Cereri. Decizia nr. 768/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 768/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 375/59/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._ - 04.04.2013

DECIZIA CIVILĂ NR. 768/R

Ședința publică din 22 mai 2013

PREȘEDINTE: G. O.

JUDECĂTOR: RUJIȚA R.

JUDECĂTOR: F. Ș.

GREFIER: C. J.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta S.C. V. B. .. împotriva deciziei civile nr. 2213/31.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. Caransebeș și Municipiului Caransebeș, prin Primar.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru revizuientă administratorul societății, doamna B. V., și, în reprezentarea intimaților, doamna consilier juridic M. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta revizuientei depune la dosar chitanța în valoare de 10 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.

Reprezentanta intimaților depune la dosar delegația.

Reprezentantele părților arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată cererea de revizuire în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentanta revizuientei solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată în scris. Învederează instanței că a făcut investiții în spațiul din litigiu, care îi aparține și din care nu poate fi evacuată.

Reprezentanta intimaților solicită respingerea cererii de revizuire; arată că înscrisurile invocate de revizuientă nu sunt noi.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată:

Prin sentința civilă nr.911/24.04.2008, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Caransebeș a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții C. L. Caransebeș și M. Carnsebeș, prin primar, împotriva pârâtei . SRL și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial în suprafață de 46,17 mp situat în Piața centrală a municipiului Caransebeș (..1).

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata folosinței spațiului.

A obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 10,30 lei, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr.32/12.03.2012, pronunțată în dosarul nr.3337._, în rejudecare după casarea dispusă prin decizia civilă nr.305/25.03.2010 a Curții de Apel Timișoara, Tribunalul C.-S. a respins apelurile declarate de reclamanții M. Caransebeș, prin Primar, și C. L. Caransebeș și de pârâta . sentinței civile nr.911/24.04.2008 a Judecătoriei Caransebeș.

Prin decizia civilă nr. 2213/31.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanții M. Caransebeș, prin Primar, și C. L. Caransebeș împotriva deciziei civile nr.32/12.03.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr.3337._ .

A modificat în parte hotărârea recurată, în sensul că a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.911/24.04.2008, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ .

A menținut hotărârea recurată în ceea ce privește respingerea apelului declarat de pârâta . SRL împotriva aceleiași sentințe.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumelor de 6094 euro, sau echivalentul în lei la data plății, și 102.425,35 lei, cu titlul de despăgubiri.

A respins celelalte pretenții constând în despăgubiri.

A menținut sentința apelată în ceea ce privește admiterea capătului de cerere pentru evacuarea pârâtei.

A obligat pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumei de 5.123,65 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în toate instanțele.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că doar reclamanții au declarat recurs, solicitând în continuare să le fie admis și capătul de cerere pentru despăgubiri.

Pârâta nu a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de apel, achiesând tacit la dispoziția privind evacuarea sa din spațiul în litigiu, dispoziție ce a intrat astfel în puterea lucrului judecat, nemaiputând fi supusă discuției sub nici o formă, pe excepție sau pe fond.

În ceea ce privește capătul de cerere în pretenții al acțiunii reclamanților, în mod greșit a fost respins atât de către prima instanță, cât și de către instanța de apel, cu motivarea că neexistând raporturi de locațiune între părți, pârâta nu poate fi obligată la plata chiriei.

Despăgubirile solicitate de reclamanți reprezintă contravaloarea lipsei de folosință a imobilului ocupat abuziv de pârâtă fără a avea vreun titlu, care în ciuda demersurilor constante în decursul vremii ale reclamanților, refuză să-l părăsească. În această situație este evident că reclamanților li s-a cauzat un prejudiciu, întrucât în toată această perioadă puteau să închirieze spațiul comercial altor persoane, de la care să perceapă chirie. Acesta este motivul pentru care valoarea despăgubirilor s-a calculat prin raportare la chiria percepută pentru spațiile comerciale închiriate în aceeași zonă, respectiv în Piața Centrală a Municipiului Caransebeș.

În ceea ce privește perioada pentru care reclamanții au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de pârâtă, prin acțiunea înregistrată la 05.11.2007 aceștia au indicat perioada 01.01._07, sumele solicitate fiind de 6094 euro și 43.395,17 lei.

Având în vedere faptul că litigiul se află în al treilea ciclu procesual, în rejudecarea apelului reclamanții au prelungit perioada pentru care solicită despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiului.

Este adevărat că art.294 al.1 C.pr.civ. prevede că în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul acțiunii și nici nu se pot face cereri noi.

Al.2 din același articol prevede că „se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe”.

Cererea de completare în apel a pretențiilor reclamanților se încadrează în acest ultim text legal, nefiind deci inadmisibilă, cum susține pârâta.

Prin urmare, instanța de recurs a adăugat la pretențiile solicitate inițial de reclamanți, respectiv 6094 euro și 43.395,17 lei, și suma aferentă perioadei 01.11._09, solicitată în condiții procedurale în apel, respectiv 59.030,18 lei.

Împotriva deciziei civile nr. 2213/R/31.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, a formulat cerere de revizuire pârâta S.C. V. B. .., care a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la 4.04.2013 sub nr._ .

În motivarea cererii, revizuienta a invocat art. 322 pct. 5 C.p.c., care prevede cazul de revizuire a unei hotărâri atunci când, după pronunțarea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

În acest sens a arătat că face dovada că acea construcție din care s-a dispus evacuarea nu aparține Municipiului Caransebeș sau Consiliului L. Caransebeș, care nu au construcția respectivă, unde se află sediul revizuientei, pe lista mijloacelor fixe care aparțin Pieței Centrale a Municipiului Caransebeș.

A arătat că din autorizația pentru executarea lucrărilor nr. 38/2.05.1991 rezultă că acea construcție a fost edificată de către persoana fizică B. V., iar nu către Primăria sau C. L. Caransebeș.

Același aspect rezultă, a arătat revizuienta, și din procesul verbal de recepție (deviz) și din adeverința nr. 7818/21.10.1997 a Primăriei Caransebeș, pe care le-a anexat cererii de revizuire.

Intimații nu au formulat întâmpinare la cererea de revizuire.

Examinând cererea de revizuire în raport cu motivele invocate, instanța constată că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Cererea de revizuire este întemeiată pe art. 322 pct. 5 C.p.c., care prevede posibilitatea revizuirii unei hotărâri definitive sau a unei hotărâri a instanței de recurs, atunci când evocă fondul „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”.

Așa cum rezultă din textul legal citat, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire și pentru a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ câteva condiții.

Partea interesată trebuie să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în proces, dar care exista la data procesului. De asemenea, trebuie să se facă dovada că înscrisul nu a putut fi invocat în proces pentru că a fost reținut de partea potrivnică sau din cauza unor împrejurări mai presus de voința părților.

Revizuienta a atașat cererii de revizuire, ca fiind înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C.p.c., un proces-verbal de recepție /deviz/ (fila 4) și adeverința nr. 7818/2.09.1997 a Primăriei Caransebeș (fila 9).

Prin aceste înscrisuri revizuienta consideră că dovedește faptul că imobilul din care a fost evacuată nu aparține reclamanților, construcția fiind edificată de persoana fizică B. V..

Înscrisurile respective într-adevăr nu au fost depuse la dosar în cursul procesului, însă de aceste argumente și apărări revizuienta s-a folosit în proces, depunând autorizația pentru executarea de lucrări nr. 38/2.05.1991, de care face vorbire și acum în cererea de revizuire.

Ambele înscrisuri s-au aflat în posesia revizuientei și nimic nu a împiedicat-o să le depună la dosar; de altfel, nici nu invocă faptul că ar fi fost împiedicată de partea adversă sau de vreo împrejurare mai presus de voința sa să le depună.

Pe de altă parte, cele două înscrisuri nu au forță probantă de sine stătătoare, neputând fi determinante în cauză.

Procesul- verbal de recepție nu are număr și dată, nu este semnat și ștampilat, iar adresa din 2.09.1997 nu face dovada apartenenței imobilului în litigiu.

Trebuie reținut și faptul că revizuienta nu a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care s-a menținut sentința instanței de fond, prin care s-a dispus evacuarea revizuientei din imobilul în litigiu, revizuienta achiesând astfel la această soluție. În recursul declarat de reclamanți a fost supus discuției doar capătul de cerere privind pretențiile bănești ale reclamanților.

Față de aceste considerente, nefiind îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 C.p.c., Curtea va respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta S.C. V. B. .. împotriva deciziei civile nr. 2213/31.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. Caransebeș și Municipiului Caransebeș, prin Primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta S.C. V. B. .. împotriva deciziei civile nr. 2213/31.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. Caransebeș și Municipiului Caransebeș, prin Primar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 mai 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G. O. RUJIȚA R. F. Ș.

GREFIER,

C. J.

Red. R.R.- 28.05.2013

Tehnored. C.J.- 21.06.2013; 2ex.

Instanță de recurs: Curtea de Apel Timișoara

Judecători: F. Ș., G. O., R. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 768/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA