Revendicare imobiliară. Decizia nr. 501/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 501/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 3278/325/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 501/R
Ședința publică din 28 Martie 2013
PREȘEDINTE: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER:D. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta . împotriva deciziei civile nr. 787/A/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul M. D., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă în reprezentarea pârâtei, avocat B. A. C., pentru reclamant, lipsă, răspunzând avocat L. I. C..
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtei depune la dosar originalul taxei judiciare de timbru în cuantum de 1,286.00 lei.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii recurate și pe cale de consecință menținerea sentinței civile pronunțate de Judecătoria Timișoara, în sensul respingerii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Susține că potrivit expertizei, instanța de apel a reținut că în speță avem de a face cu o suprafață totală de parcele și pornind de la dezmembrarea din 2004, operațiunea de dezmembrare și unificare au fost greșite. Tot potrivit instanței limita proprietăților trebuie mutată cu 5,90 m. În concluzia instanței de apel, documentația din 2004 este greșită deoarece datorită acesteia s-a realizat suprapunerea.
Mai susține că acțiunea în revendicare este inadmisibilă dacă nu este grevată pe o acțiune în rectificare, deoarece dacă revendicarea este imprescriptibilă, rectificarea este prescriptibilă în 3 ani de zile. Dacă documentația din anul 2004 este greșită, în anul 2008 nu se mai poate face rectificarea, deoarece au trecut 3 ani, și deci nici revendicarea.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de apel ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Susține că reclamantul este proprietar de foarte mult timp, asupra terenului primit ca moștenire, iar amplasamentul parcelei nu s-a modificat. Cartea funciară nu trebuie modificată, amplasamentul și suprafața terenului corespunzând. Depune la dosar chitanța nr. 287/22.02.2013 reprezentând onorariu de avocat.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată în data de 27.02.2008, completată și precizată la data de 12.11.2008-filele 46-47, reclamantul M. D. a chemat-o în judecată pe pârâta . solicitând să se constate că pârâta nu este titulară vreunui drept real sau al unui dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF 4088 Timișoara nr. cadastral 8614/2/2/1, teren intravilan, dobândit de către reclamant prin moștenire; în consecință, pârâta să fie obligată să înceteze exercițiul nelegitim al trecerii pe proprietatea reclamantului și să lase terenul în deplină proprietate și posesie; să se dispună ridicarea, de către pârâta, a celor două barăci – construcții provizorii – care au fost așezate pe terenul proprietate a reclamantului, iar în cazul în care pârâta nu le va ridica, să se încuviințeze ridicarea acestor barăci de către reclamant, pe cheltuiala pârâtei; să se stabilească linia de hotar dintre proprietatea reclamantului, înscrisă în CF 4088 Timișoara nr. cadastral 8614/2/2/1 și cea a pârâtei, înscrisă în CF nr._ Timișoara, nr. cadastral_; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2, prin marcarea cu semne a liniei despărțitoare dintre cele două fonduri vecine; încuviințarea ridicării unui gard despărțitor între cele doua proprietăți, pe linia de hotar stabilită pe baza expertizei topografice ce urmează să fie efectuată în cauză; obligarea pârâtei la oprirea lucrărilor de construcții făcute pe terenul proprietate a reclamantului, aducerea terenului la starea de dinaintea începerii lucrărilor sau, în cazul în care pârâta nu va desființa aceste lucrări, reclamantul să fie autorizat să le desființeze, pe cheltuiala pârâtei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în anul 1998, a dobândit prin succesiune, după mama sa, o suprafață de teren intravilan de 8.697 mp nr. cadastral 8614/1/2/2, pe care a dezmembrat-o în 10 parcele, din care 8 le-a vândut, una– cu destinație de drum de trecere-a donat-o Statului Român, iar ./1/2/2/1, în suprafață de 243 mp, a păstrat-o pentru sine.
Că această parcelă este ocupata de pârâtă și că, deși a adus la cunoștința pârâtei că este titularul dreptului de proprietate asupra parcelei în suprafață de 243 mp, aceasta i-a comunicat reclamantului punctul său de vedere, potrivit căruia a cumpărat suprafața de 8773 mp, ce include și terenul reclamantului.
Că situația de fapt expusă de pârâtă nu corespunde realității, deoarece pârâta a cumpărat parcela nr. cadastral_; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2, nu și . litigiului de față.
Că pârâta a ridicat, pe porțiunea de teren ce constituie proprietatea reclamantului, două barăci–construcții provizorii, reprezentând organizare de șantier, deși nu are dreptul de a folosi acest teren, încâlcind astfel prerogativele dreptului de proprietate al reclamantului.
Capătul de cerere având ca obiect stabilirea liniei de hotar a fost motivat pe dispozițiile art. 584 C.civ., potrivit căruia orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa. Cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.
Capătul de cerere având ca obiect încuviințarea ridicării unui gard despărțitor între cele două proprietăți, pe linia de hotar care va fi stabilită de expert, a fost motivat pe dispozițiile art. 585 C.civ., potrivit căruia orice proprietar își poate îngrădi proprietatea sa.
De asemenea, au fost invocate dispozițiile art. 480 C.civ. (care se referă la prerogativele dreptului de proprietate) și Constituția României.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, iar în ipoteza în care, în urma expertizei topografice, reiese că cele două proprietăți sunt învecinate, să se stabilească linia de hotar și să se dispună ridicarea unui gard despărțitor.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a arătat că este proprietara terenului intravilan în suprafață de 8.773 mp-. nr._ Timișoara, nr. cadastral_; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2, achiziționată în vederea realizării unui complex de locuințe, pentru care a primit autorizație de construire și că și-a desfășurat activitatea exclusiv în limitele parcelei cumpărate și determinate pe baza de măsurători la data cumpărării.
În drept, reclamantul s-a prevalat de dispozițiile art. 480 C.civ., care prevede prerogativele dreptului de proprietate și de art. 584 C.civ., potrivit căruia orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa. Cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate
Prin sentința civilă nr. 8716/2011 Judecătoria Timișoara a respins ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamantul M. D., în contradictoriu cu pârâta ., pentru revendicare imobiliară, obligație de a face și grănițuire.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut faptul că din extrasele de carte funciară depuse la dosar, a rezultat că reclamantul este proprietarul imobilului înscris în CF nr. 4088 Timișoara nr. cadastral 8614/1/2/2/1 – teren intravilan în suprafață de 243 mp (fila 8), provenit din dezmembrarea unei parcele mai mari, de 8697 mp, iar pârâta– proprietară a imobilului înscris în CF nr._ Timișoara, nr. cadastral_; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2 – teren în suprafața de 8773 mp (fila 13).
De asemenea, raportat la obiectul acțiunii, in cauza s-au efectuat două expertize, având ca obiective esențiale: identificarea topografică a parcelelor înscrise în CF nr. 4088 Timișoara nr. cadastral 8614/1/2/2/1 și CF nr._ Timișoara, nr. cadastral_; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2 și stabilirea liniei de hotar dintre cele două parcele; delimitarea prin semne exterioare a hotarului dintre cele două fonduri limitrofe, în vederea edificării unui gard despărțitor, între proprietățile părților.
Prima expertiză a fost efectuată de dl. expert G. I., completată cu răspunsul la obiecțiuni, care a stabilit că proprietatea reclamantului M. D. este delimitată de linia dreaptă între punctele 1-2-3-4 din planul de amplasament, vecină și limitrofă cu ., care „a îngrădit și a anexat suprafața de 243 mp, prin construirea gardului despărțitor de tablă zincată, între punctele 1-4”.
Același expert a constatat că pârâta a edificat construcții provizorii pe suprafața de teren care constituie proprietatea tabulara a reclamantului .
Răspunzând obiecțiunilor la raportul de expertiza, dl. expert și-a menținut opinia potrivit căreia „terenul revendicat este situat în perimetrul .”.
În același timp, dl. expert a arătat că nu a măsurat suprafața de teren proprietate a pârâtei, deoarece „din suprafața solicitată a fi măsurată, adică tot cvartalul, suprafața de 243 mp a imobilului in litigiu este practic infimă”, omițând să observe că . 8614/1/2/2/1 – teren intravilan în suprafață de 243 mp provine din dezmembrarea unei parcele de 8697 mp, care a aparținut reclamantului.
De asemenea, expertul a arătat că „personal, consideră ca pârâta nu este în culpă, ci doar firmele care au fost solicitate să execute lucrări topografice”.
Față de concluziile neconvingătoare ale expertizei, instanța de fond a încuviințat o contraexpertiză, realizata de experții A. C., S. I., P. Gheorgh, care, lărgind și aprofundând cercetarea dezmembrărilor succesive, procedând atât la măsurătoarea parcelei reclamantului, cât și la cea a pârâtei, au ajuns la concluzia că actualul amplasament al parcelei cu nr. cadastral_; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2, proprietatea pârâtei, se suprapune în totalitate pe amplasamentul parcelei cu nr. cadastral 8614/1/2/2/1 - proprietate a reclamantului, dar și, parțial, pe amplasamentul parcelelor cu nr. top. 8614/1/2/2/2 (18 mp) și 8614/1/2/2/10 (106 mp), suprapunere care a fost posibilă datorită necorelării informațiilor din evidențele de carte funciară, existente la data întocmirii documentațiilor tehnice succesive de dezmembrare, detaliate în cuprinsul raportului de contraexpertiză (fila 169).
O altă constatare importantă a raportului de expertiză, se referă la poziționarea și întinderea măsurată a parcelelor din cvartalul avut în vedere de experți, în raport de suprafețele tabulare.
Astfel, ._; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2, proprietatea pârâtei, cu întindere tabulară de 8773 mp, are, în realitate, o suprafață cu 93 mp mai mică (fila 168).
Pe de altă parte, în partea de vest, . cu un alt teren, care aparține tot reclamantului, nr. cadastral 8614/1/1 si 8615, având suprafața tabulară cumulată de 3543 mp și suprafața măsurată de 3829 mp, cu 286 mp mai mult decât suprafața de carte funciară.
Prin urmare, datorită dezmembrărilor succesive incoerente, amplasamentul celor două parcele se suprapune, iar atâta timp cât suprafața de 243 mp revendicată de reclamant în partea de est a parcelei cu nr. cadastral_; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2 se regăsește într-un surplus de 286 mp din ., înscrisa în CF_ Timișoara, care aparține aceluiași reclamant, atâta vreme cât pârâta are o suprafață mai mică decât cea tabulară.
Instanța de fond a constatat că, între evidențele de carte funciară și situația reală din teren există o neconcordanță care nu poate fi soluționată decât prin rectificarea cărților funciare, în condițiile art. 34 pct.4 din Legea nr.7/1996.
În drept, reclamantul s-a n prevalat de dispozițiile art. 480 C. civ., care prevede prerogativele dreptului de proprietate și de art. 584 C. civ., potrivit căruia orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
Așadar, prin operația grănițuirii s-a urmărit determinarea prin semne exterioare a hotarului dintre cele două fonduri vecine ce aparțin unor proprietari diferiți, ea putându-se realiza fie pe cale amiabilă, fie prin hotărâre judecătorească.
De asemenea, operația de grănițuire are loc atât în situația în care linia de hotar lipsește cu desăvârșire, cât și în situația în care aceasta există, dar este contestată și constituie subiect de controversă între titularii fondurilor învecinate.
Întrucât cele două fonduri nu sunt învecinate, ci se suprapun, datorită unor erori tehnice perpetuate în cursul operațiunilor de carte funciară succesive, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile grănițuirii.
Tot așa, recunoașterea prerogativelor dreptului de proprietate ale reclamantului asupra parcelei de 243 mp înscrisă în CF 4088 Timișoara nu poate avea loc prin încălcarea acelorași prerogative ale proprietății pârâtei asupra parcelei înscrise în CF nr._ Timișoara, nr. cadastral_; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2 – teren în suprafață de 8773 mp, cu atât mai mult cu cât suprafața măsurată a parcelei este mai mică decât cea tabulară.
Pentru motivele de mai sus prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 8716/2011, pronunțata de Judecătoria Timișoara, a formulat apel reclamantul solicitând admiterea acestuia.
În motivare a arătat că din expertiza efectuată în cauză rezultă că apelantul este proprietar tabular al terenului în litigiu, înscris în CF 4088 și care este vecin cu cel al intimatei. Prin expertiză s-a arătat că pârâta a anexat terenul apelantului în folosul său, procedând și la edificarea unor construcții provizorii și la săpături pentru amplasarea unor garaje subterane pe terenul apelantului. Totodată, s-a menționat că edificarea gardului despărțitor pe linia de hotar stabilita de expert va pune capăt diferendului, determinând intimata de a respecta proprietatea apelantului. Apelantul a arătat că în timpul judecării procesului intimata a început să facă săpături pe terenul apelantului pentru a construi garaje subterane, aferente unor blocuri pe care le va construi intimata pe terenul sau, încălcându-i apelantului flagrant dreptul de proprietate.
Instanța de fond a respins acțiunea, respingându-i apelantului și cererea de completare a contraexpertizei cu privire la obligarea experților de a depune și de a face referire și la inventarul de coordonate.
Pe cale de consecință, a solicitat a fi admisă cererea de completare a expertizei cu inventarul de coordonate.
Prima instanța nu a luat în considerare prima expertiză, în care s-a arătat clar că cei 243 mp sunt proprietatea apelantului și că intimata a ocupat abuziv terenul.
Prin decizia civilă nr. 787/A/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, s-a admis apelul declarat de reclamantul M. D. împotriva deciziei civile nr. 8716/07.04.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara, pe care o schimbă în parte și rejudecând în fond, s-a admis în parte acțiunea declarată de reclamant împotriva pârâtei .; s-a constatat că linia de hotar între proprietatea reclamantului cu nr. top. 8614/1/2/2/1 și proprietatea pârâtei cu nr. top._; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2 se află pe aliniamentul a-b-c, potrivit suplimentului la raportul de contraexpertiză efectuat în apel.
A fost autorizat reclamantul să edifice un gard pe acest aliniament, fiind obligată pârâta să îi lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul cu nr. top. 8614/1/2/2/1.
Au fost respinse cererile reclamantului având ca obiect constatarea faptului că pârâta nu are niciun drept asupra terenului cu nr. top. 8614/1/2/2/1, obligarea pârâtei la ridicarea a două barăci și la oprirea lucrărilor de construcții pe același teren.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului 2571,26 lei taxa de timbru, 5 lei timbru judiciar, 1500 lei onorariu de avocat si 1200 lei onorariu de expert, precum și suma de 1285,63 lei taxa de timbru, 5 lei timbru judiciar si 1000 lei onorariu de avocat, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Au fost respinse cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
În considerentele deciziei civile, tribunalul a reținut că, prin cererea introductivă s-a solicitat, printre altele, stabilirea liniei de hotar între terenul reclamantului cu nr. top. 8614/1/2/2/1 și terenul pârâtei cu nr. top._; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2.
Aceste terenuri, astfel cum au fost identificate topografic, provin din mai multe operațiuni de dezmembrare, de unificare și apoi, din nou, de dezmembrare a unor parcele inițiale de teren, operațiuni care au avut loc în anii 1995, 1997, 1999 și 2004.
Astfel, . terenul cu nr. top. 8614/1.
La fel, terenul pârâtei a rezultat din unificarea parcelei nr. top. 8614/1/2/1, care provine tot din nr. top. 8614/1, cu parcelele având nr. top._ și 8612/1/2, urmată de dezmembrarea în două subparcele, respectiv:_; 8612/1/2; 8614/1/2/1/1 și_; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2.
Contraexpertiza efectuată în primă instanță a relevat faptul că terenul pârâtei cu nr. top. nr. top._; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2 se suprapune în totalitate peste . parțial peste parcelele cu nr. top. 8614/1/2/2/2, respectiv 8614/1/2/2/10.
Prima instanță, pornind de la această constatare, a respins acțiunea, reținând că grănițuirea se poate realiza doar între parcele alăturate, iar nu care se suprapun, astfel că această situație poate fi rezolvată doar printr-o rectificare de carte funciară, în condițiile art. 34 pct. 4 din Legea 7/1996.
Soluția primei instanțe, sub acest aspect, este greșită pentru faptul că .. 8614/1 a fost dezmembrată în anul 1995 în nr. top. 8614/1/1 și 8614/1/2, care, așa cum s-a arătat și cum rezultă și din planurile de carte funciară de la dosar, erau limitrofe.
În anul 1997 .. 8614/1/2 s-a dezmembrat, la rândul său, în nr. top. 8614/1/2/1 și nr. top. 8614/1/2/2, care, de asemenea, erau limitrofe.
Ulterior, în 1999, . 8614/1/2/2 s-a dezmembrat în 10 subparcele, astfel că ./1 se învecina, la Est, direct cu subparcela 8614/1/2/2/1, aflată în proprietatea reclamantului.
În anul 2004, însă, ./1 s-a unificat cu parcelele_ și 8612/1/2, ., dezmembrată în două subparcele.
Potrivit raportului de contraexpertiză, reținut de prima instanță, una din subparcelele rezultate, cea cu nr. top. nr. top._; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2, aflată în proprietatea pârâtei, se suprapune în totalitate peste ., peste parcelele cu nr. top. 8614/1/2/2/2, respectiv 8614/1/2/2/10.
Așa cum s-a arătat, indiferent dacă se vorbește de dezmembrarea unei parcele sau de unificarea unor parcele alăturate, urmată de dezmembrarea parcelei rezultate, se obțin subparcele care, întotdeauna, trebuie să fie alăturate, limitrofe, iar nu suprapuse.
Cu alte cuvinte, operațiunile de unificare și dezmembrare din anul 2004, din care a rezultat subparcela pârâtei_; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2, s-au efectuat greșit, cu nesocotirea operațiunilor de carte funciară anterioare.
Chiar în raportul de contraexpertiză s-a precizat că la întocmirea documentației de unificare și de dezmembrare, avizată de ONCGC T. cu nr. 1610/18.05.2004, nu s-a ținut seama de conținutul documentației de dezmembrare avizate de ONCGC T. cu nr. 400/28.04.1999.
Mai mult, în același raport s-a menționat că, la întocmirea lui, experții nu au avut la dispoziție documentațiile de dezmembrare a parcelei cu nr. top. 8614/1, întocmită în anul 1995, respectiv a parcelei cu nr. top. 8614/1/2 din anul 1997.
Cu alte cuvinte, raportul de contraexpertiză nu este pe deplin concludent cu privire la starea de fapt deduse judecății.
În schimb, în formularea răspunsului la obiecțiunile la raportul de contraexpertiză, cei trei experți topografi au analizat și documentația de dezmembrare a parcelei 8614/1, documentație avizată de OCOT T. cu nr. 826/04.06.1995, anterioară celor din 1997 și 1997 și pe care aceste ultime două documentații trebuiau să se bazeze.
Dacă se respectă această documentație, cei trei experți au concluzionat că limita estică a parcelei cu nr. top. 8614/1/1 este situată la o distanță de 5,90 m de gardul din plasă de sârmă ce desparte în prezent proprietățile părților.
La fel, limita estică a parcelei cu nr. top. 8614/1/2/1 (aflată în componența parcelei unificate cu nr. top._; 8612/1/2; 8614/1/2/1) trebuie mutată spre vest cu 6,60 m față de actualul gard din plasă de sârmă, construit de pârâtă.
Prin mutarea spre vest cu 6,60 m a limitei de est a parcelei cu nr. top. 8614/1/2/1, experții au identificat o porțiune de teren, având conturul poligonal a-b-c-2.
Prin suplimentul la raportul de contraexpertiză, efectuat în apel, cei trei experți au arătat că această porțiune de teren (a-b-c-2) reprezintă amplasamentul real al parcelei cu nr. top. 8614/1/2/2/1, care corespunde evidențelor de carte funciară.
Sintetizând, tribunalul a reținut că documentația de unificare și de dezmembrare din anul 2004, în urma căreia a rezultat .. top._; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2, nu a respectat operațiunile anterioare de dezmembrare, iar prin respectarea acestor operațiuni nu mai are loc o suprapunere de parcele, limita de hotar dintre proprietățile părților fiind dată de punctele a-b-c, potrivit suplimentului la raportul de contraexpertiză efectuat în apel.
Cele două variante propuse de experți prin răspunsul la obiecțiunile la raportul de contraexpertiză, respectiv desființarea nr. top. 8614/1/2/2/1, sau repoziționarea acestuia lângă nr. top. 8614/1/1, pornesc de la împrejurarea că, în prezent, atât reclamantul cât și pârâta folosesc porțiuni de teren care nu le aparțin, însă sunt străine de obiectul pricinii, tinzând la realizarea unui schimb de terenuri între părți.
Tribunalul a înlăturat și apărările pârâtei intimate pentru faptul că aceasta a invocat, în primul rând, faptul că acțiunea este inadmisibilă, deoarece trebuiau chemați în judecată asociația de proprietari și proprietarii apartamentelor din blocul edificat de ea pe teren.
Din CF colectivă_ Timișoara (provenită din conversia pe hârtie a CF_ Timișoara), tribunalul a reținut că, deși pe terenul cu nr. top._; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2 s-a edificat o construcție supusă apartamentării, proprietar unic este tot pârâta.
Chiar dacă aceasta ar fi înstrăinat o parte din apartamente către alte persoane, împreună cu cota parte din terenul aferent blocului, problema care s-ar fi pus ar fi fost aceea a opozabilității prezentei hotărâri judecătorești față de persoanele respective, iar nu a admisibilității acțiunii.
Intimata a mai susținut că acțiunea în revendicare este inadmisibilă dacă nu este dublată de o acțiune în rectificare de carte funciară, că, potrivit art. 36 din Legea 7/1996, acțiunea în rectificare se poate formula doar în termen de trei ani împotriva celor care au achiziționat cu bună credință și cu titlu oneros imobilul, iar admiterea acțiunii în revendicare ar duce la o reducere a suprafeței terenului înscris în cartea funciară, ceea ce ar echivala cu o expropriere.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 36 din Legea 7/1996: „Acțiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris.”
În speța de față, reclamantul nu a invocat nevalabilitatea înscrierii pârâtei în cartea funciară, a titlului acesteia asupra propriului teren și nici greșita calificare a dreptului înscris.
De asemenea, acțiunea în revendicare, urmată de o acțiune în rectificare de carte funciară, are în vedere situația în care două sau mai multe persoane pretind fiecare un drept real asupra aceluiași imobil.
Or, în speța de față, nici reclamantul nu a pretins un drept de proprietate asupra parcelei cu nr. top._; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2, nici pârâta nu a pretins vreun drept asupra parcelei cu nr. top. 8614/1/2/2/1.
Singura problemă care se pune este aceea a identificării celor două parcele și a stabilirii liniei de hotar între ele, limită care a fost identificată prin suplimentul la raportul de contraexpertiză.
Și după fixarea hotarului între cele două terenuri, pârâta va fi, în continuare, proprietara tabulară a nr. top._; 8612/1/2; 8614/1/2/1/2.
Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 36 din Legea nr. 7/1996.
Cu privire la susținerea pârâtei că, prin admiterea acțiunii în revendicare, i se micșorează suprafața terenului înscrisă în cartea funciară, tribunalul a reținut că grănițuirea presupune stabilirea liniei de hotar între două proprietăți învecinate, indiferent dacă suprafața acestora este sau nu înscrisă în mod corect în cartea funciară.
Apoi, potrivit art. 32 lit. a din Legea 7/1996 efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant cu referire la suprafața terenurilor.
De asemenea, tribunalul a reținut că nici limita vestică a parcelei pârâtei, stabilite în urma documentației de unificare și dezmembrare din 2004, nu este corectă.
Nu în ultimul rând, din raportul de contraexpertiză tribunalul a reținut că . a rezultat în urma dezmembrării din anul 2004, are o suprafață de 8680 mp, mai puțin cu 93 mp decât suprafața tabulară înscrisă în CF_ Timișoara.
Prin urmare, un eventual minus al parcelei pârâtei nu se află la reclamantă.
În consecință, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința și, în temeiul art. 284 c. pr. civ., a admis în parte acțiunea, în sensul că a stabilit linia de hotar între terenul reclamantului cu nr. top. 8614/1/2/2/1 și terenul pârâtei cu nr. top._; 8612/1/2; 8614/1/2/1/1 pe aliniamentul a-b-c, potrivit suplimentului la raportul de contraexpertiză efectuat în apel.
Tribunalul a obligat pârâta, în baza art. 480 C. civ., să-i lase în deplină proprietate și posesie reclamantului .. 8614/1/2/2/1.
Tribunalul a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect constatarea faptului că pârâta nu are nici un drept asupra terenului cu nr. top. 8614/1/2/2/1, întrucât, potrivit art. 111 c. pr. civ.: „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”.
Or, reclamantul a avut la îndemână și a valorificat în prezentul dosar o acțiune în realizare, constând în grănițuire și revendicare imobiliară.
De asemenea, tribunalul a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la ridicarea a două barăci ca rămasă fără obiect, având în vedere că prin cererea de apel reclamantul a susținut că aceste barăci au fost ridicate.
În temeiul art. 585 c. civ. tribunalul a autorizat reclamantul să ridice un gard pe linia de hotar între proprietatea sa cu nr. top. 8614/1/2/2/1 și cea a pârâtei.
Tribunalul a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la oprirea lucrărilor de construcție pe terenul său cu nr. top. 8614/1/2/2/1, întrucât nu a dovedit astfel de lucrări.
Nici prin suplimentul la raportul de contraexpertiză nu s-a constat efectuarea unor lucrări de construcții pe terenul reclamantului.
În temeiul art. 274 c. pr. civ. tribunalul a obligat pârâta să-i achite reclamantului 2571,26 lei taxă de timbru, 5 lei timbru judiciar, în măsura admiterii acțiunii, 1500 lei onorariu de avocat și 1200 lei onorariu de expert.
Tribunalul a obligat intimata să-i plătească apelantului 1285,63 lei taxă de timbru, 5 lei timbru judiciar și 1000 lei onorariu de avocat, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Tribunalul a respins cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Împotriva deciziei civile pronunțată de Tribunalul T., pârâta . a declarat recurs în termen legal la 14.01.2013, solicitând admiterea lui, modificarea în totalitate a hotărârii recurate în sensul respingerii apelului declarat de apelant și menținerea ca legală a sentinței civile nr. 8716/07.04.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
În motivarea recursului, pârâta a invocat nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 4 Cod pr. civilă, susținând inadmisibilitatea acțiunii în grănițuire formulate de reclamant în condițiile în care nu au fost chemați în judecată toți proprietarii din CF_, în care este înscris terenul alăturat terenului reclamantului și cu privire la care se solicită grănițuirea, respectiv o Asociație de proprietari și proprietarii apartamentelor blocului ridicat pe teren care, potrivit situației de CF, au proprietatea și posesia terenului solicitat de reclamant.
Pârâta recurentă a invocat, de asemenea, inadmisibilitatea acțiunii în revendicare în lipsa unui petit prealabil de rectificare de carte funciară, în situația în care revendicarea face ca situația din cartea funciară să nu mai corespundă cu starea de fapt (modificându-se forma și amplasamentul parcelei, și nu numai suprafața acesteia).
Din această perspectivă, pârâta susține că motivarea instanței de apel reprezintă motivarea unei acțiuni în rectificare, însăși instanța făcând referire la faptul că trebuia solicitată rectificarea și mai apoi revendicarea, în condițiile în care în speța de fată, ambele părți pretind proprietatea unui teren de 243 mp.
Pentru aceste considerente, pârâta-recurentă susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare în speță a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 7/1996, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârâtă, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În raport de obiectul concret dedus judecații, respectiv stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea reclamantului M. D. și cea a pârâtei ., pornind de la susținerile acestuia, reținute de altfel și de instanța de fond privind suprapunerea și neconcordanțele de carte funciară ale celor doua fonduri, și având în vedere concluziile contraexpertizei dispuse și efectuată în cauză, în mod corect tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 7/1996 și a admis acțiunea civilă formulată de reclamant. În concret, concluzionând că amplasamentul parcelei nr. top 8614/1/2/2/1, în suprafață de 242 mp teren, corespunde cu înscrierea din CF nr. 4088, în mod corect s-a stabilit linia de hotar între . și ._, 8612/1/2, 8614/1/2/1/2, pe aliniamentul punctelor a, b, c din planul de situație anexat la supliment. Prin stabilirea acestei linii de hotar, amplasamentul parcelei reclamantului, în teren, corespunde cu cel din evidențele de carte funciară, respectând astfel dispozițiilor art. 420 cod civil precum și folosința faptică și neschimbată de către reclamant a acestui teren, dobândit prin succesiune de la antecesorii săi.
În raport de această stare de fapt, corect stabilită de instanțele fondului și având în vedere împrejurările concrete ale dezmembrării în timp, a parcelei inițiale nr. 8614/1, în mod corect tribunul a reținut că în urma dezmembrării, consecința firească și imediată este cea a obținerii unor subparcele care, în mod obiectiv, trebuie să fie alăturate, limitrofe și nu suprapuse.
Astfel fiind, având în vedere punctul de vedere exprimat de cei trei experți topografi prin răspunsul la obiecțiunile la raportul de contraexpertiză, care au analizat și documentația de dezmembrare a parcelei 8614/1, anterioară celor din 1997 și rezultând situația faptică reală a acelor două parcele în litigiu, nu de suprapunere (cum în mod greșit reținuse instanța de fond), în mod corect în temeiul art. 36 din Legea nr. 7/1996 s-a stabilit linia de hotar conform suplimentului la raportul de contraexpertiză ce corespunde aliniamentului punctelor a, b, c și garantează dreptul de proprietate al pârtilor.
Ceea ce este de esență și s-a stabilit prin punctul de vedere exprimat de cei trei experți, este faptul că suprafața reală a parcelei reclamantului este identică cu cea înscrisă în cartea funciară, că amplasamentul ei este corect, conform inventarului de coordonate, fiind astfel folosită și de antecesorii reclamantului, devenit proprietar prin succesiune.
Pentru toate aceste considerente, reținând că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 7/1996, Curtea constată că nu este incident niciunul dintre temeiurile de modificare și casare a deciziei civile recurate și în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. Civilă, va respinge recursul pârâtei.
În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. civilă, având în vedere culpa procesuală evidentă a pârâtei, o va obliga să plătească reclamantului M. D. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanța nr. 287/22.02.2013 eliberate de Cabinet de Avocat L. I. C. din Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta . împotriva deciziei civile nr. 787/A/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul M. D..
Obligă pârâta să plătească reclamantului M. D. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 Martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. L. L. A.-M. N. M. G.
GREFIER,
D. K.
Red. M.G/06.06.2013
Tehnored. D.K/2ex/06.06.2013
Prima instanță: Judecătoria Timișoara: Judecători: Milița B.
Instanța de apel: Tribunalul T.: Judecători: L. V. și C. P.
| ← Expropriere. Decizia nr. 739/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
