Obligaţie de a face. Sentința nr. 1341/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1341/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 81/108/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.168
Ședința publică din 13 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: M. M.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanții B. D. și B. C.M., și pârâta . împotriva sentinței civile nr.1341/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face și evacuare. Apelul declarat de pârâta . fiind formulat și împotriva încheierii de ședință din 13.03.2013 dată în același dosar.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 12.11.2013 concluziile scrise formulate de reclamanții recurenți B. D. și B. C.M., la care s-au anexat chitanțe și bilete de călătorie, cuprinse într-un tabel, reprezentând cheltuielile de judecată efectuate în sumă totală de 1789,64 lei.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.11.2013, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
P. sentința civilă nr.1341/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. a fost respinsă cererea în obligație a face și evacuare formulată de reclamanții B. D. și B. C. M. împotriva pârâtei ..
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 04.01.2013 reclamanții B. D. și B. C.M. au formulat în contradictoriu cu pârâta . cerere de revendicare prin compararea titlurilor de proprietate, solicitând instanței să dea preferință titlului de proprietate al autorilor lor și să oblige pârâta să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul spațiu comercial în suprafață de 265 mp situat în ., municipiul A., județul A., număr de Carte Funciară_-C1-U3 (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul_) și să dispună evacuarea pârâtei din imobilul mai sus identificat.
În motivare, au arătat că sunt moștenitorii legali ai autorilor Boțioc A. și Boțioc A., care au deținut în proprietate întregul imobil (subsol, parter, etaj 1 și teren), situat în ., municipiul A., județul A., imobil din care face parte integrantă și spațiul comercial a cărui revendicare o solicită.
Imobilul a fost preluat de către statul comunist prin Decretul nr.92/1950, deși atât Boțioc A., cât și soția sa, erau exceptați de la naționalizare potrivit prevederilor art.II din Decretul nr.92/1950. Imobilul nu făcea parte din niciuna din categoriile prevăzute de art.I al.4 punctele 1-5 inclusiv din Decretul nr.92/1950, ca imobile supuse naționalizării, deoarece Boțioc A. era intelectual profesionist (avocat), iar soția acestuia pensionară.
Inexistența titlului statului și preluarea cu titlu nevalabil au fost constatate prin Decizia nr.663/R/2012 a Curții de Apel Târgu M. - secția civilă, pronunțată în Dosarul nr._, prin care au fost anulate toate titlurile de proprietate emise pentru restul clădirii din care face parte integrantă și spațiul comercial în litigiu.
Fiind încălcate dispozițiile art.II din Decretul nr.92/1950, Statul nu a avut un titlu valabil; în consecință, spațiul comercial în litigiu nu putea fi vândut, făcându-și aplicabilitate principiul conform căruia nimeni nu poate înstrăina ceea ce nu are - „nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet".
Contractul de vânzare-cumpărare a spațiului comercial, încheiat între Consiliul Local al municipiului A. și . a fost precedat de un litigiu în urma căruia s-a pronunțat o hotărâre judecătorească prin care Consiliul Local al municipiului A. a fost obligat să îi vândă intimatei . spațiul comercial.
Această hotărâre nu poate fi opusă reclamanților cu autoritate de lucru judecat, deoarece aceștia nu am fost părți în acel proces și nu constituie un titlu de proprietate care să anuleze dreptul lor de proprietate.
Mai mult, hotărârea judecătorească a fost dată în pofida refuzului ferm al vânzătorului și fără a se analiza sau a se pune în discuție nevalabilitatea și inexistența dreptului de proprietate al Statului Român ce urma, în calitate de „proprietar", să vândă.
În drept, reclamanții și-au motivat acțiunea pe dispozițiile art.563 și următoarele Cod civil.
P. întâmpinare pârâta . a solicitat respingerea acțiunii, iar pe cale de excepție a invocat inadmisibilitatea acțiunii, cu motivarea că în sistemul de carte funciară, atunci când imobilul în cauză este evidențiat în cartea funciară și există proprietari tabulari individualizați, acțiunea în revendicare trebuie să îmbrace forma specială a acțiunii în rectificare de carte funciară, întemeiată pe art.33 din Legea nr.7/1996 și, așa cum s-a stabilit în mod constant în doctrină și în practica judiciară, doar pe calea acțiunii în rectificare poate fi înlăturată prezumția de proprietate care derivă din înscrierea în cartea funciară, iar în condițiile în care reclamanții și-au întemeiat acțiunea civilă pe art.563 și următoarele Cod Civil, aceasta este inadmisibilă și se impune respingerea acesteia.
Pârâta a arătat că, în situația în care reclamanții susțin acțiunea civilă pe care au formulat-o ca acțiune în rectificare de carte funciară, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului A., apreciind că potrivit art.1 și 2 C.pr.civ. (în vigoare la data înregistrării acestei acțiuni pe rolul Tribunalului A.) competența materială aparține Judecătoriei A..
Din lucrările dosarului, tribunalul a reținut că, asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._-C1-U3, reprezentând spațiu comercial în suprafață de 265 mp, situat în ., municipiul A. este proprietar tabular al ., care a dobândit proprietatea prin contractul de cumpărare nr.2426 din 25.01.2001, încheiat între Consiliul Local al Municipiului A. și pârâtă.
Reclamanții sunt succesorii fostului proprietar dinainte de naționalizare; acesta a avut în proprietate întregul imobil.
Reclamanții au redobândit proprietatea asupra unor apartamente de locuit prin decizia nr.663/R/23.04.2012 a Curții de Apel Târgu M., care prin această decizie a analizat preluarea și a dispus restituirea apartamentelor, constatând nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între . și cumpărători, însă a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.2426/2001 privind spațiul comercial, obiectul prezentului litigiu.
Curtea de Apel Târgu M., prin considerentele sale a reținut că „prin sentința civilă nr.1645/08.03.2000 pronunțată de Judecătoria A., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1206/11.07.2000 pronunțată de Tribunalul A., s-a dispus obligarea pârâților Consiliul local A. și . să încheie cu . A. contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul din A., ., județul A., în suprafață de 265 mp înscris în CF nr._ A.. D. fiind această obligație instituită prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.2426/25.01.2001. Față de efectele hotărârii judecătorești irevocabile nici nu era necesar a se trece în contractul de vânzare-cumpărare vreo referire la această hotărâre.
Recurenții fac confuzie între excepția autorității lucrului judecat și principiul puterii lucrului judecat.
În timp ce prima se referă la faptul că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată impunându-se existența triplei identități prevăzute de art.1201 Cod civil, principiul enunțat se referă la efectul hotărârii judecătorești irevocabile. Acest principiu se traduce prin aceea că drepturile recunoscute printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces. Din momentul în care hotărârea nu mai poate fi supusă unor căi de atac, ea trebuie considerată ca reflectând adevărul.
Astfel fiind, atâta timp cât instanța de judecată a dispus încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.2426/25,01.2001, rezultă că a fost analizat inclusiv dacă, din punct de vedere legal, acest contract poate fi perfectat. A dispune anularea sau a se constata nulitatea absolută a acestui contract nu înseamnă decât a face aprecieri asupra hotărârii judecătorești menționate, a-i anula efectele. Or, acest lucru este inadmisibil tocmai având în vedere principiul enunțat. A pune în discuție dacă s-au respectat prevederile HG nr.906/1996 sau nr.505/1998, înseamnă a încălca principiul enunțat: atâta timp cât părțile au fost obligate prin hotărâre judecătorească irevocabilă să încheie contractul de vânzare-cumpărare, este irelevant care din actele normative mai sus arătate trebuiau să fie avute în vedere la momentul încheierii actului”.
În ceea ce privește cererea de revendicare formulată de reclamanți prin compararea titlurilor de proprietate, tribunalul a apreciat că nu este fondată, întrucât Curtea de Apel Târgu M. a reținut cu putere de lucru judecat că pârâta a fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare menționat, iar la data cumpărării figura în cartea funciară în calitate de proprietar Statul Român, nefiind notată existența vreunui proces de revendicare; mai mult, prin decizia arătată, Curtea de Apel Târgu M. a reținut că actul translativ de proprietate prin care pârâta a dobândit imobilul în litigiu a fost valabil încheiat, decizie care este opozabilă tuturor părților din litigiul de față.
În concluzie, tribunalul a reținut că pârâta este beneficiara unei prezumții legale absolute de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, în considerarea particularităților regimului de carte funciară, întrucât înscrierea în cartea funciară potrivit art.17 din Decretul-Lege nr.115/1938 are efect constitutiv de drept.
Având în vedere că pârâta are calitate de proprietar tabular asupra imobilului în litigiu, iar acțiunea în anularea contractului a fost respinsă, tribunalul a apreciat că titlul pârâtei este preferabil oricărui titlul invocat de orice altă persoană care pretinde același drept asupra imobilului fără însă ca acest drept să fie înscris în cartea funciară.
În acest sens, s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. ș.a. contra României, hotărâre prin care se arată că un bun actual există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a reconstituit calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții B. D. și B. C.M., care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii.
Pârâta . a declarat apel împotriva sentinței și a încheierii de ședință din 13.03.2013, solicitând admiterea excepției inadmisibilității invocate.
După ce au expus situația de fapt și au examinat titlurile a căror comparare se cere, reclamanții au învederat că, raportat la obiectul cererii, în mod nelegal a reținut prima instanță că prin decizia Curții de Apel Târgu-M. s-a reținut cu putere de lucru judecat buna credință a pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare; în realitate, titlul de proprietate al pârâtei nu a fost analizat.
A invocat greșita reținere a caracterului constitutiv al înscrierii în cartea funciară, înscrierea efectuându-se în baza unui act constitutiv de drept de sine-stătător, dispozițiile art.24 al.3 din Legea nr.7/1996 fiind incidente, iar modalitatea de intabulare a statului și, ulterior, a pârâtei nefiind de natură să valideze buna credință a acesteia din urmă, administratorul societății cunoscând modalitatea de preluare a imobilului și existența notificării formulate de moștenitori.
Apelul nu a fost motivat în drept.
Pârâta a invocat nelegalitatea respingerii excepției inadmisibilității, câtă vreme, în regim de carte funciară, acțiunea de revendicare trebuie să îmbrace forma specială a acțiunii în rectificare de carte funciară întemeiată pe dispozițiile art.33 din Legea nr.7/1996.
În drept a invocat dispozițiile art.282 C.pr.civ.
Pe cale de întâmpinări, apelanții au solicitat respingerea apelului declarat de partea adversă.
Examinând apelurile din prisma criticilor formulate și în baza art.295 al.1 C.pr.civ., față de probele administrate în cauză și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Având în vedere că admiterea apelului pârâtei ar avea drept consecință reținerea inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, ceea ce ar face inutilă examinarea apelului declarat de aceștia, instanța va examina în prealabil apelul pârâtei.
Pe calea cererii în revendicare prin compararea titlurilor, partea solicită să se dea preferință titlului propriu în raport cu cel deținut de persoana căreia i-l opune.
Dispozițiile Legii nr.7/1996 invocate de pârâtă nu sunt de natură a atrage inadmisibilitatea unei cereri de natura celei promovată de reclamanți, aceștia având posibilitatea ca, în situația în care obțin recunoașterea propriului titlu să procedeze la rectificarea cărții funciare pentru a face titlul opozabil și terților.
Instanța apreciază că, în realitate, susținerile pârâtei formulate inclusiv pe calea apelului vizează nu atât inadmisibilitatea cererii reclamanților cât, mai degrabă, netemeinicia acestei cereri, susținerile fiind, oricum, nefondate față de cele mai sus-arătate.
În ceea ce privește apelul reclamanților, instanța reține următoarele:
În sensul art.563 C.civ., acțiunea în revendicare este îndreptată de proprietarul neposesor împotriva posesorului ori a altei persoane care îl deține fără drept.
Conform celor mai sus-arătate, prin compararea titlurilor de proprietate, reclamanții (în cauză) tind la a obține recunoașterea pe cale judecătorească a titlului lor ca fiind mai caracterizat decât cel opus de pârâtă și, deci, preferabil în raport cu cel invocat de aceasta din urmă (contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza unei hotărâri judecătorești).
Este evident că existența în favoarea reclamanților a unui titlu presupune ca acesta să vizeze un bun ce se găsește în patrimoniul lor.
În cauză, reclamanții au invocat că antecesorii lor au dobândit în proprietate imobilul din care face parte spațiul în litigiu cu titlu de vânzare-cumpărare, că acest titlu nu a fost anulat și că prin decizia civilă nr.663/R/23.04.2012 pronunțată în dosarul nr._ Curtea de Apel Târgu M. a reținut irevocabil preluarea imobilului de către stat în lipsa unui titlu valabil.
Instanța europeană a drepturilor omului a apreciat în cauze în care a examinat susținute încălcări ale art.1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că simpla solicitare în sensul obținerii unui bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă.
Pe de altă parte, instanța de apel reține că în cauza A. ș.a. contra România s-a arătat că un „bun actual” există în patrimoniul proprietarilor abuziv deposedați doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului (par.140 și 143).
Or, în cauză, deși s-a recunoscut nevalabilitatea preluării de către stat a întregului imobil de la foștii proprietari și nu s-a contestat calitatea reclamanților de succesori ai acestora, nu există o confirmare – în sensul celor mai sus-arătate – a existenței în patrimoniul lor a unui bun asupra căruia să poarte titlul pe care îl opun spre comparare pârâtei.
D. fiind specificul cererii în revendicare prin comparare de titluri, considerentele avute în vedere de prima instanță cu privire la relevanța bunei credințe a pârâtei la constituirea titlului și la caracterul absolut al prezumției de proprietate, prezumție rezultată din efectul constitutiv al înscrierii de carte funciară nu sunt la adăpost de critici.
Aceste considerente nu sunt, însă, de natură a atrage schimbarea sentinței apelate câtă vreme, conform celor mai sus-arătate, în patrimoniul reclamanților nu există bunul asupra căruia să poarte titlul invocat.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.296 C.pr.civ., instanța va respinge apelul declarat de reclamanții B. D. și B. C.M. împotriva sentinței civile nr.1341/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ și va respinge apelul declarat de pârâta . împotriva aceleiași hotărâri și a încheierii de ședință din 13.03.2013 dată în același dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanții B. D. și B. C.M. împotriva sentinței civile nr.1341/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Respinge apelul declarat de pârâta . împotriva aceleiași hotărâri și a încheierii de ședință din 13.03.2013 dată în același dosar.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător,
F. Ș. G. O.
Grefier,
M. M.
Red.FȘ/26.11.2013
Tehnored.MM/5 ex/13.12.2013
Instanță fond: Tribunalul A. – jud.O. S. S.
Se comunică:
Reclamanți
- B. D. - București, ..115, ., ap.29, .
- B. C.M., prin mandatar B. D. - București ., sector 1; domiciliul procesual ales - București, ..115, ., ap. 29, .
Pârâtă - . A. - A., ., județ A.
Emis 3 comunicări
| ← Expropriere. Decizia nr. 1095/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 46/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
