Expropriere. Decizia nr. 1095/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1095/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 3909/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 15.02.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 1095/R
Ședința publică din 18 septembrie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P. S.- A.- I. și P. N. împotriva sentinței civile nr. 3304/13.12.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R., prin M.T.I., reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, pentru expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, pentru reclamanții recurenți lipsă, doamna avocat Luce D. și, în reprezentarea pârâtului intimat, domnul avocat G. D..
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. U. C., de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanții părților depun la dosar împuternicirile avocațiale și arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului. Menționează că acțiunea a fost prematur introdusă, întrucât nu a fost încă emisă hotărârea privind despăgubirile.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin acțiunea înregistrată la 2.08.2011 la Tribunalul A. sub nr._, reclamanții P. S. A. I. și P. N. au chemat în judecată pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., și a solicitat obligarea pârâtului ca în baza art. 7 din Legea nr. 198/2004 să emită hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru suma de 189.884 lei, stabilită prin raportul de evaluare și acceptată de ei.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâtului de a le achita suma de 189.884 lei, cu titlul de despăgubiri, precum și suma de 12.340 lei, cu titlul de dobânzi legale, calculate de la data de 1.08.2010 până la data de 1.08.2011 și în continuare până la data plății.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la 28.04.2010, prin H.G. nr. 416/2010, s-au declanșat procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate în amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada A. – Nădlac”.
Reclamanții sunt moștenitorii defunctei P. C., care la data demarării procedurilor de expropriere era proprietara suprafeței de teren supusă exproprierii de 10.015 mp din totalul de 42.000 mp înscriși în cartea funciară nr._ Pecica (CF veche nr._ Pecica), nr. top_/3, nr. cad. 2049.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 8 din Legea nr. 198/2004, toate imobilele au fost evaluate, iar listele au fost afișate la Primăria orașului Pecica și publicate pe site-ul C.N.A.D.N.R.
În vara anului 2010 expropriatorul a plătit mai multor proprietari despăgubirile cuvenite conform evaluării. Celorlalți proprietari prezenți pe aceeași listă li s-a spus că vor fi despăgubiți în scurt timp.
Suma care li se cuvenea cu titlu de despăgubire, stabilită de evaluator și pe care antecesoarea lor a acceptat-o, a fost de 189.884 lei (poziția nr. 321 din lista inițială).
După apariția Legii nr. 255/2010, un act normativ care a intervenit după declanșarea procedurii de expropriere, Guvernul a adoptat în baza acestuia Hotărârea nr. 488 din 11.05.2011 care „modifică și completează” H.G. nr. 416/2010. Prin această nouă hotărâre, Guvernul introduce „Anexa nr. 2 la HG 416/2010” care cuprinde o parte dintre proprietarii expropriați pe amplasamentul autostrăzii A. – Nădlac, pe cei care nu fuseseră încă despăgubiți, și modifică retroactiv doar despăgubirile cuvenite acestora.
Reclamanții au arătat că suma care li se oferă prin Anexa nr. 2 este de 7.140,7 lei (poziția nr. 213 din Anexa nr. 2), este derizorie și a fost stabilită fără bază legală.
Consideră că H.G. nr. 488/11.05.2011 nu le este opozabilă deoarece este dată în aplicarea Legii nr. 255/14.12.2010, iar aplicarea acestui act normativ violează regula strictă a neretroactivității legii prevăzută la art. 15 (2) din Constituție.
Consideră că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 198/2004, sunt îndreptățiți la despăgubirea pe care au acceptat-o, cea stabilită de evaluator.
Intenția expropriatorului de a reduce unilateral nivelul despăgubirilor pentru o parte din persoanele expropriate în cadrul aceluiași proces de infrastructură, reprezintă o discriminare prohibită de art. 16 alin. 1 din Constituție, de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 1 din Protocolul nr. 12 la acest tratat și, de asemenea, de art. 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.
Prin sentința civilă nr. 3304/13.12.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții P. S. A. I. și P. N. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt moștenitorii doamnei P. C., în privința căreia a fost emisă Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 213/321 din 10.10.2011 (f. 22), hotărâre prin care Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 a dispus exproprierea ternului în suprafață de 10.015 mp situat în Pecica, stabilind o despăgubire în sumă de 7.140,7 lei.
Efect translativ al dreptului de proprietate îl are această hotărâre.
Potrivit art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 7/1996 republicată (în forma în vigoare în 2010), dreptul de proprietate dobândit de stat prin expropriere este opozabil față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, fiind necesară intabularea doar pentru exercitarea dreptului de dispoziție.
În aceste condiții legale, transferul dreptului de proprietate din patrimoniul reclamanților în cel al statului prin expropriere are loc în baza hotărârii Comisiei de expropriere, hotărâre ce nu a fost emisă în cazul lor cât timp era în vigoare Legea nr. 198/2004. Acest fapt face inadmisibilă, la momentul introducerii prezentei acțiuni, cererea reclamanților de emitere a hotărârii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 198/2004, atât timp cât acest act normativ nu mai era în vigoare.
Începerea procedurii exproprierii sub imperiul Legii nr. 198/2004 și a HG nr. 416/2010 în forma inițială nu atrage aplicabilitatea acestor acte normative (ultraactivitatea lor) în condițiile abrogării legii și a modificării hotărârii guvernului, cât timp nu a fost emisă decizia de expropriere în condițiile Legii nr. 198/2004.
În aceste circumstanțe nu este întemeiat argumentul reclamanților privitor la violarea de către HG nr. 488/2011 a regulii neretroactivității legii prevăzută de art. 15 alin. 2 din Constituția României, având în vedere că HG nr. 488/2011 a fost emisă în baza Legii nr. 255/2010 în vigoare la momentul derulării procedurii exproprierii.
De asemenea, HG nr. 488/2011 nu creează nici o discriminare, din moment ce Legea nr. 255/2010 prevede o procedură de contestare în instanță a valorii stabilite prin hotărârea de guvern menționată.
Nu există discriminare între reclamanți și persoanele cărora li s-a acordat despăgubirea stabilită în baza Legii nr. 198/2004.
Acele persoane primesc despăgubirea evaluată în baza Legii nr. 198/2004 în baza deciziei de expropriere și stabilire a despăgubirilor emisă în temeiul Legii nr. 198/2004.
În cazul de față, nu a avut loc o înlăturare a despăgubirilor, ci o recalculare a acestora, prin determinarea unei valori estimative până la momentul emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului de despăgubirilor. Ceea ce îi nemulțumește pe reclamanți este valoarea actuală a despăgubirilor estimate de HG nr. 488/2011 la o sumă mai mică decât cea estimată inițial prin HG nr. 416/2010.
Exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art. 481 din Codul civil. Legea nr. 255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr. 198/2004: prețul de vânzare a imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal modificată, aceste criterii stând la baza HG nr. 488/2011.
Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr. 488/2011 este una corectă sau nu, se determină în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010.
În prezenta cauză reclamanții nu au dorit efectuarea unei expertize de evaluare a terenului expropriat în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că cererea reclamanților de obligare a pârâtului la emiterea hotărârii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 198/2004 pentru suma de 198.884 lei este inadmisibilă ca urmare a abrogării acestui text legal.
Solicitarea de constatare a nelegalității HG nr. 488/2010 este inadmisibilă în cadrul procesului civil, având în vedere că, pe de o parte, reclamanții au sesizat Curtea de Apel Timișoara cu excepție de nelegalitate a acestei hotărâri de guvern, fiind respinsă prin sentința civilă nr.264/23.04.2012 a Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal ca inadmisibilă, tocmai în considerarea faptului că despăgubirea prevăzută de HG nr. 488/2011 poate fi contestată la instanța civilă, motiv pentru care nu poate face și obiectul analizei instanței de contencios administrativ.
Împotriva sentinței civile nr. 3304/13.12.2012 a Tribunalului A. au declarat recurs în termenul legal reclamanții P. S. A. I. și P. N..
În motivarea recursului, au arătat că Tribunalul A. a refuzat să judece excepția de nelegalitate a H.G. nr. 488/2010 formulată în cauză, reținând doar că este inadmisibilă.
De asemenea, deși era obligată să judece excepția de nelegalitate, instanța de fond a omis să citeze Guvernul României, parte în judecarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 488/2010.
Tribunalul A. nu distinge între exproprierea de fapt și exproprierea formală și încalcă astfel art. 1 alin. 1 prima frază din Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O., restrângând câmpul de aplicare al Convenției.
Tribunalul nu analizează exproprierea ca pe o ingerință a statului în exercitarea dreptului de proprietate, ci o analizează exclusiv ca pe un drept al statului care în momentul constituirii lui formale generează obligația de a despăgubi.
În acest sens, reclamanții au invocat hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Mellacher și alții c. Austria din 19.12.1989.
Au arătat că Tribunalul arat a încălcat și dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (în relație cu art. 1 din Protocolul nr. 1 și în subsidiar art. 1 din Protocolul nr. 12), în sensul că nu s-a pronunțat asupra discriminării.
Faptul că Legea nr. 255/2010 prevede o procedură de contestare în instanță a valorii stabilite prin H.G. nr. 488/2011 nu are legătură cu discriminarea, întrucât ei nu contestă valoarea stabilită prin H.G. nr. 488/2011, ci faptul că s-a stabilit o nouă valoare, nejustificată atât timp cât valoarea fusese deja stabilită de un expert și făcută publică sub imperiul Legii nr. 198/2004; în plus, a fost efectuată printr-o hotărâre de Guvern nelegală și a stabilit valori disproporționat de mici.
Instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 27 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care arată că, în cazul în care o persoană care se consideră discriminată formulează o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, judecătorul cauzei este obligat să citeze Consiliul Național pentru combaterea discriminării.
În drept, reclamanții au invocat art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă și art. 312 alin. 6 Cod proc.civilă.
Au solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, au solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii.
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 3041 și art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamanților este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză nu se impune casarea hotărârii atacate, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță în baza art. 312 alin. 6 Cod proc.civilă pe motiv că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate a H.G. nr. 488/2010.
Această excepție a fost invocată de reclamanți în fața primei instanțe la termenul din 29.09.2011, care prin încheiere, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 76/2012, a suspendat judecata și a sesizat Curtea de Apel Timișoara – Secția de C. administrativ și fiscal în vederea soluționării excepției.
Instanța de contencios administrativ a respins excepția ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 264/23.04.2012, pronunțată în dosarul nr._ . Hotărârea era supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare.
Reclamanții nu au uzat de această cale de atac, solicitând însă instanței civile să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate.
Prima instanță s-a pronunțat și în mod corect a respins ca inadmisibilă, în cadrul procesului civil, cererea reclamanților de constatare a nelegalității H.G. nr. 488/2010.
În mod corect prima instanță a reținut că este inadmisibilă și acțiunea reclamanților de emitere a hotărârii de stabilire a despăgubirilor pentru suma de 189.884 lei în baza art. 7 din Legea nr. 198/2004.
Legea nr. 198/2004 nu este aplicabilă în speță, chiar dacă procedura exproprierii a început sub imperiul acestei legi, în condițiile în care nu a avut loc exproprierea propriu-zisă a terenului prin emiterea hotărârii de expropriere și de stabilire a cuantumului despăgubirilor în baza legii respective.
Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 255/2010, iar în baza acestei legi a fost emisă și în cazul reclamanților hotărârea nr. 213/321/10.10.2011, prin care s-a dispus exproprierea terenului în suprafață de 10.015 mp și s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la 7.140,7 lei (filele 22 și 23 din dosarul de fond).
În dosarul de față reclamanții nu au contestat această hotărâre și au precizat faptul că nu solicită expertiză în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, cererea lor fiind aceea de a li se plăti despăgubirile stabilite în baza Legii nr. 198/2004.
Așa cum s-a reținut deja prin considerentele anterioare, Legea nr. 198/2004 nu se aplică în cazul reclamanților.
Legea aplicabilă este Legea nr. 255/2010, care prin art. 22 alin. 1 prevede că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a despăgubirii, iar conform aliniatului 3 al aceluiași articol, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, art. 25 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 prevede că pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de 3 experți, iar art. 26 alin. 2 stabilește că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului (…)”.
Așadar, conform acestor norme de drept formal (procesual), instanța judecătorească este competentă să se pronunțe doar asupra cuantumului despăgubirii, care trebuie să fie stabilită de către o comisie de experți.
Pe de altă parte, Legea nr. 33/1994 (art. 1 și 26) și Legea nr. 255/2010 (art. 8) conțin și norme de drept substanțial, prin care se consacră caracterul just al despăgubirii, care se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, norme care se află în concordanță cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Acest cadru legislativ intern creat prin Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010 exclude existența unei discriminări, prohibită de art. 16 alin. 1 din Constituție, de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenție.
Deși reclamanții au invocat discriminarea față de alte persoane cărora li s-au expropriat terenuri, temeiul juridic al acțiunii lor nu a fost O.G. nr. 137/2000, ci Legea nr. 198/2004, despăgubirile solicitate vizând prejudiciul cauzat prin expropriere, iar nu prin eventuala discriminare. Prin urmare, nu se impunea citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanții P. S.- A.- I. și P. N. împotriva sentinței civile nr. 3304/13.12.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții P. S.- A.- I. și P. N. împotriva sentinței civile nr. 3304/13.12.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. R.R.- 27.09.2013;
Tehnored. C.J.- 02.10.2013; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul A.
Judecător: N. C.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 839/2013. Curtea de... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1341/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
