Uzucapiune. Decizia nr. 216/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 216/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 1597/246/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 216
Ședința publică din 14 februarie 2012
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de intimatul A. P. împotriva deciziei civile nr. 616/06.04.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu revizuenta intimată F. și cu intervenienții intimați ., P. M. A. și B. M., având ca obiect revizuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar, prin Serviciul de registratură al instanței, la 12.02.2013 o cerere formulată de recurent prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, dovada achitării diferenței de taxă judiciară în sumă de 2 lei și practică judiciară.
Nefiind formulate alte cereri și văzând că s-a solicitat judecare cauzei și în lipsă, instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile art. 328 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare sub acest aspect.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.616/06.04.2011 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins recursul exercitat de recurentul A. P., cu sediul în ., . în contradictoriu cu intimații I. F., cu sediul în satul Luguzău, nr. 139, ., ., cu sediul în ., jud. A. P. M. – A. și B. M., cu dom. ales în A., ., jud. A. (la C. M. – A.) împotriva sentinței civile nr. 70/18.01.2011 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr._, fără cheltuieli de judecată, irevocabil.
Tribunalul, judecând cauza în recurs, a constatat că, prin prin sentința civilă nr. 70/18.01.2011 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Ineu a respins excepțiile tardivității și lipsei calității procesual active privind pe intervenienții P. M. A. și B. M.; a admis în principiu și în fond cererea de revizuire formulată de revizuenta I. F. și cererea de intervenție în interes propriu a intervenienților P. M. A. și B. M. în contradictoriu cu intimatul A. P. împotriva sentinței civile nr. 2563 pronunțată în 03.12.2007 în dosarul nr._ al Judecătoriei Ineu și, în fond, a respins acțiunea reclamantului A. P. intimat în prezenta cauză pentru constatarea dreptului de uzucapiune asupra imobilului înscris în CF nr. 250 Luguzău cu nr. top.151-154/a/114/a situat în Luguzău nr. 139 și a anulat ca netimbrată cererea de intervenție în interes propriu formulată de . fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr._, Judecătoria Ineu a admis cererea de uzucapiune formulată de către A. P. în baza declarației de martor a numitului C. A.. Cu ocazia judecării cererii de revizuire intimatul a invocat excepția tardivității cererii de intervenție în interes propriu, precum și excepția lipsei calității procesual active. În ceea ce privește excepția tardivității cererii invocate de către A. P., instanța a reținut că termenul de 30 de zile la care face referire acesta se calculează de la data comunicării ordonanței procurorului câtre intervenienți, așa cum a afirmat chiar intimatul, ori această ordonanță nu le-a fost comunicată niciodată intervenienților P. M. A. și B. M.. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active a acestora pe motiv că nu s-a dezbătut succesiunea după defuncții B. N., B. M. și B. I., împrejurarea că participarea intervenientelor P. M. A. și B. M. la recurs poate fi calificată drept o acceptare tacită a succesiunii și faptul că, la data promovării acțiunii civile de către A. P. în uzucapiune, acesta nu a declarat decesul antecesorilor intervenientelor este de natură să justifice calitatea procesuală activă acestora. Mai mult decât atât, în dosarul nr. 911/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu s-a constatat prin ordonanța că martorul C. A. a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă și s-a dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. Literatura și practica judiciară este unanimă în a stabili ca în măsura în care condamnarea pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă a martorului nu este legalmente posibilă deoarece a intervenit o dispoziție care împiedică, fie declanșarea procesului penal, fie pronunțarea unei hotărâri de condamnare, nu se justifică inadmisibilitatea unei cereri de revizuire, deoarece ar însemna că erorile judiciare să rămână în ființă, ceea ce este de neconceput. Instanța de judecată este datoare să verifice ea însăși, în revizuire, dacă declarația martorului C. A. este sau nu mincinoasă. Instanța a reținut că martorul C. A. a arătat că s-a aflat în eroare asupra CF-ului imobilului, dar a afirmat că A. P. are o singură casă în care și locuiește, nemaiavând o altă casă supusă uzucapiunii. S-a reținut că în imobilul pentru care s-a admis cererea de constatare a dreptului de proprietate, cu titlu de uzucapiune, locuiește de mai mulți ani revizuenta care a și achitat taxele și impozitele pentru acest imobil, fapt tolerat de intervenienții moștenitori ai defuncților. În ce privește fondul cauzei, instanța văzând și disp. art.322 pct. 4 raportat la art. 326 C.pr.civ. a apreciat cererea de revizuire întemeiată și în baza art. 49 și urm. C.pr.civ. a admis în principiu și în fond și cererea de intervenție în interes propriu a intervenienților P. M. A. și B. M. și a constatat că cererea de intervenție în interes propriu a Comunei Șilindia nu a fost timbrată și în realitate și aceasta este o cerere de intervenție în interesul revizuentei și a celorlalți intervenineți, astfel că a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 2563/2007 a Judecătoriei Ineu, în sensul că, în baza art. 327 C.pr.civ a respins acțiunea reclamantului A. P. intimat în prezenta cauză pentru constatarea dreptului de uzucapiune asupra imobilului înscris în CF. 250 Luguzău nr. top.151-154/a/114/a, situat în Luguzău, nr. 139 și a anulat ca netimbrată cererea de intervenție în interes propriu formulată de . vedere că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în drept prev. art.274 c.pr.civ., instanța nu le-a acordat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul A. P., deși prima instanță a stabilit calea de atac ca fiind recursul, solicitând instanței de control judiciar, în urma admiterii căi de atac, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de revizuire, invocând disp. art. 296 C.p.civ.
În motivarea căii de atac, a descris starea de fapt și a considerat că sentința atacată este nelegală, atât sub aspect procedural, cât si sub aspectul dreptului material dedus judecații. Sub aspect procedural, a susținut că instanța a admis atât cererea de revizuire, cât si pe cea de intervenție, atât in principiu, cât si pe fond. In consecință, soluția este netemeinică si nelegală, deoarece, după admiterea in principiu, instanța avea obligația de a fixa termen pentru judecata pe fond și de a acorda părților posibilitatea de a propune probe. In modalitatea in care a înțeles să soluționeze cele doua cereri instanța a încălcat dreptul la apărare al intimatului, deoarece acesta a fost lipsit de posibilitatea de a propune probele pe care le-a considerat necesare in rejudecarea cererii de uzucapiune. Or, intimatul a formulat apărări strict cu privire la cererea de revizuire și de intervenție, cu atât mai mult cu cât art. 326 al. 3 C.p.civ. prevede ca dezbaterile sunt limitate la cererea de revizuire și motivele pe care ea se întemeiază. Ulterior încuviințării în principiu, urma a doua etapă a judecații, respective rejudecarea propriu-zisă a fondului cauzei supuse revizuirii ce a fost încuviințată. Abia in aceasta etapa a judecății, instanța trebuia să dea părților posibilitatea de a propune probe și, in baza lor, să soluționeze fondul cauzei, situație care în opinia recurentului este aceeași și în cazul cererii de intervenție. Instanța, insă, a procedat la admiterea atât în principiu, cât și în fond a celor două cereri, anulând astfel orice posibilitate a intimatului de a administra probe pe uzucapiune. Pe fond, soluția este, de asemenea, nelegală. In primul rând, s-a admis cererea de revizuire formulate de către I. F.. Or, aceasta, nu avea calitate procesuala activă, deoarece nu a fost parte în procesul de fond, în acest sens recurenta depunând o bogată practica judiciară ce a statuat fără dubiu că o persoana ce nu a fost parte într-un proces nu poate să promoveze nicio cale de atac ordinară sau extraordinară împotriva hotărârii pronunțate în cauza. Cu toate acestea, exacerbând intenția clară de a admite cererea de revizuire și de a respinge cererea de uzucapiune, instanța a fost nevoita sa admită revizuirea numitei I. F.. In caz contrar, ar fi fost nevoită sa respingă și cererea de intervenție, pentru că intervenția formulata într-un litigiu, demarată de o persoana fără calitate, are soarta acțiunii principale. In ce privește cererea de intervenție, a invocat excepția tardivității și a lipsei calității procesuale active a celor două interveniente, excepții respinse în mod nelegal de către instanța. În ce privește termenul de exercitare a revizuirii, art. 324 pct. 3 C.p.civ. prevede ca acesta curge de la data când revizuientul a luat cunoștință de ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală. Or, în condițiile în care acestea nu au putut să facă dovada datei la care au luat cunoștință de ordonanță, iar de la data comunicării acesteia au trecut mai mult de 30 de zile, recurentul a apreciat că intervenția este tardivă. In ce privește calitatea procesuală activă, excepția a fost respinsa tot nelegal. Intimatul a învederat ca intervenientele nu au făcut dovada acceptării tacite sau exprese în termenul legal de 6 luni de la data decesului, astfel încât nu au calitate de moștenitori de pe urma proprietarilor tabulari și în consecința, nici calitate procesuală activă în cauza. Instanța a respins excepția cu motivarea că declararea recursului în dosarul de uzucapiune denota acceptarea tacită a moștenirii de către interveniente. Actul de acceptare reținut de către instanță nu a avut loc în termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 700 C.civ., ci la mai bine de 20 de ani de la data decesului proprietarilor tabulari. Mai mult, calitatea de moștenitor trebuia dovedită fie prin certificate de calitate de moștenitor, fie prin hotărâre judecătorească de constatare a calității. Or, în prezenta cauză nu există niciun astfel de act, ci simple acte de stare civilă care nu pot face dovada calității de moștenitor. De fapt, actele nici măcar nu dovedesc rudenia cu toți proprietarii de CF decedați. În ce privește uzucapiunea, recurentul a apreciat că intimatul a probat îndeplinirea tuturor condițiilor acesteia.
Intimatele P. M. A. și B. M. au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinica și legala a sentinței atacate, susținând că această hotărâre nu poate fi atacată decât cu recurs conform art.328 alin.l C.p.civ.
A arătat că instanța de fond, a admis, în principiu și in fond, cererea de revizuire și cererea de intervenție în interes propriu prin dispozitivul hotărârii și a susținut că nu există, în cuprinsul art. 326 sau 327 C.p.civ. o prevedere care să oblige instanța de fond să admită în principiu cererea de revizuire prin încheiere separată, cu atât mai mult cu cât, conform art. 282 alin. 2 C.p.civ. rap. la art. 299 alin. 1 C.p.civ. acestea nu pot fi atacate decât odată cu fondul. Excepția tardivității a fost temeinic respinsă de instanța de fond. Astfel, I. F. a formulat cerere de revizuire în termenul de 30 zile prev. de art. 324 pct. 3 C.p.civ. În ceea ce le privește pe intervenientele în interes propriu, soluția procurorului nu le-a fost comunicata niciodată, astfel, nu pot fi supuse termenului de 30 zile, iar conform art. 53 C.p.civ. intervenientul in interes propriu ia procedura în starea in care se află la momentul intervenției. Excepția lipsei calității procesuale active a intervenientelor P. M.-A. și B. M. a fost respinsă, în mod temeinic de către instanța de fond. Astfel, A. P. este cel care a solicitat introducerea acestora in cauza, depunând acte de stare civilă și demonstrând, instanței de judecata, prin arborele genealogic depus, gradul acestora de rudenie cu foștii proprietari tabulari. A considerat că discuția despre acceptarea succesiunii, în termenii art. 700 C.civ., . nu are un astfel de capăt de cerere, este inutilă
Intima . nu a formulat apărări scris și nu a avut reprezentant în instanță.
Calea de atac fiind înregistrată ca și recurs, A. P. a cerut recalificarea căii de atac din recurs în apel.
În ședința publică din 06.04.2011, tribunalul a respins cererea apelantului de recalificare a căii de atac, constatând că aceasta din urmă este recursul.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a analizat corect excepțiile și materialul probator, pronunțând os sentință legală și temeinică, cu respectarea dreptului de apărare al intimatului –recurent în condițiile în care, contrar susținerilor acestuia conform cărora ar fi a formulat apărări strict cu privire la cererea de revizuire și de intervenție, din întâmpinarea și concluziile scrise depuse la dosar rezultă că acesta și-a prezentat apărările cu privire la fondul cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, nesolicitând administrarea unor probe suplimentare. Împrejurarea că instanța a analizat atât cererea de revizuire, cât și cea de fond prin aceeași hotărâre nu atrage nulitatea acesteia, având în vedere că dispozițiile art. 327 din codul de procedură civilă sunt instituite în favoarea părților, or, nesolicitând alte probe cu privire la cererea privitoare la uzucapiune și punând concluzii și cu privire la fondul acesteia, prima instanță a înțeles să acorde prevalență principiul soluționării cu celeritate a litigiului raportat la faptul că cererea de constatare a uzucapiunii a fost înregistrată la 05.07.2007.
Atât revizuienta I. F., cât și intervenienții aveau calitate procesuală activă raportat la dispozițiile legale ce guvernau cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, și anume cele ale Decretului Lege nr. 115/1938, având în vedere motivarea acțiunii de fond în care recurentul de azi a arătat că pârâtul este decedat de peste 20 de ani, iar reclamantul i-a întreținut pe pârâți, exercitând o posesie de mai bine de 25 de ani a imobilului. De altfel, chiar în redarea obiectul cererii, recurentul (reclamant) invocat prevederile art. 28 raportat la art. 130 din Decretul lege nr. 115/1938.
Or, acest ultim text legal impune o procedură specială de judecată, necontencioasă, ce implică, printre altele emiterea unei somații, ce se judecătorie, la primăria localității unde este situat imobilul și se publică într-unul din ziarele mai răspândite. Prin somație, cei interesați sunt invitați să facă opoziție, cunoscând că în termen de 1 lună de la cea din urmă din aceste publicații, judecătoria va păși la judecarea pricinii. D. în cazul în care nu face opoziție, judecătoria se pronunța printr-o încheiere (în practica judiciară, se recurge, în prezent, la pronunțarea unei sentințe) asupra cererii, iar, în caz contrar, opoziția se judeca de către instanța competentă, după dreptul comun (judecătoria sau tribunalul, în funcție de valoarea imobilului).
Or, prima instanță, în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Ineu nu a procedat în acest fel, modificând temeiul de drept de al acțiunii în prevederile dreptului cutumiar maghiar, neemițând somația ce le-ar fi permis revizuientei și intervenientelor să ia cunoștință despre existența procesului și să formuleze opoziție.
În cazul revizuientei, dreptul său la opoziție este justificat de posesia pe care o exercită asupra imobilului și pe care o opune recurentului, ce se pretindea, la rândul lui posesor, ce aspira la dobândirea dreptului de proprietate.
În privința intervenientelor se remarcă faptul că acestea nu au, propriu-zis, pretenții proprii, cererea lor de intervenție fiind realizată, în fapt, în interesul revizuientei, astfel că și calitatea lor procesuală activă decurge tot din vocația lor succesorală față de proprietarii tabulari sau cel puțin o parte dintre aceștia, vocație ce nu a fost contestată de recurent.
Or, în CF nr. 250 Luguzău (depus în extras la fila 4 a dosarul nr._ ) figurează imobilul constând în teren intravilan în suprafață de 10.705 mp nr. top. 151-154/a/114/a, avându-i ca proprietari pe B. N., cu titlu de cumpărare în 1913 asupra cotei de 3/6 parte și B. N., B. M. și minorul B. I., în cote egale (1/6 parte fiecare, ceea ce indică faptul că erau fiind coproprietarului de sub B 12), cu titlu de moștenire în 1966.
Din copiile actelor de stare civilă (certificatele de deces ale lui B. N. sn., B. N. jn., B. I., B. I.; certificatele de căsătorie și de naștere ale intervenietelor), precum și din copiile cererii pentru deschiderea procedurii succesorale din 03.04.2008 realizată de intervenienta P. M. A., testamentului olograf și declarația de renunțare la succesiune a lui B. I. autentificată prin încheierea nr. 1208/02.08.1989 a notariatului de Stat Local Ineu rezultă că intervenientele sunt fiicele lui B. I. și B. F., fiind născute la 28.09.1958 – B. M. și, respectiv la 17.08.1967 – intervenienta P. M. A..
B. N., ns. la 18.02.1891, în loc. Luguzău, jud. A. a fost fiul lui N. și R. și a decedat la 28.03.1966, în loc. Șilindia, având ultimul domiciliu în satul Luguzău, nr. 139.
B. N., ns. la 04.10.1910, în loc. Luguzău, jud. A., a fost fiul lui N. și I., decedând la 26.02.1981, cu ultimul domiciliu în satul Luguzău, nr. 139. Acesta a avut doi fii: B. I. (ns. la 27.11.1938, în Luguzău, fiul lui N. și Rusalina, decedat la 09.03.1994, cu ultimul domiciliu în loc. Livada, nr. 262) și B. I. (ns. la 11.12.1934, în Luguzău, fiul lui N. și Rusalina, decedat la 23.09.1995, cu ultimul domiciliu în A., .).
S-a depus la dosar copia unui testament prin care B. N. își împărțea averea, lăsându-i fiului B. N. casa din Luguzău, nr. 139, iar fiicei B. M. un alt imobil precum și alte bunuri. Prin declarația autentificată prin încheierea nr. 1208/02.08.1989 a fostului Notariat de Stat Local Ineu, B. I., dom. în Livada, nr. 202 arăta că, în calitate de fiu, nu a făcut nici un act de acceptare a succesiunii defunctului B. N., decedat la 26.02.1981, cu ultimul domiciliu în Luguzău, nr. 139.
Conform adresei nr. 1824/30.10.2008 a Primăriei Comunei Șilindia valoarea imobilului din ., înscris în CF nr. 250 este de 6.373 lei, înscris ce confirmă faptul că imobilul de mai sus, în care au locuit B. N. sn, B. N. jn. este înscris în CF nr. 250 Șilindia.
În cererea pentru deschiderea procedurii succesorale din 03.04.2008 realizată de intervenienta P. M. A., aceasta a arătat că B. N.,cu ultimul domiciliu în satul Luguzău, nr. 139 a avut doi copii: B. N., decedat la 27.02.1981 și Motorca M., decedată la 21.03.1994.
Or, aceste înscrisuri dovedesc vocația succesorală a intervenientelor cel puțin privitor la cota deținută de B. N. jn.
În condițiile în care moștenirea era un mod extratabular de dobândire a proprietății, conform art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, fiind necesară întabularea doar pentru a exercita dispoziția asupra imobilului.
Or, în speță, intervenientele au formulat dosar o cerere de intervenție accesorie, fără a pretinde recunoașterea unui drept în favoarea lor, astfel că simpla vocație succesorală parțială le conferă dreptul la opoziție și legitimare procesuală activă. Dovada acceptării moștenirii s-ar fi impus doar dacă intervenientele ar fi avut pretenții proprii în acest proces, cum ar fi stabilirea calității lor de moștenitoare și a dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Raportat la faptul că prima instanță a analizat cererea de intervenție, ca fiind una în interes propriu, astfel cum a fost incorect definită, nu permite instanței de recurs modificarea sentinței civile nr. 70/2011 a Judecătoriei Ineu sub aspectul recalificării intervenție, având în vedere obiectul cererii de recurs. Astfel ,deși prin motivele căii de atac, recurentul reiterează apărările din primă instanță referitoare la intervenție, prin obiectul cu care a învestit instanța de control judiciar, acesta a cerut doar schimbarea sentinței și respingerea cererii de revizuire.
Pe de altă, parte, fiind doar o cerere de intervenție în interesul revizuientei, iar nu o cerere de revizuire, intervenția formulată în primă instanță, a fost realizată în termenul legal, conform art. 51 din Codul de procedură civilă, ce permite exercitarea acesteia și în faza recursului.
În favoarea recurentului nu sunt întrunite condițiile uzucapiunii prevăzute de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, având în vedere că acesta nu a făcut decesul fostei proprietate B. M., iar B. N. sn. a încetat din viață în 1966, iar B. N. jn. în 1981. Din testamentul depus în dosarul nr._ al Tribunalului A. rezultă faptul că unicul posesor al imobilului din Luguzău, nr .139, înscris în CF nr. 250 Șilindia a fost B. N. jn., existând o înțelegere între coproprietari în acest sens.
Martorul C. A., pe a cărui depoziție testimonială s-a întemeiat, în mod principal, sentința civilă nr. 2563/2007 a Judecătoriei Ineu, a revenit asupra declarației sale, prima oară în dosarul nr. 911/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, iar a doua oară în fața primei instanțe, în cadrul cercetării judecătorești din dosarul nr._, recunoscând că a identificat greșit imobilul la prima sa declarație, când a susținut că A. P. stăpânește de 25 de ani imobilul din Luguzău, nr. 139.
Prin ordonanța din 11.06.2011 dată în dosarul nr. 911/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală învinuitului C. A. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. 1 din Codul penal doar ca urmare a reținerii incidenței art. 181 din Codul penal, în sensul că fapt nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În consecință, cererea de revizuire este admisibilă raportat la dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, având în vedere că deși martorul C. A. nu a fost condamnat penal pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, acest fapt a fost împiedicat doar de faptul reținerii în favoarea sa a împrejurării că fapta sa, care, altfel, s-ar fi încadrat în prevederile art. 260 alin. 1 din Codul penal, nu are gradul de pericol social al unei infracțiuni. În aceste condiții, depoziția sa testimonială este echivalentul unui înscris fals.
În ceea ce privește fondul cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, se remarcă nu doar faptul că reclamantul A. P. nu a dovedit decesul tuturor proprietarilor tabulari al căror drept urmărea să îl obțină, pe calea uzucapiunii, dar nu a întrunește nici cea de a doua condiție cumulativă prevăzută de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, și anume exercitarea unei posesii utile asupra imobilului în litigiu. Martorul C. A. a arătat, în faza anchetei penale că revizuienta este cea care folosește imobilul, stăpânindu-l în fapt, achitând impozitele și cheltuielile de întreținere ale acestuia.
Prin adeverința nr. 389/18.03.2008 a Primăriei Comunei Șilindia se confirmă faptul că imobilul din satul Luguzău, nr .139 constituie domiciliul lui I. F., aceasta figurând în evidențele fiscal ca plătitor de impozit, împrejurare dovedită și cu copiile chitanțelor nr._/05.03.2007, nr._/18.03.2008, nr._/ 19.10.2005, nr._/12.12.2006, ce atestă plata de către revizuienta, cu domiciliul în loc. Luguzău, nr. 139 a impozitului pe clădiri, pe teren, a celui agricol. De asemenea, potrivit adeverinței nr. 390/19.03.2008 a Primăriei Comunei Șilindia, în registrul agricol al localității Luguzău, vol 2, poz. 86, la nr. adm. 139, . anilor 1986 – 1990 figurează Sauca I., S. F. și S. G.. Potrivit copiei cărții de identitate a revizuientei eliberată la 03.04.2003, aceasta are domiciliul în satul Luguzău, nr. 139, . facturii nr. 8F01833365/21.02.2008 întocmită de ., revizuienta figura, în perioada de facturare 11.12.2007 – 20.02.2008, ca și client pentru furnizarea energiei electrice la imobilul din Luguzău, nr. 139, jud. A..
Așadar, nu sunt întrunite în favoarea recurentului condițiile prevăzute de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, iar, pe de altă parte, față de decesul proprietarilor tabulari în anii 1966 (B. N. sn.), 1981 (B. N. jn.), 1994 (B. I.), 1994 (B. M., căsătorită Motorca), dar și față de ultima înscriere cu privire la dreptul de proprietate în CF nr. 250 Șilindia realizată prin încheierea nr. 1409/CF/1966 apare evident că nu sunt aplicabile cererii de constatare a uzucapiunii prevederile dreptului cutumiar maghiar, ce implicau dovedirea exercitării unei posesii utilă a imobilului timp de 32 de ani și nici cele ale art. 1860 Codul civil referitoare la joncțiunea posesiilor, având în vedere că în speță, recurentul nu a exercitat posesia utilă (continuă, netulburată, publică, neechivocă), astfel că nu se poate reține unirea unei posesii exercitate de el cu posesia unei alte persoane, pe care prima instanță nici nu a identificat-o și nici nu a determinat când a început așa-zisa posesia a acestui posesor necunoscut. O eventuală unire a unei posesii cu cea exercitată de proprietarii tabulari, în calitatea lor de proprietari nu este posibilă, căci art. 1860 din Codul civil are în vedere posesia ca stare de fapt, ce exclude deținerea de către posesie a dreptului de proprietate. Astfel, această posesie – stare de fapt nu se confundă cu posesia, ce reprezintă unul dintre elementele constitutive ale dreptului de proprietate, atribut ce nu poate fi separat de celelalte două, reprezentând un tot unitar ce formează dreptul de proprietate.
Dispozițiile dreptului cutumiar maghiar au fost aplicabile în Transilvania doar până la 22.06.1943, când au fost extinse și în această regiune a țării dispozițiile Codului civil român, a căror incidență a durat până la 12.07.1947 când a intrat în vigoare a Decretului Lege nr. 115/1938, astfel că orice posesie începută după această ultimă dată poate permite dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune doar cu condiția îndeplinirii cerințelor prevăzute de Decretul Lege nr. 115/1938.
Or, tocmai înscrierea în CF nr. 250 Șilindia a dreptului de coproprietate, prin moștenire a defuncților B. N. jn., B. M. și B. I. în anul 1966 și dovada decesului celor patru coproprietari tabulari după anul 1960, precum și a faptului că B. N. jn. a stăpânit imobilul până la decesul lui, în 1981, exclude prevederile dreptului cutumiar maghiar, ale Codului civil austriac (ce s-a aplicat și el în perioada interbelică în anumite regiuni ale Transilvaniei) și ale Codului civil român, sigura lege aplicabilă fiind Decretul Lege nr. 115/1938.
În aceste condiții, cererea lui A. P. de notare a casei din Luguzău, nr. 139 în CF nr. 250 Șilindia este lipsită de interes legitim și este formulată de persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, văzând că sentința civilă nr. 70/18.01.2011 a fost pronunțată de Judecătoria Ineu cu respectarea legii, nefiind relevate în cauză motive de casare sau de modificare a hotărârii judecătorești, conform art. 304, art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul, în baza art. 312 alin. 1 din același cod, a respins recursul.
Împotriva acestei deecizii irevocabile, pronunțată în recurs, intimatul A. pavel a formulat un nou recurs, întemeiat pe disp.art.304 pct.9, prin care a susținut că prin decizia recurata s-a respins apelul, calificat drept recurs, al intimatului recurent asupra sentinței Judecătoriei Ineu. Prin aceasta sentința s-a admis o cerere de revizuire formulate de o alta parte decât părțile procesuale ale litigiului de fond, precum si o cerere de intervenție formulate de către moștenitori ce nu au putut dovedi acceptarea in termen a succesiunii asupra imobilului in litigiu.
Având in vedere valoarea de peste 100.000 lei a imobilului dovedita cu înscrisuri notariale, a declarat calea de atac a apelului, calificata drept recurs. Instanța a respins cererea de recalificare a caii de atac, cu motivarea ca in litigiul de fond s-a declarat recurs, iar cererea de revizuire se soluționează in aceleași cai de atac ca si litigiul de fond. Motivarea instanței este eronata si incalca art. 282/1 al.l C.p.civ.
Textul legal menționat prevede ca sunt supuse apelului hotărârile judecătorești pronunțate in litigii a căror valoare este de peste 100.000 lei. Or, valoarea obiectului litigiului se apreciază in momentul declarării caii de atac, nu in cel al introducerii acțiunii. D. pentru stabilirea competentei materiale a instanței se ia in considerare valoarea din momentul introducerii litigiului. Or, in condițiile in care recurentul a dovedit valoarea de peste 100.000 lei, calea de atac corecta era cea a apelului. De altfel, pentru exemplificare s-a referit la hotărâri pronunțate de același complet de judecata in care nici măcar nu s-a apreciat necesara dovedirea valorii, ci completul a apreciat ca apelantul, respectiv recurentul, comform principiului disponibilității isi evaluează asa cum considera obiectul pricinii in vederea stabilirii caii de atac.
In aceste condiții, recurenteul nu vede motivul pentru care completul a refuzat categoric ca acest dosar sa ajungă la Curtea de Apel Timișoara, probabil pentru ca instanța superioara sa nu cenzureze modul in care s-a admis o cerere de revizuire si una de intervenție formulate de persoane fara calitate, ignorandu-se toate apărările recurentului.
In ce privește admisibilitatea recursului la recurs, a anexat practica judiciara a Curții de Apel Timișoara prin care s-a statuat ca, atunci cand tribunalul a soluționat greșit apelul ca fiind recurs, recursul la recurs este perfect admisibil, deoarece, in cazul admiterii sale, calea de atac este automat recalificata ca fiind apel, iar calea de atac devine un recurs declarat impotriva unei decizii de apel.
Curtea, analizând recursul intimatului A. pavel, din perspectiva motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp. art. 299 și urm. C.pr.civ. rap.la art.312 C.pr.civ. va constata că acesta nu este întemeiat, în cauză nefiind incident motivul de modificare prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. în raport cu disp.art.328 C.pr.civ.
Astfel, Curtea va constata în primul rând faptul că Tribunalul A., atunci când a pronunțat decizia civilă nr.616/06.04.2011 a analizat faptul că este o instanță de revizuire, respectiv o instanță chemată să cenzureze o sentință pronunțată în calea de atac extraordinară a revizuirii.
Or, din această perspectivă, Curtea va constata că sunt aplicabile disp.art.328 C.pr.civ., în sensul că hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar sub acest aspect ceea ce este relevant este faptul că procesul de fond, care a debutat cu sentința civilă nr. 2563/03.12.2007 a avut o singură cale de atac la aceea vreme, respectiv recursul, care s-a tranșat prin decizia civilă nr. 220/25.02.2008 în dosar nr._ .
Prin urmare, câtă vreme procesul de fond s-a derulat doar în două grade de jurisdicție, respectiv fond și recurs, atunci, potrivit disp.art. 328 C.pr.civ. și procedura de revizuire urmează același circuit, cu o judecare în fond a cererii de revizuire, ceea ce s-a și întâmplat prin sentința civilă nr.70/18.01.2011 a Judecătoriei Ineu, urmată de o judecată în recurs, finalizată prin decizia civilă nr.616/06.04.2011.
Astfel, nu mai există posibilitatea unui al doilea recurs la Curtea de Apel, pentru că s-ar înfrânge dispozițiile imperative, atât ale art. 328 C.pr.civ., cât și ale normei generale inserate la art. 299 C.pr.civ., iar dacă un astfel de demers a fost inițiat, atunci acesta nu poate fi calificat altfel decât ca inadmisibil.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 C.pr.civ. rap.la art. 328 C.pr.civ. și art.299 C.pr.civ ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de intimatul A. P. împotriva deciziei civile nr.616/06.04.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 C.pr.civ. întrucât revizuenta și ceilalți intervenienți nu au formulat cereri privind cheltuielile de judecată și nici nu au dovedit existența acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de intimatul A. P. împotriva deciziei civile nr. 616/06.04.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. C.P. – 19.02.2013
Tehnored. C.P./ S.C. - 2 ex./19.02.2013
Tribunalul A., Judecători: Ș. L., M. A., T. B.
Judecătoria Ineu, Judecător: T. A.
| ← Anulare act. Decizia nr. 715/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Partaj judiciar. Decizia nr. 1381/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
