Expropriere. Decizia nr. 739/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 739/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 2275/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 739
Ședința publică din 16 mai 2013
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul T. A. împotriva sentinței civile nr. 453/06.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin CNADNR SA, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat P. E. B. pentru reclamantul recurent lipsă, iar pentru pârâtul intimat se prezintă avocat G. D..
Ministerul Public este reprezentat de procuror B. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar de către reclamantul recurent, prin Serviciul registratură al instanței, la 09.05.2013, concluzii scrise și un set de 15 înscrisuri menționate în opisul atașat acestora.
Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Avocat P. E. B., pentru reclamantul recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii recurate și în fond, admiterea acțiunii introductive, apreciind că raportul de evaluare a fost efectuat conform standardelor internaționale, că expertiza este bine realizată, fiind utilizată metoda comparației directe.
Avocat G. D., pentru pârâtul intimat solicită casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a se reface raportul de expertiză în conformitate cu dispozițiile art.26 din Legea nr.33/1994.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Asupra acțiunii civile înregistrate la data de 06.04.2012, tribunalul a constatat că reclamantul T. A. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând obligarea acestuia, în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr.116/176/10.10.2011 și plata unor despăgubiri în sumă de _ euro sau corespondentul în lei la cursul valutar din data plății, pentru terenul expropriat, în suprafață de 4830 mp, cu dobânda legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat ce urmează a fi calculată de instanță, coroborată cu suma de 3443,79 lei stabilită prin hotărârea de expropriere, reprezentând dobândă calculată de la data de 09.01.2012, când a fost scadentă obligația pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția reclamantului și până în ziua plății efective și, totodată, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și onorariu expert.
În motivarea acțiunii arată că, urmare emiterii HG nr.416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", s-a aprobat ca despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării suma globală de 63.000.000 lei care, deși ar fi trebuit să acopere despăgubirile pentru toți cei vizați, a lăsat la o parte un nr. de 251 de persoane, printre care și reclamantul.
Pentru aceste persoane s-a emis ulterior un alt act normativ, respectiv HG nr.488/11.05.2011, care o modifică pe precedenta și în a cărei anexă apar cele 251 de persoane rămase nedespăgubite, printre care și reclamantul, căruia i s-a calculat despăgubiri cu aproximativ 70% mai mici decât cele acordate vecinilor săi, despăgubiți în anul 2010. Cu alte cuvinte, în anul 2010, pentru un metru pătrat de teren, s-au plătit între 4 și 10 Euro/mp., iar după emiterea noii hotărâri, despăgubirea a fost stabilită cu mult sub valoarea de piață.
Prin urmare, consideră reclamantul că suma propusă prin HG nr.488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr.255/2010 nu reprezintă o justă și prealabilă despăgubire, în condițiile în care, astfel cum este consacrată în literatura de specialitate, exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept; din momentul exproprierii, dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat, iar caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României, care, la art.44 alin.3, statuează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
În opinia reclamantului, atât HG nr.488/2011, cât și Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii 255/2010 încalcă aceste prevederi imperative și nu prezintă un caracter drept prealabil deposedării proprietății, acest aspect fiind recunoscut indirect chiar de către Guvernul României care, prin Hotărârea nr.416/2010, a stabilit că pentru un metru pătrat de teren din aceeași zonă se calculează prețul de 4 euro și nu cel de 0,17 cenți, cum s-a stabilit prin hotărârea atacată.
În dovedirea afirmațiilor, reclamantul face trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a stabilit existența a trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate și anume ca privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie, privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică și privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional. Mai mult decât atât, adaugă reclamantul că, la rândul său, Comisia Europeană a decis, cu valoare de principiu, prin Hotărârea din 15.01.1998, că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu normele de drept intern, să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, de maniera în care privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, indemnizare acordată titularului dreptului de proprietate.
Astfel fiind, reclamantul subliniază că valoarea terenului a fost corect stabilită la suma de _ euro prin expertiza efectuată inițial, iar raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabilește despăgubirea propusă, nu respectă caracterul rezonabil și proporțional al indemnizării și nu poate să reprezinte o despăgubire justă și dreaptă, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, luând în considerare dovezile prezentate de aceștia.
Pe cale de consecință, consideră că raportarea strict la expertizele întocmite de camerele notarilor publici este nelegală, nefirească și nu evidențiază o justă despăgubire, iar acele valori sunt pur orientative, calculate exclusiv pentru stabilirea impozitelor, cu atât mai mult cu cât raportul de evaluare efectuat de către expertul ANEVAR U. I. R. a stabilit, pentru persoanele afectate de tronsonul de autostradă, valori de despăgubiri între 4 și 15,54 Euro/mp., iar reclamantul figura cu o valoare stabilită de 4,35 Euro/mp, cu o sumă globală de despăgubire în cuantum de _ Euro.
Ca atare, consideră că această sumă a fost corect stabilită, luând în considerare și diferența foarte mare între valorile terenurilor pe metru pătrat stabilite de expertiza independentă în documentul numit „Tabel cu valorile de despăgubire al terenurilor ce urmează a fi expropriate de pe teritoriul administrativ al orașului Pecica în vederea construcției autostrăzii Nădlac - A." și cele evidențiate în anexa aferentă HG nr.488/2011, în același sens fiind și Lista privind teritoriul comunei Șeitin, jud. A., Lista privind teritoriul orașului Nădlac și Hotărârea Guvernului României nr. 573/01.06.2011, prin care se stabilesc, pe metru pătrat, valori de câteva ori mai mari față de cele calculate prin hotărârea de expropriere.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere au fost corect calculate.
Arată că, la momentul promovării Proiectului de Hotărâre a Guvernului nr.416/2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr.198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local și de Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 434/2009 pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului, prevederi în baza cărora expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică cuprinzând date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului și planuri cu amplasamentul lucrării care conțin delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere.
În prezent, afirmă pârâtul, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, iar potrivit art. 5 din această lege, expropriatorul are obligația de a aproba, prin hotărâre de guvern, lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ – teritoriale; indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Autostrada Nădlac - A. au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1480/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 8 decembrie 2009, iar prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării, precum și suma globală estimată, cu titlu de despăgubire, în valoare de 63.000.000 lei, rezultată din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere; această sumă a fost ulterior suplimentată cu 17.500.000 lei, prin Hotărârea Guvernului nr. 1248/2010, în situația în care suma globală necesară acestui proiect era de 80.500.000 lei.
În raport de prevederile art.11 din Legea nr.255/2010, s-a procedat la evaluarea proprietăților imobiliare expropriate de către un evaluator specializat, ing. G. N., membru ANEVAR, stabilindu-se, în conformitate cu standardul internațional IVS, că suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de 865.211 mp, cu o valoare totală a despăgubirilor în cuantum de 684.356,29 lei.
Așadar, conchide pârâtul că atât timp cât raportul de evaluare a fost întocmit analizând piață specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea, oferta competitiva, etc.), hotărârea de expropriere este temeinică și legală, iar susținerile reclamantului sunt nefondate și se impune respingerea acestora ca atare.
Prin concluziile scrise depuse la data de 07.11.2012, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că expertiza efectuată în cauză nu este concludentă pentru stabilirea valorii despăgubirilor întrucât nu a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Susține că această expertiză nu pornește de la prețurile la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel situate în aceeași unitate administrativă, ci de la oferte culese de pe internet care prezintă semne de întrebare privitoare la veridicitatea și concludența acestora.
Solicită instanței a observa că, în urma apariției Legii nr.255/2010, valoarea despăgubirilor propuse a fi plătite expropriaților a fost stabilită prin efectuarea unei expertize care respectă cerințele legislative apărute în urma publicării acestei legii, care a fost efectuată de . și care a stabilit o valoare justă ce trebuie acordată persoanelor expropriate.
Prin concluziile scrise depuse în data de 06.02.2013, reclamantul arată că își susține acțiunea astfel cum a fost formulată și motivată, apreciind că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză de comisia constituită în condițiile Legii nr.33/1994 este o valoare reală și corectă, iar prin compararea acestei valori cu cea oferită prin hotărârea de despăgubire se poate constata existența unei diferențe de care reclamantul a fost privat față de persoanele despăgubite inițial.
Adaugă că expertiza a fost efectuată în mod profesionist și este bazată pe criterii științifice obiective, răspunsul experților fiind de natură a demonta observațiile și criticile aduse de pârât cu privire la evaluarea terenului.
În opinia sa, nicio altă probă administrată în cauză nu prezintă gradul de obiectivitate și de adaptare precum cel al expertizei judiciare, iar contractele de vânzare-cumpărare depuse de instanță din oficiu prezintă valori cu mult sub cele reale la care se desfășoară tranzacția, tocmai din intenția părților de a evita costurile notariale ridicate.
Prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de 06.02.2013, reclamantul afirmă că valorile indicate prin adresa nr.221/08.05.2012 a BNP „D.”, nu corespunde realității pieței imobiliare și cuprinde de fapt prețul minim din grila notarilor sub care nu se pot efectua vânzări. Reiterează faptul că valorile actualizate de camerele notarilor publici sunt valori orientative, potrivit art.771 alin.4 Cod fiscal, și sunt destinate exclusiv pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale. Mai mult decât atât, subliniază că, anterior emiterii acestei adrese, la același birou notarial s-au vândut terenuri la prețuri mult mai ridicat, cum ar fi 2.5 euro/mp.
Cu privire la raportul de expertiză întocmit de către expertul evaluator G. N., arată că a inițiat demersuri pentru lămurirea legalității acestuia și dacă metoda folosită de acesta – cea a comparației prin bonitare – este sau nu conformă cu legislația în vigoare și cu Standardele Internaționale de Evaluare, iar prin Adresa nr.711/21.12.2012, UNEAR i-a comunicat că utilizarea acestei metode de către evaluatorii autorizați ai Uniunii constituie abatere profesională care se sancționează de către organele abilitate ale Uniunii, în funcție de circumstanțele în care a fost săvârșită.
Prin Sentința civilă nr. 453 din 06.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de reclamantul T. A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect expropriere
S-a dispus anularea în parte a Hotărârii de despăgubiri nr. 116/176 din data de 10.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 256/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1522 euro sau echivalentul în lei la data plății potrivit cursului de schimb al BNR, cu dobândă legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii stabilită de instanță și suma de 3443,79 lei stabilită prin hotărârea emisă de Comisie, începând cu data de 10.01.2012 până la data plății efective pentru exproprierea suprafeței de 4830 mp. de teren arabil
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1900 lei cheltuieli de judecată.
Din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut, în fapt că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.116/176 din 10.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr.255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamant a suprafeței de 4830 mp din terenul situat în localitatea Pecica, jud. A., fiindu-i acordat, în echivalent, o despăgubire în sumă de 3443,79 lei.
Reclamantul contestă această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantului se grefează pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010 conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:
„alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
alin.2 - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, tribunalul a procedat conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de persoana expropriată, respectiv de către pârâtul expropriator.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 4830 mp., ar fi de 85.544 lei, echivalentul a 18.972 euro.
Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către domnul expert M. B., dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață.
Tribunalul a reținut că deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, se estimează rezultatul final, instanța apreciază că suma de 18.972 Euro pentru o parcelă 4830 mp., pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ, este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.
Totodată, tribunalul a reținut că raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, este în totală contradicție cu concluziile ante-menționate, întrucât stabilește pentru Orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha., ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp., adică 0,9 lei/mp,
Finalitatea procedurii de expropriere este, apreciază tribunalul, aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Pentru aceste motive, arată tribunalul, din oficiu, în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. 5 C.pr.civ., în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găsește terenul expropriat, de a comunica instanței o copie a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în cursul anilor 2011 – 2012, cu obturarea datelor de identificare ale părților și cu păstrarea elementelor care interesau în soluționarea cauzei, respectiv data contractului, suprafața vândută și prețul stabilit de părți.
În total, au fost depuse la dosar un număr de 19 contracte (f. 149-168), prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse, de numai 5000 mp., până la suprafețe mai mari de 6,2 ha., 6,3 ha. sau chiar 6,4 ha. de teren arabil. Toate contractele depuse la dosar datează din perioada 2011 – 2012, astfel că prețurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă actualitate.
Dintr-o analiză sumară a acestor contracte tribunalul a reținut că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare a fost de 1,3 lei/mp. În unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai reduse, respectiv între 0,6 – 0,9 lei/mp., dar au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la prețuri mai ridicate, potrivit adresei nr. 221 din data de 08.05.2012 emisă de BNP Asociații „D.”, în zona Pecica s-au înregistrat, în situații mai rare de 2900 – 3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp., preț pe care instanța îl va reține ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulație a suprafeței de 12.618 mp. expropriată de la reclamant pentru construirea autostrăzii A. – Nădlac.
Din înmulțirea suprafeței expropriate de 4830 mp. de teren din proprietatea reclamantului, cu un preț de 0,3 euro/mp., cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani în extravilanul Orașului Pecica, rezultă o valoare de 1.449 euro.
Totodată, tribunalul nu a reținut valoarea de piață din contractul de vânzare – cumpărare încheiat în noiembrie 2012, întrucât acesta a fost încheiat cu mult după data exproprierii, este un contract izolat, mai mult, terenul a fost achiziționat în vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a Intreprinderii Individuale Kocsik M. „Agro press”, teren care are deschidere la DN 7 și acces direct la rețeaua de gaze, nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamant.
La fel, nici contractul de vânzare-cumpărare din 17.05.2012, prin care o societate a dobândit un teren, nu a fost apreciat de tribunal ca fiind relevant, deoarece acesta are categoria de folosință curți și construcții, ceea ce nu este cazul în speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă autentificat la data de 17.02.2011. Pe de altă parte, contractul autentificat la 12 august 2011, încheiat între două societăți comerciale, nu este relevant față de criteriul stabilit de art.26 alin.1 și 2 din Legea nr.33/1994. Contractele din 2007, respectiv 2009, nu se referă la perioada supusă exproprierii, neputând fi luate în considerare, iar contractele de locațiune nu sunt acte de vânzare.
Sintagma de ,,prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială. În aceste condiții concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
Mai reține tribunalul că metodele utilizate de experți, respectiv de comparație și randament, nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr.33/1994, și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat. În cazul în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.
În cauză nu se punea problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată, așa cum rezultă din contractele atașate la dosar și din adresa notarului public D. S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.
Tribunalul a constatat că afirmația experților că în realitate părțile declară la notar un preț mai mic pentru a eluda taxele și onorariile notariale, nu este susținută de nicio probă, astfel, atâta timp cât nu s-a constatat de către instanță vreo simulație privind prețul, nu se pune problema înlăturării unor convenții autentice care beneficiază de prezumția de validitate.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite, trebuie incluse și sumele necesare reclamantului pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5 % comisioane.
Prin urmare, tribunalul a concluzionat că, în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamantului, trebuie inclusă și suma de 72,45 euro, reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.
În schimb, nu a fost considerată justificată includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole pentru un an de zile.
Tribunalul a apreciat că din întreg ansamblul probator administrat în cauză, nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamantul nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De asemenea, s-a apreciat că nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.
Nu a fost apreciată ca justificată nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamantul nu a făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.
Argumentele și susținerile reclamantului legat de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu constituie, în opinia tribunalului, un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieței imobiliare din zonă, criteriul legal din art.26 din Legea nr.33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.116/176 din data de 10.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 256/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1522 euro sau echivalentul în lei la data plății potrivit cursului de schimb al BNR, cu dobândă legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii stabilită de instanță și suma de 3443,79 lei stabilită prin hotărârea emisă de Comisie, începând cu data de 09.01.2012 până la data plății efective pentru exproprierea suprafeței de 4830 mp. de teren arabil.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a reținut ca temei al acordării art.1 din OG nr.13/2011.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 1900 lei cheltuielile de judecată, reprezentând onorar de avocat și onorar expert.
Împotriva Sentinței civile nr. 453 din 06.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. a formulat recurs reclamantul T. A., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în baza art. 304 pct. 8, 9 coroborat cu art. 312 alin. 3 Cod pr. civilă în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată și precizată cu privire la cuantumul despăgubirilor și a dobânzii și menținerea dispoziției cu privire la cheltuielile de judecată, obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată cauzate reclamantului în recurs.
În primul rând, recurentul a invocat faptul că prima instanță a înlăturat din probațiune raportul de expertiză și celelalte înscrisuri, fiind deci incident art.304 pct.8 și 9 Cod pr. civilă privind schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al expertizei si aplicarea greșită a legii. S-a arătat că în cauză s-a efectuat expertiza conform art.25 din Legea 33/1994, valoarea stabilită prin raportul de expertiză fiind o valoare reală și corectă de despăgubire, apropiată de valoarea stabilită de HG 416/2010 în forma sa inițială. Prevederile Legii 33/1994 sunt imperative în sensul necesității efectuării expertizei evaluatorii asupra terenurilor expropriate atunci când cel expropriat este nemulțumit de cuantumul despăgubirii. Acest caracter imperativ al necesității efectuării expertizei denotă intenția legiuitorului de a da prevalentă acestui mijloc de probă în ecuația stabilirii adevărului juridic. Cu toate acestea, prima instanță ignoră acest aspect și face propriile calcule la filele 6 si 7 din sentință, ceea ce tinde către depășirea limitelor puterii judecătorești, deoarece instanța de judecată nu are competenta necesară efectuării unui astfel de demers. Nicio altă probă, constând în diferite contracte de vânzare cumpărare sau raportări la valori minime din grila notarilor nu pot avea gradul de obiectivitate și de adaptare la concret al expertizelor judiciare. Totodată prima instanță motivează la fila 7 sentință excluderea rapoartelor de expertiză din materialul probator prin faptul că experții utilizează metodele de comparație și randament în evaluare și nu cea a prețului cu care se vând în mod obișnuit imobile în zona respectivă. Acest raționament este greșit și contrar realității deoarece raportul de expertiză a avut în vedere drept comparabile contracte de vânzare cumpărare din zona adiacentă exproprierii, însăși denumirea metodei comparației" pe care prima instanță recunoaște că experții au folosit-o implică neapărat folosirea unor comparabile. Valorile incluse în expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici sunt valori orientative conform Codului fiscal art.77 alin.4, fiind destinate exclusiv pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale.
Recurentul mai arată că valoarea de despăgubire trebuie să țină cont și de lipsirea proprietarilor de libertatea de a pierde din patrimoniu terenul prin libera negociere pe care o oferă piața tranzacțiilor.
În al doilea rând recurentul a invocat că prima instanță depășește limitele rolului activ al instanței prin depunerea unor înscrisuri în favoarea pârâtei aplicând greșit dispozițiile art. 129 alin.5 Cod pr. civilă. Se arată că prima instanță nu a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor finale contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar de către reclamant.
Prima instanță a încălcat dispozițiile art.129 alin.5 C.pr.civ. deoarece a omis să pună în vedere reclamantului să completeze probatoriul sau să pună în discuția părților necesitatea administrării respectivei probe, așa cum impune dispoziția legală menționată. Deși experții afirmă prin răspunsul la obiecțiuni că respectivele contracte depuse de instanță din oficiu nu reflectă realitatea fiind prețuri minimale din grila notarilor prețuri sub care nu se poate vinde, reprezentând valori de impozitare, instanța nu ține cont nici de acest punct de vedere acordând prețul din aceste contracte.
În al treilea rând recurentul a arătat că tribunalul a aplicat greșit art. 25 din Legea 33/1994, acest motiv fiind prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de pr. civilă
Din art.25 din Legea 33/1994 rezultă indubitabil că intenția legiuitorului este fără îndoială aceea de a da prevalentă în cadrul ansamblului probator expertizei tehnic . Prima instanță însă cu nesocotirea și aplicarea greșită a dispozițiilor normative menționate a înțeles să considere elementul principal al probațiunii adresa BNP D. din care rezultă prețul de vânzare declarate de părți în perioada 2010-2012. Cu privire Ia adresa depusă Ia dosarul cauzei nr. 221/08.05.2012 emisă de către Birou Notari Publici Asociați „ D." - care afirmă că Ia biroul său notarial nu s-au efectuat tranzacții decât cu valori derizorii de până la 3000 euro/ha se apreciază de către reclamant că nu corespunde realității pieței imobiliare, iar prețul indicat din adresă este prețul minim din grila notarilor, preț sub care nu se poate vinde. Anterior emiterii respectivei adrese, la Biroul Notarilor Publici Asociați „ D." s-au vândut terenuri și la alte prețuri, conform contractului depus la dosar de 2.5 euro /mp contract încheiat la data de 12.08.2011 anterior emiterii adresei de către biroul notarial, având nr de autentificare de 1608/12.08.2011, de asemenea fiind depuse Ia dosarul cauzei mai multe contracte de vânzare cumpărare de Ia mai multe birouri notariale BNP C., BNP Bătea, BNP M. și BNP D., toate cu preturi similare celui solicitat prin acțiune.
Prin Adresa nr. 711/21.12.2012 UNEAR a comunicat că: „utilizarea acestei metode (metoda comparației prin bonitare) de către evaluatorii autorizați ai Uniunii constituie abatere profesională care se sancționează de către organele abilitate ale Uniunii în funcție de circumstanțele în care a fost săvârșită". Conform aceleiași adrese, „Utilizarea «metodei comparației prin bonitare» la evaluarea terenurilor intravilane nu este în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare care sunt obligatorii pentru evaluatorii autorizați, membri ai Uniunii Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România. "
În al patrulea rând, s-a invocat încălcarea de către tribunal a dispozițiilor art. 26 din Legea 33/1994, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de pr. civilă. Se arată că prima instanță nesocotește și aceste dispoziții în cadrul prețului final stabilind în considerente un prejudiciu derizoriu, făcându-se abstracție de valoarea prejudiciului stabilită obiectiv pe criterii științifice de către experți tehnici judiciari în raportul de expertiză.
În al cincilea rând s-a invocat încălcarea de către tribunal a dispozițiilor art. 16 din Constituția României, art. 14 din CEDO, art. 1 din Protocolul 12 la CEDO, art. 21 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Reclamantul recurent a arătat că din dispozițiile menționate rezultă fără dubiu de tăgadă faptul că orice discriminare și diferențiere de tratament între cetățeni fără motive obiective bine justificate (cum ar fi acela că fondurile s-au epuizat) sunt interzise. Guvernul României, comisia locală de aplicare a legii și prima instanță, însă, ignoră aceste prevederi din moment ce la interval de câteva luni, pentru o parte dintre cetățeni de pe același coridor de expropriere stabilește anumite despăgubiri și pentru reclamant cu 70% mai mici. Prin acțiunea civilă care face obiectul prezentului dosar reclamantul nu a solicitat constatarea prezenței discriminării în HG 488/2011, ci constatarea și eliminarea acesteia din valoarea despăgubirilor propusă de Comisia de Stabilire a Despăgubirilor. Nu se critică legalitatea HG 488/2011, ci cuantumul în sine al despăgubirii, vădit diminuată față de cea încasată de proprietarii terenurilor alăturate. Jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului stabilește că aplicarea unui tratament diferit în situații comparabile reprezintă o discriminare directă.
Se mai invocă încălcarea dispozițiilor cu privire la caracterul just al despăgubirilor deoarece în 2010, pentru un metru pătrat de teren s-au plătit între 4 euro și 10 euro/mp, iar prin ultima hotărâre de guvern, Hotărârea nr. 488 din 11 mai 2011, despăgubirea a fost stabilită mult sub valoarea de piață. Suma propusă reclamantului prin HG 488/2011, Comisia de Aplicare a Legii 255/2010 și prima instanță nu reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire, ceea ce încalcă grav dreptul de proprietate privată, precum și art. 44 alin. 3din Constituția României privind modalitatea de expropriere a imobilelor proprietate privată numai pentru cauză de utilitate publică și numai după o dreaptă și prealabilă despăgubire. De asemenea, în jurisprudenta CEDO se subliniază faptul că partea a doua a art.l din Protocolul nr. 1 conține trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, și anume:
1.privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie;
2.privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică;
3.privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
Din ansamblul celor trei condiții menționate, jurisprudenta organelor de verificare a respectării Convenției a mai adăugat o condiție specifică situației de privare de proprietate - indemnizarea corespunzătoare a titularului dreptului.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 488/2011 se stabilește nominal pentru reclamant despăgubirea aferentă suprafețelor supuse intenției de expropriere, o valoare derizorie pe metru pătrat de teren care în calcul mediu se cifrează la 0.17 euro pe mp, iar această indemnizare nu prezintă nici caracter rezonabil, nu prezintă nici proporționalitate raportat la valoarea bunului supus exproprierii, iar conform dreptului intern comun în materie nu poate să reprezinte o dreaptă și justă despăgubire.
Se mai invocă faptul că valoarea terenului în litigiu s-a stabilit în mod corect prin expertiza inițială efectuată în condițiile legii, astfel încât raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabilește despăgubirea propusă nu respectă caracterul rezonabil și proporțional al indemnizării și nu poate să reprezinte o despăgubire justă și dreaptă.
Recurentul mai arată că pârâta recunoaște implicit faptul că terenul a făcut obiectul primei evaluări prin numărul pe care îl atribuie hotărârii pe care o atacă în prezenta acțiune, astfel încât just ar fi fost ca pârâta să țină cont și de conținutul acesteia, care stabilește valoarea terenului reclamantului la 4,40 Euro.
Se mai invocă dispozițiile art. 31 din Legea 255/2010 care prevăd că: Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei Iegi se consideră valabilă și, astfel, trebuie considerată valabilă evaluarea făcută de expertul evaluator ANEVAR U. loan R..
Prin eliminarea din probațiune a rapoartelor de expertiză și a contractelor cu vânzări similare depuse de reclamant, probe favorabile acestora și judecarea strict în baza contractelor cu vânzări la prețuri minime din grila notarilor, favorabile pârâtei, instanța a încălcat principiul imparțialității.
În drept, invocă dispozițiile art 304 pct 8,9 Cod pr civilă, art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 7 și art. 22 din Legea nr. 255/2010, art. 1 și 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, art. 16 alin. 1 și art. 44 alin. 3 din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Hotărârea din 28.05.1985 a CEDO în Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkardeli.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Așa cum s-a arătat mai sus, prin recursul formulat, recurentul reclamant invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și jurisprudența Curții europene în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Așa cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizii de speță (de ex. Dec.civ. nr.572/2012), valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a făcut un simplu calcul matematic.
În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe se arată în mod expres că abordarea prin comparație a avut ca termeni de raportare oferte pe piața imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole și, deci, nu a avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd dispozițiile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994. De asemenea, se constată că în cadrul răspunsului la obiecțiuni, deși cei trei experți efectuează o analiză sumară a 3 contracte de vânzare cumpărare încheiate în 2011 și 2012, aceștia nu precizează dacă acele contracte analizate îndeplinesc criteriile prevăzute de lege, respectiv dacă sunt încheiate pentru imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, în funcție de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire.
Or, prima instanță era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, experții trebuind, în cadrul metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici.
Deoarece tribunalul nu a respectat criteriile prevăzute de lege pentru efectuarea expertizei tehnice conform art.26 din Legea nr. 33/1994, curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală fără a cerceta fondul pretențiilor formulate de reclamant, fiind necesară suplimentarea probatoriului pentru a fi lămurite și constatate în cuprinsul hotărârii împrejurările esențiale ale cauzei, aceste situații fiind asimilate de jurisprudență unei necercetări a fondului și determină soluția casării cu trimitere.
Având în vedere toate considerentele de mai sus și deoarece este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. art. 312 alin. 1, 3 și 61 rap. la art.305 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de reclamant, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului A..
În rejudecare, instanța va solicita experților să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare (ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs) urmând ca instanța să țină seama și de celelalte critici aduse prin cererile de recurs.
Dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, în această fază procesuală nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, ele urmând a fi avute în vedere la soluționarea pricinii de către prima instanță, când se va cunoaște partea căzută in pretenții, conform art.274 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul T. A. împotriva sentinței civile nr. 453/06.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Casează sentința civilă recurată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. M.G. – 17.06.2013
Tehnored. S.C. - 2 ex./17.06.2013
P.I.: Tribunalul A., Judecător: A. Ș.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 501/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
