Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 12-03-2013, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 2225/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 384
Ședința publică din 12 martie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. M. împotriva sentinței civile nr. 2182 din 16.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta D. M. personal și asistată de av. C. G., lipsă fiind pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
Ministerul Public este reprezentat de d-na procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei depune la dosar concluzii scrise și împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fiind necesară administrarea de probe noi, respectiv a expertizei pentru evaluarea culturilor agricole și a bunurilor confiscate.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului și de menținere ca legală și temeinică a sentinței Tribunalului C.-S..
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._ /09.05.2012, reclamanta D. M. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. 2 și art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțare în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și să dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 200.000 euro (două sute mii euro), daune materiale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 200/1951 familia ei a fost deportată în Câmpia Bărăganului. Întreaga avere rămasă în casă a fost confiscată.
Având în vedere prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 solicită să fie despăgubită cu echivalentul valorii bunurilor confiscate și cu echivalentul producției agricole pe perioada 1952-1989.
Despăgubirile materiale reprezintă contravaloarea animalelor: 40 oi, 2 vaci, 2 cai, 2 capre, 1 mânz, 4 porci, 43 păsări și contravaloarea bunurilor materiale: 1 plug, 2 grape, 8 butoaie vin, o căruță, 1 teasc.
La momentul deportării cele 14,76 ha de teren agricol ale familiei erau cultivate cu: 0,58 ha vie, 0,14 ha pomi fructiferi, 1,5 ha sfeclă de zahăr, 9 ha porumb, 0,30 ari fânețe; 3 ha grâu, 0,29 ha cartofi, 1,20 ha lucernă, 0,58 ha legume, 0,58 ha pădure.
În drept, invocă disp. Legii nr. 221/2009.
Prin sentința civilă nr. 2182/16.11.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta D. M. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C.-S., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia nr. 200/1951 familia reclamantei a fost deportată în Câmpia Bărăganului. Întreaga avere rămasă în casă a fost confiscată.
Având în vedere prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 solicită să fie despăgubită cu echivalentul valorii bunurilor confiscate și cu echivalentul producției agricole pe perioada 1952-1989.
Despăgubirile materiale reprezintă contravaloarea animalelor: 40 oi, 2 vaci, 2 cai, 2 capre, 1 mânz, 4 porci, 43 păsări și c/val bunuri materiale: 1 plug, 2 grape, 8 butoaie vin, o căruță, 1 teasc.
La momentul deportării familiei ei cele 14,76 ha de teren agricol ale familiei erau cultivate cu: 0,58 ha vie, 0,14 ha pomi fructiferi, 1,5 ha sfeclă de zahăr, 9 ha porumb, 0,30 ari fânețe; 3 ha grâu, 0,29 ha cartofi, 1,20 ha lucernă, 0,58 ha legume, 0,58 ha pădure.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 din Legea nr.221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe Decizia M.A.I. nr.200/1951.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea nr.221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Rezultă deci că măsura luată împotriva familiei reclamantei, constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art.3 din Legea nr.221/2009, astfel încât nu mai este necesară constatarea caracterului politic al măsurii administrative, alin. 2 al art. 4 excluzând cazurile care se încadrează la art.3 din Lege.
Prin urmare, față de dispozițiile art. 3 alin.1, art. 4 alin. 2 din Legea nr.221/2009, capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicată reclamantei a fost respins.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Prin Decizia nr.1354/20.10.2010 și Decizia nr.1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale a României, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.
De asemenea, potrivit Deciziei nr.12/19.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr.14/2011, urmare a deciziilor Curții constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorul legal al pretinsului drept și în lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea reclamanților cât și soluția juridică întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.
Dreptul de a reglementa pe cale specială un anumit raport juridic este atributul suveran al legiuitorului intern, iar în lipsa unei reglementări speciale, care are ca obiect însăși nașterea dreptului subiectiv pretins în justiție, judecătorul nu poate adăuga de la sine și nu poate întregi reglementarea juridică specială cu normele de drept comun.
În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate de reclamantă, s-a constatat că pentru recuperarea prejudiciului material, reclamanta își putea valorifica drepturile, respectiv pretențiile referitoare la despăgubirile materiale privind bunurile mobile și imobile confiscate, prin procedura legilor speciale instituite după anul 1989, Legea nr. 10/2001. În situația în care reclamanții nu au utilizat calea legilor speciale, este neîntemeiată solicitarea lor formulată în baza Legii nr. 221/2009, lege care se referă strict la toate celelalte despăgubiri ce nu au putut fi obținute în baza legilor speciale de reparație.
Din actele depuse la dosar rezultă că daunele materiale se referă la bunuri mobile confiscate și lipsa de folosință a terenurilor, iar din dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, rezultă că legiuitorul a avut în vedere exclusiv bunurile imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 când a prevăzut modalitatea respectivă de reparare a prejudiciului cauzat de condamnarea cu caracter politic. Interpretarea menționată derivă din faptul că articolul precizat condiționează acordarea unor astfel de despăgubiri de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
S-a reținut că această situație rezultă și din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 221/2009. Astfel, după ce se arată că pentru repararea prejudiciului material Legea nr. 10/2001 a stabilit două modalități principale de restituire, în natură și prin echivalent, în motivul emiterii actului normativ, descriind situația actuală, legiuitorul arată că dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist să nu obțină nici până în prezent vreo despăgubire concretă. La secțiunea vizând schimbări preconizate se menționează că prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, persoana în cauză, precum și soțul său sau descendenții până la gradul al doilea inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de către instanța de judecată a unor despăgubiri bănești care să acopere valoarea bunurilor confiscate.
Mai mult, dacă ar fi urmărit repararea prejudiciului material produs prin confiscarea bunurilor mobile, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze și aspecte privind procedura de urmat, regimul probelor, valoarea bunurilor care se poate acorda reclamanților, așa cum s-a întâmplat în cazul legilor speciale de restituire, cu nr. 18/1991 și respectiv Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada confiscării utilajelor agricole și a animalelor, cu ocazia deportării, respectiv nu a depus nici un proces-verbal de confiscare, iar despăgubirile reprezentând c/val culturilor agricole pe perioada 1951- 1987 nu fac obiectul Legii nr. 221/2009.
Față de aceste considerente, tribunalul ținând cont de disp. Legii nr. 221/2009, a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta D. M. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C.-S., ca nefondată.
Împotriva sentinței civile nr. 2182/16.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. a declarat recurs reclamanta D. M., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C.-S..
În motivare, arată că instanța ca instanța de fond se afla . de drept când a interpretat legea in sensul ca in ceea ce privește daunele materiale, legea se refera numai la bunurile ce au putut fi solicitate in baza legilor speciale de reparație, respectiv la bunuri imobile .
Consideră ca trebuia sa se aiba in vedere faptul ca legea nu distinge daca bunurile a căror reparație materiala o solicită fac sau nu fac obiectul legilor reparatorii anterioare, ci după cum bunurile confiscate au fost sau nu restituite in natura sau echivalent.
In acest sens apreciază că sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor pentru bunurile materiale confiscate ca efect al măsurii administrative a deportării cat si pentru lipsa de folosința a terenului agricol pana in 1989 .
Consideră, de asemenea, ca instanța de fond trebuia sa retina ca au făcut dovada cu martorii si cu acte a tuturor bunurilor solicitate prin acțiune.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate de către reclamantă și sub toate aspectele, potrivit art. 304 ind. 1 Cod proc.civ., față de dispozițiile art. 282 și următoarele Cod proc.civ., coroborate cu cele ale art. 129 alin. ultim Cod proc.civ., Curtea constată că recursul este întemeiat.
Astfel, Curtea reține că potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 “orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestora până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/_ privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
Prin sentința pronunțată în cauză, Tribunalul T. a respins, în principal, cererea de acordare a daunelor materiale, cu motivarea că nu fac obiectul Legii nr. 221/2009.
Prevederile art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009 au fost greșit interpretate de către prima instanță, din conținutul acestui text de lege neputând fi trasă concluzia că poate fi reparat prejudiciul material invocat doar cu privire la bunurile imobile. Aceste dispoziții privesc, deopotrivă, bunurile imobile și mobile confiscate sau preluate ca efect al hotărârii de condamnare sau al măsurii administrative asimilate acesteia.
Legiuitorul folosește sintagma de „despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate”, astfel că, atâta timp cât nu se face vreo distincție între bunuri imobile și mobile, nici instanța de judecată chemată să soluționeze cererile persoanelor îndreptățite la repararea prejudiciului nu poate face această distincție, cu consecința restrângerii dreptului reclamanților de acces la justiție. Mențiunea privind exceptarea bunurilor care au fost restituite sau pentru care s-au acordat despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 221/2009 și nr. 247/2005 nu este de natură a înlătura de la beneficiul legii bunurile mobile, inclusiv lipsirea de folosința imobilelor, ci numai de a nu permite ca pentru bunurile imobile al căror regim juridic a fost reglementat prin legi speciale, să se acorde o dublă reparație.
În cauză, deși la dosar s-au depus înscrisuri (extrase filele 21-22), în raport de care s-a solicitat expertiza de către reclamantă, în mod greșit a fost respinsă de instanță.
Motivarea tribunalului cu care a respins cererea reclamantei de acordare a daunelor materiale, fără a analiza sub nici un aspect temeinicia pretențiilor cu acest titlu,. Impune concluzia că nu a fost analizat fondul cererii cu care a fost legal investită instanța, soluționând cauza pe o fină de neprimire, aspect ce impune, în condițiile art. 312 alin. 1-3 și 5 Cod proc.civ., casarea hotărârii atacate, cu trimiterea la prima instanță pentru soluționarea completă a cauzei.
Cu ocazia rejudecării, tribunalul se va preocupa de cererea de reparare a prejudiciului material, sens în care se vor cere și precizări cu privire la cuantumul daunelor materiale solicitate defalcat pe fiecare bun distinct și se vor administra probe în dovedirea acestora solicitate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta D. M. împotriva sentinței civile nr. 2182 din 16.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Casează sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul C.-S..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. M.L./13.03.2013
Tehnored L.P./22.03.2013
Ex.2
Primă instanță: S.B. – Tribunalul C.-S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1573/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Validare poprire. Încheierea nr. 1228/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
