Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1375/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1375/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 1678/325/2009*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 1375
Ședința publică din 22 Octombrie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. M. împotriva deciziei civile nr. 122/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta M. A., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru reclamantul recurent se prezintă avocat Vasii-Kola C., lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului depune la dosar, 4 chitanțe a câte 1 leu, reprezentând taxă judiciară de timbru, în dovedirea faptului că s-a conformat mențiunii cu care a fost citată partea, în sensul timbrării recursului.
Se constată depusă prin registratura instanței, la data de 21.10.2013, în 2 exemplare, întâmpinarea formulată de către pârâta intimată, înscris calificat de instanță ca fiind concluzii scrise în raport de data depunerii la dosar și a prevederilor art. 308 alin. 2 C.pr.civ.
Se comunică un exemplar al înscrisului, reprezentantei reclamantului.
Văzând că la actul formulat de pârâtă prin avocat nu s-a atașat împuternicire avocațială din care să rezulte întinderea contractului de asistență juridică, ceea ce presupune angajarea unui avocat de către parte numai pentru redactarea acestuia și nemaifiind formulate cereri și excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., modificarea în tot a deciziei civile recurate și admiterea excepției tardivității plângerii formulate de către pârâtă împotriva încheierii de carte funciară.
În susținerea celor solicitate arată că la data rectificării de carte funciară, în anul 1995, proprietarul terenului limitrof celui al reclamantului era Statul Român, căruia i s-a comunicat încheierea C.F. iar acesta nu a avut obiecțiuni. În opinia sa, în mod greșit fost comunicată pârâtei încheierea, întrucât aceasta la acel moment nu avea calitate de proprietar al imobilului învecinat cu al părții pe care o reprezintă.
De asemenea, reprezentanta reclamantului consideră că se impunea ca instanța de apel să verifice, cu prioritate, dacă acțiunea a fost formulată în termen, pentru determinarea corectă a obiectului acesteia (revendicare imobiliară și nu plângere împotriva cărții funciare).
D-na avocat, conchide, învederând că hotărârea tribunalului este netemeinică și nelegală raportat la prevederile Legii nr. 7/1996.
Arătând că înțelege să solicite și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, depune la dosar chitanța nr. 41/10.09.2013 eliberată pentru suma de 1000 lei reprezentând onorariu avocat.
După dezbaterea cauzei, dar nu înainte de închiderea ședinței de judecată s-a prezentat reprezentanta pârâtei, avocat B. E. în substituirea avocatului Hînciu C. C., care a depus la dosar împuternicire avocațială și delegația de substituire a avocatului titular.
Față de această împrejurare, instanța redeschide dezbaterile și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentanta pârâtei intimate, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 122/20.02.2013, Tribunalul T. – Secția I Civilă a respins excepția invocată de intimat și a admis apelul declarat de pârâta M. A. împotriva sentinței civile nr. 6538/13.04.2010 pronunțată în dosarul nr._, a schimbat în tot Încheierea de C.F. nr. 2531/20.09.1995 pronunțată de Judecătoria Timișoara – Biroul de Carte Funciară în sensul că a respins cererea intimatului și l-a obligat să plătească apelantei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că, în ceea ce privește excepția tardivității căii de atac, apelantei i s-a comunicat încheierea atacată la data de 26.01.2009, iar apelul a fost formulat la data de 3.02.2009, adică în termenul de 15 zile prevăzut de Decretul - Lege nr. 115/1938, aplicabil în speță. Astfel, în raport de dispozițiile art.126 al acestuia, excepția a fost respinsă.
Instanța de apel a constatat că în dosarul administrativ în care s-a pronunțat Încheierea nr.2531/20.09.1995 emisă de Judecătoria Timișoara – Biroul de Carte Funciară nu există nicio dovadă că apelantei i s-a comunicat până la data de 26.01.2009 această încheiere. În fapt, tribunalul a reținut că pârâta este proprietarul tabular al imobilului situat în Beciceherecu M., nr.456, înscris în C.F. nr.405 B. M. nr. cad. 894-895, constând în curte și grădină și că acest imobil se învecinează cu terenul proprietatea reclamantului.
Reclamantul, prin cererea înregistrată în data de 20.09.1995 la Judecătoria Timișoara – Biroul de Carte Funciară, a solicitat rectificarea suprafeței de teren din C.F. nr. 404 B. M., conform unei documentații întocmite de un expert autorizat, V. V..
Judecătoria Timișoara – Biroul de Carte Funciară prin Încheierea de carte funciară nr. 2531/20.09.1995 a admis cererea și a dispus rectificarea suprafeței de teren proprietatea reclamantului de la suprafața de 959 m.p. la 1168 m.p. Având în vedere caracterul necontencios al procedurii urmat de reclamant, s-a apreciat că nici pârâta și nici antecesorul ei nu au avut cunoștință de existența acestui act.
Tribunalul a opiniat că încheierea apelată este nelegală. În acest sens, s-au reținut dispozițiile art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938 care enumeră limitativ cazurile de rectificare a cărții funciare, fără a putea fi extinse printr-o interpretare de analogie.
În speța de față, s-a stabilit că neconcordanța dintre suprafața reală a unui imobil și suprafața care apare înregistrată în cartea funciară nu poate fi remediată printr-o acțiune în rectificare, fiindcă o asemenea situație nu se încadrează printre cele 3 puncte ale art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938, întrucât în lumina acestui act normativ cărțile funciare nu garantează întinderea, ci numai pe baza unei schițe, necontestate de niciunul dintre vecini în urma unor măsurători, executate de un expert autorizat care să determine suprafața reală a terenului.
S-a observat însă, că expertiza, în baza căreia s-a remediat neconcordanța este contestată de apelanta în calitate de vecin al terenului reclamantului. În plus, s-a constatat că din expertiza efectuată în prezenta cauză reiese că sunt indicii că această modificare de teren a reclamantului aduce atingere dreptului de proprietate al pârâtei.
De asemenea, instanța de apel a avut în vedere și dispozițiile art. 35 din Decretul - Lege nr. 115/1938, potrivit cărora rectificarea se poate face numai pe baza unei hotărâri judecătorești definitive, ceea ce nu este cazul în speța de față, unde rectificarea s-a realizat pe baza unei lucrări topografice care nu a avut și încuviințarea apelantei sau antecesorului acesteia în calitate de vecin.
Tribunalul a apreciat că în cadrul acestui apel nu se pune problema unei acțiuni în revendicare, ci este vorba de verificarea legalității și temeinicia unei încheieri de carte funciară.
S-a considerat, pe de altă parte că la data efectuării operațiunii era obligatoriu ca expertul să măsoare atât suprafața de teren proprietatea intimatului cât și suprafața de teren proprietatea vecinilor pentru ca în eventualitatea modificării suprafeței de teren a intimatului să nu se aducă atingere dreptului de proprietate al vecinilor.
Tribunalul a concluzionat ca fiind evident că operațiunea efectuată în anul 1995 aduce atingere dreptului de proprietate al apelantului.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei, tribunalul a respins-o, apreciind că apelanta fiind proprietarul terenului învecinat al intimatului, iar la dosarul de la cartea funciară nu rezultă că încheierea i-a fost comunicată antecesorului apelantei, este în afară de orice îndoială că există identitate între apelantă și persoana care se pretinde titulară a dreptului dedus judecății.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M. M. solicitând modificarea ei și a sentinței, cu consecința respingerii ca tardivă a plângerii de carte funciară formulată de pârâta M. A..
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. iar în fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.
S-a susținut în acest sens că Încheierea de C.F. nr. 2531/20.09.1995 a fost comunicată părților interesate (conform art. 125 și 126 din Decretul - Lege nr. 115/1938, în vigoare la acel moment) la data emiterii ei, ori, atunci, numit M. A. nu avea calitate de proprietară a imobilului în litigiu pentru a i se comunica și ei această hotărâre.
Împotriva acestei hotărâri, antecesorul pârâtei (statul) nu a declarat apel (cale de atac prevăzută de lege la momentul respectiv) orice demers în acest sens făcut după expirarea termenului legal de 15 zile fiind sancționabil cu decăderea.
Ceea ce dorește reclamantul să exprime este o veritabilă acțiune în revendicare imobiliară.
Conform documentelor aflate în evidența Primăriei B. M., suprafața de teren înscrisă în registrul de evidență funciară al O.C.A.O.T.A. T. din anul 1983, suprafața parcelei din C.F. nr. 404 Becicherec este de 1101 m.p., iar suprafața parcelei înscrisă în C.F. nr. 405 Becicherec este de 910 m.p., în timp ce linia de hotar care desparte cele două parcele este linia dreaptă conform schiței de așezare locală.
Rectificarea parcelei înscrisă în C.F. nr. 405 Becicherec realizată în anul 1985 de la 720 m.p. la 1122 m.p. s-a făcut fără a se respecta suprafețele înscrise în registrul de evidență funciară al O.C.A.O.T.A. T. precum și în evidența Primăriei B. M..
Tot în anul 1985 s-a rectificat suprafața de teren din C.F. nr. 404 B. M. de la 720 m.p. la 959 m.p., din totalul acestei suprafețe, suprafața de 250 m.p. intrând în proprietatea Statului Român. Dacă se adună suprafața de 720 m.p. avută inițial, cu cei 250 m.p. aflați în proprietatea statului, rezultă suprafața de 970 m.p. Potrivit extrasului de carte funciară în extenso, Statul Român a păstrat suprafața de 250 m.p. atribuindu-i în folosință proprietarilor din C.F. nr. 404 Becicherec, în schimb suprafața inițială de 720 m.p. este diminuată de la 720 m.p. la 709 m.p., fără a exista astfel o corespondență cu înscrisurile din C.F. nr. 404 Becicherec.
Reclamantul a mai învederat că, la acel moment, proprietar al terenurilor înscrise în C.F. nr. 404 și nr. 405 B. M., era Statul Român (deci nici el și nici pârâta M. A.) și că el a devenit proprietar în anul 1994 iar pârâta în anul 2002.
În anul 1995 expertul V. V. a întocmit documentația de rectificare a parcelei înscrisă în C.F. nr. 404 B. M. conform actelor aflate în evidența Primăriei B. M. și vizate de O.C.A.O.T.A. T. în anul 1983. La acea dată, suprafața de teren de 800 m.p. înscrisă în C.F. nr. 405 B. M. se afla în proprietatea Statului Român iar diferența până la 1122 m.p. a fost atribuită în folosință proprietarilor din C.F. nr. 405 B. M. conform schiței de rectificare realizate în martie 1985, suprafața de teren de 800 m.p. nefiind solicitată de către proprietarii de la acea vreme, solicitarea de rectificare realizându-se abia în anul 1999 în condițiile aceleiași legi ca și cea realizată în C.F. nr. 404 în anul 1995.
Deși pârâta M. A. a devenit proprietara terenului învecinat cu cel al reclamantului încă din 2002, ea a recurs la atacarea Încheierii de carte funciară abia în 2009 după ce a obținut, la cerere, eliberarea unei copii de pe aceasta.
În plus, se reține în hotărârea Tribunalului T. că rectificarea de carte funciară, conform art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938 se poate face doar pe baza unei schițe necontestate de niciuna din părți, în urma unor măsurători executate de expert autorizat ori, în cauză, tocmai în acest fel s-a procedat.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata pârâtă M. A. a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat considerând că instanța de apel a făcut o corectă interpretare a legii, atât în privința excepției cât și a fondului cauzei.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 al. 2 C.pr.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că în ceea ce privește excepția tardivității apelului declarat de pârâta M. A. împotriva Încheierii de C.F. nr. 2531/20.09.1995 aceasta este neîntemeiată.
Din conținutul Încheierii de carte funciară menționate (fila 7 dosar O.C.P.I. T. atașat la prezentul) rezultă că această Încheiere prin care s-a dispus, la cererea reclamantului M. M., rectificarea C.F. 404 B. M., nr. top. 892-893 (imobilul proprietatea sa), în sensul majorării suprafeței înscrise în C.F., de la 959 m.p. la 1186 m.p., a fost comunicată doar acestuia iar nu și altor persoane interesate (cum ar fi și antecesorul în drepturi al pârâtei).
În atare condiții, apelul declarat la 3.02.2009 de pârâta M. A. (proprietara unuia din imobilele limitrofe) împotriva acestei Încheieri ce i-a fost comunicată doar ca urmare a cererii sale exprese din 23.01.2009, în mod justificat a fost considerat ca actual iar nu tardiv și el este fondat având în vedere condițiile în care a fost emisă Încheierea de carte funciară atacată.
În concret, rectificarea suprafeței de teren intabulate în favoarea reclamantului M. M. s-a produs ca urmare a simplei cereri a acestuia adresată Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei Timișoara la data de 20.09.1995, însoțită de documentația întocmită de un specialist autorizat și avizată de O.C.O.T. Timișoara.
Art. 35 din Decretul - Lege nr. 115/1938 care era la momentul respectiv legea cadru în materie de carte funciară prevedea însă că rectificarea se va putea efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești „desăvârșite” (ceea ce presupunea, conform Codului de procedură civilă în vigoare, o hotărâre definitivă și irevocabilă).
Prin urmare, legalitatea rectificării de carte funciară era condiționată, în mod obligatoriu, de existența unei hotărâri prealabile obținute în condițiile legii, adică printr-o procedură publică și contradictorie, lucru care în cauză nu s-a întâmplat.
În acest fel, proprietarii parcelelor limitrofe ale căror suprafețe ar fi fost afectate prin intabularea unei suprafețe mai mari în favoarea reclamantului (cum este și autorul în drepturi al pârâtei și apoi aceasta, astfel cum dovedește expertiza efectuată în cauză) nu au cunoscut existența procedurii inițiate de acesta și nu s-au putut apăra.
Titlul care a permis intabularea suprafeței rectificate fiind astfel obținut prin nerespectarea condițiilor stipulate de lege nu poate fi considerat apt a produce consecințe juridice valabile, din care cauză, în mod corect ambele instanțe anterioare au considerat că se impune anularea lui.
Pentru toate aceste considerente de drept și de fapt, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. M. împotriva deciziei civile nr. 122/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul M. M. împotriva deciziei civile nr. 122/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 Octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. CALAICLAUDIA R. M. L.
Grefier,
O. IOȚCOVICI
Red.D.C./5.11.2013
Tehnored.O.I./2 ex/6.11.2013
Instanță fond: Judecătoria Timișoara – jud. C. G.
Instanța apel: Tribunalul T. – jud. D. H., jud. L. D.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 379/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 698/2013. Curtea de... → |
|---|
