Expropriere. Decizia nr. 820/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 820/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 2276/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 820/R
Ședința publică din 30 mai 2013
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de către reclamanții P. A. și P. D. și de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, împotriva sentinței civile nr. 820/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanții-recurenți, lipsă, în reprezentare avocat P. E. B. și pentru pârâtul-recurent, lipsă, în reprezentare avocat D. G..
Ministerul Public este reprezentat de procuror D. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care reprezentantul reclamanților-recurenți, depune la dosarul cauzei Concluzii scrise.
Reprezentantul pârâtului-recurent depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare.
Ambii reprezentanți ai părților arată că nu mai au de formulat alte cereri și de administrat alte probe.
Instanța, constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri și de administrat alte probe, acordă cuvântul reprezentanților părților pe cererea de recurs:
Reprezentantul reclamanților-recurenți solicită instanței admiterea cererii de recurs, așa cum a fost formulată, iar ca urmare a admiterii recursului se solicită, pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Se solicită a se ține cont de concluziile raportului de expertiză întocmit. Fără cheltuieli de judecată
Reprezentantul pârâtului intimat solicită instanței solicită instanței admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui nou raport de expertiză, în condițiile stabilite de lege.
Reprezentanta Ministerului Public - P. de pe lângă Tribunalul T. solicită instanței respingerea recursurilor.
Curtea reține cauza, spre deliberare:
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.820/25.02.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă formulată, modificată de reclamanții P. A. și P. D., cu domiciliul ales la C..av.P. E. –A. ., . în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, cu sediul în sector 1, București ..38, având ca obiect despăgubiri rezultate din expropriere.
A anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.129/192 din 07.10.2011.
A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 983,75 lei, cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 07.10.2011.
A respins restul pretențiilor solicitate.
A obligat pârâtul la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.129/192/07.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr.255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 694 mp din terenul situat în Localitatea Pecica Jud. A., nr cadastral_ și s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp .
Reclamantii contestă această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantei se grefează pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010 conform cărora, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator, se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general, cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:„alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite; alin.2 ,, La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia,,.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator, iar din Raportul de Expertiză Tehnică Judiciară, rezultă că, valoarea pe 1 mp a terenului expropriat, este de 3,84 Euro/ 1 mp (fila 152).
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 694 mp, ar fi de 14.615 lei, echivalentul a 3.198 euro (f.155), la care se adaugă daune de 4.025,75 lei.
Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M. B., (f.155), dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață deoarece:- comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat. Comparabilele folosite se referă la terenurile ce au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD fapt care le crește mult valoarea. La data exproprierii terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică iar simplul fapt că este în zona de construcție a autostrăzii nu dă acestui teren un potențial de conversie în teren pentru uz industrial. Comparabile care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane. (f.166-167)
Prin Suplimentul la Raportul de expertiză de la fila 320, experții și-au menținut opinia din Raportul de expertiză, în sensul că, valoarea pe 1 mp a terenului expropriat, este de 3,84 Euro/1 mp, iar sumele ce rezultă din adresa nr.221/08 mai 2012 sunt valori actualizate de camerele notarilor publici, respectiv sunt valori orientative, potrivit art.771 alin.4 Cod fiscal, și sunt destinate exclusiv pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale.
La data de 25.02.2013, domnul expert B. M. a depus o opinie separată ( la fila 342-349), apreciind că, despăgubirea totală cuvenită reclamanților este de 10.361 lei .
Deși experții desemnați de instanță, respectiv reclamanți, au arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța apreciază că valoarea de circulație a suprafeței de 694 mp, de 14.615 lei, echivalentul a 3.198 euro, pentru mai puțin de 1 hectar pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ, este una exorbitantă.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru Orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 lei/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Acesta este motivul pentru care instanța va acorda valoare probantă, adresei nr. 221/08 mai 2012 a BNP „D.”cu sediul în localitatea Pecica ( de la fila 169 ), conform căruia, în perioada 2010-2012 prețul de vânzare declarat de către părți a variat de la 1.500 la 2.000 euro / ha, în funcție de amplasament și suprafața vândută, prețuri ceva mai mari (2.900 –3.000 euro/ha) au fost declarate (este adevărat în situații mai rare) la tranzacții în care cumpărătorul era o societate comercială.
Prin urmare, instanța va reține prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp –echivalent 1,35 lei/mp, ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul reține a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.
Prin urmare, despăgubirea totală cuvenită reclamantului este de 983,75 lei, obținută din înmulțirea suprafeței de 694 mp cu 1,35 lei/mp, la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior .
În schimb nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii daunelor pentru lipsa de folosință a terenului.
Din întreg ansamblul probator administrat în cauză, nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, ori că ar fi fost dat în arendă, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.
De asemenea, instanța nu va acorda daunele datorate cheltuielilor suplimentare de transport și daunele pentru lipsa de acces la parcelele rămase în proprietate, reținând, pe de o parte că, nu există dovezi că noile drumuri de acces pe care expropriatorul este obligat să le realizeze vor presupune o rută de deplasare mai lungă decât prezenta astfel că eventualele cheltuieli suplimentare de transport sunt incerte, iar, pe de altă parte, instanța nu poate reține drept cert prejudiciul ce ar rezulta din construirea în viitor de către reclamanți, a unui nou drum de acces pentru parcelele rămase în proprietatea lor.
Argumentele și susținerile reclamanților, legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă.
Valoarea disproporționat de mare a acelor despăgubiri a determinat Guvernul României să intervină legislativ pentru restabilirea echilibrului în procesul de expropriere și de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Cele susținute de către reclamanți, nu pot constitui temei sau fundament pentru acordarea unor despăgubiri mai mari decât cele cuvenite în mod rezonabil potrivit legii, respectiv la nivelul valorii reale de circulație a terenului care este dată de prețul pieței imobiliare din zonă.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului, respectiv a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.129/192/07.10.2011 și a obligat pârâtul să plătească reclamantilor suma de 983,75 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 07.10.2011.
Privitor la cheltuielile de judecată, se reține că, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”
Poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Urmează deci, ca atunci când pretențiile ce formează obiectul litigiului sunt admise numai parțial, instanța să acorde celui care a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată, proporțional cu pretențiile admise .
Ori, în speță, în condițiile în care s-a admis în parte acțiunea civilă formulată, raportat la cheltuielile efectuate de reclamanți cu expertiza în sumă de 1.500 lei + 500 lei onorariu expert B. E. + 400 lei onorariu avocațial, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, deopotrivă, atât reclamanții P. A. și D., cât și pârâtul S. R., prin CNADNR – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, ambele recursuri fiind motivate în drept cu disp.art.304 pct.9 C.pr.civ. rap.la art.304-1 C.pr.civ.
În esență, ambele categorii de recurenți au contestat cuantumul despăgubirilor acordate de către instanța de fond pentru terenul expropriat, susținându-se că tribunalul a ignorat modul de determinare a acestui cuantum, din perspectiva disp.art.26 din L._ – republicată, raportat la disp.art.11 și art.5 din L.255/2010, în sensul că valoarea despăgubirilor nu este justă întrucât aceasta nu s-a calculat în raport cu valoarea de tranzacționare a terenurilor de pe raza localității Pecica, jud. A..
În același context, ambii recurenți au susținut că Tribunalul s-a întemeiat în mod eronat pe grila de evaluare existentă la notarii publici, acele valori fiind doar orientative și nu reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ – teritorială, așa cum presupune art.26 din L.33/1994.
Recurenții au mai arătat că valorile incluse în expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici sunt valori orientative conform art. 771alin. 4 din Codul fiscal, fiind destinate pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale, iar pe de altă parte, au precizat că valoarea de despăgubire trebuie să țină cont și de lipsirea proprietarilor de libertatea de a pierde din patrimoniu terenul prin libera negociere pe care o oferă piața tranzacțiilor și că prima instanță a făcut abstracție, pe lângă raportul de expertiză, și de celelalte înscrisuri (contracte de vânzare-cumpărare, ipotecă, închiriere, hotărâri de expropriere din zonă, precum și de primul raport de expertiză efectuat de expertul U. R.), toate cu prețuri similare celui solicitat.
Recurenții au mai învederat că prima instanță a aplicat greșit art. 25 din Legea nr. 33/1994, din care rezultă că intenția legiuitorului este aceea de a da prevalență în cadrul ansamblului probator expertizei tehnice, iar prima instanță a înțeles greșit să considere elementul principal al probațiunii adresa B.N.P. D. din care rezultă prețul declarat de părți, fiind de notorietate că acest preț nu este cel real și este făcut în scopul de a micșora taxele.
S-a mai susținut că anterior emiterii respectivei adrese, la B.N.P. D. s-au vândut terenuri și la alte prețuri, respectiv la prețul de 2,5 euro/mp, precizând că metoda comparației prin bonitare nu este conformă cu legislația în vigoare și cu standardele internaționale de evaluare, potrivit adresei U.N.E.A.R.
De aceea, prima instanță a încălcat și art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că deși raportul de expertiză stabilește și valoarea prejudiciului și legea impune acordarea lui, prima instanță nu l-a acordat.
De asemenea, au invocat și încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituția României, art. 14 din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., art. 21 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, arătând că despăgubirea propusă lor prin H.G. 488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010, precum și cea acordată de către prima instanță este discriminatorie, încălcând drepturi fundamentale ale omului și Constituția României, prin aceea că sunt cu 70% mai mici decât cele acordate vecinilor lor în baza H.G. nr. 416/2010 (4 euro/mp).
În fine, s-a arătat că au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la caracterul just al despăgubirilor, respectiv art. 44 alin. 3 din Constituția României, art. 1 și 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, art. 8 din Legea nr. 255/2010, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, precizând și faptul că în mod greșit nu s-au acordat cheltuieli de judecată și că, în raport de dispozițiile art. 2821 Cod proc.civilă și art. 23 din Legea nr. 33/1994, în mod greșit s-a îndreptat eroarea materială din dispozitivul sentinței, consemnându-se calea de atac ca fiind apelul și nu recursul.
Curtea, în urma examinării sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 rap. la art.304/1 și art. 312 alin. 3 Cod proc.civilă, va costata că recursurile părților sunt întemeiate, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate (în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.), reiese că ele consacră caracterul just (drept) al despăgubirii, pentru imobilele expropriate, și precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, adică cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere adresa BNP D., cu caracter general, în baza căreia instanța a făcut un simplu calcul matematic.
În acest sens, este de menționat că însuși expertul B. M., care a semnat cu observații raportul de expertiză, a arătat că rezultatele obținute prin raportul de expertiză sunt eronate, deoarece comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat, ele referindu-se la terenuri care au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD, fapt ce le crește mult valoarea, pe când terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică, astfel încât comparabilele care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane.
Or, observațiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanță, care atât ea, cât și experții erau obligați, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, prin utilizarea metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici, cu atât mai mult cu cât atât la fond, cât și în recurs reclamanta a depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat de B.N.P. D. ori BNP Schintelie, în care prețurile sunt diferite.
Față de cele de mai sus și având în vedere că este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 alin. 3 și 61 Cod proc civilă, curtea va admite recursurile declarate de reclamanții P. A. și D. precum și de pârâtul CNADNR pentru S. R. împotriva sentinței civile nr.820/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul A..
În rejudecare, instanța va ordona experților să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs, urmând ca instanța să țină seama și de celelalte critici aduse prin cererile de recurs.
Va constata ca nu sunt aplicabile disp.art.274 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursurile declarate de reclamanții P. A. și P. D. precum și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, împotriva sentinței civile nr. 820/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul A..
Fără cheltuieli de judecată
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 30 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. P. M. G.
GREFIER,
R.
P. D.
Red. C.P. – 04.06.2013
Tehnored. R.P.D./2 ex. – 03.06.2013
Instanța de fond: Tribunalul A.:- Judecător: D. M.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 1658/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Revocare donaţie. Decizia nr. 1376/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
