Legea 10/2001. Decizia nr. 20/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 20/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 5929/59/2006

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

(Nr. în format vechi 6375/2005)

DECIZIA CIVILĂ NR. 20

Ședința publică din 14 februarie 2012

PREȘEDINTE: C. P.

JUDECĂTOR: M. G.

GREFIER: S. C.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții A. R. I. G., în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei A. E., B. M., B. F., C. M. Z., și P. M., împotriva sentinței civile nr. 1647/20.06.2006 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr. 6375/2005 (nr.vechi), în contradictoriu cu pârâtul intimat I. de C. Timișoara, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Ernst T. pentru reclamanții apelanți lipsă A. R. I. G., B. M., B. F., C. M. Z. și P. M., iar pentru pârâtul intimat I. de C. Timișoara se prezintă consilier juridic C. P..

Procedura este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar note de ședință formulate de către pârâtul intimat I. de C. Timișoara, la 11.02.2013, prin Serviciul registratură al instanței.

Consilier juridic C. P., pentru pârâtul intimat I. de C. Timișoara, solicită introducerea în cauză a A. București, pe care o apreciază necesară.

Avocat Ernst T., pentru reclamanții apelanți, solicită respingerea acestei cereri, apreciind că este un non-sens a fi citat în cauză A., câtă vreme bunul ce formează obiectul litigiului nu a fost privatizat.

Instanța, cu privire la cererea de introducere în cauză a A., o respinge ca neîntemeiată, întrucât Academia Română nu face parte din categoria societăților privatizate potrivit Legii nr. 15/1990, de natură să impună introducerea în cauză a A..

Consilier juridic C. P., pentru pârâtul intimat, solicită efectuarea unei noi expertize topografice în cauză sau efectuarea unei contraexpertize, întrucât din rapoartele de expertiză întocmite nu se poate stabili în mod clar câte construcții au fost desființate și câte construcții mai există în prezent din cele vechi.

Reprezentantul reclamanților apelanți se opune la efectuarea unei noi expertize, apreciind că este depășit termenul pentru solicitarea acestei probe.

Reprezentanta pârâtului intimat insistă în cererea de probațiune formulată, precizând că nu este o cerere nou formulată, ci doar reiterată.

Instanța, cu privire la cererea de probațiune formulată de reprezentanta pârâtului intimat, în baza dispozițiilor art. 201, 212 Cod procedură civilă, apreciază că este o cerere formulată peste termenul legal și o respinge, apreciind totodată că cererea este neîntemeiată întrucât în cauză a fost administrată proba cu expertiza.

Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în apel.

Avocat Ernst T. pentru reclamanții apelanți solicită admiterea apelului reclamanților astfel cum a fost formulat în scris, susținând că asociații A. sunt membri aceleiași familii, fiind posibilă astfel restituirea în natură a bunului revendicat, solicitare formulată în principal. În subsidiar, solicită acordarea de despăgubiri conform raportului de expertiză întocmit în cauză, urmând ca propunerea să o facă pârâtul intimat - I. de C. către Comisia Centrală, fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic C. P., pentru pârâtul intimat I. de C. Timișoara, solicită respingerea apelului reclamanților și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, conform notelor de ședință depuse la dosar. Susține, în esență, că asociații fostei Fabrici „Timișul” nu erau membri aceleiași familii, că dețineau doar ½ din acțiuni, că ceea ce s-a naționalizat este menționat în procesul-verbal de naționalizare și nu se poate acorda reclamanților mai mult decât au avut, despăgubirea fiind posibilă prin echivalent iar nu prin atribuirea în natură.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1647/21.06.2006 pronunțată în dosarul nr.6375/2005 (nr.vechi), Tribunalul T. a respins contestația precizată formulată de către reclamanții A. R. I. G., în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei A. E., B. M., B. F., C. M. Z. și P. M., în contradictoriu cu pârâtul I. de C. Timișoara.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în fond că reclamanții au formulat contestație în baza art.26 din Legea nr. 10/2001 – republicată împotriva deciziei nr.552/03.06.2005 emisă de către pârâtul I. de C. Timișoara, prin care s-a respins notificarea reclamanților referitor la restituirea în natură a imobilelor identificate în CF 4318 Timișoara, nr.top.6999, 7002, 7008, 7064 precum și din CF 4043 Timișoara, transpus în CF 2846 Timișoara, dar și acordarea de măsuri în echivalent pentru construcțiile demolate și care au existat pe teren la data naționalizării, respectiv în anul 1948.

Tribunalul a constatat că, potrivit CF 4218 Timișoara nr.top.6999, 7002, 7008, 7064 precum și din CF 4043 Timișoara, transpus în CF 2846 Timișoara, imobilele din litigiu au aparținut firmei private „T.” Industria Chimică SA Timișoara, fiind naționalizate de Statul Român, în baza Decretului nr.119/1948, iar construcțiile aflate pe teren s-au radiat, terenurile fiind apoi transcrise în CF_ Timișoara, în proprietatea Statului Român șiu cu drept de folosință în favoarea Academiei Române – filiala Timișoara, prin I. de C.. Pe aceste terenuri au fost ulterior ridicate construcții noi, după naționalizare.

Prin notificările nr.456/19.07.2001 și respectiv nr.662/07.08.2001, emise de B. J. & D., înregistrate inițial la Primăria Timișoara, reclamanții A. R. I. G., în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei A. E., B. M., B. F., C. M. Z. și P. M. au solicitat restiutirea în natură a terenurilor libere, neconstruite, respectiv acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru construcțiile existente la data naționalizării, ulterior demolate.

Cronologic, la notificările reclamanților, Primăria Timișoara a reacționat prin dispoziția nr.706/18.02.2005 în sensul că a declinat soluționarea notificărilor către pârâtul I. de C. Timișoara, iar acesta din urmă a emis decizia nr.552/2005, prin care a respins cererea de restituire în natură pentru terenuri, iar în ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri, în raport cu disp.art.18 lit.a și b din L.10/2001, coroborat cu art.32 din aceeași lege a trimis notificările către Prefectura T., în vederea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.

Instituția notificată, respectiv I. de C. Timișoara a apreciat că din Anexa nr.2 la procesul verbal de predare – preluare a întreprinderii naționalizate „T.” Industria Chimică SA Timișoara reiese că persoanele îndreptățite, respectiv antecesorii reclamanților nu erau membrii aceleiași familii, la data naționalizării.

Tribunalul investit fiind cu contestația reclamanților împotriva acestei decizii, bazată pe această concluzie a constatat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată.

În acest context, raportându-se la disp.art.2 alin.1 lit.a din L.10/2001, față de titlul preluării de către Stat, Tribunalul a notat că imobilele revendicate se încadrează în categoria celor preluate în mod abuziv, iar potrivit art.3 alin.1 lit.b coroborat cu art.4 alin..2 din L.10/2001, în raport și cu certificatele de moștenitor depuse de reclamanți, dar și anexa nr.2 la Procesul verbal de predare – preluare a societății comerciale naționalizate, contestatorii au calitatea de peroane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de L.10/2001, în calitatea acestora de persoane fizice, asociate la persoana juridică care deținea imobilele la data preluării abuzive.

În ceea ce privește însă natura măsurilor reparatorii cuvenite, potrivit art.18 lit.a și b din L.10/2001, aceste măsuri se pot stabili numai prin echivalent, în cazul în care persoanele îndreptățite erau asociate la persoana juridică – proprietară a imobilului la data preluării abuzive, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era asociat unic ori persoanele asociate erau membrii aceleiași familii, precum și în cazul în care imobilul nu mai există la data intrării în vigoare a legii.

În speță, în raport cu anexa nr. 2 la procesul verbal de predare – preluare (fila 83 dosar fond), tribunalul a constatat că la data naționalizării erau acționari A. A., Steinmer Ladislau, Friedenwanger G., A. E., A. R., A. T., B. C., A. T. și B. V..

Prin urmare, rezultă că la data naționalizării existau mai mulți acționari la societatea arătată, iar aceștia nu erau membrii aceleiași familii, în accepțiunea L.10/2001.

Tribunalul a mai arătat că motivele invocate de contestatori la filele 161 și urm. din dosarul de fond nu pot fi reținute ca temei al anulării deciziei emise de unitatea deținătoare, atâta timp cât art. 4 din L.10/2001 se referă la categoria generală de persoane îndreptățite, fiind dreptul comun în materie, în timp ce art.18 din L.10/2001 prevede anumite situații speciale, derogatorii de la dispozițiile generale ale legii.

În plus, tribunalul a analizat și formele succesive ale L.10/2001 și a constatat că dispozițiile art.18 au fost păstrate.

De asemenea, tribunalul a mai notat că nici disp. art. 10, 11 sau 20, invocate de către contestatori nu pot conduce la o altă concluzie în privința măsurilor reparatorii, în raport cu dispozițiile de speciale și de excepție ale art.18 din L.10/2001.

Totodată, instanța de fond a mai reținut că în prezent, Instituția Prefectului nu mai deține atribuții în baza L.10/2001 și acest fapt nu poate constitui temei legal pentru admiterea contestației, atâta timp cât la data emiterii ei au fost respectate normele legale în vigoare, la acea dată.

În sfârșit, tribunalul a mai constatat că, deși familia A. era acționar majoritar, acest fapt nu poate înlătura incidența dispozițiilor art.18 lit. a din L.10/2001, care nu face nicio distincție în acest sens, astfel că atât timp cât legiuitorul nu distinge, atunci nici interpretul legii nu trebuie să o facă. În concret, distincțiile în funcție de faptul că terenul este liber sau ocupat de construcții vechi sau noi nu își au rostul, atât timp cât art. 18 lit.a exclude de plano posibilitatea restituirii în natură.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen, reclamanții A. R. I. G., în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei A. E., B. M., B. F., C. M. Z. și P. M..

Apelanții au criticat sentința atacată în primul rând prin prisma faptului că instanța de fond ar fi ignorat existența a două notificări depuse de către reclamanți, respectiv cea cu nr. 456/19.07.2001, urmată de cea cu nr.662/07.08.2001, prima referindu-se la Fabrica „T.” Industria Chimică SA Timișoara, iar cea de-a doua se referă la Fabrica „Oxigenul”, ambele naționalizate la 11 iunie 1948, cele două întreprinderi private, naționalizate de Statul Român neavând nimic în comun până la naționalizare, acestea fiind comasate și redenumite abia după procesul de naționalizare, la data de 22 noiembrie 1948.

În al doilea rând, apelanții au criticat refuzul instanței de fond de administra proba cu expertiza tehnică judiciară, prin care s-ar fi putut dovedi că nu toate clădirile celor două foste fabrici private au fost demolate, unele existând și în prezent și mai mult decât atât, clădirea în care a funcționat Fabrica „T.” există și este închiriată de către pârât în folosul companiei Vodafone, respectiv al . importator de piese și sub-ansamble, care nu au nimic comun cu activitatea Institutului de C..

În sfârșit, apelanții au mai susținut în cea de-a treia critică, faptul că tribunalul a tratat eronat notificarea nr. 662/07.08.2001, pentru că prin aceasta nu se cerea restituirea în natură a terenurilor din CF 4218 Timișoara deoarece reclamanții B., C. și P. nu au avut niciodată acest teren, iar notificarea se referea la Fabrica Oxigenul Superior, menționat la art.1 din decizia nr.706.

În apel, în raport cu criticile formulate, Curtea a admis cererea de probațiune formulată de reclamanți și a efectuat o expertiză topografică, prin expert judiciar Z. C., prin care s-a constatat că imobilul de pe . este evidențiat în CF_ Timișoara, nr.top.6998-7000, 7002-7003, 7008-7009, 7064-7065/2, cu o suprafață de 20.594 mp, pe care se află amplasate un număr de 30 de construcții, aflate în folosința intimatului I. de C. Timișoara, clădirile nou edificate fiind în număr de 4, respectiv clădirile nr.16, 22, 23 și 24, restul fiind clădiri vechi, preluate în urma procesului de naționalizare (filele 380-381 dosar apel) și ocupă 5.255 mp din totalul suprafeței de teren. Ulterior, prin răspunsul la obiecțiuni, expertul Z. a precizat că din totalul de 30 de construcții, doar 19 au făcut obiectul naționalizării.

Ulterior, printr-un supliment de expertiză, expertul judiciar Z. a întocmit un proiect de dezmembrare, în eventualitatea unei retrocedări parțiale în natură, condiționat, în ipoteza în care reclamanții dovedesc că sunt toți membrii aceleiași familii, în sensul art.18 din L.10/2001.

Expertul judiciar a arătat că toate aceste terenuri și construcții au aparținut anterior societății private „T.”Industria Chimică SA Timișoara, ..

Totodată, instanța de apel a admis și o altă expertiză judiciară cerută de reclamanți, privind existența și evaluarea utilajelor industriale preluate prin naționalizare, expertul judiciar D. T. V. concluzionând că, din Bilanțul de contopire la fabricilor „T.” Industrie Chimică și „Oxigenul Superior” din data de 30.11.1948, valoarea mașinilor și utilajelor preluate la acea dată a fost de 16.802.156 lei + 2.174.833 lei, total reevaluat la 5.652.544 lei noi (RON), însă la data expertizării la fața locului nu mai existau utilajele și echipamentele naționalizate în 1948, în natură, faptic. (filele 398-399 dosar apel).

Mai apoi, cauza a fost suspendată în data de 22.10.2008, în baza art. 244 pct. 1 C.pr.civ., raportat la faptul că reclamanții – apelanți au avut pe rol un litigiu în care subiect de controversă a fost calitatea de persoană deținătoare a Institutului de C., respectiv a Academiei Române și care a format obiectul dosarului nr._, soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 2005/11.10.2012, în care s-a constatat că unitate deținătoare, în accepțiunea art. 22 din L.10/2001 este I. de C. din Timișoara, cu privire al ambele unități industriale naționalizate și comasate în noiembrie 1948.

În urma analizării probatoriului administrat, inclusiv în faza apelului, în virtutea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea, în temeiul prev. art.282 și urm. C.pr.civ. rap. la art. 296 C.pr.civ., va constata că apelul reclamanților este neîntemeiat.

În acest sens, în raport cu starea de fapt inițială, surprinsă de instanța de fond, curtea va mai constata că imobilul de pe . este evidențiat în CF_ Timișoara, nr.top.6998-7000, 7002-7003, 7008-7009, 7064-7065/2, cu o suprafață de 20.594 mp, pe care se află amplasate un număr de 30 de construcții, aflate în folosința intimatului I. de C. Timișoara, clădirile nou edificate fiind în număr de 4, respectiv clădirile nr.16,22, 23 și 24, restul fiind clădiri vechi, preluate în urma procesului de naționalizare (filele 380-381 dosar apel) și ocupă 5.255 mp din totalul suprafeței de teren. Ulterior, prin răspunsul la obiecțiuni, expertul Z. a precizat că din totalul de 30 de construcții, doar 19 au făcut obiectul naționalizării.

Expertul judiciar a arătat că toate aceste terenuri și construcții au aparținut anterior societății private „T.”Industria Chimică SA Timișoara, ..

Toate aceste imobile vizează strict fosta întreprinderea privată „Timișul” Industrie Chimică SA Timișoara, care i-a avut ca asociați pe A. A., Steinmer Ladislau, Friedenwanger G., A. E., A. R., A. T., B. C., A. T. și B. V.., potriit Anexei nr.2 la Procesul verbal de predare primire din anul 1948 (fila 76 – apel), iar pentru Fabrica de Oxigen „Oxigenul Superior”, moștentiorii foștilor asociați sunt reclamanții B. M., B. F., în calitate de fii ai fostului acționar B. T., C. M. Z., în calitate de moștenitoare a fostului acționar I. D. și P. marta, în calitate de moștenitoare a fostului acționar dr. I. P..

Curtea va mai constata în apel, distinct de ceea ce a notat tribunalul și în raport cu criticile din memoriul de apel că în cazul ambelor obiective industriale naționalizate în anul 1948, respectiv atât în cazul firmei „Timișul” Industrie Chimică Sa Timișoara, cât și în cazul Fabricii de Oxigen „Oxigenul Superior”, actualii reclamanți, deși sunt succesori ai foștilor acționari, totuși, nu fac dovada că sunt membrii acelei familii, în niciuna dintre cele două situații, respectiv în cele două firme, familiile A., Steinmer, Friedewanger, B., D., P. și B. nefiind înrudite între ele.

Or, dispozițiile art. 18 lit.a din L.10/2001 prevăd că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în cazul în care persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii.

Cu alte cuvinte, Curtea va constata că reclamanții nu sunt membrii aceleiași familii de acționari și astfel, nu pot revendica în natură construcțiile și terenurile care au aparținut întreprinderii private „Timișul” Industrie Chimică SA Timișoara, respectiv Fabricii de Oxigen „Oxigenul Superior”, ci numai prin echivalent.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prevederilor art. 296 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanții A. R. I. G., în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei A. E., B. M., B. F., C. M. Z. și P. M. împotriva sentinței civile nr.1647/20.06.2006 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr. 6375/2005 (nr.vechi).

Va constata că nu sunt aplicabile dispozițiile art.274 C.pr.civ. întrucât intimații nu au justificat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanții A. R. I. G., domiciliat în Timișoara, .. 9, ., jud. T., în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei A. E., B. M., domiciliat în Timișoara, ., jud. T., B. F., domiciliat în Timișoara, ., jud. T., C. M. Z., domiciliată în Timișoara, . și P. M., domiciliată în Timișoara, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1647/20.06.2006 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr. 6375/2005 (nr.vechi), în contradictoriu cu pârâtul intimat I. DE C. TIMIȘOARA, cu sediul în .. 24, jud. T..

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică din 14.02.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. P. M. G.

GREFIER,

S. C.

Un exemplar se comunică părților:

Reclamanților

A. R. I. G., Timișoara, .. 9, ., jud. T.

B. M., Timișoara, ., jud. T.

B. F., Timișoara, ., jud. T.

C. M. Z., Timișoara, .

P. M., Timișoara, ., .

Pârâtului intimat

I. DE C. TIMIȘOARA, .. 24, jud. T.

Red. C.P. – 04.03.2013

Tehnored. C.P./S.C. – 8 ex./04.03.2013

Tribunalul T., Judecător: C. R.

← Cereri. Decizia nr. 853/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Contestaţie la executare. Decizia nr. 1195/2013. Curtea de Apel... →

Legea 10/2001. Decizia nr. 20/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 20/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA