Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 251/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 251/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 2127/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 251
Ședința publică din 19 februarie 2013
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta A. G. și pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr. 2407/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamanta A. G., av. C. Gafu, lipsă pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
Din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a prezentat doamna procuror M. I..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, reprezentantul reclamantei a depus la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantei a solicitat respingerea recursului declarat de pârât și admiterea recursului reclamantei, cu consecința admiterii în totalitate a acțiunii și acordarea daunelor materiale în cuantumul solicitat, fără cheltuieli de judecată. Arată că, pentru bunurile confiscate și pentru care nu există înscrisuri, instanța trebuia să rețină că s-a făcut dovada acestora cu martori.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea recursului reclamantei și admiterea recursului declarat de pârât, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, invocând în acest sens și decizia nr. 2192/23.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul C.–S. sub nr._ la data de 30.04.2012, reclamanta A. G. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să constate că reclamanta se încadrează în dispozițiile art.1 alin.1 și 5 din Legea nr.221/2009 și să oblige pârâtul la plata sumei de 500.000 euro, daune materiale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin Decizia nr.200/1951, familia sa a fost deportată în Câmpia Bărăganului. Întreaga avere rămasă în casă a fost confiscată de către autoritățile comuniste. A solicitat să fie despăgubită cu echivalentul valorii bunurilor confiscate, deținute de familia sa la momentul deportării, respectiv 34 porci (9 purcei, 2 scroafe, 23 porci mari), 2 vaci, 2 cai, 25 oi, 1 căruță, 1 plug, 1 plug prășit vie, 1 grapă, 1 batoză porumb, cu echivalentul producției agricole pe perioada 1951-1989, de pe cele 8 hectare de teren agricol, cultivate astfel: 1 ha. vie, 1,5 ha. sfeclă de zahăr, 2,5 ha. porumb, 3 ha. grâu și cu lipsa de folosință a casei compusă din 3 camere, bucătărie și anexe, pe perioada iunie 1951 – 1967, având în vedere că în acea perioadă în casa familiei reclamantei a funcționat uzina electrică.
În drept, a invocat dispozițiile Legii 211/2009, art.5 alin.1 lit.b.
La termenul de judecată din 26.09.2012, reclamanta a precizat că solicită despăgubiri în calitate de moștenitoare a defunctului său tată, B. J., strămutat în perioada 18.06.1951 – 20.12.1955, respectiv daune materiale în valoare de 500.000 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în localitatea S. nr.245 și contravaloarea bunurilor mobile, respectiv 34 porci (9 purcei, 2 scroafe, 23 porci mari), 2 vaci, 2 cai, 25 oi și echivalentul producției agricole pe perioada 1951-1989, de pe cele 8 hectare de teren agricol, cultivate astfel: 1 ha. vie, 1,5 ha. sfeclă de zahăr, 2,5 ha. porumb, 3 ha. grâu.
Prin sentința civilă nr. 2407/21.11.2012 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul C.-S. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. G. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost precizată, și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 23.735 lei, despăgubiri materiale și 2100 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, reclamanta A. G. este fiica lui B. J., decedat la data de 29.11.1990.
Conform înscrisului de la fila 7 dosar, defunctul tată al reclamantei, B. J., a fost strămutat împreună cu membrii familiei sale, în perioada 18.06.1951 – 20.12.1955, din localitatea S., jud.C.-S., în localitatea Feteștii Noi (Valea Viilor), conform Deciziei M.A.I. nr. 200/1951.
La data de 20.12.1955, prin decizia nr.6200/1955, acestor persoane li s-au ridicat restricțiile domiciliare.
Conform Extrasului din Situația locuitorilor dislocați în . Câmpia din anul 1956, numitul B. J. a avut în proprietate casa cu nr. 254 din localitatea S..
De asemenea, potrivit Titlului de proprietate nr.37.847 din 06.11.2000, emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, moștenitorilor defunctului B. J., respectiv numiții A. G., P. M. și B. Mirco, li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra 7 hectare și 8102 m.p., teren situat pe teritoriul satului S..
Potrivit Raportului de expertiză tehnică întocmit de expert J. S., valoarea producției agricole nete din anul 1951 este de 23.735 lei.
Conform dispozițiilor art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, poate solicita instanței de judecată acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Din precizările făcute de către reclamantă, rezultă că imobilul din localitatea S. nr. 245 a fost restituit bunicului acesteia.
Din Titlul de proprietate nr.37.847 din 06.11.2000, emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, moștenitorilor defunctului B. J., respectiv numiților A. G., P. M. și B. Mirco, li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra 7 hectare și 8102 m.p. teren situat pe teritoriul satului S..
De asemenea, din cuprinsul înscrisului denumit „Inventarul preluat de la locuitorul B. J.” din S. nr. 245 raion M. Nouă” încheiat la 18.06.1951, rezultă că pentru bunurile consemnate, respectiv 1 junincă, 4 porci, 2 scroafe, 9 purcei, 6 găini, 30 pui găină, 1 vânturătoare, 1 plug tracțiune animală, 1 plug de vie, numitul B. J. a primit suma de 43.500 lei, sumă pentru care a semnat de primire.
Prin urmare, prima instanță nu a acordat despăgubiri materiale față de aceste solicitări.
Față de cele mai sus menționate, în baza dispozițiilor art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 23.753, despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea culturilor agricole aferente anului 1951.
În baza dispozițiilor art.274-276 Cod procedură civilă, pârâtul a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2100 lei, cheltuieli de judecată, justificate cu onorariu de avocat și contravaloare expertiză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta A. G., cât și pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
Reclamanta A. G. a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul desființării parțiale a acesteia și, rejudecând cauza pe fond, admiterea în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată și acordarea daunelor materiale în cuantumul total de 968.438 lei, astfel cum a fost calculat prin expertiza tehnica efectuata în cauza .
În motivare, se arată că instanța trebuia să aibă în vedere faptul că legea nu distinge dacă bunurile a căror reparație materială o solicită fac sau nu fac obiectul legilor reparatorii anterioare, ci după cum bunurile confiscate au fost sau nu restituite în natura sau echivalent .
În acest sens, reclamanta consideră că este îndreptățită la acordarea despăgubirilor pentru bunurile materiale confiscate ca efect al măsurii administrative a deportării, cât și pentru lipsa de folosință a terenului agricol până în 1989.
Consideră de asemenea, că instanța de fond trebuia să rețină că a făcut dovada cu martorii și a celorlalte bunuri, bunuri pentru care nu a avut acte, având în vedere faptul ca organele statului comunist nu au întocmit acte la acel moment sau au întocmit acte care respectau numai parțial situația reală a gospodăriilor celor deportați. Consideră că nici un text de lege nu se opune ca și declarațiile martorilor să fie folosite, în situația în care este imposibil de dovedit cu acte în totalitate existența tuturor bunurilor confiscate.
În drept, a invocat prev. art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
Pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., a solicitat admiterea recursul, și modificarea în parte a sentinței atacate, iar, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
În motivare, se arată că pentru recuperarea prejudiciului material, reclamanta își putea valorifica drepturile, respectiv pretențiile referitoare la despăgubirile materiale privind bunurile mobile confiscate, prin procedura legilor speciale instituite după anul 1989: Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 etc. În situația în care reclamanta nu a utilizat calea legilor speciale, este neîntemeiată solicitarea sa formulată în baza Legii nr. 221/2009, lege care se referă strict la toate celelalte despăgubiri ce nu au putut fi obținute în baza legilor speciale de reparație.
În altă ordine de idei, apreciază că textul art. 5 alin. 1 lit. b nu acordă dreptul la despăgubirile materiale solicitate prin acțiune și acordate în mod greșit de instanța de fond, în cuantum de 23.735 lei reprezentând daune materiale și 2.100 lei cheltuieli de judecată.
Din actele depuse la dosar rezultă că daunele materiale se referă la bunuri mobile, dar din dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 rezultă că legiuitorul a avut în vedere exclusiv bunurile imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 când a prevăzut modalitatea respectivă de reparare a prejudiciului cauzat de condamnarea cu caracter politic. Interpretarea menționată derivă din faptul că articolul precitat condiționează acordarea unor astfel de despăgubiri de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
Această soluție rezultă fără dubiu și din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 221/2009. Astfel, după ce se arată că pentru repararea prejudiciului material Legea nr. 10/2001 a stabilit două modalități principale de restituire, în natură și prin echivalent, în motivul emiterii actului normativ, descriind situația actuală, legiuitorul arată că dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist să nu obțină nici până în prezent vreo despăgubire concretă. La secțiunea vizând schimbări preconizate se menționează că prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, persoana in cauză, precum si soțul sau descendenții până la gradul al doilea inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de către instanța de judecată a unor despăgubiri bănești care să acopere valoarea bunurilor confiscate.
Niciunde în expunerea de motive legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate și nici pentru alte imobile decât cele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și nici nu a prevăzut vreo astfel de dispoziție în cuprinsul legii, prevederile legale neputând fi aplicate prin analogie.
Mai mult, dacă ar fi urmărit repararea prejudiciului material produs prin confiscarea bunurilor mobile, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze și aspecte privind procedura de urmat, regimul probelor, valoarea bunurilor care se poate acorda reclamanților, așa cum s-a întâmplat în cazul legilor speciale de restituire, cu nr. 18/1991 și respectiv nr. 10/2001.
Pe de altă parte, bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare pronunțată împotriva antecesorului reclamanților nu au fost evaluate la data confiscării. Calcularea cuantumului despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, prin raportare la prețurile actuale, nu are temei legal.
Conform Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, nu există cadru legal pentru acordarea de despăgubiri reprezentând daune materiale actualizate, și nimeni nu poate adăuga la lege.
Mai mult, invocă și principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus ".
În drept, invocă prevederile art. 299-303 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C.proc.civ., față de actele și lucrările dosarului, analizate prin raportare la prevederile art. 299 și următoarele C.proc.civ., art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, Curtea constată următoarele:
Ca aspect prioritar, curtea a analizat conținutul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, ce constituie fundamentul juridic al acțiunii de față, text care, după . acestei legi, nu a fost supus niciunei modificări – nici măcar parțiale – și nici nu a fost declarat neconstituțional.
Textul acestui articol ( alin. 1) arată că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri cu caracter politic ( cum este și deportarea în B. la care a fost supusă familia reclamantei) precum și, după decesul ei, soțul sau descendenții acesteia până la gradul II inclusiv pot solicita instanței, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate o dată cu comiterea faptului abuziv, dacă bunurile nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 modificată și completată sau ale Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare (art. 5 alin. 1 lit. b ).
Același articol în alin. 5 prevede că acordarea de despăgubiri în condițiile anterior menționate atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse în condițiile legilor amintite.
Analizarea conținutului textelor menționate, a conținutului inițial al art. 5 alin. 1 lit. a referitor la despăgubirile pentru daune morale și a celui prevăzut de art. 5 alin. 1 lit. c ( referitor la repunerea în drepturi sau la înlăturarea efectelor degradării militare), demonstrează că prin promovarea Legii nr. 221/2009 legiuitorul a urmărit să înlăture, pe cât posibil complet, toate consecințele grave și serioase produse de abuzurile vechiului regim politic, indiferent de natura lor.
Dacă în privința temeiului de despăgubiri pentru daune morale, Curtea Constituțională a constatat că el nu se justifică în condițiile în care există și alte reglementări în vigoare pentru realizarea aceluiași scop reparatoriu, în privința celorlalte două categorii de măsuri reparatorii nu a existat niciun control de constituționalitate anterior sau posterior intrării în vigoare a legii care să nege legitima lor consacrare.
În interpretarea în context a legii și constatând că, dacă pentru restituirea imobilelor confiscate abuziv de stat, au fost adoptate succesiv în timp diferite legi (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 18/1991 cu modificările și completările lor), pentru restituirea bunurilor mobile confiscate ca efect al condamnărilor sau măsurilor administrative cu caracter politic, nu a existat până la apariția Legii nr. 221/2009 niciun act normativ similar, de aceea nu se poate în mod rațional afirma că această categorie de bunuri nu ar face obiectul de reglementare al legii.
Bineînțeles, acordarea despăgubirilor pentru imobile ce au făcut obiectul legilor speciale reparatorii arătate este condiționată de depunerea în termen a notificărilor potrivit Legii 10/2001, fapt desprins din prevederile art. 5 al. 5 din Legea 221/2009, care arată că acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse, potrivit Legii nr. 10/2001 sau Legii nr. 247/2005. Or, în speță, nu numai că s-a dovedit urmarea procedurilor administrative prevăzute de legislația reparatorie, ci bunurile în discuție (casa familială și terenurile deținute de antecesorii reclamantei) au fost efectiv restituite în natură potrivit acestor legi speciale, astfel că, în mod corect a concluzionat tribunalul că nu pot fi acordate despăgubiri pentru bunuri deja reintrate în patrimoniul moștenitorilor legali ai persoanelor spoliate, fără a se cauza o îmbogățire fără justă cauză.
Cu privire la contravaloarea culturilor agricole pe perioada 1951-1989, precum și la lipsa de folosință a casei compusă din 3 camere, bucătărie și anexe, pe perioada iunie 1951–1967, fiind vorba de o lege specială, prin excepție de la regulile răspunderii civile delictuale care a stat la baza ideii de reparație materială pe care statul și-a asumat-o în mod voluntar, el nu va răspunde decât în mod limitat, la nivelul pagubei efective, respectiv a contravalorii bunurilor confiscate - și evident dovedite în mod neechivoc – nu și pentru folosul nerealizat, lucru rezultat cu claritate din formularea alin. 1 lit. b al art. 5 al Legii nr. 221/2009.
Reținând aceste aspecte și coroborând probele cu înscrisuri, testimoniale și expertiza din dosar, Curtea constată ca parțial dovedite pretențiile reclamantei, fiind probat cu înscrisuri și cu martori că, de la familia reclamantei, odată cu terenul restituit pe Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, s-a preluat și cultura existentă pe acest teren, a cărei valoare a fost dovedită prin expertiza judiciară aflată la filele 41 și următoarele din dosarul primei instanțe.
Este, deci, întemeiată cererea reclamantei de acordare a contravalorii recoltelor aflate pe câmp și neculese din cauza ridicării lor precipitate și al strămutării forțate în B., neputând fi recunoscut reclamantei beneficiul contravalorii folosului nerealizat ( pretinsa valoare a recoltelor ce s-ar fi putut realiza în anii de deportare în B. sau lipsa de folosință a clădirii folosite de Stat), lucru pe care, așa cum s-a menționat în cuprinsul prezentei, Legea nr. 221/2009 nu îl prevede.
Cât privește probarea prejudiciului, în condițiile în care, de la momentul preluării și până la data soluționării prezentei acțiuni, a trecut un interval de timp considerabil ( aproximativ 60 de ani) este evident că bunurile confiscate de Stat nu mai există în materialitatea lor, însă, fiind vorba de bunuri de gen ( culturi agricole) contravaloarea prejudiciului suferit a fost stabilită prin expertiza judiciară efectuată în cauză ( fila 46), care a fost coroborată, sub aspectul culturilor deținute de familia reclamantei cu conținutul cererii de chemare în judecată ( fila 4), din care au fost înlăturate sumele stabilite ca și contravaloare a paielor cerealelor cultivate pe terenul familiei reclamantei, precum și a culturilor agricole neindicate în cuprinsul acțiunii civile. Ca atare, curtea va reține valorile stabilite prin lucrarea de specialitate efectuată în cauză, de 17.917 lei pentru recolta neculeasă a anului 1951, sumă pentru care prezenta acțiune este întemeiată.
Cu privire la contravaloarea bunurilor mobile afirmativ preluate din gospodăria familiei reclamantei, a animalelor și a inventarului agricol, curtea constată că este justă concluzia tribunalului că nu s-a probat confiscarea acestor bunuri, ci o preluare contra echivalent a acestora. La dosar există un proces verbal ( filele 11-16) din care rezultă că pentru toate aceste bunuri s-au stabilit și încasat efectiv despăgubiri, nefiind, deci, vorba de o confiscare posibil de desdăunat în condițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Reclamanta nu a depus la dosar, nici în fața primei instanțe, și nici în recurs, niciun înscris care să probeze realitatea faptei de confiscare a bunurilor mobile enumerate, deși sarcina probei îi revenea, în condițiile art. 1169 C.civ. Actele arătate relevă predarea unor bunuri contra echivalent în bani, și nu confiscarea acestora, iar proba cu martori nu este suficientă, în absența unui act care să constituie măcar un început de probă scrisă a confiscării invocate.
Ca atare, în absența unui început de dovadă scrisă, și față de conținutul actelor depuse la dosar, se impune a conchide că nu s-a probat de o manieră îndestulătoare existența acestor bunuri în patrimoniul familiei reclamantei, precum și confiscarea lor, deși reclamanta avea această sarcină procesuală, iar acest petit trebuie respins, ca nedovedit.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile legale invocate coroborate cu art. 299 și urm. C.proc.civ., în baza art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. G. împotriva sentinței primei instanțe, ca nefondat, va admite recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva aceleiași sentințe, pe care o va modifica în parte, în sensul că, admițând în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. G. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 17.917 lei, despăgubiri pentru prejudiciul material suferit, va menține în rest dispozițiile sentinței atacate
Față de soluția pronunțată în cauză și de disp. art. 274 C.proc.civ., nu se vor acorda cheltuieli de judecată în recurs, ca necuvenite reclamantei și ca nesolicitate de către pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta A. G. împotriva sentinței civile nr. 2407/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
Admite recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva aceleiași sentințe, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admițând în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. G. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 17.917 lei, despăgubiri pentru prejudiciul material suferit.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. C.R./04.03.2013
Tehnored. I.P. 2 ex./05.03.2013
Prima instanță: Tribunalul C.-S., jud. A. C.
| ← Cereri. Decizia nr. 1405/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Expropriere. Decizia nr. 625/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
