Cereri. Decizia nr. 667/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Revizuenta a arătat că exista opinie separata a unui magistrat ce a făcut parte din completul de judecata al Curții de Apel Timișoara ce a soluționat cererile de recurs ale reclamanților si a recurentei . sensul de respingere a ambelor recursuri.

Revizuenta a solicitat anularea deciziei civile pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în ședința publica din data de 06.03.2013 in dosarul cu nr._/325/2010, respectiv respingerea in întregime a cererii principale introduse de către reclamanți si în consecința schimbarea/modificarea in tot a hotărârii atacate - decizia pronunțata la data de 06.03.2013 de Curtea de Apel Timișoara in dosarul cu nr._/325/2010, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata formulata de către reclamanți, pronunțând o noua hotărâre legala si temeinica, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces si suspendarea executării sentinței civile cu nr._ pronunțată la data de 07.06.2011 de către Judecătoria Timișoara Secția Civilă în dosarul nr._/325/2010, astfel cum aceasta a fost modificata/schimbata prin decizia din data de 06.03.2013 a Curții de Apel Timișoara Secția I Civila pronunțata in dosarul cu nr._/325/2010, urmând a se fixa in sarcina revizuentei plata cauțiunii aferente.

În motivare, revizuenta a arătat că în mod întru totul nefondat Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă împotriva căreia au formulat prezenta cerere de revizuire, pronunțata in dosarul cu nr._/325/2010, a admis recursul declarat de către reclamanții C. M. si C. G. împotriva Deciziei civile nr. 750/A din data de 01.11.2012 pronunțata de Tribunalul T. in dosar nr._/325/2010, a schimbat in parte sentința primei instanțe in sensul ca a admis acțiunea formulată de către reclamanți și a obligat societatea . încheie cu reclamanții un contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. 20 al imobilului situat în Timișoara, . Lipovei, Cămin 2T), nr. 19, jud. T., înscris în CF nr._ Timișoara, CF col._ Timișoara, în condițiile Legii nr. 85/1992.A menținut în rest dispozițiile sentinței, cu privire la respingerea excepțiilor.

Curtea de Apel Timișoara trebuia sa fi respins ca nefondat recursul declarat de către reclamanți, revizuenta invocând si înaintea acestei instanțe faptul ca este incident efectul pozitiv al puterii de lucru judecat (prezumtia puterii de lucru judecat) in ce privește capetele de cerere privind constatarea faptului ca apartamentul in litigiu nu are caracter de locuința de intervenție si cel privind obligarea societății la vânzarea imobilului, raportat la sentința civilă cu nr. 4487/16.06.2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul 3697/R/2006, sentință rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 611/A/14.06.2007 a Tribunalului Bihor pronunțata în dosarul nr._ și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 334/2008-R pronunțată în data de 04.03.2008 de către Curtea de Apel Oradea în dosarul anterior menționat (6518/lll/2006), prin Decizia civilă nr. 334/2008-R/04.03.2008, Curtea de Apel Oradea stabilind in mod irevocabil ca toate locuințele 2 din blocul 2T situat in Timișoara, Calea Lipovei (actualmente Calea S. B.), nr. 35, jud. T., așadar inclusiv locuința cu nr. 20 ce a făcut obiectul litigiului in dosarul nr._/325/2010 al Judecătoriei Timișoara, sunt locuințe de intervenție care nu se pot vinde in temeiul Legii nr. 85/1992, excepție care este una de fond și peremptorie, de ordine publica, ce poate fi invocata in orice stadiu al judecații, așadar inclusiv in faza recursului.

Referitor la motivul de ordine publică privind puterea de lucru judecat în raport cu decizia nr. 334/2008-R/04.03.2008 a Curții de Apel Oradea, existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză. Este adevărat că, în general, partea din hotărâre care interesează lucrul judecat este dispozitivul pentru că acesta cuprinde soluția și dispozitivul se execută, însă, în anumite situații, beneficiază de putere de lucru judecat si considerentele, atunci când sunt avute în vedere acele considerente în lipsa cărora nu ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului hotărârii. Doctrina și practica judiciară au statuat că acest tip de considerente reprezintă considerente decisive, adică acelea care constituie susținerea necesară a dispozitivului făcând corp comun cu acesta. Așadar, beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele unei hotărâri judecătorești care constituie susținerea necesară a dispozitivului făcând corp comun cu acesta.

Mai mult decât atât, în anumite situații, respectiv în cazul hotărârilor prin care se respinge o acțiune în justiție necesitatea de a recurge la considerentele hotărârii are caracter imperativ.

Prin sentința civila cu nr. 5610/25.03.2010 pronunțata de Judecătoria Timișoara Secția Civila in dosarul cu nr._, a fost respinsa cererea de chemare in judecata formulata de reclamanții C. M. si C. G. împotriva . de chemare in judecata care are petite absolut identice cu acțiunea civila ce a făcut obiectul dosarului cu nr._/325/2010 al Judecătoriei Timișoara.

Pentru aceste motive, introducerea de către reclamanți a acestei a doua acțiuni civile la Judecătoria Timișoara (actiunea civila ce a făcut obiectul dosarului cu nr._/325/2010 al Judecătoriei Timișoara, care are petite identice/similare cu prima), imediat ce prima lor cerere de chemare in judecata( dosar nr._ al Judecătoriei Timișoara) a fost respinsa de către instanța de fond, reprezintă in mod evident un abuz de drept din partea reclamanților, având in vedere ca, astfel cum s-a arătat mai sus, in dosarul cu nr._ al Judecătoriei Timișoara s-a dispus evacuarea reclamanților din locuința.

Evidenta cu privire la susținerea revizuentei reiese si din formularea ca petit al prezentei cereri de chemare in judecata de către reclamanți (petitul 2- din precizarea/completarea de acțiune) a solicitării adresate instanței de judecata sa constate ca aceștia dețin un drept respectiv titlu locativ cu privire la imobilul societății, deși după cum s-a arătat mai sus, societatea . cerut acest lucru pe cale reconvenționala in dosarul cu nr._ al Judecătoriei Timișoara.

Aceeași concluzie rezulta si din conduita procesuala a reclamanților in aceste doua dosare, concretizata in introducerea prezentei acțiuni cu scopul clar de a suspenda judecata in apel a dosarului nr._ al Tribunalului T. Secția Civila, ceea ce s-a si întâmplat.

În cauză este vorba din partea reclamanților despre exercitarea dreptului lor procesual în mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe. Dovada in acest sens o reprezintă si recunoașterea de către însăși reclamanți, in cuprinsul recursului lor împotriva încheierii de suspendare a judecații in dosarul nr._ al Tribunalului T. Secția Civila(recurs judecat de către Curtea de Apel Timișoara si respins), ca "ne aflam in prezenta unor acțiuni parțial diferite, dar care au un scop comun, obligarea paratei sa îmi încheie contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului", așadar recunoașterea reclamanților ca cele doua cereri de chemare in judecata (cea ce formează obiectul prezentul dosar si cea care face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului T. Secția Civila au aceeași cauză (finalitate urmărita) si același obiect.

Este inadmisibil ca instanța de recurs sa conchidă, probabil in urma înaintării in ședința din 06.03.2013 de către avocata reclamanților a unor înscrisuri (ce nu au fost comunicate si societății, așadar despre care nu are cunoștința) ca reclamanții plătesc chirie către societatea . vreme însăși reclamanții au recunoscut în scris în acțiunea lor civila, in întâmpinarea lor la cererea reconvenționala în dosarul cu nr._ al Judecătoriei Timișoara Secția Civilă, in motivele cererii lor de apel si cele ale cererii lor de recurs precum si permanent pe parcursul judecării procesului ce a făcut obiectul dosarului cu nr._/325/2010 al Judecătoriei Timișoara ca societatea refuza sa primească/încaseze plata „chiriei", aceasta, deoarece, după cum s-a arătat in scris si susținut in ședințele de judecata in acest dosar, in realitate, in fapt, nu exista un contract de închiriere intre reclamanți si societate ulterior încetării celui anexa-accesoriu al reclamantei C. (fosta A.) M. la contractul sau de munca cu antecesoarea societății.

Or, reclamanții nu au cum sa facă dovada ca acele sume (de altfel infime, derizorii, de nivelul a 20 sau 30 lei, in orice caz neachitate lunar, ci poate o data la 2 sau 3 ori 5 ani), chiar daca ar fi fost plătite către societate prin posta ar reprezenta contravaloarea folosinței/chiriei pentru locuința proprietate a societății noastre si nu, de exemplu, contravaloarea a unei parți (de asemenea infime) din contravaloarea utilităților consumate de către reclamanți pentru cam. cu nr. 20, utilități pe care societate, având in vedere ca reclamanții din prezentul dosar nu le achita.

Reclamanții nu pot susține (si instanța de judecata-Curtea de Apel sa confirme acest fapt) ca dețineau la data formulării cererii de chemare in judecata -10.06.2010 ce a făcut obiectul dosarului cu nr._/325/2010 al Judecătoriei Timișoara, un contract de închiriere cu societatea pentru locuința cu nr. 20, contrar realității, si contrar voinței societății, contrar opoziției revizuentei exprimate si comunicate in scris reclamanților in tot acest interval de timp, dovada fiind înscrisurile aflate la dosarul cauzei (instantei de fond si a celei de apel), societatea considerând ca prima instanța si cea de judecata a apelului au reținut corect ca reclamanții nu dețin un titlu locativ valabil pentru a ocupa imobilul acesteia si, ca, in realitate, conform probelor administrate in cauza, reclamanții nu îndeplinesc condiția obligatorie ceruta de Legea nr. 85/1992 in baza căreia reclamanții si-au întemeiat cererea de chemare in judecata- si anume condiția de a avea calitatea de chiriaș al imobilului cu privire la care solicita obligarea la vânzare.

În speța, situația juridica recunoscuta prin hotărârea Curții de Apel Oradea a intrat in puterea lucrului judecat si nu mai poate fi contrazisa printr-o alta hotărâre judecătoreasca fără a se aduce atingere autorității de lucru judecat de care beneficiază, lucru care nu poate fi permis, acesta fiind un aspect important al dreptului de acces la justiție si reglementat prin art. 6 din CEDO si consacrat de jurisprudența Curții Europene de C. al Drepturilor Omului.

Apoi, daca ar fi reținut incidența in speța a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, Curtea de Apel Timișoara, având in vedere prioritatea acestei excepții, in condițiile prev. de art. 137 alin. 1 din vechiul Cod de pr. civ., nu mai trebuia sa analizeze apărările invocate de reclamanți referitor la incidența in speța a prevederilor L. nr. 85/1992, raportat la existenta sau nu a condiției de chiriaș a reclamanților, cu privire la care Tribunalul T. a conchis ca prima instanța a reținut corect ca reclamanții nu au aceasta calitate.

Or, prin recursul lor, reclamanții au invocat si motive ce au vizat starea de fapt, pe care au apreciat-o ca fiind greșit reținuta in raport cu probele administrate, îndeosebi cu privire la titlul locativ pe care au arătat ca îl socotesc ca fiind valabil. Însă, starea de fapt in reglementarea de la acea data a recursului de către Codul de pr. civ. - in speța a art. 304, nu mai putea face obiectul analizei de către instanța de recurs. Așadar, critica adusa de reclamanți referitoare la greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu mai poate fi valorificata pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de casare in reglementarea actuala acelei date a art. 304 Cod pr. civ., punctul 11 al art. 304, care permitea cenzurarea in recurs a greșelilor grave de fapt, fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000.

Apoi, din actele aflate la dosarul cauzei reiese în mod clar notificarea de către societate a reclamantei privind inexistenta unui contract de închiriere cu societatea . locuința ce face obiectul litigiului, respectiv a faptului ca ocupa imobilul societății fără a avea titlu locativ, si solicitarea repetata adresata reclamanților de a parași locuința, inclusiv anunțarea concediului reclamanților, după cum s-a arătat mai sus, si după cum recunosc însăși reclamanții, societatea . sa încaseze orice sume cu titlu de chirie si chiar contravaloare folosința de la reclamanți.

Societatea . a schimbat natura juridica a apartamentului cu nr. 20, ce face obiectul litigiului, la acest moment locuința ce face obiectul cauzei este in continuare locuință de intervenție, cu privire la natura juridică a acesteia existând autoritate de lucru judecat raportat, după cum s-a arătat, la Decizia civilă nr. 334/2008-R pronunțată în data de 04.03.2008 de către Curtea de Apel Oradea în dosarul cu nr._ .

În prezenta speța este incident efectul pozitiv al lucrului judecat in ce privește capătul de cerere din acțiunea civila a reclamanților privind obligarea noastră la vânzarea imobilului, raportat la Decizia civilă a Curții de Apel Oradea mai sus amintita.

S-a stabilit cu putere de lucru judecat ca imobilul in litigiu este locuința de intervenție si ca nu se poate vinde chiriașilor, acțiunile unilaterale ulterioare ale societății invocate de către reclamanții-recurenți, chiar daca ar fi reale, neavând aptitudinea de a schimba acest caracter (conform Deciziei nr. II din 1997 a CSJ).

Așadar, în ce privește admiterea recursului reclamanților soluția Curții de Apel Timișoara este una incorecta, nelegala .Reclamanții nu dețineau la data formulării cererii de chemare in judecata si nu dețin nici la acest moment titlu locativ pentru a ocupa imobilul nostru.

Or, nu există nici o dispoziție legală care să oblige societatea să încheie cu reclamantul - fostul chiriaș un contract de vânzare-cumpărare a imobilului ce face obiectul prezentului litigiu, in fapt, reclamanții din aceasta cauza având doar calitatea de detentori precari ai imobilului proprietate a subscrisei, calitate ce nu le permite încheierea contractului de vânzare-cumpărare in condițiile Legii nr. 85/1992.

Mai mult, reclamanții in mod voluntar au încercat sa inducă în eroare instanța de recurs făcând referire in cuprinsul cererii lor de recurs la o adresa cu nr. 710/10.09.1992 (sau 1.710/10.09.1992), pretinsa din partea societății, adresata însa numitei C. S. si nu reclamantei C. M. (fosta A.) din prezentul dosar.

În final, este inadmisibil sa existe o practica judiciara neunitara/contradictorie a instanțelor de judecata din mun. Timișoara inclusiv a Curții de Apel Timișoara in litigii identice -respectiv in soluționarea irevocabila a unor acțiuni civile formulate de către reclamanți ce locuiesc in același imobil-. care se afla si locuința ce face obiectul prezentei cauze, acțiuni prin care acești reclamanți au acționat in judecata in perioada 2009-2010 solicitând același lucru ca si reclamanții din dosarul cu nr._/325/2010 al Judecătoriei Timișoara- prezentul dosar, si anume ca instanța sa oblige societatea sa încheie cu reclamanții un contract de vânzare a locuințelor din imobilul mai sus indicat- . in mun. Timișoara, Calea S. B., nr. 35, jud. T., in baza aceleași legi nr. 85/1992 si a decretului-lege nr. 61/1990, Curtea de Apel Timișoara respectiv Tribunalul T. ca instanța de recurs confirmând corectitudinea soluțiilor date de către instanța de fond in ce privește respingerea acestor acțiuni, marea lor majoritate pe motivul incidenței in cauza a excepției autorității de lucru judecat raportat la decizia 334 R/04.03.2008 a Curții de Apel Oradea pronunțata in dosarul cu nr._ .

În toate aceste dosare revizuenta a formulat cereri reconvenționale prin care a solicitat sa se constate ca reclamanții locuiesc in imobilele acesteia fără a avea titlu locativ si in consecința ca instanța de judecata sa dispună evacuarea lor din imobil, învederându-va ca acțiunile civile principale ale reclamanților au fost respinse irevocabil de către Curtea de Apel Timișoara respectiv de către Tribunalul T., aceste instanțe admițând cererile reconvenționale si dispunând in consecința evacuarea reclamanților din imobil pentru lipsa de titlu locativ.

Revizuenta a solicitat de asemenea, pe cale de ordonanța președințiala suspendarea provizorie a executării hotărârii - sentinței civile cu nr._ pronunțată la data de 07.06.2011 de către Judecătoria Timișoara Secția Civilă în dosarul nr._/325/2010, astfel cum aceasta a fost modificata/schimbata prin decizia din data de 06.03.2013 a Curții de Apel Timișoara Secția I Civila pronunțata in dosarul cu nr._/325/2010, pana la soluționarea de către instanța a cererii de suspendare, in drept invocând prev. art. 325 din vechiul Cod de pr. civ., coroborat cu art. 403 alin. (4) din vechiul Cod de pr. civ., respectiv disp. art. 512 Cod pr. civ.

Aceasta cerere, respectiv urgenta luării măsurii de suspendare a executării este justificata de faptul ca vânzarea imobilului către reclamanți in condițiile prevăzute de Legea nr. 85/1992 ar însemna înstrăinarea imobilului care este proprietatea revizuentei la un preț cu mult mai mic decât valoarea de piața respectiv de circulație a acestuia la acest moment, așadar la un preț derizoriu in raport cu valoarea reala a locuinței, ar însemna ieșirea din patrimoniul societății a acestui imobil, ceea ce ar afecta in mod grav interesele acționarilor societății reprezentând o diminuare însemnata a patrimoniului revizuentei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 punctul 5, 6 si 8 Cod pr. civ., art. 509-513 Cod pr. civ., art. 322 punctul 5 si punctul 7 din vechiul Cod de proc. civ., art. 322- 328 din vechiul Cod de proc. civ., art. 1201 din vechiul Cod civ., art. 137 din vechiul Cod de pr. civ., art. 166 din vechiul Cod de pr. civ., art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1436 si urm. din vechiul Cod civil, art. 969 si art. 970 din vechiul Cod civil, art. 44 din Constituția României.

În probațiune, au fost depuse: chitanța . nr._/18.03.2013 in valoare de 10 lei, emisa de Direcția Fiscală a Primăriei mun. Timișoara Biroul Evidență contribuabili și încasări; Decizia civila cu nr. 994/29.03.2012 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara Secția I Civila in dosarul cu nr._/325/2009; Decizia civila cu nr. 821/20.03.2012 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara Secția I Civila in dosarul cu nr._/325/2009; Decizia civila cu nr. 1532/12.06.2012 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara Secția I Civila in dosarul cu nr._/325/2009; Decizia civila cu nr. 608/23.02.2012 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara Secția I Civila in dosarul cu nr._/325/2009; Decizia civila cu nr. 61/18.01.2012 pronunțata de Tribunalul T. Secția I Civila ca instanța de recurs in dosarul cu nr._/325/2010; Decizia civila cu nr. 474/R/11.04.2012 pronunțata de Tribunalul T. Secția I Civila ca instanța de recurs in dosarul cu nr._ ; sentința civila nr._/12.09.2011 pronunțata de Judecătoria Timișoara Secția Civila in dosarul cu nr._, rămasa definitiva si irevocabila prin decizia din data de 14.11.2012 a Tribunalului T. pronunțata in dosarul cu nr._, dovada fiind extras de pe ECRIS-portalul instanțelor de judecata din Romania(web-site al Ministerului Justiției) privind acest dosar; sentința civila nr._/18.09.2012 pronunțata de Judecătoria Timișoara Secția Civila in dosarul cu nr._/325/2012, rămasa definitiva si irevocabila prin decizia din data de 13.03.2013 a Tribunalului T. pronunțata in dosarul cu nr._/325/2012, dovada fiind extras de pe ECRIS-portalul instanțelor de judecata din Romania(web-site al Ministerului Justiției) privind acest dosar.

La data de 12.04.2013, revizuenta a formulat o completare la motivele cererii de revizuire, arătând că exista contradictorialitate de hotărâri in aceasta pricina, este adevărat, sentința civila cu nr. 5610/25.03.2010 pronunțata de Judecătoria Timișoara Secția Civila in dosarul cu nr._, la care s-a făcut referire în cererea de revizuire, nefiind una definitiva.

În al doilea rând, critica adusa de reclamanți in motivarea cererii lor de recurs referitoare in principal la greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a unei interpretări eronate a probatoriului administrat, chiar daca ar fi fost reala, nu mai putea fi valorificata pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de casare in reglementarea actuala acelei date a art. 304 Cod pr. civ., punctul 11 al art. 304, care permitea cenzurarea in recurs a greșelilor grave de fapt, fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000.

În aceste condiții soluția data de către Curtea de Apel Timișoara prin admiterea recursului reclamanților reprezintă o evidenta depășire de către instanța de judecata a rolului activ al judecătorului/instanței, principiu statuat de dispozițiile art. 129 alin. 2-5 din vechiul Cod de pr. civ., ceea ce este inadmisibil.

Mai mult, înscrisurile invocate de către reclamanți, depuse respectiv înaintate instanței de judecata in stadiul de recurs de către reclamanții-recurenți nici nu au natura unei probe noi in recurs in sensul arătat de art. 305 din vechiul Cod de pr. civ.

Rolul activ al instanței, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. pr. civ., nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia, instanța neavând obligația să ordone anumite dovezi câtă vreme părțile aveau mijloacele procesuale pentru a determina administrarea probelor pe care le apreciau necesare în vederea apărării propriilor interese.

Rolul activ al judecătorului nu poate conduce la concluzia că sarcina probei ar cădea asupra instanței sau că nerespectarea de către părți a dispozițiilor referitoare la propunerea probelor nu ar avea consecințe procedurale.

De asemenea, rolul activ nu poate înlocui implicarea însăși a părții în exercitarea propriilor obligații procesuale prevăzute de art. 129 alin.1 Cod proc.civila.

Într-adevăr, judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul și a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor, dar. principiul rolului activ al judecătorului nu trebuie absolutizat deoarece s-ar ajunge la desființarea unor hotărâri pe motivul că instanța nu a ordonat anumite dovezi deși părțile aveau mijloacele procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le doreau.

Este incorecta reținerea de către Curtea de Apel Timișoara Secția I Civila prin decizia nr. 365/06.03.2013 pronunțata in dosarul cu nr._/325/2010 ca reclamanții îndeplinesc cumulativ toate cele 3 condiții prevăzute de Legea nr. 85/1992, deoarece in realitate reclamanții NU aveau titlu locativ pentru a ocupa imobilul societății - camera cu nr. 20 la data introducerii cererii de chemare in judecata ce a făcut obiectul dosarului cu nr._/325/2010 al Judecătoriei Timișoara Secția Civila - si anume la data de 10.06.2010 !!! si nici la data introducerii primei lor acțiuni civile- cea din 2009, la Judecătoria Timișoara Secția Civila(dosar nr._ al Judecătoriei Timișoara Secția Civila) - si anume la data de 02.04.2009 !!!

Or, titlul locativ al reclamantei C. (fosta A.) M. pentru cam. cu nr. 20 -reprezentat de contractul de închiriere cu nr. 9619/06.07.1989 încheiat cu antecesoarea societății, a încetat de drept odată cu încetarea raporturilor de munca dintre reclamanta si antecesoarea societății (locatorul angajator), ori cel mai târziu, după cum însăși Curtea de Apel Timișoara Secția I Civila a reținut prin decizia împotriva căreia s-a declarat prezenta cerere de revizuire, la data de 11.04.2003, când, conform cărtii de munca a reclamantei, aceasta a încetat raporturile de munca si cu S.C. ALPHA S.A., societate desprinsa si ea din fostul Trust de Construcții Industriale Timișoara.

Așadar, in anul 2009, si 2010, după cum s-a arătat mai sus, reclamanta nu avea in nici un caz titlu locativ pentru a ocupa imobilul societății si, prin urmare nu îndeplinea condiția sine qua non ceruta de Legea nr. 85/1992 si anume pe aceea de a avea calitatea de chiriaș al imobilului cu privire la care a solicitat obligarea la vânzare.

În consecința, motivația Curții de Apel Timișoara Secția I Civila legata de acest aspect este una incorecta, care este in mod evident contrara realității. Mai cu seama in condițiile in care instanța Curtea de Apel a observat ca adresa cu nr. 1710/10.1992 emisa de revizuentă a fost adresata unei alte persoane decât reclamanta din prezentul dosar. Curtea a făcut totuși o eroare precizând in pag. 10, paragraful al doilea, a Deciziei nr. 365/06.03.2013 ca aceasta adresa a fost "comunicata", si nu ca ea a fost destinata/adresata unei alte persoane, cum este real.

Apoi, a reținut ca reclamanta si-ar fi manifestat voința de a cumpăra imobilul in litigiu printr-o acțiune civila înregistrata la Judecătoria Timișoara in anul 1992, este incorect si lipsit de temei, atâta vreme cat, tocmai, aceasta acțiune a fost soluționata irevocabil in anul 2008 prin Decizia Curții de Apel Oradea pronunțata in dosarul cu nr._, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata formulata de reclamanta împreuna cu alți locatari din imobil-blocul de locuințe. Si a admis recursul reclamanților pe acest motiv, in condițiile in care reclamanții nu au însa calitatea de chiriaș ai imobilului-locuinței cu nr. 20 este intru totul nelegal.

Or, contractul de închiriere accesoriu la contractul de munca al reclamantei nu putea fi prelungit prin relocațiune tacita, prelungirea sa fiind exclusa prin chiar prevederile sale contractuale, si in condițiile in care reclamanții nu au plătit contravaloarea folosinței imobilului revizuentei, respectiv in condițiile in care nu au dat curs solicitării revizuentei de a încheia un contract de închiriere si nu s-a ajuns la un comun acord in ce privește cuantumul chiriei care este de esența contractului de locațiune. Nu se poate aprecia existenta unu raport de locațiune intre părți câtă vreme reclamanții nu au plătit lunar contravaloarea folosinței imobilului revizuentei in tot acest interval de timp.

Nu se poate vorbi, așadar, despre existenta unui contract de locațiune intre părți ulterior încetării celui accesoriu al contractului de munca al reclamantei. De altfel, reclamanții nu au făcut dovada înaintea instanței de judecata ca ar fi plătit chirie pentru folosința locuinței revizuentei..

Din înscrisurile aflate la dosar, înaintate instanței de judecata de către revizuentă si chiar de însăși reclamanții rezulta in mod clar refuzul acestora de a încheia un nou contract de închiriere cu societatea revizuentă.

Pe de alta parte, așa cum s-a arătat in cererea de revizuire, in speța este incident efectul pozitiv al autorității de lucru judecat raportat la Decizia Curții de Apel Oradea nr. 334/2008-R pronunțată în dosarul cu nr._ .

Situația juridica recunoscuta prin hotărârea Curții de Apel Oradea a intrat in puterea lucrului judecat si nu mai poate fi contrazisa printr-o alta hotărâre judecătoreasca fără a se aduce atingere autorității de lucru judecat de care beneficiază, lucru care nu poate fi permis, acesta fiind un aspect important al dreptului de acces la justiție si reglementat prin art. 6 din CEDO si consacrat de jurisprudența Curții Europene de C. al Drepturilor Omului.

S-a stabilit cu putere de lucru judecat ca imobilul in litigiu este locuința de intervenție si ca nu se poate vinde chiriașilor, acțiunile unilaterale ulterioare ale revizuentei invocate de către reclamanții-recurenți, chiar daca ar fi reale, neavând aptitudinea de a schimba acest caracter (conform Deciziei nr. 11 din 1997 a CSJ).,

In acest sens s-a pronunțat si Curtea de Apel Timișoara Secția I Civila . (avand ca obiect cererea de chemare in judecata împotriva revizuentei formulata de către reclamanți ce locuiesc in același imobil . in mun. Timișoara Calea S. B.(fosta Lipovei), nr. 35,- ., întemeiata pe aceleași dispoziții ale Legii nr. 85/1992 — decizia nr. 994/29.03.2012 pronunțata in dosarul cu nr._/325/2009 al Curții de Apel Timișoara, în aceasta decizie instanța, in judecarea recursului reclamanților, arătând ca, " împrejurarea ca, după pronunțarea hotărârii irevocabile de către Curtea de Apel Oradea, parata a vândut pe piața libera o parte din locuințele ce au același caracter, nu reprezintă o modificare a regimului juridic al locuinței ce face obiectul prezentului litigiu, locuință ce își păstrează caracterul de locuința de intervenție, si raport cu care, se examinează cererea reclamanților de încheiere a unui contract de vânzare-cumpărare in temeiul Legii nr. 85/1992, invocata de reclamanți" - pagina nr. 12, paragraful 2 din aceasta decizie civila.

De asemenea in decizia mai sus enunțata, la aceeași pagina cu nr. 12, primul paragraf, Curtea de Apel Timișoara a reținut ca, "Curtea retine ca deși reclamanții susțin ca nu este întrunita condiția triplei identități de parți, obiect si cauza, sub aspectul cauzei, așa cum am mai precizat, pretențiile lor se fundamentează pe aceleași împrejurări de fapt si de drept indicate si in procesul civil purtat anterior si soluționat irevocabil. Ceea ce interesează sub aspectul autorității de lucru judecat, este cauza raportului juridic a dreptului pus in discuție iar nu cauza acțiunii civile in ansamblul ei. Cauza dreptului constituie cauza cererii de chemare in judecata si identitatea ei in doua litigii intre aceleași parți, cu privire la același obiect, atrage excepția autorității de lucru judecat".

La paragraful 3 din pagina nr. 12 a același decizii civile se arata ca,:"Cum reclamanții si-au întemeiat prezentul demers judiciar pe dispozițiile Legii nr. 85/1992 ... este evident ca intre prezenta acțiune si cea care a făcut obiectul dosarului cu nr. 3697/R/2006 al Judecătoriei Oradea, exista identitate de cauza, ca si fundament al raportului juridic dedus judecații, adică starea de fapt calificata juridic si care constituie sursa generatoare a dreptului pretins. Scopul demersului juridic al reclamanților este același, respectiv obligarea paratei la vânzarea imobilului in care locuiesc".

În mod corect Tribunalul T. a respins apelul reclamanților. Pe calea recursului, reclamanții au invocat motive ce priveau neluarea in considerație a probelor administrate, susținerile lor in acest sens, neputând atrage însa modificarea deciziei pronunțate de Tribunal Apreciem, de asemenea, ca nici decizia cu nr. 697/24.05.1994 pronunțata de către Tribunalul T. in dosarul cu nr. 571/C/1994 nu poate determina admiterea recursului reclamanților.

Nici in prima instanța si nici in apel reclamanții nu au făcut referire la conținutul acestei hotărâri judecătorești si la efectele acesteia prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992.

Or, a invoca din oficiu existenta si conținutul acestei hotărâri judecătorești in calea extraordinara de atac a recursului echivalează cu depășirea de către instanța de judecata a principiului rolului activ al instanței, statuat de către Codul de procedura civila.

Mai mult, reclamanții nu au înțeles sa se prevaleze de aceasta hotărâre, care, de altfel, nici nu are natura unei probe noi in recurs in sensul arătat de art. 305 din vechiul Cod de pr. civ.

Mai mult, revizuenta nu a avut posibilitatea de a cunoaște efectul conferit de către instanța de judecata acestei decizii - decizia civila cu nr. 697/24.05.1994, si anume dovada formulării de către chiriaș a unei cereri valabile de cumpărare in temeiul Legii cu nr. 85/1992, atâta timp cat această împrejurare nu a fost pusa in condiții de contradictorialitate (care este o componenta esențiala a dreptului la apărare) in discuția părtilor.

Cererea revizuentei de suspendare provizorie a executării hotărârii împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoz. art.325 rap. la art.403 alin.4 C.pr.civ. a fost soluționată prin Încheierea nr.3 din 1.04.2013 pronunțată de Curtea de apel Timișoara în dosarul nr._ .

Cererea revizuentei de suspendare a executării hotărârii împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoz. art.325 rap. la art.403 alin.3 C.pr.civ. a fost respinsă de Curte la termenul de judecată din 25 aprilie 2013, pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.

La același termen de judecată din 25.04.2013 Curtea a pus în discuția părților competența materială a Curții de Apel Timișoara de a soluționa cererea de revizuire întemeiată pe dispoz. art.322 pct.7 C.pr.civ.

Așa cum rezultă din completarea motivelor cererii de revizuire, revizuenta a invocat faptul că există contradictorialitate între Decizia civilă nr.365/6.03.2013 a Curții de Apel Timișoara și Sentința civilă nr.5610/25.03.2010 a Judecătoriei Timișoara.

Revizuirea formulată în cauză a fost întemeiată pe dispoz. art.322 pct.7 C.pr.civ., iar potrivit art.323 alin.2 C.pr.civ., cererea de revizuire în acest caz se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.

Or, deoarece în speță una din hotărâri este pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă să soluționeze cererea de revizuire întemeiată pe art.322 pct.7 C.pr.civ

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 137 alin 1 raportat la art. 158 și 159 pct.2 C.pr.civ., Curtea va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoz. art.322 pct.7 C.pr.civ. formulată de revizuenta . Deciziei civile nr.365/6.03.2013 a Curții de Apel Timișoara în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispoz. art.322 pct.5 C.pr.civ. prin prisma condițiilor de admisibilitate conform art.326 alin.3 rap., instanța reține următoarele:

În conformitate cu art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012, dispozițiile Noului cod de procedură civilă (în vigoare de la data de 15.02.2013) se aplică numai proceselor (…) începute după . acestuia. Deoarece în speța de față litigiul a început o dată cu introducerea cererii de chemare în judecată anterior datei de 15.02.2013, este evident că prezentei revizuiri îi sunt aplicabile depozițiile din codul de procedură civilă 1865 cu modificările ulterioare.

Conform dispozițiilor art.322 pct.5 din C.pr.civ. invocate de revizuenți, revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege, respectiv art.322 pct.1-10, iar revizuenta și-a întemeiat prezenta cerere pe dispoz. art.322 pct.5 C.pr.civ. Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, înscrisul invocat să fi existat la data pronunțării hotărârii și să nu fi putut fi produs în procesul anterior dintr-o împrejurare mai presus de voința părții sau din cauza reținerii acestuia de către partea potrivnică, înscrisul nou să fie determinant în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia pronunțării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.

Or, în prezenta cauză, revizuenta nu invocă înscrisuri noi în înțelesul textului de lege mai sus citat, ci doar aduce critici deciziei curții de apel vizând modul de soluționare a cererilor de recurs declarate în cauză.

Pentru considerentele arătate mai sus, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.322 pct.5 C.pr.civ., astfel încât va respinge cererea de revizuire întemeiată pe acest text de lege.

În baza art.326 alin.1 rap. la art.274 C.pr.civ. va obliga revizuenta să plătească intimaților suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat conform chitanței de la fila 117 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoz. art.322 pct.5 C.pr.civ. formulată de revizuenta . contradictoriu cu intimații C. M. și C. G. împotriva Deciziei civile nr.365 din 6.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara, și, în consecință, declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoz. art.322 pct.7 C.pr.civ. formulată de aceeași revizuentă împotriva aceleiași decizii civile în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Obligă revizuenta să plătească intimaților suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2013.

P., JUDECATOR, JUDECATOR,

A.-M. N. DR. L. L. M. G.

GREFIER,

D. K.

Red. A.M.N. – 30.04.2013

Tehnored. D.K./2 ex. – 30.04.2013

Instanța de recurs: Curtea de Apel Timișoara-judecători-Rujița R., G. O. și F. Ș.