Expropriere. Decizia nr. 26/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 26/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 2266/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 26
Ședința publică din data de 21 februarie 2013
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: I. B.
Pe rol se află apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR S.A și apelul declarat de reclamanții N. A., N. I. și M. E. împotriva Sentinței civile nr.2872/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror B. E., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, iar, prin serviciul Registratură, la data de 18 februarie 2013, reclamanții N. A., N. I. și M. E. au depus întâmpinare, prin care s-a invocat excepția de tardivitate a recursului declarat de către pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România .
Instanța, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civil și prevederile art. 282 Cod procedură civilă, raportat la valoarea obiectului litigiului, pune în discuție recalificarea căii de atac exercitată, atât de către pârât, cât și de reclamanții în cauză, împotriva Sentinței civile nr. 2872/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, ca fiind apel, și nu recurs, astfel cum a fost declarat.
Reprezentanta Ministerului Public a învederat că se impune recalificarea căii de atac, din recurs, în apel.
Instanța recalifică recursul declarat, atât de către pârâtul în cauză, cât și de reclamanți, ca fiind apel.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, acordă cuvântul asupra excepției de tardivitate a apelului declarat de pârâtul apelant cât și pe fond .
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea excepției de tardivitate a apelului declarat de pârâtul apelant, invocată prin întâmpinarea depusă la dosar, de către reclamanții în cauză, învederând că soluția primei instanțe a fost pronunțată la data de 14.11.2012, iar calea de atac a fost exercitată în termen legal, respectiv în data de 17 ianuarie 2013, sens în care solicită admiterea apelului declarat de pârât și respingerea apelului declarat de reclamanți.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr._, la data de 06.04.2012, reclamanții N. A., N. I. și M. E. au chemat în judecată S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând: anularea în parte a Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 nr. 16/26 din 10.10.2011, doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanților; să se constate că reclamanților N. A. și M. E. li se cuvin despăgubirile pentru suprafața expropriată în calitate de moștenitori legatari ai defunctei B. M. în baza certificatului de lagatar nr. 25/04.07.2011; obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de_ Euro, corespondentul în lei la cursul valutar din ziua plății, reprezentând contravaloarea despăgubirii cuvenite în urma exproprierii parcelei de teren cu numărul cadastral A22/2/29/2 situat în Pecica, cu suprafața de 6857 mp; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat stabilită de către instanță și suma de 4889,04 lei stabilită prin Hotărârea nr. 16/26 din 10.10.2011, dobândă calculată de la data de 12.01.2012, când a fost scadentă obligația pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția reclamanților și până în ziua plății efective; obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu parțial de avocat și onorariu expert.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în data de 28 aprilie 2010 Guvernul României a emis Hotărârea 416, privind declanșarea „procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", publicată în Monitorul Oficial, în data de 3 mai 2010.
Prin aceasta se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", potrivit hărții topografice prevăzute în anexă și se aprobă, de asemenea, declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
De asemenea, se aprobă ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică prevăzut la art. 1 suma globală estimată de 63.000 mii lei, alocată de la bugetul de stat, aprobat potrivit legii, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la cap. 84.01.03 „Transport rutier", titlul 56.01 „Programe din Fonduri Externe Nerambursabile Postaderare" - „Programe din fondul de coeziune (FC)". Suma prevăzută la art. 3 se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acesteia, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Respectiva sumă, care ar fi trebuit să acopere despăgubirile pentru toți cei vizați, a lăsat la o parte 251 de persoane, printre care și reclamanții, rămași nedespăgubiți în baza actului normativ respectiv. Pentru cei 251 a fost emis alt act, Hotărârea nr. 488 din 11 mai 2011, care o modifică pe precedenta și în a cărei anexă apar cele 251 de persoane, printre care și reclamanții, și care primesc sume cu aproximativ 70% mai mici decât vecinii lor, despăgubiți în 2010.
Adică, în 2010, pentru un metru pătrat de teren s-au plătit între 4 euro și 10 euro/mp, iar prin ultima hotărâre de guvern, despăgubirea a fost stabilită mult sub valoarea de piață.
Reclamanții au menționat că a cerut anularea HG.488/2011, în fața Curții de Apel Timișoara, această cerere făcând obiectul dosarului_ care este în curs de judecare.
Suma propusă reclamanților prin HG 488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii 255/2010 nu reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire, ceea ce încalcă grav dreptul de proprietate privată.
În literatura de specialitate exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept. Din momentul exproprierii dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat.
Caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României. Aceasta prevede la art. 44 alin. 3: Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta și prealabila despăgubire.
În temeiul normelor constituționale anterior subliniate a fost concepută și elaborată o reglementare unitară care stabilește modalitatea de expropriere a imobilelor proprietate privată numai pentru cauză de utilitate publică și numai după o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Astfel, pe lângă normele constituționale la care s-a făcut trimitere în materie de expropriere există Legea 33/1994 și Legea 255/2010.
În contextul acestor reglementări care alcătuiesc sediul materiei, exproprierea a fost definită ca o operațiune juridică complexă, în structura căreia intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns, ca acte materiale de drept public și de drept privat, operațiune care are ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil din proprietatea privată în proprietatea publică în vederea executării unor lucrări de utilitate publică, precum și plata unei despăgubiri cu caracter just, drept prealabil transferului dreptului.
Chiar art. 1 din Legea 33/1994 republicată prevede: Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (...),
De „asemenea, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 prevede: în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în lista au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.
Or, HG 488/2011 precum și Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii 255/2010 nu țin cont nici de prevederile din Constituția României, nici de dispozițiile care rezultă din actele normative menționate, deoarece despăgubirile stabilite nu au caracter drept sau just prealabil deposedării proprietății.
Lipsa unui caracter injust al despăgubirii este recunoscut indirect chiar de către Guvernul României care prin Hotărârea 416 din 2010 a stabilit ca pentru un metru pătrat de teren tot din acea zonă ca just prețul de 4 euro, nu 0,17 cenți cum a stabilit pentru reclamanți prin hotărârea pe care o atacă.
S-a arătat că, pe lângă normele naționale menționate, există și izvoare de drept europene care reglementează exproprierea ca limitare adusă dreptului de proprietate privată.
Astfel, în jurisprudența CEDO se subliniază faptul că partea a doua a art. 1 din Protocolul nr. 1 conține trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, și anume: privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie; privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică; privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
Din ansamblul celor trei condiții menționate, jurisprudența organelor de verificare a respectării Convenției a mai adăugat o condiție specifică situației de privare de proprietate - indemnizarea corespunzătoare a titularului dreptului.
Pe lângă reglementările și jurisprudența CEDO, Comisia Europeană a decis cu valoare de principiu în Hotărârea din 15.01.1998 faptul că: o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu normele de drept intern, să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, de maniera în care privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă si proporțională a valorii bunului, indemnizare acordată titularului dreptului de proprietate.
Or, prin Hotărârea de Guvern nr. 488/2011 se stabilește nominal pentru subsemnații despăgubirea aferentă suprafețelor supuse intenției de expropriere, o valoare derizorie pe metru pătrat de teren care în calcul mediu se cifrează la 0,17 euro pe mp.
Vătămarea intereselor noastre este mai mult decât evidentă, deoarece această indemnizare nu prezintă nici caracter rezonabil, nu prezintă nici proporționalitate raportat la valoarea bunului supus exproprierii, iar conform dreptului intern comun în materie nu poate să reprezinte o dreaptă și justă despăgubire.
Valoarea terenului reclamanților s-a stabilit în mod corect la suma de_ Euro prin expertiza inițială efectuată în condițiile legii.
Art. 11 alin. 7 din Legea 255/2010, care reglementează detaliat actuala procedură de expropriere prevede următoarele: înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, pe fiecare categorie de folosința.
Fată de aceste prevederi reclamantul a solicitat instanței să observe că raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabilește despăgubirea propusă reclamanților nu respectă caracterul rezonabil și proporțional al indemnizării și nu poate să reprezinte o despăgubire justă și dreaptă, având în vedere că s-au încălcat dispozițiile menționate mai sus.
Mai mult decât atât, prevederile Legii nr. 255/2010 conform art. 34 din acest act normativ, se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994 precum și cu cele ale Codului Civil.
În aceste condiții, incident în cauză a devenit și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 care circumscrie procedura stabilirii cuantumului despăgubirilor în modalitatea următoare: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului luând în considerare dovezile prezentate de aceștia".
Din dispoziția prezentată mai sus a rezultat mai evident faptul că raportarea în stabilirea despăgubirii pentru expropriați doar la expertizele întocmite de camerele notarilor publici este cu totul ilegală, nefirească și nu evidențiază valoarea unei juste despăgubiri, așa cum cere chiar Constituția României.
S-a precizat, de asemenea, că valorile imobilelor incluse în expertizele întocmite pentru notarii publici, sunt valori orientative conform Legii 571/2003 și HG 44/2004 art. 77 indice 1 alin. 4:
„Impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează la valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită j de camera notarilor publici, impozitul se va calcula la nivelul valorii stabilite prin expertiză, cu excepția tranzacțiilor încheiate între rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv, precum și între soți, caz în care impozitul se calculează la valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate".
Fiind valori orientative calculate exclusiv pentru stabilirea impozitelor, nu pot constitui drepte despăgubiri.
Reclamantul a arătat că nu are niciun fel de elemente obiective, nearbitrare care să îi poată forma percepția și reprezentarea asupra corectitudinii stabilirii prețului mediu pe metru pătrat de teren de doar 0,17 cenți.
În schimb, reclamanții au opinat că este în situația de a avea reprezentarea clară asupra discriminării evidente, consecință a emiterii H.G. 488/2011 sub aspectul stabilirii diferențiate a despăgubirilor.
Aceasta deoarece la aceiași comisie locală constituită la nivelul orașului Pecica în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 există listate toate proprietățile și persoanele în calitate de titulari ai acestora, pe care urmează să treacă tronsonul de autostradă. La fiecare dintre respectivele proprietăți, s-au stabilit ca rezultat al unor evaluări efectuate de către expertul evaluator ANEVAR U. loan R., valori de despăgubirile mp de teren între 4 euro si 15,54 euro. Respectivele liste, s-au aflat la dispoziția comisiei locale, au fost comunicate și Guvernului si acceptate de Guvern prin Hotărârea nr. 416/2010.
În evaluarea respectivă, reclamanții au figurat cu o valoare stabilită de 4,35 Euro pe mp. și o sumă globală de despăgubire pe toată suprafața de_ Euro, sumă pe care o reclamanții o solicită pârâtei.
S-a arătat că pârâta recunoaște implicit faptul că terenul reclamanților a făcut obiectul primei evaluări prin numărul pe care îl atribuie hotărârii pe care o atacă în prezenta acțiune. În concret, numărul hotărârii este compus din numărul de ordine al reclamantului în cea de-a doua hotărâre de Guvern - 16 și numărul de ordine pe care terenul reclamanților l-a avut în prima evaluare - 26. Făcând trimitere la prima evaluare prin număr just ar fi fost ca pârâta să țină cont și de conținutul acesteia, care stabilește valoarea terenului reclamanților la 4,34 Euro.
Având în vedere faptul că există o diferența foarte mare între valorile terenurilor pe metru pătrat stabilite de expertiza independentă în documentul numit „Tabel cu valorile de despăgubire al terenurilor ce urmează a fi expropriate de pe teritoriul administrativ al orașului Pecica în vederea construcției autostrăzii Nădlac - A." și cele evidențiate în anexa aferentă H.G. 488/2011 nu se poate explica decât ca o nedreptate majoră și o vătămare gravă adusă interesului individual al reclamanților.
Tot pentru a evidenția prețul infim stabilit de către Guvernul României pentru suprafețele de teren de care am fost expropriați prin HG 488/2011 și prin Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii 255/2010, se evidențiază următoarele evaluări de teren și rezultatul acestora:
Lista privind teritoriul comunei Șeitin, jud. A. - calculul despăgubirilor evidențiază evaluarea medie a unui mp de teren aferent zonei comunei Șeitin (din imediata apropiere a orașului Pecica) la 4 euro pe mp sub semnătura expertului evaluator B. Gheorhe membru ANEVAR;
Lista privind teritoriul orașului Nădlac, jud. A. - calculul despăgubirilor evidențiază valoarea medie a unui mp de teren aferent zonei orașului Nădlac (din imediata apropiere a orașului Pecica) la 4,5 euro pe mp sub semnătura expertului evaluator B. G. membru ANEVAR.
Hotărârea Guvernului României nr. 573/01.06.2011, care conține în anexa nr. 2, cuprinzând lista imobilelor care constituie colidor de expropriere pentru lucrarea de ocolire Cluj Nord — Est pe raza localităților Cluj N. si Apahida, sumele individuale aferente despăgubirilor în cuantum cuprins între 20 euro - 25 euro pe mp.
Analizând comparativ sumele antemenționate cu suma medie de 0,17 euro pe metru pătrat stabilită de către Guvern pentru despăgubirea reclamantului, nu s-a putut concluziona decât că terenul proprietate privată a reclamantului a fost naționalizat, despăgubirea stabilită prin hotărârea atacată fiind mai puțin decât simbolică.
Despăgubirea propusă reclamanților prin HG 488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii 255/2010 este discriminatorie, încălcând drepturile fundamentale ale omului și Constituția României.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României prevede: Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
Art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului la care România este parte, stipulează, de asemenea: Exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
De asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 12 la tratatul menționat statuează: Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.
Totodată, art. 21 alin. 1 din Carta drepturilor fundamentale al Uniunii Europene prevede, de asemenea: Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.
Având în vedere toate dispozițiile de mai sus atât din Constituția României, cât și din celelalte tratate care protejează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, a rezultat fără dubiu de tăgadă faptul că orice discriminare și diferențiere de tratament între cetățeni fără motive obiective bine justificate (cum ar fi acela că fondurile s-au epuizat) sunt interzise.
Guvernul României și Comisia locală de aplicare a legii, însă, ignoră aceste prevederi din moment ce la interval de câteva luni, pentru o parte dintre cetățeni de pe același colidor de expropriere stabilește anumite despăgubiri și pentru subsemnații cu 70% mai mici. Discriminarea este cu atât mai frapantă cu cât și pentru reclamant, ca și pentru primi expropriați s-au stabilit prin raportul de evaluare al expertului U. în faza inițială valori aproximativ egale de despăgubire. Unii însă au primit despăgubirea la acele valori, iar reclamantului i s-au stabilit despăgubiri derizorii.
Jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului stabilește că aplicarea unui tratament diferit în situații comparabile reprezintă o discriminare directă. în concret, prin Hotărârea din 28.05.1985 CEDO stabilește în Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkardeli faptul că noțiunea de discriminare cuprinde în mod normal cazurile în care un individ sau un grup este tratat mai bine decât altul, fără o justificare adecvată. Vă rugăm să constatați faptul că situația creată reclamantului prin despăgubirile mult mai mici stabilite față de ale celorlalți expropriați conține exact aceeași ipoteză de discriminare.
Pentru terenuri care posedă caracteristici identice unii proprietari au fost despăgubiți cu mai bine de 4 euro pe metru pătrat, iar reclamantul cu aproximativ 0, 17 euro, în medie.
În drept reclamanții au invocat dispozițiile art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 7 și art. 22 din Legea nr. 255/2010; art. 1 și 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994; art. 16 alin. 1 și art. 44 alin. 3 din Constituția României; art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; Hotărârea din 28.05.1985 a CEDO în Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkardeli; alte dispoziții legale și jurisprudențiale invocate.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a arătat că în prezent cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 255/2010 expropriatorul are obligația de a aproba prin Hotărâre de Guvern și lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ-teritoriale.
De asemenea, s-a învederat instanței că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea probabil, oferta competitivă).
Prin Sentința civilă nr.2872/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții N. A., N. I. și M. E., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
A fost anulată în partea privind despăgubirile procesul verbal nr._ al Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 Pecica.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 95.071,15 lei cu titlu de despăgubiri rezultate din expropriere și 1400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că despăgubirea acordată nu reprezintă o recompensă corectă față de suprafața de teren expropriată și de zona unde se află amplasată.
În consecință, evaluările specialiștilor sunt mult mai aproape de realitate. În analiza acestora s-au avut în vedere toate criteriile de evaluare astfel încât instanța a apreciat opinia majoritară ca fiind cea corectă.
Împotriva Sentinței civile nr.2872/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a declarat recurs (care a fost recalificat ca fiind apel), atât pârâtul Statul Român prin CNADNR S.A, cât și reclamanții N. A., N. I. și M. E..
Prin cererea de apel, pârâtul Statul Român prin CNADNR S.A a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii formulată de reclamanți, ca fiind neîntemeiată.
Reclamanții apelanți au solicitat admiterea apelului, casarea sentinței atacate, în baza art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul A., pentru refacerea expertizei, având în vedere nulitatea absolută a raportului de expertiză care a stat la baza pronunțării sentinței, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamanții au susținut nelegalitatea hotărârii, respectiv nulitatea acesteia determinată de nulitatea absolută a raportului de expertiză dispus în cauză, la efectuarea căruia d-nul expert B. E., expertul desemnat din partea reclamanților, nu a putut participa la efectuarea expertizei, nefiind convocat în nici un fel, încălcându – se astfel, în mod flagrant, dreptul la un proces echitabil.
În acest sens, s-a susținut că au fost încălcate și dispozițiile art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă, în sensul că citarea părților la efectuarea expertizei nu s-a făcut cu dovadă de primire, iar pe fondul conținutului expertizei, aceasta nu emană de la cei trei experți desemnați, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, ci doar de la expertul Ț. Ș., nu răspunde la niciunul din obiectivele solicitate și încuviințate de către instanța de judecată, consemnate ca atare în raport cu pct. 3, ignorându–se situația reală a imobilului din teren.
Reclamanții au invocat și aspecte de nelegalitate prin prisma cuantumului despăgubirilor acordate care, în opinia lor, nu reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire, ceea ce încalcă în mod grav dreptul de proprietate și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 33/1994.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 7 și art. 22 din Legea nr. 255/2010; art. 1 și art. 26 alin. 2 din Legea nr._; art. 16 alin.1 și art. 44 alin. 3 din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului.
Relativ la apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR, s-a subliniat prin motivele depuse în scris la dosar că expertiza tehnică de specialitate a avut în vedere criteriile prevăzute de legiuitor la stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin a fi acordate, în timp ce prețul de piață stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor a avut în vedere și ofertele de vânzare a terenurilor din zona respectivă.
La data de 18 februarie 2013, reclamanții apelanți au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de pârât, ca fiind tardiv și, respectiv, ca fiind formulat de o persoană care nu are calitate de reprezentant.
Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate de părți, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea constată, pe cale de excepție, ca tardiv formulat apelul pârâtului și întemeiat, apelul declarat de reclamanți.
În raport cu excepția de tardivitate a apelului declarat de pârât, invocată de reclamanți, și având în vedere dispozițiile art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cu care „ termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”,Curtea reține că apelul declarat de această parte este tardiv.
Din dovada de comunicare a hotărârii apelate, depusă la fila 342 dosar fond, rezultă în mod cert că hotărârea primei instanțe a fost comunicată cu CNADNR la data de 21.12.2012, ultima zi pentru înregistrarea în termen a apelului declarat fiind, potrivit legii, data de 7 ianuarie 2013 ( prin prorogarea acestuia din data de 6.01.2013 – zi de duminică). În consecință, înregistrarea apelului declarat de pârâtă, la data de 17.01.2013 este, în mod evident, făcută peste termenul legal, ceea ce atrage incidența excepției tardivității apelului.
În ceea ce privește apelul reclamanților, Curtea reține că instanța de fond, investită de reclamanți cu prezenta acțiune în despăgubiri încă din data de 6.04.2012, deși a procedat la administrarea de probe constând în înscrisuri și expertiză tehnică de evaluare, probe administrate de ambele părți, în dovedirea pretențiilor și, respectiv, în apărare, nu a motivat sub nicio formă, nici în fapt și nici în drept, hotărârea dată.
Potrivit art. 261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, „ hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde… motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Din cuprinsul hotărârii rezultă fără echivoc că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate de reclamanți, a probelor administrate în dovedirea acțiunii, a argumentelor invocate de pârât în apărare, mulțumindu – se la a menționa într-o singură propoziție, absolut neargumentată prin raportare la probatoriul administrat, „…că despăgubirea acordată nu reprezintă o recompensă corectă față de suprafața de teren expropriată și de zona unde se află amplasată.”
Dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă prevăd obligația instanței de judecată de a arătat, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Motivarea hotărârii nu poate să fie implicită, ci trebuie să se refere la criticile în concret formulate de părți și la argumentele de fapt și de drept pentru care acestea nu au putut fi primite.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că instanța de fond nu a motivat sub nicio formă hotărârea pronunțată, situație în care instanța de apel este în imposibilitate de a verifica temeinicia acesteia, în lipsa argumentelor avute în vedere la adoptarea acestei hotărâri.
Toate aceste omisiuni ale instanței în ceea ce privește cercetarea efectivă a circumstanțelor cauzei pendinte, converg spre reiterarea ideii că, în procesul de elaborare a unei hotărâri judecătorești, ca act final al oricărei judecăți, instanța trebuie să pună de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecințele desprinse din operațiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept pe care le-a identificat ca fiind aplicabile raportului juridic litigios.
Instanța de trimitere va trebui să îndeplinească această obligație de valorificare a probatoriului, nu numai prin operațiunea de administrare a probelor considerate pertinente și concludente cauzei de față ( realizată deja, în mare parte), ci și prin operațiunea de apreciere a acestora pe baza intimei convingeri a judecătorilor și în condițiile prevăzute de lege, operațiune care presupune și trebuie să se materializeze în redarea considerentelor de fapt și de drept care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv, conform art.261 alin. 1pct. 5 Cod procedură civilă.
Este nevoie așadar, de o preocupare reală din partea instanței de judecată de a pune de acord, prin motivare, datele ce rezultă din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar, expertiza administrată în cauză, cu susținerile pârâtei ( ce rezultă cu evidență din întâmpinările depuse în cauză și unde prezintă punctual și persuasiv elemente de fapt concrete ce se impun a fi cercetate, valorificate, înlăturare de instanță, în mod argumentat) și respectiv, apărările părții adverse.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza toate celelalte critici de nelegalitate și netemeinicie formulate de reclamanți prin apel, întrucât fiecare din aceste dispoziții de drept material/procedural presupune clarificarea prioritară a deplinei situații de fapt.
Astfel fiind, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă, întrucât acest text de lege prevede în mod imperativ desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare ( lucru cerut, de altfel, și de reclamanți prin apelul declarat) în cazul în care instanța nu a cercetat, nu a examinat și motivat fondul cererii deduse judecății, astfel cum este cazul de speță.
Caracterul imperativ al dispozițiilor legale sus – menționate se întemeiază pe necesitatea asigurării respectării principiului celor două grade de jurisdicție, instanța de apel neputându – se pronunța direct în apel asupra fondului unei cereri pe care prima instanță nu a analizat-o în acest sens.
Exigența acestui principiu se impune nu numai în interesul părților, ci și pentru respectarea competenței materiale a instanțelor, deoarece fondul oricărui litigiu trebuie să fie soluționat de instanța competentă, iar efectul devolutiv al apelului nu semnifică substituirea instanței de apel în atributele jurisdicționale proprii primei instanțe, ci numai posibilitatea reexaminării cauzei și suplimentarea probelor, în cazul unei soluții asupra fondului lipsită de temeinicie.
Pentru aceste considerente, constatând lipsa totală a considerentelor ce au stat la baza hotărârii adoptate, ceea ce duce la imposibilitatea examinării legalității și temeiniciei hotărârii, prin prisma motivelor invocate de părți, Curtea, în baza art. 297 Cod procedură civilă, va admite apelul reclamanților, va anula sentința civilă și va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță – Tribunalul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR S.A împotriva Sentinței civile nr.2872/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Admite apelul declarat de reclamanții N. A., N. I. și M. E. împotriva Sentinței civile sus – menționată.
Anulează sentința civilă apelată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță – Tribunalul A..
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N.
Grefier,
I. B.
Red. M.G/6.03.2013
Tehnored.: I.B/ 2 ex./6.03.2013
P. inst.: H.O. – Tribunalul A.
Se comunică:
Pârâtul apelant:
Statul Român prin CNADNR S.A - București, .. 38
Reclamanții apelanți:
- N. A. – dom. ales în A., cab. Avocat P. E., ., .
- N. I. dom. ales în A., cab. Avocat P. E., ., .
- M. E. dom. ales în A., cab. Avocat P. E., ., .
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 995/2013. Curtea de... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
