Încuviinţare nume minor. Decizia nr. 1723/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1723/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 838/261/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1723
Ședința publică din 10 decembrie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor M. nouă împotriva deciziei civile nr.141/11.07.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta G. M., având ca obiect încuviințare nume minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. Nouă sub nr._, din data de 05.11.2012, reclamanta G. M. a chemat în judecată pe pârâta S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor M. Nouă, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să încuviințeze ca minorul Dimitriyevic I.-M., născut la data de 14.07.1999, să poarte numele mamei sale, respectiv acela „G.”.
De asemenea, a solicitat rectificarea certificatului de naștere al minorului, în sensul completării la rubrica „numele de familie”, cu numele „G.”, și ca S. de Stare civilă din cadrul Primăriei M. Nouă să facă cuvenitele mențiuni necesare în certificatul de naștere al minorului.
În motivarea cererii, legal timbrată, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 388 din 07.09.2011 pronunțată de Judecătoria M. Nouă în dosarul nr._, s-a constatat că pârâtul Dimitrijevic Radisa nu este tatăl minorului Dimitrijevic I.-M., născut la data de 14.07.1999, în loc. M. Nouă, jud. C.-S. și s-a dispus ca S. de Stare Civilă al orașului M. Nouă să efectueze cuvenitele mențiuni.
Reclamanta a mai precizat că din discuțiile purtate cu pârâtul Dimitriyevic Radișa, acesta și-a exprimat dorința ca minorul să nu îi poarte numele, fiind de acord cu acțiunea formulată de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 568/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria M. Nouă a fost admisă cererea formulată de reclamanta G. M., în contradictoriu cu pârâta S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor M. Nouă.
S-a încuviințat ca minorul Dimitriyevic I.-M., născut la data de 14.07.1999, în loc. M. Nouă, jud. C.-S., fiul lui Natural și Dimitriyevic M., având C.N.P._, să poarte pe viitor numele de „G.”.
S-a dispus rectificarea certificatului de naștere al minorului, în sensul menționării la rubrica „Numele de familie” a numelui „G.”.
S-a dispus ca S. de Stare Civilă al Orașului M. Nouă să efectueze cuvenitele mențiuni.
S-a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 568/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria M. Nouă a declarat recurs pârâtul S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor M. Nouă solicitând admiterea recursului și rejudecând să se dispună respingerea acțiunii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 64 Codul familiei și art. 47 din Legea 71/2011.
Prin decizia civilă nr. 22/11.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S.-Secția I Civilă a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor M. Nouă împotriva sentinței civile nr. 568/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria M. Nouă,întrucât, deși legal citat pentru termenul de judecată din data de 11.02.2013 cu mențiunea timbrării apelului cu suma de 4 lei taxă de timbru și 50 bani timbru judiciar, apelantul nu a dat curs respectivei obligații prev. de art. 20 alin.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 146/1997.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs,în termen legal,instituția pârâtă, considerând-o a fi netemeinică și nelegală.
Prin decizia civilă nr. 777/28.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția I Civilă a fost admis recursul declarat de pârâtul Serviciuo P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor M. Nouă împotriva deciziei civile nr. 22/11.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S.-Secția I Civilă, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul C.-S. la data de 17.06.2013
Prin decizia civilă nr. 141 din 11.07.2013 pronunțată în dosarul nr._ * Tribunalul C.-S. a admis apelul declarat de apelantul S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor M. Nouă împotriva sentinței civile nr. 568/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria Mopldova Nouă; a schimbat sentința în sensul că a dispus rectificarea actului de naștere nr. 152/28.07.1999, înregistrat la M. Nouă, jud. C.-S. în sensul menționării la rubrica „Numele de familie” a numelui ”G.” în loc de „DIMITRIYEVIC” și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că, soluția instanței de fond are la bază confuzia dintre actul de stare civilă definit de art. 1 din Legea nr. 119/1996 și certificatul de stare civilă (art. 10 din aceeași lege).
În sistemul reglementării actelor de stare civilă nu se poate concepe rectificarea certificatului de stare civilă, atunci când acesta corespunde actului de stare civilă în baza căruia a fost întocmit, ceea ce poate fi pus în discuție fiind rectificarea actului iar nu a certificatului.
Prin încheierea pronunțată de Tribunalul C.-S. în data de 12.09.2013 s-a dispus îndreptarea erorii materiale intervenite în cuprinsul deciziei civile nr. 141/11.07.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ în sensul că în loc de „rectificare” act de naștere să fie trecut „modificare” act de naștere.
Împotriva deciziei civile nr. 141/11.07.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. a declarat recurs pârâtul S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor M. care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivare arată că decizia civilă atacată este netemeinică și nelegală întrucât, conform art. 47 din Legea nr. 71 /2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2001 privind Codul Civil, „ stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusa dispozițiilor Codului civil si produce efectele prevăzute de acesta numai in cazul copiilor născuți după ..
Astfel, minorul fiind născut la data de 14.07.1999, anterior intrării in vigoare a noului Cod Civil, prevederile art.450 din noul cod civil nu sunt aplicabile spetei de fata.
Doctrina a stabilit ca in ipoteza tăgăduirii paternității din căsătorie, când mama copilului nu are nume de familie comun cu al soțului tăgăduitor, copilul trebuie sa ia numele de familie al mamei din momentul nașterii copilului, soluție întemeiată pe aplicarea art.64 alin.l din Codul Familiei, deoarece copilul a devenit din afara căsătoriei, cu filiația stabilita fata de mama, iar când mama copilului are numele de familie comun cu al soțului tăgăduitor, copilul păstrează acest nume in baza art.64 alin.l din Codul Familie, fiind numele de familie al părintelui fata de care are stabilita filiația, adică mama sa, numele de familie al mamei in momentul nașterii copilului fiind DIMITRIYEVIC.
Deși a învederat aceste aspecte în apel, instanța de apel în motivarea deciziei nu face nicio referire la acestea.
Instanța de apel nu a făcut referire la toate apărările pârâtului, probele care au fost administrate, motivele pentru care unele dintre acestea au fost înlăturate sau textele de lege pe care le-a aplicat la situația de fapt stabilită.
În drept, invocă art. 483-502 Cod proc.civ.
Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor invocate ale art. 304 și 306 alin. 2 Cod proc.civ., ale art. 450 Cod civil, Curtea constată că recursul este nefondat.
În ceea ce privește temeiul de drept al prezentului recurs invocat de pârât, respectiv art. 488 (8)Cod proc.civ., Curtea constată că în raport de data intrării în vigoare a Noului Cod proc.civ. (15.02.2013) și cea a declanșării prezentului litigiu precum și de dispozițiile art. 25 din Noul Cod proc.civ., Curtea constată că în cauză sunt incidente dispozițiile vechiului Cod proc.civ., respectiv ale art. 304 Cod proc.civ.
În ceea ce privește critica adusă hotărârii în sensul că dispozițiile art. 450 Cod civil nu sunt aplicabile în cauză, nu este întemeiată.
În speță nu este incident art. 47 din Legea nr. 71/2011, deoarece doar stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor codului civil și produce efectele prevăzute de aceasta numai în cazul copiilor născuți după ..
Încuviințarea purtării numelui nu reprezintă în nici un caz același lucru cu stabilirea filiației, astfel că interpretarea extensivă, sub acest aspect, adaugă la lege.
Nu se poate invoca retroactivitatea legii civile, deoarece cererea de încuviințare a purtării numelui s-a făcut după . noului Cod civil și ea va produce efecte doar pentru viitor, respectiv în perioada în care codul civil este deja în vigoare.
Cum, admiterea acțiunii în tăgada paternității a avut ca și consecință radierea din actul de naștere a datelor privind pe soțul mamei, Dimitriyevic Radisa, în raport de dispozițiile art. 450 (1) Cod civil, în mod corect a încuviințat instanța de fond ca minorul Dimitriyevic I. M. să poarte numele de „G.”.
Tribunalul, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 119/1996 și ale art. 125, 127 din HG nr. 64/2011 a admis cererea de modificare a actului de naștere emis pe numele minorului.
Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 312 (1) Cod proc.civ. va respinge recursul declarat de pârâtul S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor M. nouă împotriva deciziei civile nr.141 din 11.07.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor M. nouă împotriva deciziei civile nr.141 din 11.07.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. M.L./12.12.2013
Tehnored.L.P./23.12.2013
Ex.2
Instanța de fond: P. A. – Judecătoria M. Nouă
Instanța de apel:R. L. M., C. A. – Tribunalul C.-S.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
---|