Legea 10/2001. Sentința nr. 1174/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1174/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 7392/30/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.21
Ședința publică din 16 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. L. împotriva Sentinței civile nr.1174/PI/20.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul P. M. și pârâții P. M. TIMIȘOARA ȘI M. TIMIȘOARA, având ca obiect Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul recurent P. L. și reclamantul intimat P. M. avocat Zbîrcot D., iar pentru pârâții intimați P. M. Timișoara și M. Timișoara se prezintă consilier judiciar S. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 15.01.2013 concluziile scrise formulate de pârâții intimați, la care s-au anexat în xerocopie anunțul și procesul-verbal de afișare din 12.12.2012 cu privire la faptul că Primăria M. Timișoara nu are bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate în compensare.
Reprezentanta pârâților intimați învederează instanței că nu este în măsură să facă dovada datei la care dispoziția primarului a fost comunicată reclamanților, întrucât la dosarul acestora, întocmit în baza Legii nr.10/2001, nu se regăsește dovada comunicării dispoziției contestate.
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat Zbîrcot D., pentru reclamantul recurent P. L. și reclamantul intimat P. M., solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
consilier juridic S. V., pentru pârâții intimați P. M. Timișoara și M. Timișoara, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar.
CURTEA
În deliberare constată că prin Sentința civilă nr.1174/PI din 20.04.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea civilă succesiv precizată, inițiată de către reclamanții P. L. și P. M. în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara și M. Timișoara.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Într-adevăr, zicând prin al său al.(3) că „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”, art.26 apartenent Legii nr.10/2001, în versiunea ce i-a fost dată de Legea nr.247/2005 (care, configurând în contextul dreptului intertemporal se arată a fi de imediată aplicare, așa cum de altfel, judicios a observat și emitentul actului pendinte contestat) conferă persoanelor îndreptățite, în accepția legii reparatorii speciale, aflate în ipotezele particularizate de normele legale supra enunțate, dreptul de a recurge la concursul justiției, pe calea procedurii jurisdicționale conturată de Legea nr.10/2001. Altfel spus, dreptul de a chema secția civilă a tribunalului să verifice jurisdicțional – în limita prerogativelor ce expres norma supra enunțată i-a conferit -, legalitatea dispozițiilor de respingere în totalitate a notificării sau acelea de respingere a cererii de restituire în natură, ori de retrocedare prin echivalent sub forma compensării cu alte bunuri sau servicii.
Ceea ce, - așa cum îndeajuns de clarificator s-a sustras din analiza normei în discuție, aceea circumscrisă al.(3) apartenent art.26 în corelație cu art.16 al.(1) apartenent titlului VII din Legea nr.247/2005 - trimite, de altfel, tranșant și la concluzia că dispozițiile ce obiectivează în al lor corp atât măsura de restituire în natură a imobilului-teren susceptibil a fi retrocedat, precum și propunerea acordării de despăgubiri în condițiile titlului VII apartenent Legii nr.247/2005, pentru diferența ce nu poate fi retrocedată în natură (fiind înstrăinată pe cale jurisdicțională, așa cum se verifică a fi cazul de față) exced prerogativelor jurisdicționale conferite expres tribunalului, de vreme ce poartă asupra unor notificări admise în contextul procedurii nejurisdicționale reglementată de Legea nr.10/2001.
Dar real este și că termenul în discuție, acela instituit de al.(3) apartenent art.26 din legea specială, se arată a fi unul de decădere, nesusceptibil de întrerupere (așa cum constant a statuat doctrina și, ulterior, tot constant, a confirmat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție) și care atunci când este nesocotit, atrage inexorabil sancțiunea stingerii dreptului nevalorificat.
Or, așa stând lucrurile, devine îndreptățită și chiar obligatorie și concluzia că demersul judiciar (actul procedural precizator aflat în compunerea dosarului, la fila 12 dosar fond) inițiat de către petiționarii-notificanți contra dispoziției emisă la 6.08.2010, numai la 18.11.2010, s-a verificat a fi fost declanșat cu mult peste termenul de 30 de zile, instituit de imperativul al.(3) apartenent art.26 din legea reparatorie specială, care a început a curge cel mai târziu la 6.09.2010 sau la 15.09.2010, ce s-a observat a fi data formulării cererii inițiale și, respectiv, înregistrării ei, aflată în compunerea dosarului la fila 3 (lipsită, - așa cum supra deja s-a demonstrat -, de aptitudinea de a o investi instanța și de a da naștere unui raport procesual, care să genereze obligații pentru instanță).
Dar chiar acceptând că cea din urmă cerere (aceea inițială) are configurația unui act procedural investitor de instanță și, mai apoi, că actul procedural formulat la 18.11.2010, fizionomia unuia completator, în accepția art.132 Cod procedură civilă, ce poate fi formulat până la prima zi de înfățișare și încă o concluzie contrară, exigențele art.26 deja constant evocat pe parcursul expunerii rezumative, nu îngăduie. Și aceasta pentru că, prin declanșarea contestației reglementată de al.(3) apartenent art.26 din Legea nr.10/2001 republicată, se realizează în fapt, un control judecătoresc (definit în doctrină ca fiind dreptul și obligația instanțelor de a verifica în cazurile, în condițiile și cu procedura stabilite de lege, legalitatea și temeinicia ori numai legalitatea unor acte, cu sau fără caracter jurisdicțional, care emană de la organe ce nu se subsumează sistemului judiciar, necomportând că sunt sau nu organe cu activitate jurisdicțională).
Ceea ce, trimite cu forța evidenței și la concluzia – așa cum, de altfel, deja a statuat -, în materie doctrina - că fiind în prezența unui control judecătoresc – ce poartă asupra unui act fără caracter jurisdicțional care emană de la un organ ce nu face parte din sistemul judiciar și nu are activitate jurisdicțională - și care se verifică a fi supus unui termen imperativ pentru exercitarea lui – acela de 30 de zile de la comunicarea actului atacat - orice pretenție, circumscrisă obiectului controlului judecătoresc, formulată succesiv; zis altfel, la momente diferite, se impune a fi finalizată prin observarea exactă și riguroasă a termenului imperativ stabilit de lege. Neputând legitima o altă soluție nici art.132 al.(1) Cod procedură civilă care, chiar dacă permite modificarea cererii introductive până la prima zi de înfățișare, nu sustrage cererile completatoare-modificatoare termenelor legale.
Dar chiar abstracție făcând de cele deja spuse, și încă demersul judiciar nu a putut fi primit. De vreme ce așa cum supra s-a anunțat, prin dispoziția supra anunțată s-a retrocedat în natură petiționarului de rând 1 - P. L. suprafața de teren în întindere cantitativă de 225 mp susceptibilă de a fi retrocedată, propunându-se măsurii reparatorii în echivalent pentru diferența de 559 mp înstrăinată unei terțe persoane ( Bosica E., pe cale jurisdicțională). Ori, prin precizarea formulată la data de 18.11.2010 s-a solicitat numai anularea dispoziției, fără însă, a se conforma (petiționarii-notificanți) și exigențelor procedurale, acelea de a identifica – prin raportare la cadrul juridic special orânduit de Legea nr.10/2001, - și motivele de nelegalitate ale soluției administrative contestate, precum și argumentația în care-și găsește fundamentare o așa solicitare.
De altă parte, tribunalul a mai observat că prin notele de ședință depuse la data de 6.04.2012, se confirmă, de către înșiși reclamanții, legalitatea dispoziției atacate în limita soluției administrative vizând repudierea vocației de a accede la beneficiul măsurilor reparatorii instituite de legea specială cu nr.10/2001 a petiționarului-notificant de rând 2 - P. M., prin raportare la certificatul de moștenitor cu nr.6/31.01.2000, necontestat jurisdicțional și pe care s-a întemeiat și pârâtul P. M. Timișoara la emiterea dispoziției.
De aceea, reluând recapitulativ cele deja spuse, tribunalul a respins acțiunea civilă succesiv precizată, inițiată de către reclamanții-notificanți P. L. si P. M. în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. L., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate cu consecința admiterii acțiunii formulate.
În motivare, reclamantul recurent a invocat dispozițiile art.304 pct.8 și 9, art.3041 și art.312 C.pr.civ., arătând că în mod nereal prima instanță a reținut că precizarea prin care a învestit instanța cu anularea dispoziției primarului a fost formulată cu depășirea termenului de decădere de 30 zile prevăzut de lege, în contextul în care dispoziția primarului i-a fost comunicată ulterior înregistrării acțiunii, iar această precizare a fost formulată în termenul de 30 de zile de la comunicarea dispoziției.
Recurentul a mai arătat că în mod greșit instanța a apreciat că nu poate investi instanța cu o cerere de atribuire directă a imobilului în temeiul Legii nr.10/2001, deoarece demersul său s-a bazat pe prevederile Deciziei nr.XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii.
De asemenea, recurentul a învederat că eronat prima instanță a reținut că precizarea formulată prin care a solicitat anularea dispoziției primarului nu conținea și motivele de nelegalitate pe care se sprijinea, întrucât el a apreciat că aceste motive se află cuprinse în cererea de chemare în judecată.
O altă problemă invocată de recurent vizează aprecierea instanței în sensul că s-a verificat în speță înstrăinarea jurisdicțională a diferenței de teren ce nu i-a fost restituită prin dispoziție, aspect care nu se confirmă, în contextul în care s-a solicitat pârâților comunicarea sentinței prin care terenul a fost retrocedat numitei Bosica E..
În fine, a arătat că precizările succesive la care se face referire în sentință i-au fost solicitate de către instanță, precizând că solicitarea sa a vizat retrocedarea în natură a imobilului preluat abuziv de stat, iar în situația în care acest lucru nu este posibil, a solicitat în subsidiar acordarea unui imobil în compensare sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Pârâții intimați P. M. Timișoara și M. Timișoara nu au formulat întâmpinare, însă au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului reclamantului, cu motivarea că s-a restituit în natură doar suprafața de 225 mp deoarece restul suprafeței a trecut în proprietatea numitei Bosica E. în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar ei nu mai dețin bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare reclamantului.
În urma examinării sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 pct.8 și 9, art.3041, art.312 C.pr.civ., titlului VII din Legea nr.247/2005 și art.10 al.1 și 26 din Legea nr.10/2001, Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamantului, pentru argumentele expuse mai jos.
Într-adevăr, față de precizarea făcută de reprezentantul pârâților intimați la termenul de astăzi, în sensul că nu dețin dovada comunicării dispoziției atacate, Curtea apreciază că acțiunea a fost formulată de reclamant în termenul de 30 de zile prevăzut de art.26 al.3 din Legea nr.10/2001, fiind reținută greșit tardivitatea introducerii ei de către prima instanță.
Însă, soluția este legală și temeinică în ceea ce privește fondul cauzei, asupra căruia prima instanță s-a pronunțat.
Astfel, în mod corect a apreciat prima instanță că dispoziția atacată este legală, întrucât potrivit art.10 și 11 din Legea nr.10/2001 se poate dispune restituirea în natură doar a suprafețelor de teren rămase libere, iar pentru cele ocupate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Or, în speță, potrivit înscrisurilor de la dosar (extrasul CF nr._ Timișoara, referatul întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001), necontrazise de vreo altă probă, reiese că diferența de 559 mp a fost atribuită printr-o hotărâre judecătorească numitei Bosica E., astfel că în mod corect, prin dispoziția atacată, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței libere de 225 mp, iar pentru suprafața ocupată de 559 mp s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.
În virtutea acestor considerente, Curtea reține că toate criticile aduse hotărârii primei instanțe cu privire la fondul cauzei, din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 și art.3041 C.pr.civ., sunt neîntemeiate, astfel că în baza art.312 al.1 C.pr.civ. va respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P. L. împotriva Sentinței civile nr.1174/PI/20.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.GO/24.01.2013
Tehnored.MM/2 ex/06.03.2013
Instanță fond: Tribunalul T. – jud.Z. H.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 198/2013. Curtea de... | Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 857/2013. Curtea de... → |
|---|
