Obligaţie de a face. Decizia nr. 93/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 93/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 27455/325/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 14.12.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 93/R
Ședința publică din 23 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. T. împotriva deciziei civile nr. 737/24.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții P. Ș., P. I. și V. (fostă P.) I., pentru obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică la a doua strigare, se prezintă pentru reclamantul recurent M. T., lipsă, domnul avocat G. C. A., și, în reprezentarea pârâților intimați P. Ș. și P. I., doamna avocat J. A., lipsă fiind pârâta intimată V. (fostă P.) I..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reclamantul recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar mobil de 0,50 lei.
Reprezentanții părților prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul T., fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs, pe care le susține și oral în fața instanței. Invoc[ necesitatea prelungirii probatoriului cu interogatorii și expertiză, întrucât hotărârile anterioare se bazează numai pe cercetarea la fața locului.
Reprezentanta pârâților intimați P. Ș. și P. I. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Arată că reclamantul nu a formulat obiecțiuni la procesul verbal de cercetare la fața locului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 9.11.2011 la Judecătoria Timișoara sub nr._, reclamantul M. T. a chemat în judecată pârâții P. Ș., P. I. și P. I. și a solicitat obligarea pârâților de a-și da acordul în vederea schimbării destinației imobilului situat în Timișoara, .. 3, din casă de locuit în spațiu comercial, iar în situația în care pârâții refuză să-și dea acordul, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de acord pentru schimbarea destinației imobilului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului situat în mun. Timișoara, .. 3, și a încheiat cu ., reprezentată de administrator I. R. A., un contract de închiriere în vederea desfășurării activității acestei societăți, respectiv „Restaurant cu loc de joacă pentru copii și terasă în curte” conform proiectului nr. 9/2010 întocmit de ..
În vederea îndeplinirii obligației legale de a schimba destinația imobilului din casă de locuit în spațiu comercial, a solicitat vecinilor să își dea acordul cu privire la această schimbare de destinație; 9 vecini ai imobilului și-au dat acordul, însă pârâta P. I. a dat dovadă de o pasivitate inexplicabilă, iar pârâții P. Ș. și P. I. au tergiversat emiterea acestui acord.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 50/2001, în situația în care o persoană intenționează să schimbe destinația unei clădiri, aceasta are obligația să obțină acordul vecinilor, legiuitorul intenționând astfel să protejeze persoanele în cauză tocmai cu scopul de a nu li se crea un disconfort sau alte inconveniente și incomodități rezultând din tulburarea liniștii publice sau a condițiilor normale de viață sau de odihnă, însă acest drept trebuie exercitat în limitele legii și nu în mod abuziv, astfel că în condițiile în care se dovedește că nu se creează acest disconfort, refuzul nejustificat în a-și da acordul constituie o exercitare abuzivă a dreptului conferit prin lege, fapt ce poate fi analizat în cadrul unei acțiuni cum este cea în speță, a arătat reclamantul.
Acesta consideră că refuzul pârâților de a-și da acordul la schimbarea destinației imobilului în spațiu comercial constituie un abuz de drept, nedovedind faptul că prin funcționarea restaurantului li s-ar crea un disconfort, cu atât mai mult cu cât zona este una preponderent comercială.
Prin refuzarea consimțământului se aduce o dublă pagubă, atât proprietarului imobilului, care este lipsit de posibilitatea de a-l închiria, cât și societății chiriașe, care este în imposibilitate de a-și desfășura activitatea.
Rațiunea inserării unei condiții pentru eliberarea unei autorizații de construire privitoare la acordul vecinilor în anexa 1 a Legii nr. 50/1991 este aceea de respectare a unei vecinătăți, obligație impusă tuturor titularilor dreptului de proprietate potrivit art. 44 alin. 7 din Constituția României, legea fundamentală instituind un principiu dominant al comunității de vecinătate și anume acela al obligării vecinilor de a suporta inconvenientele normale ale acestei stări, prevalând astfel interesul social.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 50/1991.
Prin sentința civilă nr. 43/5.06.2012, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul M. T. împotriva pârâților P. Ș., P. I. și P. I..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 01.10.2008, între reclamantul M. T., în calitate de proprietar, și ., în calitate de chiriaș, a intervenit contractul de închiriere spațiu cu destinație comercială, având ca obiect folosința spațiului în suprafață de 564,59 mp, situat în imobilul din Timișoara, .. 3, înscris în CF nr. 5016 Timișoara, nr. top._.
În imobilul în discuție își desfășoară activitatea .- restaurantul „Casa Bunicii”.
Poziția procesuală a pârâților P. a fost exprimată prin întâmpinarea de la dosar și reiterată în fața instanței cu ocazia efectuării cercetării judecătorești la imobilele situate în Timișoara, .. 3, respectiv Timișoara, .. 5. Pârâții au invocat faptul că îi deranjează lumina de pe terasa reclamantului, precum și gălăgia de pe terasa în aer liber, unde se joacă copiii. Imobilul, proprietatea pârâților se învecinează (gard comun) în mare parte cu imobilul proprietatea reclamantului.
Raportat la starea de fapt reținută, prima instanță a apreciat că atitudinea pârâților P. nu reprezintă un abuz de drept, ci de exercitare a unui drept subiectiv care le aparține.
În ceea ce privește obligația impusă tuturor titularilor dreptului de proprietate cu privire la respectarea bunei vecinătăți, s-a apreciat că acest principiu al comunității de vecinătate implică tocmai îndatorirea subiecților care dețin în proprietate imobile învecinate de a respecta dreptul la viață privată al fiecărui locatar, ingerința în acest drept fundamental trebuind să fie cât mai scăzută. Prin urmare, efectuarea de activități comerciale de natura celor în speță nu numai că aduce atingere vieții private a locatarilor învecinați, dar creează un evident disconfort în derularea raporturilor de familie în gospodăriile din jurul acestui restaurant.
De asemenea, zona în care se află restaurantul nu este o zonă comercială, acesta fiind amplasat într-o zona veche a orașului, zonă de locuințe, iar în incinta proprietății sale, fiecare persoană trebuie să beneficieze de odihnă și relaxare.
Împotriva sentinței civile nr. 43/5.06.2012 a Judecătoriei Timișoara a declarat apel reclamantul M. T., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 737/24.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Tribunalul a reținut că, în raport de data introducerii acțiunii și de obiectul acesteia întemeiat pe raporturi de vecinătate, în temeiul art. 6 alin. 6 NCC, sunt incidente dispozițiile noii reglementări în materia evocată.
Reclamantul și-a fundamentat acțiunea în obligarea pârâtilor la exprimarea acordului pentru schimbarea destinației imobilului său din locuință în spațiu comercial pe instituția abuzului de drept, care, prin prevederile art. 15 NCC, a primit o definiție expresă, în sensul că „nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe”.
Se impune a fi avute în vedere și prevederile cu caracter general din materia raporturilor de vecinătate, ca și cele cu caracter special în materia normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației.
În condițiile art. 603 NCC, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului, iar potrivit art. 630 NCC, dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate, instanța de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum și la restabilirea situației anterioare atunci când acest lucru este posibil; în cazul în care prejudiciul cauzat ar fi minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfășurării activității prejudiciabile de către proprietar, instanța va putea încuviința desfășurarea acelei activități. Cel prejudiciat va avea însă dreptul la despăgubiri.
Totodată, potrivit OMS nr. 536 din 23 iunie 1997 pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, zonele de locuit sunt calificate ca teritorii protejate din perspectiva condițiilor de mediu (art. 8), dispunându-se ca unitățile de mică industrie, comerciale și de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante sa fie amplasate în clădiri separate, la distanță de minimum 15 m de ferestrele locuințelor. Distanța se măsoară între fațada locuinței și perimetrul unității.
Tribunalul a constatat că, urmare a activității desfășurată în imobilul proprietatea reclamantului, pârâții se află în situația unor persoane vătămate, iar nu reclamantul,
Prin cercetarea locală efectuată, prima instanță a constatat în cuprinsul procesului verbal dresat (la care reclamantul nu a formulat obiecțiuni) că perimetrul în care este amplasat restaurantul se învecinează pe o porțiune cu imobilul pârâților P.; ca atare, susținerile lor cu privire la deranjul produs de lumină și zgomot (inerente unei activități de genul celei în cauză) sunt dovedite în mod implicit.
Tribunalul a apreciat că prejudiciul ce ar fi produs pârâților intimați P., prin raportare și la specificul activității de creație desfășurate de către intimat, prin deschiderea în vecinătatea lor, într-o zonă de locuințe, a unui restaurant cu terasă și cu loc de joacă pentru copii pe durata sezonului cald nu poate fi apreciat ca minor și, din această perspectivă, refuzul lor nu îmbracă forma abuzului de drept, pentru a putea fi sancționat ca atare, nu este exercitat cu scopul de a-l vătăma pe reclamant și nici într-un mod excesiv și nerezonabil, ci în limitele și pentru protecția dreptului lor subiectiv civil.
Pârâta P. I. și-a dat acordul pentru schimbarea destinației imobilului reclamantului pe parcursul derulării procesului, însă și într-o atare situație soluția este tot de respingere a acțiunii (ca lipsită de obiect), neexistând motive pentru reformarea hotărârii de fond, cu atât mai mult cu cât, fără acordul tuturor proprietarilor vecini, demersul reclamantului este lipsit de finalitate.
Împotriva deciziei civile nr. 737/24.10.2012 a Tribunalului T. a declarat recurs în termenul legal reclamantul M. T..
În motivarea recursului, reclamantul a reiterat starea de fapt prezentată și prin acțiune.
A arătat că a dovedit faptul că pe terasa restaurantului nu sunt montate instalații de sonorizare, televizoare și nu se interpretează muzică live sau de orice altă natură. De asemenea, rezervările de grupuri sunt de mică anvergură, politica fiind aceea de a nu organiza evenimente festive decât într-un cadru restrâns. Toate aceste evenimente se desfășoară la un zgomot de fond foarte redus și cu un impact minim asupra confortului vecinilor.
În vederea menținerii confortului vecinilor au montat pe gardurile despărțitoare panouri absorbante, iar acolo unde se învecinează perete în perete s-a realizat izolație fonică că vată minerală și pereți falși. Aceste măsuri au dus la relații bune cu vecinii, cu excepția familiei P..
Pârâții P. Ș. și P. I. nu se învecinează direct cu restaurantul, vecinătatea lor existând la nivel de . o porțiune a gardului grădinii fiind comun.
De doi ani pârâtul P. Ș. nu a refuzat niciodată semnarea acordului, însă a invocat mereu diverse motive pentru care nu poate semna, precum că ar fi plecat din țară, are de lucru etc.
A formulat cereri scrise către familia P., prin care, în vederea înlăturării oricărui motiv care ar duce la crearea unui disconfort acestora, le-a cerut permisiunea de a construi între grădini un gard înalt de 5-6 metri, care elimină complet orice fel de zgomot, cereri la care nu s-a răspuns.
În scopul dovedirii comportamentului abuziv al pârâților, a depus în dosarul de fond o cerere în probațiune, prin care a solicitat instanței să încuviințeze proba cu interogatoriul pârâților, proba testimonială și expertiza tehnică, prin care să se stabilească nivelul de zgomot la imobilele situate în Timișoara, ., 5 precum și să se stabilească dacă nivelul de zgomot se află în limitele normale.
Prin intermediul unei adrese expediate de către pârâții P. către Poliția Locală Timișoara, în baza căreia solicitau să li se comunice dacă în perioada 2010-2011 s-au înregistrat plângeri în ceea ce privește activitatea restaurantului „Casa Bunicii”, referitoare la tulburarea liniștii publice, li s-a răspuns de către această instituție că nu au fost înregistrate astfel de evenimente, fapt ce dovedește comportamentul abuziv al acestor pârâți.
Pe parcursul desfășurării dezbaterilor, pârâta P. I. și-a exprimat acordul cu privire la schimbarea destinației imobilului situat în Timișoara, ., jud. T. din casă de locuit în spațiu cu altă destinație, fiind depusă în acest sens la fila 62 declarația acesteia, autentificată sub nr. 1461/05.04.2012, document de care instanța nu a ținut cont.
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului în data de 29.05.2012, s-a întocmit un proces verbal în acest sens (pag. 72), prin care instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că „imobilul proprietatea reclamantului se învecinează în cea mai mare parte cu imobilul pârâților P.”, stare de fapt total neadevărată, întrucât se învecinează doar la nivel de . doar o porțiune a gardului grădinii fiind comun. De asemenea, instanța a mai consemnat faptul că pârâții P. ar fi deranjați de lumina de pe terasa restaurantului „Casa Bunicii”, stare de fapt hilară, raportat la modalitatea în care se învecinează imobilele.
Reclamantul a arătat că i s-au respins toate cererile de probațiune de către prima instanță, iar instanța de apel a achiesat la această opinie a instanței de fond, considerând că litigiul poate fi soluționat doar în baza probei cu cercetare la fața locului, fără a fi necesară administrarea altor probe.
Reclamantul, considerând că modificarea hotărârii atacate nu e posibilă în recurs întrucât sunt necesare probe noi, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, a invocat art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3 Cod proc.civilă.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamantului este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Acțiunea reclamantului pentru obligarea pârâților de a-și da acordul în vederea schimbării destinației imobilului proprietatea sa se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 50/1991, care în anexa 1 pct. 2.5.6 prevede obținerea acordului vecinilor pentru lucrări de construcții vizând schimbarea destinației unui imobil.
Reclamantul a făcut dovada faptului că 9 din cei 12 vecini și-au dat acordul și, considerând că refuzul celor trei pârâți este nejustificat și chiar abuziv, i-a acționat pe aceștia în judecată.
În cursul procesului, pârâta P. I. și-a exprimat acordul, prin declarație autentificată, pentru schimbarea destinației imobilului reclamantului.
Judecătoria Timișoara a respins acțiunea reclamantului, iar instanța de apel a menținut această soluție, respingând apelul reclamantului.
Singura probă avută în vedere de instanță a fost procesul-verbal de cercetare la fața locului (fila 72 din dosarul de fond), în care s-au consemnat pozițiile reclamantului și pârâților P. Ș. și P. I., aceștia din urmă arătând că nu își dau acordul pentru schimbarea destinației imobilului reclamantului pentru că „îi deranjează lumina de pe terasa reclamantului, precum și gălăgia de pe terasa în aer liber, unde se joacă copiii”.
S-a mai consemnat în procesul-verbal menționat că „imobilul proprietatea reclamantului se învecinează în cea mai mare parte cu imobilul proprietatea pârâților P.”.
Pe tot parcursul procesului, reclamantul M. T. a susținut că a luat toate măsurile necesare pentru a nu deranja vecinii prin schimbarea destinației imobilului, iar în privința pârâților P. Ș. și P. I. a arătat că imobilul acestora nu se învecinează direct cu restaurantul care funcționează în imobilul său, vecinătatea existând la nivel de a doua stradă, doar o porțiune a gardului grădinii fiind comun.
Pentru a se verifica dacă lumina și nivelul zgomotului depășesc anumite limite și îi pot afecta pe pârâți, reclamantul a solicitat proba cu o expertiză de specialitate, cerere respinsă de prima instanță, care a considerat suficientă și lămuritoare cercetarea de la fața locului.
Instanța de apel, de asemenea, a considerat că o asemenea probă este lipsită de pertinență și utilitate și că în mod corect a fost respinsă de către prima instanță.
Curtea consideră că o expertiză de specialitate în sensul solicitat de reclamant este pertinentă și utilă cauzei, având în vedere obiectul acțiunii reclamantului și apărările pârâților P., care își justifică refuzul de a-și da acordul pe faptul că sunt deranjați de zgomotul și lumina ce provin de pe terasa imobilului reclamantului.
Instanța de apel și-a fundamentat hotărârea pe considerente de principiu vizând raporturile de bună vecinătate în raport cu dispozițiile noului Cod civil.
Nu a analizat motivele concrete de apel ale reclamantului vizând situația de fapt, considerată de el a fi alta decât cea reținută prin procesul-verbal de cercetare la fața locului.
Procedând astfel, instanța de apel practic nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.
În această situație, se impune rejudecarea apelului.
Pentru dezlegarea fondului cauzei se impune prelungirea probatoriului cu o expertiză de specialitate, prin care să se verifice în ce măsură zgomotul provenind de la restaurant îi afectează pe pârâții P. și încalcă relațiile de bună vecinătate, expertul urmând a avea în vedere și poziționarea celor două imobile unul față de celălalt.
Numai verificând, prin probe, atât susținerile reclamantului, cât și apărările pârâților, instanța este în măsură să pronunțe o hotărâre legală și temeinică.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 3 și 5 Cod proc.civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamantul M. T. împotriva deciziei civile nr. 737/24.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții P. Ș., P. I. și V. (fostă P.) I..
În consecință, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M. T. împotriva deciziei civile nr. 737/24.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții P. Ș., P. I. și V. (fostă P.) I..
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. R.R.- 06.02.2013
Tehnored. C.J.- 14.02.2013; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător: Cameșlia G.
Instanță de apel: Tribunalul T.
Judecători: L. D.; D. H.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Cereri. Decizia nr. 772/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
