest act normativ, în speță acestea nu pot fi vândute fără respectarea dreptului de preemțiune a unității administrativ teritoriale în speță. Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 422/2001 prevăd că „pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecție, delimitată pe baza reperelor topografice, geografice sau urbanistice în funcție de trama stradală, relief și caracteristicile monumentului istoric", de unde rezultă concluzia că, imobilele aflate în zona de protecție a unui așa zis monument istoric au același regim cu acel monument, fapt ce asigură conservarea integrată a acestuia, punerea în valoare a acelui monument în individualitatea sa precum și a cadrului său construit sau natural.
Consideră lipsită de relevanță poziția exprimată de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului T., exprimată în " adresa cu nr. 2171/10.12.2012, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 422/2001 sunt mai mult decât lămuritoare în ceea ce privește regimul juridic atât al "monumentelor istorice cât și a imobilelor aflate în zona de protecție a acelui monument istoric cum este cazul nemișcătorului având nr. 5 din Timișoara, . nr. 40 A.
Raportat la cele de mai sus se solicită a ase reține că pârâții nu au respectat vă prevederile menționate mai sus potrivit cărora legiuitorul instituie obligația de a formula, anterior perfectării vânzării către un terț, o ofertă către unitatea administrativ teritorială. Nerespectarea acestor prevederi legale exprese si imperative sunt de natura a vătăma drepturile legale ale Statului, vătămare care nu poate fi îndreptata decât prin constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare sub aspectul înstrăinării apartamentului ce se încadrează la categoria imobil aflat în zona de protecție a monumentului istoric cuprins la poz. 111 având cod. TM-II-m-B-_-Lista de Monumente Istorice a anului 2010 și cod TM-II-a-B-_-Lista de Monumente Istorice a anului 2004.
În drept art. 304 pct. 8 și 9 C.P.Civ.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimatul V. T. solicită respingerea recursului formulat de către M. Timișoara, C. L. al Municipiului Timișoara ca neîntemeiat și să mențineți ca temeinică și legală sentința civilă nr.9019/2012 a Judecătoriei Timișoara.
În motivare arată că în mod corect prima instanța a reținut faptul că nu este necesară obținerea dreptului de preemțiune pentru imobilele care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 188/17.06.2011 încheiat la Biroul Notarial L., astfel cum reiese din adresa nr. 1336/01.07.2011 emisă de către Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Național al Județului T.. Recurentele nu dovedesc folosul practic pe care acestea l-ar dobândi prin demersul juridic inițiat, nemanifestându-și intenția de a-și exercita dreptul de preemțiune pentru a cumpăra cota parte din imobil, situație în care nulitatea absolută a contractului nu este justificată de un interes legitim si personal. De altfel nici una dintre entitățile îndreptățite la preemțiune respectiv Direcția de Patrimoniu, C. Județean T. sau C. L. al Municipiului Timișoara, nu au cumpărat vreun imobil dintre cele supuse regulilor patrimoniului național, în acest context nulitatea contractului ar fi pur formală, obligând doar la refacerea contractului prin obținerea negării dreptului de preemțiune. Așa cum am arătat și în fața primei instanțe, nulitatea absolută este asanată de eroarea . ius) și buna credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., curtea de apel consideră că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurenții au invocat aplicarea greșită a legii de către instanțele de fond, respectiv a dispoz. Legii 422/2001 privind imobilele monument istoric și dreptul de preemțiune al statului român.
Instanțele de fond au considerat că imobilul în litigiu, respectiv apartamentul nr.5 situat în Timișoara, . nr.40/A, parter, înscris în CF_-C1-U3 Timișoara, nr. top 109/V se află în zona de protecție a monumentului istoric Liceul C.D. L., cod TM-II-a-B-_, poziția 109 în Lista Monumentelor Istorice - 2010 - județul T., și astfel nu sunt incidente dispozițiile art.4 din Legea nr.422/2001 privind dreptul de preemțiune al statului și sancțiunea nulității absolute a vânzării în cazul nerespectării acsetui drept.
Însă potrivit art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.422/2001, monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcții și terenuri situate pe teritoriul României, semnificative pentru istoria, cultura și civilizația națională și universală, iar regimul de monument istoric este conferit prin clasarea acestor bunuri imobile conform procedurii prevăzute în prezenta lege. Art.3 alin.1 lit.b și c din aceeași lege, din categoriile de monumente istorice fac parte ansamblul, adică grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcții urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic și situl, adică un teren delimitat topografic cuprinzând acele creații umane în cadru natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific, tehnic sau al peisajului cultural.
Potrivit listei monumentelor istorice aprobate prin Ordinul nr.2361/2010, din lista monumentelor istorice ale Municipiului Timișoara face parte Ansamblul U. II cod. TM-II-a-B-_, Piața H., ..D.L.. Deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, tot ansamblul urban (definit prin art.3 lit.b din Legea 422/2001) cuprins în lista monumentelor istorice este monument istoric, înseamnă că imobile situate în acest ansamblu au regimul juridic de monument istoric.
Potrivit adresei nr.4353/7.11.2013 a Institutului Național al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, imobilul în litigiu (situat în Timișoara, . nr.40/A) deși nu este înregistrat ca monument de sine stătător, face însă parte din Ansamblul urban II din Lista Monumentelor Istorice 2010, respectivul ansamblu făcând parte și din lista monumentelor istorice 2004 (f.32).
Așadar, este evident că imobilul în discuție face parte din Ansamblul U. II cod. TM-II-a-B-_ din Lista Monumentelor Istorice 2010, fiind deci monument istoric potrivit categoriilor reglementate de Legea 422/2001. Fiind monument istoric, regimul juridic al acestui imobil se supune dispoz. art.4 alin.4 din Legea 422/2001 potrivit căruia monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condițiile exercitării dreptului de preemțiune ale statului român, prin Ministerul Culturii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancțiunea nulității absolute a vânzării.
În mod corect instanțele de fond au reținut că recurenții reclamanți au calitate procesuală activă și interes de a solicita constatarea nulității absolute a actelor juridice încheiate cu încălcarea dreptului de preemțiune, așa cum rezultă din dispoz. art.4 și 8 din Legea 422/2001, organele administrative locale având dreptul și obligația de a acționa în cazul încălcării normelor juridice imperative în vederea salvgardării unor interese de ordin public, general.
În situația în care s-au încălcat dispozițiile imperative ale legii privind dreptul de preemțiune al statului (aceasta însemnând fraudarea legii, adică nerespectarea unei dispoziții legale imperative), alin.4 al art.4 din Legea 422/2001 prevede în mod clar sancțiunea nulității absolute, independent de buna sau reaua credință a părților contractului de vânzare cumpărare. Oricum, în condițiile în care imobilul este calificat ca fiind monument istoric de un act normativ, subiectele de drept nu se pot prevala de necunoașterea legii. Imobilul vândut a fost calificat ca fiind monument istoric de Lista monumentelor istorice 2010 adoptată în baza art.3 din Legea 422/2001, iar regimul său juridic este stabilit de aceeași lege.
Deși din cele de mai sus este evident că imobilul din Timișoara, . nr.40/A face parte din categoria monumentelor istorice, deoarece pârâții nu au formulat căi de atac împotriva sentinței judecătoriei prin care s-a admis capătul de cerere privind constatarea faptului că apartamentul nr.5 din imobilul menționat face parte din zona de protecție a monumentelor istorice, instanța de recurs nu poate modifica această dispoziție a sentinței civile, conform art.315 alin.4 rap. la art.296 C.pr.civ.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea constată că în cauză devin incidente dispoz. art.304 pct.9 C.pr.civ. și, în temeiul art.312 alin.1-4. va admite recursul formulat de recurenții reclamanți M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara împotriva Deciziei civile nr.369/A din 16.05.2013 a Tribunalului T., va modifica decizia civilă menționată în sensul că va admite apelul formulat de apelanții M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara împotriva Sentinței civile nr.9019 din 12.12.2012 a Judecătoriei Timișoara pe care o va schimba în parte în sensul că va admite și petitele referitoare la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.188 din 17.06.2011 de către BNP L. din Timișoara – N. Public F. L. I. în ceea ce privește apartamentul nr.5 situat în Timișoara, . nr.40/A, parter, înscris în CF_-C1-U3 Timișoara, nr. top 109/V și la restabilirea situației anterioare prin rectificarea înscrierilor din CF_-C1-U3 Timișoara nr. top 109/V ca urmare a constatării nulității absolute a vânzării apartamentului 5 mai sus menționat. Va menține în rest dispozițiile sentinței civile apelate.
În baza art.316 rap. la art.298 și 274 C.pr.civ. va obliga intimații să plătească în solidar recurenților suma de 6,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferent acestei căi de atac, conform cererii recurenților de la fila 15 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de recurenții reclamanți M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara în contradictoriu cu intimații pârâți V. E. (junior), V. T. și C. M. împotriva Deciziei civile nr.369/A din 16.05.2013 a Tribunalului T..
Modifică decizia civilă menționată în sensul că admite apelul formulat de apelanții M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara împotriva Sentinței civile nr.9019 din 12.12.2012 a Judecătoriei Timișoara pe care o schimbă în parte în sensul că admite și petitele referitoare la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.188 din 17.06.2011 de către BNP L. din Timișoara – N. Public F. L. I. în ceea ce privește apartamentul nr.5 situat în Timișoara, . nr.40/A, parter, înscris în CF_-C1-U3 Timișoara, nr. top 109/V și la restabilirea situației anterioare prin rectificarea înscrierilor din CF_-C1-U3 Timișoara nr. top 109/V ca urmare a constatării nulității absolute a vânzării apartamentului 5 mai sus menționat.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile apelate.
Obligă intimații să plătească în solidar recurenților suma de 6,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. C. P. A.-M. N.
GREFIER,
R.
P.-D.
Red. A.M.N. – 11.12.2013
Tehnored. R.P.D./2 ex. – 30.11.2013
Instanța de fond: Judecătoria Timișoara – Judecător: A. R.
Instanța de apel: Tribunalul T. – Judecători: A. A. și L. V.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Cereri. Decizia nr. 853/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
