Expropriere. Decizia nr. 818/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 818/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 2268/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 818/R
Ședința publică din 30 mai 2013
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de reclamanta B. M. și de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 818/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanta-recurentă, lipsă, avocat P. E. B. și pentru pârâtul-recurent, lipsă, în reprezentare avocat D. G..
Ministerul Public este reprezentat de procuror D. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care reprezentantul reclamantei-recurente, depune la dosarul cauzei Concluzii scrise și arată că nu mai are de formulat alte cereri și de administrat alte probe.
Reprezentantul pârâtului intimat depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare și arată că nu mai are de formulat alte cereri și de administrat alte probe.
Instanța, constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri și de administrat alte probe, acordă cuvântul reprezentanților părților pe cererea de recurs.
Reprezentantul reclamantei-recurente solicită instanței admiterea cererii de recurs, așa cum a fost formulată, în sensul admiterii acțiunii. Se solicită a se ține cont de concluziile raportului de expertiză întocmit. Fără cheltuieli de judecată. Se a solicitat respingerea recursului formulat de pârât.
Reprezentantul pârâtului intimat a solicitat instanței admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui nou raport de expertiză, în condițiile stabilite de lege.
Reprezentanta Ministerului Public - P. de pe lângă Tribunalul T. a solicitat instanței respingerea recursurilor.
Curtea reține cauza, spre deliberare:
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalul A. sub nr._ la data de 06.04.2012, reclamanta B. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 34/55/06.10.2011, doar în ce privește Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 nr. 34/55/06.10.2011 doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea sa și obligarea pârâtului la plata sumei de 3860 euro corespondentul în lei la cursul valutar din data plății, reprezentând contravaloarea despăgubirii cuvenite în urma exproprierii parcelei de teren cu numărul cadastral A285/8/2 situat în Pecica, cu suprafața de 468 mp ; să fie obligat pârâtul la plata dobânzii legale calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat stabilită de către instanță și suma de 333,68 lei stabilită prin Hotărârea nr. 34/55 din 06.10.2011, dobândă calculată de la data de 10.01.2012, când a fost scadentă obligația pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția sa și până în ziua plății efective ;să fie obligat pârâtul la plata sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat și la plata contravalorii cheltuielilor de judecată cauzate cu purtarea procesului constând în onorariu parțial de avocat și onorariu expert.
În motivarea acțiunii a arătat că, urmare emiterii H.G. nr.416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", s-a aprobat ca despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării suma globală de 63.000.000 lei care, deși ar fi trebuit să acopere despăgubirile pentru toți cei vizați, a lăsat la o parte un nr. de 251 de persoane, printre care și reclamantul.
Pentru aceste persoane s-a emis ulterior un alt act normativ, respectiv H.G. nr. 488/11.05.2011, care o modifică pe precedenta și în a cărei anexă apar cele 251 de persoane rămase nedespăgubite, printre care și reclamanta, căreia i s-a calculat despăgubiri cu aproximativ 70% mai mici decât cele acordate vecinilor săi, despăgubiți în anul 2010. Cu alte cuvinte, în anul 2010, pentru un metru pătrat de teren, s-au plătit între 4 și 10 Euro/mp., iar după emiterea noii hotărâri, despăgubirea a fost stabilită cu mult sub valoarea de piață.
Prin urmare, a considerat reclamanta că suma propusă prin H.G. nr. 488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010 nu reprezintă o justă și prealabilă despăgubire, în condițiile în care, astfel cum este consacrată în literatura de specialitate, exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept; din momentul exproprierii, dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat, iar caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României, care, la art. 44 alin.3, statuează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
În opinia reclamantului, atât H.G. nr. 488/2011, cât și Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii nr. 255/2010 încalcă aceste prevederi imperative și nu prezintă un caracter drept prealabil deposedării proprietății, acest aspect fiind recunoscut indirect chiar de către Guvernul României care, prin Hotărârea nr. 416/2010, a stabilit că pentru un metru pătrat de teren din aceeași zonă se calculează prețul de 4 euro și nu cel de 0,17 cenți, cum s-a stabilit prin hotărârea atacată.
În dovedirea afirmațiilor, reclamanta a făcut trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a stabilit existența a trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate și anume ca privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie, privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică și privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional. Mai mult decât atât, adaugă reclamanta că, la rândul său, Comisia Europeană a decis, cu valoare de principiu, prin Hotărârea din 15.01.1998, că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu normele de drept intern, să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, de maniera în care privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, indemnizare acordată titularului dreptului de proprietate.
Astfel fiind, reclamanta a subliniat că valoarea terenului a fost corect stabilită la suma de_ euro prin expertiza efectuată inițial, iar raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabilește despăgubirea propusă, nu respectă caracterul rezonabil și proporțional al indemnizării și nu poate să reprezinte o despăgubire justă și dreaptă, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, luând în considerare dovezile prezentate de aceștia.
Pe cale de consecință, a considerat că raportarea strict la expertizele întocmite de camerele notarilor publici este nelegală, nefirească și nu evidențiază o justă despăgubire, iar acele valori sunt pur orientative, calculate exclusiv pentru stabilirea impozitelor, cu atât mai mult cu cât raportul de evaluare efectuat de către expertul ANEVAR U. I. R. a stabilit, pentru persoanele afectate de tronsonul de autostradă, valori de despăgubiri între 4 și 15,54 Euro/mp., iar reclamanta figura cu o valoare stabilită de 8,25 Euro/mp, cu o sumă globală de despăgubire în cuantum de 3860 Euro.
Ca atare, a considerat că această sumă a fost corect stabilită, luând în considerare și diferența foarte mare între valorile terenurilor pe metru pătrat stabilite de expertiza independentă în documentul numit „Tabel cu valorile de despăgubire al terenurilor ce urmează a fi expropriate de pe teritoriul administrativ al orașului Pecica în vederea construcției autostrăzii Nădlac -A." și cele evidențiate în anexa aferentă H.G. nr.488/2011, în același sens fiind și Lista privind teritoriul comunei Șeitin, jud. A., Lista privind teritoriul orașului Nădlac și Hotărârea Guvernului României nr. 573/01.06.2011, prin care se stabilesc, pe metru pătrat, valori de câteva ori mai mari față de cele calculate prin hotărârea de expropriere.
Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea acțiunii, în drept invocând art. 16 alin.1 din Constituție, art. 14 CEDO, art.1 din Protocolul 12-Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, 28 mai 1985 .
Pârâtul a depus întâmpinare prin serviciul registratură al instanței, la data de 07.05.2012, prin care a solicitat ca în baza probelor administrate să se dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției sale, pârâtul a arătat că în fapt, prin cererea de chemare în judecata s-a solicitat obligarea la plata sumelor cu titlu de daune-interese pentru suprafața de teren supusă exproprierii, teren care face obiectul exproprierii pe amplasamentul lucrări de utilitate publică "Autostrada Nadlac-A.", iar despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere atacată sunt stabilite în mod corect.
Astfel, s-a invocat Nota de Fundamentare - H.G. nr. 488/11.05.2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", drumurile publice din România reprezintă o componentă principală a sistemului național de transport și constituie obiectul exclusiv al proprietății publice. Prin Hotărârea Guvernului nr.947/1990 privind modernizarea rețelei de drumuri existente și construcția de autostrăzi în România, s-a aprobat Programul național de modernizare a drumurilor existente și construcția de autostrăzi în România, beneficiar fiind Ministerul Transporturilor și infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România –SA.
C. general al politicii Guvernului constă în asigurarea și susținerea unei infrastructuri adecvate dezvoltării obiectivelor socio-economice prin modernizarea, dezvoltarea și administrarea eficientă a sectorului rutier, cu accent pe extinderea numărului de autostrăzi, modernizarea și lărgirea drumurilor existente, a podurilor și a tuturor facilităților aferente, în vederea realizării lucrărilor de modernizare a drumurilor naționale, lucrări care privesc siguranța și securitatea națională, în contextul îndeplinirii cerințelor organismelor internaționale, având ca scop integrarea României în structurile euroatlantice, au fost demarate măsuri și programe de construcții de autostrăzi și drumuri naționale.
La momentul promovării Proiectului de Hotărâre a Guvernului nr. 416/2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local cu modificările și completările ulterioare și de Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 434/2009, pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului. Astfel, la momentul respectiv, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 198/2004 cu modificările și completările ulterioare, expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică cuprinzând date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării care conțin delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere.
În prezent, cadrul legal în materie de exproprie îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, conform prevederilor art.5 din Legea nr. 255/2010 expropriatorul are obligația de a aproba prin Hotărâre de Guvern și lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ - teritoriale. Indicatorii tehnico - economici ai obiectivului de investiții „Autostrada Nădlac - A." au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1480/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 8 decembrie 2009. Prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării "Autostrada Nădlac - A.", precum și suma globală estimată cu titlu de despăgubire în valoare de 63.000 mii lei, sumă rezultată din Raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere. Suma de 63.000 mii lei aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 a fost suplimentată cu suma de 17.500 mii lei prin Hotărârea Guvernului nr. 1248/2010, în conformitate cu art. 4 alin (4) din Legea nr.198/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât la data promovării hotărârii inițiale din cauza insuficienței bugetare a fost alocată de la bugetul de stat doar suma de 63.000 mii lei, suma globală necesară acestui proiect fiind de 80.500 mii lei.
Pârâtul a mai invocat art. 11 alin (7), (8) și (9) din Legea 255/2010, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, în sensul că, Raportul a fost întocmit și cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobilîn parte, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr.33/1994, adică prețul la care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.
În concret, conform Raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T, Petica, jud. A., întocmit în mai 2011, suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de 865.211 mp, cu o valoare de despăgubire totală de 684.356,29 lei.
Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către domnul Ing. G. N., expert evaluator bunuri mobile și proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR, legitimație nr.6253, și calitatea de Expert funciar membru AEF, legitimație nr.018 și de către doamna Ec G. N., expert proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR, legitimație nr. 1222.
Raportul de evaluare a fost întocmit în vederea evaluării terenului expropriat, bazându-se pe principiile exproprieri pentru cauza de utilitate publică, idei directoare declarate prin legislația în vigoare. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr.255/2010 și Legii 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Prin urmare, această valoarea specială este mai mare decât o valoare de piață care reprezintă: "suma estimată pentru care o proprietate poate fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acționează în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri".
Vis a vis de cele expuse anterior, pârâtul a arătat că, în urma Raportului de evaluare întocmit, proprietarii terenurilor sunt obligați să vândă, iar cumpărătorul este, la rândul său, obligat să cumpere, amândoi fiind condiționați de proiectul de utilitate publică în cauză, și anume "Construcția Autostrăzii Nădlac-A., pe teritoriul administrativ al jud. A..
Astfel, preeminenta interesului general, care este definit de art. 2, alin (1), lit. I al Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, ca fiind; "interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor", determina prevalarea în fața interesului privat al proprietarilor, însă determină totodată o justă și imediată despăgubire, care în concret are aptitudinea de a fi mai însemnată decât valoarea de piață a imobilului; de asemenea, raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței cererea probabil, oferta competitivă, etc).
Prin concluziile scrise depuse la data de 07.11.2012, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că expertiza efectuată în cauză nu este concludentă pentru stabilirea valorii despăgubirilor întrucât nu a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
S-a susținut că această expertiză nu pornește de la prețurile la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel situate în aceeași unitate administrativă, ci de la oferte culese de pe internet care prezintă semne de întrebare privitoare la veridicitatea și concludența acestora.
Pârâtul a solicitat instanței a observa că, în urma apariției Legii nr. 255/2010, valoarea despăgubirilor propuse a fi plătite expropriaților a fost stabilită prin efectuarea unei expertize care respectă cerințele legislative apărute în urma publicării acestei legii, care a fost efectuată de .. și care a stabilit o valoare justă ce trebuie acordată persoanelor expropriate.
Prin cererea depusă în data de 25.02.2013, reclamanta a arătat că înțelege să își modifice valoarea pretențiilor la suma de 8.260 Euro, apreciind că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză de comisia constituită în condițiile Legii nr. 33/1994 este o valoare reală și corectă, iar prin compararea acestei valori cu cea oferită prin hotărârea de despăgubire se poate constata existența unei diferențe de care reclamanta a fost privat față de persoanele despăgubite inițial.
A mai adăugat că expertiza a fost efectuată în mod profesionist și este bazată pe criterii științifice obiective, răspunsul experților fiind de natură a demonta observațiile și criticile aduse de pârât cu privire la evaluarea terenului.
În opinia sa, nici o altă probă administrată în cauză nu prezintă gradul de obiectivitate și de adaptare precum cel al expertizei judiciare, iar contractele de vânzare-cumpărare depuse de instanță din oficiu prezintă valori cu mult sub cele reale la care se desfășoară tranzacția, tocmai din intenția părților de a evita costurile notariale ridicate.
Prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de 25.02.2013, reclamanta a reluat susținerile de fapt și de drept din acțiune, apreciind că valorile actualizate de camerele notarilor publici sunt valori orientative, potrivit art.771 alin.4 Cod fiscal și sunt destinate exclusiv pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale .
Prin sentința civilă nr. 818/25.02.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă formulată, modificată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.35/55/06.10.2011, obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 663,39 lei, cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 06.10.2011. Prima instanță a respins restul pretențiilor solicitate, obligând pârâtul la plata sumei de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că Tribunalul A., prin sentința nr. 818/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ a reținut, din probele administrate în cauză, că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 35/55 din data de 06.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeței de 468 mp din terenul situat în Localitatea Pecica Jud. A., nr. cadastral_ și s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp.
Reclamanta a contestat această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantei se grefează pe dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr. 255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr.33/1994, conform cărora: „alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite; alin.2 ,, La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia,,.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța de fond a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator, iar din Raportul de Expertiză Tehnică Judiciară, rezultă că, valoarea pe 1 mp a terenului expropriat, este de 3,84 Euro/ 1 mp .
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 468 mp, ar fi de 8.288lei, echivalentul a 1.806,48 euro (f.160 dosar fond), la care se adaugă daune de 6.587lei.
Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M. B. - fila 171 dosar fond - dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață deoarece comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat. Comparabilele folosite se referă la terenurile ce au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD fapt care le crește mult valoarea. La data exproprierii terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică iar simplul fapt că este în zona de construcție a autostrăzii nu dă acestui teren un potențial de conversie în teren pentru uz industrial. Comparabile care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane.
Deși experții desemnați de instanță, respectiv reclamanți, au arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța de fond a precizat că valoarea de circulație a suprafeței de 468 mp, de 8.288 lei, pentru mai puțin de 1 hectar pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ este una exorbitantă.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru Orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 lei/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
S-a concluzionat că o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Acesta este motivul pentru care instanța de fond a acordat valoare probantă, adresei nr. 221/08 mai 2012 a BNP „D.” cu sediul chiar în localitatea Pecica (fila 147 dosar fond), conform căruia, în perioada 2010-2012 prețul de vânzare declarat de către părți a variat de la 1.500 la 2.000 euro / ha, în funcție de amplasament și suprafața vândută, prețuri ceva mai mari (2.900–3.000 euro/ha) au fost declarate (este adevărat în situații mai rare) la tranzacții în care cumpărătorul era o societate comercială.
Prin urmare, instanța de fond a reținut prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp – echivalent 1,35 lei/mp, ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamantei pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.
Prin urmare, despăgubirea totală cuvenită reclamantei este de 663,39 lei, obținută din înmulțirea suprafeței de 468 mpcu 1,35 lei/mp, la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior .
În schimb nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producției agricole, nerealizate, respectiv dauna pentru lipsa de folosință a terenului.
Din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii, terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanta nu ar mai fi putut să culeagă recolta. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, ori că ar fi fost dat în arendă, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nici o fundamentare legală.
De asemenea, instanța de fond nu a acordat daunele datorate cheltuielilor suplimentare de transport și daunele pentru lipsa de acces la parcelele rămase în proprietate, reținând pe de o parte că nu există dovezi că noile drumuri de acces pe care expropriatorul este obligat să le realizeze vor presupune o rută de deplasare mai lungă decât prezenta astfel că eventualele cheltuieli suplimentare de transport sunt incerte, iar pe de altă parte, instanța nu poate reține drept cert prejudiciul ce ar rezulta din construirea în viitor de către reclamanți a unui nou drum de acces pentru parcelele rămase în proprietatea reclamantei.
Argumentele și susținerile reclamantei legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța de fond a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieței imobiliare din zonă. Valoarea disproporționat de mare a acelor despăgubiri a determinat Guvernul României să intervină legislativ pentru restabilirea echilibrului în procesul de expropriere și de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Cele susținute de către reclamanți, nu pot constitui temei sau fundament pentru acordarea unor despăgubiri mai mari decât cele cuvenite în mod rezonabil potrivit legii, respectiv la nivelul valorii reale de circulație a terenului care este dată de prețul pieței imobiliare din zonă.
Pentru aceste considerente, prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată, de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, având ca obiect despăgubiri rezultate din expropriere, în sensul că a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 35/55 din data de 06.10.2011 și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 663,39 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat.
Privitor la cheltuielile de judecată, prima instanță a reținut că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”
Poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Prima instanță a concluzionat că, dat fiind că pretențiile ce formează obiectul litigiului au fost admise numai parțial, a acordat celui care a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată, proporțional cu pretențiile admise .
Ori, în speță, în condițiile în care s-a admis în parte acțiunea civilă formulată, raportat la cheltuielile efectuate de reclamantă cu expertiza în sumă de 1.500 lei onorar expertiză a obligat pârâtul la plata sumei de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
La data de 29 martie 2013 pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 818/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, criticând sentința recurată ca fiind netemeinică și nelegală.
Pârâtul-recurent a solicitat instanței a observa că despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reala a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de evaluare, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Valoarea la care se vând imobilele de același fel rezulta din însăși raportul de evaluare întocmit pentru aceste terenuri și este mai mică decât cea propusa de expropriator spre a fi plătită.
Recurentul a considerat că prețul de piața stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect. De altfel, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de .. sunt în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zona. În prezent, cadrul legal în materie de exproprie îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 255/2010 expropriatorul are obligația de a aproba prin Hotărâre de Guvern și lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ-teritoriale.
Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Autostrada Nădlac -A." au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1480/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 8 decembrie 2009.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării "Autostrada Nădlac - A.", precum și suma globală estimată cu titlu de despăgubire în valoare de 63.000 mii lei, sumă rezultată din Raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere. Suma de 63.000 mii lei aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 a fost suplimentată cu suma de 17.500 mii lei prin Hotărârea Guvernului nr. 1248/2010, în conformitate cu art. 4 alin ( 4 ) din Legea nr. 198/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât la data promovării hotărârii inițiale din cauza insuficienței bugetare a fost alocată de la bugetul de stat doar suma de 63.000 mii lei, suma globală necesară acestui proiect fiind de 80.500 mii lei.
Art. 11, din Legea 255/2010, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizării unor obiective de interes național, județean și local, prevede la alin. (7),(8) și (9): "(7) înainte de data "începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, pe fiecare categorie de folosința. (8) Raportul de evaluare se întocmește punându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin.(5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. (9) Raportul de evaluare se întocmește sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România."
Raportul a fost întocmit și cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul la care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.
În concret, conform Raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. Pecica, jud. A., întocmit în mai 2011, suprafața totala ce urmează a fi expropriata este de_ mp, având o valoare de despăgubire totala de 684.356,29 lei. Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanta cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către domnul Ing. G. N., expert evaluator bunuri mobile și proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR, legitimație nr. 6253, și calitatea de Expert funciar membru AEF, legitimație nr. 018 și de către doamna Ec. G. N., expert proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR, legitimație nr. 1222.
Raportul de evaluare a fost întocmit în vederea evaluării terenului expropriat, bazându-se pe principiile exproprierii pentru cauza de utilitate publică, idei directoare declarate prin legislația în vigoare. Valoarea de despăgubire a fost estimata conform prevederilor Legii 255/2010 și Legii 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare speciala a terenurilor compusa din valoarea reala a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite .
Prin urmare, aceasta valoarea specială este mai mare decât o valoare de piața care reprezintă: "suma estimata pentru care o proprietate poate fi schimbata la data evaluării, intre un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acționează în cunoștința de cauză, prudent și fără constrângeri".
Vis a vis de cele expuse anterior, pârâtul recurent a făcut mențiunea faptului ca în urma raportului de evaluare întocmit, proprietarii terenurilor sunt obligați sa vândă, iar cumpărătorul este, la rândul sau, obligat sa cumpere, amândoi fiind condiționați de proiectul de utilitate publica în cauza, și anume "Construcția Autostrăzii Nadlac-A., pe teritoriul administrativ al jud. Arat". Astfel, preeminenta interesului general, care este definit de art. 2, alin (1), lit. I al Legii 554/2004 a Contenciosului administrativ, ca fiind: "interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor", determina prevalarea în față interesului privat al proprietarilor, insă determină totodată o justă și imediată despăgubire, care în concret are aptitudinea de a fi mai însemnata decât valoarea de piața a imobilului.
De asemenea, s-a învederat că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifica a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea probabil, oferta competitiva, etc).
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 pârâtul recurent a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, constatând ca valorile stabilite prin expertiza ce a stat la baza declanșării procedurilor de expropriere (cea efectuata ..) au fost cele corecte.
La data de 29 martie 2013 reclamanta B. M. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 818/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, solicitând admiterea admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe cale de consecință modificarea sentinței recurate în baza art. 304 pct. 8 și 9 coroborat cu art. 312 alin. 3 C.pr.civ. în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată cu privire la plata despăgubirilor și a dobânzii.
Reclamanta-recurentă a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată cauzate acesteia în primă instanță și în recurs.
În motivare recurenta a învederat că prima instanță a recunoscut parțial pretențiile reclamantei, precizând că raportul de expertiză efectuatîn prezenta cauza a fost semnat de către expertul parte al pârâtei ing. M. B. cu observații la raport.în marea majoritate a dosarelor cu obiect omonim cu acesta dl. expert M. B. al CNADNR a formulat opinie separata în care detalieaza observațiile la care a făcut referireîn finalul raportului de experetiza.
În prezenta cauză expertul pârâtei depune propria opinie cu privire la valoarea terenului în data 25.02.2013, punct de vedere care a fost ignorat de către prima instanță.
Conform acestei opinii separate expertul paratei, a admis ca valoarea totală a despăgubirilor pentru terenul expropriat nu ar putea fi mai mica de 3.1 euro/mp, adică 13.951ei/mp.
Astfel conform acestei opinii separate valoarea de despăgubire din prezentul litigiu este de 1129 lei pentru o suprafața 468 mp.
Având în vedere ca acest punct de vedere emana de la expertul pârâtului care le reprezintă interesele în procesul de evaluare s-a solicitat a se constata că valoarea de 3,1 euro avansata în condițiile de mai sus reprezintă o recunoaștere parțială de către pârât a pretențiilor reclamantei.
S-a mai arătat că prima instanță a înlăturat din probațiune raportul de expertiză și celelalte înscrisuri - schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al expertizei și aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ. S-a precizat că în conformitate cu art. 25 din Legea 33/1994: „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.” S-a precizat că după cum se poate constata, legea obligă instanța să dispună efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea de despăgubire. Această expertiză s-a efectuat în prezenta cauză conform legii. Valoarea stabilită prin raportul de expertiză este o valoare reală și corectă de despăgubire fiind apropiată de valoarea stabilită de H.G. nr. 416/2010 în forma sa inițială. De asemenea s-a subliniat că după cum se poate constata, expertiza efectuată stabilește valoarea de despăgubire la_ Euro cu ceva mai puțin decât valoarea despăgubirilor constatată inițial de către CNADNR prin expert evaluator ANEVAR U. I. R.. Din compararea valorii acestor două evaluări cu valoarea oferită prin Hotărârea de despăgubire solicitat a fi anulată, reclamanții au învederat că se constată diferența de valoare de care aceștia au fost privați, față cei care au încasat sumele inițial.
Recurenta-reclamantă a solicitat a constata că expertiza efectuată s-a făcut într-un mod profesionist de către comisia de experți, iar rezultatul evaluării acesteia are la bază criterii științifice obiective. În pofida observațiilor sau obiecțiunilor sau a altor încercări de demontare de către CNADNR a evaluării făcute, răspunsul oferit de către experți a fost de natură să demonteze aceste critici prin argumentarea științifică a susținerilor.
De asemenea s-a solicitat a se avea în vedere că prevederile Legii nr. 33/1994 sunt imperative în sensul necesității efectuării expertizei evaluatorii asupra terenurilor expropriate atunci când cel expropriat este nemulțumit de cuantumul despăgubirii. Acest caracter imperativ al necesității efectuării expertizei denotă intenția legiuitorului de a da prevalentă acestui mijloc de probă în ecuația stabilirii adevărului juridic. Cu toate acestea, s-a subliniat că prima instanță a ignorat acest aspect, considerând, cu privire la valoarea de despăgubire rezultată din expertiză, fără nici o justificare, că: „(...) este una exorbitantă, plasată în afară realității obiective. În aceste condiții, ne punem întrebarea cum de raportul de expertiză întocmit de către o comisie de trei experți în evaluări, prin metode științifice, nu reflectă realitatea obiectivă, iar prima instanță poate stabili această realitate obiectivă fără nici un criteriu” .
S-a arătat că prima instanță face ea însăși propriile calcule la filele 6 și 7 din sentință, ceea ce tinde către depășirea limitelor puterii judecătorești, deoarece instanța de judecată nu are competența necesară efectuării unui astfel de demers. Prima instanță se folosește, totuși, în aprecierea valorii rezultate din raportul de expertiză ca fiind în afară realității obiective de justificarea că terenul este: situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ. Recurenta au învederat că această apreciere este una absurdă, în condițiile în care, experții au ținut cont de ea în efectuarea expertizei și au făcut deprecierea care rezultă din acest aspect. Însă, localitatea Pecica este cel mai apropiat oraș de orașul reședință de județ al Jud. A., este punct de tranzit spre Occident între A. și Nădlac, are terenuri agricole cu solul de cea mai bună calitate din România. Și acestea sunt doar câteva dintre criteriile care trebuie avute în vedere în cadrul unei evaluări, nu doar faptul că este sau nu reședință de județ. Acesta este un criteriu arbitrar care contrează doar în opinia primei instanțe și nu în realitatea obiectivă, care se stabilește tocmai din acest motiv de către specialiști prin metode tehnice, conform legii, modalitatea de desfășurare a proceselor de judecată din țară nefăcându-se în echitate, așa cum a procedat prima instanță în acest dosar. Și chiar dacă ar fi judecat obiectiv în echitate, despăgubirea stabilită ar fi trebui să fie alta, dat fiind preturile pe care le-au încasat primii expropriați.
Nici o altă probă, constând în diferite contracte de vânzare cumpărare sau raportări la valori minime din grila notarilor nu pot avea gradul de obiectivitate și de adaptare la concret al expertizelor judiciare.
Aceasta deoarece contractele de vânzare cumpărare autentice prezintă de cele mai multe ori valori sub cele reale la care se desfășoară tranzacția explicabile prin intenția părților implicate de a evita costurile notariale ridicate.
Recurenta a mai arătat că totodată prima instanță a motivat la fila 7 sentință excluderea rapoartelor de expertiză din materialul probator prin faptul că experții utilizează metodele de comparație și randament în evaluare și nu cea a prețului cu care se vând în mod obișnuit imobile în zona respectivă. S-a subliniat că acest raționament este greșit și contrar realității deoarece raportul de expertiză a avut în vedere drept comparabile contracte de vânzare cumpărare din zona adiacentă exproprierii. Însăși denumirea metodei „ comparației" pe care prima instanță a recunoscut că experții au folosit-o implică neapărat folosirea unor comparabile. Aspectul problematic pentru prima instanță însă a fost faptul că experții au utilizat drept comparabile contracte la prețuri peste valorile din grila notarilor, singurele acceptate de către prima instanță ca justă despăgubire, însă utilizarea drept comparabile de către experți a contractelor cu prețuri mai mari se justifică prin faptul că terenurile vândute prin acele contracte sunt situate mult mai aproape de terenurile expropriate decât cele din contractele utilizate de prima instanță. Din acest punct de vedere modul în care au procedat experții respectă mai mult decât modul în care a procedat instanța cerința Legii 33/1994 de a se raporta la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile în zona respectivă.
De asemenea conform filei 7 din sentința raportul de expertiza a fost semnat cu observații de către expertul CNADNR. Faptul că prima instanță înlătură din probațiune raportul de expertiză nu poate fi justificat prin argumentarea că expertul pârâtei a făcut observații. Aceasta deoarece deși expertul pârâtei consideră nepotrivite metodele de evaluare utilizate de comisie apreciează că sancțiunea cea mai gravă ar putea fi reducerea prețului de evaluare cu doar 10-25% și nu la ineficienta totala a raportului asa cum vrea sa acrediteze ideea prima instanța.
S-a subliniat că valorile incluse în expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici sunt valori orientative conform Codului fiscal art. 771 alin. 4, fiind destinate exclusiv pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale.
S-a menționat că valoarea de despăgubire trebuie să țină cont și de lipsirea proprietarilor de libertatea de a pierde din patrimoniu terenul prin libera negociere pe care o oferă piața tranzacțiilor.
Pe lângă raportul de expertiză aflat la dosar, prima instanță a făcut abstracție și de alte probe constând în înscrisuri, după cum urmează: contracte de vânzare-cumpărare, contracte de ipotecă, contract de închiriere, hotărâri de expropriere din zona adiacentă terenurilor expropriate, precum și primul raport de evaluare efectuat de expert U. R.,precum și de opinia separată a expertului desemnat de CNADNR toate cu prețuri similare celui solicitat, nefăcând nici o referire la ele.
De asemenea concluziile parchetului sunt de „admitere a acțiunii conform probelor administrate în cauză”.
Deși experții afirmă prin răspunsul la obiecțiuni că adresa 221 nu reflectă realitatea fiind prețuri minimale din grila notarilor prețuri sub care nu se poate vinde, reprezentând valori de impozitare, instanța nu ține cont nici de aceast punct de vedere acordând prețul din acesta adresă.
Practic prima instanță a fost în situația de a aprecia asupra prevalentei dintre o adresa și probele depuse de reclamanți, ceea ce a știrbit obiectivitatea procesului de judecată.
Recurenta, a precizat, în al treilea rând că prima instanță a aplicat greșit art. 25 din Legea 33/1994- motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Conform art. 25 din Legea 33/1994: „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.”
Având în vedere dispozițiile de mai sus care se regăsesc incidental și în alte prevederi din Legea 33/1994 și Legea 255/2010, rezultă indubitabil că intenția legiuitorului este fără îndoială aceea de a da prevalentă în cadrul ansamblului probator expertizei tehnice. Prima instanță însă cu nesocotirea și aplicarea greșită a dispozițiilor normative menționate a înțeles să considere elementul principal al probațiunii adresa BNP D. din care rezultă prețul de vânzare declarate de părți în perioada 2010-2012. Recurenta au menționat că însăși prima instanță a recunoscut în argumentare că respectiva adresă conține prețul declarat de părți ceea ce implică ideea care și există în realitate că poate exista un alt preț real de vânzare, diferit de cel declarat la notari. Acest aspect este unul de notorietate de altfel în societatea românească, făcut cu scopul de a micșora taxele care trebuie plătite cu ocazia efectuării unei tranzacții imobiliare.
Cu privire la adresa depusă la dosarul cauzei nr. 221/08.05.2012 emisă de către Birou Notari Publici Asociați „ D." - care afirmă că la biroul său notarial nu s-au efectuat tranzacții decât cu valori derizorii de până la 3000 euro/ha, recurenta a precizat că această adresă nu corespunde realității pieței imobiliare, iar prețul indicat din adresă este prețul minim din grila notarilor, preț sub care nu se poate vinde.
S-a subliniat că anterior emiterii respectivei adrese la Biroul Notarilor Publici Asociați „ D." s-au vândut terenuri și la alte prețuri, conform contractului depus la dosar de 2.5 euro /mp contract încheiat la data de 12.08.2011 anterior emiterii adresei de către biroul notarial, având nr. de autentificare de 1608/12.08.2011. De asemenea, s-a subliniat că s-au depus la dosarul cauzei mai multe contracte de vânzare cumpărare de la mai multe birouri notariale BNP C., BNP Bătea, BNP M. și BNP D., toate cu preturi similare celui cerut prin acțiune.
Cu privire la raportul de expertiză întocmit de către expert evaluator membru ANEVAR G. N. cu nr. de legitimație 6253, recurent au învederat că a făcut demersuri în vederea lămuririi legalității raportului de expertiză la UNEAR (noua denumire a ANEVAR-ului ) prin Adresa cu nr. de înregistrare 602/10.12.2012. S-a solicitat să se comunice dacă metoda folosită de către dl. expert G. - metoda comparației prin bonitare - este sau nu conformă cu legislația în vigoare precum și cu Standardele Internaționale de Evaluare, și dacă nu, care este sancțiunea prevăzută de lege.
Prin Adresa nr. 711/21.12.2012 UNEAR a comunicat că: „utilizarea acestei metode de către evaluatorii autorizați ai Uniunii constituie abatere profesională care se sancționează de către organele abilitate ale Uniunii în funcție de circumstanțele în care a fost săvârșită"". Conform aceleiași adrese, „Utilizarea «metodei comparației prin bonitare» la evaluarea terenurilor intravilane nu este în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare care sunt obligatorii pentru evaluatorii autorizați, membrii ai Uniunii Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România. "
În al patrulea rând s-a învederat că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 26 din Legea 33/1994 - motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite ". „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, a altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. "
Recurenta a precizat că prima instanță a nesocotit și aceste dispoziții în cadrul prețului final stabilind în considerente un prejudiciu derizoriu care, de asemenea, nu se știe pe ce criterii a fost stabilit la acel cuantum de către prima instanță. S-a subliniat că și aici se face abstracție de valoarea prejudiciului stabilită obiectiv pe criterii științifice de către experți tehnici judiciari în raportul de expertiză, prejudiciu care apare în motivare dar care nu apare în suma finală din dispozitiv.
Astfel pentru suprafața de 468 mp instanța de fond a stabilit un prejudiciu de 31,59 lei, adică 0,067 lei/mp, care este o valoare incalificabilă – fila 8, mai precis procentul de 5%.
Recurenta a învederat că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 16 din Constituția României, art. 14 din CEDO, art. 1 din Protocolul 12 la CEDO, art. 21 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Despăgubirea propusă acestora prin H.G. nr. 488/2011 și de Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010, precum cea acordată de către prima instanță este discriminatorie, încălcând drepturile fundamentale ale omului și Constituția României. Art. 16 alin. 1 din Constituția României prevede: „Cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.” Art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului la care România este parte, stipulează, de asemenea: „Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie sa fie asigurata fără nici o deosebire bazata,în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau sociala, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație.” De asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 12 la tratatul menționat statuează: „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lese trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.” Totodată, art. 21 alin. 1 din Carta drepturilor fundamentale al Uniunii Europene prevede, de asemenea: „Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.” Având în vedere toate dispozițiile acestea atât din Constituția României, cât și din celelalte tratate care protejează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, rezultă fără dubiu de tăgadă faptul că orice discriminare și diferențiere de tratament între cetățeni fără motive obiective bine justificate (cum ar fi acela că fondurile s-au epuizat) sunt interzise. Guvernul României și comisia locală de aplicare a legii și prima instanță, însă, ignoră aceste prevederi din moment ce la interval de câteva luni, pentru o parte dintre cetățeni de pe același coridor de expropriere stabilește anumite despăgubiri și pentru recurenți cu 70% mai mici. Discriminarea este cu atât mai frapantă cu cât și pentru aceștia, ca și pentru primi expropriați s-au stabilit prin raportul de evaluare al expertului U. în faza inițială valori aproximativ egale de despăgubire. Unii însă au primit despăgubirea la acele valori, iar acestora li s-au stabilit despăgubiri derizorii.
Prin acțiunea civilă care face obiectul prezentului dosar recurenta a arătat că nu a cerut constatarea prezenței discriminării în H.G. nr. 488/2011, ci constatarea și eliminarea acesteia din valoarea despăgubirilor propusă de Comisia de Stabilire a Despăgubirilor. Nu critică aici legalitatea H.G. nr. 488/2011, așa cum dă impresia prima instanță prin motivare, ci cuantumul în sine al despăgubirii, vădit diminuată față de cea încasată de proprietarii terenurilor alăturate.
Jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului stabilește că aplicarea unui tratament diferit în situații comparabile reprezintă o discriminare directă. în concret, prin Hotărârea din 28.05.1985 CEDO stabilește în Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkardeli faptul că noțiunea de discriminare cuprinde în mod normal cazurile în care un individ sau un grup este tratat mai bine decât altul, fără o justificare adecvată. Recurenta a solicitat a se constata faptul că situația creată acestora prin despăgubirile mult mai mici stabilite față de ale celorlalți expropriați conține exact aceeași ipoteză de discriminare.
În al șaptelea rând recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor cu privire la caracterul just al despăgubirilor. În data de 28 aprilie 2010 Guvernul României a emis Hotărârea nr. 416, privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", publicată în Monitorul Oficial, în data de 3 mai 2010.
Prin aceasta se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", potrivit hărții topografice prevăzute în anexă și se aprobă, de asemenea, declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
De asemenea, se aprobă ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică prevăzut la art. 1 suma globală estimată de 63.000 mii lei, alocată de la bugetul de stat, aprobat potrivit legii, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la cap. 84.01.03 „Transport rutier", titlul 56.01 „Programe din Fonduri Externe Nerambursabile Postaderare" - „Programe din fondul de coeziune (FC)". Suma prevăzută la art. 3 se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acesteia, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Respectiva sumă, care ar fi trebuit să acopere despăgubirile pentru toți cei vizați, a lăsat la o parte 251 de persoane, printre care și recurenții, rămași nedespăgubiți în baza actului normativ respectiv. Pentru cei 251 a fost emis alt act, Hotărârea nr. 488 din 11 mai 2011, care o modifică pe precedenta și în a cărei anexă apar cele 251 de persoane, printre care și aceștia, lăsați pe dinafară anul trecut, și care au primit sume cu aproximativ 70% mai mici decât vecinii lor, despăgubiți în 2010. Adică, în 2010, pentru un metru pătrat de teren s-au plătit între 4 euro și 10 euro/mp, iar prin ultima hotărâre de guvern, despăgubirea a fost stabilită mult sub valoarea de piață.
Recurenta a menționat că a cerut anularea H.G. nr. 488/2011, în fața Curții de Apel Timișoara, această cerere făcând obiectul dosarului nr._ care este în curs de judecare.
Astfel, recurenta a precizat că suma propusă prin H.G. nr. 488/2011, Comisia de Aplicare a Legii 255/2010 și prima instanță nu reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire, ceea ce încalcă grav dreptul de proprietate privată.
În primul rând, reclamanta a invocat încălcarea reglementărilor interne, arătând că în literatura de specialitate exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept. Din momentul exproprierii dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat.
Caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României. Aceasta prevede la art. 44 alin. 3: „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta și prealabila despăgubire.” În temeiul normelor constituționale anterior subliniate a fost concepută și elaborată o reglementare unitară care stabilește modalitatea de expropriere a imobilelor proprietate privată numai pentru cauză de utilitate publică și numai după o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Astfel, pe lângă normele constituționale la care am făcut trimitere în materie de expropriere există Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010.
În contextul acestor reglementări care alcătuiesc sediul materiei, exproprierea a fost definită ca o operațiune juridică complexă, în structura căreia intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns, ca acte materiale de drept public și de drept privat, operațiune care are ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil din proprietatea privată în proprietatea publică în vederea executării unor lucrări de utilitate publică, precum și plata unei despăgubiri cu caracter just, drept prealabil transferului dreptului.
Chiar art. 1 din Legea nr. 33/1994 republicată prevede: „Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publica, după o dreapta și prealabila despăgubire (...).”
De asemenea, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 prevede: „În termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în lista au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
Or, H.G. nr. 488/2011 precum și Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii nr. 255/2010 nu țin cont nici de prevederile din Constituția României, nici de dispozițiile care rezultă din actele normative menționate, deoarece despăgubirile stabilite nu au caracter drept sau just prealabil deposedării proprietății.
Lipsa unui caracter injust al despăgubirii este recunoscut indirect chiar de către Guvernul României care prin Hotărârea nr. 416 din 2010 a stabilit ca pentru un metru pătrat de teren tot din acea zonă ca just prețul de 4 euro, nu 0,17 cenți cum a stabilit pentru recurenți prin hotărârea atacată.
În al doilea rând s-a invocat încălcarea reglementărilor europene. Pe lângă normele naționale menționate, există și izvoare de drept europene care reglementează exproprierea ca limitare adusă dreptului de proprietate privată.
Astfel, în jurisprudența CEDO se a subliniat faptul că partea a doua a art. l din Protocolul nr. 1 conține trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, și anume: 1. privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie; 2. privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică; 3. privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
Din ansamblul celor trei condiții menționate, jurisprudența organelor de verificare a respectării Convenției a mai adăugat o condiție specifică situației de privare de proprietate - indemnizarea corespunzătoare a titularului dreptului.
Pe lângă reglementările și jurisprudența CEDO, Comisia Europeană a decis cu valoare de principiu în Hotărârea din 15.01.1998 faptul că: o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu normele de drept intern, să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, de maniera în care privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, indemnizare acordată titularului dreptului de proprietate.
Astfel prin Hotărârea de Guvern nr. 488/2011 s-a arătat că se stabilește nominal pentru recurenți despăgubirea aferentă suprafețelor supuse intenției de expropriere, o valoare derizorie pe metru pătrat de teren care în calcul mediu se cifrează la 0,17 euro pe mp.
Vătămarea intereselor acestora este mai mult decât evidentă, deoarece această indemnizare nu prezintă nici caracter rezonabil, nu prezintă nici proporționalitate raportat la valoarea bunului supus exproprierii, iar conform dreptului intern comun în materie nu poate să reprezinte o dreaptă și justă despăgubire.
S-a precizat, de către recuretă, că valoarea terenului recurentei s-a stabilit în mod corect prin expertiza inițială efectuată în condițiile legii. Art. 11 alin. 7 din Legea nr. 255/2010, care reglementează detaliat actuala procedură de expropriere prevede următoarele: „ Înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, pe fiecare categorie de folosința.”
Față de aceste prevederi recurenta a solicitat instanței să observe că raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabilește despăgubirea propusă acestora nu respectă caracterul rezonabil și proporțional al indemnizării și nu poate să reprezinte o despăgubire justă și dreaptă, având în vedere că s-au încălcat dispozițiile menționate mai sus.
Mai mult decât atât, prevederile Legii nr. 255/2010 conform art. 34 din acest act normativ, se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994 precum și cu cele ale Codului Civil.
În aceste condiții, incident în cauză devine și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 care circumscrie procedura stabilirii cuantumului despăgubirilor în modalitatea următoare: ,,La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului luând în considerare dovezile prezentate de aceștia ".
Din dispoziția prezentată mai sus rezultă mai evident faptul că raportarea în stabilirea despăgubirii pentru expropriați doar la expertizele întocmite de camerele notarilor publici este cu totul ilegală, nefirească și nu evidențiază valoarea unei juste despăgubiri, așa cum cere chiar Constituția României.
S-a precizat că valorile imobilelor incluse în expertizele întocmite pentru notarii publici, sunt valori orientative conform Legii nr. 571/2003 și H.G. nr. 44/2004 art. 77 indice 1 alin. 4: „Impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează la valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau desmembrămintele sale. În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici impozitul se va calcula la nivelul valorii stabilite prin expertiză, cu excepția tranzacțiilor încheiate între rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv, precum și între soți, caz în care impozitul se calculează la valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate ".
Fiind valori orientative calculate exclusiv pentru stabilirea impozitelor, nu pot constitui drepte despăgubiri.
Recurenta a precizat că nu are nici un fel de elemente obiective, nearbitrare care să îi poată forma percepția și reprezentarea asupra corectitudinii stabilirii prețului mediu pe metru pătrat de teren de doar 0,17 cenți.
În schimb, aceștia sunt în situația de a avea reprezentarea clară asupra discriminării evidente, consecință a emiterii H.G. nr. 488/2011 sub aspectul stabilirii diferențiate a despăgubirilor. Aceasta deoarece la aceiași comisie locală constituită la nivelul orașului Pecica în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 există listate toate proprietățile și persoanele în calitate de titulari ai acestora, pe care urmează să treacă tronsonul de autostradă. La fiecare dintre respectivele proprietăți, inclusiv la cele ale recurenților, s-au stabilit ca rezultat al unor evaluări efectuate de către expertul evaluator ANEVAR U. loan R., valori de despăgubiri pe mp de teren între 4 euro și 15,54 euro. Respectivele liste, s-au aflat la dispoziția comisiei locale, au fost comunicate și Guvernului și acceptate de Guvern prin Hotărârea nr. 416/2010, la dosarul de recurs.
Recurenta a solicitat a se observa că pârâta recunoaște implicit faptul că terenul acestora a făcut obiectul primei evaluări prin numărul pe care îl atribuie hotărârii atacate în prezenta acțiune. În concret, numărul hotărârii este compus din numărul de ordine al recurenților în cea de-a doua hotărâre de Guvern - 159 și numărul de ordine pe care terenul acestora l-a avut în prima evaluare - 249. Făcând trimitere la prima evaluare prin număr just ar fi fost ca pârâta să țină cont și de conținutul acesteia, care stabilește valoarea terenului acestora la 4,40 Euro.
Având în vedere faptul că există o diferența foarte mare între valorile terenurilor pe metru pătrat stabilite de expertiza independentă în documentul numit „Tabel cu valorile de despăgubire al terenurilor ce urmează a fi expropriate de pe teritoriul administrativ al orașului Pecica în vederea construcției autostrăzii Nădlac - A." și cele evidențiate în anexa aferentă H.G. nr. 488/2011 nu se poate explica decât ca o nedreptate majoră și o vătămare gravă adusă interesului individual al fiecăruia dintre aceștia.
Recurenta, tot pentru a evidenția prețul infim stabilit de către Guvernul României pentru suprafețele de teren de care a fost expropriată prin H.G. nr. 488/2011 și prin Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii 255/2010, au enumerat următoarele evaluări de teren și rezultatul acestora: I. Lista privind teritoriul comunei Șeitin, jud. A. - calculul despăgubirilor evidențiază evaluarea medie a unui mp de teren aferent zonei comunei Șeitin (din imediata apropiere a orașului Pecica) la 4 euro pe mp sub semnătura expertului evaluator B. Gheorhe membru ANEVAR; II. Lista privind teritoriul orașului Nădlac, jud. A. - calculul despăgubirilor evidențiază valoarea medie a unui mp de teren aferent zonei orașului Nădlac (din imediata apropiere a orașului Pecica) la 4,5 euro pe mp sub semnătura expertului evaluator B. G. membru ANEVAR. III. Hotărârea Guvernului României nr. 573/01.06.2011, care conține în anexa nr. 2, cuprinzând lista imobilelor care constituie coridor de expropriere pentru lucrarea de ocolire Cluj Nord — Est pe raza localităților Cluj N. și Apahida, sumele individuale aferente despăgubirilor în cuantum cuprins între 20 euro - 25 euro pe mp.
Analizând comparativ sumele antemenționate cu suma medie de 0, 30 euro pe metru pătrat stabilită de către prima instanță pentru despăgubirea acestora, recurenta au învederat că nu poate concluziona decât că terenul proprietate privată a lor a fost naționalizat, despăgubirea stabilită prin hotărârea atacată fiind mai puțin decât simbolică.
S-a solicitat a se avea în vedere dispozițiile art. 31 din Legea nr. 255/2010 care prevăd că: „Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei Ieși se consideră valabilă.”
Astfel, recurenta a solicitat ca în baza dispoziției citate, instanța să considere valabilă evaluarea făcută de expertul evaluator ANEVAR U. loan R. și, în vederea eliminării oricărei discriminări, să oblige pârâta la plata către aceștia a valorilor care rezultă din acea evaluare pentru exproprierea la care au fost supuși.
Recurenta a subliniat că prin eliminarea din probațiune a rapoartelor de expertiză și a contractelor cu vânzări similare depuse de aceștia, probe favorabile nouă și judecarea strict în baza contractelor cu vânzări la prețuri minime din grila notarilor, favorabile pârâtei instanța a încălcat principiul imparțialității.
De asemenea nu se poate stabili o justă și dreaptă despăgubire pentru o suprafață de 468 mp la un preț de 663,39 lei, drept pentru care se încalcă flagrant Constituția, tratatele europene precum și dreptul la proprietate privată.
S-a solicitat a se avea în vedere faptul că sunt încălcate prevederile constituționale cu privire la dreptul fundamental de proprietate a art. 44 alin. 3: Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilita potrivit legii, cu dreapta și prealabila despăgubire. Pe cale de consecință o expropriere efectuată la un preț de 0,17 eurocenți/mp conform H.G. nr. 488/2011 sau o sentință civilă la un preț de 0,3 eurocenți/mp încalcă flagrant dreptul la proprietate referitor la o dreaptă despăgubire. De asemenea, prețul de 1,35 lei /mp cu stabilirea unui prejudiciu de 0,067 lei/mp, încalcă aceste prevederi, fiind un preț minim din grila notarilor, preț sub care conform dispozițiilor din Codului fiscal art. 771 alin 4 nu se poate declara o vânzare. Pe cale de consecință nu există despăgubire la un preț minim din grila notarilor și fără acordarea vreunui prejudiciu preț sub care nu se poate vinde, fiind încălcat dreptul de proprietate prin pronunțarea sentinței din prezentul dosar. De asemenea instanța nu face nici o mențiune referitoare la discriminare, la încălcarea tratatelor europene și a Constituției României neținând cont că dreptul la proprietate este un drept fundamental al omului, iar încălcarea acestuia atât prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor cât și prin sentința primei instanțe aduce o vătămare majoră atât persoanei cât și statului de drept.
Recurenta a solicitat, în concluzie, având în vedere toate cele expuse mai sus, admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și în consecință modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată și precizată cu privire la cuantumul despăgubirilor și a dobânzilor. De asemenea s-a solicitat menținerea acesteia cu privire la cheltuielile de judecată și obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată cauzate acestora în recurs.
În drept s-au invocat dispozițiile: art. 304 pct. 8,9 C.pr.civ., art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 7 și art. 22 din Legea nr. 255/2010; art. 1 și 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994; art. 16 alin. 1 și art. 44 alin. 3 din Constituția României; art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; Hotărârea din 28.05.1985 a CEDO în Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkardeli; alte dispoziții legale și jurisprudențiale invocate.
În probațiune s-au depus contracte de vânzare cumpărare și s-a solicitat probe cu expertiza, alte înscrisuri.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate de recurenți, relativ la modul de interpretare a dispozițiilor art. 274-276 Cod procedură civilă, Curtea constată că sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea de apel reține următoarele:
Așa cum s-a arătat mai sus, prin recursul formulat, recurenta reclamantă invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarei prin expropriere.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și jurisprudența Curții europene în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Așa cum s-a pronunțat ICCJ în decizii de speță (de ex. Dec.civ. nr.572/2012), valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci făcut un simplu calcul matematic.
În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe se arată în mod expres că abordarea prin comparație a avut ca termeni de raportare două contracte din 2007 și 2009, precum și oferte pe piața imobiliară și valoarea de piață a terenului achiziționat de S. R. de pe teritoriul administrativ al orașului Pecica, în urma exproprierii, și nu a avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd dispoz. art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994. În acest sens, este de menționat că expertul B. M., care a semnat cu observații raportul de expertiză, a arătat, prin înscrisul depus la filele 147 din dosarul tribunalului, că raportul întocmit în cauză nu tratează corect abordarea de piață, deoarece comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat, ele referindu-se la terenuri care au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD, fapt ce le crește mult valoarea, spre deosebire de terenul expropriat care nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică, astfel încât comparabilele care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane.
Or, observațiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanță, care era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, experții trebuind, în cadrul metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici.
De asemenea, se constată că în cadrul lucrării „Analiza prețului terenului” semnat de doar doi experți din cei trei care au fost numiți în cauză, aceștia nu precizează dacă acele contracte analizate îndeplinesc criteriile prevăzute de lege, respectiv dacă sunt încheiate pentru imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, în funcție de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire.
Deoarece tribunalul nu a respectat criteriile prevăzute de lege pentru efectuarea expertizei tehnice conform art.26 din legea nr.33/1994, curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală fără a cerceta fondul pretențiilor formulate de reclamantă, fiind necesară suplimentarea probatoriului pentru a fi lămurite și constatate în cuprinsul hotărârii împrejurările esențiale ale cauzei, aceste situații fiind asimilate de jurisprudență unei necercetări a fondului și determină soluția casării cu trimitere.
Având în vedere toate considerentele de mai sus și deoarece este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. art. 312 alin. 1, 3 și 61 raportat la art. 305 Cod proc.civilă, va admite recursul formulat de reclamantă, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului A..
În rejudecare, instanța va solicita experților să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare (ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs) urmând ca instanța să țină seama și de celelalte critici aduse prin cererile de recurs.
Pentru aceleași considerente și pentru a se asigura o judecată unitară a pricinii se va admite și recursul declarat de pârât.
Dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, în această fază procesuală nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, ele urmând a fi avute în vedere la soluționarea pricinii de către prima instanță, când se va cunoaște partea căzută in pretenții, conform art. 274 alin.1 Cod proc.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursurule declarate de reclamanta B. M. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. împotriva sentinței civile nr. 818/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Casează sentința civilă recurată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, Tribunalul A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 30 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. P. M. G.
GREFIER,
R.
P. D.
Red. M.G. – 05.07.2013
Tehnored. R.P.D./2 ex. – 13.06.2013
Instanța de fond: Tribunalul A.:- Judecător: D. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1385/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 700/2013. Curtea de... → |
|---|
