Legea 10/2001. Decizia nr. 1551/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1551/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 2938/30/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._ - 24.09.2013

DECIZIA CIVILĂ NR. 1551/R

Ședința publică din 13 noiembrie 2013

PREȘEDINTE: G. O.

JUDECĂTOR: RUJIȚA R.

JUDECĂTOR: F. Ș.

GREFIER: C. J.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. M. TIMIȘOARA și M. TIMIȘOARA prin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 1773/PI/13.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat L. R., pentru Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal, făcut în ședință publică la a doua strigare, se prezintă, pentru reclamanta intimată, doamna avocat M. D. iar, în reprezentarea pârâților recurenți, doamna consilier juridic V. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se comunică întâmpinarea depusă prin registratura instanței, la data de 8.11.2013, cu reprezentanta pârâților recurenți. Instanța conferă acestui înscris rolul unor concluzii scrise întrucât a fost depus cu depășirea termenului prevăzut de art. 308 al. 2 C.p.c.

Reprezentantele părților arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinarea calificată de instanță concluzii scrise. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată:

Prin sentința civilă nr. 1773/PI/13.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ a fost admisă contestația formulată și precizată de reclamantul L. R. împotriva pârâtului P. M. Timișoara.

În consecință, a fost anulată Dispoziția nr. 171/16.02.2012 emisă de P. M. Timișoara în calitate de reprezentant al entității învestite cu soluționarea notificării și a fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, constatând calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și faptul că imobilul teren înscris în CF 7211 Timișoara, cu nr. 9175/2, în suprafață de 514 mp a fost preluat fără titlu valabil.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea din 12.04.2012, reclamantul L. R. a solicitat anularea în parte a Dispoziției nr. 171/16.02.2012 emisă de P. M. Timișoara, în ceea ce privește respingerea cererii având ca obiect restituirea în natură a terenului situat în Timișoara, ., înscris în CF nr. 7211 Timișoara, cu nr. top. 9175/2, în suprafață de 514 mp, ca fiind netemeinică și nelegală și admiterea cererii privind restituirea în natură a terenului.

În motivare, reclamantul a arătat că în calitate de moștenitor legal al numiților L. C. si L. M. - născuta Rausch - (părinți), in conformitate cu dispozitiile Legii 10/2001 a formulat si inregistrat la Primăria Timișoara notificarea nr. 3090/10.05.2001. Obiectul notificarii il constituia cererea de restituire in natura a terenului inscris in CF 7211 Timisoara, cu nr. top 9175 in suprafața totala de 682 mp, teren ce a aparținut autorilor săi si care a fost preluat in mod abuziv de către Statul R., fiind considerat un bun abandonat asa cum este definit de art. 1 lit. b) din actul normativ invocat.

Notificarea formulata de către reclamant a fost soluționata de către P. Timișoarei prin Dispoziția nr. 171/16.02.2012, in sensul respingerii cererii, motivat de faptul ca reclamantul nu ar fi făcut dovada preluării abuzive a imobilului revendicat, conform art. 2 alin. 1, lit. c) si e) din Legea 10/2001.

Reclamantul a învederat că este o persoana indreptatita sa solicite restituirea in natura a imobilului mai sus descris, potrivit dispozițiilor art. 4 al. 2, din Legea 10/2001, la dosarul administrativ fiind depuse in probatiune toate actele doveditoare in acest sens.

Terenul in suprafața de 682 mp, cu nr. top 9175, evidențiat inițial in CF nr. 7211 Timisoara (CF actualmente închisa), in prezent evidențiat in CF 5934 Timișoara face parte din categoria imobilelor preluate in mod abuziv, astfel cum sunt definite de art. 2 lit. e) din Legea 10/_.

Terenul a aparținut părinților săi, L. C. si L. M. - născuta Rausch, fiind dobândit de către aceștia in anul 1951, cu titlu de cumparare, așa cum rezultă din extrasul CF nr. 7211 Timișoara (pozițiile B2 și B3). Din aceeași Carte Funciara rezulta ca . 9175 s-a dezmembrat in 1963, in doua parcele, si anume:

- 9175/1 in suprafața de 168 mp care s-a transcris in CF_ in proprietatea Statului R., cu titlu de donație (poziția B5) si

- 9175/2 in suprafața de 514 mp, care s-a reinscris in aceeași CF 7122 in favoarea acelorași proprietari (poziția B6); ulterior, la data de 18 iunie 1966, in baza încheierii cu nr. 2055, . proprietatea Statului R. in baza Decretului 111/1951.

A învederat că în anul 1951, tatăl reclamantului lucra la o intreprindere in Timișoara, iar terenul in cauza, in suprafața totala de 682 mp, a fost cumpărat de părinții săi in ideea construirii unei case.

Ulterior, dupa ce tatăl său a inceput sa faca demersuri pentru construirea casei, i s-a comunicat de către autorități ca terenul nu poate fi utilizat pentru construcția casei planificate, intrucat pe o parte din acesta urma sa se construiască un . cealalta parte nu se putea construi sau folosi pentru agricultura intrucat urma sa fie afectata de conducte de alimentare a doua blocuri.

In aceste condiții, in anul 1963, tatăl reclamantului a fost forțat sa semneze împotriva voinței sale un contract de donație, prin care . 9175/1 in suprafața de 168 mp intra in proprietatea Statului R., iar . 9175/2 in suprafața de 514 mp, - cu privire la care a inteles sa formuleze prezenta contestație -, in anul 1966 a fost confiscata in temeiul Decretului 111/1951, fiind considerat un bun abandonat in înțelesul art. 1 lit. b) din actul normativ invocat.

Reclamantul a considerat ca actele depuse in probatiune la dosarul administrativ fac dovada preluării abuzive de către Statul R. a terenului in cauza.

Astfel, adresa nr. 658BRP/06.04.2010 eliberata de către MAI - Arhivele Naționale, Serviciul Arhivele Naționale Istorice Centrale ca răspuns la solicitarea reclamantului de a i se comunica documentele care au stat la baza confiscării a relevat faptul ca terenul in cauza a fost preluat abuziv si trecut in proprietatea Statului R. în temeiul Decretului 111/1951, menționând faptul ca decretul nu este însoțit de un tabel cu numele proprietarilor cărora le-au fost confiscate imobilele.

De asemenea, adresa nr._/XV/23.09.1966 emisa de către Sfatul Popular al Orasului Timișoara comunicata Sfatului Popular al Regiunii Banat, adresa pusa la dispozitie de către Arhivele Naționale, confirmă existența actului administrativ ce a stat la baza preluării abuzive a terenului în cauza. Adresa precizează ca acest act administrativ in baza căruia a operat confiscarea este Decizia nr. 40._ .

Reclamantul a considerat ca inscrisurile invocate, depuse la dosarul administrativ, coroborate cu mentiunile din Cartea Funciara 7211 Timișoara, in care a fost evidențiata trecerea imobilului în proprietatea Statului R., in temeiul Decretului 111/1951 fac dovada preluarii abuzive conform art. 2 alin. 1, lit. e) din Legea 10/2001, astfel incat dispoziția emisa de către P. Timișoarei in soluționarea cererii de restituire este netemeinica si nelegala.

În subsidiar, in măsura in care restituirea in natura a terenului nu este posibila, s-a solicitat obligarea Statului R. la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul confiscat la nivelul valorii pe care o va determina Comisia Centrala pentru stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietatilor.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 2 al. 1 lit. e), art. 21 alin. 4, art. 26 alin. 3, art. 50 din Legea 10/2001 rerep. cu modif. si completările ulterioare.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. M. Timișoara a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

În ședința publică din data de 6 iunie 2013, reclamantul prin apărător și-a precizat demersul judiciar în sensul că solicită, urmare a anulării Dispoziției nr. 171/16.02.2012, acordarea de măsuri compensatorii în condițiile legii cu nr.165/2013.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că prin Dispoziția nr. 171/16.02.2012 emisă de P. M. Timișoara s-a respins notificarea remisă de petiționarul L. Reinholdtsub nr. 3090/10.05.2001 în condițiile art. 22 (fost art. 21) din Legea nr. 10/2001 motivat de împrejurarea că imobilul nu a fost preluat abuziv.

Din studiul cărții funciare cu nr. 7211 Timișoara, tribunalul a observat că imobilul-teren situat în Timișoara, ., înscris în CF nr. 7211 Timișoara, cu nr. top. 9175/2, în suprafață de 514 mp a fost preluat de Statul Român în temeiul DL 111/1951 de la autorii petiționarului - proprietarii tabulari L. C. si L. M. - născuta Rausch. Reclamantul, în calitate de moștenitor legal al antecesorilor săi (dovedită cu certificatul de moștenitor eliberat de BNP V. T. sub nr. 12/12.02.2002), legitimează vocația de persoană îndreptățită a accede la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială.

Tribunalul a reținut, contrar susținerilor pârâtului, că imobilul a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului cu nr.111/1951 și în executarea Deciziei administrative cu nr. 40._, conform adresei nr._/XV/23.09.1966 emisa de către Sfatul Popular al Orasului Timișoara comunicata Sfatului Popular al Regiunii Banat, adresa pusa la dispoziție de către Arhivele Naționale ( filele 30-31 din dosar), abstracție făcând de faptul că acest decret nesocotea dreptul de proprietate, era neconstituțional, fiind contrar Constituției din 1948 care, în art. 8, consacra principiul recunoașterii și garantării proprietății particulare și că a fost abrogat (argumente suficiente pentru a constata caracterul abuziv al preluării), și că, în absența existenței unei decizii administrative sau a unei hotărâri judecătorești, preluarea se privea a fi cu atât mai abuzivă. Astfel, imobilul în discuție face obiectul de reglementare al Legii 10/2001 și a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român din patrimoniul autorilor reclamantului.

Cum din lucrarea de specialitate ordonată în cauză rezultă că imobilul teren nu poate fi restituit în natură, iar la ultimul termen de judecată petiționarul a înțeles să își precizeze contestația în raport de concluziile specialistului și de noul ambient legislativ (Legea nr. 165/2013), tribunalul, în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 republicată, a dispus conform celor mai sus arătate.

Împotriva sentinței au declarat recurs în termen P. M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar, care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii contestației.

În motivare au invocat că reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în sensul art. 2 alin. 1 lit. e din Legea nr. 10/2001 care prevede că imobile preluate abuziv sunt „imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989”.

Or, în cauză, arată recurenții, deși reclamantul a fost notificat în acest sens, acesta nu a fost în măsură să facă dovada hotărârii judecătorești ori a dispoziției administrative în baza căreia imobilul a fost preluat, simpla preluare în baza Decretului nr. 115/1951 nefiind suficientă.

În drept au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7,9 C.p.c.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 308 al. 2 C.p.c.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 304 1 C.p.c., art. 306 al. 2 C.p.c., față de dispozițiile art. 299 și urm. C.p.c., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:

Nu s-a contestat în cauză că imobilul în litigiu a fost preluat de la antecesorii reclamantului în baza Decretului nr. 111/1951.

Reclamantul a invocat în susținerea pretențiilor sale că imobilul a fost preluat în temeiul unui act administrativ (nr. 40._, conform adresei nr._/XV/23.09.1966 emisă de Sfatul Popular al Orașului Timișoara); acest înscris nu a fost contestat de pârâți, astfel că susținerile acestora vizând lipsa dispoziției administrative sunt nefondate.

Pe de altă parte, pârâții nu au criticat sentința primei instanțe prin prisma considerentelor vizând nevalabilitatea titlului statului constituit în baza Decretului nr. 111/1951, act normativ apreciat ca fiind, anterior abrogării sale, neconstituțional.

În fine, contrar susținerilor recurenților, dispozițiile art. 304 pct. 7 C.p.c. nu sunt incidente în cauză, sentința cuprinzând motivele pe care se sprijină, aceste motive coroborându-se și conducând în mod logic spre soluția dată cererii reclamantului.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 al. 1 C.p.c. raportat la art. 304 pct. 7,9 C.p.c., art. 304 1 C.p.c., instanța va respinge recursul declarat de pârâții P. M. TIMIȘOARA și M. TIMIȘOARA prin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 1773/PI/13.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâții P. M. TIMIȘOARA și M. TIMIȘOARA prin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 1773/PI/13.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

G. O. R. RUJIȚA F. Ș.

GREFIER,

C. J.

Red. F.Ș.- 20.11.2013;

Tehnored. C.J.- 29.11.2013; 2 ex.

Primă instanță: Tribunalul T.;Judecător: A. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 1551/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA