Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 698/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 698/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 4195/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 698
Ședința publică din 8 mai 2013
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile nr. 432/7.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a constatat lipsa părților.
Din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a prezentat doamna procuror E. B..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței s-a depus la data de 11.04.2013 întâmpinare de către instituția pârâtă.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod pr. civ. și, nemaifiind alte cereri formulate sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr. 432/PI/7.02.2013, Tribunalul T. – Secția I Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta M. M. împotriva pârâtului S. Român.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că art. 5 al. 1 lit. b din Legea 221/2009 prevede acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Pe de altă parte, potrivit art. 1169 c. civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
În speța de față, tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit confiscarea vreunor bunuri ca efect al măsurii administrative, martorul audiat în cauză declarând că a aflat despre preluare bunurilor de către primărie de la tatăl său – probă indirectă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta M. M., solicitând modificarea ei, cu consecința admiterii acțiunii.
Recursul fiind făcut personal de către reclamantă, în absența asistenței calificate din partea unui avocat, nu a fost motivat în drept.
În motivarea în fapt extrem de succintă pe care reclamanta a făcut-o, s-a invocat faptul că deși soluția de respingere a acțiunii sale s-a bazat pe inexistența dovezilor privind confiscarea bunurilor familiei sale ca efect al măsuri deportării în B., în fapt la dosar au existat probe cu înscrisuri eliberate de C.N.S.A.S. din care rezultă că bunurile menționate în acțiune au existat la data deportării și că ele nu au mai fost restituite la întoarcerea din B..
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate cât și din oficiu, potrivit art. 3041 Cod pr. civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că despăgubirile pentru daune materiale solicitate de reclamanta M. M. se referă la contravaloarea produselor agricole de pe 40 ha, a uneltelor agricole și animalelor din gospodărie, a mobilierului din casă, a proviziilor de alimente și a materialelor de construcție existente în gospodărie la momentul deportării.
O interpretare corectă a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 făcută în conformitate și cu jurisprudența în materie a instanței supreme – ce a fost consolidată și prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 6/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 245/29.04.2013 și, deci, în vigoare la data prezentei – infirmă însă susținerile reclamantei.
Ca urmare a jurisprudenței ultimei perioade determinate de soluțiile cvasiunanime ale instanței supreme în cauze cu probleme juridice identice sau similare celei din dosarul de față - pe care instanțele din subordinea acesteia se cuvine a le avea în vedere ca reper judicios pentru realizarea dezideratului creării unei practici unitare la nivel național, de natură a evita discriminările la care ar putea fi expuși diferiți beneficiari ai Legii nr. 221/2009 aflați în aceeași situație ca și cea de față - Curtea constată, astfel cum a susținut instituția pârâtă, că interpretarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b al acestei legi, presupune în mod necesar referința doar la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, fără recurgerea la alte criterii de interpretare din cele consacrate în lege, doctrină sau jurisprudență.
Că Legea nr. 221/2009 permite acordarea despăgubirilor prin raportare doar la legile menționate rezultă și din alin. 5 al art. 5 al acestei legi care stabilește că acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. 1 lit. b atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, astfel cum ele au fost modificate și completate.
În concret, din condiția impusă de textul menționat pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate (și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005) rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al acestor legi poate fi solicitat în baza articolului menționat, întrucât numai așa se explică trimiterea făcută de legiuitor la acestea.
În atare condiții, se impune a fi observat faptul că în domeniul de reglementare al legii nr. 10/2001 – astfel cum ea a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 – nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natura lor) precum și utilajele și instalațiile preluate o dată cu imobilul (imobile prin destinație), fapt ce rezultă din conținutul neechivoc al art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Art. 6 alin. 1 definește imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 ca fiind terenurile cu sau fără construcții, cu oricare din destinație avute la data preluării în mod abuziv precum și bunurile mobile devenite imobile prin incorporare în aceste construcții.
Art. 6 alin. 2 al Legii nr. 10/2001 prevede că măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau alte instituții juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Rezultă, deci, că pretențiile care vizează orice alte bunuri mobile sau contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor confiscate ori a recoltelor neculese nu intră în sfera a reglementare a Legii nr. 221/_, prin care nu s-a intenționat de altfel nici o repunere a persoanelor interesate în termenul de exercitare a procedurilor altor legi speciale de reparație materială.
În condițiile în care despăgubirile solicitate de reclamanta M. M. poartă asupra bunurilor mobile și utilajelor agricole rămase în locuința și gospodăria din care au fost deportați membrii familiei sale de origine, asupra animalelor domestice pe care au fost siliți să le abandoneze precum și asupra folosului nerealizat (prin lipsirea de folosința casei și a terenurilor cultivabile), în mod justificat urmează a se reține că aceste pretenții sunt excluse de la beneficiul măsurilor reparatorii, expres și limitativ prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/_.
Având în vedere, pe de o parte, faptul că prin acțiunea promovată de reclamantă s-a tins la stabilirea, prin procedurile judiciare prevăzute de lege, a unui drept subiectiv cu caracter patrimonial și nu la protecția juridică a unui asemenea drept preexistent iar, pe de altă parte, natura specială a căii de atac a recursului de față (care, potrivit art. 3041 Cod pr. civ., permite evocarea tuturor aspectelor ce țin de fondul cauzei atât sub aspectul netemeiniciei cât și al nelegalității iar nu numai a celor ce țin de nelegalitatea hotărârii – astfel cum ele sunt reglementate de art. 304 Cod pr. civ. în cazul regimului comun al acestei căi de atac – ) rezultă că natura incontestabilă a dreptului litigios urmează să se stabilească doar după finalizarea recursului.
De aceea, până la acest moment se poate proceda la reformarea, în conformitate cu legea corect interpretată, a hotărârii atacate fără riscul încălcării dreptului reclamanților la un proces echitabil (prevăzut de art. 6 par. 1 al Convenției) sau al dreptului lor de proprietate (prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 – Adițional – la aceeași Convenție).
Întrucât niciunul din bunurile menționate de reclamantă în acțiunea sa nu se încadrează în dispozițiile exprese și limitative ale art. 5 alin. 1 lit. b ale Legii nr. 221/2009 care permit acordarea despăgubirilor pentru daune materiale, în mod justificat Tribunalul T. a respins acțiunea sa conținând o atare solicitare.
Constatându-se că sentința civilă nr. 432/7.02.2013 a Tribunalului T. este rezultatul corectei interpretări a probelor și a legii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia de către reclamanta M. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile nr. 432/7.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 8 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. D.C./09.05.2013
Tehnored. I.P. 2 ex./14.05.2013
Prima instanță: Tribunalul T., jud. L. V.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1385/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
