Daune cominatorii. Decizia nr. 92/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 92/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 21702/325/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 14.12.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 92/R
Ședința publică din 23 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. M. și B. M. D. împotriva deciziei civile nr. 695/A/18.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați P. M. Timișoara, prin Primar, C. L. al M. Timișoara, U. A. Teritorială a M. Timișoara, prin Primar, și P. M. Timișoara, pentru daune cominatorii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, pentru reclamanții recurenți lipsă, domnul avocat Vanica B. și, în reprezentarea pârâților intimați, doamna consilier juridic V. S..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar delegația de substituire, chitanța în valoare de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbre judiciare mobile de 0,15 lei.
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului cu consecința admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7731/21.03.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții B. M. și B. M. D. împotriva pârâților P. Municipiul Timișoara prin Primar, C. L. al Municipiul Timișoara prin Primar, U. A. Teritorială Municipiul Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin cererea înregistrată la 9.09.2011, reclamanții B. M. și B. M. D. au solicitat să se constate reaua credință a pârâților P. Municipiul Timișoara prin Primar, C. L. al Municipiul Timișoara prin Primar, U. A. Teritorială Municipiul Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara care refuză punerea in executare a sentinței civile nr.6645/04.05.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, irevocabilă și executorie, prin care pârâții au fost obligați ca pe cheltuiala lor să dezafecteze, demoleze și să ridice de pe terenul lor înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top._/1/2 în suprafață de 2754 mp; obligarea pârâților la plata sumei de 200 lei/fiecare zi de întârziere punerii în executare sentinței civile nr. 6645/04.05.2009, începând cu data înregistrării cererii și până la executarea efectivă; în cazul în care pârâții nu vor pune în executare hotărârea nici până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța, să fie autorizați, ca pe cheltuiala pârâților, să efectueze operațiunile de dezafectare, demolare și ridicare de pe terenul menționat a oricăror construcții, materiale sau instalații, obiecte, bunuri, mobilier ambiental, pavaje etc.; obligarea pârâților de a plăti integral și efectiv contravaloarea cheltuielilor care vor fi efectuate cu operațiunile de dezafectare a imobilului, în sensul de a li se recunoaște dreptul de a recupera toate cheltuielile făcute, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii tabulari ai imobilului înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top._/1/2 în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 208/12.03.2007 la BNP L. D. din Timișoara.
Reclamanții au menționat că prin decizia Curții de Apel Timișoara nr. 1100/26.04.1999 terenul are regimul juridic de proprietate privată, fiind restituit foștilor proprietari. Anterior dobândirii terenului de către foștii proprietari, terenul a făcut parte din suprafața de_ mp, care până la data pronunțării deciziei nr. 1100/1999 a Curții de Apel Timișoara, a fost trecut în CF nr._ Timișoara, nr. top._/1 și descris ca fiind spații verzi și alei. Ulterior pronunțării deciziei menționate, terenul a fost dezmembrat în nr. top._/1 in suprafață de 9110 mp care a rămas în proprietatea Statului Român având aceeași descriere în cartea funciară, iar nr. top._/1/2 în suprafață de 2754 mp a fost trecut într-o altă carte funciară, respectiv CF nr._ Timișoara în favoarea antecesorilor Perte P. și E..
După cumpărarea terenului prin contract de vânzare cumpărare s-a procedat la intabulare, ocazie cu care imobilul a fost transcris într-o nouă carte funciară, CF nr._ Timișoara.
Totodată reclamanții au precizat că după restituirea terenului și operațiunea de dezmembrare, deși terenul în suprafață de 2754 mp era în proprietatea unor persoane fizice, pârâții au efectuat lucrări de amenajări fără a avea autorizație de construcție. Autorizația de construcție nr. 1068/1999 a fost dată exclusiv pentru suprafața de 9110 mp, situație în care pârâții sunt constructori de rea credință pe terenul aflat in proprietatea lor.
Având în vedere faptul că pârâții, constructori de rea credinț,ă sunt lipsiți de atributele și prerogativele dreptului de proprietate în ceea ce privește posesia și folosința, sunt prejudiciați din cauza pârâților și a lucrărilor efectuate de aceștia întrucât nu pot finaliza lucrările de proiectare și autorizare, în interesul lor, a unor lucrări necesare, sunt în riscul de a fi prejudiciați cu fiecare zi de întârziere prin expirarea unor termene pentru anumite demersuri, avize, etc. pe care le-au efectuat.
S-a solicitat de către reclamanți admiterea acțiunii și motivat de faptul că prin somația trimisă de pârâții aceștia le-au adus la cunoștință faptul că vor fi amendați pentru neîntreținerea lucrărilor (iarbă, colectarea deșeurilor etc.) deși prin aceste lucrări ar fi trebuit dezafectate de pârâți, conform hotărârii rămase irevocabile.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legea nr. 7/1996, art. 480 și urm, art. 969, art. 1294 Cod civil; Constituția României, CEDO, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 304/2004.
Prin notele de ședință depuse pentru termenul din 01.02.2012, reclamanții au arătat că justifică interes în promovarea cererii având în vedere faptul că pârâții refuză punerea în executare a unei hotărâri judecătorești rămasă irevocabilă, că sunt în imposibilitatea de a exercita atributele dreptului de proprietate, inclusiv dispoziția, că au fost nevoiți de a promova prezenta cerere pentru ca pârâții să fie obligați astfel cum au solicitat.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 50/1991, OUG nr. 114/2007.
Analizând probele administrate în cauză instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 6645/04.05.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea reclamanților B. M. și B. M. D., fiind obligați pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și C. L. al mun. Timișoara să dezafecteze, să demoleze și să ridice construcțiile efectuate pe terenul înscris în CF nr._ Timișoara, proprietatea reclamanților. Hotărârea este irevocabilă prin decizia civilă nr. 760/A/12.11.2010 a Tribunalului T. și a fost investită cu formula executorie.
La capătul nr. 1 din cerere reclamanții au solicitat instanței să constate reaua credință a pârâților care refuză să pună în executare sentința civilă nr. 6645/04.05.2009 a Judecătoriei Timișoara, capăt de cerere pe care instanța l-a apreciat ca inadmisibil raportat la prevederile art. 111 C.proc.civ. Din maniera de redactare a acestui petit rezultă că reclamanții solicită a se constata o stare de fapt, or prin promovarea unei acțiuni în constatare se poate constata doar existența unei stări de drept raportat la definiția acestei specii de acțiuni civile: „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept”.
La capătul nr. 2 din cerere reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 200 lei pe zi de întârziere pentru punerea în executare a sentinței civile, de la data formulării prezentei acțiuni și până la executarea efectivă. Reclamanții nu au indicat temeiul juridic al acestui capăt din cerere, or, în această situație instanța, raportat la prevederile art. 129 alin. 6 C.proc.civ. este în imposibilitate de a verifica îndeplinirea cerințelor legale pentru soluționarea acestui capăt din cerere.
Pe de altă parte, dacă se prezumă că ar fi aplicabile prevederile art. 580 ind. 3 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora „dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu”, instanța a apreciat că una din condițiile de admisibilitate ale cererii este dovada refuzului nejustificat al debitorului în a executa obligația. Reclamanții nu au făcut dovada că pârâții refuză să execute obligația stabilită prin hotărâre, iar faptul că reclamanții, beneficiari ai sentinței civile, au stat în pasivitate nesolicitând expres pârâților (care la rândul lor au stat în pasivitate) să procedeze la punerea în executare întocmai a dispozițiilor date prin hotărârea instanței nu face dovada unui refuz nejustificat al debitorului obligației de a face, pentru a deveni incidente prevederile mai sus redate. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanții s-ar fi adresat executorului judecătoresc cu o cerere de executare silită, prin care acesta să fie investit cu executarea sentinței civile în lipsa executării benevole de către debitori.
La capătul 3 din cerere reclamanții au solicitat să fie îndrituiți de instanță să procedeze la efectuarea operațiunilor de dezafectare, demolare și ridicare a bunurilor proprietatea debitorilor, pe cheltuiala și pe seama acestora. Instanța a constatat că prin sentința civilă nr. 6645/04.05.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ pârâții au fost obligați să dezafecteze, să demoleze și să ridice construcțiile efectuate pe terenul înscris în CF nr._ Timișoara, proprietatea reclamanților. În temeiul acestei hotărâri judecătorești, investită cu formula executorie, reclamanții pot să se adreseze unui executor judecătoresc, în situația în care pârâții nu execută benevol obligația stabilită de instanță, în vederea demarării procedurii de executare silită. Astfel cum s-a precizat mai sus, reclamanții nu au făcut dovada că pârâții refuză executarea sentinței civile antemenționate și nici că ar fi solicitat executarea silită a titlului executoriu.
În consecință o astfel de cerere, în lipsa etapelor precizate mai sus, apare ca fiind prematur formulată.
Cum instanța, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 6 C.proc.civ., nu se poate pronunța decât exclusiv asupra a ceea ce s-a cerut, acțiunea reclamanților a fost respinsă, potrivit considerentelor de mai sus.
Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței a fost respins prin decizia civilă nr. 695/A/18.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, pe calea apelului, reclamanții au solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea pricinii spre o nouă judecată, iar în subsidiar, schimbarea ei, cu consecința admiterii demersului judiciar, astfel cum a fost inițiat.
În susținerea căii de atac, după reiterarea situației de fapt, au învederat că primul petit al acțiunii vizează constatarea unor drepturi ale reclamanților și obligații corelative ale pârâților stabilite printr-o hotărâre anterioară, astfel că acesta nu putea fi respins ca inadmisibil. Procedând astfel, judecătoria le-a încălcat dreptul de accesul la justiție și la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO, cum și dreptul de proprietate, protejat de art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenție.
Cu privire la petitul doi din acțiune au reproșat judecătoriei, în esență, că dispunea de suficiente elemente pentru a încadra în drept solicitarea reclamanților, că trebuia să aibă în vedere preeminența dreptului, principiul recunoașterii și realizării dreptului, ce prevalează față de formalismul procedurilor.
Și petitul nr. 3 a fost respins nejustificat, reclamanții-apelanți pretinzând că au făcut dovada demersurilor specifice în atari situații. Au precizat că un asemenea petit au avut și în litigiul anterior, dar că instanța nu s-a pronunțat asupra lui.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, tribunalul a apreciat că apelul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Prin sentința civilă nr. 6645/04.05.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ (rămasă irevocabilă), reclamanții au solicitat și obținut jurisdicțional să se constate calitatea de constructori de rea-credință a pârâților intimați și, ca o consecință, să fie condamnați cei din urmă, ca, pe cheltuiala lor, să dezafecteze, demoleze și să ridice de pe terenul - proprietatea celor dintâi -, înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top._/1/2 in suprafață de 2754 mp., construcțiile efectuate, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză judiciară efectuată de inginer S. I., care face parte integrantă din hotărârea antemenționată.
Astfel, chestiunea relei credinței a pârâților dar și a condamnării lor - la efectuarea lucrărilor de dezafectare, demolare și ridicare a construcțiilor edificate cu rea-credință pe terenul proprietatea reclamanților-apelanți - au fost tranșate jurisdicțional irevocabil în ciclul procesual anterior, așa cum cu îndestulătoare evidenta o confirma hotărârea judecătorească în discuție.
Or, așa stând lucrurile, cum statuările jurisdicționale redate în corpul hotărârii judecătorești supra anunțate se manifestă cu caracter absolut, impunându-se în cauza pendinte ca efect pozitiv al puterii de lucru judecat - cu precădere, în limita chestiunilor incidentale vizând reaua-credință a pârâților-intimați cu consecința obligării lor la a face demersurile necesare eliberării terenului supra identificat de construcțiile existente, care nu îngăduie a fi contrazise -, devine obligatorie și concluzia că numai ignorând exigentele imperativului pct. 4 apartenent art. 1200 în corelație cu acelea alin. 2 apartenent art. 1202 ambele din legea civilă, (chemate să configureze legislativ prezumția de lucru judecat - formă în care se manifestă autoritatea de lucru judecat atunci când nu există identitatea de elemente, cerută de aceeași lege civilă procedurală, ci doar o suprapunere a chestiunii litigioase-), petiționarii-apelanți au reabordat jurisdicțional aceleași chestiuni.
Context în care tribunalul a apreciat că petiționarii-apelanți au a pune în executare silită sentința civilă antemenționată, conform procedurii reglementate legislativ de art. 580 ind. 2 C. proc. civ., în loc de a recurge repetitiv la concursul instanțelor de judecată, pentru a obține titluri executorii similare. Și aceasta pentru că, deși au învederat că ar fi inițiat demersuri în acest sens, nu s-au supus exigențelor de probațiune și nu au făcut dovada că ar fi declanșat executarea silită a pârâților-intimați, în temeiul sentinței civile nr. 6645/04.05.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, conform procedurii reglementată de dispozițiile art. 580 ind. 2 apartenente legii procedurale civile și care spun că „Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.” Concluzia care se impune cu puterea evidenței din interpretarea normei legale antecitate este aceea că demersul judiciar pendinte inițiat este și lipsit de interes. De vreme ce, în cursul executării silite, reclamanții-apelanți pot fi autorizați de instanța de executare a îndeplini ei înșiși ori prin alte persoane, după trecerea intervalului temporar stabilit de legiuitor (de 10 zile de la primirea somației), lucrările necesare eliberării terenului în discuție, reaua credință a debitorilor în neexecutarea unei hotărâri judecătorești ce se constituie în titlu executoriu având a fi verificată tot de instanța de executare.
Devenind astfel îngăduită și concluzia că în speță se identifică și o „exceptio mali procesus” reclamanții-apelanți având a uza de o altă cale procedurală în vederea realizării finalității urmărite (de a îndepărta de pe terenul proprietatea lor - construcțiile edificate de pârâții-intimați-debitori cu rea credință).
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen reclamanții, care au criticat-o pentru nelegalitate.
În motivare au învederat că pârâții au fost puși în întârziere încă prin prima cerere de chemare în judecată, în conformitate cu disp. art. 1079 Cod civil, art. 1522 cod civil și că reclamanții s-au adresat instanței pentru a obține executarea de către pârâți a obligației stabilită irevocabil.
Au mai invocat că în mod greșit a reținut instanța că nu ar fi făcut dovada solicitării punerii în executare silită a sentinței civile nr. 6645/4.05.2009 a Judecătoriei Timișoara, câtă vreme obligația de a executa o hotărâre revine debitorului, și nu creditorului, disp. art. 3712 Cod proc.civilă fiind nerelevante, iar prin sentința sus-menționată instanța a omis să se pronunțe asupra solicitării lor în sensul autorizării reclamantului de a efectua în locul pârâtului lucrările de ridicare a construcțiilor.
Au critica greșita reținere a autorității de lucru judecat de către instanța de apel, dat fiind obiectul diferit al celor două cereri de chemare în judecată, reclamanții solicitând în primul proces obligarea pârâtului la ridicarea construcțiilor, iar în prezentul au solicitat să fie autorizați personal să efectueze lucrările.
Au învederat că instanța a încălcat principiul disponibilității (indicând formularea unei cereri întemeiate pe disp. art. 5802 Cod proc.civilă) și, astfel, și dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Au criticat greșita reținere a lipsei interesului în promovarea prezentei acțiuni și au învederat că, prin hotărârile pronunțate, s-a generat o continuare a încălcării dreptului lor de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
În drept au invocat disp. art. 304 pct. 7-9 Cod proc.civilă, art. 312 alin. 3-5 Cod proc.civilă.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări în condițiile art. 308 alin. 2 Cod proc.civilă.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă, față de disp. art. 299 și urm. Cod proc.civilă, văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6645/4.05.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, irevocabilă, au fost obligați pârâții din prezenta cerere să dezafecteze, să demoleze și să ridice construcțiile efectuate pe terenul proprietatea reclamanților (din prezenta cerere).
Invocând neîndeplinirea de bună-voie a obligației astfel stabilită de către pârâți, reclamanții au formulat prezenta cerere de chemare în judecată.
Sus-menționata hotărâre se constituie în titlu executoriu apt de a fi pus în executare.
Corespunde realității că, potrivit disp. art. 3711 alin. 1 Cod proc.civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
Se observă, însă că alin. 2 al aceluiași articol dispune că, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel.
Cum legea nu cuprinde dispoziții speciale care să reglementeze punerea în executare a hotărârii în obligație de a face stabilită în sarcina pârâților, rezultă că reclamanții sunt ținuți să urmeze normele ce guvernează executarea silită pentru a obține executarea de către pârâții-debitori a obligației irevocabil stabilite.
Or, Cartea V („Despre executarea silită”) reglementează în mod distinct situația neexecutării de bunăvoie de către debitor a obligației de a face stabilită în sarcina sa de instanță, precum și calea procedurală pusă la îndemâna creditorului obligației astfel stabilite, disp. art. 5802 Cod proc.civilă fiind pe deplin incidente, dat fiind specificul obligației stabilite de instanță.
Aducerea la îndeplinire a obligației de dezafectare, demolare și ridicare a construcțiilor stabilită prin sentința civilă nr. 6645/4.05.2009 presupune, deci, demararea procedurii de executare silită în condițiile reglementate de Cartea V din Codul de procedură civilă, inițiativa în acest sens aparținând creditorilor-reclamanți, fiind fără relevanță susținerile referitoare la punerea în întârziere a pârâților și la cererile de chemare în judecată formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâții.
Contrar susținerilor recurenților, indicând calea specială ce se impune a fi urmată de creditori, instanța de apel nu a încălcat principiul disponibilității și nici nu a încălcat art. 6 din Convenția Drepturilor Omului, ci a făcut corecta aplicare a disp. art. 129 alin. 2, 4 Cod proc.civilă. La fel, nici art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO nu a fost încălcat, câtă vreme instanța a făcut referire la modalitatea în care creditorii își pot realiza pretențiile.
Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că prin hotărârea judecătorească mai sus-menționată a fost tranșată cu putere de lucru judecat chestiunea relei credințe a pârâților și, respectiv, cea a obligației acestora de efectuare a lucrărilor și nu că realizarea obligației nu mai poate fi obținută de către reclamanți în cadrul executării silite.
La fel, lipsa de interes nu a fost reținută pentru a pune reclamanții în imposibilitate de a-și vedea protejat dreptul ci relativ la cererile formulate de aceștia pe prezenta cale (a dreptului comun), tribunalul arătând în mod expres că pretențiile lor pot fi valorificate în cadrul executării silite.
În consecință, tribunalul a făcut corecta aplicare și interpretare a dispozițiilor legale sus-menționate, disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă nefiind incidente în cauză.
Nici disp. art. 304 pct. 7 Cod proc.civilă nu au fost încălcate, decizia recurată cuprinzând motivele pe care se sprijină, motivele corelându-se și conducând logic spre soluția pronunțată.
La fel, sunt nefondate criticile vizând încălcarea disp. art. 304 pct. 8 Cod proc.civilă, instanța de apel interpretând corect actul juridic dedus judecății de către reclamanți.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civilă rap. la art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod proc.civilă, art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă, instanța va respinge recursul declarat de reclamanții B. M. și B. M. D. împotriva deciziei civile nr. 695/A/18.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții B. M. și B. M. D. împotriva deciziei civile nr. 695/A/18.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. F.Ș.- 30.01.2013
Tehnored. C.J.- 31.01.2013; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător: G. D.
Instanță de apel: Tribunalul T.
Judecători: A. A.; L. V.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 88/2013. Curtea de... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 210/2013. Curtea de... → |
|---|
