Divorţ. Decizia nr. 1303/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1303/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 17146/55/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
-COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI-
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1303
Ședința publică din 15 octombrie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul R. L. V. împotriva deciziei civile nr. 157/A/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă, în contradictoriu cu reclamanta P. P. E., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pârâtul personal și asistat de av. A. L. V. și av. P. V. pentru reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 11.10.2013, întâmpinare pe care instanța o comunică părții adverse și, în raport de data depunerii la dosar și a prevederilor art. 308 alin. 2 Cod proc.civ., o califică ca fiind concluzii scrise.
Recurentul depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 430 lei și timbru judiciar 5 lei.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța . nr.509 reprezentând onorariu de avocat, precum și dovada comunicării sentinței cu intimata.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului, cu privire la excepția tardivității apelului declarat de reclamanta P. P. E., respinsă de instanța de apel, solicită admiterea acesteia și constatarea tardivității apelului. În temeiul art. 312 alin.3 raportat la art. 304 alin.1 pct.7 și 9 Cod proc.civ, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei, a admiterii apelului pârâtului, schimbarea în parte a sentinței civile pronunțată de Judecătoria A., cu consecința respingerii acțiunii completată și precizată de către reclamantă privind partajarea bunurilor comune și a investițiilor și menținerea dispozițiilor de respingere a petitului de constatarea ca bun comun a cotei de ¼ din imobilul situat în A. ..
În susținerea recursului învederează instanței că între părți există un partaj voluntar care s-a încheiat înainte și în timpul căsătoriei, iar investițiile în imobilul din litigiu au fost făcute din banii obținuți de recurent din vânzarea autoturismului său, bun propriu, și nu prin modalitatea arătată de reclamantă.
Solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea taxei de timbru și arată că cele privind onorariu de avocat le va solicita pe cale separată.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată, iar cu privire la excepția tardivității apelului invocată de recurent solicită respingerea acesteia și arată că sentința a fost comunicată reclamantei la data de 5.12.2012, astfel cum rezultă din dovada depusă la dosar, apelul fiind astfel declarat în termen.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la nemotivarea hotărârii, susține că simpla referire la faptul că instanța de apel reține că apelul este neîntemeiat, nu înseamnă că nu este nemotivat, întrucât instanța de apel face doar o corecție a sentinței pronunțată de instanța de fond.
În replică, pârâtul recurent R. L. V. arată că în ceea ce privește împărțirea bunurilor poziția reclamantei este oscilantă de la o etapă procesuală la alta, dânsul aducând dovezi cu privire la împărțirea utilajelor între el și reclamantă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 157/A/25.04.2013, Tribunalul A. – Secția Civilă a admis apelul declarat de reclamanta P. P. E. împotriva sentinței civile nr. 8138/20.09.2012 pronunțată de Judecătoria A. pe care a schimbat-o în parte în sensul modificării componenței loturilor, respectiv al înlăturării din lotul 2 a următoarelor bunuri: remorcă 8 tone în valoare de 1200 euro, mobilă Luxor în valoare de 1000 euro, congelator Artic în valoare de 200 euro și 900 volume cărți, 2 colecții și 5 clasoare timbre, astfel că valoarea lotului 2 devine 3320 euro, bunuri pe care le include în lotul 1 atribuit pârâtului, valoarea lotului 1 fiind de 13.080 euro.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 4880 euro către reclamantă și la 1604 lei cheltuieli de judecată în apel, fiind menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
Totodată, a fost respins apelul declarat de pârâtul R. L. V. împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că în ce privește investițiile efectuate la imobil, în mod corect a reținut prima instanță cuantumul acestora ca fiind 12.445 lei – astfel după cum a stabilit expertul prin raportul de expertiză întocmit în cauză (f.96 dosar), contribuția celor doi soți la realizarea acestora fiind egală, conform de altfel cotei de contribuție stabilită și pentru celelalte bunuri mobile dobândite de părți în perioada căsătoriei. Astfel, unii martori (ex: H. V., Ille G. și P. E.) au declarat că reclamanta a folosit o parte din banii obținuți din vânzarea apartamentului acesteia de pe . renovarea imobilului de pe . alți martori (ex. B. G., B. T.) au susținut că și mama pârâtului a făcut din banii săi o . îmbunătățiri, motiv pentru care neputându-se reține cu exactitate sumele investite de fiecare parte, s-a reținut contribuția egală a soților.
În ce privește apelul declarat de pârâtul R. L. V., tribunalul a constatat că este nefondat, iar solicitarea acestuia de a se constata că investițiile la imobilul pe de . fost suportate doar de pârât și părinții săi este neîntemeiată pentru motivele arătate în paragraful precedent, instanța reținând contribuția egală a soților în realizarea investițiilor.
Referitor la susținerea pârâtului în sensul că în perioada divorțului din anul 2001 părțile au procedat la partajarea amiabilă a tuturor bunurilor comune ale acestora, aceasta nu poate fi reținută având în vedere faptul că reclamanta contestă acest aspect, iar pe de altă parte pârâtul nu-și poate dovedi susținerile prin probe certe, cum ar fi o eventuală convenție încheiată de părți în acest sens. Faptul că la momentul separării soților, o parte dintre bunuri au rămas pur și simplu în posesia unuia, iar o altă parte în posesia celuilalt, nu înseamnă că între soți s-a realizat implicit un partaj amiabil, astfel după cum apreciază pârâtul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul R. L. V. solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului reclamantului și al admiterii apelului său, schimbarea în parte a sentinței, respingerea acțiunii precizate a reclamantei și menținerea dispoziției de respingere a petitului pentru constatarea ca bun comun a cotei de ¼ din imobilul situat în A., .. 21.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 alin.1 pct. 7 și 9 Cod proc.civ. iar în fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.
S-a susținut în acest sens în primul rând faptul că apelul reclamantei trebuia respins ca tardiv întrucât ea a declarat apelul la data de 13.12.2012, mult peste termenul legal care a început să curgă de la momentul comunicării hotărârii: 30.10.2012.
În al doilea rând s-a criticat nelegalitatea hotărârii din apel pentru nemotivarea ei în fapt și în drept, fără a se prezenta argumentele pentru care a fost respinsă solicitarea pârâtului cu privire la situația bunurilor mobile comune, reținându-se în schimb ca justificate doar criticile în acest sens ale reclamantei.
Pârâtul a mai criticat decizia din apel și pentru faptul că nu s-a ținut cont de probele dosarului care au demonstrat că bunurile mobile au fost partajate amiabil la momentul despărțirii în fapt a soților și că în posesia reclamantei au rămas saci cu bunuri, mobilă de bucătărie, utilaje agricole pe care le-a valorificat ulterior în propriu interes deși nu erau bunurile ei proprii.
Prin acest comportament reclamanta recunoaște, deci, partajul voluntar făcut de soți, de care instanțele trebuiau să țină cont.
Tot ca motiv de nelegalitate a fost invocat și faptul că instanțele nu au ținut cont că investițiile la imobil au fost făcute de pârât împreună cu tatăl său vitreg, P. I., din banii obținuți din vânzarea autoturismului Dacia – proprietatea lor personală, luând în considerare poziția reclamantei care face declarații contradictorii și cu privire la aceste investiții întrucât din prețul obținut din vânzarea apartamentului ei (112.000 lei în contract sau chiar cel de 225.000 lei declarat mincinos), nu avea posibilitatea de a plăti 471.000 lei. În atare condiții, nu și-a dovedit cota de contribuție la investițiile din imobil, evaluată de expertiză la 12.445 lei.
Pârâtul a mai afirmat și aceea că în mod corect a reținut instanța de apel că reclamanta nu are nicio contribuție la achiziționarea casei din . class="PlainText"> Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata reclamantă P. P. E. a solicitat respingerea recursului pârâtului și obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat având în vedere că declararea apelului s-a făcut în termenul legal care a debutat la 5.12.2012 prin comunicarea sentinței (sens în care a depus la dosar dovada de comunicare a hotărârii civile nr. 8138/2012 a Judecătoriei A.) și că celelalte motive de recurs sunt întemeiate.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 Cod proc.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
În ceea ce privește primul motiv de recurs – cel referitor la tardivitatea apelului reclamantei – Curtea constată că afirmațiile pârâtului sunt neîntemeiate.
Rezultă astfel că pe întreg parcursul procesului la prima instanță, reclamanta P. P. E. și-a indicat, în mod expres, domiciliul judiciar la avocatul său ales în mun. A., ..13, . comunicarea sentinței civile nr. 8138/20.09.2012 a Judecătoriei A. la o altă adresă (în concret, la domiciliul din acte al reclamantei cu care ea nu a dorit să figureze în proces) nu a putut da naștere, în mod legal, dreptului său de a ataca această hotărâre.
Acest drept s-a născut pentru reclamantă abia la data comunicării conforme a hotărârii, respectiv la 5.12.2012 (astfel cum rezultă din actul nou depus în recurs), dată în raport cu care declararea de către ea a apelului la 13.12.2012 urmează a se considera ca fiind făcută cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de lege iar nu tardiv.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod proc.civ., Curtea urmează a constata că criticile pârâtului la adresa deciziei Tribunalului A. nu se confirmă întrucât dispoziția prin care a statuat instanța în privința bunurilor mobile comune ale părților este argumentată, aspect ce rezultă din considerentele reținute cu ocazia discutării apelului reclamantei la care a făcut trimitere instanța atunci când a analizat și apelul pârâtului, ținând cont de faptul că criticile ambelor părți vizau situația acestor categorii de bunuri.
Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod proc.civ. – și care vizează pretinse erori în interpretarea și aplicarea legii – Curtea constată, de asemenea, că el nu se confirmă în cauză.
Câtă vreme nu s-a dovedit cu probe certe și dincolo de orice dubiu voința expresă și comună a părților la momentul separării lor de a-și partaja în natură sau/și valoric bunurile comune și din moment ce probele au demonstrat o situație de fapt a patrimoniului lor care nu mai poate face în prezent obiectul controlului judiciar în recurs (acesta vizând exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii iar nu de netemeinicie a ei așa cum permiteau dispozițiile art. 304 pct.10 și 11 Cod proc.civ. abrogate în 2005 și, respectiv în 2010), în mod justificat s-a procedat la constatarea componenței masei de bunuri partajabile, a cotelor de contribuție ale părților la aceasta și la sporul de valoare al bunurilor unuia din soți, care trebuiau însoțite de obligația corelativă de plată a sultei ca și valoare de echivalare a loturilor rezultate din partaj și atribuite fiecăruia din ei.
Valoarea acestor bunuri ca și a sultei la care a fost obligat pârâtul au fost stabilite pe baza coroborării și interpretării probelor dosarului (constând în interogatorii, depoziții de martori, înscrisuri și expertiză) și nu constituie - așa cum s-a menționat anterior – un aspect de nelegalitate a deciziei ci, eventual, unul ce ține de netemeinicia acesteia, astfel încât rediscutarea lui în recurs nu mai este permisă în prezent.
Pentru toate aceste considerente Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului R. L. V. care, fiind în culpă procesuală, va fi obligat să-i plătească intimatei reclamante P. P. E., conform art. 274 Cod proc.civ., suma de 2500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul R. L. V. împotriva deciziei civile nr. 157/A/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă.
Obligă recurentul să plătească intimatei P. P. E. suma de 2500 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. D.C./16.10.2013
Tehnored L.P./30.10.2013
Ex.2
Primă instanță: N. P. – Judecătoria A.
Instanța de apel:N. C. ; S. C. Ș. – Tribunalul A.
| ← Actiune în constatare. Decizia nr. 689/2013. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
