Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 260/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 260/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 2719/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 18.01.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 260/R
Ședința publică din 20 februarie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta G. A. împotriva sentinței civile nr. 2801/PI/24.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP T., pentru despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședință publică la a doua strigare, lipsesc părțile.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror S. A., de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă și că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin sentința civilă nr. nr. 2801/PI/24.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamanta G. A. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP T..
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 06.04.2012 reclamanta G. A. a solicitat constatarea luării măsurii administrative cu caracter politic la care au fost supuși reclamanta, bunicul reclamantei, numitul P. N. si părinții acesteia, numiții P. A. si P. P., ca urmare a deportării în Câmpia Bărăganului, precum si obligarea pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor în sumă de_ lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate de la tatăl si de la bunicul reclamantei, evidențiate în cuprinsul prezentei acțiuni, respectiv:
- Bunuri confiscate din casă: paturi, toaletă cu oglindă, ceas de perete, dulap garderobă, scaune, taburete, dulap de bucătărie, etajeră, geamuri, uși.
- Culturi agricole existente pe terenurile bunicului reclamantei la data dislocării: grâu, secară, orz, rapiță, porumb, fânețe, ovăz, floarea soarelui, lucernă, borceag.
- Culturi agricole existente pe terenurile tatălui reclamantei la data dislocării: grâu, orz, rapiță, porumb, fânețe, fasole, sfecla de zahăr, tutun, cartofi, roșii, ceapă, alte legume, lucernă, borceag.
- Bunuri, animale, utilaje agricole, produse si furaje din gospodărie înregistrate în proprietatea bunicului reclamantei: putine bunuri, butor lemn, vaci, porci.
- Bunuri, animale, utilaje agricole, produse si furaje din gospodărie înregistrate în proprietatea tatălui reclamantei: sanii, butoi lemn, mânji, vaci, tauri, porci, oi, prășitori, pluguri, semănătoare cereale, semănătoare porumb, tocătoare fân si borceag, grape, paie, fân si lucernă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în data de 18.06.1951, atât reclamanta, cât și părinții și bunicii acesteia au fost obligați să plece din casa lor, fiind deportați în Câmpia Bărăganului, respectiv în Giurgenii Noi, jud. I., lăsând în localitatea de domiciliu întreaga gospodărie, cu toate bunurile aferente, care le-au fost confiscate la momentul deportării.
La întoarcerea din B. casa le-a fost restituită abia după șase luni, pentru că era folosită în continuare ca și magazin sătesc (cooperativă).
De asemenea, în 1951, la momentul deportării, organele administrative au dispus confiscarea tuturor bunurilor lăsate în urmă de cei deportați, inclusiv casele si terenurile agricole si culturile agricole de pe acestea, fiind inventariate si întocmindu-se o . documente la care s-a referit și pe care le-a depus în copie.
In drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 221/2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut în primul rând că temeiul solicitării de despăgubiri morale în baza Legii nr. 221/2009 a fost declarat ca neconstituțional.
În continuare, instanța a reținut că din interpretarea logică a art. 5 alin.1 lit.b din Lg. nr.221/2009 se detașează în mod indubitabil concluzia că despăgubirile materiale pot privi exclusiv echivalentul valoric al bunurilor ce fac obiectul de reglementare a Lg. nr.10/2001, din moment ce legiuitorul condiționează expres aceste daune de nerestituirea până la acest moment, dată fiind lentoarea procedurilor de reparație instituite de Lg nr.10/2001, a bunurilor respective, bunuri care, circumscrise dispozițiilor art.6 din Lg. nr.10/2001, trebuie să fie imobile, bunuri mobile încorporate imobilelor și utilaje și instalații preluate o dată cu imobilul și pentru care, în mod evident, trebuie să se fi demarat procedura grațioasă reglementată de Lg. nr.10/2001.
Totodată, legiuitorul nu a intenționat prin Lg. nr.221/2009 să opereze o repunere în termen pentru beneficiarii Lg.nr.10/2001, din moment ce prevederile art.5 alin.5 din Lg. nr.221/2009, dispun imperativ că „acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare”; textul enunțat oferind, așadar, încă un argument convingător în sensul că numai bunurile ce fac obiectul Lg. nr.10/2001 sunt vizate de procedura de reparație instituită prin Lg. nr.221/2009.
Pe cale de consecință, nu poate fi solicitată cu succes printr-o acțiune fondată pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Lg. nr.221/2009 contravaloarea bunurilor mobile pretins confiscate, a bunurilor ce fac obiectul Lg. nr.10/2001, dar pentru care nu s-a inițiat procedura grațioasă demarată prin notificarea adresată unității deținătoare (concluziile rezultând și din expunerea de motive ce au stat la baza edictării Lg. nr.221/2009), fiind totodată, obligatoriu, așa cum expres dispune articolul de lege amintit, ca bunurile să fi fost confiscate, aspect ce se cere a fi probat cu înscrisuri care să ateste confiscarea, efect al hotărârii de condamnare ori al măsurii administrative cu caracter politic.
Revenind la datele speței, s-a constatat că reclamanta pretinde cu titlu de daune materiale, acordarea echivalentului valoric al bunurilor mobile pretins preluate din casă o dată cu imobilul (ce le-a fost restituit la reîntoarcerea din B.), bunuri ce nu se circumscriu însă dispozițiilor art.5 alin.1 lit. b din Lg. nr.221/2009 în accepțiunea evidențiată deja mai sus. Neatrăgând, prin urmare, beneficiul Legii nr.221/2009, solicitarea de plată a contravalorii mobilierului, va fi respinsă ca nefondată, chiar dacă la fila 12 dosar există un proces verbal din care rezultă că la data deportării, aceste bunuri au fost predate împreună cu casa președintelui Sfatului Popular Șemlacu M..
Nici contravaloarea recoltelor neculese ori a animalelor pretins confiscate, cât timp aceste bunuri nu se încadrează celor susceptibile de restituire în accepțiunea art.6 din Lg. nr.10/2001 și, pe cale de consecință, nici prevederilor art.5 alin.1 lit.b din Lg. nr.221/2009, nu poate fi acordată, o atare solicitare, fondată pe norma legală conținută de art.5 alin.1 lit.b din Lg. nr.221/2009 privindu-se a fi neîntemeiată.
În egală măsură, vor fi respinse pretențiile privind obligarea pârâtului la plata echivalentului valoric al utilajelor pretins ridicate din gospodăria bunicului și tatălui reclamantei, câtă vreme reclamanta nu a probat că pentru aceste bunuri s-a adresat cu o notificare unității deținătoare în condițiile impuse de art.22 din Lg. nr.10/2001, deoarece, aceste bunuri, admițând că au fost preluate o dată cu imobilul-casă, trebuiau solicitate (chiar dacă imobilul–casă a fost restituit după revenirea din B. familiei reclamantei) în procedura reglementată de Lg. nr.10/2001, circumscriindu-se dispozițiilor art.6 din această lege. Existența unei notificări nesoluționate până la acest moment ar fi deschis reclamantei calea de a accede la dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Lg. nr.221/2009 în scopul de a obține măsuri reparatorii pentru aceste bunuri, de vreme ce interpretarea corectă a articolului de lege menționat pretinde, prin ipoteză, ca procedura grațioasă stabilită de Lg. nr.10/2001 să fi fost inițiată, cum deja supra s-a demonstrat.
Pe cale de consecință logică, în absența unei notificări impuse de art.22 din Lg. nr.10/2001, fiind vorba de bunuri intrând în sfera de reglementare a acestei legi speciale, pretențiile reclamantei bazate pe art.5 alin.1 lit.b din Lg. nr.221/2009 nu pot beneficia de o soluționare favorabilă, nefiind întrunite premisele legale stabilite de text, astfel că vor fi respinse ca nefondate.
Relativ la petitele privind constatarea prealabilă de către instanță a caracterului politic al măsurii administrative a deportării, abstracție făcând de împrejurarea că aceste aspecte se constituie în argumente de natură a susține solicitarea de acordare a despăgubirilor de ordin material, o statuare distinctă s-ar privi și lipsită de interes în condițiile în care în speță sunt de plano incidente prevederile art.3 lit.e din Lg. nr.221/2009 reglementând măsurile administrative cu caracter politic de drept, nefiind deci necesară vreo analiză din partea instanței în a stabili că este vorba despre o atare măsură.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen reclamanta, care a solicitat casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În motivare, a invocat greșita interpretare dată de instanță dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b, alin. 5 din Legea nr. 221/2009, câtă vreme legea nu reține distincția făcută de instanță, distincție ce lipsește de conținut beneficiul recunoscut de lege destinatarilor ei.
În drept a invocat dispozițiile art. 299-316 C.p.c.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 3041 C.p.c., față de dispozițiile art. 299 și urm. C.p.c., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit ca urmare a măsurii administrative luate împotriva sa și a familiei sale, măsură cu caracter politic față de dispozițiile art. 3 lit. e din Legea nr. 221/2009.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, persoanele destinatare ale legii pot solicita instanței în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001 sau 247/2005.
Dincolo de efectele Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, Legea nr. 221/2009 a fost adoptată având ca scop repararea prejudiciilor suferite de persoanele (respectiv soții/soțiile sau descendenții acestora) ce au suferit condamnări politice ori măsuri administrative cu caracter politic în perioada de referință a legii.
Este evident, în consecință, că legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte în favoarea destinatarilor săi.
Legea nr. 221/2009 nu distinge după cum bunurile fac sau nu obiect al legilor reparatorii anterioare ci după cum bunurile confiscate au fost restituite (în natură sau în echivalent) în baza acestor legi; or, unde legea nu distinge, nici cel ținut să o aplice nu poate să o facă.
Pe de altă parte, prevederile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 221/2009 sunt de natură a opri o dublă reparație (în baza Legii nr. 221/2009 și, respectiv, a Legii nr. 10/2001 ori a Legii nr. 247/2005) și nu de a exclude de la repararea prejudiciului persoanele ce solicită despăgubiri pentru bunuri ce le-au fost confiscate ca efect al măsurii administrative și care nu fac obiect al acestor din urmă două legi.
Reținând ca urmare a greșitei interpretări a dispozițiilor legale că solicitarea reclamantei vizând despăgubirile solicitate nu intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 221/2009, prima instanță a respins cererea fără a intra în cercetarea fondului, devenind, astfel, incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 C.p.c.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1,2,3,5 C.p.c. raportat la art. 304 pct. 9 C.p.c., instanța va admite recursul declarat de reclamanta G. A. împotriva sentinței civile nr. 2801/PI/24.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ ; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta G. A. împotriva sentinței civile nr. 2801/PI/24.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. F.Ș.- 21.02.2013;
Tehnored. C.J.- 12.03.2013; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul T.
Judecător: C. B.
| ← Anulare act. Decizia nr. 195/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Partaj judiciar. Decizia nr. 821/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
