Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 438/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 438/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 10265/296/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.438
Ședința publică din 20 martie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții D. V. și D. M. împotriva Deciziei civile nr.465 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții .-M., E. G., B. H., E. R., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.03.2013, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr.465 din 17 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins apelul declarat de reclamanții D. V. și D. M., în contradictoriu cu pârâții intimați . Giseba, B. H. și E. R., împotriva Sentinței civile nr.5638/12.06.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În consecință, tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe, care a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că la data de 16.10.2007 s-a emis de către BNP D.–Pugner D. certificatul de moștenitor nr.123/2007. Potrivit acestuia, pârâții de ordinul 1, 2 și 3 au calitatea de moștenitori legali ai numitului E. Wendelin, decedat la 29.08.2006, în patrimoniul căruia s-a aflat un imobil situat în Satu M., ., înscris în CF nr.9963 Satu M.. S-au avut în vedere, în esență, certificatul de deces al autorului pârâților, depoziții de martor, declarații de acceptare a succesiunii, extras de carte funciară, procură succesorală, certificat colectiv de moștenitor, certificat de atestare privind imozitele și taxele locale (f.1–51, dosar succesoral nr.134/2007 al BNP D. – Pugner D.). Totodată s-a reținut că, imobilul ce a făcut obiectul transmiterii succesorale a intrat în proprietatea defunctului în 1962 (f.5, vol.I, dosar nr._ al Judecătoriei A.).
P. sentința civilă nr.72/D/2005 a Tribunalului Satu M. s-a constatat că Statul Român a preluat acest imobil (teren pe care defunctul construise o casă) fără a opera în cartea funciară trecerea în proprietatea sa și că sunt incidente dispozițiile art.2 lit.g) și h) din Legea nr.10/2001, astfel încât a fost obligat Primarul Municipiului Satu M. să emită o dispoziție de restituire în natură a imobilului, în întregime (f.27–29, vol.II, dosar nr._ al Judecătoriei A.). Ca urmare, prin dispoziția nr.663/2006 a Primarului Municipiului Satu M. s-a dispus în sensul celor statuate în hotărârea judecătorească, arătându-se totodată că același imobil a fost vândut în baza Legii nr.112/1995 reclamanților, însă prin sentința civilă nr.239/2003, irevocabilă prin decizia civilă nr.879/2003 a Curții de Apel Oradea s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare–cumpărare încheiat între aceștia și . M. (f.90, dosar nr._, vol.I al Judecătoriei A.).
Prima instanță a reținut că acțiunea nu este fondată, că nu este lovit de nulitate certificatul de moștenitor atacat, sub cuvânt că acesta ar fi fost emis la mai mult de 6 luni de la data morții celui despre a cărui moștenire se discută. Așa cum rezultă din art.700 C. civ., dreptul de a accepta succesiune se prescrie într-un termen de 6 luni de la deschiderea ei, însă aceeași acceptare poate să fie expresă sau tacită, conform art.689 C.civ. Emiterea certificatului de moștenitor nu înseamnă cu necesitate că doar la data dresării lui s-a făcut acceptarea, din moment ce al are un caracter constatator, prescris de art.73 al.1 din Legea nr.36/1995, atestând fapte juridice (lato sensu), în esență, din trecut, inclusiv faptul acceptării; contrar afirmațiilor reclamanților, Legea nr.36/1995 nici nu prescrie vreo limită până la care să se poată solicita un astfel de certificat, el putând fi cerut oricând, câtă vreme se poate dovedi, inclusiv prin martori, că succesiunea a fost tacit ori expres acceptată; de altfel, aceeași normă prescrie expres, la al.3, că „pe bază de declarație sau probe administrate în cauză se va stabili dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal”.
De asemenea, și tot contrar celor invocate de pârâți, instanța de fond a reținut că nu rezultă din vreo dispoziție a dreptului pozitiv că succesibilii nu ar putea fi reprezentați la instrumentarea unui dosar succesoral ori că s-ar impune „semnarea personală a cererii de deschidere a moștenirii și darea unei declarații (olografe) în fața notarului”. În speță, pârâții au fost reprezentați în mod valabil, date fiind mențiunile împuternicirii din 2.07.2007, care se referă exact la succesiunea defunctului Wendelin E. (f.19, dosar succesoral). S-a constatat că în mod corect s-a cuprins în masa succesorală imobilul situat în Satu M., ., înscris în CF nr.9963 Satu M., câtă vreme la dosarul succesoral s-a depus un extras de carte funciară potrivit căruia la acea dată era intabulat dreptul de proprietate al defunctului (f.18, dosar succesoral), date fiind prevederile art.30 al.1 din Legea nr.7/1996, republicată (în conținutul avut la data emiterii certificatului) și că nu se poate considera că ar fi fost o renunțare valabilă la succesiune și, prin urmare, ar împieta asupra certificatului de moștenitor nr.123/2007 declarația din 5. 05. 2006, prin care pârâta E. G. ar fi arătat că nu are nicio pretenție referitoare la imobil, la aceasta opunându-se dispozițiile art.965 al.2 C.civ., conform cărora nu se poate face renunțare la o succesiune ce nu este deschisă; la fel, este lipsit de temei juridic a se afirma, cum o fac reclamanții, că bunurile proprii ale soților nu pot fi moștenite de soțul supraviețuitor, Legea nr.319/1944 și nici vreo altă normă neconținând nicio interdicție de acest fel.
Față de înscrisurile depuse la dosarul succesoral și scopul constituirii acestuia, emiterea certificatului de moștenitor, s-a reținut de către instanța de fond că nu prezintă vreo relevanță vârsta pe care au avut-o martorii audiați la momentul plecării defunctului E. Wendelin în Germania, câtă vreme se arată că s-au păstrat relații de prietenie între familii, nici perioada în care ar fi fost în Germania, nefiind necesar ca aceștia să fi constatat personal decesul (cum invocă implicit, prin această critică, reclamanții); de asemenea, obiectul succesiunii fiind descris exact în cartea funciară, nu era necesar ca persoanele audiate să cunoască componența imobilului, acesta fiind, oricum, lipsit de importanță în transmiterea succesiunii. Totodată s-a reținut că, nu există vreun temei juridic spre a se admite cererea de obligare a pârâtei . M. la a încheia cu reclamanții un contract de vânzare–cumpărare având ca obiect imobilul situat în Satu M., ., înscris în CF nr.9963 Satu M., câtă vreme acesta nu se află în proprietatea acestei pârâte, iar vânzarea cumpărarea este, potrivit art.1294, un act translativ de proprietate; că este de neprimit cererea de constatare a nulității sentinței civile nr.72/D/28.02.2005 pe calea unei cereri de chemare în judecată, întrucât hotărârile civile judecătorești pot fi desființate doar prin intermediul căilor de atac prescrise de codul de procedură civilă (apel, recurs, contestație în anulare și revizuire), neputându-se nici proceda, pe calea prezentei, la reaprecierea aplicabilității Legii nr.10/2001 la situația imobilului disputat, cum cer reclamanții, la aceasta opunându-se art.1200 al.1 pct.4 C. civ., ce consacră puterea unui lucru judecat.
În baza art.274 Cod procedură civilă, prima instanță a luat act că numai partea ce a căzut în pretenții a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, solicitând a se constata nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.123/16.10.2007 eliberat de Biroul Notarului Public D. Pugner pe seama pârâților G. E., născută Kinzler, H. B., născuta E., și E. R., emis după defunctul E. Wendelin, decedat la 29.08.2006; să se dispună . încheie cu apelanții un contract de vânzare cumpărare vizând imobilul din Satu M., ., având în vedere dispozițiile Legii nr.112/1995 și a faptului că a achitat prețul, în caz contrar hotărârea ce va fi pronunțată să țină loc de act autentic; să se constate nulitatea sentinței civile nr.72D/28 02.2005 pronunțată în dosarul nr.3062/2005 de Tribunalul Satu M., având în vedere faptul că imobilul situat în Satu M., . a făcut obiectul Legii nr.112/1995 și nu a Legii nr.10/2001; să se dispună radierea dreptului de proprietate din CF nr.9963 Satu M. înscris pe seama pârâților în baza Certificatului de Moștenitor atacat și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului sus menționat al apelanților, cu cheltuieli de judecată în fond și în apel.
În motivarea cererii de apel au arătat că nu s-a avat în vedere la pronunțarea sentinței civile nr.5638/12.06.2012 nici una din probele administrate de aceștia, deși există probe indubitabile în sensul celor solicitate, însă a avut în vedere înscrisuri depuse de către reprezentantul intimaților după dezbateri.
E. Wendelin a decedat la data de 29.08.2006 în Germania, în Stuttgart, emițându-se certificatul de deces nr.1932/2006, eliberat de autoritățile competente din orașul Heildelberg. Potrivit art.651 cod civil succesiunea se deschide prin moarte și în termen de 6 luni de la data decesului, însă intimații prin mandatar au avut interes în a ascunde decesul defunctului, întrucât pe rolul diverselor instanțe din Satu M. și Oradea existau mai multe litigii între defunct și apelanți vizând imobilul situat în Satu M., .. Astfel au aflat de deces doar la data de 21.02.2007.
De asemenea, au susținut că certificatul de moștenitor emis în România este întocmit cu încălcarea dispozițiilor art.700 Cod Civil, respectiv după 6 luni de la deschiderea succesiunii, întrucât chiar dacă succesiunea a fost deschisă la o instituție necompetentă din Germania, deschiderea succesiunii s-a făcut în 27.11.2006 în Stuttgart, decesul lui E. Wendelin fiind înregistrat în certificatul de deces nr.1932 la 29.08.2006 în Stuttgart, astfel că de la data deschiderii succesiunii și până la încheierea certificatului de moștenitor din 16.10.2007 au trecut mai mult de 6 luni de zile. Astfel, au arătat că certificatul de moștenitor nr.123/16.10,2007 este lovit de nulitate, întrucât pârâții sunt renunțătorii raportat la dispozițiile art.700 și următoarele Cod Civil și a Legii nr.36/1995 cu modificările ulterioare, în sensul că, moștenitorii care nu se prezintă la instituția la care s-a deschis succesiunea, respectiv la notar, în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii sunt renunțători". Există și alte motive de nulitate a certificatului de moștenitor atacat, întrucât potrivit Legii nr.36/1995, succesorii defunctului după care se deschide succesiunea trebuie să se prezinte personal în fața notarului public, să precizeze care sunt bunurile care cuprind masa succesorală și dacă acceptă sau nu moștenirea. Or, în speța, la data de 16.10.2007 intimații nu au fost în România și nu au semnat personal cererea de deschidere a moștenirii și nu au dat o declarație (olografa) în fața notarului din care să rezulte că acceptă sau renunță la succesiune în fața notarului public la data de 16.10.2007 se prezintă Chiliei I. cu un mandat general, solicitând deschiderea succesiunii.
Declarațiile soției supraviețuitoare E. G. că acceptă moștenirea este semnată de numitul Chiliei I., deși anterior E. Cizela într-o declarație olografă, respectiv la 05.05.1986 a declarat pe proprie răspundere că bunul situat în Satu M., . este bunul propriu al soțului ei, dobândit anterior căsătoriei și în atare condiții ea renunță la moștenire, cunoscând faptul că nu are vocație succesorală după soț, întrucât renunțase anterior. De asemenea, declarațiile fiilor E. R. si H. B., născuta E., în sensul că acceptă moștenirea au fost semnate de către Chilici I., arătând că, potrivit legislației române declarația de acceptare a succesiunii trebuie semnată în mod expres de către cel care acceptă moștenirea, iar potrivit procedurii prevăzute de Legea nr.36/1995, în vederea deschiderii moștenirii sunt necesare declarațiile a doi martori, iar în speță doamna notar a luat declarații de la numita Chilici Anet M., care precizează că l-a cunoscut pe defunctul E. Wendelin anterior plecării acestuia în Germania, respectiv data plecării fiind de 30.11.1985, iar numita Chilici Anet M. s-a născut în anul 1980. Astfel că la data plecării defunctului E. Wendelin în Germania aceasta avea 5 ani, fiind imposibil de a-l cunoaște pe acesta. Totodată, a declarat că E. Wendelin a decedat în data de 29.08.2006 în Germania, fiind prietenă de familie cu acesta, susținere pe care apelanții o consideră total nefondată, întrucât numita Chiliei Anet M. nu a fost în Germania în perioada în care se susține că ar cunoaște data decesului numitului E. Wendelin. Martorul Fanta C. I. a declarat că îl cunoaște pe E. Wendelin, având cunoștință de faptul că acesta a decedat la 29.08.2006, deși este imposibil să cunoască acest aspect, întrucât nu există dovada faptului că între martorul Fanta C. I. și defunct ar fi existat relații de prietenie și ar fi corespondat cu acesta sau familia acestuia.
Au susținut că un alt motiv de nulitate este introducerea în masa succesorală a singurului bun imobil, respectiv casă și teren în suprafață de 489 mp situat în Satu M., ., identificat în CF nr.9963 Satu M., imobile care la data la care s-a întocmit certificatul de moștenitor nu erau în proprietatea defunctului, iar o sentință definitivă în ceea ce privește proprietatea imobilului s-a pronunțat la data de 25.01.2008.
Menționează că un ultim motiv de nulitate absolută a certificatului de moștenitor o vizează pe intimata E. G., născută Kinzler, întrucât în certificatul de moștenitor atacat aceasta figurează ca și moștenitoare a defunctului E. Wendelin cu cota de 2/8 parte din imobilele sus menționate, deși acest imobil a fost proprietatea exclusivă a defunctului, dobândită anterior căsătoriei cu această intimată, iar la data de 05.05.1986 aceasta a declarat în Germania (localitatea Ulm) pe proprie răspundere, printr-o declarație dată de bunăvoie și pentru a-i servi defunctului soț la tribunalele din România, că nu are nici o pretenție în ceea ce vizează bunul, respectiv imobilul din Satu M. . și că ulterior nu va avea nici o pretenție raportat la acest imobil. Practic, consideră că acesta este o renunțare la o eventuala succesiune.
Pentru toate aceste considerente au solicitat admiterea capătului de cerere privind constatarea nulității absoluta a certificatului de moștenitor. Anterior anului 1985 au deținut o locuința în proprietate personală, care a fost demolată, neprimind despăgubiri, însă le-a fost repartizat în chiri imobilul în litigiu, ca urmare a plecării legale în Germania a numitului E. Wendelin, ocazie cu care casa situată în . alt imobil situat în Satu M. au trecut în proprietatea Statului Român, potrivit Decretului nr.223/1974 și a deciziei nr.409/1985, succesorii numitului E. Wendelin primind despăgubiri, achitate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu M. în cuantum de 62.656 lei, emițându-se chitanța nr.2452/30.11.1985. Astfel apelanții au fost cei care au folosit imobilul în calitate de chiriași până la apariția Legii nr.112/1995, sens în care la apariția acestei legi au formulat cerere de cumpărare a imobilului, înregistrând-o la . nr.320/17.12.1997, iar . deținea imobilul la acea dată, verificând lista caselor naționalizate și revendicate în baza Legii nr.112/1995, au constatat că imobilul situat în . nu face obiectul revendicării și în atare condiții a încheiat cu apelanții contractul de vânzare comparare nr.6/08.01.1998, prin care aceasta le vinde imobilul situat în Satu M., . cu prețul de 60.393.364 lei, preț ce a fost achitat. Ulterior acestei date, Chilici I., promovează mai multe acțiuni și solicită restituirea în natură a imobilului, deși primise despăgubiri, acesta susținând că nu au primit despăgubiri. E. Wendelin anterior a solicitat restituirea în natură, însă instanța de judecată a respins cererea formulată în baza Legii nr.112/1995, iar prin decizia civilă nr.1052/. dată de Tribunalul Satu M. în dosarul nr.2308/1999 a fost admis apelul declarat de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995, sentința rămânând definitivă prin decizia nr.88/R/2000 a Curții de Apel Oradea, dată în dosarul nr. 3461/1999.
Astfel, văzând că nu există o altă modalitate de a intra în proprietatea imobilului, în anul 2004 s-a adresat Primăriei Municipiului Satu M., solicitând restituirea în natură a cotei de 1/2 din imobilul situat în Satu M. . și din ..67, sens în care s-a emis dispoziția nr.2766/21.10.2004, nepunând în executare această dispoziție și adresându-se din nou instanței de judecată solicitând anularea dispoziției nr.2766 ca fiind nelegală, solicitând instanței restituirea ambelor imobile.
P. decizia civilă nr.72/D/28.02.2005 dată de Tribunalul Satu M. în dosarul nr.3062/2004, instanța a admis plângerea formulată de E. Wendelin prin mandatar Chiliei I., care a declarat în fata instanței că E. Wendelin nu a primit despăgubiri și a obținut ½ din imobilul situat în Satu M., . și a dispus Primăriei Satu M. să emită dispoziție de restituire, iar prin Decizia Civilă nr.6/18.01.2006, dată în dosarul 3266/2005 a Curții de Apel Oradea, s-a dispus restituirea și a celeilalte cote de ½ în baza Legii nr.10/2001.
În baza acestor hotărâri judecătorești, Primăria Municipiului Satu M. a emis Dispoziția nr.663/20.04.2006 prin care i s-a restituit în natură imobilul situat în Satu M., . și cu această dispoziție, la data de 10.07.2006 mandatarul Chiliei I. s-a prezentat la OCPI și a încercat să înscrie dreptul de proprietate în CF nr.9963 Satu M., însă judecătorul de carte funciară a respins cererea.
Ulterior, la 15.09.2006, în baza unei noi dispoziții cu același număr, dată în dosarul nr._, a solicitat din nou restituirea în natură și înscrierea în cartea funciară, judecătorul de carte funciară respingând din nou cererea.
La data de 29.08.2006 E. Wendelin a decedat și astfel a încetat mandatul dat numitului Chiliei I., însă chiar și fără mandat, văzând că nu există o altă modalitate de înscriere a dreptului de proprietate numitul Chilici I. s-a prezentat la Primăria Satu M. și a solicitat o adeverință în numele defunctului E. Wendelin și astfel s-a eliberat Adeverința nr._/14.09.2006, în care s-a precizat că a fost eliberată la cererea proprietarului decedat la 29.08.2006. Cu aceasta adeverința, tot fără mandat Chilici I. s-a prezentat la OCPI și a solicitat tot în numele defunctului E. Wendelin înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra casei, însă fără a verifica legalitatea actelor se emite încheierea nr._/l5.09.2006 prin care s-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului pe seama defunctului, astfel că, prin mijloace nelegale mandatarul Chilici I. a intrat în proprietatea imobilului din . și în urma căruia au fost evacuați din acest imobil.
În final, au solicitat a se constata nulitatea sentinței civile nr.72D/28.02.2005 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosarul nr.3062/2004, întrucât imobilul situat în Satu M., . a făcut obiectul Legii nr.112/1995 și nu a Legii nr.10/2001, sens în care în baza dispozițiilor Legii nr.112/1995, în situația în care imobilul ce se solicită a fi restituit fostul proprietar a fost despăgubit, restituirea se respinge, considerând că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001, întrucât aceasta face referire la imobilele naționalizate din 1948 până în 1989 luate abuziv, or, în speță imobilul situat în Satu M., . a fost trecut în proprietatea Statului în mod legal, întrucât proprietarul acestuia a plecat legal în Germania și ca atare, potrivit legislației în vigoare la acea dată, respectiv în 1985, imobilele treceau în proprietatea Statului cu plata de despăgubiri către fostul proprietar și ca atare singura lege aplicabilă în cauză era Legea nr.112/1995 și nu Legea nr.10/2001.
Pentru aceste considerente au solicitat admiterea acestui capăt de cerere astfel cum a fost formulat, de asemenea, au solicitat să se dispună radierea dreptului de proprietate înscris în CF nr.9963 Satu M., înscris pe seama intimaților în baza certificatului de moștenitor atacat, aceasta ca o consecință a constatării nulității absolute a acestui certificat de moștenitor, solicitând totodată înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului casă de locuit și teren situate în Satu M., . pe seama apelanților, având în vedere contractul de vânzare cumpărare ce urmează a fi încheiat între aceștia și . baza Legii nr.112/1995. au solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond și apel.
Pârâții E. G., Bereckner H. și E. R., prin mandatar Chilici I., au depus întâmpinare, prin care au solicitat a se constata că hotărârea pronunțată de Judecătoria A. este temeinică și legală, toate solicitările apelanților-reclamanți fiind neîntemeiate, iar în ceea ce privește solicitarea de a se constata nulitatea certificatului de moștenitor nr.123/2007 eliberat de BNP D. Pugner și cererea de rectificare carte funciară, asupra acestora s-a pronunțat anterior Judecătoria Satu M. în cauza dosar nr._ în sensul respingerii solicitărilor.
Au arătat că Sentința civilă nr.359/2010 a Judecătoriei Satu M. a fost atacată cu apel de către actualii apelanți-reclamanți, acesta s-a respins prin Decizia Civilă nr.98/2010, decizia fiind atacată cu recurs, acesta fiind respins de către Curtea de Apel Oradea la data de 27.09.2011. Solicitarea de constatare a nulității certificatului de moștenitor au susținut că este neîntemeiată, iar susținerile apelanților privitoare la faptul că succesiunea nu a fost acceptată în termenul de șase luni de la deschiderea ei este lipsită de orice suport probator, făcându-se vorbire în acțiunea introductivă chiar despre o renunțare la succesiune făcută de către E. G., ceea ce ar contraveni cu dispozițiile art.965 al.2 din vechiul Cod Civil, care arată că nu se poate face o renunțare valabilă la o succesiune încă nedeschisă. Cu privire la ultima solicitare a apelanților-reclamanți, cea de constatare a nulității sentinței civile nr.72/D/2005, au considerat că aceasta este de asemenea inadmisibilă, Codul de procedură civilă indicând în mod expres modalitățile de desființare, modificare și casare a hotărârilor judecătorești, acestea realizându-se prin căile de atac prevăzute în mod expres în Codul de procedură civilă și nicidecum prin intermediul unei alte acțiuni.
Tribunalul, în urma examinării apelului prin prisma motivelor invocate, a constatat că nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Pe notele de ședință depuse la dosar la ultimul termen de către pârâți s-a menționat de către instanță că au fost depuse după luarea cauzei, dar în prezența părții adverse, în practicaua sentinței civile menționându-se faptul că au fost prezenți reclamanții asistați de avocat M. R.. Acestor note de ședință nu li s-au atașat înscrisuri noi, ci doar copia deciziei civile nr.98/. a Tribunalului Satu M. (dosar nr._ ), ce a fost depusă de mai multe ori la dosarul primei instanței pe parcursul procesului, precum și un extras de pe portalul instanțelor de judecată privitor la soluția pronunțată în recurs în dosarul nr._ . Or, aceste înscrisuri nu sunt acte noi, necunoscute de partea adversă, reclamanții fiind parte în dosarul respectiv în calitate de reclamanți, apelanți și, în ultima fază, recurenți. De altfel, soluția privitor la recurs putea fi obținută și de prima instanță prin accesarea portalului instanțelor de judecată pe www.just.ro.
În plus, Judecătoria A. a arătat în hotărârea sa că nu a reținut spre analizare excepțiile invocate de pârâți prin acele note de ședință.
Contrar susținerilor lor, reclamanții–apelanți nu sunt proprietarii apartamentului. Contractul de vânzare–cumpărare nr.6/08.01.1998 încheiat de apelanți cu . M., având ca obiect imobilul în litigiu, a fost desființat prin sentința civilă nr.239/23.01.2003 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.879/2003 a Curții de Apel Oradea, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare–cumpărare având ca obiect locuința din Satu M., ., înscris în CF nr.9963 Satu M. nr.top. 4835/23.
În dosarul nr._ (menționat în înscrisul de la fila 66) s-a pronunțat decizia civilă nr.248/12.02.2009 a Curții de Apel Oradea prin care a fost respinsă, irevocabil, acțiunea reclamanților de anulare a certificatului de moștenitor emis după defunctul E. Wendelin de autoritățile germane.
Și în dosarul nr._ reclamanții au cerut radierea din cartea funciară, în principal, și constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.123/2007 (filele 138–142 dosarului Judecătoriei Satu M.). Or, prin sentința civilă nr.359/ 19.01.2010 a Judecătoriei Satu M. a fost respinsă acțiunea reclamanților, iar prin decizia civilă nr.98/. a Tribunalului Satu M. (dosarul nr._ ) a fost respins apelul reclamanților împotriva sentinței civile de mai sus, soluție menținută de Curtea de Apel prin respingerea recursului.
În considerentele sentinței civile nr.359/19.01.2010 a Judecătoriei Satu M. (dosar nr._ redate în cuprinsul deciziei civile nr.98/. a Tribunalului Satu M.), iar apoi în considerentele completului de apel se analizează amplu critica privitoare la acceptarea moștenirii după E. Wedelin de către pârâți și înscrierea lor în CF nr.9963 Satu M., în baza certificatului de moștenitor nr.123/207, menținându-se soluția primei instanțe de respingere a cererii reclamanților de anulare a certificatului de moștenitor nr.123/2007.
În aceste condiții, există autoritate de lucru judecat față de hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr._ sub aspectul triplei identități de părți, obiect și cauză (art.1201 din Codul civil de la 1864) referitor la cererea de constatare a nulității certificatului de moștenitor nr.123/2007 sub aspectul primei critici a reclamanților referitoare la termenul de acceptare a moștenirii, la procedura prevăzută de art.68 al.2 din Legea nr.36/1995.
În plus, s-a reținut că cererea de constatare a nulității certificatului de moștenitor pentru motivele de mai sus este neîntemeiată și în fondul său, astfel cum corect a reținut prima instanță. Apelanții au adăugat la lege susținând că „Potrivit dispozițiilor art.651 Cod Civil succesiunea se deschide prin moarte și în termen de 6 luni de la data decesului”, având în vedere că textul art.651 din Codul civil este limitat la dispoziția „Succesiunile se deschid prin moarte”.
În ceea ce privește termenul de 6 luni prevăzut de art.700 al.1 din Codul civil de la 1864, acesta privește doar acceptarea moștenirii, iar nu și dezbaterea acesteia. De asemenea, acceptarea moștenirii se poate face expres prin declarație la notar sau tacit, de exemplu, prin preluarea de bunuri din succesiune. Or, E. Wedelin a decedat la 29.08.2006, iar pârâți au acceptat moștenirea în Germania în termenul de 6 luni astfel cum rezultă din certificatul colectiv de moștenitor emis de autoritățile germane la 27.11.2006, deci în termenul de 6 luni de la decesul defunctului.
Legea nr.36/1995 republicată Legea notarilor publici și a activității notariale, ce reglementează procedura succesorală notarială, nu supune niciunui termen desfășurarea acestei proceduri, ce are ca scop obținerea certificatului de moștenitor, în baza căruia este posibilă înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit cu titlu de moștenire, având în vedere că potrivit art.26 al.1 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996 republicată (în forma în vigoare la momentul dezbaterii succesiunii) drepturile reale (cum este și cel de proprietate) se transmit fără înscrierea în cartea funciară, pentru cauză de moarte, fiind opozabile tuturor, însă, intabularea dreptului este necesară pentru a putea dispune de acest drept.
Dezbaterea în rest a succesiunii a avut loc în România, conform art.66 lit.b din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, ce stabilește că moștenirea este supusă, în ceea ce privește imobilele, legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat. Or, în cazul de față, bunul imobil în litigiu, ce a făcut obiectul dezbaterii succesorale, se afla în România, municipiul Satu M.. Art.67 din aceeași lege prevede, în continuare, că legea aplicabilă moștenirii stabilește momentul deschiderii succesiunii, persoanele cu vocație de a moșteni, calitățile cerute pentru a moșteni, exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct, condițiile și efectele opțiunii succesorale, întinderea obligației moștenitorilor de a suporta pasivul.
Reclamanții au invocat și alte critici, ce nu au făcut obiectul unei alte judecăți, și care au fost analizate de prima instanță în fondul lor.
Conform art.93 al.1 din Legea nr.105/1992 „În raporturile dintre reprezentant și mandatar sau comisionar se aplică, dacă nu s-a convenit altfel, legea statului în care intermediarul exercită împuternicirea”, aceasta fiind legea română, în cazul de față.
Or, Codul civil de la 1864, ce reglementează regulile contractului de mandat nu instituie nici o îngrădire privitor la obiectul mandatului, a împuternicirii acordate de mandant în afara obligației de respectare a legii. Nici Codul civil și nici alt act normativ nu interzice unor persoane să împuternicească pe o alta să le reprezinte interesele în fața autorităților și tuturor persoanelor, să efectueze demersurile necesare în vederea dobândirii moștenirii de către mandanții – pârâți, astfel cum sunt procurile din 2007 acordate de pârâți mandatarului Chilici I.. De altfel, nici apelanții nu au fost în măsură să indice vreun text legal în susținerea criticii lor.
Așa cum s-a arătat, dovada acceptării moștenirii lui E. Wedelin o reprezintă certificatul colectiv de moștenitor emis de autoritățile germane în anul 2006, or acceptarea moștenirii este un act cu caracter general, în sensul că acceptarea succesiunii conduce la preluarea întregului activ și pasiv succesoral, succesibilii neavând dreptul să facă o acceptare parțială a bunurilor succesorale. Așadar, acceptarea moștenirii în Germania privește toate bunurile succesorale, inclusiv cele din România, astfel că declarațiile de acceptare a moștenirii date la 16.10.2007, prin intermediul mandatarului Chilici I. nu reprezintă decât o reconfirmare a voinței lor de a prelua moștenirea defunctului E. Wedelin. De altfel în aceste declarații se menționează și faptul că dezbaterea succesiunii avusese deja loc în Germania, conform certificatului colectiv de moștenitor din 27.11.2006, rămânând doar de preluat bunul succesoral din România.
Art.70 al.1 din Legea nr.36/1995 prevede că „În cererea de deschidere a procedurii succesorale vor fi menționate datele de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele și domiciliul moștenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu menționarea valorii acestora, precum și a pasivului succesoral”, dar nu și obligația moștenitorilor de a se prezenta personal la dezbaterii succesiunii notariale, aceștia putând fi reprezentați de un mandatar.
Art.1 din Legea nr.319/1944 (în vigoare la momentul emiterii certificatului de moștenitor nr.123/1007) recunoaște dreptul soțului supraviețuitor de moștenire alături de copii: „Soțul supraviețuitor moștenește din averea celuilalt soț după cum urmează: a) când vine la succesiune cu copiii legitimi și recunoscuți sau numai cu unii din ei, ori cu descendenții lor, moștenește o pătrime”.
În mod corect a reținut prima instanță lipsa de eficacitate a pactului asupra moșteniri viitoare, referitor la așa-zisa renunțare a pârâtei E. G. la moștenirea soțului său în anul 1986, deci anterior decesului acestuia, sens în care sunt aplicabile prevederile art.956 al.2 din Codul civil de la 1864.
În plus, declarația din 05.05.1986 a pârâtei E. G. reprezintă mai puțin un act de renunțare la un drept viitor asupra acestui imobil din Satu M., ., jud.Satu M., cât un act de recunoaștere a dobândirii dreptului de proprietate imobiliar doar de către soțul său E. Wedelin, anterior căsătoriei, deci în condițiile art.31 lit.a din Legea nr.4/1953 Codul familiei, iar nu ale comunității de bunuri reglementate de art.30 al.1 din același cod.
S-a constatat a nu fi întemeiate nici criticile referitoare la declarațiile martorilor din cadrul procedurii succesorale, având în vedere, pe lângă argumentele primei instanței și faptul că aceste depoziții se iau pentru a se stabili numărul moștenitorilor și acceptarea de către aceștia a succesiunii. Însă, declarațiile respective nu sunt unicele probe în acest sens, ele coroborându-se cu actele de stare civilă, ce confirmă calitatea de soție supraviețuitoare, respectiv de copii ai defunctului în ceea ce îi privește pe pârâți și cu certificatul colectiv de moștenitor emis de autoritățile germane în 2006, ce atestă calitatea lor de moștenitori.
Argumentele reclamanților–apelanți referitoare la pierderea locuinței proprietatea lor personală anterior anul 1989, fiindu-le demolată de Statul român, context în care li s-a închiriat imobilul în litigiu, nu au legătură cu prezenta pricină, nu susțin obiectul acțiunii. Aceste considerente ar fi putut fi invocate, eventual, în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru obținerea de despăgubiri pentru imobilul demolat, în ipoteza în care nu ar fi primit despăgubiri la momentul demolării sau dacă acestea nu ar fi fost corespunzătoare valorii imobilului (cu condiția ca acesta să fi fost proprietate lor personală) și ar fi demarat această procedură. De altfel, în rezoluția din 10.09.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a reținut faptul că reclamanții au solicitat restituirea imobilului din Satu M., ..5, dar Primăria Satu M. le-a respins cererea pentru că nu au formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, conform adresei nr._/ 26.10.2006 comunicată reclamantului.
Legea nr.10/2001 permite persoanelor îndreptățite, adică celor cărora li s-au preluat dreptul de proprietate imobiliar în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în mod abuziv de către Statul român, chiar și în ipoteza în care au urmat procedura prevăzută de Legea nr.112/1995 și indiferent de soluția primită în cadrul acelei proceduri (inclusiv a celei de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului și acordarea de despăgubiri, cum a fost cazul lui E. Wedelin). Astfel, Legea nr.10/2001, art.20 al.1 reglementează posibilitatea restituirii în natură a imobilului condiționat de restituirea despăgubirii primite. Aspectul acordării de despăgubiri și cel al primirii efective a despăgubirii sunt chestiuni diferite, iar împrejurarea dacă s-au acordat în concret despăgubiri defunctului E. Wedelin și nu le-a restituit după finalizarea procedurii prevăzute de Legea nr.10/2001 poate fi invocată doar de Statul român, iar nu și de reclamanți, căci statul este cel căruia i-a revenit obligația de plată a despăgubirilor.
Procedura reglementată de Legea nr.10/2001 prevede obligația persoanei îndreptățite (conform art.3) de a formula cererea de restituire a imobilului, printr-o notificare trimisă prin intermediul executorului judecătoresc persoanei deținătoare a bunului în termenul prevăzut de art.22 al.1 din lege, prelungit prin OUG nr.109/2001 și OUG nr.145/2001, acesta ajungând la 12 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001.
Or, din dispoziția nr.2766/21.10.2004 a Primăriei Municipiului Satu M. rezultă că notificarea lui E. Wedelin a fost înregistrată la unitatea deținătoare a imobilului – primăria de mai sus, sub nr._/18.07.2001, deci în termenul legal de formulare a cererii de restituire.
Conform art.25 al.1 din același act normativ, unitatea deținătoare era obligată să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.23, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată. Decizia/dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură (art.26 al.3) poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, în termen de 30 de zile de la comunicare.
P. dispoziția nr.2766/21.10.2004 a Primăriei Mun. Satu M. (fila 91, vol.I a dosarului Judecătoriei Satu M.) s-a dispus restituirea în natură, în baza Legii nr.10/2001, a cotei de ½ parte din imobilul din Satu M., ., înscris în CF nr.9963 Satu M. nr. top. 4835/23 în favoarea petenților E. Vedelin și E. G., E. R. și Brekner H., ns. E. (imobilul fusese preluat de stat în baza Decretului nr.223/1974, prin decizia nr.409/1985
Defunctul E. Wedelin a obținut restituirea în natură a întregului imobil prin sentința civilă nr.72/D/28.02.2005 a Tribunalului Satu M. rămasă irevocabilă (filele 92, 93 ale vol.I din dosarul Judecătoriei Satu M.) prin respingerea apelului prin decizia civilă nr.6/18.01.2006 a Curtea de Apel Oradea (depusă parțial la filele 86–88 vol.I al dosarului Judecătoriei Satu M.) și respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție – decizia civilă nr.7027/14.09.2006 (fila 84 vol.I al dosarului Judecătoriei Satu M.). În baza acestor hotărâri judecătorești prin care a fost anulată dispoziția nr.2766/2004 a Primarului Municipiului Satu M., ce hotărâse restituirea doar a cotei de ½ parte din imobilul în litigiu, a fost emisă noua dispoziție a Primarului Mun. Satu M., cea cu nr.633/2006, iar astfel defunctul a redobândit proprietatea asupra întregului imobil, privitor la care statul român nu își înscrisese dreptul de proprietate, așa încât nu a fost necesară înscrierea în cartea funciară a dispoziției nr.633/2006, conform art.25 al.4 din Legea nr.10/2001 republicată. În consecință, dreptul de proprietate al defunctului de sub B 8 a fost reactivat, iar cum anterior preluării dreptului de proprietate de către Statul român se omisese notarea casei aceasta a fost realizată de mandatarul pârâților în baza adeverinței Primăriei Municipiului Satu M.. Or, existența casei și preluarea ei de către Statul român de la defunctul E. Wedelin nu este contestată nici de către reclamanți.
În aceste condiții, cererea de constatare a nulității certificatului de moștenitor nr.123/2007 nu este întemeiată, la fel fiind și cea de constatare a nulității sentinței civile nr.72D/82.02.2005 a Tribunalul Satu M. (dosar nr.3062/2005). În mod corect a reținut prima instanță că o hotărâre judecătorească poate fi anulată doar în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă, și anume căile de atac ordinare și extraordinare reglementate de acesta. Pe de altă parte, reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art.3 din Legea nr.10/2001 pentru a putea contesta dispoziția emisă de Primarul Municipiului Satu M. în baza Legii nr.10/201 și nici a hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul procedurii de contestare a acesteia.
Hotărârea judecătorească prin care a fost anulat contractul de vânzare–cumpărare încheiat de reclamanți cu . intrat în puterea lucrului judecat nemaiputând fi pusă în discuție. Anularea acestui contract a avut loc prin sentința civilă nr.239/23.01.2003 a Judecătoriei Satu M. definitivă și irevocabilă prin deciziile civile nr.305/21.05.2003 a Tribunalului Satu M. și nr.879/29.09.2003 a Curții de Apel Oradea. Deci la momentul judecării plângerii petentului E. Wedelin împotriva dispoziției nr.2766/21.10.2004 a Primarului Mun. Satu M., reclamanții nu mai erau proprietarii imobilului, astfel că nu se impunea citarea lor în procesul respectiv. Legea nr.10/2001 nu le recunoaște chiriașilor dreptul de persoană îndreptățită la a participa la procedura de reparare a prejudiciilor reglementată de această lege.
În consecință și cererile accesorii de obligare a pârâtei . a încheia cu reclamanții contract de vânzare–cumpărare pentru imobilul în litigiu, iar în caz contrar, hotărârea să țină loc de contract, precum și cererea de radierea din CF nr.9963 Satu M. a dreptului de proprietate al pârâților persoane fizice înscris în baza certificatului de moștenitor și înscrierea dreptului lor de proprietate sunt corect respinse, conform principiului accesorium sequitur principale (cererea accesorie urmează soarta celei principale.)
În cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.34 din Legea nr.7/1996 republicată (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii) pentru rectificarea cărții funciare, neexistând o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se constate că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
Pentru aceste considerente, în baza art.296 din Codul de procedură civilă, tribunalul a respins apelul exercitat împotriva sentinței civile nr.5638/12.06.2012 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ .
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții D. V. și D. M., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei și admiterea acțiunii, sens în care: să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.123/16.10.2007 eliberat pe seama pârâților; să se dispună obligarea pârâtei . încheie cu ei un contract de vânzare-cumpărare vizând imobilul din Satu-M., ., având în vedere dispozițiile Legii nr.112/1995 și faptul că au achitat prețul, în caz contrar hotărârea să țină loc de contract autentic; să se constate nulitatea Sentinței civile nr.72D/28.02.2005, pronunțată de Tribunalul Satu-M. în dosarul nr.3062/2005, având în vedere că imobilul în litigiu a făcut obiectul Legii nr.112/1995 și nu al Legii nr.10/2001; să se dispună radierea dreptului de proprietate din CF nr.9963 Satu M. înscris pe seama pârâților, în baza certificatului de moștenitor atacat, și înscrierea dreptului lor de proprietate asupra acestui imobil; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții recurenți au arătat că în mod greșit tribunalul a reținut că intimații au făcut dovada acceptării succesiunii prin probe testimoniale, în condițiile în care în prezenta cauză nu a fost audiat nici un martor în fond și în apel.
Au mai arătat că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art.700 din vechiul Cod civil, întrucât decesul lui E. Wendelin a fost înregistrat în Certificatul de deces nr.1932 din 29.08.2006, astfel că de la data deschiderii succesiunii și până la încheierea Certificatului de moștenitor nr.123/16.10.2007 au trecut mai mult de 6 luni, iar certificatul colectiv de moștenitor încheiat în Germania la 27.11.2006 în mod cert nu există sau nu a fost încheiat la acea dată, având în vedere că între părți au existat mai multe litigii, ei aflând de decesul autorului intimaților abia la data de 21.03.2007, în dosarul nr._ .
Recurenții au susținut și că în mod greșit instanțele au reținut că numitul Chilici I. ar fi deținut un mandat special din partea intimaților în vederea acceptării sau nu a succesiunii și că un alt motiv de nulitate a certificatului de moștenitor atacat îl constituie faptul că intimații nu s-au prezentat personal în fața notarului public, potrivit Legii nr.36/1995, în vederea precizării bunurilor din masa succesorală și dacă acceptă sau nu moștenirea, prezentându-se doar numitul Chilici I. cu un mandat general.
Un alt motiv de nulitate invocat a fost acela că a fost introdus în masa succesorală imobilul în litigiu, care, la data întocmirii certificatului de moștenitor, nu se afla în proprietatea defunctului.
Ultimul motiv de nulitate a certificatului de moștenitor menționat prin cererea de recurs constă în aceea că, deși imobilul în litigiu a fost proprietatea exclusivă a defunctului său soț E. Wendelin, iar aceasta a declarat la data de 05.05.1986 că nu are nicio pretenție la acest bun, ea figurează ca moștenitoare cu o cotă de 3/8 în certificatul de moștenitor.
Recurenții au mai arătat că ei au avut în proprietate, în Satu-M., o locuință care a fost demolată și au primit în compensație imobilul în litigiu, ca urmare a plecării autorului pârâților, E. Wendelin, în Germania, care a fost despăgubit, iar ei au folosit imobilul până la apariția Legii nr.112/1995, fiindu-le încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.6/08.01.1998.
Că, prin Decizia civilă nr.72/D/28.02.2005 a Tribunalului Satu M. s-a admis plângerea formulată de E. Wendelin împotriva Dispoziției nr.2766/21.10.2004 și acesta a obținut ½ din imobilul în litigiu, cealaltă jumătate din imobil fiind obținută în baza Legii nr.10/2001 prin Decizia civilă nr.6/18.06.2006 a Curții de Apel Oradea, iar în baza acestor hotărâri judecătorești Primăria Municipiului Satu M. a emis Dispoziția nr.663/20.04.2006 prin care a restituit în natură imobilul.
Totodată, au învederat că, anterior, la solicitarea mandatarului Chilici I., instanța de judecată a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr.6/08.01.1998, pe care l-au încheiat cu . că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001, ci ale Legii nr.112/1995, întrucât la data plecării în Germania s-au acordat proprietarului despăgubiri.
Sintetizând cele de mai sus, recurenții au adus deciziei atacate următoarele critici: instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor celor cinci capete de cerere; instanța de fond a primit înscrisuri de la reprezentantul intimaților, după închiderea dezbaterilor, și le-a avut în vedere la pronunțarea sentinței; în mod greșit instanța de apel a reținut că a fost dovedită acceptarea tacită a moștenirii prin martori, în condițiile în care nu au fost audiați martori; de la data deschiderii succesiunii colective în Germania (27.11.2006), până la data deschiderii succesiunii în România (16.10.2007), când s-a eliberat certificatul de moștenitor nr.123/16.10.2007 au trecut mai mult de 6 luni; în mod greșit s-a reținut că la data deschiderii succesiunii proprietar al imobilului era defunctul și că nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic în contradictoriu cu .>
În urma examinării deciziei atacate prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 C.pr.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamanților, pentru argumentele de mai jos.
În virtutea excepției autorității de lucru judecat o acțiune ce a fost soluționată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească nu mai poate face obiectul altei judecăți.
Astfel, în speță, se constată, așa cum corect a reținut și instanța de apel, că există autoritate de lucru judecat cu privire la petitele privind constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.123/16.10.2007, pentru neacceptarea succesiunii în termenul de 6 luni, și pentru radierea din cartea funciară, întrucât aceleași petite au fost respinse irevocabil prin Sentința civilă nr.359/19.01.2010, pronunțată de Judecătoria Satu-M. în dosarul nr._, existând identitate de părți, obiect și cauză între cele două litigii, conform art.1200-1201 din vechiul Cod civil.
De asemenea, așa cum rezultă din Decizia nr.98/. 2010, pronunțată de Tribunalul Satu-M. în dosarul nr._, prin care a fost menținută Sentința civilă nr.359/19.01.2010 a Judecătoriei Satu-M., într-un alt dosar cu nr._, Judecătoria Satu-M., prin Sentința civilă nr.2039/2008 (rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr.248/2009 a Curții de Apel Oradea) a respins acțiunea reclamanților privind constatarea nulității absolute a certificatului colectiv de moștenitor din litigiu.
Așadar, prin Sentința civilă nr.359/2010 și Sentința civilă nr.2038/2008 ale Judecătoriei Satu-M. (irevocabile) au fost tranșate irevocabil problema valabilității certificatului de moștenitor și a acceptării succesiunii în termen, dobândind autoritate de lucru judecat.
În al doilea rând, Curtea are în vedere că petitul privind constatarea nulității Sentinței civile nr.72/D/28.02.2005, pronunțată de Tribunalul Satu-M. în dosarul nr.3062/2005, nu poate fi admis, deoarece o hotărâre judecătorească irevocabilă poate fi desființată doar în cazurile prevăzute de căile extraordinare de atac (revizuire și contestație în anulare).
Dar acțiunea în nulitatea certificatului de moștenitor este neîntemeiată și în fond, întrucât, așa cum au stabilit judicios ambele instanțe, în speță a fost respectat termenul de 6 luni prevăzut de art.700 al.1 din Codul civil, în condițiile în care E. Wendelin a decedat la data de 29.08.2006 iar pârâții au acceptat moștenirea în Germania în termenul de 6 luni, conform certificatului colectiv de moștenitor eliberat de autoritățile germane la data de 27.11.2006, neavând relevanță că dezbaterea succesiunii a fost făcută în România după scurgerea acestui termen.
Totodată, este de observat că instanțele în mod judicios au apreciat că nu se poate dispune obligarea intimatei . încheie cu recurenții un contract de vânzare-cumpărare, câtă vreme imobilul în litigiu nu se află în patrimoniul acesteia, iar intimații persoane fizice au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, prin care s-a stabilit că sunt persoane îndreptățite, în temeiul Legii nr.10/2001, la restituirea bunului.
Pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de recurenți cu . fost anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, anterior promovării de către intimați a acțiunilor pentru restituirea imobilului în baza Legii nr.10/2001.
Nici criticile vizând neprezentarea intimaților, personal, la dezbaterea succesiunii, nu poate fi primită în condițiile în care aceștia au putut fi reprezentați de un mandatar, după cum nu este întemeiată nici critica referitoare la renunțarea pârâtei E. G. la moștenirea soțului său, prin declarația din 05.05.1986, avându-se în vedere dispozițiile art.965 al.2 din vechiul Cod civil, potrivit cărora nu se poate face renunțare la o succesiune viitoare.
Nu poate fi însușită, de asemenea, nici susținerea recurenților privind greșita introducere a imobilului în masa succesorală, având în vedere că prin Dispoziția nr.633/2006, defunctul a redobândit proprietatea întregului imobil.
În sfârșit, trebuie făcută mențiunea că majoritatea criticilor invocate prin cererea de recurs nu se referă la nelegalitatea deciziei atacate și la netemeinicia acesteia, respectiv la aprecierea probelor (înscrisurilor de la dosar), aspecte care, odată cu abrogarea punctelor 10 și 11 ale articolului 304 C.pr.civ., prin OUG nr.138/2000, nu mai pot face obiectul recursului.
În consecință, Curtea apreciază că decizia atacată este legală, nefiind susceptibilă de casare sau modificare pentru niciunul dintre cazurile prevăzute de art.304 C.pr.civ., urmând ca în baza art.312 al.1 C.pr.civ. să respingă ca neîntemeiat recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții D. V. și D. M. împotriva Deciziei civile nr.465 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.GO/22.03.2013
Tehnored.MM/2 ex/02.04.2013
Instanță fond: Judecătoria A. – jud.A. O.
Inst.apel: Tribunalul A. – jud.M. A., T. B.
| ← Evacuare. Decizia nr. 1418/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 88/2013. Curtea de... → |
|---|
