Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 88/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 88/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 26795/325/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 10.12.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 88/R
Ședința publică din 23 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. E. M. împotriva deciziei civile nr. 713/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați S. F. G., S. Crînguța M., M. Timișoara, prin Primar, S. R., prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara și ., pentru constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, pentru reclamanta recurentă lipsă, domnul avocat G. A., pentru pârâții intimați S. F. G. și S. Crînguța M., doamna avocat P. F., pentru pârâții intimați M. Timișoara, prin Primar, S. R., prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, doamna consilier juridic V. S., lipsă fiind pârâta intimată ..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei recurente și reprezentanta pârâților intimați S. depun la dosar împuternicirile avocațiale.
Se constată că pârâta intimată . și pârâții intimați S. au depus la dosar întâmpinări, care se comunică părților adverse.
Reprezentanta pârâților intimați M. Timișoara, prin Primar, și S. R., prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară.
Reprezentanta pârâților intimați S. depune la dosar, de asemenea, practică judiciară.
Reprezentanții părților prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată, reiterând, pe scurt, motivele arătate în cererea de recurs.
Reprezentanta pârâților intimați S. F. G. și S. Crînguța M. solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în întâmpinare, pe care le susține și oral în fața instanței.
Reprezentanta pârâților intimați M. Timișoara, prin Primar, și S. R., prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5969/6.03.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni invocată de pârâții S. F. G. și S. Crînguța M., de pârâții S. R. prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara și M. Timișoara, prin Primar și de pârâta .; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta .; a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de pârâții S. F. G. și S. Crînguța M. și de pârâta .; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta P. E. M., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, M. Timișoara prin Primar, ., S. F. G. și S. Crînguța M.; s-a luat act că pârâții S. R. prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara și M. Timișoara ., nu au solicitat cheltuieli de judecată, iar pârâții S. F. G. și S. Crînguța M. și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată, pe cale separată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin cererea înregistrată la 18.10.2010, reclamanta P. E. M. a chemat în judecată pârâții S. R. prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, M. Timișoara, prin Primar, ..V.L. T. SRL, S. F. G. și S. Crenguța M., solicitând instanței să se constate nulitatea absolută a Contractului de vânzare cumpărare încheiat cu S. R. la data de 05.02.2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul situat în Timișoara, .. 17 a fost proprietatea mamei sale și că a fost preluat fără titlu valabil.
Reclamanta a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, în raport cu care s-a stabilit că preluarea imobilului de la autorii reclamantei s-a făcut fără titlul valabil și, ca urmare, dreptul de proprietate nu a fost pierdut niciodată de reclamantă și autorii săi, aceștia fiind lipsiți numai de posesia și folosința imobilului, că imobilul a fost împărțit administrativ de S. R. în mai multe spații cu destinație de locuință și 3 spații cu altă destinație, ulterior o parte din aceste spații fiind vândute, că a revendicat imobilul din litigiu în cadrul acțiunii înregistrate la Judecătoria Timișoara sub nr._ și că în anul 2008 apartamentul nr. 4 din imobilul situat în Timișoara, .. 17 a fost înstrăinat către pârâți, încheindu-se în acest sens un contract de vânzare cumpărare cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, ceea ce atrage nulitatea absoluta a contractului. Pentru ca pârâtul să poată dobândi un imobil având destinația de locuință în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, acesta trebuia să aibă calitatea de chiriaș al imobilului cumpărat la data apariției Legii nr. 112/1995, conform dispozițiilor art. 9 care prevăd că: „Chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului”.
A învederat că dispozițiile art. 6 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 20/17.01.1996 republicată la data de 18.02.1997 (prin urmare anterior încheieri contractelor în cauză), „dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, potrivit art. 9 din lege, îl au numai chiriașii care, având un contract valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii”, că, anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate o solicită, pârâții au deținut spațiul în baza contractului de închiriere nr. 1738/2000, că încheierea contractului de închiriere ulterior cu o persoană care nu ocupa imobilul la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 nu conferă chiriașului dreptul de opțiune pentru cumpărarea locuinței și că vânzarea intervenită în baza unui astfel de contract de închiriere este sancționată cu nulitatea absolută.
Totodată, reclamanta a menționat că sancțiunea prevăzută pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare cu încălcarea Legii nr. 112/1995 este prevăzută expres și în art. 12 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995, că sunt aplicabile dispozițiile legale privind nulitatea actelor juridice, contractelor de vânzare-cumpărare la care se referă art. 9 din lege, dacă: a) au ca obiect imobilele menționate la art. 1 alin. (4) din prezentele norme metodologice; b)sunt încheiate de chiriași care nu îndeplineau condițiile cerute de art. 6 din prezentele norme metodologice; c)dacă încheierea acestora are loc cu nerespectarea prevederilor art. 9 alin. 6 și 8 și ale art. 10 din lege.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 9 și urm. din Legea nr. 112/1995, art. 948 C.civ și art. 6, 12 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni invocată de pârâții S. F. G. și S. Crînguța M., de pârâții S. R. prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara și M. Timișoara, prin Primar și de pârâta ., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta . și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de pârâtul P. C. T. și de pârâta ., în conformitate cu prevederile art.137 C.pr.civ, instanța a constatat că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează fi expuse:
În ceea ce privește excepția lipsei unui interes legitim, născut și actual, invocată de pârâții S. F. G. și S. Crînguța M., instanța a reținut că una dintre condițiile generale de admisibilitate a oricărei acțiunii civile, o reprezintă interesul personal și actual al reclamantului, respectiv folosul material sau moral urmărit de acesta prin demersul său judiciar.
Reclamanta P. E. M. a făcut dovada interesului legitim, născut și actual, adică a folosului practic urmărit, întrucât invocând calitatea de unică moștenitoare a fostului proprietar al imobilului din litigiu preluat de S. R., în baza Decretului nr. 92/1950, a promovat o acțiune în revendicare, acțiune care face obiectul dosarului nr._, al Judecătoriei Timișoara, iar prin declanșarea prezentului litigiu urmărește desființarea titlului pârâtului P. C. T., în vederea restituirii ulterioare, în natură, a imobilului revendicat.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de . (pârâtul P. C. T. și pârâții S. R. prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, M. Timișoara prin Primar, renunțând la invocarea acestei excepții pe parcursul soluționării litigiului), instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, iar reclamanta P. E. M. a făcut dovada interesului său în ceea ce privește desființarea titlului pârâților S. F. G. și S. Crînguța M., potrivit celor arătate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, invocate în susținerea excepției de pârâții S. F. G. și S. Crînguța M. și de pârâta .: „Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Întrucât contractul de vânzare cumpărare care face obiectul prezentului litigiu a fost încheiat la data de 30.01.2008, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/ 2001, dispozițiile art. 45, alin.5 din acest act normativ, privind prescripția specială nu sunt aplicabile în ceea ce privește dreptul la acțiune al reclamantei.
În ceea ce privește fondul litigiului, instanța, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Prin Contractul de închiriere nr. 1738/03.11.2000, Primăria Municipiului Timișoara, a închiriat pârâților S. F. G. și S. Crînguța M., imobilul situat în Timișoara, .. 17, .> Ulterior, prin Contractul de vânzare cumpărare nr. 1920/R/30.01.2008, în baza prevederilor Legii nr. 112/1995 și a Legii nr. 10/2001, pârâta . a vândut pârâților S. F. G. și S. Crînguța M., imobilul care a făcut obiectul Contractului de închiriere nr. 1738/03.11.2000.
Corespunde realității că potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995: „Chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului” și că potrivit dispozițiilor art. 6 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 20/17.01.1996: „Dreptul de a cumpăra apartamentele in care locuiesc, potrivit art. 9 din lege, îl au numai chiriașii care, având un contract valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii” însă, raportat la momentul încheierii Contractul de vânzare cumpărare nr. 1920/R/30.01.2008, dispozițiile aplicabile în cauză sunt cele ale art. 42 alin 1 și 3 din Legea nr.10/2001.
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 din Legea nr.10/2001: „Imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali”, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol: „Imobilele cu destinația de locuințe, prevăzute la alin. 1, pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preempțiune”.
Trimiterea la legislația în vigoare are în vedere Legea nr. 112/1995, concluzie care rezultă din prevederile art. 42 alin. 4, potrivit cărora sumele încasate ca urmare a vânzării imobilelor prevăzute la alin. (3) vor alimenta fondul prevăzut la art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Recunoașterea dreptului de preemțiune al chiriașilor face posibilă concluzia conform căreia asemenea imobile ar putea fi vândute și altor persoane, nu numai chiriașilor, reglementarea cuprinsă în art. 43 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 aducând o noutate în ceea ce privește vocația de a cumpăra imobilele nerestituite, în raport cu prevederile Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, dacă pentru terțe persoane care nu sunt titulare ale unui contract de închiriere, legea conferă posibilitatea încheierii de contracte de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult titularii unui contract de închiriere indiferent de momentul încheierii acestuia (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995), au posibilitatea de a încheia un astfel de contract valabil.
Față de cele ce preced, motivul de nulitate absolută invocat de reclamantă (încheierea contractului de închiriere ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995) este neîntemeiat, prin încheierea Contractul de vânzare cumpărare nr. 1988/R/14.11.2008, nefiind încălcată nici o normă legală imperativă.
Pe cale de consecință, în baza prevederilor art. 42 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001, instanța a dispus respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei, apreciind conform celor arătate că încheierea contractul de vânzare cumpărare s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, calificat ca fiind apel de instanță, care a fost respins prin decizia civilă nr. 713/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, pe calea apelului, reclamanta a solicitat modificarea în parte a hotărârii instanței de fond, iar rejudecând, admiterea cererii de nulitate absolută privind contractul de vânzare-cumpărare nr. 1920/R din 30.01.2008, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că a sesizat instanța de fond cu soluționarea unei cereri privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1920/R din 30.01.2008, contract încheiat între . prin V. P. și S. F. G. și Crînguța M. privind imobilul situat în Timișoara, .. 17, . in proprietatea Statului R., aparținând mamei sale, naționalizat conform Decretului 92/1950. Instanța de fond, analizând fondul cauzei, a apreciat că nu sunt incidente motivele de nulitate absolută invocate și drept consecință, a respins în fond cererea formulată.
Apelanta reclamantă a învederat că instanța de fond a apreciat că motivele invocate, desprinse din economia art. 9 al Legii nr. 112/1995 nu sunt aplicabile, fiind vorba de o aplicare a art. 42 al. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001.
Din conținutul contractului a cărui nulitate se solicită, fapt recunoscut de pârâți, rezultă în mod clar că la data apariției Legii nr. 112/1995, pârâții nu dețineau un contract de închiriere asupra imobilului cumpărat. D. consecință, prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995 și ale art. 6 din HG 20/1996 sunt clar și neechivoc încălcate, iar încălcarea acestor dispoziții imperative se sancționează cu nulitatea absolută a contractului, conform art. 12 din HG nr. 20/1996.
A mai învederat că interpretarea data de instanța de fond dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 10/2001 este una nelegală, care vine sa forțeze și să legalizeze ilegalitatea comisă ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare invocat. Or, având în vedere cadrul legal, imobilele preluate de S. R. cu titlu valabil puteau fi înstrăinate doar în condițiile Legii nr. 112/1995. Astfel, Legea nr. 10/2001 nu are prevederi proprii privind vânzarea acestor imobile, ci face în mod expres trimitere la legea în vigoare care reprezintă sediul materiei în privința vânzării de imobile din patrimoniul statului, cu destinația de locuințe, respectiv Legea nr. 112/1995.
Astfel, din economia Legii nr. 112/1995, fără niciun echivoc, se prevede o dublă condiționare pentru ca vânzarea-cumpărarea să fie legală: contractul de închiriere în baza căruia este deținut imobilul să fie valabil la data solicitării cumpărătorului, prelungit în temeiul Legii nr. 17/1994 și la data apariției Legii nr. 112/1995, contractul de închiriere - titularul contractului să fi deținut imobilul în baza contractului de închiriere. Or, aceste condiții cumpărătorul nu le-a îndeplinit; art. 42 al Legii nr. 10/2001 nu modifică condițiile de vânzare-cumpărare ale imobilelor, ci face referire la aceste condiții prevăzute de legislația în materie.
A apreciat apelanta reclamantă, în consecință, că interpretarea și aplicarea în speță a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 și a art. 6 și 12 din HG 20/1996 a fost greșită, ceea ce face aplicabile dispozițiile art. 304 punctul 9 C.proc.civ.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul a constatat că acesta este nefondat, astfel:
În speță, problema de drept privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 10/2001, mai exact alin. 3, în care se prevede că imobilele cu destinația de locuință care în urma procedurilor din legea specială de restituire nu se restituie persoanelor îndreptățite pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.
Dreptul de preemțiune reprezintă un drept preferențial la cumpărare, traducându-se într-o derogare de la principiul liberei circulații a bunurilor și, mai ales, de la principiul potrivit căruia proprietarul dispune liber (exclusiv și absolut) de bunul său (art. 480 C.civ.). Ca drept prioritar la dobândirea unui bun, o dată instituit prin lege, el atrage consecința că bunul poate fi înstrăinat și la terțe persoane, dar mai întâi trebuie consultat titularul dreptului de preemțiune.
Dacă și categoria terțelor persoane este inclusă în sfera persoanelor care pot cumpăra imobilul ce nu s-a restituit persoanei îndreptățite, prin aplicarea firească a principiilor enunțate supra, sub incidența textului art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 intră și pârâții intimați S. F. G., S. Crînguța M., care au încheiat un contract de închiriere după . Legii nr. 112/1995, astfel că interpretarea restrictivă conform căreia doar chiriașii anteriori anului 1995 pot încheia contract de vânzare cumpărare cu statul avansată de apelanta reclamantă P. E. M. nu poate fi primită.
O astfel de interpretare ar lăsa fără aplicare noua dispoziție din art. 42 din Legea nr. 10/2001, adoptarea ei de către legiuitor rămânând fără utilitate practică și aplicare juridică, fapt care nu poate fi admis, fiind contrar și regulilor de interpretare logică a unei dispoziții legale.
Un argument în sensul argumentelor de mai sus se află și în textul art. 42.1 p.B din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, HG nr. 250/2007, în care se arată în mod expres că vânzarea se face nu numai potrivit Legii nr. 112/1995, dar și potrivit Legii nr. 10/2001 care nu mai face distincție cu privire la data încheierii contractului de închiriere.
Rezultă de aici că atunci când legiuitorul a făcut trimitere la legea în vigoare, Legea nr. 112/1995, s-a referit la posibilitatea de cumpărare a apartamentelor cu plata integrală sau în rate a prețului, la situația particulară a tinerilor sau vârstnicilor în ce privește plata prețului, spațiile locative extinse față de acelea existente inițial. Art. 9 se referă la condițiile concrete în care se încheie contractul de vânzare cumpărare, iar trimiterea din art. 42 nu are în vedere vocația la cumpărare pe care o are chiriașul, ci condițiile menționate.
Apelanta reclamantă a afirmat în motivele de recurs că dreptul de preemțiune al chiriașului este în raport cu orice potențial cumpărător în situația în care imobilul deținut de stat se vinde de instituția reprezentant al statului în alte condiții și împrejurări decât cele stipulate de Legea nr. 112/1995 în situația în care un astfel de demers ar fi existat sau legislația ulterioară ar fi permis.
O astfel de interpretare nu poate fi reținută, pentru că s-ar ajunge în situația în care o nouă prevedere legală nu reglementează o situație de fapt existentă la momentul edictării normei, ceea ce ar atesta inutilitatea ei, pentru că legea are rolul de a stabili regulile după care se derulează raporturile juridice constituite în circuitul civil între diverse persoane.
De asemenea, deși afirmă că interpretarea potrivit căreia S. R. este îndreptățit la vânzare apartamentelor foștilor proprietari este contrară politicii actuale a statului, pentru că împiedică proprietarii să dobândească în natură imobilele deținute, un astfel de argument este și nelegal, dar și contrar realității legislative și jurisprudențiale naționale și europene.
Nici Legea nr. 213/1998, nici Legea nr. 10/2001 nu obligă statul la restituirea bunurilor preluate în perioada comunistă în orice condiții, după cum jurisprudența națională și europeană au stabilit că nu există obligația statului de a repara orice prejudiciu produs în perioada menționată.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare a invocat că instanța a făcut greșita aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, art. 41 din HG nr. 11/29.01.1997, art. 43 alin. 3, 42 din Legea nr. 10/2001, art. 42 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 6 din HG 20/1996, legala interpretare fiind că apartamentul în litigiu, fiind ocupat de pârâții persoane fizice în baza unui contract de închiriere încheiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, nu putea fi înstrăinat în baza Legii nr. 10/2001 care nu cuprinde norme specifice înstrăinării apartamentelor.
A mai invocat caracterul obligatoriu al Deciziei 1085/25.02.2010 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că art. 9 din Legea nr. 112/1995 și art. 6 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995 sunt legale.
A făcut referire la practica internă și a Curții Europene a Drepturilor Omului și a învederat că încheierea contractului de vânzare-cumpărare în litigiu s-a făcut cu fraudarea legii.
În drept a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă.
Pe cale de întâmpinare, pârâții S. F. G. și S. Crînguța M. au solicitat respingerea recursului.
Legal citați, ceilalți intimați nu au formulat întâmpinări în condițiile art. 308 alin. 2 Cod proc.civilă.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă, față de disp. art. 299 și urm. Cod proc.civilă, văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1920/R/30.01.2008 în baza căruia pârâții persoane fizice au dobândit în proprietate apartamentul în litigiu, reclamanta a invocat, în esență, drept cauză de nulitate absolută lipsa calității cumpărătorilor de chiriași ai apartamentului la data apariției Legii nr. 112/1995.
Corespunde realității că, potrivit disp. art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 6 și 12 din HG 20/1996 republicată (acte normative în forma în vigoare la data încheierii contractului contestat) sunt nule absolut înstrăinările apartamentelor ce intră sub incidența Legii nr. 112/1995 către persoane ce nu aveau calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a legii.
Se observă, însă că, potrivit disp. art. 42 alin. 1, 3 din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la aceeași dată), imobilele care nu se restituie foștilor proprietari în urma procedurilor prevăzute la Capitolul III din lege („Proceduri de restituire”) pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.
Față de aceste dispoziții instanța reține, în primul rând, că apartamentul în litigiu nu a făcut obiect al procedurii de restituire reglementate de art. III din Legea nr. 10/2001, astfel că a fortiori poate fi înstrăinat în condițiile art. 42 alin. 3 din lege.
În continuare, Curtea reține că, astfel cum în mod corect au reținut instanțele anterioare, nu poate fi reținută ca fiind legală interpretarea dată de reclamanta-recurentă normelor legale sus-menționate.
Astfel, câtă vreme chiriașilor acestor locuințe li se recunoaște doar un drept de preemțiune la cumpărarea lor (deținătorul nefiind obligat să le vândă doar lor locuințele ocupate), este evident că locuințele la care se referă sus-menționata prevedere a Legii nr. 10/2001 pot fi vândute și persoanelor care nu ocupă aceste spații. Or, dacă și terții pot dobândi în proprietate locuințe ce fac parte din această categorie, cu atât mai mult chiriașii care le ocupă (indiferent de data la care contractul de închiriere a fost încheiat) le pot dobândi în proprietate, dat fiind (și) dreptul de preemțiune recunoscut conform celor mai sus-arătate, vânzarea fiind încheiată în baza Legii nr. 112/1995 și a Legii nr. 10/2001, conform disp. art. 42.1 lit. B din HG 250/2007, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Sunt nefondate susținerile recurentei vizând caracterul obligatoriu al deciziei nr. 1085/25.02.2010 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate a art. 6 din HG 20/1996, soluția astfel pronunțată fiind incidentă doar în procesul în care excepția a fost invocată.
Nici referirile recurentei la practica internă și a Curții Europene a Drepturilor Omului nu se constituie în temeiuri de modificare a deciziei, dat fiind specificul speței cu care reclamanta a sesizat instanța, respectiv înstrăinarea în baza Legii nr. 10/2001 a unei locuințe către persoana care nu avea calitatea de chiriaș al locuinței la data apariției Legii nr. 112/1995.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă, art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă, instanța va respinge recursul declarat de reclamanta P. E. M. împotriva deciziei civile nr. 713/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P. E. M. împotriva deciziei civile nr. 713/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. F.Ș.- 28.01.2013
Tehnored. C.J.- 01.02.2013; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător: L. Ș.
Instanță de apel: Tribunalul T.
Judecători: A. C.; M. R.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 438/2013. Curtea de... | Daune cominatorii. Decizia nr. 92/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
