Acţiune în constatare. Decizia nr. 765/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 765/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 10244.1/325/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 13.03.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 765/R
Ședința publică din 22 mai 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. M. L. și M. M. R. împotriva deciziei civile nr. 685/A/12.10.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., în contradictoriu cu pârâții intimați M. E., M. A. și C. F., pentru acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, pentru reclamanții recurenți lipsă, doamna avocat L. Martonosy, iar, în reprezentarea pârâților intimați, doamna avocat C. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar declarația dată în fața notarului de martorul M. D.-I., pentru a completa declarația dată de acesta în fața primei instanțe.
Reprezentanta pârâților intimați depune la dosar chitanța în valoare de 1.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită acordarea unui termen pentru a lua legătura cu moștenitorii celor către care a fost înstrăinată casa, în vederea obținerii unui înscris sub semnătură privată prin care ar putea face dovada simulării.
Reprezentanta pârâților intimați se opune amânării cauzei, întrucât solicitarea reprezentantei reclamanților recurenți nu are relevanță în cauză.
Curtea, în deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei, având în vedere că instanța de recurs verifică doar legalitatea hotărârii atacate, nu și temeinicia ei și, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs, pe care le susține și oral în fața instanței.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în întâmpinare. Solicită înlăturarea înscrisului depus astăzi de reprezentanta reclamanților recurenți, respectiv declarația martorului M. D.-I., dată în fața notarului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Timișoara la 26.06.2008 sub nr._/325/2008, disjunsă din dosarul nr._/325/2007, reclamanții M. M. L. și M. M. R. au chemat în judecată pe pârâții M. E., M. A. și C. F., și au solicitat ca instanța să constate că atât imobilul înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top_/2/2, constând în teren în suprafață de 397 mp, situat în Timișoara, .. 3/1, cât și imobilul înscris în CF nr. 9572 Timișoara, nr. top_,_, constând în grădină cu casă și curte, situat în Timișoara, ., sunt bunuri comune ale reclamantei M. M. L. și soțului acesteia, M. V., decedat la data de 16.08.2007.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că defunctul M. V., decedat la data de 16.08.2007, este fiul pârâtei M. E. și al numitului M. V., decedat la data de 19.05.2002, și că sunt moștenitori ai defunctului M. V., în calitate de fiu și respectiv soție supraviețuitoare.
Reclamanta M. M. L. a dobândit împreună cu defunctul său soț M. V., în cotă de ½ fiecare, imobilul situat în Timișoara, ., înscris în CF 9572 Timișoara, nr. top._,_, însă în cartea funciară este înscris dreptul de proprietate în favoarea lui M. V. și al pârâtei M. E.; împreună cu fostul său soț M. V. au edificat o construcție pe terenul situat în Timișoara, .. 3/1, achiziționând materialele necesare și fiind ajutați în ceea ce privește mâna de lucru de pârâtul M. A.; pârâta M. E. nu a avut niciodată resursele financiare necesare achiziționării acestui imobil; reclamanta a mai arătat că împreună cu fostul său soț a procurat fondurile necesare, M. V. deținând mai multe imobile în proprietate, pe care însă nu le-a declarat, având în vedere regimul restrictiv impus de guvernarea comunistă care interzicea dreptul de proprietate asupra mai multor imobile.
Prin precizarea depusă la termenul de judecată din data de 13.05.2008, reclamanții au solicitat instanței să constate că reclamantei M. M. L. îi revine cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilelor din litigiu, iar cealaltă cotă de ½, proprietatea exclusivă a soțului decedat, îi revine reclamantei M. M. L. și reclamantului M. M. R., în calitate de moștenitori ai defunctului M. V..
Reclamanții au arătat că s-au aflat în imposibilitate morală de a preconstitui probele necesare dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus menționate, întrucât pârâta M. E. este mama defunctului M. V., iar pârâtul M. A., fratele defunctului M. V., i-a asigurat în repetate rânduri că dreptul de proprietate nu va fi niciodată contestat, înțelegând rațiunea pentru care au fost nevoiți să recurgă la această modalitate de protejare a proprietății lor.
Prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de 10.03.2009, reclamanții au arătat că temeiul juridic al acțiunii este reprezentat de art. 1175 C.civ., invocând faptul că între părți a operat o simulație prin interpunere de persoane, adevărații cumpărători ai imobilelor fiind reclamanta M. M. L., împreună cu defunctul său soț M. V..
Reclamanții au arătat că actul secret nu s-a încheiat în formă scrisă, având în vedere relațiile deosebit de apropiate, persoanele interpuse ca și cumpărători fiind părinții defunctului M. V..
Pentru celelalte capete de cerere au invocat art. 480 Cod civil.
Prin precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din 21.09.2010, reclamanții au învederat instanței că scriptul intitulat „note de ședință” aflat la filele 187-188 din dosar reprezintă o detaliere a petitelor acțiunii, raportat la faptul că acțiunea din prezentul dosar este reprezentată de cererea reconvențională pe care au formulat-o în dosarul nr._/325/2007, fiind circumscrisă obiectului judecății din dosarul din care a fost disjunsă.
Reclamanții au menționat că au înțeles să sesizeze instanța ca urmare a transformării cererii reconvenționale în cerere principală, cu următoarele capete de cerere:
1. să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat pentru imobilul situat în ., înscris în CF nr. 9572 Timișoara, nr. top_-_ și să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei M. M. L. și al defunctului său soț, cu titlu de bun comun;
2. să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare pentru imobilul situat în .. 3/1, teren înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top_/2/2 și să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei M. M. L. și al defunctului său soț, cu titlu de bun comun;
3. să se constate calitatea de bun comun al reclamantei M. M. L. și al defunctului său soț, cu privire la lucrările de îmbunătățiri (demolare, consolidare, construire, supraedificare) pentru imobilul situat în Timișoara, ., nefiind operată intabularea în CF a construcției conform autorizației de costruire;
4. să se constate calitatea de bun comun al reclamantei M. M. L. și al defunctului său soț, cu privire la construcția edificată de aceștia pe terenul aflat în Timișoara, .. 3/1.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1175 C.civ. pentru petitele 1 și 2 și dispozițiile art. 480 C.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 05.10.2010, prima instanță a constatat că precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din data de 21.09.2010 este tardiv formulată în ceea ce privește capetele de cerere 3 și 4 ale acțiunii, întrucât acestea au fost formulate cu nerespectarea dispozițiilor art. 132 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 2103/1.02.2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții M. M. L. și M. M. R. împotriva pârâților M. E., M. A. și C. F..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin actul de dezmembrare și contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3040/02.07.1997, numita R. V. a consimțit la dezmembrarea terenului cu nr. top_/2, înscris în CF nr._ Timișoara, constând în teren în suprafață de 794 mp, situat în Timișoara, .. 3/1, în două parcele, respectiv: .._/2/1, constând în teren în suprafață 397 mp, și .._/2/2, constând în teren în suprafață 397 mp; această din urmă parcelă a fost vândută pârâtei M. E., căsătorită cu M. V., cu prețul de 5.000.000 lei (ROL), care a fost achitat integral vânzătoarei.
.._/2/2 a fost înscrisă în CF nr._ Timișoara în favoarea pârâtei M. E., care în prezent este unica proprietară a imobilului, cu titlul de bun propriu.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11.627/19.04.1990, pârâta M. E. și fiul acesteia, M. V., au cumpărat, în cotă de ½ fiecare, imobilul situat în Timișoara, ., înscris în CF nr. 9572 Timișoara, nr. top._-_, cu prețul de 60.000 lei (Rol), achitat integral vânzătorilor.
În baza acestui contract, pârâta M. E. și defunctul soț al reclamantei, M. V., și-au intabulat dreptul de proprietate în cote egale de ½ în CF nr. 9572 Timișoara, cu titlul de cumpărare.
Reclamanții susțin că actele de vânzare menționate sunt simulate, că adevărații cumpărători ai imobilelor au fost M. V. și soția sa M. M. L. și că actul secret nu s-a încheiat în formă scrisă având în vedere relațiile deosebit de apropiate, persoanele interpuse ca și cumpărători fiind părinții defunctului M. V..
Simulația presupune existența concomitentă între aceleași părți a două contracte, unul public, aparent, denumit și contract simulat, prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității, și altul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public, simulat.
Prin urmare, contractul secret exprimă voința reală a părților și stabilește adevărata situație juridică născută între ele.
Simulația poate îmbrăca mai multe forme, în funcție de modul în care este conceput contractul aparent și de relația în care acesta se află cu contractul secret, una din aceste forme fiind simulația prin interpunerea de persoane, invocată de reclamanți. În acest caz contractul aparent se încheie între anumite persoane, fiind însoțit întotdeauna de un contract secret - contraînscris – prin care se precizează că adevăratul beneficiar al contractului este o altă persoană decât cea care apare în actul public.
Reclamanții invocă existența unei înțelegeri secrete între antecesorul lor, M. V., și părinții acestuia, în sensul că adevărații cumpărători ai imobilelor mai sus menționate sunt M. V. și soția sa, M. M. L., motivul pentru care nu s-a menționat în actul public adevărații proprietari fiind acela că „regimul restrictiv impus de guvernarea comunistă interzicea dreptul de proprietate asupra mai multor imobile”; susțin, totodată, că între părți nu s-a încheiat un act scris din cauza legăturii de rudenie.
Fiind străini de contract, reclamanții nu pot fi ținuți să facă dovada după regulile de probă prevăzute pentru actul juridic; față de terți, contractul are valoarea unui fapt juridic ce poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, inclusiv proba testimonială.
Reclamanții însă nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor simulației, a constatat prima instanță.
Reclamanții invocă existența unei înțelegeri secrete între antecesorul lor, M. V., și părinții acestuia și nu între părțile actului aparent, ori simulația prin interpunere de persoane presupune că ambele părți din contractul aparent urmăresc, în mod conștient, ca efectele să se producă față de o terță persoană căreia i se asigură anonimatul tocmai prin interpunerea de persoane.
Pe de altă parte din declarațiile martorilor audiați nu rezultă intenția comună a părților de a simula.
Declarațiile martorilor audiați sunt contradictorii în ceea ce privește plata prețului pentru cele două imobile, dar acest aspect este, oricum, lipsit de relevanță, întrucât în speță este important a se dovedi intenția comună a părților de a simula, intenția fiind un element esențial al simulației, în lipsa căruia raporturile dintre părți nu pot fi încadrate în ipoteza normei juridice prevăzute de art. 1175 Cod civil.
Constatând că reclamanții nu au făcut dovada faptului că ambele părți din contractul aparent au urmărit ca efectele contractului de vânzare-cumpărare să se producă față de o terță persoană, căreia i s-a asigurat anonimatul prin interpunerea de persoane, instanța în baza dispozițiilor art. 1169 C.civ. a respings ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva sentinței civile nr. 2103/1.02.2011 a Judecătoriei Timișoara au declarat apel reclamanții M. M.-L. și M. M. R., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 685/12.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Tribunalul a reținut, la fel ca și prima instanță, că în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a unei acțiuni în simulație prin interpunere de persoană.
Regula dovedirii actului secret printr-un contraînscris, anterior sau concomitent încheiat cu actul aparent cunoaște și unele excepții, una dintre ele fiind aceea că părțile contractante au fost în imposibilitate morală de a-și preconstitui un înscris pentru dovada actului juridic real încheiat între ele.
Într-adevăr imposibilitatea morală de a-și preconstitui un înscris rezultă din relațiile apropriate de rudenie fiu-părinte, dar aceasta nu scutește reclamanții de a face dovada prin orice mijloc de probă a înțelegerii secrete anterioare sau concomitente cu încheierea actului aparent.
Din declarațiile martorilor reclamanților coroborate cu declarațiile martorilor pârâților nu rezultă intenția comună a părților de a încheia o convenție secretă anterior sau concomitent încheierii celor două contracte de vânzare–cumpărare.
Împrejurarea că reclamanta și defunctul ei soț, M. V., precum și părinții defunctului au realizat venituri în perioada anterioară și concomitent achiziționării celor două imobile in litigiu, nu prezintă relevanță în cauză în lipsa dovedirii încheierii convenției secrete între părți având drept scop tocmai simulația actelor juridice menționate, prin interpunere de persoană.
Nici critica privind faptul că instanța de fond nu a dat eficiență disp. art. 225 C.pr.civ., ca urmare a lipsei pârâților la interogatoriu, nu a fost primită de instanța de apel.
Conform art. 225 C.pr.civ., instanța poate socoti lipsa nejustificată a părții la interogatoriu ca o mărturie deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice, ori în această cauză lipsa la interogatoriu a pârâților trebuie coroborată cu întreg probatoriul administrat, inclusiv cu poziția procesuală a pârâților exprimată prin întâmpinare.
Împotriva deciziei civile nr. 685/12.10.2012 a Tribunalului T. au declarat recurs în termenul legal reclamanții M. M.-L. și M. M. R..
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că deși prima instanță, prin încheierea din 27.01.2009, le-a admis cererea privind aplicarea prevederilor art. 225 Cod proc.civilă în ceea ce privește interogatoriul pârâților, ulterior a pronunțat sentința fără a ține cont de aceste dispoziții legale.
În acest context, au arătat reclamanții, în mod netemeinic ambele instanțe au înlăturat dispozițiile încheierii, înlăturând astfel proba câștigată în favoarea lor și prejudiciindu-i, câtă vreme refuzul pârâților de a răspunde la interogatoriu trebuia interpretat ca o „mărturisire deplină” a celor susținute prin acțiune, sau cel puțin ca „un început de dovadă”.
Au arătat că aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod proc.civilă nu poate fi înlăturată prin depunerea întâmpinării de către pârâți și nici nu se poate reține, cum au procedat cele două instanțe, prematuritatea interogatoriului față de inexistența motivării în drept a acțiunii și a netimbrării acesteia.
Au arătat că instanța cu ușurință a înlăturat argumentul referitor la imposibilitatea morală a preconstituirii documentelor, precum și faptul că neprezentarea la interogatoriu a pârâtei M. E. trebuia considerată ca un început de dovadă în favoarea reclamanților.
Reclamanții au arătat că instanța de apel nu a pus în discuție aspectele referitoare la existența unei înțelegeri secrete în privința adevăraților cumpărători, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul întâmpinării pârâții nu au negat existența unei astfel de înțelegeri.
Au arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat nici asupra cererii lor de a înlătura depozițiile celor doi martori propuși de pârâți, martori care, fără a cunoaște chestiuni concrete referitoare la încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare, au făcut afirmații cu caracter general cu privire la situația financiară a familiei M., afirmații în vădită contradicție cu înscrisurile de la dosarul cauzei. Pe de altă parte, nu s-a ținut seama de declarațiile martorilor propuși de ei, de reclamanți, care au confirmat faptul că M. V. avea motive să se teamă pentru confiscarea averii.
Reclamanții recurenți au criticat reținerile instanței de apel referitoare la faptul că ei au inițiat un demers judiciar pe care M. V. nu a înțeles să-l facă în timpul vieții și la inexistența intenției comune a părților de a încheia o altă convenție, deși aceste aspecte nu sunt în concordanță cu declarațiile martorilor audiați în cauză. În acest sens au arătat că M. V. a decedat în spital și ei au aflat cu puțin timp înainte de decesul acestuia că nu a reușit să transcrie casa pe numele său, conform înțelegerii inițiale.
În drept, reclamanții au invocat art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod proc.civilă.
Pârâții au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat. Au arătat că într-adevăr nu s-au prezentat la interogatoriu la termenul din 27.01.2009, dar au depus pentru acest termen întâmpinare, învederând instanței că reclamanții nu au indicat temeiul de drept al acțiunii.
Față de o asemenea acțiune, fără cauză, interogatoriul nu avea nici un fel de eficiență, iar prin întâmpinare, au arătat pârâții, nu puteau nega „existența unei înțelegeri între părțile contractante privind o simulație prin interpunere de persoane”, deoarece simulația nici nu era încă invocată de reclamanți. Abia pentru termenul din 10 martie 2009 reclamanții au precizat prin notele de ședință că obiectul acțiunii este constatarea simulației.
Au mai arătat că reclamanții nu au dovedit în cursul judecății intenția comună a părților contractante (anterioară sau concomitentă încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare, din 1990 și 1997) de a încheia o convenție secretă privind alt cumpărător decât cel din actele publice.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamanților este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În privința aplicării dispozițiilor art. 225 Cod proc.civilă, nu se poate reține că aceste dispoziții au fost încălcate prin raportare la încheierea Judecătoriei Timișoara din 27.01.2009.
Prin încheierea menționată, prima instanță a constatat că în cauză se aplică art. 225 Cod proc.civilă, întrucât, deși citați cu această mențiune, pârâții nu s-au prezentat la interogatoriu.
Faptul că în final acțiunea reclamanților a fost respinsă nu contravine celor constatate prin încheierea menționată și nici dispozițiilor art. 225 Cod proc.civilă.
Acest text legal prevede:
„Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice”.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu au un caracter imperativ.
Faptul că pârâții nu s-au prezentat la interogatoriu nu poate constitui o „mărturisire deplină”, nu reprezintă o confirmare a pretențiilor reclamanților, cu atât mai mult cu cât pentru același termen de judecată la care au fost citați cu mențiunea la interogatoriu, au depus la dosar întâmpinare (filele 123 și 124) prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamanților.
Pe de altă parte, chiar dacă lipsa de la interogatoriu ar fi considerată un început de dovadă în favoarea părții potrivnice, trebuie coroborată cu celelalte probe din dosar.
În speță însă prin nici o probă din cele administrate ulterior nu s-a dovedit o înțelegere secretă a părților din cele două contracte de vânzare-cumpărare cu privire la beneficiarii tranzacțiilor.
Contrar susținerilor reclamanților recurenți, instanța de apel a reținut imposibilitatea morală a preconstituirii unor înscrisuri, bazată pe relațiile de rudenie ale părților. Reclamanții însă nu au făcut dovada pe baza altor probe, care le erau permise în această situație, că cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate în realitate în favoarea reclamantei M. M.-L. și a soțului său M. V. și că a existat o înțelegere anterioară în acest sens.
Simulația prin interpunere de persoane este o operațiune juridică ce constă în încheierea unui act juridic aparent, menit să dea impresia unei situații juridice diferite de cea reală în privința părților contractante, și încheierea anterioară sau concomitentă a unui act juridic secret, în care sunt precizate adevăratele părți contractante.
Instanța de apel a analizat aceste aspecte ale unei simulații și în mod corect a menținut soluția primei instanțe, întrucât reclamanții nu au făcut dovada actului sau a înțelegerii secrete, care să contracareze actul juridic aparent.
Instanța nu va analiza criticile reclamanților referitoare la modul de interpretare a probelor testimoniale din dosar. În recurs nu pot fi formulate motive de netemeinicie bazate pe analiza probelor, ci doar motive de nelegalitate, care să se încadreze în dispozițiile art. 304 Cod proc.civilă.
Față de aceste considerente, nefiind îndeplinite cerințele art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod proc.civilă invocate, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, instanța va respinge recursul declarat de reclamanții M. M. – L. și M. M.- R. împotriva deciziei civile nr. 685/12.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
În baza art. 274 alin. 1 și art. 277 Cod proc.civilă, va obliga reclamanții recurenți, în solidar, la plata în favoarea pârâților intimați M. E., M. A. și C. F. a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții M. M. – L. și M. M.- R. împotriva deciziei civile nr. 685/12.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă reclamanții recurenți, în solidar, la plata în favoarea pârâților intimați M. E., M. A. și C. F. a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. R.R.- 06.06.2013;
Tehnored. C.J.- 11.06.2013; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător: Ș. L.
Instanță de apel: Tribunalul T.
Judecători: A. I.; D. J.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 945/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 198/2013. Curtea de... → |
|---|
