Evacuare. Decizia nr. 1418/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1418/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 10932.1/325/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1418/R
Ședința publică din 24 octombrie 2013
PREȘEDINTE: DR. L. L.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află, după casare, soluționarea recursului formulat de pârâții L. A. C. și L. D. E. împotriva deciziei civile nr. 123/2013/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții G. R. R., B. I., L. A. Frantz P., (în calitate de moștenitor al reclamantei K. L. E. L.) și pârâtul L. F., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru pârâții-recurenți, lipsă, avocat D. Z., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, reprezentanta pârâților-recurenți depune la dosar extras CF la zi, prin care de dovedește că nu s-a dezbătut succesiunea după proprietarul Grosz R. și nu s-a făcut dovada că B. I. și G. R. R. au vocație directă la succesiunea după acest proprietar. Cu privire la susținerile din primul ciclu procesual, declară că nu a reprezentat părțile și în derularea acestuia. De asemenea, declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, reținând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, constată că cererea este în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia:
Reprezentanta pârâților-recurenți solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal casarea deciziei recurate și a sentinței civile pronunțate de prima instanță în acest dosar, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Timișoara, conform motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 c.pr.civ. În fața instanței de apel s-a invocat excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei K. L. E. L., care a decedat încă înainte de pronunțarea primei instanțe, așa cum rezultă din certificatul de deces, în procesul de judecată fiind introdus în cauză moștenitorul L. A. Frantz P.. S-a invocat excepția lipsei calității procesuale de folosință, încă din faza apelului, când cauza a fost suspendată din acest motiv, astfel că, fiind vorba despre o nulitate absolută, se impunea casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În subsidiar se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul modificării sentinței civile apelate, urmând a se respinge acțiunea în revendicare formulată de intimați conform motivelor arătate în cuprinsul recursului. Se apreciază că ambele instanțe au ignorat motivele prevăzute de art. 45 alin. 21 din Legea 1/2009 de modificare a Legii nr. 10/2001. se apreciază că dreptul pârâților-recurenți, este ocrotit prin aceste dispozițiile legale și având în vedere că titlul acestora nu a fost invalidat, acțiunea în revendicare este inadmisibilă.
NOTĂ
După dezbateri, dar înainte de închiderea ședinței de judecată se prezintă pentru reclamantul-intimat L. A. Frantz P., (în calitate de moștenitor al reclamantei K. L. E. L.), avocat S. C., care depune la dosar delegație de reprezentare și dovada plății onorariului avocațial, solicitând respingerea recursului, cu acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu avocat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._/325/2008, la data de 09.07.2008, reclamanții K. L. E. L., G. Rawiv R. și B. I., în contradictoriu cu pârâții L. A. C. și L. D. E., au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dea eficiență titlului de proprietate al reclamanților, ca fiind mai bine caracterizat și să dispună evacuarea pârâților din imobilul situat în Timișoara . . proprietari sunt reclamanții.
Reclamanții au arătat că sunt proprietarii tabulari ai imobilului situat în Timișoara . . CF nr._ Timișoara, dreptul de proprietate a fost restabilit prin decizia civilă nr. 2856/2000 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 5937/C/2000, hotărâre definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus revenirea la situația anterioară de carte funciară, prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate al fostului proprietar G. S.. Pârâții au încheiat cu Stalul Român în baza Legii nr. 112/1995 contractul de vânzare-cumpărare cu nr._/16.07.1997 asupra imobilului situat în Timișoara ., . care nu l-au notat în cartea funciară, dreptul lor de proprietate nefiind intabulat. S-a arătat că acest contract de vânzare-cumpărare nu le este opozabil reclamanților, dar titlul de proprietate al reclamanților, fiind intabulat, devine opozabil pârtilor. Or, în speța de față, Statul Român nu a dobândit cu titlu valabil bunul pe care ulterior l-a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare cu nr._/16.07.1997, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin decizia civilă nr.2856/2000 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 5937/C/2000, care a stabilii că preluarea de către Statul Român a imobilului în litigiu s-a făcut fără titlu valabil. Astfel, titlul reclamanților este mai bine caracterizat în comparație cu titlul pârâților L., care provine de la un non dominus, iar imobilul în litigiu nu a ieșit niciodată din patrimoniul antecesorului reclamanților.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 480, 973 C.civ.
La 24.09.2008, în ședință publică, pârâții L. A. C. și L. D. E. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată, arătând că au dobândit dreptul de proprietate asupra . înscris în CF nr._ Timișoara, în temeiul Legii nr.112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/16.07.1997, încheiat cu Statul R., în calitate de vânzător; neavând cunoștința de existenta demersului judiciar inițiat de moștenitorii fostului proprietar tabular, aflând de existenta procesului abia ulterior când hotărârea a devenit irevocabila. Pârâții au apreciat că nu au avut posibilitatea de a-și conserva titlu dobândit în condițiile legii, deși atât reclamanții, cât și instanțele au cunoscut împrejurarea ca trei dintre apartamentele ce compun imobilul revendicat au fost înstrăinate către foștii chiriași, împrejurare ce reiese din înscrisul depus la fila 29 în dosar nr._/09.06.1999, reprezentând adresa Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Timișoara. În aceste condiții, pârâții au apreciat că nu se poate reține inopozabilitatea contractului de vânzare-cumpărare. S-a subliniat că, de asemenea, contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi socotit ca fiind lipsit de efecte juridice, câta vreme în legislație este consacrata ca fiind valabilă dobândirea cu titlu oneros, cu buna-credința, bazata pe o aparență invincibilă și comună, a unui imobil, în virtutea principiului «error communis facit jus», în speța verificându-se toate condițiile de aplicare a principiului validității aparentei în drept, deoarece la data vânzării apartamentului, titlul de proprietate al Statului nu fusese contestat, nu exista nici o mențiune de CF care sa pună sub semnul incertitudinii dreptul de proprietate al acestuia, impunându-se o analiza a bunei credințe a pârâților în contextul împrejurărilor cauzei și a faptului ca au cumpărat în condiții de legalitate, cu respectarea art. 9 din Legea nr.112/1995. Pe de alta parte, pârâții au precizat că nu se poate susține efectul de opozabilitate al hotărârii judecătorești care a stat la baza intabulării în C.F. a reclamanților, deoarece la data formulării acțiunii în revendicare de drept comun Statul nu mai avea calitatea de proprietar al apartamentului 1, dreptul de proprietate fiind transmis prin contractul de vânzare-cumpărare sus menționat, context în care nu mai avea nici legitimare procesuala pasivă.
La data de 04.11.2008 reclamanții au depus precizare a acțiunii, arătând că cererea de chemare în judecată este o acțiune în constatare întemeiată pe art. 111 C.pr.civ., în regimul cărților funciare acțiunea în revendicare fiind aplicabilă doar în câteva situații limitate, care nu se regăsesc în speță, reiterând în rest argumentele din cererea introductivă.
În ședința publică din 5.11.2008 instanța a calificat cererea reclamanților ca fiind o acțiune în revendicare și a pus în vedere acestora să precizeze valoarea obiectului cererii în vederea stabilirii taxei de timbru la valoare.
Reclamanții au precizat valoarea obiectului cererii ca fiind 150.000 lei, invocând scutirea de la plata taxei de timbru față de dispozițiile art.15 lit.”r” din Legea nr.146/1997.
De asemenea, s-a depus la dosar valoarea de impunere a imobilului (fila 91 dosar fond).
Prin încheierea de la 25.02.2009, instanța a stabilit în sarcina reclamanților obligația achitării taxei de timbru de 5142,59 lei și timbru judiciar de 5 lei, înlăturând argumentele reclamanților cu privire la scutirea de la plata taxei, pentru motivele arătate în încheierea amintită, taxă stabilită nu la valoarea indicată de reclamanți, ci la cea rezultată din certificatul de atestare fiscală depus la dosar, apreciat de instanță ca fiind un indicator obiectiv al valorii imobilului.
Prin sentința civilă nr.5020/06.04.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/325/2008, a fost admisă excepția netimbrării acțiunii, invocată din oficiu.
A fost anulată acțiunea precizată formulată de reclamanții K. L. E. L., G. R. R. și B. I., în contradictoriu cu pârâții L. A. C., L. D. E., L. F., ca netimbrată.
A fost respinsă cererea pârâților L. A. C. și L. D. E. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la ultimul termen de judecată reclamanții nu s-au prezentat, nici nu au depus la dosar dovada plății taxei de timbru, astfel că instanța de fond din oficiu a invocat excepția netimbrării acțiunii, rămânând în pronunțare cu privire la aceasta, excepție ce se impune a fi soluționată cu prioritate față de dispozițiile art.137 C.pr.civ și asupra căreia a reținut următoarele:
Prima instanță a reținut că prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dea eficiență titlului de proprietate al reclamanților, ca fiind mai bine caracterizat și să dispună evacuarea pârâților din imobilul situat în Timișoara . . proprietari sunt reclamanții.
S-a precizat că în baza art.2 din Legea nr.146/1997, instanța de fond, față de modalitatea de formulare a petitului acțiunii și temeiul de drept invocat, apreciind că este vorba despre o acțiune în revendicare imobiliară evaluabilă în bani și în lipsa unui text de lege care să prevadă scutirea de la plata taxei de timbru (motivele acestor concluzii fiind expuse în încheierea de ședință din 25.02.2009), a pus în vedere reclamanților să achite taxa de timbru de 5142,59 lei și timbru judiciar de 5 lei, calculate la valoarea imobilului conform certificatului de atestare fiscală.
Prima instanță, apreciind necesară reiterarea argumentelor privind inaplicabilitatea art.15 lit. r din Legea nr.146/1997, a reținut că art.15 litera „r” din legea 146/1997 invocat de către reclamanți prevede scutirea de la plata taxei de timbru în cazul cererilor introduse de proprietari pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Termenul de restituire la care face referire acest text de lege vizează acțiunile în revendicarea unui imobil preluat abuziv, dar scutirea de la plata taxei de timbru se aplica doar cererilor în revendicare în care calitatea procesuala pasiva aparține statului sau altor persoane juridice deținătoare, nu în toate cazurile în care titularul dreptului de proprietate al unui imobil ce a fost restituit ca urmare a constatării preluării abuzive, apelează la mijloacele juridice prevăzute de lege pentru apărarea dreptului sau. A considera altfel s-ar ajunge la o situație discriminatorie în ce privește aplicarea dispozițiilor legii taxelor de timbru pentru acțiuni având aceiași cauza juridica. Cu alte cuvinte indiferent de modalitatea în care a fost recunoscut sau dobândit dreptul de proprietate, mijloacele de apărare ale dreptului îndreptate împotriva persoanelor care poseda bunul se timbrează conform prevederilor privind cererile evaluabile în bani sau după caz neevaluabile în bani, nefiind scutite de plata taxei de timbru. Așadar, instanța de fond a concluzionat că, indiferent dacă acțiunea este una în constatare sau una în realizare, ea se timbrează potrivit Legii 146/199, nefiind aplicabile dispozițiile art.15 lit.”r” privind scutirea de la plata taxei de timbru.
Mai mult, în speță, reclamanții au refuzat plata taxei de timbru puse în vedere sub sancțiunea anulării cererii, insistând în calificarea acțiunii ca fiind una în constatare (deși din modalitatea de formulare a petitului acțiunii instanța de fond a dedus, în virtutea art.84 C.pr.civ., că este vorba despre o acțiune clasică în revendicare), ignorând astfel și dispozițiile art. 2 al.11 din Legea nr.146/1997 coroborate cu art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 212/2008, potrivit cărora cererile pentru constatarea existenței unui drept patrimonial, chiar introduse anterior publicării acestei ordonanței, vor fi timbrate la valoare în măsura în care nu au fost timbrate legal potrivit prevederilor în vigoare la data introducerii lor. S-a mai reținut că reclamanții nu au timbrat acțiunea ca o cerere în constatare nici la data introducerii acesteia, astfel că, chiar acceptând calificarea juridică a cererii dată de reclamanți, oricum subzistă obligația de plată a taxei de timbru la valoarea obiectului acțiunii.
S-a reținut că în drept, potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, în cazul în care acestea nu au fost achitate integral la depunea cererii, reclamantul are obligația de a le achita pana la termenul fixat de instanța. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu anularea cererii.
Potrivit art. 35 din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor. în cazul în care taxa judiciara de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau a cererii, ori dacă în cursul procesului apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța judecătorească va pune în vedere petentului să achite suma datorată pana la primul termen de judecată; neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
De asemenea, conform art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 (cu modificările și completările ulterioare) se instituie obligativitatea achitării timbrului judiciar la valoare, iar conform art. 9 alin.2 din același act normativ, în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței referitoare la timbru judiciar se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Întrucât obligația legalei timbrări a acțiunii are caracter imperativ, iar reclamanților le-a fost acordat un termen în acest sens, fără a se conforma dispozițiilor instanței, în baza dispozițiilor art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, instanța de fond a admis excepția netimbrării acțiunii, ridicată din oficiu și pe cale de consecință a anulat cererea ca netimbrată.
Cu privire la cererea pârâților L. A. C. și L. D. E. de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât aceștia nu au depus la dosar dovezi cu privire la cheltuieli efectuate cu prezentul litigiu, instanța de fond a respins cererea acestora, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 5020/06.04.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/325/2008, au declarat apel în termen legal reclamanții, care au solicitat desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, sub considerentul că în cauză sunt incidente dispozițiilor art.15 lit. r din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, acțiunea fiind scutită de taxe judiciare de timbru.
La data de 05.06.2009, reclamanții au formulat apel, solicitând admiterea apelului și, în baza art. 297 alin. 1 c.pr.civ., desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecrae primei instanțe.
Prin Decizia civilă nr. 822/A/23.11.2009, pronunțată de Tribunalul T., în dosar nr._/325/2008, s-a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 5020/06.04.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara, s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că potrivit art.15 lit. r din Legea nr.146/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: cererile introduse de proprietar sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 06.03._89, precum și cererile accesorii și incidente, în speță solicitându-se, prin acțiunea introductivă de instanță, compararea titlului de proprietate al reclamanților apelanți, cu titlu de proprietate al pârâților asupra unui imobil preluat de către Statul Român fără titlu valabil, conform deciziei civile nr.2856/2000, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 5937/2000, respectiv evacuarea pârâților din respectivul imobil, acțiunea astfel formulată încadrându-se evident în prevederile textului de lege precitat, fiind astfel scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.
Ca atare, în baza art.297 Cod proc.civile a fost admis apelul reclamanților, a fost desființată sentința civilă nr. 5020/2008 a Judecătoriei Timișoara și trimisă cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.
Dosarul s-a înregistrat la Judecătoria Timișoara în dosarul_ la data de 16.02.2010. Instanța de fond, în rejudecare, prin sentința nr. 8603/17.05.2010, a admis cererea formulata de reclamanții K. L. E. L., G. R. R. și B. I., împotriva pârâților L. A. C., L. D. E. și L. F., a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în Timișoara, ., . ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată .
Pentru a se pronunța astfel Judecătoria Timișoara a reținut că în conformitate cu cartea funciară nr._ Timisoara, calitatea de proprietari ai imobilului casa și curte în .) nr. 5 din Timisoara, în suprafața de 759 mp, deci și a apartamentului nr. 1 din acel imobil, o au reclamanta K. L. E. L. și numitul G. I. (in prezent decedat, ai cărui succesibili sunt reclamanții G. R. R. și B. I.), cu titlu de moștenire, în cota de ½ parte fiecare, dreptul de proprietate al acestora fiind intabulat cu încheierea nr._/2000, în baza deciziei civile nr. 2856/2000 pronunțata în dosar nr. 5937/C/2000 de către Curtea de Apel Timișoara.
Prin aceasta hotărâre instanța de fond a dispus revenirea la situația anterioara a cărții funciare nr._ Timișoara, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului R. și înscrierii dreptului de proprietate al fostului proprietar G. S..
Prima instanță a reținut că prin art. 480 c. civil se prevede că proprietatea este acel drept pe care îl are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Dreptul de proprietate este absolut și inviolabil, opozabil tuturor (erga omnes), fiind recunoscut titularului sau în raporturile acestuia cu toți ceilalți, care sunt obligați să nu facă nimic de natura a-l încălca.
Referitor la susținerile pârâților, prima instanță a reținut că este adevărat ca pârâții L. A. C. și L. D. E. au încheiat, în temeiul Legii nr.112/1995, cu Statul R. contractul de vânzare-cumpărare nr._/16.07.1997, asupra . înscris în CF nr._ Timișoara, apartament din care reclamanții au solicitat evacuarea lor, însa dreptul de proprietate al acestora, dobândit prin actul de vânzare cumpărare nu emana de la adevăratul proprietar, atâta timp cat, prin decizia civilă nr. 2856/2000 pronunțată în dosar nr. 5937/C/2000 de către Curtea de Apel Timișoara, s-a constatat ca preluarea de către stat a imobilului de pe . din Timișoara s-a făcut fără titlu valabil. În consecința, titlul de proprietate al pârâților emana de la un proprietar aparent, care nu putea sa transmită în mod legal ceea ce nu a dobândit în condiții legale. Pe de alta parte, contractul de vânzare-cumpărare al pârâților nu este opozabil reclamanților, producând efecte doar între părțile contractante, conform principiului relativității efectelor actului juridic civil, câtă vreme acest contract nu a fost înscris în cartea funciară.
Instanța de fond a mai constatat că, prin sentința nr. 10.266/11.11.2004 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr. 763/30.03.2005 și respectiv decizia civila nr. 4171/13.12.2005, pârâților li s-a respins acțiunea prin care solicitau instanței radierea dreptului de proprietate al reclamanților și înscrierea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Pentru aceste considerente, în temeiul textelor de lege invocate, instanța a admis cererea formulata de reclamanții K. L. E. L., G. R. R. și B. I. și a dispus evacuarea pârâților L. A. C., L. D. E. și L. F. din imobilul situat în Timisoara, ., . cartea funciară nr._ Timisoara.
Având în vedere prevederile art. 274 c. proc. Civ. și urm., prima instanță a respins cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri pârâții apelanți L. A. și L. D. E. au formulat au formulat apel înregistrat la tribunalul T. în dosarul_ la data de 01.07.2010, solicitând admiterea apelului, cu consecința respingerii acțiunii cu cheltuieli de judecată.
Apelanții au arătat că instanța de fond a ignorat dispozițiilor art. 45 alin. 21 din Legea 1/2009, că în mod greșit prima instanța a folosit pentru comparație criteriul legalității titlului, apreciind că dreptul de proprietate a intrat în mod legal în patrimoniul reclamanților, reținând ca titlul pârâților emana de la un neproprietar și ca principiul aparentei în drept nu este incident în cauza.
Apelanții au considerat că nu se poate retine inopozabilitatea contractului lor de vânzare cumpărare, în speța urmând a se verifica toate condițiile de aplicare a principiului validității aparenței în drept, deoarece la data vânzării apartamentului titlul de proprietate al Statului nu fusese contestat, nu exista nici o mențiune de CF care să pună sub semnul incertitudinii dreptul de proprietate al acestuia.
Intimații prin întâmpinarea formulată au solicitat respingerea apelului și menținerea acestei hotărâri ca temeinică și legală. Au arătat că prima instanță în mod corect a reținut că acest contrat de vânzare cumpărare al pârâților nu le este opozabil, producând efecte doar între părțile contractante, conform principiului relativității efectelor actului juridic civil res inter alios acta, allis neque nocere, neque prodesse potest, câta vreme acest contract nu este înscris în cartea funciară. U amai arătat că nu trebuie ignorat faptul ca pârâților li s-a respins irevocabil acțiunea prin care solicitau instanței radierea dreptului de proprietate al reclamanților acest aspect fiind intrat în puterea lucrului judecat.
Față de aceste susțineri, prin decizia nr. 123/2013, pronunțată în dosarul nr._, instanța de apel a respins apelul declarat de apelanții L. A. și L. D. E. împotriva sentinței civile nr.8603/17.05.2010 pronunțata de Judecătoria Timișoara în doar nr._ în contradictoriu cu intimații L. F., G. R. R. și B. I., L. A. Frantz P..
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că în ce privește afirmația apelanților ca dreptul lor de proprietate este opozabil reclamanților intimați că acel contract de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 de către apelanți este opozabil reclamanților intimați este nefondată .
S-a reținut că principiul opozabilității reglementează efectele contractului față de terțele persoane, contractul fiind și o realitate socială nu poate fi ignorat de ceilalți participanți la circuitul civil. Opozabilitatea este un fenomen general care tinde sa facă recunoscută existența unui contract de către terți. Prin urmare, principiul opozabilității este un reflex al utilității sociale a contractului și se traduce în respectul datorat de terți unei situații juridice. Așadar, opozabilitatea actului juridic civil față de terți înseamnă dreptul părții de a invoca acel act juridic împotriva terțului care ar ridica pretenții în legătură cu un drept subiectiv dobândit de parte prin actul juridic respectiv, iar prin inopozabilitatea actului juridic civil față de terți se înțelege lipsa unui asemenea drept. De regulă opozabilitatea față de terți a unui act juridic este condiționată de respectarea anumitor formalități. În speța de față nu se poate reține că opozabilitatea dreptului de proprietate al pârâților apelanți față de reclamanții intimați, întrucât întâi, apelanții nu au respectat condițiile formalității de a-și intabula dreptul de proprietate în cartea funciară și în al doilea rând dreptul de proprietate al apelanților intră în concurență cu dreptul de proprietate al reclamanților intimați, astfel încât nu se poate reține opozabilitatea unui drept față de celălalt drept.
Tribunalul a reținut că de asemenea, conflictul între drepturile de proprietate aflate în concurență într-o acțiune în revendicare imobiliara se tranșează cu ajutorul opozabilității numai în ipoteza în care reclamanții și pârâții au titluri de proprietate care emana de la același proprietar.
S-a concluzionat că în speța de față este evident ca apelanții și reclamanții intimați au titluri de proprietate care emana de la autori diferiți. În acest context, în care titlurile de dobândire ale părților provin de la autori diferiți se pune problema de a stabili care dintre aceștia este verus dominus (adevăratul proprietar) și dacă se va stabili ca titlul uneia dintre părți provine de la un neproprietar iar celălalt de la adevăratul proprietar, câștig în cauza va avea cel al căruia titlu de proprietate provine de la adevăratul proprietar.
În speța de față titlul de proprietate al pârâților apelanți provine de la Statul Român. Cât timp prin Decizia civila irevocabila nr. 2856/2000 a Curții de Apel Timișoara s-a desființat titlul de proprietate al statului cu privire la imobilul din litigiu și s-a dispus rectificarea cărții funciare, este înafara de orice îndoială că titlul de proprietate al pârâților apelanți asupra apartamentului din litigiu provine de la un neproprietar(non dominus), iar titlul de proprietate al reclamanților intimați este preferabil fiindcă emană de la adevăratul proprietar.
În aceste împrejurări în mod corect prima instanță a reținut că titlul reclamanților intimați este preferabil pârâților apelanți.
Tribunalul a reținut că pârâților apelanți li s-a respins irevocabil acțiunea prin care au solicitat radierea dreptului de proprietate al reclamanților din CF și intabularea dreptului lor de proprietate asupra imobilului din litigiu, așa cum rezulta din Sentința civila_/2004 a Judecătoriei Timișoara rămasa definitivă și irevocabilă prin Decizia civila nr. 763/2010 a Tribunalului T. și Decizia civilă nr. 4171/2005 a Curții de Apel Timișoara.
S-a reținut că sunt nefondate și celelalte critici aduse de apelanți, fiindcă în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 45 ali.21 din Legea nr.1/2009. Este adevărat că pârâții au un titlu de proprietate dobândit în baza Legii nr. 112/1995 cu privire la acest bun din litigiu, numai că și reclamanții intimați au titlu de proprietate asupra aceluiași bun, consfințit pe cale judecătorească. Fiind vorba despre drepturi concurente care emană de la proprietari diferiți în mod corect pentru soluționarea litigiului prima instanță a comparat aceste titluri și a reținut că titlul reclamanților intimați este preferabil.
În acest context tribunalul a reținut că nu se pune problema incidenței principiului aparenței validității în drept. Acest principiu ar fi fost incident numai în ipoteza în care reclamanții ar fi solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de apelanți cu statul în baza Legii nr. 112/1995, fiindcă acest principiu este o excepție de la principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis.
S-a concluzionat că în speța de față, reclamanții intimați care au titlu de proprietate consfințit pe cale judecătorească nu au solicitat acest lucru, astfel încât în speță devine incident principiul comparării titlurilor de proprietate.
Nefiind incident principiul validității aparenței în drept, tribunalul a reținut că buna sau reaua-credită a pârâților apelanți este irelevantă.
Cu privire la excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei K. L. E. L. întrucât în cauză au fost introduși moștenitorii acesteia, s-a respins această excepție.
Pentru aceste argumente, tribunalul, în baza art. 296 C.proc.civ., a respins ca nefondat apelul și întrucât reclamanții intimați nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată în apel, tribunalul nu a obligat apelanții la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 10 iunie 2013, pârâții L. A. C. și L. D. E., au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 123 din 20.02.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Recurenții au arătat că decesul reclamantei a intervenit înaintea închiderii dezbaterilor la Judecătoria Timișoara, astfel că dispozițiile art. 243 aliniat final c.pr.civ. nu sunt incidente.
Fiind vorba de o nulitate absolută, aceasta nu poate fi acoperită în faza apelului prin introducerea moștenitorilor.
Cu privire la fondul cauzei s-a arătat că dreptul dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, s-a consolidat prin efectul Legii nr. 1/2009, contractul de vânzare cumpărare fiind valabil și opozabil celeilalte părți.
S-a mai susținut că reclamanții au cunoscut că situația de fapt a imobilului implică cumpărarea a trei dintre apartamente de către chiriași, încă din anul 1997, iar primele instanțe nu a ținut seama de împrejurarea că contractul de vânzare cumpărare s-a încheiat în anul 1997, dată la care reclamanții nu aveau formulată nici un fel de cerere de revendicare.
În drept, reclamanții au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 c.pr.civ. .
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârâți, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere și art. 304, 306 și art. 312 c.pr.civ., Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica referitoare la existența unui caz de nulitate absolută, în condițiile art. 105 alin. 2 c.pr.civ. nu este incidentă în speță, deoarece aspectele privind decesul unuia dintre reclamanți, în timpul derulării procesului au fost complinite prin continuarea procesului de către succesorii reclamantului respectiv, neproducându-se, sub acest aspect, nici un fel de vătămare a drepturilor invocate de către reclamanți, pârâții, cu atât mai mult neputând invoca ca și motiv de nulitate absolută, o chestiune complinită pe parcursul procesului, în condițiile reglementate de lege.
Ca atare motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 c.pr.civ. nu este incident în speță.
Referitor la critica vizând existența unui contract de vânzare cumpărare, încheiat de către pârâți, în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, act juridic care ar constitui un titlu ce poate fi opus reclamanților în procesul de evacuare, Curtea va reține că această susținere, deși reprezintă o realitate socio-juridică, nu poate produce efecte juridice, de natură a înfrânge dreptul de proprietate al reclamanților, în condițiile în care aceștia și-au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, iar pârâților li s-a respins acțiunea prin care au solicitat instanței radierea dreptului de proprietate al reclamanților și înscrierea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Buna credință a pârâților recurenți nu face obiectul analizei în prezenta speță, însă este de presupus că aceasta a existat la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, însă, la momentul soluționării prezentului recurs în discuție este chiar realitatea și preferința titlurilor de proprietate deținute de către părțile procesului, practica judiciară fiind constantă în a considera preferabil titlul acelei părți, valabil încheiat, și înscris în cartea funciară.
În această ordine de idei nu are importanță, din punct de vedere al efectelor juridice, momentul la care reclamanții au declanșat procedura de revendicare a bunului pe care l-au inclus în patrimoniul lor.
Față de cele arătat recursul declarat de către pârâți va fi respins.
Conform prevederilor art. 274 c.pr.civ. va obliga recurenții să plătească intimatului reclamant L. A. Frantz P. suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de către pârâții L. A. C. și L. D. E., împotriva deciziei civile nr. 123 din 20.02.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă recurenții să plătească intimatului reclamant L. A. Frantz P. suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din, azi, 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. L. L. A.-M. N. M. G.
GREFIER,
R.
P.-D.
Red. L.L. –22.11.2013
Tehnored. R.P.D./2 ex. – 04.11.2013
Instanța de fond: Judecătoria Timișoara: - Judecător: M. B.
Instanța de apel: Tribunalul T.: Judecători: - D. H., L. D.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1085/2013. Curtea de... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 438/2013. Curtea de... → |
|---|
