Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1524/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1524/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 15282/325/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1524
Ședința publică din 12 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. Timișoara, prin Primar, P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 878/A/04.12.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Timișoara și O. de C. și Publicitate Imobiliară T., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru instituțiile recurente, d-na c.j. S. V., iar pentru intimatul M. Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Timișoara, d-na c.j. B. G. M., lipsă fiind intimatul O.C.P.I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că intimatul Penitenciarul Timișoara a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 04.11.2013, întâmpinare și practică judiciară, respectiv copia deciziei civile nr. 357/28.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția de C. Administrativ, în dosarul nr._ *.
Totodată, se constată că instituțiile recurente au depus la dosar, la data de 07.11.2013, dovada achitării taxei de timbru în cuantumul solicitat.
Reprezentantele instituțiilor prezente depun la dosar delegație.
Instanța constată cusute la dosar, din eroare, două exemplare din întâmpinarea formulată de intimatul Penitenciarul Timișoara, motiv pentru care se detașează filele 17–26, reprezentând un exemplar din întâmpinare și înscrisurile depuse în susținere, care se comunică d-nei c.j. S. V..
De asemenea, instanța constată că, prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea, ca inadmisibil, a recursului și suspendarea judecății, conform art. 244 pct. 1 Cod proc.civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ *, având ca obiect excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006.
Cu privire la cererea de suspendare formulată, instanța acordă cuvântul părților.
Reprezentanta instituțiilor recurente arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentanta instituției intimate solicită admiterea cererii, pentru motivele detaliate.
Instanța, în deliberare, cu privire la cererea de suspendare, constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 Cod proc.civ., în sensul că soluția ce urmează a se pronunța în speța de față nu depinde de rezultatul procesului aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție București, față de limitele controlului judiciar în prezenta procedură specială, stabilite de art. 50 din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data introducerii plângerii, motiv pentru care respinge cererea de suspendare a judecății prezentului proces, ca neîntemeiată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților atât asupra excepției inadmisibilității invocată de intimat, cât și asupra recursului.
Reprezentanta instituțiilor recurente solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului. Cu privire la recurs, solicită admiterea acestuia și casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul T., conform motivelor de recurs.
Arată că instituțiile recurente sunt scutite de la plata taxei de timbru.
Reprezentanta instituției intimate solicită admiterea excepției invocate și respingerea recursului formulat, arătând că principalul motiv al recursului îl constituie anularea, ca netimbrat, a apelului formulat de partea adversă, în condițiile în care, după cum consideră recurenții, nu datorează taxa de timbru. Arată că, împotriva modului de stabilire a taxei de timbru se formulează cerere de reexaminare, care nu a fost formulată de către recurenți.
Pe fond, solicită casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul T. pentru analizarea motivelor de apel.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 23.06.2011, sub nr._, petenții M. Timișoara, prin Primar, Primăria M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara, în contradictoriu cu pârâții O. de C. și Publicitate Imobiliară T. și M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor–Penitenciarul Timișoara, au formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară nr._/2011 pronunțată de către O. de C. si Publicitate Imobiliară T. în dosarul nr._/2011, prin care au solicitat admiterea plângerii, modificarea încheierii OCPI nr._/09.05.2011, în sensul admiterii cererii de reexaminare și, pe cale de consecință, modificarea încheierii nr._/13.04.2011, în sensul admiterii cererii privind înscrierea în CF nr._ Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._), nr. top. 8322, a dreptului de folosință gratuită pe toată perioada de execuție a lucrărilor în favoarea Agenției Naționale pentru Locuințe, în baza HCLMT nr. 205/2009.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin această încheiere s-a radiat în mod nelegal dreptul de proprietate al M. Timișoara din CF nr._ Timișoara, înscriindu-se dreptul de proprietate al Statului Român - domeniul public, conform HG nr. 1705/2006, cu drept de administrare în favoarea Ministerului Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Timișoara.
Imobilul înscris în CF nr._ Timișoara a fost atestat prin H.G. nr. 1016/2005 și Legea 213/1998 în domeniul public al M. Timișoara și prin H.C.L. nr. 205/2009 s-a aprobat atribuirea în folosință gratuită pe perioada de execuție a lucrărilor, a parcelei cu nr. top. 8322, în suprafață de_ mp., Agenției Naționale pentru Locuințe în vederea construirii de locuințe cu credit ipotecar.
În mod nelegal, deși M. Timișoara era menționat ca proprietar în cotă de 1/1 de sub B.l asupra imobilului cu nr. cad._, nr. top. 8322, O. de C. și Publicitate Imobiliară T. - Biroul de C. și publicitate Imobiliară T. a admis cererea introdusă de L. D. pentru Penitenciarul Timișoara și a intabulat în locul dreptului de proprietate al instituției lor, dreptul de proprietate al Statului R. - domeniu public sub B/T din CF nr._ UAT Timișoara și dreptul de administrare asupra Al în favoarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Timișoara sub C1 din CF arătată.
Împotriva încheierii nr._/09.07.2010, petenții au formulat plângere la Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
S-a mai arătat că, în baza adresei nr. SC2010-_/28.04.2011 a Direcției Patrimoniu - Serviciul Administrare Patrimoniu - Baze Sportive, Serviciul Juridic a formulat plângere împotriva încheierii nr._/2011, prin care a fost respinsă cererea de intabulare a prevederilor HCL nr. 205/26.05.2009, asupra nr. top. 8322 înscris în CF_ Timișoara, Calea Moșniței nr. 15.
Au mai arătat petenții că împotriva încheierii nr._/2011, au formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea_/17.05.2011.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 22, 25, 30 și 50 alin. 2 din .l. nr.7/1996 republicată.
Pârâtul O.C.P.I. T. a formulat întâmpinare prin care a arătat că, prin Decizia nr. LXXII (72) din 15.10.2007, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, Dosar nr. 42/2007, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se că în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, a cadastrului și a publicității imobiliare, O. de C. și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.
Pârâtul Penitenciarul Timișoara a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de către M. Timișoara - prin Primar, C. L. al M. Timișoara, P. M. Timișoara, ca fiind tardivă, netemeinică și nelegală, iar, pe cale de consecință, rămânerea în vigoare a încheierii nr._/2010.
Prin sentința civilă nr.6903/13.03.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului O. de C. și Publicitate Imobiliară T. – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Timișoara și, în consecință, a fost respinsă plângerea formulată de petenții M. Timișoara, prin Primar, Primăria M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara, prin reprezentanți legali în contradictoriu cu acest intimat; a fost respinsă plângerea formulată de petenții M. Timișoara prin Primar, Primăria M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara, în contradictoriu cu pârâții M. Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Timișoara, fără a fi acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în ce privește tardivitatea formulării plângerii, care a fost invocată pe cale de excepție, încheierea de carte funciară nr._/2010 a fost comunicată petentului la data de 30.05.2011, iar plângerea fost înregistrată la data de 14.06.2011, deci înlăuntrul termenului de 15 zile, astfel că prima instanță a constatat că plângerea este formulată în termen.
Asupra fondului, prima instanță a apreciat că plângerea nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin încheierea nr._/2011/13.04.2011 a fost respinsă cererea de notare a dreptului de folosință gratuită, pe toată perioada de execuție a lucrărilor în favoarea Agenției Naționale pentru Locuințe, în baza HCLMT nr. 205/2009.
Prin încheierea nr._/2011, O. de C. și Publicitate Imobiliară T. - Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Timișoara, a respins cererea de reexaminare introdusă de M. Timișoara, prin Primar și Primăria Mun. Timișoara împotriva încheierii nr._/2011, înregistrată la Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Timișoara, privitoare la imobilul înscris în CF nr._ Timișoara.
Împotriva acestei din urmă încheieri, cu nr._/2011, M. Timișoara, prin Primar și Primăria Mun. Timișoara au formulat plângere, în temeiul art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996.
Din analiza cărții funciare nr._ Timișoara, nr. CF vechi_ și nr. topografic vechi imobil nr. 8322, s-a constatat că proprietar al imobilului este Statul Român - Domeniul Public, și nu Mun. Timișoara, dreptul de proprietate al Statului Român fiind înscris prin încheierea nr._/2010, în baza HG nr. 1705.2006, 22.08.2007, iar în foaia de sarcini a cărți funciare este înscris dreptul de administrare în favoarea Ministerului Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Timișoara.
Conform dispozițiilor art. 51 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentații cadastrale.
Apărarea petenților că este intabulat, în locul dreptului de proprietate al Mun. Timișoara, dreptul de proprietate al Statului Român nu este pertinentă, deoarece, prin HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat a bunurilor din domeniul public al statului figurează imobilul din CF nr._ Timișoara. La dosarul comunicat de OCPI T. nu se regăsește vreun înscris care să ateste că terenul în discuție nu mai face parte din domeniul public al statului, dobândind un alt statut juridic.
HG nr. 1705/2006 este în vigoare și nu s-a făcut dovada anulării acesteia, astfel că, atâta vreme cât la dosarul format la OCPI se regăsesc toate actele necesare actualizării inventarului centralizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al statului în baza HG nr. 1705/2006, în procedura plângerii de carte funciară, instanța nu va analiza decât actele ce stau la baza emiterii încheierii de carte funciară atacate.
Având în vedere aceste considerente, raportat la prevederile art. 51 alin.1 coroborate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 indice 1 din Legea nr. 7/1996, s-a respins plângerea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel M. Timișoara, prin Primar, Primăria M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara, solicitând schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii formulate.
Prin decizia civilă nr. 878/A/04.12.2012 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul T. a anulat, ca netimbrat, apelul declanșat de către apelanții M. Timișoara, prin Primar, Primăria M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara contra sentinței primei instanțe.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că apelanții nu s-au conformat obligației legale de a achita taxa de timbru și timbru judiciar stabilite prin rezoluție administrativă, astfel încât, din oficiu, a invocat excepția netimbrării apelului, rămânând în pronunțare asupra acesteia și analizând-o cu precădere, potrivit dispozițiilor art.137 alin.1 C. pr. civ.
Statuând asupra timbrării, Legea nr.146/1997, prin al său art. 20 alin.1 spune că „taxele de timbru se plătesc anticipat” iar, textul interpretativ circumscris alin.1 apartenent art. 35 din ale sale Norme Metodologice, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției cu nr. 769/C/1999, că „taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat”. Altfel spus, taxele judiciare de timbru se achită înainte de primirea (înregistrarea) efectuarea sau eliberarea oricăror acte supuse acestei norme legale. A.. 2 al textului antemenționat prevede că „instanțele judecătorești, cu totul excepțional, pentru motivele menționate în rezoluție, pot reține cereri sau acțiuni netimbrate, obligând partea să plătească până la primul termen de judecată”.
Așa stând lucrurile, cum apelanții nu au înțeles a se supune exigențelor legii, și a achita taxele de timbru stabilite de instanța de judecată prin rezoluție, și anume de 4 lei taxa de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, în conformitate cu prevederile art.11 alin.1 liniuța a doua din Legea taxelor de timbru nr. 146/1997, deși au fost legal citați cu această mențiune, devin incidente în speță prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, „Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamanții M. Timișoara, prin Primar, P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii plângerii.
În motivare, au arătat că instanța de fond nu a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 17 din Legea 146/1997, republicată și modificată, potrivit cărora instituția recurentă este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Consideră că se încadrează în aceste prevederi legale întrucât în categoria veniturilor publice se includ veniturile bugetului de Stat, bugetelor locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, etc. Totodată se impune a se observa faptul că obiectul de activitate este de fapt venituri publice ce în mod automat intră în Bugetul național consolidat, alături de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate etc.
Așadar, arătă că resursele financiare publice se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului și bugetele altor instituții publice cu caracter autonom, în condițiile asigurării echilibrului financiar.
Resursele și cheltuielile reflectate în bugetele menționate anterior, cumulate la nivel național, alcătuiesc resursele financiare publice totale, respectiv cheltuielile publice totale care, după consolidare prin eliminarea transferurilor dintre bugetele respective, evidențiază dimensiunile efortului financiar public, pe anul respectiv, starea de echilibru sau de dezechilibru, după caz.
Potrivit art. 138 alin. (1) din Constituția României, republicată, conceptul de buget public național este o noțiune sintetică a trei instituții juridice diferite: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale ale comunelor, orașelor și ale județelor. Prin bugetul public se proiectează și se desfășoară activitatea financiară, putând aprecia că bugetul public reflectă activitatea privind finanțele publice ale unui stat.
Un principiu fundamental pentru asigurarea disciplinei financiare în distribuirea banului public, a cărei importantă este subliniată și de înscrierea sa în Constituția României, republicată [art. 138 alin. (5)], statuează faptul că nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare. Această regulă privește atât angajarea cheltuielilor publice, elaborarea și prezentarea spre aprobare a proiectelor de bugete, ca și legiferarea, în sensul că prin lege nu se pot stabili cheltuieli publice, fără asigurarea sursei de finanțare.
In acest sens sunt și dispozițiile art.51 din Legea nr. 273/2006 ce stipulează: „Creditele bugetare aprobate prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot fi folosite prin deschideri de credite efectuate de ordonatorii de credite ai acestora, în limita sumelor aprobate, potrivit destinației stabilite și cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective, precum și cu respectarea procedurilor și calendarului aprobat prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(2) Deschiderile de credite bugetare pentru transferurile de la bugetul de stat sau de la alte bugete către bugetele locale, in cadrul limitelor prevăzute in bugetele respective, se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, pentru cele prevăzute la art. 34 alin. (1), prin direcțiile generale ale finanțelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, in funcție de necesitățile execuției bugetare, cu respectarea destinației, sau de către ceilalți ordonatori principali de credite, pentru transferurile prevăzute la art. 34 alin. (2).
(3) Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe baza de documente justificative, care sa confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor si a altor drepturi bănești, plata obligațiilor bugetare, precum si a altor obligații.
Față de toate aspectele arătate mai sus cât și de textele legale invocate, apreciază că instanța de apel, prin anularea cererii pe motivul neachitării taxei judiciare de timbru, încalcă principiul echilibrului bugetar ce implică întocmirea unui buget public echilibrat, sugerat prin alineatul final al art. 138 din Constituția României, republicată, care stabilește regula după care: „Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare", principiu valabil pentru toate categoriile de bugete.
In concluzie, solicită să se constate că, reclamanții, în calitate de instituție publică, sunt scutiți de la plata taxei de timbru, atâta timp taxa de timbru este venit la bugetul de stat, iar plata acesteia de către o instituție bugetară reprezintă o debitare a aceluiași buget de stat, motiv pentru care arată că instanța ar fi trebuit să aibă în vedere și aceste aspecte și să analizeze apelul pe fond.
Se reiterează aspectele de fond, invocate prin plângerea înregistrată pe rolul instanțelor de judecată, deja expuse, astfel că nu vor mai fi reluate.
In drept, 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, coroborate cu dispozițiile Legii 7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara.
În cauză, intimatul Penitenciarul Timișoara a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare la Tribunalul T..
În susținerea excepției invocate, a arătat că art. 18 din Legea nr. 146/1997 prevede că, împotriva modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru, se formulează cerere de reexaminare.
În drept, invocă prevederile art. 308 și art. 312 C.proc.civ., art. 11, 17, 18 și 23 din Legea nr. 146/1997.
Instanța de recurs va proceda la analizarea cu prioritate a excepției inadmisibilității căii de atac pronunțate împotriva deciziei Tribunalului T., potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă.
Astfel, inadmisibilitatea unei căi de atac privește situația în care legea procesual civilă nu recunoaște posibilitatea exercitării unei căi de atac, și nicidecum aspectul invocat de intimat prin excepția în discuție, ce vizează temeinicia cererii de recurs.
Decizia atacată este o hotărâre definitivă, potrivit prevederilor art. 377 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ., neîncadrându-se în situațiile enumerate la aliniatul 2 din acest text legal, astfel că, potrivit art. 299 C.proc.civ., este susceptibilă a fi atacată pe calea recursului, motiv pentru care curtea va respinge excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul prezentului recurs, curtea constată că, analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C.proc.civ., față de prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997, în forma în vigoare la data introducerii plângerii de carte funciară de față, prezentul recurs nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar împotriva modului de stabilire a acestora se poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.
În cauză, prin rezoluția președintelui completului de judecată învestit cu judecarea apelului declarat împotriva sentinței primei instanțe, comunicată reclamanților la data de 28.06.2012, prin citația emisă în cauză, aflată la fila 12 din dosarul Tribunalului, s-a comunicat apelantului că avea obligația de a achita o taxă judiciară de timbru de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, până la termenul de judecată din data de 14.09.2012, sub sancțiunea anulării.
Deși citația cuprinzând obligația de timbrare a reclamanților, le-a fost comunicată la data de 28.06.2012, reclamanții nu și-au îndeplinit obligația până la termenul de judecată stabilit la 14.09.2012, și nici până la data rămânerii în pronunțare asupra apelului declarat, la data de 16.11.2012. De asemenea, nu s-a făcut dovada de către reclamanți că ar fi formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în condițiile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, precitate.
Cum reexaminarea este singura posibilitate prevăzută de lege pentru cel nemulțumit de cuantumul taxei judiciare de timbru la plata căruia a fost obligat, cale de atac specială la care reclamanții nu au înțeles să apeleze, Curtea constată că, prin prezenta cerere de recurs, nu se poate verifica legalitatea și temeinicia dispoziției instanței de judecată sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât nu a fost respectat nici termenul special de trei zile pentru promovarea acestei căi speciale de atac, ce curge în cauză de la 20.06.2012, data comunicării cu reclamanții a obligației de timbrare.
O astfel de concluzie nu este contrară practicii CEDO, deoarece Curtea Europeană a drepturilor Omului sancționează încălcarea accesului liber la o jurisdicție imparțială și independentă, însă lasă la aprecierea Statelor–semnatare modalitatea și termenele în care se realizează acest acces.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar îmbrățișa teoria minoritară, în sensul că instanța investită cu calea de atac promovată împotriva hotărârii de anulare ca netimbrată a unei cererii, poate să verifice legalitatea și cuantumul obligației de timbrare, instanța de recurs constată că Tribunalul T. a făcut corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, câtă vreme reclamanții nu se încadrează în categoria instituțiilor ce beneficiază de scutire de la obligația de plată a taxelor judiciare de timbru, indiferent de obiectul acțiunii, iar prezenta cauză nu vizează venituri publice, ci are ca obiect o plângere împotriva încheierii de carte funciară.
Faptul că sumele necesare achitării taxei judiciare de timbru ar proveni din bugetul unității administrativ teritoriale nu este de natură să ducă la concluzia avansată de recurenți, că nu trebuie să achite taxă judiciară de timbru, față de prevederile clare și nesusceptibile de interpretări ale art. 17 din Legea taxelor judiciare de timbru. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere să scutească de această obligație toate instituțiile Statului, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres, fără a face diferențierea arătată.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, îl va respinge, fără a mai cerceta motivele de recurs vizând fondul plângerii de carte funciară, lucru ce nu este necesar, față de soluția tribunalului și de prevederile art. 312 alin. 3 și 5 C.proc.civ. .
În baza art. 274 C.proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, recurenților, ca necuvenite, față de soluția pronunțată, iar intimaților, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții M. Timișoara, prin Primar, P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 878/A/04.12.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Timișoara și O. de C. și Publicitate Imobiliară T..
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. R.C./14.11.2013
Tehnored L.P./28.11.2013
Ex.2
Primă instanță: T. A. – Judecătoria Timișoara
Instanța de apel: Z. H., D. H. –Tribunalul T.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 153/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1769/2013. Curtea de... → |
|---|
