Partaj judiciar. Decizia nr. 836/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 836/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 3373/208/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 836
Ședința publică din 11 iunie 2013
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. A. și C. M. împotriva deciziei civile nr. 11/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații P. F., P. S., G. S., H. A., H. N., H. C. și V. G., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamanții recurenți C. A. și C. M., av. R. V., lipsă intimații P. F., P. S., G. S., H. A., H. N., H. C. și V. G..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței s-a depus la data de 05.06.2013 concluzii scrise de către pârâții intimați P. F. și P. S., prin care au solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, cu obligarea recurenților la cheltuieli de judecată, însoțite de chitanța privind achitarea onorariului avocațial și împuternicire avocațială a av. Ș. P., iar în cursul zilei de 10 iunie 2013, a fost înaintată prin fax cerere de apelare a cauzei la sfârșitul ședinței formulată de av. R. V., apărător ales al reclamanților recurenți, motivată de faptul că are de susținut altă cauză la Tribunalul T., fapt pentru care a fost lăsată cauza la sfârșitul ședinței.
Reprezentanta reclamanților recurenți a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar și împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate, cu consecința respingerii apelului și menținerea încheierii pronunțată de prima instanță, arătând că în mod greșit instanța de apel a admis apelul pârâților, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 11/30.01.2013, Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă a admis apelul declarat de pârâții P. F. și P. S. împotriva Încheierii nr. 3027/3.10.2012 pronunțată de Judecătoria Caransebeș pe care a anulat-o, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanții C. A. și C. M. au solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la imobilele în litigiu.
Pârâții H. N., H. C. și V. G., au fost de acord cu ieșirea din indiviziune propusă de reclamanți și la termenul de judecată din 15.02.2012 au solicitat efectuarea unei expertize tehnice judiciare a cărei c/val dealtfel au și achitat-o. Chiar dacă reclamanții au lipsit de la mai multe termene de judecată, au participat la identificarea imobilelor și efectuarea de măsurători la fața locului de către expertul I. N..
Reclamanții au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză, nefiind de acord cu variantele de partajare propuse.
La termenul următor de judecată reclamanții au declarat că înțeleg să renunțe la judecată.
Pârâții s-au opus la renunțarea reclamanților la judecată, solicitând soluționarea cauzei pe fond.
Potrivit art. 246 al. 4 Cod procedură civilă când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți.
În speță, reclamanții au renunțat la judecată după epuizarea probatoriului încuviințat, înainte de acordarea cuvântului pe fond.
Prin urmare, prima instanță trebuia să ceară și consimțământul pârâților, conform legii.
Or, din încheierea de ședință din 26.09.2012, s-a observat că pârâții nu și-au dat consimțământul la renunțarea la judecată.
În aceste condiții, prima instanță nu trebuia să ia act de renunțarea la judecată, astfel încât tribunalul a apreciat că se impune casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.
Mai mult, prima instanță trebuia să țină cont de dubla calitate pe care fiecare coindivizar o are în procesele de ieșire din indiviziune.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții C. A. și C. M., solicitând desființarea ei și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond.
Deși a fost formulat prin avocat, recursul nu a fost motivat în drept însă din dezvoltarea motivelor sale, Curtea este îndreptățită să constate că recursul lor vizează pretinsa interpretare și aplicare greșită a legii, deci motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.
Din argumentarea în fapt a recursului rezultă că nelegalitatea hotărârii s-ar datora interpretării greșite a noțiunii de „dezbatere a fondului cauzei” (în raport cu care trebuie analizate efectele poziției pârâților față de renunțarea reclamanților la judecarea acțiunii lor), în cauză – în opinia recurenților – neputându-se vorbi de un astfel de moment întrucât atunci când s-a renunțat la judecată dosarul se afla doar în faza administrării probei cu expertiza propusă și achitată doar de pârâți și la care, se afirmă, că reclamanților nu li s-a permis să participe nici prin formularea obiectivelor, nici prin ascultarea opiniei lor la momentul efectuării măsurătorilor în teren.
Procedându-se în acest fel, reclamanților li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, prin expertiză fiind avantajați pârâții în cauză.
În opinia reclamanților, nu se poate vorbi nici de dubla calitate de reclamanți/pârâți recunoscută în favoarea pârâților prin simplul fapt al obiectului acțiunii (ieșire din indiviziune), din moment ce pârâții nu au formulat o cerere reconvențională pentru că, în caz contrar, ar fi încălcat dreptul de dispoziție al reclamanților.
Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimații pârâți au solicitat respingerea recursului reclamanților și obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată pentru aceea că, potrivit art. 246 Cod pr. civ. care a servit ca temei al cererii reclamanților, renunțătorul nu are cale de atac împotriva încheierii de renunțare la judecată, acest lucru fiind recunoscut doar în beneficiul părților lui adverse.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 Cod pr. civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că problema invocată de reclamanți în recursul lor și de pârâți prin întâmpinarea formulată în recurs, vizează un singur aspect, respectiv modul de interpretare a dispozițiilor art. 246 Cod pr. civ.
Din conținutul art. 246 Cod pr. civ. rezultă că legiuitorul distinge trei situații cu consecințe diferite pentru instituția renunțării la judecată.
O primă situație este aceea în care reclamantul renunță la judecarea cererii sale între momentul înregistrării acesteia la instanță și comunicării acesteia către pârât, act de dispoziție care operează fără acordul acestuia din urmă și fără obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
O a doua situație este aceea în care renunțarea intervine după comunicarea către pârât a cererii reclamantului, în care de asemenea, nu este necesar acordul acestuia din urmă însă, la solicitarea sa reclamantul poate fi obligat la cheltuieli de judecată (art. 246 alin. 3 Cod pr. civ.)
În fine, cea de-a treia situație este aceea în care renunțarea la acțiune intervine după ., ipoteză în care recunoașterea efectelor acestui act de dispoziție depinde de acordul pârâtului.
În doctrină și jurisprudență . se apreciază că se întâmplă o dată cu prima zi de înfățișare adică atunci când părțile, legal citate pot să-și formuleze poziția față de acțiune discutând aspectele legate de realitatea și temeinicia pretențiilor (fapt posibil prin administrarea probelor pe care le propun), acest moment neputând fi confundat cu cel al dezbaterilor când părțile formulează concluziile finale asupra fondului cauzei.
În considerarea acestor repere legale, jurisprudențiale și doctrinare, Curtea constată că în cauză renunțarea reclamanților la judecarea acțiunii lor a intervenit mult după prima zi de înfățișare și, de aceea, lipsa acordului pârâților la recunoașterea de către instanță a efectelor acestui act de dispoziție trebuie să conducă, în mod necesar, la continuarea judecății iar nu la încetarea ei, așa cum în mod greșit s-a procedat.
Decizia Tribunalului C.-S. de desființare a Încheierii Judecătoriei Caransebeș (în fața căreia a intervenit renunțarea) și de continuare a judecății nu este, în atare condiții, o încălcare a dreptului de dispoziție al reclamanților ci o aplicare corectă a legii care, în anumite situații (ca și în cauza de față), condiționează efectele renunțării de atitudinea procesuală a părților adverse, (care, în concret, s-a manifestat printr-o opoziție).
În atare situație, este indiferent faptul că pârâții nu au formulat, la rândul lor, pretenții proprii printr-o cerere reconvențională, judecarea acțiunii trebuind să continue și în absența unei asemenea cereri și, aceasta, cu atât mai mult cu cât, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de apel – contrar susținerilor recurenților reclamanți – prin obiectul litigiului care vizează un partaj judiciar, părțile în proces coproprietari ai imobilelor în discuție au calitatea procesuală concomitentă de reclamanți și pârâți.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că decizia civilă nr. 11/30.11.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia de către reclamanții C. A. și C. M..
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod pr. civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimaților pârâți suma de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții C. A. și C. M. împotriva deciziei civile nr. 11/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații P. F., P. S., G. S., H. A., H. N., H. C. și V. G..
Obligă recurenții să plătească intimaților pârâți P. F. și P. S. suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. D.C./11.06.2013
Tehnored. I.P. 2 ex./19.06.2013
Instanța de apel: Tribunalul C.-S., jud. S. B., M. M.
Prima instanță: Judecătoria Caransebeș, jud. Z. T.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 210/2013. Curtea de... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1013/2013. Curtea... → |
|---|
