Pretenţii. Decizia nr. 1483/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1483/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 27079/325/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.1483
Ședința publică din 06 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T. împotriva deciziei civile nr.827/A/16.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții B. V. și B. E. și pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA și M. TIMIȘOARA PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă personal reclamantul intimat B. V. asistat de avocat Vaii Kolla C., reclamanta intimată B. E. este reprezentată de avocat Vasii Kolla C., iar pentru pârâții intimați C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin Primar se prezintă consilier juridic S. V., lipsă fiind pârâtul recurent S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 05.11.2013 cererea formulată de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T. pentru Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului R., la care s-a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,50 lei. în cuprinsul cerere se invocă scutirea instituției, în baza dispozițiilor art.17 din Legea nr.146/1996, de la plata taxelor judiciare de timbru.
Instanța constată că din eroare a fost citată recurenta cu mențiunea timbrării, față de dispozițiile art.17 din Legea nr.146/1997 recurentul fiind îndreptățit la restituirea taxei achitate, putând formula o cerere în acest sens.
Reprezentanta reclamanților intimați depune la dosar împuternicire avocațială.
Reprezentanta pârâților intimați C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin Primar depune delegație de reprezentare.
Reprezentantele părților învederează instanței că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat Vasii Kolla C., pentru reclamanții intimați B. V. și B. E., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temenică și legală a deciziei recurate, fără cheltuieli de judecată. Susține că recurenta a formulat critici cu privire la fondul litigiului, deși cauza a fost soluționată pe excepție.
Consilier juridic S. V., pentru pârâții intimați C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin Primar, solicită admiterea în parte a recursului, în sensul menținerii soluției instanței de fond cu privire la excepțiile invocate față de instituțiile pe care le reprezintă.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ a fost admisă excepția puterii de lucru judecat a deciziei civile nr.449/19.05.2011 a Tribunalului T. pentru petitul privind constatarea calității reclamanților B. V. și B. E. de chiriași în imobilul din Timișoara, ., . admisă excepția inadmisibilității petitelor acțiunii reclamanților privind obligarea pârâților M. Timișoara prin Primar, C. L. al Municipiului Timișoara și S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. la plata prețului reactualizat plătit de reclamanți în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._/19.12.1996 și privind obligarea pârâților M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse de reclamanți imobilului, precum și a cheltuielilor efectuate prin conservarea imobilului; a fost respinsă acțiunea precizată a reclamanților.
Pentru a dispune astfel, judecătoria a avut în vedere că prin acțiunea înregistrată la 04.11.2011, reclamanții B. V. și B. E. au chemat în judecată pârâții C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin Primar, solicitând instanței să se constate calitatea lor de chiriași în imobilul din Timișoara, ., . CF colectivă nr.2131 și CF individuală nr._; în subsidiar, în cazul în care se va respinge primul capăt de cerere, au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 19.020.576 lei vechi, actualizată la zi, plus dobânda legală, reprezentând contravaloarea imobilului arătat, cumpărat de către aceștia în anul 1996, obligarea pârâților la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, precum și a cheltuielilor efectuate prin conservarea imobilului.
În motivare, au arătat că au avut calitatea de chiriași în imobilul din Timișoara, ., . anul 1988, în baza contractului de închiriere nr.6833 din 06.05.1988 încheiat cu fostul ICRAL Timișoara, contract de închiriere care s-a prelungit în mod succesiv până în anul 1996, când au cumpărat imobilul în temeiul Legii nr.112/1995, în baza contractului de vânzare cumpărare nr._/19.12.1996, încheiat cu RA Urbis Timișoara. În anul 2007 au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, revenirea la situația anterioară, precum și evacuarea lor din imobilul indicat. Cererea a format obiectul dosarului nr._/325/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, fiind soluționat prin sentința civilă nr._/28.09.2010 prin care s-au admis toate capetele de cerere, sentință rămasă definitivă și irevocabilă în recurs. În urma constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare funcționează principiul retroactivității, tot ceea ce a fost executat în baza contractului urmând a fi restituit, iar părțile regăsindu-se în situația în care respectivul contract nu a existat niciodată. Astfel se regăsesc în calitatea de chiriași, contractul de locațiune încheiat în anul 1988 încetând doar ca urmare a cumpărării imobilului în anul 1996. În acest an intrase deja în vigoare Legea nr.17/1994, care prevedea prelungirea de drept a contractelor de închiriere cu 5 ani. Acest fapt este întărit și de consemnarea făcută pe contractul de închiriere de către reprezentanții RA Urbis, potrivit căreia contractul se prelungește până la data de 08.05.1999. Din punct de vedere juridic se găsesc în situația existentă la data de 19.12.1996, rezultând că redobândesc calitatea de chiriași de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile nr._/28.09.2010.
În subsidiar, în cazul în care se va respinge principalul capăt de cerere, în baza principiului punerii părților în situația anterioară, în urma constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, pârâții trebuie să restituie plata prețului actualizat la zi, precum și dobânzile legale aferente. Astfel în anul 1996, la data perfectării contractului, au plătit suma de 19.020.576 lei vechi. Totodată începând cu anul 1988, dată la care au devenit chiriași în imobilul arătat au efectuat o . de îmbunătățiri cu acordul proprietarului, precum și ulterior din anul 1996, dată la care au devenit proprietari tabulari, îmbunătățiri ce nu vor putea fi ridicate.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art.1437 și art.1444 C.civ.
Reclamanții au depus la dosar precizare de acțiune prin care au arătat că valoarea sumelor pretinse de la proprietarul imobilului este în cuantum total de 169.430 lei, constând în prețul reactualizat achitat Primăriei Timișoara în baza contractului de vânzare cumpărare nr._/19.12.1996, desființat prin sentința civilă nr._/28.09.2010 definitivă și irevocabilă: preț cumpărare apartament (1996) 31.755.576 lei vechi, la care se adaugă indicele de inflație de 2.847,28% rezultând suma de 90.430 lei, contravaloarea îmbunătățirii imobilului în cuantum de 75.000 lei și contravaloarea cotei lor de participare la îmbunătățirile părților comune indivize în sumă de 4.000 lei. De asemenea, au solicitat să se recunoască în favoarea lor un drept de retenție constând în contravaloarea prețului reactualizat achitat de aceștia pentru imobilul din litigiu, precum și contravaloarea îmbunătățirilor făcute acestui imobil, în care se includ și părțile comune indivize.
Pârâții S. R. prin C. L. al Municipiului Timișoara, M. Timișoara prin Primar și Primarul Municipiului Timișoara au formulat întâmpinare prin care au solicitat în principal respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca netemeinică și nelegală.
Reclamanții au chemat în judecată în calitate de pârât și Ministerul Finanțelor în calitate de reprezentant al Statului R..
La termenul de judecată din 20.03.2012 reprezentanta reclamanților a arătat că petitul acțiunii privind plata prețului reactualizat al imobilului se întemeiază pe dispozițiile dreptului comun, respectiv pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, iar nu pe dispozițiile Legii nr.10/2001, întrucât contractul de vânzare cumpărare al reclamanților nu a fost desființat în baza acestei legi. A mai arătat că și precizarea acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor în ceea ce privește acest petit, legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât decurge din faptul că prețul imobilului a fost virat în conturile noului pârât.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate și să se admită lipsa calității Ministerului Finanțelor Publice București de reprezentant al pârâtului S. R. pentru toate capetele de cerere formulate, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală, respingerea cheltuielilor de judecată ca nefondate (filele 82-85 dosar fond).
La ultimul termen de judecata, în baza dispozițiilor art.137 al.1 C.pr.civ. instanța a invocat excepția puterii de lucru judecat a deciziei civile nr.449/2011 a Tribunalului T. pentru primul petit al acțiunii și a pus în discuția părților această excepție, precum și excepția inadmisibilității acțiunii privind plata prețului reactualizat plătit de reclamanți în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._/19.12.1996 și privind obligarea pârâților M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse de reclamanți imobilului, precum și a cheltuielilor efectuate prin conservarea imobilului, invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerului Finanțelor Publice, raportat la art.48 și 50 al.2 din Legea nr.10/2001, și a rămas în pronunțare asupra excepțiilor invocate și pe fond pentru ultimul petit al acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin sentința civilă nr._/28.09.2010 pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2007 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara împotriva pârâților B. V. și B. E., constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr._/19.12.1996 încheiat între părți, dispunându-se rectificarea CF col. nr.2131 Timișoara și CF ind. nr._ Timișoara în sensul radierii dreptului de proprietate al reclamanților din prezentul dosar și reînscrierii dreptului de proprietate al Statului R. asupra imobilului situat în Timișoara, ., . pârâților B. V. și B. E. din acest imobil (filele nr.146-148 dosar fond).
Prin decizia civilă nr.449/18.05.2011 a Tribunalului T. a fost respins recursul pârâților B. V. și B. E. împotriva acestei sentințe, în considerentele deciziei reținându-se că recurenții au apreciat că, în orice caz, prin desființarea contractului de vânzare cumpărare, contractul de închiriere pe care acesta s-a fundamentat renaște și într-o atare situație, recurenții nu pot fi evacuați din imobil. Instanța a considerat interpretarea recurenților ca fiind una eronată și exagerată, întrucât odată cu perfectarea contractului de vânzare cumpărare, raporturile de locațiune născute din contractului de închiriere ce a fundamentat contractul supus analizei se sting în mod definitiv; desființarea ulterioară a contractului de vânzare cumpărare nu este de natură a reactiva aceste efecte.
Deoarece considerentele care explicitează dispozitivul se bucură de putere de lucru judecat, iar cele stabilite în mod definitiv de către o instanță nu pot fi contrazise de către aceleași părți în alt litigiu (res judicate pro veritate habetur), menținerea de către instanța de recurs a soluției primei instanțe de evacuare a pârâților din locuință având la bază faptul că odată cu perfectarea contractului de vânzare cumpărare, raporturile de locațiune născute din contractului de închiriere ce a fundamentat contractul supus analizei se sting în mod definitiv, iar în speță se regăsește tripla identitate de părți, cauză și obiect, prevăzută de art.1201 C.civ., în baza dispozițiilor art.137 al.1 raportat la art.163 al.1 și art.166 C.pr.civ. instanța a admis excepția puterii de lucru judecat a deciziei civile nr.449/18.05.2011 a Tribunalului T. pentru petitul privind constatarea calității reclamanților B. V. și B. E. de chiriași în imobilul din Timișoara, ., . pârâților M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara.
În ceea ce privește petitul acțiunii reclamanților privind obligarea pârâților M. Timișoara prin Primar, C. L. al Municipiului Timișoara și S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. la plata prețului reactualizat plătit de reclamanți în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._/19.12.1996, instanța a reținut că prin sentința arătată mai sus, rămasă irevocabilă, în baza art.11 din Legea nr.112/1996 s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract, ca urmare a încheierii contractului cu încălcarea art.9 al.6 din același act normativ, astfel încât acest petit se grefează exact pe dispozițiile art.50 al.2 din Legea nr.10/2001, care instituie dreptul la restituirea prețului actualizat plătit de către chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
De asemenea, referitor le petitul acțiunii reclamanților privind obligarea pârâților M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse de reclamanți imobilului, precum și a cheltuielilor efectuate prin conservarea imobilului, instanța a reținut că art.48 din Legea nr.10/2001 instituie dreptul chiriașilor la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile, stabilind și modul de evaluare al despăgubirilor pentru cheltuielile necesare și utile.
Soluționarea acestor două petite ale acțiunii reclamanților se poate face doar în cadrul juridic circumscris dispozițiilor Legii nr.10/2001, după . acesteia acțiunile având același obiect nemaifiind admisibile pe calea dreptului comun, persoanele interesate fiind ținute să urmeze calea prevăzută de acest act normativ, soluție ce se impune ca urmare a aplicării principiului specialia generalibus derogant.
Persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ special și aplicarea dreptului comun în materie, ci sunt obligate să urmeze calea pusă la dispoziție de legiuitor în acest scop, respectând dispozițiile procedurale reglementate de art.48.1-50.3 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi.
Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil și dispozițiile art.129 al.6 C.pr.civ., instanța nu poate schimba din oficiu temeiul de drept și obiectul litigiului, alese de către reclamanții care au arătat expres de mai multe ori că își întemeiază aceste petite ale acțiunii pe dispozițiile dreptului comun în materie.
În același timp, art.1444 C.civ. nu are nicio legătură cu pretențiile reclamanților, referindu-se doar la ipoteza vânzării de către locator a lucrului închiriat, situație care nu se regăsește în speță, iar principiul îmbogățirii fără justă cauză are întotdeauna caracter subsidiar, actio de in rem verso neputând fi primită decât când nu exista nicio altă acțiune în realizare a acelorași drepturi.
Având în vedere cele arătate mai sus, deoarece reclamanții nu pot formula cele două petite în pretenții în condițiile dreptul comun întrucât legiuitorul le-a pus la dispoziție o procedură derogatorie specială în același scop, conform principiului imperativ specialia generalibus derogant, fiind obligați să obțină recunoașterea drepturilor pretinse în condițiile Legii speciale nr.10/2001, în baza dispozițiilor art.137 al.1 C.pr.civ. instanța a admis excepția inadmisibilității acestor petite.
În fine, ultimul petit al acțiunii precizate a reclamanților, privind instituirea dreptului lor de retenție asupra apartamentului până la plata prețului reactualizat și a contravalorii îmbunătățirilor, era condiționat de dovedirea de către reclamanți și recunoașterea de către instanță a acestor drepturi în legătură cu imobilul, ceea ce nu a fost posibil pe calea aleasă de către reclamanți.
Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței a fost admis prin decizia civilă nr.827/A/16.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, sentința fiind anulată, iar pricina trimisă spre o nouă judecată la prima instanță.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, pe calea apelului, reclamanții au solicitat admiterea apelului, casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru soluționarea în fond a cererii.
În motivare, au învederat că pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic. Acest lucru se poate verifica prin raportarea statuărilor cuprinse în dispozitivul hotărârii cu obiectul determinat din cea de-a doua acțiune. În acest sens, nu se putea reține existența puterii de lucru judecat al primului petit al acțiunii față de decizia civilă nr.449/18.05.2011 a Tribunalului T., hotărâre prin care instanța nu face altceva decât să respingă recursul reclamanților împotriva sentinței civile nr._/28.09.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara. Prin dispozitivul acestei sentințe, rămasă irevocabilă prin decizia sus menționată, se dispune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr._/19.12.1996 încheiat de apelanți cu pârâtele și evacuarea apelanților din imobilul situat în Timișoara, ., . vorbește nicăieri în dispozitivul titlului executoriu, sentința civilă nr._/2010, despre vreo eventuală desființare a contractului de închiriere. Așadar, în urma constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare funcționează principiul repunerii părților în situația anterioară desființării titlului de proprietate, părțile regăsindu-se în situația în care acest contract nu a existat niciodată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității petitelor acțiunii privitoare la obligarea pârâtelor la plata prețului actualizat achitat de apelanți în baza contractului de vânzare cumpărare desființat, la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, precum și a cheltuielilor efectuate prin conservarea imobilului, au apreciat că soluția instanței de fond a dat dovadă de un formalism excesiv atunci când a admis excepția inadmisibilității ultimelor două petite, întrucât nu și-au întemeiat cererea în drept pe dispozițiile Legii nr.10/2001, ci pe principiul îmbogățirii fără just temei. Art.50 din Legea nr.10/2001 prevede doar restituirea prețului achitat de către cumpărătorii a căror contracte de vânzare cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești, ca urmare a aplicării dispozițiilor legii speciale nr.10/2001, ceea ce nu este cazul în speța de față. Contractul de vânzare cumpărare nu a fost desființat ca urmare a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Legii nr.10/2001, ca lege specială în materie, deci nici restituirea prețului actualizat al imobilului și a contravalorii îmbunătățirilor aduse acestuia, nu-l pot solicita în temeiul acestei legi speciale. Totuși, dacă instanța a apreciat că cererea se încadrează în dispozițiile acestei legi, nu o putea respinge ca inadmisibilă pentru că temeiul de drept al cererii a fost eventual indicat greșit, atâta timp cât cererea a fost corect formulată și putea fi încadrată într-un temei de drept.
Cererea are la bază însă principiul îmbogățirii fără just temei, ceea ce presupune un fapt juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea corelativă a patrimoniului unei alte persoane, fără ca pentru acest efect să existe o cauză justă.
Rezultă deci că un patrimoniu este sărăcit atunci când suferă o pierdere evaluabilă în bani. Astfel, micșorarea se produce în patrimoniul celui care devine titularul acțiunii în restituire și dobândește, pe această cale, calitate procesuală activă în promovarea acțiunii de in rem verso.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în limitele devoluțiunii căii de atac, tribunalul a reținut că problema litigioasă vizând renașterea locațiunii ca urmare a desființării jurisdicționale a operațiunii de vânzare-cumpărare s-a tranșat ulterior defavorabil reclamanților-apelanți, de vreme ce prima instanță a apreciat că nu mai există un contract de închiriere valabil încheiat, dispunând evacuarea lor din imobil, iar instanța de recurs a păstrat această soluție, statuând că actul de închiriere a fost „prelungit în mod nelegal, deci invalid la rândul lui” și, mai apoi că, „raporturile de locațiune din contractul de închiriere ce a fundamentat contractul supus analizei se sting în mod definitiv; desființarea ulterioară a contractului de vânzare-cumpărare nu este de natură a reactiva aceste efecte care, așa cum s-a arătat, au încetat în mod definitiv.”
Astfel, reclamanții nu mai pot să repună în discuție aspecte legate de renașterea raporturilor locative cu pârâții C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin Primar, fără a încălca efectul pozitiv al lucrului judecat derivat dintr-un act jurisdicțional anterior.
Au fost apreciate ca fiind întemeiate criticile aduse modului de soluționare a celorlalte petite deduse judecății, pentru că în speță nu erau incidente dispozițiile art.50 al.2 din Legea nr.10/2001 și care presupun, prin ipoteză, că operațiunea juridică de vânzare-cumpărare s-a invalidat în temeiul art.45 din lege, în contextul declanșării procedurii de retrocedare a imobilului înstrăinat în temeiul Legii nr.112/1995 de către persoana ce se consideră îndreptățită a accede la beneficiul măsurilor reparatorii conferite de legea specială.
Or, în speță, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995 nu a fost desființat ca urmare a admiterii unui așa demers judiciar ci, așa cum rezultă din sentința civilă nr._/28.09.2010, definitivă și irevocabilă, pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2007, în șnur cu decizia civilă nr.449/18.05.2011 a Tribunalului T., operațiunea juridică de vânzare-cumpărare perfectată pe seama apelanților a fost anulată la inițiativa pârâților-intimați C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin Primar în condițiile unei acțiuni întemeiate strict pe Legea nr.112/1995, iar nu pe Legea nr.10/2001, detașându-se și concluzia că în mod corect apelanții și-au fundament pretențiile pe dreptul comun în materie reprezentat de art.997 C.civ. și de principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți.
Totodată, a solicitat admiterea excepțiilor lipsei calității sale procesual pasive a Statului R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice în reprezentarea Statului R. și, respectiv, pe cea a inadmisibilității acțiunii.
În motivare a invocat greșita reținere a admisibilității acțiunii de drept comun formulată de reclamanți, câtă vreme contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu eludarea legii, astfel cum irevocabil s-a reținut, reclamanții neputând solicita obligarea pârâtului la restituirea prețului ori a contravalorii îmbunătățirilor.
A invocat că inadmisibilitatea rezultă și din invocarea dispozițiilor art.1444 C.civ., în condițiile în care incidentă era Legea nr.10/2001.
A invocat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, aceștia nemotivând suficient în fapt acțiunea și nedovedindu-și pretențiile.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări în cauză.
Examinând decizia prin prisma criticilor invocate și în baza art.306 al.2 C.pr.civ., față de dispozițiile art.299 și următoarele C.pr.civ. și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/28.09.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr.449/18.05.2011 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat pe numele reclamanților din prezenta cauză cu privire la apartamentul nr.3 din imobilul situat în Timișoara, ..
Din considerentele hotărârilor judecătorești menționate rezultă că nulitatea a fost constatată la cererea Municipiului Timișoara prin Primar și a Consiliului L. al Municipiului Timișoara ca urmare a încălcării dispozițiilor art.9 al.6 din Legea nr.112/1995 (cumpărătorii dobândiseră după 1 ianuarie 1990 în proprietate o nouă locuință).
Chiar dacă apartamentul este amplasat într-un imobil preluat de S. R. în baza decretului nr.92/1950, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nu s-a dispus ca urmare a inițierii de către foștii proprietari a procedurii reglementate de dispozițiile Legii nr.10/2001 astfel că, tribunalul a reținut în mod corect că normele speciale avute în vedere de prima instanță pentru a respinge ca inadmisibilă cererea reclamanților nu sunt incidente în cauză, ele operând doar în situația în care anularea s-ar fi cerut de persoana îndreptățită în sensul menționatei legi.
Dispozițiile art.50 al.21 din Legea nr.10/2001 au în vedere contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 care au fost desființate.
Or, câtă vreme aceste contracte, deși încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, pot fi desființate, este evident că desființarea se cere de fostul proprietar în cadrul normativ stabilit de Legea nr.10/2001, astfel că din interpretarea sistematică a art.50 rezultă că și contractele a căror situație este reglementată de dispozițiile alineatului 2 au fost desființate tot ca urmare a incidenței legii speciale.
În consecință, cum în cauză nu este aplicabilă Legea nr.10/2001, tribunalul a reținut în mod corect că temeiul cererii reclamanților îl reprezintă dispozițiile de drept comun astfel că, sub acest aspect, recursul pârâtului este nefondat.
Nu pot fi reținute ca temeiuri de modificare a deciziei susținerile recurentului vizând fondul cauzei (îndreptățirea reclamanților la despăgubirile solicitate dată fiind incidența dispozițiilor art.9 al.6 din Legea nr.112/1995, insuficienta motivare în fapt a acțiunii și lipsa probelor doveditoare, omisiunea indicării unor elemente apreciate ca fiind esențiale pentru stabilirea corectă a situației de fapt, caracterul abuziv al pretențiilor, inaplicabilitatea dispozițiilor art.1444 C.civ.), câtă vreme, conform celor mai sus-arătate, prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată fără a cerceta fondul cauzei.
La fel, cauza nefiind soluționată pe fond, calitatea procesuală pasivă urmează a fi stabilită în rejudecare prin raportare la normele dreptului comun invocate de reclamanți.
În fine, susținerile vizând puterea de lucru judecat cu care a fost soluționat petitul privind calitatea reclamanților de chiriași ai imobilului sunt neîntemeiate, câtă vreme tribunalul, în considerentele deciziei pronunțate, a apreciat ca fiind legale cele reținute sub acest aspect în primă instanță.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., instanța va respinge recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. împotriva deciziei civile nr.827/A/16.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S. R. REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T. împotriva deciziei civile nr.827/A/16.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.FȘ/19.11.2013
Tehnored.MM/2 ex/04.12.2013
Instanță fond: Judecătoria Timișoara – jud.C. F. N.
Inst.apel: Tribunalul T. – jud.Z. H., D. H.
| ← Evacuare. Decizia nr. 1763/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Decizia nr. 1551/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
