Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 964/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 964/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 610/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.964
Ședința publică din 10 Iulie 2013
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul B. R. împotriva deciziei civile nr. 614/23.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I Civilă în dosar nr. 679._ *, în contradictoriu cu intimata B. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimată, avocat B. C., lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este netimbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată atașat, la solicitarea instanței, dosarul de fond nr. 679._ * al Judecătoriei Sânnicolau M., împreună cu dosarele atașate acestuia printre care și dosarul cu același număr al Curții de Apel Timișoara și depusă la dosar prin registratura instanței la data de 02.07.2013, în 2 exemplare, întâmpinarea formulată de intimată prin reprezentanții săi, la care s-a atașat împuternicirea avocațială a acestora.
Având în vedere faptul că, deși citat cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, contestatorul, până la acest moment, nu s-au conformat, Curtea, din oficiu, în baza dispozițiilor art.137 alin.1 C.proc.civ. acordă cuvântul asupra excepției de netimbrare a contestației formulată în cauză dar și pe fondul acesteia, în eventualitatea în care ar fi depusă la dosar, ulterior dezbaterii, dovada timbrării.
Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției invocată din oficiu de instanță cu consecința anulării contestației ca netimbrată.
Cu privire la contestația în anulare dedusă judecății, acesta învederează că partea adversă a înțeles să își întemeieze contestația pe dispozițiile art. 503 al. 2 pct. 2 din Noul C.proc.civ., care însă nu sunt aplicabile în raport cu prevederile art. 3 al.1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010.
Consideră că aplicabile în soluționarea contestației ar fi dispozițiile art. 318 al. 1 C.proc.civ. și solicită să se constate că susținerile contestatorului nu privesc o eroare materială ci modul de analiză al instanței de recurs, în legătură cu temeinicia și legalitatea deciziei recurate, astfel că, în opinia sa, contestația este neîntemeiată.
În finalul concluziilor susținute, reprezentantul intimatei arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin sentința civilă nr. 1120/09.06.2011 pronunțata de Judecătoria Sânnicolau M. în dosar nr. 679._, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul B. R., în contradictoriu cu pârâta B. G., fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul, cale de atac constatată a fi nulă de către Tribunalul T., prin decizia civilă nr. 274/R/31.01.2012 pronunțată în dosarul nr. 679._ .
Prin decizia civilă nr.144/29.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost admis recursul reclamantului, a fost casată decizia atacată, cu trimitere spre rejudecarea apelului la Tribunalul T., constatându-se greșita calificare a căii de atac .
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar 679._ *, iar prin decizia civilă nr. 835/27.11.2012 pronunțată în cauză, Tribunalul T. a respins apelul declarat de reclamantul B. R. împotriva sentinței civile nr. 1120/09.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M., în dosar nr. 679._, în contradictoriu cu pârâta intimată B. G..
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal, reclamantul B. R., solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și schimbarea în tot a sentinței civile nr.1120/09.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M., prin admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost ea formulată.
Prin decizia civilă nr.614/23.04.2013 pronunțată în dosarul 679._ *, Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de reclamantul B. R. împotriva deciziei civile nr. 835/27.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 679._ *, în contradictoriu cu intimata B. G., nefiind acordate cheltuieli de judecată în recurs.
Împotriva acestei decizii, contestatorul B. R. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri neviciate.
În motivarea contestației, a arătat că instanța de recurs a reținut ca fiind aplicabile dispozițiile art. 159 și 162 cod civil italian, criticând faptul că nu a luat în considerare prevederile art. 219 ale aceluiași act normativ, prevăzute pentru evitarea fraudării celuilalt soț.
Față de cele arătate, consideră că s-a aplicat legea italiană prin prisma practicii judiciare române și că, prin confundarea unor elemente sau date materiale ale dosarului, instanța de recurs a săvârșit o eroare materială.
Totodată susține că eroarea poartă asupra regimului convențiilor matrimoniale de separare patrimonială, a condițiilor de validitate a acestora și, în caz de nerespectare a lor, a inexistenței sancțiunilor prevăzute de legea italiană.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 al. 2 pct. 2 din Noul C.proc.civ.
Pentru primul termen de judecată, din 10.07.2013, contestatorul B. R. a fost legal citat (fila 5 dosar), cu mențiunea de a timbra contestația în anulare cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii, însă nu s-a conformat acestei dispoziții, și nu a depus dovada achitării taxei datorate pentru termenul de judecată stabilit. Ca atare, la acest termen de judecată, instanța, din oficiu, față de dispozițiile art.20 al.3 din Legea nr.146/1997 modificată, a invocat excepția netimbrării prezentei contestații, excepție ce urmează a fi analizată cu prioritate, potrivit dispozițiilor art.137 al.1 C.proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art.20 al.3 din Legea nr.146/1997 modificată, taxele de timbru se plătesc anticipat sau până la termenul stabilit de instanța de judecată în acest sens, iar, în caz de neîndeplinire a acestei obligații până la termenul fixat de instanță, sancțiunea este anularea cererii. Aceeași sancțiune se aplică și pentru lipsa timbrului judiciar, conform art.9 al.2 din O.G. nr.32/1995.
Față de cele arătate mai sus, având în vedere că B. R. - în calitate de contestator-, nu a achitat până la termenul stabilit de instanță, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate, deși a fost legal citat cu această mențiune la domiciliul indicat în cererea formulată, Curtea, în baza art.20 al.3 din Legea nr.146/1997, art.30 din Regulamentul de aplicare al aceleiași legi, precum și art.9 al.2 din OG nr.32/1995, va anula prezenta contestație în anulare, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de recurentul B. R. împotriva deciziei civile nr. 614/23.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I Civilă în dosar nr. 679._ *
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 Iulie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. L. C. R. D. C.
Grefier,
O. IOȚCOVICI
Red.D.C./12.07.2013
Tehnored..O.I./2 ex/15.07.3013
Instanța recurs: Curtea de Apel Timișoara, jud. M. L., D. C., C. R.
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. D. J., A. I.
Prima instanță: Judecătoria Sânnicolau M., jud. O. S. A.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Contestatie la executare. Decizia nr. 827/2013. Curtea de Apel... → |
---|